Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


Elemente de fonetica articulatorie - Vocalele limbii

Logopedie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SINONIMIA - Sinonimia lexicala si gramaticala
Elemente de fonetica articulatorie - Vocalele limbii
Teorii despre fonatie
Metode si exercitii folosite in scopul nuantarii vocabularului elevilor
Importanta aplicarii principiilor didactice in procesul de imbogatire a vocabularului
Elemente de psihofiziologia limbajului: Teorii ale achizitiei limbajului

Elemente de fonetica articulatorie

Din punct de vedere acustic si fiziologic, sunetele limbii umane se impart in doua categorii, in vocale si consoane. Vocalele sunt tonuri, sunete muzicale cu oscilatii periodice si cvasiperiodice. Consoanele sunt zgomote sau combinatie intre zgomote si tonuri. Exista si o categorie intermediara: sonante - “l”, ”m”, ”n”, ”r” care contin atat zgomote cat si tonuri, predominand acestea din urma. Consoanele surde sunt zgomote. Consoanele sonore sunt zgomote si tonuri, predominand zgomotele.



a)            Din punct de vedere fiziologic, vocalele au cateva trasaturi proprii comparativ cu consoanele:

b)            La articularea vocalelor aerul provenit din plamani trece liber prin cavitatea bucala sau nazala, fara a intalni nici un obstacol. La articularea consoanelor curentul de aer intalneste anumite obstacole pe care trebuie sa le depaseasca. Obstacolele sunt rezultatul inchiderii complete a unor organe articulatorii sau doar a apropierii acestora. Exemplu: la “p”, “b”, “m” – inchiderea este completa, formeaza o ocluzie urmata de deschidere cu eliminarea aerului prin explozie; la “s”, ”z”, ”s” – organele articulatorii se apropie, formand o constrictie; la trecerea aerului se obtine o frictiune.

c)             La vocale efortul expirator este mai putin puternic decat la consoane. Dintre consoane efortul respirator cel mai puternic se observa la consoanele explozive surde: ”p”, “t”, ”k”.

d)            La pronuntia vocalelor, organele articulatorii sunt tensionate (incordate) in mod simultan si egal. La pronuntarea consoanelor, tensionarea se produce intr-un singur punct si anume in regiunea locului de articulare.

e)             Pentru pronuntia vocalelor este necesara prezenta vocii produsa de vibratia coardelor vocale. Pentru pronuntia consoanelor situatiile sunt diferite. Sonantele si consoanele sonore se pronunta cu voce, iar consoanele surde, fara voce. Uneori vocea este inlocuita printr-un zgomot specific, produs de frecarea curentului de aer respirator, de peretii unei deschizaturi formate de coardele vocale (glota). Aceasta se intampla la vorbirea in soapta.

1 Vocalele limbii romane


Volumul si forma cavitatii bucale in momentul articularii determina deosebirea de timbru dintre diferitele vocale. Determinanta pentru aceasta forma si volum este pozitia limbii in cavitatea bucala, directia deplasarii limbii si distanta dintre limba si palat.

a) Dupa distanta dintre limba si palat vor fi vocale deschise (daca distanta este mare); vocale semi-inchise (semi-deschise); vocale inchise. Cand limba se ridica spre partea centrala a palatului (mediana) sunt sunete centrale: “a”, “a”, “i”.

b) Dupa directia de deplasare a limbii inspre partea anterioara, mediana, posterioara, vom avea sunete: anterioare, centrale, posterioare.


c) Dupa gradul de rotunjire a buzelor: sunete nerotunjite sau nelabializate: “a”, “e”, “i”, “a”; sunete rotunjite sau labializate: “o”, “u”.

d) Participarea sau neparticiparea cavitatii nazale.

Daca aerul intra in cavitatea nazala cand valul palatin este coborat se formeaza sunetele nazale. Daca uvula este in pozitie ridicata, aerul intra in cavitatea bucala formandu-se sunete orale. In limba romana nu exista vocale nazale. In alte limbi exista, de exemplu in limba franceza: on, en. Pentru “ό” se rotunjesc buzele ca pentru “u” si se ridica limba spre pozitia lui “i”. “φ” se rosteste astfel: se rotunjesc buzele ca pentru “o” (se labializeaza) si limba se deplaseaza in partea anterioara in pozitia lui “e”. O mare importanta in pronuntia vocalelor o are camera de rezonanta care da timbrul special al acestora. Cel mai lung traiect pe care-l strabate curentul de aer este intalnit in pronuntia vocalei “u”.

 

2. Consonantismul

Spre deosebire de vocale care sunt doar tonuri, consoanele se impart in trei mari categorii:

a)            Consoane surde (fara voce) - la rostirea acestor consoane nu participa vocea, contin numai zgomote, iar tensiunea organelor articulatorii este mai mare decat la rostirea altor consoane. Exemplu: “p”, ”t”, “k”, “s”, “s”.

b)            Consoane sonore –alcatuite din tonuri si zgomote, predominand insa zgomotele. Exemplu: “b”, “d”, “z”, “g”, “j”. La rostire participa si coardele vocale. Aceasta participare a coardelor vocale in momentul rostirii se poate constata fie prin inregistrari, fie punand mana pe epiglota sau pe crestetul capului, unde se pot simti vibratii. Vibrarea coardelor vocale se poate constata cu aparatura: kinetograf, oscilograf, sonograf tip spectograf.

c)             Sonante: “l”, “m”, “n”, “r”. Sunt alcatuite din tonuri si zgomote, dar predomina tonurile

In limba romana exista fenomenul de coarticulare sau coarticulatie. Inainte de desavarsirea rostirii unui sunet, organele articulatorii sunt pregatite pentru pronuntarea sunetului ce urmeaza a fi rostit. Primul sunet influenteaza pe urmatorul, mai ales in cazul diftongilor sau triftongilor. Exemplu: “bara” - “b” se pronunta cu explozie si , “rabda” – explozia lui “b” este trecuta pe sunetul urmator, “d”.

Criterii de clasificare a consoanelor limbii romane:

I.       Dupa locul de articulare sunt consoane: bilabiale, labiodentale, dentale, alveolare, palatale, velare, laringale. Sunetele bilabiale: “p”, “b”, “m” se articuleaza prin alipirea completa a celor doua buze urmata de indepartarea lor brusca cu eliminarea prin explozie a aerului. Sunetele labiodentale: “f”, “v” se rostesc prin contactul dintre dintii superiori si buza inferioara. Sunetele dentale se rostesc prin contactul dintre apex si dintii superiori: “t”, “d”, “n” sau prin apropierea de acestia “s”, ”z”, “t”. Sunetele alveolopalatale sau prepalatale: “s”, “j” se rostesc prin apropierea limbii de alveolele incisivilor superiori sau in partea anterioara a palatului. Sunetele palatale “č”, “ğ” si variantele acestora se rostesc in zona mediopalatala. Sunetele velare se rostesc in zona valului palatin (intre uvula si palatul dur): “c”, “g”. Sunetele laringale: “h”.



II.    Dupa modul de articulare sunt:

Ψ       Consoane oclusive (explozive). La rostirea acestor sunete organele de rostire se inchid complet, se creeaza o tensiune, care obliga la deschiderea brusca a canalului rostirii ca de exemplu pronuntia sunetelor: 'b', 'p', 'c', 'g', 't', ″d'.

Ψ       Consoane fricative la rostirea carora organele de rostire nu se inchid complet, ci doar se apropie ingustand traiectul suvoiului de aer, care in momentul emiterii se freaca de peretii organelor de rostire. Aceste sunete se mai numesc constrictive. Ele sunt continue, nu intrerupte: “s”, “z”, “j”, “s”, 'h'.

Ψ       Consoane africate la rostirea carora, organele rostirii sunt inchise, dar deschiderea lor nu este brusca, nu este o explozie, ci o deschidere lenta. De exemplu: “t”, “ğ”, “č”. Africatele se formeaza dintr-o consoana exploziva si una fricativa, deci sunt consoane cu doua momente de articulare (nu sunt consoane duble), spre exemplu 't' se formeaza din 't' si 'c'. La rostirea unei consoane se disting trei momente: implozia – pregatirea organelor pentru rostire; tinuta‑tensiunea maxima a organelor de rostire ; explozia – eliberarea aerului.

Ψ       Consoane vibrante. La rostirea acestor sunete vibreaza apex-ul. De exemplu ”r”, in limba romana se produce prin vibrarea partii apicale a limbii.

Ψ       Consoane laterale. La rostirea acestora partea centrala a cavitatii bucale este ocupata de limba, iar curentul de aer se scurge pe partile laterale: “l”.

Ψ       Consoane orale  - aerul iese prin cavitatea bucala, uvula inchide canalul spre cavitatea nazala.

Ψ       Consoane nazale – o parte din curentul de aer iese prin cavitatea nazala si o parte prin cea bucala.

III. In functie de fenomenul de coarticulare consoanele pot fi:

Ψ       Palatalizate: acestea de regula, aflandu-se inaintea unor vocale anterioare (“e”, “i”), se palatalizeaza prin coarticulare. In partea finala a rostirii, organele ajung in pozitia lui “e” si “i”. Exemplu: pier - p’ier, mearga - m’earga.

Ψ       Labializate si nelabializate – se intalnesc inainte de vocalele labializate: (“o”, “u”): p˚oate, t˚oate. Nelabializate sunt consoanele aflate in fata unor vocale nelabializate; exemplu “para”.

3 Ortofonia

Fonoarticulatia este actul prin care omul executa la comanda sistemului nervos central miscarile necesare, simultane, de emitere a vocii si de atingere sau apropiere a unor suprafete ale organelor de vorbire. Fonoarticulatia este sinonima cu pronuntarea, rostirea – termeni foarte des utilizati in lucrarile romanesti de fonetica.

Fonatia se refera la activitatea corzilor vocale. La fonemele sonore, vibratiile laringiene incep odata cu tensiunea (numita si implozie). La cele semisonore, vibratiile corzilor incep odata cu tinuta sau in cursul detentei (destinderii), in functie de contextul sonor in care se afla. La sonorele asurzite (urmate de surde in pozitie finala), vibratiile corzilor incep odata cu tensiunea, dar se opresc in timpul tinutei, inainte de destindere; la surde, vibratiile laringiene incep in momentul destinderii.

Articulatia se refera la activitatea limbii, valului palatin, uvulei, buzelor.

Pronuntarea unui fonem se realizeaza in trei momente principale, numite acte articulatorii.

Primul moment, numit tensiune, se caracterizeaza prin pregatirea organelor fonoarticulatoare de a iesi din repaus si de a se pregati pentru emisie.

Al doilea moment, tinuta, se caracterizeaza prin mentinerea organelor sub tensiune (potential de actiune), moment in care se si produce emisia – rostirea (pronuntarea sunetului).

 In cadrul celui de-al treilea moment, detenta,


organele intra din nou in pozitia de repaus (fig. 4 ).




Cele trei momente care se disting in pronuntarea unui fonem izolat nu mai corespund intocmai in rostirea unei secvente fonetice oarecare. In pronuntarea anumitor foneme organele fonoarticulatoare nu executa toate momentele descrise mai sus.

In limbajul foneticii descriptive, fonemele romanesti sunt identificate astfel:

a este vocala deschisa, nelabializata, centrala;

a este vocala medie, nelabializata, centrala;

b este consoana oclusiva, bilabiala, orala, sonora;

c este consoana oclusiva, velara, orala, surda;

d este consoana oclusiva, dentala, orala, sonora;

e este vocala medie, nelabializata, anterioara;

f este consoana fricativa, labio-dentala, orala, surda;

g este consoana oclusiva, velara, orala, sonora;

h este consoana fricativa, velara, orala, surda;

i este vocala inchisa, nelabializata, anterioara;

j este consoana fricativa, anteropalatala, orala, sonora;

l este consoana lichida laterala, dentala, orala, sonora, sonanta;

m este consoana oclusiva, bilabiala, nazala, sonora, sonanta;

n este consoana oclusiva, dentala, nazala, sonora, sonanta;

o este vocala medie, labializata posterioara;

p este consoana oclusiva, bilabiala, orala, surda;

r este consoana  vibranta, anterolinguala, orala, sonora, sonanta;

s este consoana fricativa, dentala, orala, surda;

s este consoana fricativa, anteropalatala, orala, surda;

t este consoana oclusiva, dentala, orala, surda;

t este consoana semioclusiva, dentala, orala, surda;

u este vocala inchisa, labializata, posterioara;

v este consoana fricativa, labio-dentala, orala, sonora;

z este consoana fricativa, dentala, orala, sonora;

i este vocala inchisa, nelabializata, centrala,

č este consoana semioclusiva, anteropalatala, orala, surda;

ğ este consoana semioclusiva anteropalatala, orala, sonora;

Teme:

1.     Identificati rolul diferitelor componente in producerea limbajului.

2.     Aratati care sunt principalele argumente si contraargumente referitoare la o teorie a acizitiei limbajului

3.     Care este mecanismul de producere a vocii?

4.     Descrieti rolul cavitatilor supralaringale in vorbire.

5.     Precizati rolul valului palatin in articulatia fonemelor limbii romane.

6.     Descrieti mecanismul de producere al consoanelor oclusive si fricative.

Aratati diferentele articulatorii dintre: p, b si m; o si i.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2913
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site