Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


EVALUAREA TRANZACTIILOR S1 ELEMENTELOR PATRIMONIALE

Contabilitate

+ Font mai mare | - Font mai mic



EVALUAREA TRANZACTIILOR S1 ELEMENTELOR PATRIMONIALE

1. Definirea si notiunea de evaluare

Inregistrarea operatiunilor economico-financiare in contabilitate este repreezentata de urmatoarele doua faze:



  1. atribuirea echivalentului valoric al tranzactiei
  2. contabilizarea propriu-zisa.

Pornind de la aceste aspecte evaluarea reprezinta operatiunea de cuantiificare in unitati monetare a marimii elementelor patrimoniale si a tranzactiilor realizate de catre intreprindere, impreuna cu modificarile intervenite in masa patrimoniului in cursul unui exercitiu financiar.

Elementul central al operatiunii de evaluare il reprezinta etalonul monetar. In functie de aspectul cantitativ al elementului evaluat se determina valoarea elementului patrimonial in situatiile financiare.

2. Criteriile de evaluare

Principalele criterii de evaluare utilizate sunt:

  1. valoarea de utilitate
  2. valoarea justa
  3. timpul

Valoarea de utilitate - reprezinta pretul pe care un vanzator se asteapta sa il plateasca pentru a avea in patrimoniu un bun economic, iar in situatia in care il detine care este valoarea beneficiilor care le va aduce acel bun daca aceasta il detinea la un moment dat sau daca il detinea si il valorifica pe piata activa a bunului respectiv.

Valoarea justa - este reprezentata de valoarea la care bunul economic poate fi tranzactionat pe o piata activa. Totodata, aceasta valoare poate fi judecata daca se deconteaza o datorie in situatia in care aceasta este exigibila la un moment dat.

Prin piata activa se intelege pretul incasat sau platit pentru un bun, aceasta fiind caracterizata prin urmatoarele elemente:

  1. bunurile economice sunt relativ omogene
  2. exista cantitati suficiente pentru a realiza tranzactia respectiva
  3. pretul tranzactiei este cunoscut de catre ambele parti.

Timpul - este un factor mai degraba decat o conditie de evaluare prin care este indicata pozitia unui element patrimonial in momentul evaluarii.

In functie de momentul evaluarii, bunurile economice pot fi evaluate la valori diferite.

3. Bazele evaluarii

Principalele baze de evaluare utilizate in contabilitate sunt:

  1. costul istoric
  2. costul curent
  3. valoarea de realizare
  4. valoarea actualizata.

Costul istoric - reprezinta valoarea justa a unui bun in momentul intrarii acestuia in patrimoniu. Aceasta valoarea este denumita in cadrul tranzactiilor prin intermediul valorii de intrare a acestora.

Costul curent - reprezinta costul pe care intreprinderea il accepta pentru a achizitiona un anumit bun economic la nivelul valorii juste, similar cu un bun economic existent in patrimoniu la un moment dat.

Valoarea de realizare - reprezinta valoarea pe care intreprinderea o poate primi daca ar dori sa vanda bunul respectiv la un moment dat.

Valoarea actualizata - reprezinta o valoare estimata a unui bun avand in vedere fluxurile de trezorerie pe care acesta le va putea genera.

4. Principiile evaluarii

Principiile care guverneaza evaluarea elementelor patrimoniale sunt:

  1. principiul costului istoric;
  2. principiul stabilitatii unitatii monetare;
  3. principiul prudentei;
  4. principiul continuitatii activitatii;
  5. principiul evaluarii elementelor de activ ~i de pasiv.

Principiul costului istoric

Acest principiu presupune contabilizarea tranzactiilor intreprinderii in functie de valoarea existenta in documentele justificative aferente acestora. Aceasta valoare este considerata valoare de intrare a bunurilor respective, aceasta fiind cea utilizata si la iesirea din patrimoniu sau prin consumul lor.

Costul istoric reprezinta valoarea reala a bunurilor economice la data intrarii lor in patrimoniu. Ulterior evaluarii initiale, costul istoric nu mai poate reflecta valoarea reala deoarece factorul timp isi pune amprenta asupra substantei valorice a unui bun economic.

Principiul stabilitatii unitatii monetare

Acest principiu are la baza unitatea monetara privita atat ca unitate de cont, cat si ca unitate de cumparare. Intre unitatea de cont si cea de cumparare exista o legatura directa, in sensul ca dezechilibrul uneia produce automat modificari in natura si puterea celeilalte.



Din punct de vedere al unitatii de cont se are in vedere utilizarea ei pentru masurarea si inregistrarea fluxurilor patrimoniale. Astfel, bunurile care fac obiectul acestor fluxuri sunt exprimate prin intermediul notiunii de pret.

Din punct de vedere al unitatii putere de cumparare, unitatea monetara trebuie analizata ca un indicator care masoara numarul de unitati naturale de bunuri economice ce pot fi achizitionate cu ajutorul ei.

Elementul principal al acestui principiu este stabilitatea unitatii monetare, aceasta fiind data de cantitatea de moneda necesara pentru a evalua constant valoarea bunurilor economice tranzactionate de catre intreprindere. Indicatorul prin care este reflectata stabilitatea unitatii monetare este inflatia.

Principiul prudentei

Acest principiu presupune contabilizarea pierderilor sau cheltuielilor probabile si interzice contabilizarea profiturilor si veniturilor probabile. De asemenea, nu este admisa supraevaluarea elementelor de pasiv si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de activ i a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent.

Mecanismul de functionare al principiului consta in analizarea urmatoarelor aspecte:

  1. contabilizarea datoriilor si pierderilor probabile si necontabilizarea active lor si profiturilor probabile la sfarsitul unui exercitiu financiar;
  2. numai profiturile realizate la data bilantului vor figura in situatiile financiare;
  3. trebuie tinut cont de toate riscurile certe si potentiale care sunt cunoscute si capabile sa influenteze rezultatele exercitiilor financiare viitoare;
  4. trebuie tinut cont de deprecierile de valoare indiferent de faptul ca exercitiul se poate incheia cu pierdere prin contabilizarea acestora;
  5. trebuie analizat costul de productie aferent produselor finite fabricate de catre intreprindere in sensul ca valoarea cheltuielilor care intra in componenta costului de productie va fi capitalizata si nu va afecta rezultatul exercitiul curent. Celelalte cheltuieli care nu intra in componenla costului de prooduclie vor afecta rezultatul exerciliului curent, ele fiind cheltuieli ale perioadei.

Principiul continuitati activitatii de exploatare

Acest principiu presupune ca intreprinderea isi va continua activitatea in viitorul previzibil, fara a fi nevoita a se lichida sau a-si reduce semnificativ activitatea. Actiunea acestui principiu isi pune amprenta in procesul de evaluare astfel:

  1. daca activitatea este continuata in mod cert evaluarea este una curenta conform bazelor de evaluare prezentate;
  1. daca activitatea se va lichida sau reduce semnificativ, evaluarea are in vedere valorile lichidative, influentand rezultatul si situatia patrimoniala a intreprinderii.

Avand in vedere trasaturile acestui principiu, principala valoare utilizata in aceste situatii este valoarea de utilitate, fiind in masura a asigura conserrvarea costului istoric si mentinerea capitalului.

Principiul evaluarii separate a activelor si datoriilor

Acest principiu presupune evaluarea individuala si separata a elementelor de activ si pasiv, precum si cea a cheltuielilor si veniturilor in cadrul unui exerciliu financiar la momentul intocmirii si prezentarii situatiilor financiare.

5. Formele evaluarii

Principalii factori care influenteaza evaluarea in contabilitate sunt:

  1. momentul realizarii acestei operatiuni;
  2. natura elementelor patrimoniale si a operatiilor economico-financiare.

In functie de momentul cand se efectueaza evaluarea, aceasta este:

  1. evaluarea la intrare in patrimoniu;
  2. evaluarea la iesirea din patrimoniu.

In funclie de natura elementelor patrimoniale, evaluarea poate fi:

  1. evaluarea imobilizarilor;
  2. evaluarea stocurilor etc.

Evaluarea la intrare

Aceasta evaluare se bazeaza pe costul istoric, care iIn raport cu natura elementelor patrimoniale si a operatiilor economice si financiare capata semnifiicatie urmatoare:

a. costul de achizitie pentru bunurile materiale procurate cu titlu oneros format din:

Pretul de cumparare

(+) Cheltuielile de transport-aprovizionare;

(+) Taxele nerecuperabile;

(+)Alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate a bunului respectiv;

(-) Reducerile comerciale primite de la furnizori;

= Costul de achizitie

b. costul de productie pentru imobilizarile si stocurile de productie proprie alcatuite din: Costul de achizitie al materiilor prime si materialelor direct consumate;



(+) Alte cheltuieli directe de productie;

(+) Cota cheltuielilor indirecte de productie determinate rational ca fiind legate de fabricatia bunului

= Costul de productie

c. valoarea de utilitate pentru aportul in natura la capitalul social sau obtinute cu titlu gratuit - reprezinta valoarea actuala stabilita in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru intreprindere, starea si amplasarea sa;

d. valoarea nominala egala cu sumele de prim it pentru creante si sumele de platit pentru datorii;

e. pretul pietei din ziua cand se deruleaza operatiile;

f. valoarea corespondenta in cazul cheltuielilor si veniturilor.

Evaluarea la iesire

Aceasta evaluare se efectueaza in principiu la valoarea contabila de intrare. Principalele metode de evaluare a bunurilor la ie~irea din patrimoniu sunt:

a. FIFO - primul intrat, primul iesit;

b. LIFO - ultimul intrat, primul iesit;

c. CMP - costul mediu ponderat.

Aceste metode de evaluare sunt utilizate pentru acele bunuri economice care sunt contabilizate prin sistemul stivei.

Evaluarea la inventariere

Aceasta forma de evaluare este utilizata in procesul inventarierii generale a elementelor patrimoniale, avand ca obiect activele si datoriile intreprinderii. in functie de scopul urmarit, inventarierea se poate realiza in doua sectoare:

a. inventarierea fizica, prin care se compara cantitatile scriptice cu cele fizice, determinandu-se diferente de inventar in sensul plusurilor si minusurilor cantitative care ulterior sunt evaluate si contabilizate;

b. inventarierea valorica, prin care se compara valoarea neta contabila cu valoarea justa a fiecarui element patrimonial.

Valoarea de inventar este reprezentata de valoarea actuala a elementului patrimonial la 31.12.N, stabilita in functie de pretul pietei, utilitatea bunului, situatia in care se afla bunurile materiale si amplasarea lor.

Acest tip de evaluare are la baza valoarea neta contabila rezultata in urma procesului de inventariere.

Evaluarea se bazeaza pe valoarea neta bilantiera rezultata in urma inventarierii. Prin comparatia valorii de inventar cu valoarea neta contabila se disting doua situatii:

a. daca valoarea contabila este mai mare decat valoarea justa (de piata) atunci elementul respectiv inregistreaza o depreciere, care va fi contabilizata prin intermediul conturilor de deprecieri de valoare;

b. in situatia inversa bunurile inregistreaza o apreciere de valoare care nu va fi contabilizata conform principiului prudentei.

In mod similar se procedeaza pentru evaluarea la bilant a datoriilor reprezenntand situatia inversa a regulilor utilizate in cadrul bunurilor economice.

In privinta capitalurilor proprii, acestea se evalueaza la valoarea contabila de intrare. Trebuie precizat faptul ca acestea isi modifica anual valoarea ca influenta a marimii rezultatului exercitiului curent: acestea vor inregistra cresteri de valoare daca indicatorul este sub forma de profit si diminuari de valoare daca indicatorul se prezinta sub forma pierderii.

6. Evaluarea ulterioara sau reevaluarea

Aceasta operatiune economico-financiara are in vedere realizarea unui echiilibru intre valoarea contabila si valoarea de piata a elementelor patrimoniale la sfarsitul unui exercitiu financiar. In acest sens se procedeaza la reevaaluarea periodica a elementelor de activ si pasiv, reevaluare care poate avea atat un caracter legal obligatoriu, cat si o hotarare a intreprinderii pentru a prezenta cat mai fidel situatiile financiare.

Reevaluarea reprezinta modificarea si substituirea valorilor contabile de intrare ale elementelor patrimoniale cu noua valoare justa sau de piata. Noua valoare obtinuta in urma acestui proces este determinata astfel:

    1. fie prin actualizarea vechii valori contabile prin intermediul unui coeficient de inflatie;
    2. fie prin inlocuirea costului istoric cu costul curent al elementului respectiv.

Cele mai frecvente bunuri economice care sunt supuse operatiunii de reevaluare sunt imobilizarile corporale si necorporale. Tratamentul contabil al reevaluarii este urmatorul:

a.       plusvaloarea rezultata din reevaluare este reflectata in mod direct in cadrul capitalurilor proprii;

b.      minusvaloarea este tratata ca o cheltuiala extraordinara, mics~orand in mod corespunzator rezultatul exercitiului respectiv.

In procesul reevaluarii trebuie sa se tina seam a de alternativa cresterii de valoare, si anume sistemul de constituire a deprecierilor de valoare care au la baza sistemul prudentei.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1113
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved