ROLUL MATERIILOR ORGANICE IN FERTILITATEA SOLULUI

ROLUL MATERIILOR

ORGANICE IN FERTILITATEA SOLULUI

ARGUMENT

Mi-am ales aceasta tema, deoarece mi se pare foarte important rolul materiei organice in fertilitatea solului si a capacitatii de productie a plantelor.

Aceasta lucrare cuprinde, ca prim capitol introductiv, generalitati despre sol.

In al doilea capitol este vorba despre compozitia chimica a solului, mai precis despre partea minerala si partea organica a solului.

Partea minerala a solului provine din rocile care alcatuiesc litosfera, supuse diferitelor procese fizice si chimice de transformare prin intermediul factorilor de mediu.

Partea organica este foarte importanta datorita cantitatii si calitatii humusului, care depind de natura invelisului vegetal, natural sau cultivat.

In capitolul al treilea este descris procesul de humificare, care consta in humificarea de substante organice complexe, specifice solului, care alcatuiesc humusul ce are in compozitie acizi humici.

Capitolul al patrulea cuprinde rolul materiei organice in fertilitatea solului si a capacitatii de productie a plantelor. In acest capitol este vorba despre prezenta materiei organice, care diminueaza riscuri pe solurile erodate, ca si pe cele nisipoase si decopertate si care previne dereglarile de nutritie cu microelemente in culturile susceptibile.

Materia organica are un rol important in semnificatia principalelor grupe de substante cu origine, compozitie, grade de stabilitate si functii diferite, in caracterizarea regimului humic.

Tot in acest capitol se mai vorbeste despre caracterizarea regimului humic, al solurilor, reglarea regimului humic prin fertilizare organica si despre ingrasamintele de origine vegetala si animala cu valoare fertilizanta si/sau ameliorativa.

In capitolul al cincelea sunt prezentate statistici despre soluri care prezinta o repartitie in functie de caracteristica sa principala si anume, fertilitatea. Mai exact, este vorba despre proportia terenurilor agricole, arabile, cu vegetatie forestiera, etc, care difera de la om la om.

Dupa parerea mea este foarte important rolul materiei organice in fertilitatea solului, deoarece exista si riscuri, cum ar fi folosirea diferitelor substante chimice (fosforul) si multe altele, pe care nu le constientizam.

"Putem imbunatatii pamantul prin om, dar suntem mai mult datori sa imbunatatim omul prin pamant. "

Ion lonescu de la Brad

1. INTRODUCERE

Ca suport si sursa de viata a plantelor superioare, solul este unul din factorii esentiali ai biosferei. In sol, mai ales in orizontul sau cu humus, este concentrata cea mai mare parte a substantei vii a uscatului si a energiei potentiale biotice.

Solul indeplineste doua functii esentiale: furnizor de elemente nutritive pentru plante si, in acelasi timp, recipient si transformator de reziduuri, avand rol de protectie al ecosistemelor si de purificare a mediului inconjurator.

Datorita capacitatii sale de a intretine viata plantelor, definita ca fertilitate, solul constituie principalul mijloc de productie in agricultura cu caracter regenerativ. In cazul unei utilizari rationale, solurile nu se consuma intr-un ciclu de productie, ci isi pastreaza fertilitatea naturala si chiar se poate ameliora capatand caracteristici si calitati noi.

O buna gestionare a resurselor de sol din tara noastra nu este posibila decat daca sunt cunoscute insusirile solului, ca mediu fizic de viata al plantelor, in stransa corelatie cu conditiile naturale concrete in care s-a format si a evoluat.   

Aceasta lucrare urmareste prezentarea unei imagini generale despre modul de formare si despre caracteristicile solului in contextul problemelor actuale de utilizare a lor in diferite scopuri.

2. COMPOZITIE CHIMICA

2.1. Parte minerala

Partea minerala a solului provine din rocile care alcatuiesc litosfera, supuse diferitelor procese fizice si chimice de transformare prin intermediul factorilor de mediu. Aceste transformari se produc cu intensitati diferite, in functie de natura materialului mineral initial.

Mineralele sunt substante anorganice, solide, omogene din punct de vedere fizico-chimic. Ele se clasifica in functie de compozitia chimica in 5 clase, ultima, sarurile oxigenate, cuprinzand mineralele cele mai raspandite, in litosfera. De remarcat sunt silicatii, care reprezinta 75% din greutatea litosferei si sunt minerale componente ale tuturor rocilor.

Rocile magmatice iau nastere prin consolidarea magmelor, acestea fiind topituri sau solutii a caror temperatura depaseste 1000-1300C, si in care sunt dizolvati oxizi, sulfati, sulfuri etc, saturati in vapori de apa si gaze.

Rocile metamorfice iau nastere ca urmare a schimbarii conditiilor termodinamice in care s-au format rocile magmatice sau sedimentare. Acestea isi modifica compozitia mineralogica si orientarea retelei chimice, suferind procese de metamoefism.

Rocile sedimentare sunt cele mai raspandite in partea superioara a litosferei, ocupand 75% din suprafata scoartei Pamantului. Ele prezinta o deosebita importanta pentru formarea si evolutia solului, rocile de solificare fiind reprezentate prin depozite de roci sedimentare foarte diferite. Rocile sedimentare s-au format prin alterarea si dezagregarea rocilor magmatice sau metamorfice, procese ce au determinat aparitia unor minerale noi. In timpul formarii solurilor, rocile si mineralele lor componente sufera o fragmentare (maruntire) continua ce se numeste dezagregare si o modificare a retelei chimice, care are ca rezultat aparitia unor minerale noi, proces ce se numeste alterare.

Solurile contin materie organica sub forma de resturi vegetale si animale, care se transforma in humus, sub actiunea factorilor de mediu.

Procesul de humificare consta in formarea de substante organice complexe, specifice solului, care alcatuiesc ceea ce se cunoaste sub denumirea de humus, alcatuit din acizi humici.

2.2. Sursele de materie organica

Cantitatea si mai ales calitatea humusului depind de natura invelisului vegetal natural sau cultivat.

Resturile vegetale lasate in sol de vegetatia ierboasa provin atat din sistemul radicular sau alte parti subterane ale plantelor, cat si din partea aeriana ( tulpina, frunze, etc.). Cantitatile de resturi organice moarte sunt foarte variate in functie de specie si tip de sol. Astfel, vegetatia ierboasa din zonele de stepa moderat arida, resturile organice din partea aeriana si din radacini insumeaza in medie 11.000 kg.

Vegetatia lemnoasa lasa in sol resturi vegetale provenite de la frunze si ace moarte, ramurele, fragmente de scoarta, conuri, seminte, etc., care formeaza pe sol, o patura continua cunoscuta sub denumirea de litiera. Grosimea acestui strat variaza in functie de:

Specia lemnoasa;

- Varsta si consistenta arboretului;

- Fertilitatea solului;

Cantitatea de resturi vegetale lasata in sol de plantele cultivate, depinde de felul culturii (unele culturi lasa solului miristea si radacinile plantelor, la alte culturi se ridica atat organele aeriene cat si cele din sol, ca de exemplu cultura sfeclei de zahar), durata de viata si productia realizata.

Microfauna din sol contribuie in mare masura la formarea partii organice a solului, corpurile moarte, dejectiile si corpurile microorganismelor animale, determina acumularea in sol a materiei organice moarte.

3. HUMIFICAREA

Procesul de humificare consta in formarea de substante organice complexe, specifice solului, care alcatuiesc ceea ce se cunoaste sub denumirea de humus, alcatuit din acizi humici.

Dintre substantele intermediare de descompunere a resturilor organice care participa la sinteza acizilor humici, un rol deosebit il au compusii aromatici de tipul polifenolilor, rezultati din degradarea ligninei si aminoacizilor proveniti din hidroliza substantelor proteice.

Formarea lor se realizeaza prin sinteza (condensarea) radicalilor fenoli si hidrochinone pe de o parte, urmata de polimerizarea in diferite grade.

Substantele humice se caracterizeaza prin:

- absenta completa a structurii tesuturilor prin a caror transformare a luat nastere;

- starea coloid amorfa;

- culoare de la negru la brun inchis;

- capacitate de legare a elementelor bazice prin neutralizare;

- continut de azot intre 3-5%;

Alcatuirea interna a acizilor humici (Dragunov si Kononova) este urmatoarea:

- nucleu aromatic (fenolic sau chinonic);

- catene laterale de diferite naturi ( radicali, hidrocarbonati peptide) si grupe functionale organice (carboxil-COOH, fenolica-OH si metoxil-OCH₃).

Polimerizarea si condensarea se realizeaza diferit in functie de conditiile in care are loc procesul de humificare. In zona de stepa este favorizata polimerizarea inaintata, in timp ce in conditii mai umede polimerizarea este mai slaba, rezultand substante humice diferite.

Proprietatea acizilor humici de a avea cationi adsorbiti (legati la suprafata moleculelor) si de a-i schimba cu altii din solutia solului se numeste capacitate de adsorbtie si schimb cationic. Acizii humici au o capacitate de adsorbtie si schimb cationic mult mai mare decat cea a mineralelor argiloase (cel mult 150m.e. la 100 g material).

Acizii humici intra in reactie cu partea minerala a solului formand diferite combinatii organo-minerale:

cu fierul si aluminiul formeaza complexe coloidale mixte humico-ferice si humico-aluminice;

cu mineralele argiloase formeaza complexe adsorbtive, alcatuind complexul argilo-humic sau coloidal sau adsorbtiv al solului;

cu cationii metalelor alcaline si alcalino-teroase formeaza diferite saruri ale acizilor humici, denumite humati.

Din categoria acizilor humici se deosebesc doua grupe principale:

Acizii huminici, compusi macromoleculari, de culoare inchisa cu grad ridicat de polimerizare, cu greutate moleculara intre 10 000 si 100 000, se intalnesc in toate tipurile de sol, in proportii diferite;

Acizii fulvici, compusi macromoleculari, de culoare galbuie pana la brun galbuie, cu grad de polimerizare mai redus decat la acizii huminici, cu greutate moleculara intre 2 000 si 9 000, sunt solubili in solutii alcaline si precipita in prezenta acizilor minerali. Se formeaza in toate solurile, dar in cantitati mai mari la luvisolurile albice podsoluri si in cantitati mai mici in solurile acide si neutre.

4. ROLUL MATERIEI ORGANICE IN

FERTILITATEA SOLULUI

Rolul esential al materiei organice in definirea fertlitatii solului si a capacitatii de productie a plantelor a castigat productii noi in conditiile intensificarii agriculturii din tara noastra.

Materia organica inmagazineaza in constituentii ei energie chimica si elemente biogene, care le elibereaza in sol in cantitati mici si continuu, in cursul transformarilor suferite sub influenta activitatii microorganismelor.

Prin eliberarea treptata si in raporturi echilibrate a macro- si microelementelor nutritive, precum si a unor substante specifice cu influenta pozitiva asupra metabolismului vegetal, materia organica atenueaza stresurile climatice si nutritive, contribuind la obtinerea unor productii multianuale stabile. Datorita capacitatii ei de tamponare, plantele sunt protejate de efectul concentratiilor ridicate temporare ale sarurilor minerale din sol, indeosebi ale ingrasamintelor cu azot si potasiu, si al fluctuatiilor rapide ale reactiei solului. Pe soluri avand continuturi ridicate de metale grele, acumulate din emisii industriale sau ca urmare a aplicarii unor materiale reziduale cu valoare fertilizanta sau ameliorativa, materia organica diminueaza sau intarzie efectul fitotoxic al acestora prin retinerea lor in combinatii stabile. Descompunerea substantelor organice xenobiotice ( pesticide, ierbicide, detergenti ) este strans legata de transformarile materiei organice din sol, cu consecinte asupra persistentei lor in mediul ambient. Prin influenta favorabila pe care o are asupra insusirilor fizice, materia organica contribuie la valorificarea mai eficienta a unor verigi ale tehnologiilor intensive, cum ar fi irigatiile. In special pe solurile cu texturi extreme, materia organica reduce impactul utilajelor grele si al trecerii lor repetate asupra stratului arat, limitand astfel inrautatirea conditiilor de aeratie si de circulatie a apei, ceea ce are repercursiuni pozitive si in sfera mobilizarii si deplasarii ionilor nutritivi din sol si a folosirii lor de catre plante. Prezenta materiei organice diminueaza riscul de eroziune pe terenurile situate in panta, iar pe solurile erodate, ca si pe cele nisipoase si decopertate, previne dereglarile de nutritie cu microelemente in culturile susceptibile.

4.1. Semnificatia principalelor grupe ale materiei organice pentru fertilizarea solului

Materia organica din sol este constituita din grupe de substante cu origine, compozitie, grade de stabilitate si functii diferite, care au semnificatii deosebite pentru caracterizarea regimului humic si a variatiei acestuia in functie de conditiile pedoclimatice si de practicile culturale.

Dupa origine, materia organica din sol a fost clasificata in doua grupe principale : prima grupa cuprinde resturi organice ( de plante si animale ) proaspete si incomplet transformate, separabile din sol prin mijloace mecanice, iar a doua grupa este constituita de humusul solului, care prezinta o parte integrata a solului ce nu poate fi separata de aceasta, prin mijloace mecanice. Humusul, la randul lui, este un amestec complex format din produsi de transformare avansata a resturilor organice si produsi de resinteza microbiana si din substante humice propriu-zise ( acizi humici, acizi fulvici si humina ). Tinand seama de variatia mare a gradului de biodegradabilitate a substantelor organice ce intra in alcatuirea materiei organice din sol si de rolul lor specific, Schffer si Ulrich (1960) au impartit pragmatic materia organica din sol in "humus nutritiv" si "humus stabil". Humusul nutritiv este reprezentat de totalitatea compusilor organici, mai mult sau mai putin usor mineralizabili, care se incadreaza in ambele grupe principale din clasificarea lui Kononova. El are un rol predominant in asigurarea microorganismelor si plantelor superioare cu elemente nutritive si asigura materia prima si substantele precursoare sintetizarii substantelor humice propriu-zise. Humusul stabil cuprinde ansamblul substantelor care se descompun lent, ajungand si ele in final la compusi minerali ( CO₂, H₂O si NH₃ ).

Intr-o agricultura intensiva rolul humusului in asigurarea unui mediu favorabil pentru cresterea plantelor, ca rezervor cu eliberarea lenta a elementelor nutritive ( N, P, S, K, Ca, Mg) si ca regulator al metabolismului vegetal, trebuie sa se manifeste la nivele superioare ale echilibrului humic.

Numeroase cercetari asupra bilantului humusului din solurile cultivate in diferite sisteme urmaresc rezolvarea favorabila a contradictiei care se manifesta intre conservatorismul solului de a-si mentine echilibrul humic si cerintele agriculturii de crestere treptata a continutului de humus, in conditii rationale din punct de vedere tehnic. Solurile preconizate pentru terenurile agricole din tara noastra reies din analiza evolutiei humusului in diferite situatii de cultura.

4.2. Caracterizarea regimului humic al solurilor

In tara noastra, in studiul agrochimic ca si in cel pedologic, caracterizarea terenurilor agricole sub aspectul continutului de materie organica se face diferentiat. La solurile organice ca si la solurile de sera, imbogatite prin aporturi masive de materie organica partial descompusa, se determina "materia organica", in timp ce la celelalte soluri se determina humusul, dupa indepartarea prealabila a resturilor descompuse din sol. Recunoasterea humusului ca un indicator sintetic al starii de fertilitate a solului este evidentiata de folosirea resurselor de humus din primii 50 cm printre criteriile principale de stabilire a notelor in Sistemul roman de bonitare a terenurilor agricole (1976). Continutul de humus din stratul arat multiplicat cu raportul saturatiei in baze, cunoscut sub denumirea de indice-azot, este utilizat in analiza agrochimica pentru caracterizarea starii de asigurare cu azot a solului. In studiile agrochimice curente nu se practica fractionarea humusului, intrucat aceasta este determinata predominant de tipul de sol si mai putin de practicile culturale. Anual in solurile arabile din tara noastra se mineralizeaza o cantitate de 1-3 % din materia organica a solului, indeosebi pe seama humusului nutritiv. Evaluarea cantitativa a acestor transformari prezinta interes pentru stabilirea bilantului humic al solului sub diferite sisteme de cultura si pentru a aprecia aportul solului in azot accesibil plantelor. In cercetarea agrochimica se folosesc metode bazate pe mineralizarea materiei organice usor biodegradabile in conditii controlate de umiditate si temperatura sau pe usurinta ei de oxidabilitate (descompunere) chimica pentru estimarea azotului organic potential accesibil, ambele determinari efectuandu-se pe soluri din care nu au fost indepartate resturile organice.

4.3. Materia organica a terenurilor introduse in circuitul agricol

Principala rezerva de sporire a suprafetei arabile a tarii, a constituit-o regiunea inundabila a Dunarii, atat prin marimea suprafetelor recuperabile cat si prin fertilitatea ridicata a solurilor aluviale si a sedimentelor. Au fost introduse aproape integral in folosinta agricola terenurile din Lunca Dunarii, pe masura indiguirii incintelor, iar Delta Dunarii este in curs de amenajare. In solurile si sedimentele din aceste zone materia organica se gaseste in cantitati ridicate, cu mult mai mari decat in solurile zonale.

Rezervele de humus ale solurilor cresc de la solurile aluviale slab evoluate catre solurile de lunca evoluate si, in cadrul aceluiasi tip de sol variaza in functie de textura. Comparativ cu cernoziomurile cultivate de multa vreme pe terasele Dunarii, avand aceeasi textura, solurile din Lunca Dunarii aveau continuturi si rezerve de humus cu mult mai mari.

Dupa indiguire, continutul de materie organica a inceput sa scada ca urmare a intreruperii aportului periodic de mal aluvionar bogat in componente organice, a schimbarii regimului hidric datorata descrierii terenurilor si cultivarii lor. In Insula Mare a Brailei continutul de materie organica din sedimentele fostelor fonduri de lac a scazut cu aproape 20% in primi 15 ani de cultivare (de la 5,1 la 4,2%).

Datorita conditiilor specifice de depunere a suspensiilor organice si proceselor de bioacumulare in regimul natural, sedimentele si solurile au continuturi foarte ridicate de materie organica, atat cele emerse cat si cele submerse, chiar si la texturi grosiere. Continuturile cele mai ridicate de materie organica se intalnesc la solurile turbogleice si la turbe. Materia organica a sedimentelor si solurilor din Delta Dunarii este caracterizata printr-un grad slab de humificare_: pus in evidenta de continuturi mici de acizi humici obtinuti la fertilizarea materiei organice, precum si prin valori ale raportului C/N apropiate sau nu prea ridicate fata de cele intalnite la solurile cultivate. Aceste caracteristici, alaturi de conditiile climatice specifice zonei indica conditii favorabile de mineralizare a materiei organice dupa modificarea regimului natural in care s-au format aceste sedimente si soluri, avand drept consecinta scaderea rapida si de amploare a continutului de materie organica. Pe aceste terenuri cu potentiale ridicate de fertilizare, culturile agricole vor beneficia de aporturi insemnate de elemente nutritive din sol in primii ani dupa amenajarea lor agricola. Degradarea oxidativa a materiei organice poate avea, in functie de natura solurilor, pe langa consecinte organice bogate in sulfuri libere, subsidenta teritoriului la toate solurile organice si riscul de deflatie eoliana la solurile cu textura usoara.

Pentru atingerea unor echilibre humice superioare pe solurile din Delta Dunarii apare necesar sa se asigure atat restituirii substantei de materie organica proaspata prin masuri agrofitotehnice cat si atenuarea proceselor de mineralizare a materiei organice prin mentinerea unui regim hidric corespunzator, indeosebi fara alternante repetate ale starilor de umezire-uscaciune, posibil de reluat prin masurile de desecare si irigare.

4.4. Reglarea regimului humic prin fertilizare organica

Fertilizarea organica reprezinta principala masura agrotehnica prin care este influentata in mod pozitiv regimul humusului din sol.

Ingrasamintele organice cu consecinta solida ca si resturile vegetale ramase in solul de la culturile agricole, reprezinta surse de materie prima pentru humusul nutrtiv, dar si pentru sinteza humusului stabil. Ambele contribuie, alaturi de alte verigi ale tehnologiilor de cultura a plantelor la mentinerea sau la cresterea continutului de humus din solurile cultivate.

4.4.1. Ingrasamintele organice cu valoare fertilizanta si/sau ameliorativa

Ingrasamintele organice posibil de folosit in tara noastra sunt numeroase.

In grupa ingrasamintelor de origine vegetala intra produsele agricole secundare (paie, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, frunze si colete de sfecla), composturile, ingrasamintele verzi si turbe. Ingrasamintele de origine animala, produse in sistem gospodaresc si in sistem industrial de crestere a animalelor, sunt constituite din gunoi de grajd, urina, must de balegar si respectiv namoluri, composturi, tulbureala si ape reziduale. Provenientele reziduale au namoluri de la statiile de epurare orasenesti si industriale, composturile rezultate din ele precum si din gunoaiele menajere. In prezent in tara noastra, precum si in alte tari, ingrasamintele organice de origine animala sunt cele mai larg folosite pe terenurile agricole. Turba si composturile de origine animala si vegetala sunt folosite in legumicultura. Introducerea resturilor vegetale in sol, cu scop ameliorativ, nu constituie o practica curenta. Folosirea namolurilor si composturilor de la diferite statii de epurare pe terenurile agricole au depasit stadiul experimental.

Sub raportul efectului fertilizant, ingrasamintele organice de origine animala sunt cele mai valoroase. Ele aduc in sol cantitati importante din toate elementele esentiale nutritiei plantelor, in raporturi echilibrate fata de cerintele acestora. Anual, in fermele zootehnice si in marile crescatorii de animale din tara noastra rezulta cca 30 milioane tone de ingrasaminte organice (in echivalent gunoi de grajd semifermentat). Masa substantelor organice continuta in aceasta cantitate echivalent-gunoi este de 5.8 - 6.0 milioane tone. In ea se gasesc 120 - 130 mii tone N, 75 - 80 mii tone P₂0₂ si 130 - 135 mii tone K₂O. Sulful organic si mineral ajunge la tone, iar substantele bazice la 70 - 80 mii tone CaO si 38 - 45 mii tone MgO. Cu aceste ingrasaminte se restituie in sol cca 120 - 150 tone S, 600 - 700 tone Zn, tone Mg si cca 200 - 250 tone Cu. Azotul si fosforul din ingrasamintele organice, reprezinta aproximativ 1/10 din necesarul anual de ingrasaminte, in timp ce potasiul din gunoi echivaleaza cu cca din necesarul anual de ingrasaminte cu potasiu al agriculturii. Dintre ingrasamintele organice de origine vegetala, produsele agricole secundare contin cantitati apreciabile de potasiu. Ingrasamintele organice neconventionale (namoluri si composturi de la statiile de epurare) au continuturi variabile in elemente nutritive, in functie de provenienta lor.

Efectul ameliorativ ai ingrasamintelor organice se datoreaza aportului apreciabil de materie organica, care este constituita atat din compusi usori cat si greu degradabili. Fractiunea de materie organica mai stabila este constituita indeosebi din lignina. Persistenta mai mult timp in sol, determina efectul de durata al ingrasamintelor organice si ameliorarea solului, inclusiv in ceea ce priveste regimul humusului. Cu exceptia ingrasamintelor organice semilichide (tulbureala) si lichide (urina, must de balegar, ape reziduale), a caror materie organica este integral usor biodegradabila, toate ingrasamintele organice cu consistenta solida constituie intr-o masura mai mare sau mai mica la ameliorarea solului. Comparativ eficienta unor doze egale de substante organice introduse in sol ca gunoi de grajd, radacini, paie de cereale, ingrasaminte verzi, frunze, rumegus de lemn si turba de Sphagnum in cresterea continutului de humus se insereaza in ordinea 1; 0.55; 0.45; 0.35; 0.25; 2; 2.5 (Kolenbrander, 1976). Numeroase experiente au aratat ca 1/5 din masa uscata a gunoiului de grajd traditional, numai ¹/₈ - ¹/₉ din masa paielor se transforma in substante humice (Hera si Borln, 1980). Dintre ingrasamintele organice de origine animala, gunoiul de grajd de taurine contribuie cel mai mult la formarea humusului stabil, intrucat contine cantitatea cea mai mare de lignina raportata la substanta organica. In raport cu specia animala, proportia de compusi greu biodegradabili din dejectii creste de la animalele furajate cu concentrate (pasari, porci) la animale furajate cu grosiere (cai, oi, taurine); in acelasi sens creste si efectul ingrasamintelor organice cu consistenta solida provenite de la speciile in ameliorarea de durata a solului. Efectul ameliorator al namolurilor provenite din complexele de crestere industriala a animalelor mai depinde de prezenta sau absenta asternutului si de cantitatea inglobata de furaje nefolosite. Composturile rezultate din namoluri de origine animala, resturi vegetale si alte adaosuri, supuse unei fermentari aerobe dirijate timp de mai multi ani, aduc in sol o cantitate insemnata de substante humice deja formate in cursul procesului de compostare, contribuind substantial la ameliorarea complexa a insusirilor solului.

5. STATISTICI

SOLUL

Solul este definit ca stratul de la suprafata scoartei terestre. Este format din particule minerale, materii organice, apa, aer si organisme vii. Este un sistem foarte dinamic care indeplineste multe functii si este vital pentru activitatile umane si pentru supravietuirea ecosistemelor.

Ca interfata dintre pamant, aer si apa, solul este o resursa neregenerabila care indeplineste mai multe functii vitale:

. producerea de hrana/biomasa;

. depozitarea, filtrarea si transformarea multor substante;

. sursa de biodiversitate,habitate, specii si gene;

. serveste drept platforma/mediu fizic pentru oameni si activitatile umane;

. sursa de materii prime, bazin carbonifer;

. patrimoniu geologic si arheologic.

Principalele opt procese de degradare a solului cu care se confrunta Uniunea Europeana sunt:

. eroziunea;

. degradarea materiei organice;

. contaminarea;

. salinizarea;

. compactizarea;

. pierderea biodiversitatii solului;

. scoaterea din circuitul agricol;

. alunecarile de teren si inundatiile.

Solul nu a constituit, pana acum, subiectul unei politici comunitare specifice de protectie a solului. Cateva aspecte referitoare la protectia solului se regasesc in acquis, astfel incat diferite politici comunitare au contribuit in mod difuz la protectia solului. Este cazul unor prevederi ale legislatiei comunitare referitoare la apa, deseuri, chimicale, prevenirea poluarii industriale, protectia naturii si pesticide.

5.1. Fondul funciar

5.1.1. Repartitia fondului funciar al Romaniei pe categorii de folosinte

In functie de destinatia lor, terenurile se impart in mai multe categorii:

. terenuri cu destinatie agricola;

. terenuri cu destinatie forestiera;

. terenuri aflate permanent sub ape;

. terenuri din intravilan, aferente localitatilor urbane si rurale pe care sunt amplasate constructiile, alte amenajari ale localitatilor, inclusiv terenurile agricole si forestiere;

. terenuri cu destinatii speciale cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere,

feroviare, navale si aeriene, plajele, rezervatiile, monumentele naturii, ansamblurile si siturile arheologice si istorice etc.

Din tabelul 4.1.1. se remarca faptul ca in anul 2005 ponderea principala o detin terenurile agricole (61,84 %), urmate de paduri si de alte terenuri cu vegetatie forestiera (28,28 %). Alte terenuri ocupa 9,88 % din suprafata tarii (ape, balti, curti, constructii, cai de comunicatie, terenuri neproductive).

In tabelul 4.1.2 se prezinta repartitia terenurilor agricole pe tipuri de folosinte in perioada 1999-2005.

Suprafata terenurilor arabile ocupa 63,9% din totalul suprafetei agricole, iar restul se repartizeaza intre pasuni (circa 22,82%), fanete (circa 10,28 %), vii (1,52%) si livezi (1,48%). Ca urmare a cresterii indicelui demografic, in ultimii 65 ani, suprafata arabila pe locuitor a scazut de la 0,707 ha in anul 1930 la 0,43 ha in anul 2005.

6. CONCLUZII

Dezvoltarea tot mai accentuata a activitatii umane, introduce in mediu cantitati mari de substante (ingrasaminte, pesticide, insecticide), dintre care multe afecteaza factorii de mediu: apa, aer, sol.

Solul este un sistem dinamic, care indeplineste mai multe functii si asigura supravietuirea ecosistemelor.

Datorita capacitatii sale de a intretine viata, solul constituie principalul mijloc de productie in agricultura.

Principala proprietate care ii confera aceste functii este fertilitatea.

Deci, fertilitatea este proprietatea solului, ce consta in aprovizionarea permanenta si simultana a plantelor cu apa si substante nutritive in cadrul unor conditii de mediu favorabile.

In definitia fertilitatii, un loc aparte il ocupa humusul, deoarece acesta constituie suportul energetic de asigurare cu substante nutritive. Cu cat cantitatea de humus este mai mare, cu atat si fertilitatea este mai mare. Deci humusul poate fi considerat un criteriu de baza in aprecierea gradului de fertilitate a diferitelor tipuri de sol, a capacitatii lor de productie, in final a potentialului productiv al acestora.

Solurile difera dupa gradul lor de fertilitate. In urma studiilor efectuate in tara noastra s-a constatat ca terenurile cu o fertilitate ridicata sunt terenurile agricole, care detin ponderea cea mai mare, aproximativ 62%, din care 64% reprezinta terenuri arabile, pasuni, fanete, vii si livezi. Terenurile agricole sunt urmate de paduri si alte terenuri de vegetatie intr-un raport de 28%, iar restul de 10% sunt constructii civile si drumuri.

O buna gestionare a terenurilor, cat si a resurselor din sol, nu este posibila decat daca sunt cunoscute caracteristicile solului. Cunoasterea detaliata a acestor caracteristici, ajuta la pastrarea calitatii factorilor de mediu si la schimbul permanent de materie necesara vietii.

Pentru a evita activitatile distructive si in vederea productiei, conservarii si ameliorarii solului, se impune o politica ecologica de perspective, unitara si concentrata, care sa se sprijine pe cunoasterea prealabila a sistemelor biologice, ce asigura functionarea in conditii optime a ecosistemului.

In concluzie, viata solului este conditionata in mare masura de energia provenita din vegetatia supraterestra, care la randul ei, depinde de substantele nutritive extrase din sol, necesare pentru asigurarea optima a proceselor de crestere.

7. BIBLIOGRAFIE

Oanea N., Rogobete Gh - Pedologie generala si ameliorativa, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

Florea N. - Cercetarea solului pe teren, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964

Mastacan G. - Cristale, minerale si roci, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967

Udrescu S. - Curs de pedologie, AMC, USAMV' Bucuresti, 1994.