Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII

Contabilitate

+ Font mai mare | - Font mai mic



OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII



Obiectul contabilitatii

Metoda contabilitatii

Principii ale metodei contabilitatii

Aparuta din necesitatea practica a cunoasterii realitatii economice, contabilitatea a inregistrat un proces continuu de dezvoltare, parcurgand mai multe etape.

La inceput si inca multe secole, s-a statuat ideea ca activitatea de a organiza si tine contabilitatea este o activitate cu caracter practic. Odata cu dezvoltarea societatii, insa, s-au acumulat noi modalitati si strategii de a organiza si conduce contabilitatea. Asa se face ca, in prezent, este de neconceput organizarea si conducerea contabilitatii in afara unor elemente de maxima rigurozitate stiintifica.

Rigurozitatea stiintifica a desfasurarii unor activitati sau domenii de preocupare umana confera acelui domeniu statutul sau caracterul de stiinta.

Pentru ca un domeniu de preocupare umana sa fie si stiinta, el trebuie sa faca urmatoarele dovezi :

sa aiba un obiect propriu de investigare;

sa foloseasca o metoda proprie de cercetare;

sa descopere legi si sa stabileasca legitati;

sa foloseasca un limbaj propriu.

Obiectul contabilitatii

A defini obiectul contabilitatii inseamna a preciza grupul de fapte si categoria de fenomene de care contabilitatea se ocupa, a preciza unghiul propriu de vedere sub care contabilitatea abordeaza faptele si fenomenele respective si a determina raporturile cu caracter invariabil ce se stabilesc intre fapte si fenomene, pe de o parte, si cauzele care le-au generat, pe de alta parte.

Toate acestea trebuie clarificate in conditii specifice de timp si loc.

A defini obiectul contabilitatii inseamna, in final, a defini contabilitatea ca stiinta.

Definim contabilitatea ca fiind stiinta care observa ansamblul miscarilor de valori exprimate in bani, dintr-un perimetru de mica sau mare intindere, precum si raporturile economico-juridice ce se stabilesc intre organismele economiei nationale si care provoaca decontari banesti intre ele; calculele contabilitatii reflecta, deodata, miscarea si transformarea mijloacelor, precum si a resurselor, in ordinea in care au avut ele loc si dupa destinatia lor in procesul reproductiei sociale.

Din definitie rezulta urmatoarele:

se constituie ca obiect al contabilitatii totalitatea valorilor materiale si banesti ce apartin agentului economic, precum si raporturile de drepturi si obligatii, cu valoare economica, ale agentului economic fata de terte persoane, adica patrimoniul agentului economic ;

unghiul propriu de vedere sub care intelege contabilitatea sa faca abordarea patrimoniului este cel valoric;

abordarea obiectului propriu (al patrimoniului) de catre contabilitate se realizeaza simultan, dintr-o dubla perspectiva: a mijloacelor economice si a resurselor ; aceasta abordare se realizeaza in ordinea in care faptele si fenomenele au loc, adica cronologic ;

perimetrul de valori unde se afla patrimoniul este de mai mica sau de mai mare intindere, incepand cu agentul economic si terminand cu economia nationala. Prezinta interes organizarea contabilitatii la nivelul agentului economic.

Astfel, am facut dovada obiectului propriu al contabilitatii.

2. Metoda contabilitatii

Pentru realizarea obiectului propriu, contabilitatea se foloseste de o serie de tehnici si procedee specifice, instrumente adecvate, reguli si principii bine conturate.

Totalitatea tehnicilor si procedeelor utilizate de contabilitate pentru realizarea obiectului propriu formeaza metoda contabilitatii.

Cuvantul «metoda» provine din cuvintele grecesti « meta » = « cu » si « hodos » = « cale ». Prin urmare, definim metoda contabilitatii ca fiind drumul pe planul gandirii sau calea de urmat pe planul ratiunii, in realizarea obiectului propriu. Numai o parte din procedee formeaza, insa, metoda contabilitatii si anume numai procedeele specifice ei. De aceea procedeeele utilizate de contabilitate sunt structurate in:

a)      procedee generale;

b)      procedee comune;

c)      procedee specifice.

a) Procedeele generale sunt acele procedee utilizate de toate stiintele, deci si de catre contabilitate. Acestea sunt: observarea, clasificarea, compararea, rationamentul, analiza si sinteza.

Observarea este procedeul prin care o realitate este inregistrata (consemnata). Contabilitatea se foloseste de observare prin inregistrarea realitatii economice pe diversi suporti fizici (documente, aparate, suporti magnetici). Contabilitatea va consemna obiectul sau de investigatie si il va oferi mai departe ca informatie.

Clasificarea este procedeul prin care, pornind de la anumite criterii, se pot constitui subgrupe, grupe si clase de elemente omogene. Contabilitatea se foloseste de clasificare in structurarea patrimoniului.



Compararea este procedeul prin care se pun fata in fata doua fenomene si se raporteaza unul la celalalt. Contabilitatea, in abordarile sale, pune fata in fata mijloacele cu resursele economice, ca doua fatete ale aceluiasi patrimoniu.

Rationamentul este procedeul prin care se formuleaza anumite adevaruri pe baza unor informatii existente, despre o anume realitate. Contabilitatea se foloseste de rationament in toate demersurile sale de tratare si redare a patrimoniului.

Analiza este procedeul prin care o realitate complexa este divizata si studiata in parti componente, pana la cele indivizibile. Contabilitatea foloseste analiza in cunoasterea fiecarei structuri patrimoniale.

Sinteza este procedeul invers analizei si consta in unificarea elementelor structurale pe diverse niveluri de detaliere, pana la fenomenul final, complex, in vederea caracterizarii lui. Contabilitatea se foloseste de sinteza prin structurarea elementelor patrimoniale in subgrupe, grupe, clase, pana la intreg patrimoniul si cunoasterea acestuia, in ansamblul lui.

b) Procedeele comune sunt acele procedee ce apartin doar stiintelor economice si pe care le utilizeaza, deci si contabilitatea. Intre acestea amintim: documentarea, evaluarea, inventarierea si calculatia.

Documentarea este procedeul prin care faptele si fenomenele economice se consemneaza pe diversi suporti tehnici, denumiti generic « documente ».

Contabilitatea se foloseste de documentare in dublu sens :

pe de o parte, realitatea economica ce face obiect al contabilitatii, se consemneaza pe documente contabile.

pe de alta parte, realitatea economica ce se consemneaza pe documente contabile este preluata de pe documente justificative.

Altfel spus, contabilitatea nu consemneaza fapte si fenomene ca atare, ci documente justificative ce contin fapte si fenomene petrecute deja intr-un anumit timp si loc.

Evaluarea este procedeul prin care orice realitate fizica, indiferent de complexitatea ei, se exprima valoric cu ajutorul unitatii monetare (etalonul bani). Contabilitatea, avand ca unghi propriu de vedere, de abordare a patrimoniului, valoarea, se foloseste de evaluare in exprimarea patrimoniului.

V = Q x P

Inventarierea este procedeul de verificare sau constatare faptica, pe teren, a unei realitati. Contabilitatea, la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar, procedeaza la efectuarea inventarierii patrimoniului in vederea cunoasterii, atat a modului de administrare concreta, cat si a integritatii acestuia. Inventarierea ii confera contabilitatii imaginea fidela.

Calculatia este procedeul prin care, printr-un ansamblu de operatii aritmetice, dar logice din punct de vedere economic, se procedeaza la determinarea marimii unor fenomene in conditii tehnice, organizatorice si administrative specifice.

Contabilitatea procedeaza, periodic, la determinarea unor indicatori legati de utilizarea patrimoniului si de rezultatele activitatii.

c) Procedeele specifice sunt acele procedee pe care le utilizeaza doar contabilitatea, ele insele fiind descoperiri ale contabilitatii.

Procedeele specifice sunt cele care contureaza metoda proprie a contabilitatii.

Abordarea metodei contabilitatii are loc din doua ipostaze:

in ipostaza folosirii tuturor procedeelor – caz in care ne aflam in fata metodei contabilitatii;

in ipostaza folosirii doar a procedeelor specifice – caz in care ne aflam in fata metodei proprii a contabilitatii.

Procedeele specifice contabilitatii sunt: bilantul contabi, contul si balanta de verificare.

Bilantul este un instrument si un procedeu de lucru, specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se prezinta, din punct de vedere valoric, patrimoniul agentului economic, pe total, cat si pe structuri patrimoniale, precum si rezultatele activitatii, toate acestea la un moment dat.

Contul este un instrument si un procedeu de lucru, specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se prezinta, in fiecare moment, din punct de vedere valoric si uneori si cantitativ, fiecare element patrimonial, dar si extrapatrimonial, sub aspectul existentului initial, al sporirilor, al reducerilor si al existentului final.

Pentru aceasta, fiecarui element patrimonial i se va atribui un cont a carui denumire va fi insasi denumirea elementului patrimonial respectiv.

Balanta de verificare (balanta conturilor) este un instrument si un procedeu de lucru, specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se realizeaza verificarea corectitudinii inregistrarilor in conturi.

Prin acestea, am facut dovada si a metodei proprii a contabilitatii.

3. Principii ale metodei contabilitatii

Abordarea de catre contabilitate a obiectului propriu are loc dupa niste reguli, norme si principii bine conturate, denumite generic conventii contabile.

Totalitatea conventiilor contabile formeaza o teorie proprie contabilitatii – teoria partidei duble.

Conform teoriei partidei duble, patrimoniul agentilor economici este reflectat sub dublu aspect :

al mijloacelor economice ;

al resurselor economice.

La baza acestei teorii stau o serie de principii :

a)      Principiul dublei reprezentari. Acest principiu este insasi esenta teoriei partidei duble, conform careia patrimoniul agentilor economici este concomitent reprezentat sub cele doua aspecte : sub aspectul mijloacelor economice (al activelor) si sub aspectul resurselor economice (al pasivelor) ;



b)      Principiul dublei inregistrari conform caruia, in urma unor operatiuni economico-financiare, se modifica minimum doua elemente patrimoniale, in mod obligatoriu. Aceasta este posibila datorita dublei reprezentari. Prin urmare, dubla inregistrare este o consecinta a dublei reprezentari.

In timp ce dubla reprezentare reda egalitatea permanenta si obligatorie intre mijloacele si resursele economice, dubla inregistrare face posibila mentinerea permanenta a acestei egalitati.

Principiile ale dublei reprezentari si al dublei inregistrari sunt fundamentale pentru contabilitate.

c)      Principiul inregistrarii cronologice si sistematice, conform caruia in contabilitate faptele si fenomenele se consemneaza in ordinea desfasurarii lor si in interdependenta cu alte fenomene (in ordine = cronologic; in interdependenta = sistematic).

d)      Principiul inregistrarii sintetice si analitice. Inregistrarea sintetica consta in consemnarea realitatii economice in contabilitate pe grupe de elemente omogene. Inregistrarea analitica consta in consemnarea realitatii economice in contabilitate pe elemente indivizibile (detaliate). Aceste inregistrari sunt impuse de nevoia de informatie.

e)      Principiul independentei exercitiului financiar. Exercitiul financiar este, de regula, anul calendaristic sau anul financiar (bugetar). Nu este obligatorie coincidenta exercitiului financiar cu anul calendaristic; in acest caz, anul pe care se deruleaza exercitiul financiar poarta numele de an civil.

Ex.: in S.U.A. anul civil incepe de la 1 aprilie, anul curent si se incheie la 31 martie, anul urmator.

Conform acestui principiu, contabilitatea se organizeaza independent pe fiecare exercitiu financiar, adica indicatorii economici se determina la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar si caracterizeaza intregul exercitiul financiar.

f)        Principiul continuitatii si al periodicitatii. Acest principiu este strans legat de precedentul. Conform acestui principiu, chiar daca organizarea contabilitatii are loc pe fiecare exercitiu financiar, intre exercitiile financiare nu exista intreruperi, ci o perfecta continuitate. In acest sens continuitatea se impleteste armonios cu periodicitatea.

In mod simplificat, ceea ce caracterizeaza sfarsitul unui exercitiu financiar va caracteriza si inceputul exercitiului financiar urmator. Aceasta explica faptul ca situatia de sfarsit caracterizeaza o perioada incheiata, iar situatia de inceput caracterizeaza deschiderea altei perioade, alaturate. Cele doua situatii, insa, sunt identice. Tocmai acest fapt explica, deopotriva si periodicitatea si continuitatea.

Formalizand continutul acestui principiu, redam urmatorul model:

Si1 + C1 –R1 = Sf1 => Si2 + C2 – R2 = Sf2 => Si3 + C3 – R3 = Sf3

In care : Si = Situatia de la inceputul perioadei;

C = Cresterea din timpul perioadei;

R = Reduderea din timpul perioadei;

Sf = Situatia de la sfarsitul perioadei.

g)      Principiul intangibilitatii bilantului initial (de deschidere). Conform acestui principiu, nu se admite modificarea bilantului de inceput de perioada (initial sau de deschidere) in situatia in care marimea anumitor structuri patrimoniale nu convine. Aceasta deoarece bilantul initial provine din bilantul final al perioadei imediat precedente.

h)      Principiul gestionar, conform caruia patrimoniul fiecarui agent economic are caracter inchis, adica de gestionarea si administrarea lui, se ocupa doar proprietarul sau.

Caracterul inchis al patrimoniului nu trebuie confundat cu izolarea lui. Niciun patrimoniu nu poate exista decat punandu-l in relatii cu patrimoniul altor agenti economici.

i)        Principiul stabilitatii metodelor, conform caruia, in determinarea indicatorilor economico-financiari de la sfarsitul perioadei, dar si in determinarea anumitor fenomene din decursul perioadei, trebuie folosite aceleasi metode, de la agent economic la agent economic si de la perioada la perioada. Altfel, rezultatele nu ar mai fi comparabile. Acest principiu mai este cunoscut si sub numele de principiul permanentei metodelor.

j)        Principiul necompensarii, conform caruia nu se admit compensari intre anumite elemente sau structuri patrimoniale. Ex: de regula nu se compenseaza cheltuielile cu veniturile, nu se compenseaza activele cu pasivele.

k)      Principiul stabilitatii unitatii monetare, conform caruia reevaluarea patrimoniului trebuie sa aiba loc atunci cand unitatea monetara nationala este stabila, in raport cu valutele (devizele).

l)        Principiul prudentiei, conform caruia agentul economic trebuie sa se puna la adapost, din timp, in fata unor eventuale riscuri viitoare. In mod concret, agentul economic nu trebuie sa supraevalueze activele si veniturile si sa subevalueze pasivele si cheltuielile.

m)    Principiul imaginii fidele, conform caruia, inaintea intocmirii bilantului de sfarsit de exercitiu financiar (final), trebuie efectuata inventarierea patrimoniului. Ea este cea care asigura imaginea fidela, reala asupra patrimoniului.

n)      Principiul costului istoric, conform caruia consemnarea in contabilitate a faptelor si fenomenelor economice are loc la nivelul costului istoric.



Costul istoric reprezinta acea marime valorica ce exprima efortul consimtit pentru dobandirea unui bun sau a unui drept de a utiliza un bun, in conditii specifice de timp si loc.

Costul istoric este dat de una din urmatoarele valori: valoarea de utilitate, costul de achizitie si costul de productie.

Valoarea de utilitate exprima efortul consimtit pentru dobandirea unui bun (drept de utilizare) cu titlu gratuit (aport, donatie, transfer, subventii pentru investitii etc.).

Valoarea de utilitate este data de:

pretul bunurilor noi, similare de pe piata ;

starea (gradul de uzura) in care se afla bunul respectiv ;

locul (locatia) in care se afla bunul respectiv ;

intensitatea cu care este dorit bunul respectiv (este un bun rar sau frecvent) ;

diversi factori conjuncturali (ex: fenomenele inflationiste).

Pretul (costul) de achizitie reflecta efortul consimtit pentru dobandirea unui bun (drept de utilizare) cu titlu oneros. Este format din :

contravaloarea bunului repectiv (pretul, ca atare) ;

cheltuielile de transport, montaj, cu probele tehnologice, cheltuielile cu punerea in functiune ;

taxele nerecuperabile.

Costul (pretul) de productie exprima efortul consimtit pentru dobandirea unui bun din autoproductie (productie proprie). Este format din :

cheltuielile directe ocazionate de fabricarea bunului ;

cota de cheltuieli indirecte, repartizata rational si proportional si asupra bunului respectiv ;

Costul istoric este valoarea initiala pentru bunul respectiv si devine valoare contabila. La aceasta valoare vor fi evidentiate bunurile in contabilitate, pe toata durata vietii lor.

o)      Principiul pragului de semnificatie, conform caruia, in bilant, se prezinta patrimoniul pe structuri patrimoniale (grupe omogene de elemente), iar atunci cand un anume element patrimonial are o valoare semnificativa pentru patrimoniu, el se evidentiaza distinct.

p)      Principiul prevalentei economicului in raport cu juridicul, conform caruia, in consemnarile in contabilitate a faptelor si fenomenelor economice trebuie sa se tina seama, preponderent, de aspectul economic si nu doar de cel juridic al fenomenelor. Altfel spus, reflectarea substantei economice a evenimentelor si tranzactiilor si nu doar a formei lor juridice.

Ex.: in cazul leasingului financiar, predominant este aspectul economic si nu cel juridic.

q)      Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv, conform caruia, se impune determinarea separata a valorii fiecarui element de mijloace sau resurse.

Aceste principii au un caracter istoric, adica, in timp, pot aparea altele noi, pot disparea altele din cele existente sau altele isi pierd treptat din semnificatii.

In demersurile sale, pe baza procedeelor enuntate si respectand principiile descrise, contabilitatea descopera anumite raporturi de cauzalitate dintre fenomenele si elementele care au facut posibila aparitia si dezvoltarea lor. Altfel spus, este vorba de niste raporturi cu caracter invariabil (constant) ce se stabilesc intre fapte si fenomene, pe de o parte, si cauzele care le-au generat si dezvolatat, pe de alta parte.

Raporturile invariabile mentionate sunt definite « legi contabile ».

Daca in viitor, se mentin conditiile de manifestare a fenomenelor, legile contabile devin legitati.

Deci contabilitatea descopera legi si stabileste legitati.

In redarea obiectului sau, a metodei sale, a legilor si legitatilor contabile, contabilitatea se foloseste de termeni specifici, ceea ce-i ofera un limbaj propriu.

Ex.: termeni ca: debit, credit, cont, bilant sunt specifici contabilitatii.

Prin acestea – obiect propriu, metoda proprie, legi si legitati contabile si limbaj propriu – am facut dovada faptului ca ne aflam pe taramul stiintei contabilitatii.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 795
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site