Reprimarea clauzelor abuzive

Reprimarea clauzelor abuzive.

Reprimarea clauzelor abuzive in interiorul unui contract are ca efect restabilirea echilibrului contractual intre drepturile si obligatiile partilor. Conform prevederilor legii nr. 193/2000 (in continuare "lege") stipularea clauzelor contractuale cu caracter abuziv va fi sanctionata pe plan civil, contraventional si chiar penal.

Insa prevederile legii, din cauza unor inadvertente, au creat multe discutii in literatura de specialitate legate de sanctiunea clauzelor abuzive pe plan civil.

Conform art. 6 din lege "clauzele abuzive . nu vor produce efecte asupra consumatorului". Pentru ca legiuitorul nu a specificat natura juridica a acestei ineficacitati au fost formulate mai multe solutii. Astfel, s-a sustinut ca ar putea fi vorba despre nulitate relativa sau absoluta, reductiune, inopozabilitate sau o sanctiune specifica materiei clauzelor abuzive, cum ar fi reputarea ca nescrisa, specifica dreptului francez.

Potrivit unor autori[1], sanctiunea ce se aplica clauzelor abuzive este reductiunea, pentru ca aceasta permite mentinerea in fiinta a contractului dupa reducerea clauzelor care creeaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului . In acest caz consumatorul ar putea sa intenteze o actiune specifica in instanta, actiunea de reductiune a clauzelor abuzive (similara cu actiunea in resciziune in caz de leziune, viciu de consimtamant).

In ceea ce priveste inopozabilitatea[3], aceasta teza este avansata in dreptul francez si este sustinuta, in special, in cazul clauzelor care se afla intr-o anexa la contractul tip si care nu a fost prezentata consumatorului decat dupa incheierea contractului. Un alt caz este acela al clauzelor care fac trimitere la conditiile generale de contractare in contractul semnat de catre consumator, si care se remit acestuia ulterior semnarii contractului. Astfel, aceste clauze vor fi inopozabile consumatorului.

Sanctiunea reputarii ca nescrisa a clauzei abuzive (reglementata in art. L. 132-1 Codul consumatiei), prin care o clauza abuziva va fi considerata ca inexistenta in continutul contractului, desi ar putea fi o sanctiune specifica, sui generis, a clauzelor abuzive, aceasta are o natura juridica relativ incerta intrunind un cumul de efecte juridice de la mai multe sanctiuni, inopozabilitatea si nulitatea.

Cea mai mare parte a autorilor tind sa considere ca este vorba despre nulitate. Potrivit definitiilor furnizate de doctrina[4], nulitatea este o sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. Ea opereaza numai pentru cauze anterioare sau concomitente momentului incheierii contractului.

In opinia unor autori este o nulitate relativa[5], iar altii considera ca sanctiunea aplicabila clauzelor abuzive este nulitatea absoluta (opinie la care subscriu).

Teza nulitatii relative este sustinuta pe argumentul ca teoria clauzelor abuzive este atasata sferei viciilor de consimtamant si vizeaza in principal protectia intereselor economice ale consumatorului (un interes personal).

Nulitatea absoluta a clauzelor abuzive este argumentata pe urmatoarele considerente[7]:

norma legala de sanctionare a clauzelor abuzive este de ordine publica, intrucat ocroteste nu numai un interes personal (al fiecarui consumator individual), ci ocroteste si un interes colectiv (al consumatorilor in general sau al unei intregi categorii de consumatori carora li se propune acelasi contract tip cu clauze abuzive);

legea abiliteaza anumite institutii (A.N.P.C.) sa cenzureze contractul, judecatorul avand dreptul din oficiu (opinie discutata, pentru ca acest drept nu este prevazut expres de lege) sa suprime clauzele abuzive. O asemenea maniera de control este specifica regimului juridic al nulitatii absolute.

sanctiunea civila este insotita de sanctiuni contraventionale, caracteristica normelor care ocrotesc un interes colectiv.

Interesul de distinctie dintre cele doua nulitati are o importanta practica, pentru ca in cazul nulitatii relative numai persoanele protejate pot actiona in justitie intr-un anumit termen de prescriptie, putand chiar renunta la invocarea nulitatii, in timp ce nulitatea absoluta legitimeaza procesual orice persoana interesata de a ataca actul viciat, actiunea in nulitate este imprescriptibila si confirmarea actului nu este posibila.

Potrivit tezei a doua a art. 6 din lege " contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua" in corelare cu art. 7 "in masura in care contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzei abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezilierea contractului, putand solicita dupa caz, si daune-interese" se pot desprinde cel putin doua situatii:

dupa anularea clauzei contractul va continua sa-si produca efectele daca se va putea derula fara clauza abuziva. Astfel, contractul va fi lovit de nulitate absoluta partiala;

dupa anularea clauzei care prezenta un caracter esential pentru una dintre parti, contractul ramane fara cauza, si va fi lovit de nulitate absoluta totala. Contrar acestei solutii este prevederea textului de lege "rezilierea" contractului.

In aceste conditii s-a opinat in doctrina de specialitate ca termenul de "reziliere" este folosit impropriu, deoarece rezilierea si rezolutiunea sunt cauze de ineficacitate aparute dupa incheierea valabila a contractului sinalagmatic datorita neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una dintre parti. In acest caz, obligatia de a nu insera clauze abuzive in contract izvoraste din norme imperative si nu din contract, iar consecintele juridice ale acestei prevederi este ca se va aplica termenul de prescriptie de 3 ani specific rezilierii (in comparatie cu actiunea pentru declararea nulitatii absolute care este imprescriptibila). Pe de alta parte, rezilierea restrange efectele sanctionatoare ale legii numai la categoria contractelor cu executarea succesiva[8], lasand in fiinta prestatiile executate, iar sanctiunea nulitatii opereaza pentru toate categoriile de contracte si are ca efect restitutio in integrum a prestatiilor efectuate.

Cu toate acestea, se va putea invoca direct nulitatea absoluta totala, facandu-se abstractie de art.7, si invocandu-se numai art. 6. La fel de bine se va putea invoca si rezilierea prevazuta de art. 7[9].

Pe de alta parte, acordand un drept de decizie consumatorului asupra existentei actului (art. 6 "contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului."), aceasta reglementare intra in coliziune cu principiul egalitatii partilor si al fortei obligatorii a contractelor[10]. Din momentul in care echilibrul contractual a fost restabilit prin eliminarea clauzei, rezilierea contractului nu ar mai fi justificata.

In ceea ce priveste daunele-interese acestea sunt fundamentate pe o raspundere civila delictuala pe care o poarta comerciantul pentru nerespectarea obligatiei prevazute de lege de a fi de buna-credinta la incheierea contractelor . Ceea ce inseamna ca repararea prejudiciului trebuie sa fie justa, integrala, acoperind ambele elemente ale acestuia: pierderea efectiv suferita si beneficiul nerealizat.

Legea nr. 193/2000 reglementeaza o procedura speciala de protectie a consumatorilor impotriva clauzelor abuzive (art.art.8-13). Organele abilitate in domeniul protectiei consumatorului, agenti ai A.N.P.C. si ai altor organe ale administratiei publice cu atributii in acest sens, la sesizarea consumatorilor sau din oficiu, pot efectua verificari ale contractelor pe care comerciantii au obligatia sa le puna la dispozitie. In catul in care, din analiza contractului, organele abilitate constata existenta unor clauze abuzive, incheie un proces-verbal in care indica cele constatate si pe care il transmit judecatoriei competente.

Competenta teritoriala a instantei este cea in raza careia s-a savarsit fapta sau in a carei raza teritoriala comerciantul isi are domiciliul sau sediul (art.12). Competenta material este judecatoria. In cazul in care se va stabili existenta unei clauze abuzive, instanta va aplica sanctiunile contraventionale conform prevederilor art. 15, daca fapta nu este sanctionata potrivit legii penale, si va dispune sub sanctiunea daunelor "modificarea" clauzelor contractului, sau "desfiintarea" contractului cu daune interese (art. 13).

Din prevederile legii se poate observa inconsecventa legiuitorului in ceea ce priveste masura pe care o poate dispune instanta de judecata. Astfel, art. 7, prevede "inlaturarea", iar art. 13, "modificarea", apoi in teza finala "desfiintarea".

Din interpretarea rigida a textului art. 13 ar reiesi ca instanta de judecata ar avea dreptul numai sa modifice clauzele contractuale[12], substituindu-se vointei partilor, ceea ce contravine principiului libertatii de vointa a partilor. Ea poate doar sa constate nulitatea unor clauze contractuale si ineficienta lor.

In aceasta situatie se va recurge la solutiile date in practica in materia nulitatilor. Astfel, se vor putea "inlatura" numai acele clauzele contractuale care contravin dispozitiilor legii.

Conform art. 14, consumatorii se pot adresa direct instantei de judecata conform prevederilor Codului civil si al Codului de procedura civila. Aceasta actiune este independenta de procedura reglementata de art.art.8-13 si poate avea ca obiect sanctiunile indicate de lege si aratate mai sus. Astfel, o clauza ilicita poate fi caracterizata ca abuziva, daca procedura de drept comun se completeaza cu procesul-verbal al organelor de control abilitate de lege.

O alta lacuna a legii, care lasa loc discutiilor contradictorii in literatura de specialitate, este cea cu privire la inexistenta unui drept al instantei de a se sesiza din oficiu in vederea determinarii caracterului abuziv al unei clauze contractuale[13] si de imposibilitatea exercitarii unei actiuni colective in vederea suprimarii clauzelor abuzive stipulate de catre profesionisti in contractele tip sau conditiile generale prestabilite.

In lupta impotriva clauzelor abuzive este implicata si Comisia pentru Clauze Abuzive, organism independent, cu rol consultativ infiintat prin ordinul nr. 531/2001 al A.N.P.C., format din reprezentanti ai organelor de specialitate ale administratiei publice centrale, din reprezentanti ai agentilor economici si din reprezentanti ai consumatorilor.

Atributiile principale ale Comisiei sunt cele legate de emiterea unui punct de vedere autorizat, dar avand numai un caracter consultativ, referitor la clauzele cuprinse in contractele preformulate pentru servicii de interes public sau care se adreseaza unui numar mare de consumatori. Principalele teme asupra carora se pronunta Comisia sunt (conform art. 4 din Ordin): a) eliminarea sau modificarea clauzelor abuzive; b) includerea in contractele cu consumatorii a unor stipulatii pe care le considera necesare pentru informarea acestora sau a caror lipsa ar putea sa creeze un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor; c) formularea clara a conditiilor si clauzelor contractuale, astfel incat sa permita consumatorilor intelegerea corecta a sensului si dimensiunii efectelor acestora asupra lor.

Avizul consultativ este elaborat de catre Comisie la cererea A.N.P.C., a Comitetului Interministerial pentru Supravegherea Pietei Produselor si Serviciilor si Protectiei Consumatorilor precum si a instantelor de judecata, carora trebuie sa le raspunda in termen de 30 de zile de la sesizare. In comparatie cu posibilitatea acordata de legea franceza Comisiei pentru Clauze Abuzive de a se sesiza din oficiu sau de catre asociatiile pentru protectia consumatorilor, legea romana nu prevede expres aceste drepturi pentru Comisia si pentru asociatiile pentru protectia consumatorilor din Romania.