Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

OZENE - CONSIDERATII ETIOPATOGENICE

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
FIZIOPATOLOGIA MUCOASEI NAZALE SI A SINUSURILOR PARANAZALE
OZENE - CONSIDERATII ETIOPATOGENICE
MANAGEMENTUL COMPORTAMETAL IN MEDICINA DENTARA PEDIATRICA
NOTIUNI DE PSIHOLOGIE A COPILULUI – MEDIC DENTIST

OZENE - CONSIDERATII ETIOPATOGENICE



In raport cu celelalte afectiuni ORL, ozenosii reprezinta 0,75% din numarul bolnavilor.

In randul afectiunilor rinologice, frecventa bolii se situeaza in jurul cifrelor de 2-3%, acest procent regasindu-se si in studiul meu, cu un mic detaliu, ca in unele luni poate sa nu fie nici un caz, iar in altele, in special perioadele reci ale anului, sa depaseasca 2 cazuri pe luna.

Varsta bolnavilor se situeaza intre 15-30 ani, debutul putand fi mai devreme, la 12-14 ani, dar am gasit si cazuri de ozena la peste 45-50 ani (exemplu, o pacienta de 63 de ani).

Sexul feminin este cel mai frecvent afectat, ceea ce i-a determinat pe unii autori (Leroux-Robert) sa o numeasca “boala a pubertatii feminine” in mod eronat, deoarece boala apare inaintea pubertatii, dar se manifesta cu simptome patognomonice la aceasta varsta. Din 61 de bolnavi ”ai mei”,  15 sunt barbati, respectandu-se deci, raportul 3 femei la 1 barbat.

Factorii profesionali par sa aiba importanta, sunt favorizanti, ozena observandu-se mai frecvent la cei care lucreaza in industria cimentului, textila, moraritului si panificatiei. In cazuistica mea, 11 femei lucrau cu pulberi de zahar si faina, operatori chimisti, 10 femei manevrau produse sodice (caustice), un numar de 9 lucrau cu substante volatile eterice, iar 5 barbati erau morari (pulberi de faina). Dar, deoarece boala apartine varstei tinere, 17 dintre fete si 9 dintre baieti au fost neincadrati in munca.

Repartitia geografica a bolii este foarte inegala. Rasa galbena e predispusa in mod special si o urmeaza cea alba. Dimpotriva, rasa neagra pare sa fie exceptional atinsa, cu atat mai mult cu cat locuiesc pe continentul african, pentru ca se gasesc cazuri de ozena la negrii americani. Printre cazurile mele, nu s-au decelat alte rase, data fiind heterogenitatea populatiei Bucuresti-ului, nu este exclusa posibilitatea aparitiei a unor astfel de cazuri.

Influenta altitudinii si a climatului este manifesta: rara pe coaste si pe litoral, datorita invecinarii cu marea, ea va fi mult mai frecventa la campie, pentru a devenii foarte frecventa in regiunea muntoasa; aceste aspecte sunt prezente in randul bolnavilor mei, majoritatea provenind din zone de deal, de munte, dar si de campie, din Bucuresti si zonele invecinate.

Factorii traumatici par sa nu aiba un rol favorizant in aparitia bolii, exceptand interventiile operatorii excesive si nefiziologice, in special asupra cornetului inferior.

Atingerea in anumite familii a tuturor subiectilor sau a unei mari parti dintre ei, pune problema ereditatii sau a contagiozitatii ozenei; in realitate nu este vorba de aceasta, ci de conditiile de viata si de mediu mai precare, in care traiesc membrii familiei respective.

Din punct de vedere patogenic, largirea congenitala a foselor nazale (teoria anatomica a lui ZAUFAL), care se accentueaza la pubertate, din cauza cresterii oaselor fetei si opririi in dezvoltare a cornetelor. Aceasta diminueaza viteza aerului inspirat, cu stagnarea si descompunerea mucusului. In cadrul practicii mele din spital am consultat cativa bolnavi cu ozena si vreau sa mentionez, ca aveau o forma mai speciala a nasului: largire excesiva a uneia sau ambelor fose si  platirinie.

Teoria fiziopatologica are sustinere prin faptul, ca ozena debuteaza in copilarie, printr-un catar nazo-faringian purulent, care determina o hipertrofie a mucoasei. Aceasta hipertrofie determina o obstructie nazala permanenta, ce priveaza mucoasa de excitantul ei fiziologic, aerul; drept urmare mucoasa se atrofiaza. Multi bolnavi din cei interogati de mine, acuza existenta catarului frecvent in copilarie si netratarea sau tratarea incompleta a lui.

Teoria infectiilor exogene, ce ar duce la aparitia ozenei, prin cocobacilul foetidus ozenae de Pérez (responsabil de miros), prin bacterium ozenae Löwenberg (responsabil de supuratie) si prin bacilul pseudodifteric al lui Belfanti (prezenta crustelor), nu-si gaseste aplicare in practica, deoarece acesti germeni, prezenti in perioada de stare a ozenei, nu exista la debutul ei; experimental s-a dovedit, ca germenii populeaza mucoasa nazala numai dupa ce se produce atrofia ei.

In concluzie, ozena se produce prin actiunea mai multor factori etiopatogenici, unii determinanti, altii favorizanti, aceste proprietati intercalandu-se; intensitatea si durata de actiune ale acestor factori, precum si terenul constitutional al bolnavului, conditioneaza debutul bolii si gravitatea manifestarilor clinice.


CONSIDERATII CLINICE

 

In perioada de inceput ozena nu are o simptomatologie caracteristica, si din aceasta cauza este foarte greu de diagnosticat.

Subiectiv, bolnavii acuza o secretie nazala abundenta, groasa, muco-purulenta si persistenta, precum si senzatia de infundare a nasului, care sunt atribuite unui guturai tenace. In fata tenacitatii acestei rinorei, ne-am putea gandi la inceputul unei ozene, daca anamneza arata ca mai exista un caz in familie  sau daca bolnavul prezinta o tendinta la nas aplatizat.

Obiectiv, rinoscopia arata o mucoasa mai palida, acoperita de secretii, iar cornetele inferioare – hipertrofiate; stiletul le deprima cu usurinta. “Guturaiul” acesta nu cedeaza la nici un tratament si dureaza cativa ani. Secretiile incep sa prezinte un miros particular, din ce in ce mai fetid, mai ales in perioadele menstruale, iar in batista apar si cruste. Mirosul fetid este perceput un timp de bolnavi, dar cu timpul fetiditatea secretiilor nu mai e suparatoare pentru ei, deoarece acuitatea lor olfactiva scade pana la anosmie. In schimb aceasta e perceputa si devine respingatoare pentru cei din jur.

Perioada de stare a ozenei este cea in care majoritatea bolnavilor se prezinta la medic. Aspectul acestor bolnavi este acela al unui organism cu o pubertate intarziata; sunt mai scunzi si au o greutate mai mica decat media aceleasi varste. De obicei, ii aduce la medic fie epistaxisul repetat, aparut la efortul de eliminare a crustelor, fie neajunsurile intampinate in familie si in societate, provocate de repulsia pe care o trezeste la cei din jur fetiditatea caracteristica. Subiectiv, bolnavii prezinta senzatie de obstructie nazala, cacosmie, hiposmie, pana la anosmie, tulburari de gust, debutul acestor simptome fiind la majoritatea pacientilor, in urma cu aproximativ doi ani de la momentul prezentarii la medic. Din istoric aflam ca, de fapt boala a debutat cu mai multi ani in urma, printr-un catar nazal , categorisit ca fiind banal si care a fost netratat sau tratat incomplet.

Senzatia de obstructie nazala surprinde, deoarece pacientii au fosele nazale largite; in realitate este vorba de o jena respiratorie pur subiectiva, datorita diminuarii presiunii aerului inspirat, tocmai din cauza largimii mari a foselor si a insensibilitatii mucoasei, ca si prezentei crustelor ce acopera mucoasa.

Cacosmia, initial este perceputa de bolnav, fiind o cacosmie subiectiva. Mirosul este comparabil cu cel de plosnita zdrobita. La femei, perioada precatameniala accentueaza acest miros, in timp ce sarcina si menopauza il fac sa diminueze mult. Intensitatea mirosului variaza in mod direct cu stagnarea si vechimea crustelor si dispare dupa evacuarea lor.

Prin evolutia bolii, odata cu scaderea perceptiei mirosurilor de catre bolnav, se instaleaza cacosmia obiectiva. Dar perceptia nu scade in totalitate, anosmia fiind relativ rara, precum nici gustul nu scade in totalitate, stiuta fiind asocierea dintre aceste doua simturi. Deci, ramane tabloul de cacosmie obiectiva, hiposmie si tulburari de gust.

La aceasta simptomatologie se mai adauga senzatia de uscaciune nazala, eliminarea crustelor, durerile variabile la nivelul piramidei nazale si a sinusurilor, cefaleea fronto-occipitala, oboseala intelectuala.

Examenul nasului si al foselor nazale la un bolnav cu ozena arata, de cele mai multe ori, o piramida cu aspect caracteristic: nasul de aspect infantil, mic, scurt, cu radacina larga, turtita, usor infundata in sa, orificiile narinare largite. Intreg masivul nazo-maxilar poate aparea atrofiat, usor infundat. Aceste malformatii sunt totusi departe de a fi regula, si exista destule cazuri cu piramida nazala de aspect neobisnuit.

Palparea da senzatia unei atrofii si subtierii a scheletului nazal si a unei consistente cartilaginoase. Durerea la palparea punctelor sinusale, prezenta de obicei, poate lipsi sau poate exista numai la nivelul sinusurilor maxilare.



Rinoscopia anterioara arata fose nazale largi, cu mucoasa uscata si acoperita de cruste diferit colorate: galben-verzui, cenusii; crustele sunt foarte aderente si muleaza peretii foselor. Intensitatea mirosului pe care-l degaja variaza cu aceasta coloratie: usoara cand ele sunt groase si galbene, mai accentuata cand ele iau o tenta verzuie, si importanta cand crustele sunt mici, scuamoase si colorate spre gri.

Dupa indepartarea crustelor mucoasa care imbraca relieful osos apare uscata, subtire, palida, sangeranda. Atrage atentia largimea exagerata a foselor nazale, precum si stergerea reliefului peretilor externi ai foselor, consecutive atrofiei aproape completa a cornetelor, mai ales a celor inferioare, acestea parand doar niste mici proeminente la nivelul liniei lor de implantare.

In general fosa nazala stanga este mai larga decat dreapta. Septul nazal pare subtiat si in 2-3% din cazuri prezinta o perforatie. Aceasta perforatie, fara mare interes diagnostic, e important de retinut, deoarece este un element de prognostic rau pentru tratamentul chirurgical propus.

Prin fosele largite se vede cu usurinta in profunzime nazo-faringele, peretele anterior si orificiul sinusului sfenoid; inferior se vad miscarile valului in deglutitie si fonatie; lateral, prin coanele foarte largi, se vad peretii laterali ai nazo-faringelui si uneori chiar orificiul trompei Eustache. Pe mucoasa nazala nu se vede nici o ulceratie.

Rinoscopia posterioara arata atrofia similara a mucoasei din cavum si coane, precum si crustele care acopera mucoasa acelorasi regiuni.

Faringoscopia arata extensia atrofiei la mucoasa acestui organ, mucoasa care devine stralucitoare, alteori acoperita de cruste.

La laringoscopie, se poate observa si afectarea mucoasei acestui organ.

Paraclinic, pacientii cu ozena prezinta anemie hipocroma normocitara, ca urmare a epistaxisurilor repetate.

Determinarea grupului sangvin releva o predominanta a subiectilor de grup A(II).

Examenul radiografic este necesar pentru evidentierea unei eventuale asocieri a ozenei cu sinuzita maxilara, stiut fiind faptul ca in 10% din cazuri acestea doua se intalnesc.

Asocierea altor boli este foarte frecventa in tabloul clinic al ozenei. Cel mai des intalnite sunt deviatia de sept nazal, rinosinuzita infectoalergica, amigdalita si astmul bronsic. Distributia cazurilor functie de aceste boli este data la sfarsitul acestui capitol.

Perioada terminala a ozenei se instaleaza in jurul varstei de 40 de ani, iar procesul de atrofie pare stationar. Subiectiv se caracterizeaza prin stergerea simptomatologiei acuzate, bolnavii nu se mai plang de acumularea crustelor si cacosmie. Dupa cum am mentionat in capitolul de etiopatogenie, in studiul meu exista un mic numar de pacienti peste aceasta varsta, descoperirea lor ca fiind bolnavi de ozena fiind facuta cu ocazia unui examen ORL de rutina sau datorita prezentei altor boli. Obiectiv, mucoasa atrofiata nu mai este acoperita de cruste, iar fetiditatea este mai redusa. Acelasi aspect il prezinta si procesul atrofic din nazo-faringe. Aceasta perioada este considerata in mod eronat “vindecarea spontana” a ozenei.

Ozena se traduce deci, local, printr-un proces de rinita cronica atrofica a mucoasei nazale, a scheletului cornetelor si a piramidei nazale, cu secretii crustoase ce au o fetiditate caracteristica, insuportabila pentru anturaj, iar general se traduce prin cefalee, tulburari hormonale, ventilatorii, oculare, cardiace, neuro-psihice, cu intregul cortegiu  de fenomene ce sunt greu de suportat, atat de individ cat si de anturaj si ii fac uneori viata imposibila, transformandu-l intr-un infirm social. Aceste grave si uluitoare fenomene se produc in cazul neglijarii totale de catre pacient a bolii sale; adresarea la timp la medic, diagnosticul si tratamentul adecvat, reduc mult din intensitatea unora din ele, iar altele nici nu apar, datorita unei profilaxii corecte si eficiente.


CONSIDERATII TERAPEUTICE

Tratamentul ozenei se incepe inca din perioada copilariei, el trebuie sa se adreseze atat starii generale, cat si celei locale. Un tratament adecvat poate aduce o neta ameliorare a starii de sanatate, daca este sustinut si de o buna  profilaxie asociata educatiei sanitare. Pornind de la ideea ca ozena este cauzata de un complex de factori etiopatogenici, este necesar ca si terapia ce se impune sa fie cat mai complexa, mai largita, fara stereotipie, judecand fiecare caz in parte dupa aspectul local si general.

Asa cum arata GALLI si MORSELLI, in insasi mucoasa bolnavilor cu  ozena avansata se afla insule de epiteliu mucos nevatamate, cu invelis cilindric, din care se poate regenera intreaga mucoasa. Deci mucoasa nazala, grav metaplaziata poate reveni la un epiteliu cilindric, poate redeveni normala.

Obiectivele tratamentului rinitei atrofice ozenoase in mare, sunt urmatoarele:

1) Inlaturarea crustelor (spalaturi cu solutii saline, instilatii cu solutii uleioase);

2) Inlaturarea infectiei (instilatii cu solutii de Streptomicina sau Negamicina, sau mese cu streptomicina in fosele nazale);

3) Combaterea atrofiei (instilatii cu vitamina A, badijonaje cu solutie Lugol);

4) Diminuarea calibrului foselor nazale prin diferite operatii chirurgicale;

5) Influentarea terenului institutional prin corectarea factorilor diatezici.

Atingerea acestor obiective este posibila doar prin asocierea tratamentului medical cu cel chirurgical.

Reusita tratamentului chirurgical depinde in mare parte de cat de bine a fost efectuat cel medical preoperator, care se face prin:

a) spalaturi ale foselor nazale zilnic, pana in momentul interventiei, cu solutii caldute de ser fiziologic;

b) vitaminoterapie. In primul rand vitamina A, in doze de 300.000 UI la fiecare doua zile. In total se administreaza 1.200.000 UI. Vitamina E, in doze de 50-100 mg/zi. Vitamina PP, in doze de 0,200-0,300 g/zi, repartizata in trei prize.




c) Hipazin;

d) aerosoli sonici cu antibiotice (Negamicina).

Acest tratament se efectueaza timp de 10 zile inaintea interventiei chirurgicale; daca datele de laborator arata si alte modificari ce ar impiedica succesul operator, se mai adauga si alte medicamente.

Tratamentul chirurgical este o continuare a celui medical preoperator. Prin el se urmareste micsorarea volumului foselor nazale, prin atacarea peretelui extern, perete care este lezat cu predilectie de maladie, precum si a peretelui inferior si intern al foselor, daca este cazul.

In capitolul IX, “Tratamentul ozenei”, am descris trei tehnici chirurgicale care dau rezultate multumitoare in tratamentul ozenei: procedeul Eyriés (ingustarea foselor nazale cu betigase de acrilat), procedeul Moga (derivat din procedeul Eyriés, consta in efectuarea in prima etapa a recalibrarii posterioare a septului nazal), si procedeul Lautenschläger (recalibrarea foselor nazale prin deplasarea peretelui extern, nazo-sinusal, spre cloazon). Dintre acestea toate, metoda Lautenschläger ramane cea mai eficienta. Iar modificarile aduse de diversi autori din trecut (Ramadie, insusi Lautenschläger) si din prezent, nu fac decat sa sporeasca eficienta tratamentului si sa faca din aceasta metoda una de preferat celorlalte.

Aceasta tehnica se aplica si in Clinica ORL a Spitalului Coltea, marea majoritate a pacientilor luati in studiu beneficiind de acest tratament. Modificarea adusa procedeului Lautenschläger care da cele mai bune rezultate si care se practica in aceasta clinica, consta in urmatoarele: sectiunea peretelui osos intersinuso-nazal, inclusiv apofiza ascendenta a maxilarului. Deplasarea catre linia mediana (sept). Se fixeaza peretele in aceasta pozitie la interior cu Gelaspon, la exterior se practica contentia piramidei nazale cu atela metalica si benzi de leucoplast.

In general, anestezia se face loco-regional, cu xilina 1% adrenalinata.

Interventia chirurgicala se face in una sau doua sedinte, functie de varsta si starea bolnavului. Este de preferat ca interventiile sa se efectueze in sedinte separate, la un interval de timp variabil, deoarece efectul stresant al interventiei este optim daca agresiunea asupra mucoasei este minora si se repeta. Si bolnavii prefera acest tip de interventie.

Dar, daca pacientul are o stare generala buna, se poate face operatia bilateral in aceeasi sedinta, sub anestezie generala. Efectele sunt la fel de bune. In tabelele de la sfarsitul capitolului voi reda aceste aspecte.

Ca medicatie postoperatorie se administreaza:

- Algocalmin;

- Polidin;

- Romergan;

- Penicilina, Tetraciclina, Cloramfenicol pe cale generala.

Detamponarea se face la 48 de ore de la operatie. Scoaterea firelor, la 5-7 zile de la interventie.

Insa nu toti pacientii pot beneficia de tratamentul chirurgical. La cei din aceasta categorie se aplica doar tratamentul medical, efectuandu-se fizioterapie sau vitaminoterapie. Acestea se pot face si de bolnavul insusi, la domiciliu. Asocierea antisepticelor si/sau antibioticelor creste eficienta terapiei. Distributia acestor cazuri este ilustrata in tabelele de la sfarsitul capitolului.

Evolutia postoperatorie a bolnavilor este in general a bolnavilor este in general buna; datorita faptului ca interventia chirurgicala este putin intinsa, caci nu se opereaza in aceeasi sedinta ambele fose nazale si nici nu se recalibreaza ambii pereti (inter si extern) ai unei fose, nu exista probleme deosebite postoperator. Edemele regiunii nazogeniene, ce apar la 10-20 de ore de la operatie, sunt de minima importanta: se accentueaza pana in ziua a treia dupa care cedeaza rapid.

Efectele benefice insa sunt semnificative.

Dupa prima etapa operatorie se observa:

- disparitia cefaleei inca din ziua operatiei;

- aparitia poftei de mancare;

- disparitia crustelor din fosa nazala operata;

- senzatia ca respira din plin prin fosa operata.

- perceperea mirosurilor puternice;

- confortul psihic, optimismul cu care bolnavul asteapta cea de-a doua interventie, efectul placebo fiind de mare importanta.

Dupa a doua etapa operatorie:

- dispare complet cefaleea;

- dispar crustele si fetiditatea nazala;

- respiratia pe ambele fose este ampla;

- reapare mirosul, chiar pentru substante odorante fin;

- dispar complexele pacientului, refacerea psihica duce la redobandirea poftei de viata, etc.;

- scopic, gasim o pituitara vitalizata, congestionata normal, fara cruste, umeda, fara mirosul caracteristic al aerului expirat.

Histologic, concluziile sunt la fel de multumitoare, mucoasa prelevata prezentandu-se cu un epiteliu cilindric-ciliat, cu celule globuloase abundente, cu acini subepiteliali, cu o bogata retea vasculara si cu un tesut conjunctiv normal al laminei propria.

In ceea ce priveste complicatiile postoperatorii, afirm ca au fost putine; relatez doar doua cazuri – unul cu recidiva si altul cu sinechie septo-turbinala. Recidiva a fost reoperata si s-a incununat de succes, iar sinechia a fost rezolvata prin fotocauterizare laser. Dupa cum vedem, reusita operatorie a acestei tehnici este reala.

Prognosticul bolii este favorabil. Boala nu este grava prin frecventa, iar impactul social este stins odata cu terminarea celei de-a doua etape operatorii. Chiar in lipsa tratamentului, se produce “vindecarea spontana” a ozenei. Dovada sunt multiplele cazuri de bolnavi avansati, care nu gasesc necesara consultarea medicului pentru acuzele pe care le prezinta.

Situatia ideala insa, ar fi ca toti pacientii cu ozena nazala sa fie depistati la timp, diagnosticati corect si tratati adecvat.



Dar aceasta este situatia ideala.


CONCLUZII

 

 

Nasul si sinusurile paranazale prezinta cea mai frecventa morbiditate din cele 6 organe studiate si investigate in cadrul specialitatii ORL.

Fiziopatologia mucoasei nazo-sinusale, atat de complexa, se afla mai nou, in cercetarea multor laboratoare, care se ocupa de endocrinologia acestei mucoase.

Stabilit fiind faptul, ca ozena are o etiopatogenie diversa, cu implicatii in intreg organismul uman, se impune efectuarea a cat mai multor investigatii spre un diagnostic corect.

In aceste controverse, concluziile asupra unor puncte de vedere, reiesite din investigatiile facute, sunt urmatoarele:

1. Numarul bolnavilor de ozena continua sa ramana destul de mic, ceea ce face posibila studierea deficitara a bolii.

2. Mediul profesional (noxele) pare sa aiba o actiune favorizanta.

3. Incidenta marcata a raspandirii ozenei la munte si la deal pare evidenta, fara ca ea insa sa lipseasca in zona de litoral.

4. Ereditatea, desi studiata incomplet ca avand legatura cu ozena, ar putea contribui la aparitia bolii.

5. Contagiozitatea maladiei, sustinuta de unii autori, se explica prin prezenta Klebsiellei Ozenae in secretiile nazale ale ozenosilor.

6. Grupa sangvina indica o incidenta crescuta a afectiunii la subiectii de grup A(II).

7. Alimentatia si modul de viata constituie un factor de luat in discutie in etiopatogenia ozenei.

8. Hipoplazia sinusurilor anterioare ale fetei nu au rol in declansarea procesului ozenos.

9. Gradul de pneumatizare a mastoidelor nu are nici o legatura cu ozena.

10. Infectiile de vecinatate (sinusale, adenoidiene, etc.), se pot asocia frecvent cu ozena, nestiindu-se exact care are rol determinant.

11. Prezenta culturilor microbiene de Klebsiella Ozenae pe insamantarile efectuate din secretiile nazale ozenoase nu constituie un argument hotarator in a sustine ca acest microorganism ar fi cauza maladiei, ci ca prezenta lui este o consecinta a lezarii pituitarei si a modificarilor produse de aceasta lezare (dezechilibrarea pH-ului, a miscarilor ciliare, a secretiilor, etc.).

Concluzia generala, reiesita din teoriile etiopatogenice emise, cat si din observatiile facute asupra bolnavilor, este ca ozena reprezinta o boala declansata de factori multipli, complecsi, care vor exercita o influenta modificatoare asupra pituitarei, prin care se va permite dezvoltarea infectiei bacteriene pe mucoasa lezata, infectie care va influenta si mai mult pituitara, creand un cerc vicios.

Oricum am cauta sa explicam cauzele primare ale aparitiei ozenei, este fapt cert ca inca de la inceput este afectat sistemul neuro-endocrin, cu interesarea sistemului nervos central ce va afecta centrii trofici printr-o serie de reflexe viscero-cortico-viscerale.

Un dezacord intre dezvoltarea si maturarea sexuala, cauzat de ozena, va atrage dupa sine un dezacord in dezvoltarea si maturarea neuro-psihica, intre care exista o influenta si interdependenta reciproca.

Lezarea numai a unei fose nazale atrage dupa sine tulburari somatice, hormonale, neuro-psihice mult mai reduse, chiar daca  afectiunea este declansata la o varsta mai tanara.

Tratamentul ozenei, la care problema primatului chirurgical nu se pune, va fi cat mai complex si combinat cu tratamentul medical si cu cel fizioterapic, atat preoperator cat si postoperator. Tratamentul medical local si general preoperator trebuie facut pentru ca interventia chirurgicala sa se efectueze optim, pe o mucoasa nazala scoasa din letargia ozenoasa.

Balneofizioterapia si vitaminoterapia se recomanda a fi efectuate inca o perioada indelungata dupa recalibrarea foselor nazale, pentru ca viabilitatea mucoasei nazale sa se stabilizeze.

Tratamentul chirurgical este cel al recalibrarii foselor nazale; al peretelui lateral (care este sediul de predilectie al maladiei si locul unde incepe afectarea mucoasei nazale, fiind in acelasi timp zona cea mai bogat inervata in filete neurovegetative), insa fara a neglija planseul si peretele medial, daca ozena este avansata. De altfel, mobilizarea mucoperiostului pe o suprafata mare va influenta, indiscutabil, mult mai activ bogata retea neurovegetativa.

Materialul cu care se face recalibrarea va fi de rasina sintetica (acrilat cu predilectie) si de lamela cartilaginoasa septala (homogrefa), care contribuie la intarirea muco-periostului decolat, caci materialul de acrilat se introduce intre os si aceasta lamela de cartilaj, acolata de mucoperiost.

Acrilatul trebuie sa fie prelucrat foarte bine, de lungimi diferite.

Pericolul perforarii muco-pericondrului sau muco-periostului de catre materialul rasinos sintetic introdus, devine nesemnificativ pentru reusita operatiei, deoarece lamela cartilaginoasa septala ce-i este acolata va acoperi perforatia.

Recalibrarea nu trebuie facuta la ambele fose nazale la aceeasi sedinta, operatorie, deoarece in unele cazuri, stresul brutal asupra mucoasei nazale poate duce la epuizare si in consecinta la esec. Se stie ca efectul optim de stres nazal se obtine la agresiuni nu prea brutale, dar repetate.

Vindecarea se datoreaza nu atat efectelor favorabile cauzate de simpla actiune mecanica prin micsorarea calibrului foselor nazale sau a iritatiei produse de corpi straini introdusi sub mucoasa endonazala, cum sustin Eyriés, Kubo, Leroux-Robert si altii, ci cumularii unui efect de stres nazal din trei directii si anume:

- cel cauzat de mobilizarea intinsa a mucoasei nazale, care va modifica tonusul nervos, va ameliora circulatia la nivelul mucoasei nazale, va stimula secretia pituitarei, va reface stratul superficial cilindric al mucoasei nazale, va modifica componenta florei microbiene endonazale, etc.;

- cel cauzat de reactiile biochimice ce se nasc la nivelul muco-periostului, datorate prezentei homogrefei introduse, care vor excita filetele neuro-vegetative care vor suprima spasmul vascular din mucoasa nazala, excitatie care pare a fi de lunga durata;

- cel cauzat de disparitia crustelor si de existenta unui lumen nazal minim, care vor permite aerului inspirat sa-si redobandeasca din nou rolul de excitant fiziologic, cu intregul cortegiu de ameliorari ale corelatiilor nazo-cardiace,
nazo-pulmonare si al multor altora care duc, practic, la remodelarea adultului tanar, renascand in el optimismul, iar revenirea lui in mediul social, de unde bolnav fiind, s-a retras si s-a izolat, ii ofera din nou bucuria de a trai.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1817
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site