Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


POLITICA AGRICOLA COMUNITARA

Agricultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



POLITICA AGRICOLA COMUNITARA

1 CREAREA POLITICII AGRICOLE COMUNITARE



(PAC)

Politica Agricola Comunitara a fost elaborata in anii ’50 si ’60, in conditiile penuriei de alimente si a saraciei rurale ce trebuiau eradicate in Europa Occidentala.Comunitatea Europeana a avut ca scop principal stabilirea unor masuri care sa asigure agricultorilor un anumit nivel al preturilor.Aceasta masura a contribuit la stabilizarea pietei, iar in coditiile factorilor naturali greu controlabili in acea perioada a garantat venituri echitabile si regulate agricultorilor, si a permis cresterea productiei agricole.

PAC s-a creat si s-a definit pe baza art.39 al Tratului de la Roma.Principiile sale directoare au fost stabilite la Conferinta Agricola de la Stressa (iulie 1938), iar aplicarea a avut loc ulterior.La 30 iunie 1960, Comisia Europeana a prezentat propuneri de creare a PAC, iar aplicarea efectiva a inceput in 1962, in urma semnarii Acordului de la Bruxelles.Acest acord a stabilit elemente de cadru ale PAC: obiective, principii, mecanisme de functionare, produsele sau grupele de produse supuse interventiei, reglementarile unice comunitare privind productia, preturile, importurile si exporturile.[1]

PAC este considerata una dintre cele mai importante politici ale Comunitatii Europene si absorbea cea mai mare parte din bugetul comunitar.Era un element central in cadrul sistemului institutional al Comunitatii si a fost premergatoare Pietei Unice.PAC a fost creata in perioada in care Europa Occidentala era deficitara pentru cea mai mare parte din produsele alimentare si a ramas cea mai importanta politica a UE pana la jumatatea anilor ’90, cand a inceput reforma sa radicala.

Includerea agriculturii in procesul de integrare europeana, prin aplicarea unor politici comune, era necesara din urmatoarele considerente principale:[2]

- asigurarea securitatii alimentare;

- reechilibrarea balantei de plati;

- eradicarea saraciei lumii rurale;

- necesitatea unor politici agricole care sa elimine disparitatile nationale si sa asigure realizarea unor scopuri comune;

- importanta economica a agriculturii ca sector strategic si importanta politica a agricultorilor in procesul general de dezvoltare;

- contextul international existent dupa razboi, care creea riscul dependentei excesive a Europei fata de importul de produse agricole din SUA, precum si situatia creata de divizarea Europei;

- obligativitatea respectarii principiilor GATT privind protectionismul ar fi dezavantajat agricultura statelor membre in comertul international sau acestea erau in situatia de a incalca o regula esentiala a GATT.

Agricultura a fost considerata de statele membre un sector strategic, datorita rolului sau esential in asigurarea securitatii alimentare.Structurile de exploatare dominante de micile gospodarii familiale si eterogenitatea acestor structuri in tarile membre nu puteau sa garanteze securitatea alimentara a populatiei si ar fi creat dificultati foarte mari procesului de integrare europeana.Excluderea agriculturii din procesul de constituire a pietei comune si lasarea acesteia in regim de concurenta libera, in conditiile deschiderii pietelor in interiorul UE, ar fi dus la declinul accentuat al acestui sector din tarile cu performante scazute si cu un mare numar de agricultori.

Tarile membre ale Comunitatii Economice Europene aveau avantajul complementaritatii agriculturii, dar existau mari decalaje intre acestea si intre sistemele de productie.Franta si Germania, principalii artizani ai constructiei europene si a crearii PAC aveau interese agricole complementare: Franta avea excedente de cereale, iar Germania era deficitara de produse alimentare; Italia avea avantaje comparative in ce priveste produsele mediteraniene; Belgia si Olanda aveau o productie zootehnica si sectoare de transformare dezvoltate si beneficiau de traficul din portul Rotterdam.

Obiectivele initiale ale PAC trebuiau sa asigure securitatea alimentara si eliminarea decalajelor dintre agricultura tarilor membre, prin armonizarea avantajelor comparative.

Articolul 39 al Tratului de la Roma (1957) defineste obiectivele PAC ca fiind urmatoarele:

- cresterea productivitatii agricole;

- asigurarea in acest mod a unor standarde corespunzatoare de viata pentru comunitatea agricola;

- stabilizarea pietelor agricole;

- garantarea securitatii aprovizionarii populatiei;

- asigurarea ofertei la preturi rezonabile pentru consumatori.

Obiectivele initiale ale PAC aveau in vedere cresterea productivitatii agricole pe calea modernizarii tehnice si manageriale pentru cresterea veniturilor agricultorilor si stabilizarea pietelor, si pe aceste baze asigurarea securitatii alimentare a populatiei.Aceste obiective au fost puse in aplicare treptat, intre 1958-1968, pe masura ce produsele agricole au fost supuse reglementarilor pietei comune.

Cresterea productivitatii agricole era necesara pentru asigurarea securitatii alimentare si se putea realiza prin modernizarea agriculturii si prin aceasta cale eliminarea caracterului de agricultura familiala traditionala.

Stabilizarea pietelor urma sa se realizeze prin sistemul Organizatiilor Comune ale Pietei principalelor produse agricole, pe baza unor mecanisme de preturi si interventiei specifice, ca si printr-un regim protectionist de schimburi cu terte tari.

Statele fondatoare ale Comunitatii Economice au cazut de acord ca este nevoie de o politica comuna care sa armonizeze diferitele mecanisme nationale de sprijinire a agriculturii si sa stabileasca bariere vamale comune pentru bunurile provenite din terte tari, pe baza unor principii.

Principiile aplicarii si functionarii PAC au fost adoptate la Conferinta ministrilor agriculturii ai statelor membre ale Comunitatii Europene, care a avut loc la Stressa (Italia), in anul 1958.PAC se bazeaza pe urmatoarele trei principii:

1.”Unicitatea pietei si a preturilor ”

”Preferinta comunitara” in aprovizionarea statelor membre cu produse agricole.

3.”Solidaritatea financiara”

PAC a trecut prin mai multe etape in procesul de implementare si consolidare, a fost reformata si adaptata cerintelor interne si externe, astfel:

- In prima etapa, stabilita prin Tratatul de la Roma la 12 ani (1958-1970), a intrat in vigoare PAC si a actionat mecanismul de preturi si de formare a pietei unice.

- A doua etapa, 1970-1983, se caracterizeaza prin consolidarea PAC, aparitia excedendelor agricole si luarea primelor masuri de reducere a productiei.

- Etapa 1983-1992 s-a caracterizat prin puternice dezechilibre ale pietelor agricole, cresterea cheltuielilor bugetare, si intreprinderea unor masuri mai sustinute de reforma.

- Etapa de reforma radicala a PAC, din 1992, cunoscuta sub denumirea de reforma Mac Sharry.

- Noile masuri de reforma a PAC, in urma elaborarii „Agendei 2000”.

Interventii prin preturi

Unicitatea preturilor a servit pentru promovarea si sustinerea pietei agricole comune si protectia fata de exterior.In conditiile pietei unice, pretul a devenit principalul instrument de aplicare a PAC.Organismele publice intervin in sustinerea agriculturii cu ajutorul instrumentului pret, prin:

- preluarea de la producatorii agricoli a surplusului de produse in vederea stocarii acestora;

-vanzarea produselor stocate, atunci cand piata este favorabila.   

Preturile de interventie sunt preturi publice la care se fac achizitiile de produse agricole.

Pana la reforma din 1992 s-au folosit mecanisme diverse de ajustare a preturilor la producatori si cu toate acestea au aparut disfunctii pe pietele agricole, din cauza nivelului ridicat al acestora fata de preturile pietei externe.

Subventionarea agriculturii se realizeaza in principal prin intermediul preturilor garantate ridicate, prin sistemul restitutiilor, stocuri de interventie etc.Acest sistem de sustinere a fost reformat in anul 199In prezent, pe baza acordurilor din cadrul Rundei Uruguay, este interzisa si descurajata utilizarea subventiilor care au efecte defavorabile asupra comertului altor tari.Pe de alta parte, s-a introdus sistemul de „ajutorare directa”, acordate agricultorilor, care nu mai sunt legate de productie si de preturi, ci urmaresc acoperirea pierderilor de venituri generate de masuri de reducere a preturilor institutionalizate.

Rezultatele aplicarii Politicii Agricole Comunitare in primele etape

Politica Agricola Comunitara a permis integrarea armonioasa a agriculturii in Piata Unica, care a devenit o piata regionala in expansiune.Treptat, Piata Unica a devenit o piata integrata a bunurilor, serviciilor,capitalului si a fortei de munca, un ansamblu dinamic purtator al modernizarii, creeat pe considerente economice.

Politica Agricola Comunitara a contribuit in primele etape la:

- stabilizarea preturilor, reducerea riscurilor si eliminarea concurentei intre tarile membre;

- preturile interne aliniate preturilor de interventie ridicate au permis cresterea fara precedent a productivitatii agricole;

- a crescut puternic productia agricola, fara legatura cu cererea finala si s-au acumulat stocuri imense ce trebuia exportate subventionat;

- a crescut costurile bugetare in favoarea celor mai productive exploatatii .

Agricultura, integrata cu industria alimentara si distributia produselor, constituie o componenta foarte importanta a Pietei Unice, ce a permis UE sa devina o mare putere agroalimentara.

Obiectivele si principiile P.A.C.

Principalele obiective ale politicii agricole comune, asa cum sunt ele mentionate in Tratatutul de la Roma sunt.

a.Cresterea productivitatii agriculturii prin promovarea progresului tehnic si asugurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, precum si a utilizarii optime a factirilor de producti, in special a fortei de munca.

b.Asigurarea unui nivel de trai pentru populatia agricola, la paritate cu alte sectoare de activitate.

c.Stabilizarea pietelor produselor agricole.

d.Garantarea securitatii aprovizionarii.

In acelasi articol se prcizeaza luarea in conside rare la elaborarea P.A.C. a

urmatoarelor elemente.

a.Caracterul special al activitatilor agricole care decurge din structura sociala a agriculturii si din diferentele structurale intre regiunile agricole.

b.Necesitatea de a opera gradual adaptarile necesare.

c.Faptul ca, in statele membre, agricultura constituie un sector strans legat de ansamblul economiei.

Pornindu-se de la obiectivele fixate de Tratatul de la Roma si de la

specificitatea acestui sector, in 1958 la Sresa in Italia, s-au convenit trei principii fundamentale.

a.Unicitate pietei si a preturilor, ceea ce presupune crearea si mentinerea unei singure pite in care produsele agro-alimentare sa circule liber si la preturi comune.

b.Preferinta comunitara in sensul ca in comertul cu produse agro-alimentare in cadrul U.E. se manifesta si este stimulata preferita pentru marfurile produse in interiorul Comunitatii, cumparatorii de produse necomunitare trebuind sa plateasca un supracost.

c.Solidaritatea financiara manifestata prin aceea ca statele membre participa la constituirea resurselor, cat si la ansamblul cheltuielilor de implementare a P.A.C.



Principalii beneficiari ai P.A.C.

De rezultatele P.A.C. au beneficiat

1.In primul rand, agrcultorii comunitari carora li s-a asigurat un venit echitabil si stabil, apropiat celui obtinut in alte sectoare ale economiei si in general in medil urban.Garantarea unor venituri siggure intr-un sector unde fatorii naturali le influenteaza direct, constituie una dintre realizarile cele mai importante ale P.A.C.De asemenea, s-au facut eforturi sustinute pentru cresterea copetitivitatii productiei agricole, fiindca numai realizarea unor produse competitive poate constitui o garantie durabila pentru veniturile agricultorilor.De aceea, ameliorarea raselor si soiurilor, reducerea costurilor de productie, modernizarea metodelor de cultura si dezvoltarea activitatilor de prelucrare sau conexe au constituit preocupari constante ale P.A.C.

In al doilea rand, consumatirii, printr-un acces larg si sigur la o gama de produse diversificata, in conditii de calitate asigurate si la preturi stabile, indiferent de nivelul productiei si tara de achizitionare.Ultimile reglementari privind etichetarea produselor permite consumatorilor sa faca optiunea in cunostinta de cauza, iar indicarea originii si a zonei de realizare sa descopere specialitati de produse ce folosesc metode si norme traditionale recunoscute-produse ecologice si cu un bun gust original.

3.In al reilea rand, P.A.C.a adus avantaje politice si economiceconsiderabile UE in ansamblul ei, prin aceea ca s-a evitat concurenta negativa din partea politicilor unor state terte rivale.De asemenea, cand unele state membre au fost confruntate cu calamitati naturale sau boli grave la plante si animale, le-au putut depasi mai usor prin sprijinul comunitar primit.

4.In al patrulea rand, P.A.C. joaca si un rol social facand sa creasca posibilitatile de ajutorare a celor in nevoie.Astfel, ajutoarele alimentare ale UE s-au indreptat catre tari in curs de dezvoltare si chiar Estul Europei.

5.In al cincilea rand, prin P.A.C. se asigura salvgardarea si conservarea mediului natural al UE.

6.In al saselea rand, a fost relizat unul din obiectivele principale ale UE, respectiv siguranta alimentara a consumatorilor si eliminarea pentru totdeauna a spectrului foamei si al crizei de alimente.

Adoptarea Politicii Agricole Comunitare.Elemente de impact

Timpul scurt ramas pana la data aderarii la Uniunea Europeana si schimbarile aduse de noua Politica Agricola Comuna au devenit factori de presiune puternici pentru dinamizarea proceselor de restructurare necesare in sectorul agroalimentar si zonele rurale.

Absorbtia fondurilor comunitare propuse Romaniei in 2004 pentru 2007-2009 va depinde in special de ,,abilitatile' decidentilor in alegerea modelului potrivit de politica agricola pentru urmatoarea perioada, dar si dupa aderare.Evaluarile de tip ,,cost/beneficiu' ale aderarii la UE[5] si adoptarii Politicii Agricole Comune, folosind diferite metodologii, au constituit un subiect controvesat, dar in acelasi timp, ofera un cadru orientativ cuantificat cu diferite grade de acuratete privind posibilele efecte ale adoptarii acquis-ului comunitar.

Principalele procese generatoare de costuri si beneficii ale integrarii in UE a sectorului agroalimentar si a zonelor rurale se datoreaza in special presiunilor pe termen scurt exercitate de necesitatea trecerii rapide spre un model de agricultura diferit de cel actual.Cuantificarca impactului acestor procese obligatorii este extrem de dificila si pot fi facute doar evaluari aproximative.

Principalele costuri, mai ales in perioada de pre-aderare, se datoreaza exigentelor de natura legislativa, institutionala, diferentelor dintre politica agricola nationala si PAC si starii sectorului agricol si a zonelor rurale, comparativ cu cea din UE.Alocarile financiare necesare ajustarilor sunt semnificative si reprezinta costuri importante pentru bugetul national deoarece vizeazt prioritati impuse de viitorul statut de membru UE.Tot in aceasta categorie pot fi incluse eforturile bugetare de cofinantare a proiectelor care se deruleaza prin instrumentele financiare de pre-aderare. Costurile platite dc consumatori vor fi de asemenea considerabile si destul de dificile de cuantificat si se vor datora, in general, cresterii preturilor produselor agroalimentare ce se va resimti dupa aderare.

Categoria ,,beneficiilor' este si mai greu de cuantificat deoarece o serie de elemente de calcul sunt aproximative, daca sunt privite din perspectiva realitatilor romanesti.In aceasta categorie se incadreaza: schimbarea mentalitatii producatorilor si consumatorilor, formarea unui alt tip de fermier si de locuitor al zonei rurale. Beneficiile datorate Politicii Agricole Comune prin mecanismele care asigura parasirea in bune conditii a mediului inconjurator, a securitatii alimentelor, a bunastarii animalelor sunt si vor ramane si pe viitor extrem de dificil de evaluat.

2 REFORMA POLITICII AGRICOLE COMUNITARE

(PAC)

Desi aplicarea celor trei principii ale lui PAC a dus la o explozie a productivitatii agricole si la ameliorarea veniturilor, nivelul ridicat al subventiilor indirecte prin intermediul preturilor garantate ridicate a dus la distorsiuni puternice in functiunea normala a pietelor interne si a pietelor mondiale agricole.

Pe de alta parte, pentru respectarea principiului preferintei comunitare, se impuneau taxe de import ridicate.Taxa de prelevare la import determina scumpirea produselor extracomunitare.Concomitent s-a introdus un mecanism de subventionare a exporturilor pentru a permite produselor comunitare mai scumpe sa fie competitive pe piata mondiala.Sistemul de subventionare bazat pe garantarea preturilor a dat nastere la dependente structurale greu de ajustat.

Dezechilibrele pietei s-au agravat pe masura cresterii excedentelor, care in ciuda sporirii exporturilor si a constituirii stocurilor strategice, ramaneau nevandute, astfel:

- dezechilibrele cerere-oferta s-au accentuat in timp si datorita modificarii gusturilor si preferintelor consumatorilor.

- complexitatea si rigiditatea mecanismelor de subventionare a agriculturii au accentuat cresterea excedentelor agricole nevandabile si cresterea costurilor bugetare, vizand prabusirea veniturilor agricultorilor.Sumele din bugetul comunitar au crescut continuu, de la 26 mld ECU in 1988, la 36 mld ECU in 199

Comertul exterior al Uniunii Europene in mld ECU

(tabelul 8.)

Explicatie

Anii

Importuri

Exporturi

Sold

Uniunea Europeana-6

Uniunea Europeana-9



Uniunea Europeana-10

Uniunea Europeana-10

Uniunea Europeana-15

Sursa:Delegatia Comisiei Europene in Romania, seria Europa, 1999.

Largirea UE a fost, pe langa masurile de limitare a productiei, o cale de reducere a dezechilibrelor balantei comerciale si a balantei de plati externe.Varful acestor dezechilibre a fost la sfarsitul deceniului ’80, cand UE a atins obiectivul realizarii autosuficientei alimentare pentru membrii sai, dar si cand au aparut noi dezdechilibre ale pietei generate de excedente si de schimbari in comertul agricol mondial.

Ca urmare a mecanismelor practicate avea loc un proces de alocare ineficienta a resurselor bugetare.La inceputul deceniului ’90, PAC nu mai constituia un sprijin indispensabil dat agricultorilor.Numarul exploatatiilor a inceput sa scada vertiginos, amenintand depopularea regiunilor defaforizate.Prin mecanismele PAC de atunci, numai 20% din numarul total al fermierilor primeau peste 80% din resursele bugetare agricole.Acestia reprezentau exploatatiile cele mai mari si mai eficiente care produceau tot mai multe excedente.

Nemultumirele agricultorilor privind subventionarea preturilor erau insotite de cresterea nemultumirilor consumatorilor si a contribuabilor.

Primele masuri de reforma au fost prevazute in „Memorandumul Mansholt ” (1968), care propunea un plan pe termen lung de creare a unor exploatatii moderne.

Masuri de reforma a PAC in perioada 1979-1988 au fost;

- Primele masuri de inlaturare a efectelor negative ale PAC s-au luat la sfarsitul anilor ’70, cand s-au facut schimbari in sistemul preturilor nelimitat garantate.In anul 1979 s-a introdus o taxa de co-responsabilitate la productia de lapte, cu scopul transferarii asupra producatorilor a unei parti din cheltuielile de stocare si a subventiilor necesare exporturilor pe piata mondiala a excedentelor acumulate.Aceasta taxa s-a dovedit ulterior ineficienta pentru stoparea excedentelor.

- In anul 1980, ministrii agriculturii au stabilit unele masuri de limitare a productiei, pentru a restrange oferta la nivelul cererii.Dar numai in 1988 au fost operate masuri mai radicale.

- Incepand din 1988, UE a mobilizat resursele FEOGA, a Fondului European de Dezvoltare Rurala, a Fondului Social European si a altor fonduri structurale intr-o actiune noua: actiunea concertata in vederea dezvoltarii rurale, reducerea excedentelor si a costurilor bugetare.

Masurile de reforma intreprinse in perioada 1980-1988 s-au dovedit a fi ineficiente pentru restabilirea echilibrelor pietei agricole.Au crescut continuu excedentele agricole, cu costurile sustinerii productiei.In schimb, s-au dovedit eficace masurile de dezvoltare rurala. Programele de dezvoltare rurala, promovate la sfarsitul deceniului ’80, au constituit precursorii reformei Politicii Agricole Comunitare propusa de Comisia Europeana in primavara anului 1991 si decisa in anul 199

1 Reforma radicala a PAC decisa in anul 1992

(Reforma Mac Sharry)

Politica Agricola Comunitara a fost conceputa initial pentru sase state membre, intr-o situatie de penurie generala de alimente.Treptat, au aparut excedente agricole insemnate, ca urmare a accentului pus pe sustinerea preturilor si s-au adancit dezechilibrele pietei, supusa unor reglementari complicate si costisitoare.Situatia nu s-a ameliorat prin largirile succesive ale Comunitatii Europene, dimpotriva, a crescut diversitatea situatiilor rurale si agricole, iar legislatia nu mai raspundea noilor exigente.Aderarea Greciei, Spaniei si Portugaliei, tari cu agricultura neperformanta, si care au negociat si obtinut perioade lungi de ajustare structurala si importante subventii, au crescut costurile sustinerii si nu au putut absorbi excedentele, cu toate ca aveau o agricultura complementara Uniunii Europene.



Mecanismele de aplicare in primele etape au avut ca efecte negative cresterea cheltuielilor agriculturii si a costurilor bugetare, fara o ameliorare substantiala a veniturilor.Masurile de reducere a preturilor au dus la scaderea veniturilor, la adancirea inegalitatilor prin concentrarea ajutoarelor catre exploatatiile mari, la cresterea exodului rural.Ca urmare a acestora si a presiunilor exercitate de negocierile in cadrul Rundei Uruguay, a fost necesara o reforma de fond a PAC.

Comisia Europeana de la Bruxelles a decis reforma radicala in agricultura sub denumirea de „reforma Mac Sharry”, primele masuri fiind luate inca din 199

Acordurile de la Maastricht, din 1992, au modificat mecanismele si instrumentele PAC, dar au pastrat cele trei principii fundamentale (unicitatea preturilor, preferinta comunitara si solidaritatea financiara).

Obiectivele reformei PAC, din 1992, sunt urmatoarele:[7]

1.Mentinerea UE in randurile producatorilor si exporturilor de produse agricole, prin cresterea competitivitatii agricultorilor sai atat pe pietele interne, cat si pe pietele de export.

Reducerea productiei agricole pana la nivelul cererii manifestate pe piata, prin reducerea preturilor de interventie (garantate) si scoaterea din cultura a unor terenuri arabile.

3.Concentrarea si directionarea ajutorului comunitar pentru sustinerea veniturilor acelor fermieri care au cea mai mare nevoie de acesta.

4.Incurajarea agricultorilor sa nu-si abandoneze terenurile si sa nu paraseasca satele.

5.Protejarea mediului si dezvoltarea potentialului natural al satelor.

Pentru realizarea acestor obiective ale reformei erau necesare masuri radicale, precum:

- Reducerea preturilor interne garantate si apropierea lor de preturile internationale.

- Decuplarea politicii de preturi de politica veniturilor, printr-un sistem de plati compensatorii.

- Retragerea din cultura a unor suprafete.

- Reducerea exporturilor subventionale si a subventiilor la export.

- Reducerea costurilor bugetare.

Pentru compensarea pierderilor de venit rezultate din masurile luate, agricultorii primesc compensatii sub forma de plati directe la hectar sau pe animal.

Schimbarea mecanismelor de functionare a pietei la unele produse agricole de baza a fost insotita de o serie de masuri de acompaniere, ca:

- incurajarea sistemelor extensive de cultura a plantelor, bazate pe consumuri reduse de produse chimice;

- masuri de gestionare a terenurilor retrase din cultura;

- programe de impadurire;

- pensionarea anticipata a agricultorilor cu varsta de peste 50 ani si incurajarea stabilizarii tinerilor in mediul rural etc.

Dupa anul 2000 au aparut situatii noi, legate de deschiderea negocierilor agricole.Prioritatile sunt urmatoarele:

- impunerea de reguli privind masurile sanitare si fitosanitare, bazate pe fundamente stiintifice si de sanatate publica;

- impunerea de criterii socio-economice, culturale si ecologice in agricultura si in spatiul rural;

- reducerea taxelor vamale;

- armonizarea „regulilor de origine” nonpreferentiale si extinderea lor la domenii comerciale, cum ar fi cele privind „marca produselor” etc.

Comisia europeana a avut in vedere noile evolutii ale regulilor comerciale si a stabilit o serie de noi orientari, ca:

- ameliorarea competitivitatii agricultorilor europeni pe pietele interne si externe;

-garantarea puritatii produselor alimentare, promovarea calitatii si a compatibilitatii cu exigentele ecologice;

- noi masuri de stabilizare a veniturilor agricultorilor;

- gestiunea mai buna a resurselor naturale si salvarea peisajelor, protectia mediului;

- diversificarea surselor de venituri si crearea de noi locuri de munca pentru agricultori in spatiul rural

- accentuarea dimensiunilor privind mediul care va avea loc prin ajutoare acordate zonelor devaforizate si printr-o politica rurala mai coerenta;

- orientarea PAC spre nevoile agriculturii familiale, dar care trebuie sa raspunda exigentelor crescande ale pietei si sa se perfectioneze etc.

Uniunea Europeana se afla in aceasta etapa intr-un proces de tranzitie si de extindere fara precedent in istorie, caracterizat de : spatiu unic, institutii si politici unice, moneda unica.Acest spatiu va fi un competitor redutabil al celuilalt spatiu mondial, atlantic-american.Aceste schimbari impun ,un mod de abordare a PAC , in contextul intensificarii concurentei pe piata agricola mondiala.

2 Noile masuri de reforma a PAC .Agenda 2000

Dupa anul 1993 s-a reusit aplicarea integrala a principiului unicitatii pietei, s-a armonizat legislatia comunitara si s-a asigurat o mai mare deschidere a pietei spre exterior.Comisia Europeana a evaluat impactul reformei din 1992 si a analizat noua conjunctura a dezvoltarii agriculturii europene in perspectiva liberizarii schimburilor internationle si a extinderii Uniunii spre Est.In „Documentul Strategiei Agricole” prezentat la reuniunea Consiliului European de la Madrid, in decembrie 1995, s-a hotarat elaborarea unei ample analize a PAC prin luarea in considerare a noii conjuncturi externe si interne.

Agenda 2000 a fost prezentata Comisiei in iulie 1997, iar la 18 martie 1998 aceasta a prezentat propunerile legislative.Obiectivul noii reforme este modernizarea politicilor Uniunii Europene si pregatirea acesteia in vederea liberalizarii pietei si extinderii spre Est.

Agenda 2000 cuprinde propuneri axate pe trei mari directii de actiune:[8]

1.Modernizarea „modelului agricol european ”.

Reducerea disparitiilor economice dintre regiunile UE, cu referiri si la tarile candidate la aderare, prin dirijarea Fondurilor structurale spre economiile care au cea mai mare nevoie pentru a se relansa.

3.Asigurarea resurselor bugetare necesare, cu respectarea prioritatilor fixate pentru perioada 2000-2006.

Setul de masuri de reforma a PAC este insotit si de pachetul financiar de sprijin al acesteia.Aceste masuri se bazeaza si pe prevederile acordului de la Marrakech, intrat in vigoare in 1995, care impune o reducere, intr-o perioada de sase ani, a sustinerii agricole interne, protectia la import numai pe baza taxelor vamale, reducerea restrictiilor la export si a exporturilor subventionate.Aceste masuri determina adoptarea modelului european de agricultura la noile exigente ale pietei si la orientarea accentuata a economiilor moderne spre o dezvoltare durabila.

Agenda 2000 aduce modificari esentiale pe termen lung PAC.Astfel, agricultura va ramane in continuare „coloana vertebrala ” a spatiului rural, dar va dobandi un caracter multifunctional, fiind strans legata de dezvoltarea integrata a zonelor rurale.Dezvoltarea spatiului rural si protectia mediului sunt abordate independent cu dezvoltarea agricola si sunt incluse in Politica Agricola Comunitara.In aceste conditii veniturile agricultorilor se vor diversifica, iar forta de munca din mediul rural va fi mai bine utilizata.Prin aceste masuri UE adopta un nou mod de abordare a politicii agricole, in speranta ca efectele negative ale liberalizarii pietelor vor fi contracarate de dezvoltarea rurala integrata si ca veniturile agricultorilor se vor stabiliza.

Noua etapa a reformei PAC a fost o necesitate pentru a mentine sectorul agricol comunitar.Abordarea unitara si in perspectiva politicii agricole si de dezvoltare rurala va permite UE sa faca fata noilor sfidari externe si interne.Pe plan extern, principalii factori care fac necesara reforma sunt: o conjunctura favorabia a pietei externe, determinata de cresterea cererii de alimente; tendintele de liberalizare a pietelor si largirea spre Est a UE. Pe plan intern, principalii factori sunt: riscul crescand al dezechilibrelor pietelor agricole in unele sectoare (cereale lapte); integritatea problemelor privind agromediul in reglementarile PAC; in urma semnarii Tratului de la Amsterdam, se impune ca PAC sa raspunda in mai mare masura exigentelor consumatorilor in ceea ce priveste calitatea si securitatea produselor alimentare; necesitatea dezvoltarii unor economii rurale puternice ; necesitatea descentralizarii administrative si a simplificarii legislatiei.

Politica Agricola Comunitara are ca obiective principale in perspectiva promovarea performantei si practicarea unei agriculturi profesionale, dezvoltarea multifunctionale a comunitatilor rurale si protectia mediului rural.

In conditiile largirii spre Est a UE si a continuarii tratativelor in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, PAC va fi in continuare reformata.Asigurarea unui nivel la fel de ridicat al subventiilor pentru toate cele 28 state, previzibil a deveni membre ale UE, nu este posibila din cauza restrictiilor bugetare si a excedentelor agricole, care la randul lor nu vor putea exporta, intrucat subventionarea exporturilor se va restrange si se va elimina in perspectiva liberalizarii comertului mondial.

Discutarea „ dosarului agricol ” va provoca cele mai dure negocieri in cadrul OMC, mai ales intre UE si SUA, la care s-au aliat si alte tari exportatoare din America de Nord si de Sud.Atat SUA, cat si UE au vechi traditii in protejarea agricultorilor.Din aceasta cauza se pune accent pe cresterea competitivitatii agriculturii, dar avandu-se in vedere interesele producatorilor interni si conditiile diferite in care se practica agricultura si se dezvolta comunitatile rurale europene.Acestor sfidari trebuie sa le faca fata noile state candidate la aderarea la UE.Pana la momentul aderarii, statele candidate trebuie sa-si restructureze agricultura si sa-si organizeze astfel sectorul agroalimentar incat acesta sa faca fata concurentei comunitare.



Sterian D.Constructia Europeana,pag.22,Ed.Independenta Economica.

Zahiu Letitia.Politici agroalimentare comparate,pag.197,Ed.Economica.

Zahiu Letitia.Politici agroalimentare comparate,pag.204,Ed.Economica.

Sterian D.Constructia Europeana,pag.94,Ed.Independenta Economica.

Idu N.Costuri si beneficii ale aderarii la UE pentru tarile din Europa Centrala si Est.

Zahiu Letitia.Agricultura mondiala si mecanismele pietei,pag.88,Ed.Economica.

Zahiu Letitia.Politici agroalimentare comparate,pag.211,Ed.Economica.

Zahiu Letitia.Politici agroalimentare comparate,pag.215,Ed.Economica.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1097
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site