Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

SISTEMUL FISCAL SI CADRUL LEGAL PENTRU INVESTITII IN ROMANIA

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic




SISTEMUL FISCAL SI CADRUL LEGAL PENTRU INVESTITII IN ROMANIA

1.Sistemul fiscal din Romania pana in anul 2004: progresiv, redistributiv, social





In 2004, sistemul fiscal era unul progresiv, cu cote diferentiate in ceea ce priveste impozitul aplicat pe venitul persoanelor fizice. Astfel, cei care aveau venituri de pana la 28 milioane ROL, plateau 18% drept impozit pe venit, pentru cei cu venituri cuprinse intre 28 milioane ROL si 69,6 milioane ROL cota era de 23% si impozitul putea ajunge pana la 40% in conditiile in care venitul depasea suma de 156 milioane ROL. Impozitul aplicat asupra profitului impozabil al companiilor era de 25%. Dobanzile erau impozitate cu 1%, iar dividendele cu un procent de 5%. Microintreprinderile plateau un impozit pe venit de 1,5%.

In 2004, sistemul fiscal din Romania era considerat de catre Fondul Monetar International ca fiind unul sustenabil, care nu creeaza dezechilibre macroeconomice pe termen mediu si lung. Balanta economii-investitii imbunatatita, arierate intr-o scadere rapida, mentinerea salariilor in limita bugetelor aprobate si ratele ridicate de colectare de 95-98% la principalele utilitati fundamentau analiza pozitiva a specialistilor FMI: „Politica bugetara in anul 2004 va sustine obiectivele de dezinflatie si limitarea deficitului de cont curent extern, creand in acelasi timp conditii pentru cresterea in continuare a investitiilor sectorului privat”.

Ce urma sa se intample cu sistemul fiscal in 2005, daca guvernarea de atunci continua? Guvernul convenise deja cu FMI, din luna iulie 2004, un program de reforma fiscala care ar fi intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005. Principalii piloni ai acestui program prevedeau o reducere a impozitului pe profit de la 25% la 19%; o reducere a impozitului pe venit pentru cea mai mica transa de impunere de la 19% la 14%, compensate partial prin inghetarea deducerilor personale la nivelul din 2004 si o reducere a ratei contributiilor pentru asigurarile sociale cu 1,25%. Pentru a compensa o parte din pierderea de venituri, autoritatile doreau sa introduca simultan un impozit pe teren, sa creasca impozitul pe dividende si accizele, cu incepere de la 1 iulie 2005. Pierderea neta de venit asociata reformei s-ar fi ridicat la 0,25% din PIB fata de referinta de baza, datorita efectului pe parcursul intregului an al eliminarii ratei reduse de impunere la impozitul pe profit pentru activitatile de export, efectului reportat al cresterii accizelor din iulie 2004 si al unor imbunatatiri in colectare datorita reformei administratiei fiscale si a unei reduceri a evaziunii fiscale.

Obiectivele reformei propuse de guvernul din 2004 erau legate de sprijinirea distributiei echitabile a castigurilor de pe urma cresterii economice ridicate, imbunatatirea climatului de afaceri si intarirea pozitiei competitive a Romaniei. In plus, reforma fiscala dorea sa raspunda si asteptarilor oamenilor de afaceri, legate de cresterea predictibilitatii in domeniul fiscal, reducerea costurilor administrative legate de impozite si reducerea presiunilor legate de impozitarea muncii.

Sistemul fiscal din Romania in perioada 2005-2007: stimulativ pentru afacerile mari si consum

Desi sondajele efectuate in randul oamenilor de afaceri in ultimii 5 ani arata ca nivelul fiscalitatii este una dintre preocuparile secundare ale managementului companiilor (mult mai putin importanta decat, de exemplu, predictibilitatea fiscala), reforma fiscala din 2005 a tintit incurajarea afacerilor mari, a companiilor cu forta financiara ridicata, mizandu-se pe efectele de antrenare ale investitiilor masive realizate de acesti investitori.

De la 1 ianuarie 2007, au intrat in vigoare amendamentele, indelung disputate, aduse Codului Fiscal. Amendamentele nu au avut in vedere modificarea elementelor esentiale ale sistemului fiscal romanesc, construit, in principal, pe baza cotei unice de 16% aplicate veniturilor si a unei taxe pe valoarea adaugata de 19%.

Impozitul pe dividende, platit de catre actionarii persoane juridice, este de 10% in conditiile in care nu detin participatii de minimum 15% pana la 1 ianuarie 2009, respectiv 10% dupa aceasta data pentru o perioada de minimum doi ani inainte de data platii. Exceptia de la regula de impozitare a societatilor comerciale este, in continuare, data de impozitarea venitului microintreprinderilor, cu conditia ca acestea sa realizeze minimum 50% din venituri din alte activitati decat cele de consultanta pentru management si afaceri. Prevederea se doreste o solutie in sensul eliminarii folosirii microintreprinderilor pentru incasarea salariilor de catre unii angajati. Cota de impozitare a veniturilor este, in cazul microintreprinderilor, de 2% in anul 2007, 2,5% in anul 2008 si 3% in anul 2009.

Pentru castigurile obtinute din rascumpararea titlurilor la fondurile deschise de investitii se aplica o rata de impozitare diferentiata in functie de durata de detinere a acestor titluri dupa cum urmeaza: daca sunt detinute o perioada mai mica de 365 de zile, se aplica rata de impozitare generala de 16%; daca sunt detinute o perioada mai mare de 365 de zile, se aplica o rata de impozitare de 1% pe castigul net obtinut.

Pentru titlurile de valoare, valori mobiliare, cumparate si rascumparate se aplica un impozit de 16% pe castigul net obtinut din operatiunile de vanzare - cumparare din cursul exercitiului fiscal. Dividendele, inclusiv sumele primite ca urmare a detinerilor de titluri la fondurile inchise de investitii, obtinute de catre persoanele fizice, se impoziteaza cu o cota de 16% din valoarea dividendelor brute cuvenite.

Sistemul fiscal intrat in vigoare in 2005 si ajustat in 2007, si-a stabilit ca obiectiv asigurarea unor venituri disponibile mai mari, potentiala expansiune a afacerilor, cresterea investitiilor directe, reducerea ponderii economiei subterane, o crestere economica sustenabila, mai multe locuri de munca, cresterea economisirii si a investitiilor. Dintre aceste tinte, analistii considera ca au fost atinse cresterea investitiilor straine (un record in perioada postdecembrista, 9,1 miliarde de euro in 2006), o crestere economica ridicata (7,7% in 2006, chiar daca in mare parte bazata pe consum) si expansiunea afacerilor desfasurate de firmele mari, puternice din punct de vedere financiar. Ce nu a reusit sa obtina reforma sistemului fiscal promovata de guvernarea de dupa 2005 au fost cresterea ponderii veniturilor bugetare in PIB, cresterea economisirii iar ceea ce a inrautatit este accentuarea deficitului de cont curent. Veniturile disponibile mai mari au insemnat un consum mai mare (mai ales de bunuri din import) si implicit, adancirea deficitului balantei comerciale.

3. Comparatia sistemului fiscal romanesc cu sistemele fiscale din tarile UE 27

Specificul Romaniei fata de tarile UE27 consta in structura veniturilor incasate la bugetul de stat. In Romania, veniturile fiscale si bugetare sunt dependente de veniturile din taxele si impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), in timp ce, in Uniunea Europeana, contributiile celor trei mari categorii de impozite si taxe (impozite directe, indirecte si contributiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. In acest context, putem observa ca fiscalitatea din Romania este una medie fata de tarile Uniunea Europeana, situandu-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplica o cota unica de 19% atat pentru venituri, cat si pentru TVA) si mult mai redusa atat fata de cea din tarile UE15, de exemplu, Suedia, Franta sau Danemarca, cat si in comparatie cu unele dintre tarile nou-venite in UE in anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

In prezent, Romania are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe venitul persoanelor fizice. Cu o rata de impozitare de 16%, Romania se afla intre Serbia (cu venituri impozitate progresiv, cu o rata minima de 10% si una maxima de 14%) si tarile dezvoltate din UE, in care predomina, la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de impozitare a veniturilor sunt in Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) si Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 tari noi membre ale UE  (zece care au aderat in mai 2004 si doua in ianuarie 2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decat Romania. Astfel, Ungaria are cote cuprinse intre 18% si 36%, Cehia
(12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria intre 10% si 24%.

In ceea ce priveste impozitul pe profitul companiilor, Romania are printre cele mai scazute cote dintre tarile din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a dividendelor este de 16%, astfel ca profiturile unei societati comerciale sunt impozitate cu 29,44%, in cazul actionarilor persoane fizice si cu 24,4%, in cazul persoanelor juridice. Bulgaria impune o cota de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie mentionat ca Bulgaria si Estonia nu impoziteaza veniturile din dividende). Daca avem in vedere rata de impozitare combinata (impozit pe profit + impozit pe dividende), observam ca tarile dezvoltate din UE au un regim de impozitare mult mai restrictiv decat al Romaniei. Astfel,  daca impozitul final combinat este de 19% in Slovacia, in Irlanda acesta este de 26%, mai mic decat in Polonia (34,4%), Franta (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) si aproximativ egal cu cel din Grecia (29%).



Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicata in Romania se situeaza la un nivel relativ mediu. Aceeasi rata, 19%, este intalnita in Slovacia (unde se practica principiul cotei unice extins si la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare rata a TVA este inregistrata in Suedia, Norvegia si Danemarca (25%). Rata utilizata in Romania este mai mare decat cea practicata de alte state, cum ar fi, de exemplu, Luxemburg si Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Atfel, legat si de taxa de prima inmatriculare, nou introdusa in Codul Fiscal si atat de contestata, trebuie mentionat ca, in Romania, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici in comparatie cu Uniunea Europeana.

Reforma sistemului fiscal naste in continuare multe controverse in Romania. Succesul sau esecul ei depinde de momentul in care este aplicata, mediul economic in care este implementata si masurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea de constrangeri tari rau-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc In Romania, opiniile pro cota unica vorbesc despre cresteri de venituri la buget, „magnet” pentru investitiile straine, crearea de locuri de munca etc. Parerile contra recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocratiei fiscale (simplitatea ei administrativa), imputandu-i lipsa de echitate. Se argumenteaza ca veniturile la buget s-au marit prin cresterea incasarilor din TVA, generate de expansiunea consumului datorata transferurilor banesti de la romanii plecati in strainatate si maririi cererii celor cu venituri mari, care au castigat mai mult ca urmare a aplicarii cotei unice. In mod cert, consensul minim privind consolidarea unei strategii fiscale predictibile in Romania este necesar deoarece concurenta fiscala intre tarile UE este din ce in ce mai puternica.

4. Cadrul legal pentru ISD in Romania 1990 – 2004

Instabilitatea cadrului legislativ a reprezentat o sintagma specifica celor 16 ani de tranzitie a economiei romanesti in special pe parcursul anilor ’90. In ceea ce priveste legislatia in domeniul investitiilor directe atat straine cat si autohtone, toate sondajele de opinie in randul investitorilor straini au indicat ca principal factor de descurajare a investitiilor, instabilitatea cadrului legal si institutional.

Pentru o mai buna intelegere facem o scurta incursiune in cadrul legal specific care a reglementat din 1990 domeniul investitiilor straine directe.

Incepand cu anul 1990, liberalizarea regimului investitiilor straine directe in Romania a fost realizata prin adoptarea Decretului-lege nr. 96/1990 privind unele masuri pentru atragerea investitiei de capital strain in Romania. Acest decret-lege a permis accesul liber de capital strain in tara noastra, dand posibilitatea constituirii de societati comerciale cu participare straina, fie prin asociere cu persoane juridice sau persoane fizice romane, fie cu capital integral strain.

In anul 1991, Parlamentul a adoptat Legea nr. 35/1991 privind regimul investitiilor straine in Romania care stabilea atat modalitatile de realizare de investitii straine (inclusiv dobandirea de parti sociale ori actiuni la societati comerciale romanesti deja existente), cat si garantiile si facilitatile oferite investitorilor straini. Astfel, legea dispunea, in baza dispozitiilor exprese mentionate in Constitutie faptul ca, investitiile straine in Romania nu pot fi nationalizate, expropriate, rechizitionate sau supuse altor masuri cu efecte similare, decat in cazuri de interes public, cu respectarea procedurii prevazute de lege si cu plata unei despagubiri corespunzatoare valorii investitiei, care trebuie sa fie prompta, adecvata si efectiva.

Totodata legea stabilea printre altele dreptul investitorilor straini de a transfera in strainatate profiturile ce li se cuveneau, in valuta liber convertibila si posibilitatea de a participa la conducerea investitiei. Data fiind situatia economica a Romaniei la acea data si criza valutara din 1991, repatrierea profiturilor in valuta liber convertibila era limitata la un anumit procent din valoarea acestora, ceea ce a constituit din start un semnal negativ pentru investitorii straini. Practic acestia erau invitati sa investeasca dar legea le permitea doar repatrierea unui procent din dividende.

De asemenea, o alta restrictie se referea la domeniile in care capitalul strain era permis. Legea nu excludea in mod expres vreun domeniu anume, insa tocmai absenta reglementarilor legale facea imposibila prezenta capitalului strain in domeniul bancar, al asigurarilor, telecomunicatiilor fixe si mobile, transporturilor aeriene si pe caile ferate etc.

Totodata, lipsa unui cadru legal si institutional in domeniul privatizarii ridica obstacole in calea investitiei de capital strain in societatile comerciale existente la acea data si care constituiau unele din cele mai atractive oportunitati de investitii .

Facilitatile cuprinse in lege se refereau in principal la: scutirea de plata taxelor vamale a

importului de echipamente, utilaje, instalatii, reprezentand aport in natura la capitalul social, scutirea de la plata taxelor vamale a importului de materii prime, materiale necesare productiei proprii pe o perioada de 2 ani de la data punerii in functiune a obiectivului sau, dupa caz, de la data inceperii activitatii, scutirea de la plata impozitului pe profit pe o perioada cuprinsa intre 2 si 5 ani depinzand de domeniul in care se efectua investitia.

Prin adoptarea acestei legi, investitorilor straini li se acordau aceleasi tipuri de facilitati fiscale ca si investitorilor romani dar pe perioade extinse de timp, indiferent de cuantumul investitiei.

Legea avea si alte limitari care s-au constituit timp de cativa ani in obstacole serioase in calea efectuarii de investitii straine. Una dintre acestea se referea la imposibilitatea dobandirii de catre investitorii straini de terenuri in Romania. Constitutia Romaniei de la vremea respectiva, la, art.41, alin.(2) prevedea in mod expres ca cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi terenuri in Romania, ceea ce constituia o prevedere normala intr-o tara in tranzitie in care nu exista inca o economie de piata functionala si implicit o piata a terenurilor intravilane si agricole. In completare, Legea 18/1991 privind fondul funciar, prevedea ca numai persoanele fizice si/sau juridice cu domiciliul sau dupa caz cu sediul in Romania, pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane.

In cazul unui investitor strain era evident ca acesta nu putea dobandi in nume propriu dreptul de proprietate asupra terenului necesar desfasurarii activitatii dar, prin inregistrarea unei

persoane juridice cu sediul in Romania, ar fi devenit persoana juridica romana in sensul conferit de Legea 18/1991.

Legea 35/1991 prevedea la art. 1 posibilitatea de asociere a persoanelor fizice si juridice romane cu persoane fizice si/sau juridice straine in vederea constituirii de societati mixte. In acest scop persoana romana putea aduce ca si contributie in natura la capitalul social terenul pe care il detinea in proprietate.

Prin interpretarea eronata a acestui articol, functionarii administratiei publice centrale si locale cat si notarii si judecatorii au considerat ca legiuitorul a prevazut aceste clarificari in lege pentru a obliga investitorii straini sa se asocieze cu persoane juridice sau fizice romane in scopul dobandirii de catre societatea mixta a dreptului de proprietate asupra terenurilor, descurajand astfel efectuarea de investitii straine in Romania in perioada 1991-1997.

In acelasi an 1991, a fost adoptata si Legea 58 privind privatizarea societatilor comerciale.

Aceasta lege a infiintat Fondul Proprietatii de Stat (FPS) si cele 5 Fonduri ale Proprietatii Private (FPP) si a statuat principiul distribuirii gratuite catre cetatenii Romaniei cu varsta peste 18 ani la momentul respectiv a 30% din valoarea patrimoniului societatilor comerciale, celelalte 70 de procente urmand sa treaca in portofoliul FPS pentru a fi vandute ulterior investitorilor romani si straini.

De fapt, numai 50% din patrimonial intreprinderilor de stat se transformase in societati comerciale si ca urmare la FPS se trasferasera numai 35% din activele statului. Restul de 50% din activele statului au functionat in cadrul unor entitati ce nu au fost incluse in procesul de privatizare care a avut loc in perioada 1994 – 2000, cu exceptia societatii nationale de telecomunicatii privatizata discutabil in anul 1998, a Bancii Romane de Dezvoltare, a Bancii Agricole cedata cvasi gratuit datorita situatiei financiare dificile in care se afla la momentul privatizarii.



In rest, societatile din domeniul energiei electrice (productie, distributie, transport), gaze naturale, exploatarea petrolului si prelucrarea acestuia, din domeniul productiei de aparare, din cercetare – dezvoltare, minerit etc. au facut obiectul privatizarii numai dupa anul 2001.

Asa cum s-a dovedit, prin aplicarea ei, legea privatizarii a introdus o procedura lunga si anevoioasa de privatizare a societatilor comerciale, care a constituit o piedica a accesului investitorilor straini in acest proces, spre deosebire de tarile din jur unde capitalul strain a constituit un factor de accelerare a privatizarii.

Ca dovada, in Romania, desi Legea privatizarii a fost adoptata in 1991, abia in august 1993 FPS a inceput sa functioneze, intrandu-si in atributii la inceputul anului 1994. Legea prevedea ca in perioada pana la infiintarea si functionarea acestei entitati, atributiile in domeniul privatizarii sa fie exercitate de catre Agentia Nationala pentru Privatizare (ANP), institutie infiintata pentru crearea cadrului legal si institutional in domeniul privatizarii, coordonarea acestui proces si aplicarea strategiei guvernului in acest domeniu.

In perioada 1991-1993, ANP a lansat un program pilot de privatizare a 18 societati comerciale printre care si Dero Ploiesti privatizata in cadrul acestui proiect, investitor strategic fiind desemnat firma Unilever si societatea comerciala actuala Luxten, fosta Electrofar privatizata cu o persoana fizica din Canada.

In aceeasi perioada Cehia, Ungaria si Polonia incepeau deja la scara nationala procesul de privatizare finalizat in a doua parte a anilor ‘90. De altfel, prin admiterea celor trei tari mentionate in OECD in anul 1996 s-a considerat de catre comunitatea internationala ca procesele de privatizare se derulau corespunzator iar economiile devenisera majoritar private.

In anul 1994 legislatia s-a modificat din nou, prin adoptarea Legii nr. 71/1994 privind acordarea unor facilitati suplimentare fata de Legea nr. 35/1991, republicata, pentru atragerea de investitori straini in industrie, care oferea societatilor comerciale nou create in domeniul industriei, cu participare de capital strain in numerar de minimum 50 milioane dolari SUA, acelasi tip de facilitati ca si Legea nr. 35/1991, republicata, dar pe o perioada de timp extinsa de la 5 la 7 ani.

In baza acestei legi au fost inregistrate doar doua investitii in Romania ambele apartinand firmei Daewoo: societatea mixta de la Craiova pentru productia de autoturisme si societatea mixta de la Mangalia pentru fabricarea de nave fluviale si maritime.

La presiunea Ministerului Finantelor si a Institutiilor Financiare Internationale, Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, care a stabilit incepand cu 1 ianuarie 1995, anularea scutirilor de la plata impozitului pe profit conferite de Legea nr. 35/1991, republicata si introducerea unei cote unice de 38% pentru toate activitatile economiei nationale.

Scutirile de impozit pe profit ramaneau in vigoare numai pentru societatile comerciale infiintate pana la data de 31 decembrie 1994.

In iunie 1997 au fost abrogate Legea nr. 35/1991 si Legea 71/1994, prin adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 31/1997 privind regimul investitiilor straine in Romania, care reglementa regimul investitiilor straine directe, regimul investitiilor straine in procesul de privatizare, precum si regimul investitiilor de portofoliu realizate de investitorii straini.

In principiu, ordonanta respectiva mentinea neschimbate garantiile oferite investitorilor straini abordand suplimentar pentru prima oara in legislatia romaneasca tematica investitorilor straini de portofoliu.

Aceasta ordonanta de urgenta oferea anumite facilitati fiscale si vamale pentru investitiile straine de minimum 350.000 dolari SUA, reprezentand contributia in numerar a investitorului strain la capitalul social, si anume: scutirea de la plata taxelor vamale a importului de masini, utilaje, instalatii, echipamente ce constituiau aport in natura la capitalul social, reducerea cu 50% a taxelor vamale la importul de materii prime, piese de schimb necesare realizarii productiei proprii pe o perioada de 2 ani si plata unui impozit de 15% aplicat profitului brut pentru primii 2 ani de activitate, comparativ cu 38% cat era la momentul respectiv cota standard.

De asemenea, acest act normativ stabilea facilitati fiscale si vamale pentru investitiile straine care aveau la baza un contract de vanzare-cumparare de actiuni incheiat cu Fondul Proprietatii de Stat, cu o valoare de cel putin 1.000.000 de dolari SUA platiti pentru achizitionarea de actiuni, cu conditia ca investitorul strain sa isi asume in cadrul contractului anumite angajamente referitoare la investitie

In luna decembrie 1997, dupa numai 6 luni de aplicare, OUG 31/1997 a fost abrogata prin adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 92/1997, privind stimularea investitiilor directe. Aceasta ordonanta a stabilit cadrul legal privind garantiile si facilitatile de care beneficiaza investitiile directe in Romania, oferind pentru prima oara in legislatia romaneasca egalitate de tratament pentru investitorii romani si straini.

Meritul acestei reglementari a constat in primul rand intr-o abordare diferita a tematicii garantiilor oferite investitorilor, in conformitate cu standardele internationale in materie.

Facilitatile oferite prin acest act normativ se refereau in principal la: exceptarea de la plata taxelor vamale si a TVA a importului de bunuri care constituie aport in natura la capitalul social, exceptarea de la plata taxelor vamale a importului unor echipamente tehnologice, posibilitatea alegerii fie a deducerii din profitul impozabil a cheltuielilor cu amortizarea, fie a deducerii din profitul impozabil a unei cote de 20% din pretul de achizitie a unor echipamente tehnologice, deducerea integrala din profitul impozabil a cheltuielilor cu reclama si publicitatea, recuperarea pierderii anuale din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 5 ani consecutivi.

Discutarea ordonantei in Parlament in vederea aprobarii acesteia, a condus la includerea unor facilitati fiscale suplimentare fata de cele aprobate de guvern.

Astfel, prin Legea nr. 241/1998 de aprobare a Ordonantei de Urgenta nr. 92/1997, au fost aprobate noi tipuri de stimulente fiscale ca de exemplu: scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit, acodarea, in cazul investitiilor mai mari de 500.000 dolari SUA, de reduceri la plata impozitului pe profit in functie de valoarea investitiei, mergand pana la scutirea totala de impozit pe profit pentru investitiile de peste 50 milioane dolari.

Desi adoptata in unanimitate de Parlament, facilitatile prevazute de aceasta lege nu au fost niciodata aplicate urmarea prevederilor cuprinse in Legea bugetului de stat pe anul 1999 adoptata de acelasi Parlament, care le-a anulat la 3 luni de la aprobare.

Experienta anilor 1990 – 1998 relevase faptul ca legislatia bogata in facilitati fiscale acordate tuturor investitiilor, indiferent de cuantumul acestora, de domeniu, de expertiza investitorului si in absenta unei reale reforme economice, a unui cadru legal si institutional stabil, a lipsei vointei politice in materie de privatizare, practic in absenta unui mediu de afaceri stabil, flexibil si competitiv, dominat de proprietatea privata dar nu datorita lipsei de eficienta a proprietatii de stat, a favorizat in realitate evaziunea fiscala si infiintarea de firme fantoma.

Mai mult, facilitatile fiscale isi pierdusera credibilitatea deoarece se creasera precedente in ceea ce priveste acordarea si apoi anularea acestora. Exemplu cel mai sugestiv il constituie OUG 92/1997 care la articolul 15 prevedea ca, facilitatile fiscale sunt garantate pe o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a actului normativ iar dupa numai 2 ani, acestea au fost suspendate. Astfel, un investitor care si-a inclus in planul de afaceri in baza caruia a obtinut o finantare pentru investitia sa, facilitatile fiscale conferite de cadrul legal in vigoare la inceputul anului 1998, adica spre exemplu nu si-a luat in calcul taxe vamale pentru importul de utilaje, s-a trezit in situatia de a i se fi marit necesarul de finantare cu cel putin 15% adica echivalentul taxelor vamale aferente importului de utilaje si echipamente.



Din aceste motive, investitorii strategici, societatile transnationale au fost reticente in a mai intra pe piata romaneasca, anul 1999 fiind un an de minim pentru investitiile straine din Romania.

Numarul exagerat de mare de societati cu participare straina sau integral detinute de persoane fizice si juridice straine putea indica pentru cititorul de statistici neavizat, un interes real al investitorilor pentru economia romaneasca. Realitatea era insa alta si din nefericire nociva pentru mediul de afaceri.

Astfel, numarul mare de firme se putea lesne explica prin cadrul legal care in perioada 1990-1996 a permis si chiar facilitat crearea de societati comerciale in baza Legii 35/1991 privind investitiile straine in cadrul carora nu se desfasura nici un fel de activitate productiva sau comerciala. Acestea erau tinute in conservare si activate doar pentru realizarea de operatiuni de import materii prime, materiale si piese de schimb care erau scutite de taxe vamale si TVA pentru o perioada de 2 ani de la data punerii in functiune a obiectivului care putea avea loc oricand, chiar si dupa cativa ani de la infiintarea firmei. Iar de multe ori aceste puneri in functiune erau fictive, procesele verbale incheindu-se cu complicitatea cointeresata a functionarilor de la administratiile financiare locale.

Mai mult calitatea de actionar/asociat la o firma inregistrata in Romania reprezenta permisul de sedere al cetatenilor din tarile non-UE in Romania.

Procesul de adoptare-anulare de reglementari in domeniul investitiilor a continuat si dupa suspendarea aplicarii Legii 241/1998 prin adoptarea in mai 1999 a Ordonantei de Urgenta nr. 67/1999 privind unele masuri pentru dezvoltarea activitatii economice.

Aceasta ordonanta a prevazut acordarea de facilitati investitiilor cu impact major asupra activitatii economice si care indeplineau anumite criterii legate de cuantumul investit (minimum 50 milioane de dolari SUA), de numarul de locuri de munca create in alte zone decat cele defavorizate.

OUG 67/1999 referitoare la investitiile cu impact semnificativ in economie a fost la randul ei abrogata la 3 luni de la adoptare, la insistentele IFI. Procesul de adoptare-suspendare-abrogare a facilitatilor fiscale a erodat si mai mult increderea investitorilor in mediul de afaceri romanesc afectat oricum de noile mineriade din anul 1999 si de evolutia negativa a indicatorilor macroeconomici.

Cadrul legal ISD a continuat sa se modifice in primul rand prin anularea unor stimulente fiscale deja acordate firmelor infiintate in perioada 1994 – 1998, pentru ca ulterior, in perioada 2001 – 2004, acesta sa se alinieze legislatiei generale in materie de investitii si operare. Tarile din regiune insa, Cehia, Ungaria si Polonia au continuat sa acorde stimulente fiscale generoase ISD.

5. Agentia Romana de Dezvoltare

In 1990, la scurt timp dupa evenimentele din decembrie 1989, a fost adoptata o lege extrem de importanta ce a constituit primul pas real spre economia de piata si spre lumea afacerilor, Legea 31/1990 privind constituirea si functionarea societatilor comerciale.

Aceasta lege a statuat libertatea persoanelor fizice si juridice de a se asocia sub anumite forme, cele mai cunoscute fiind societatile cu raspundere limitata si societatile pe actiuni si de a efectua investitii in orice domeniu de activitate cu respectarea unor anumite norme. Legea 31/1990 prevedea in principiu si posibilitatea persoanelor fizice sau juridice straine de a se asocia si constitui societati comerciale care sa se inregistreze si sa isi desfasoare activitatea conform legislatiei romanesti, in Romania.

Prin aceasta lege, se infiinta Agentia Romana de Dezvoltare ca organ al administratiei publice centrale, cu activitate principala de emitere a avizului necesar efectuarii de investitii straine si de promovare a acestora.

Guvernul intentiona ca prin intermediul agentiei sa mentina un control asupra investitiilor straine, desi in teorie, se liberalizase accesul capitalului strain in economie. Practic, prin confirmarea eliberata de agentie, se introducea o discriminare negativa intre investitorii romani si cei straini. Pentru inregistrarea unei societati comerciale in cazul investitorilor straini era necesar un aviz suplimentar.

Incepand din 1991 si pana in iunie 1997, Agentia Romana de Dezvoltare a analizat bonitatea investitorului, domeniul si modalitatea in care urma sa fie efectuata investitia precum si

cuantumul capitalului investit eliberand peste 50.000 de avize. De fapt activitatea agentiei ar fi trebuit concentrata numai pe activitati de promovare si atragere a investitiilor straine asa cum a fost cazul agentiilor omoloage din Ungaria, Polonia si Republica Ceha.

In absenta unui buget de reprezentare pe masura aspiratiilor, fara reprezentante in strainatate, agentia s-a transformat intr-un organism birocratic ce a avizat in principal investitiile efectuate preponderent de persoane fizice din China si alte tari din Asia, in special tarile arabe.

Atractia principala au constituit-o stimulentele fiscale acordate generos de lege oricarei investitii de peste 10.000 USD. Activitatile de promovare s-au limitat la editarea de brosuri de tip “Doing business in Romania” si la organizarea unei baze de date cu oportunitati de afaceri.

In iunie 1997, la presiunea Uniunii Europene si Institutiilor Financiare Internationale dar si ca urmare a evolutiilor inregistrate pe plan international in domeniul investitiilor straine, cadrul legal s-a modificat in sensul eliminarii obligativitatii obtinerii aprobarii agentiei in scopul efectuarii unei investitii in Romania. A fost mentinuta aceasta obligativitate numai pentru investitiile in care contributia investitorului strain depasea 350.000 dolari americani sau 1.000.000 dolari americani in cazul privatizarii si numai in scopul obtinerii de facilitati fiscale.

Instabilitatea cadrului legal a afectat si existenta agentiei astfel incat pe parcursul anului 1998 aceasta a functionat ca un departament in cadrul Ministerului Privatizarii.

In anul 1999, prin desfiintarea acestui minister, agentia a redevenit un organism independent dar in continuare fara un buget adecvat, astfel incat activitatea acesteia in materie de promovare investitii straine a ramas limitata la cateva publicatii si la editarea de brosuri dedicate mediului de afaceri si statisticilor din domeniul ISD.

Atributiile agentiei au fost completate cu diverse responsabilitati in domeniul dezvoltarii regionale, planurilor de restructurare a companiilor de stat, practic fara legatura cu investitiile straine.

Aceasta situatie ambigua a luat sfarsit in anul 2000, cand agentia a fost desfiintata de jure, creandu-se un departament pentru investitorii straini in cadrul Guvernului Romaniei. In conditiile in care toate tarile Europei Centrale dispuneau de o agentie de dezvoltare independenta, si in Romania s-a reinfiintat in anul 2003 o agentie de dezvoltare (Agentia Romana pentru Investitii Straine – ARIS) cu obiect de activitate dedicat exclusiv promovarii si atragerii de investitii straine. ARIS nu a adus noutati legate de activitatea de promovare a ISD in Romania.

Acelasi buget insuficient si lipsa de vizibilitate politica au plasat agentia intr-un con de umbra transformand-o intr-un organism pasiv si birocratic ce elibereaza certificate acelor investitori ce urmaresc obtinerea vizei de sedere de lunga durata in Romania.Investitorii din aceasta categorie sunt preponderent cei care provin din afara spatiului OECD.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1475
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site