Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


OBICEIURI SI TRADITII POPULARE - SATELE DE LA POALELE MUNTILOR RODNEI, JUD. BISTRITA-NASAUD

Turism

+ Font mai mare | - Font mai mic




OBICEIURI SI TRADITII POPULARE - SATELE DE LA POALELE MUNTILOR RODNEI, JUD. BISTRITA-NASAUD

1 Obiceiuri de iarna




Sub denumirea de 'sarbatori de iarna', denumire lansata din folcloristica interbelica, al carei inteles a fost apoi modificat, timp de jumatate de secol, s-au cuprins sarbatorile Craciunului, ale Anului Nou si ale Bobotezei.

Aceste sarbatori sunt cele mai complexe manifestari folclorice in viata satului romanesc, atat datorita gruparii lor in jurul Anului Nou, cat si bogatiei si varietatii folclorice care le innobileaza. Ele cuprind o perioada redusa ca timp de desfasurare, 24 decembrie - 7 ianuarie, dar foarte caracteristica prin tematica manifestarilor, in care elemente laice se imbina cu cele religioase. Ca manifestari folclorice, ele cuprind: colindatul de Craciun, Anul Nou, mai rar de Boboteaza, alduitul de Anul Nou, teatrul popular „Irozii”, „P/ugusorul” si teatrul cu masti „Turca”.

Colindatul este o datina care a infruntat vremurile si adversitatile sociale, ajungand pana astazi a fi o manifestare de mare amploare, ce antreneaza intregile colectivitati satesti, de la copii la maturi, iar serile cand se colinda, mai ales seara din ajunul Craciunului, sunt o adevarata revarsare de viata pe ulitele satului. Intreaga comunitate a satelor somesene se trezeste la viata: „Comuna Maieru, in cursul colindelor, are aspectul unui mare oras, e un adevarat furnicar; melodii de vioara amestecate cu sunetele de bucium si cu hohotele colindatorilor, care se grabesc de la o casa la alta, iti produc o nespusa bucurie”, marturiseste profesorul Sever Ursa.

Valea Rodnei e clasata in a treia zona a tipului de colindat din Transilvania: „ceata feciorilor e anemica, putin activa in viata satului si in desfasurarea colindatului, este adesea coplesita de alte cete de colindatori (copii, femei, maturi) care uneori detin primatul”. Cu toate acestea, colindatul are o mare semnificatie, deoarece: „in contextul sarbatorilor de iarna traditionale, colindatul ocupa un loc primordial Pe Valea Rodnei nu se organizeaza cete de flacai cu conducatori si nici nu sunt necesare masuri de organizare, ci se strang grupuri de cate 4-10 feciori care merg si le colinda pe fetele alese de ei, la tarani, in special pe cele pe care le vor duce apoi la „Bere, petrecere ce incepe a doua zi de Craciun.[1]

In primul rand sunt feciorii care colinda fetele (tarani, intelectuali, romani, maghiari), apoi sunt oamenii insurati care se aduna cate 2-4 perechi si de cele mai multe ori se colinda reciproc sau merg sa colinde nanasii unora dintre ei.

A treia categorie de colindatori sunt colindatorii tigani, dintre acestia numai cei mai nevoiasi, care foloseau pana nu demult sarbatorile de iarna ca mijloc de a castiga bani sau alimente, mai ales faina de porumb. Ei ii colinda pe toti cei pe care-i gasesc acasa de aceste sarbatori, nu numai la Craciun si Anul Nou, ci si la Boboteaza.

Colindatorii nu se impodobesc cu nici un semn distinctiv, ca in alte parti. Se colinda de seara pana noaptea tarziu, existand obiceiul ca a doua zi sa fie prezenti la biserica.

In unele comune din zona, cum este Maieru de exemplu, intre cele doua razboaie mondiale, colindatul avea un anumit fast, mai ales de Anul Nou, sarbatoare care coincide cu Sfantul Vasile, prilej ca aceasta sarbatoare sa aiba si caracterul de gratulare a celor cu numele de Vasile.

Teatrul popular. In cadrul sarbatorilor de iarna ale Craciunului si ale Anului Nou se practica teatrul popular „Irozii” , precum si teatrul cu masti „Capra”, denumita la pe valea Somesului „Turca”, denumire ce predomina in Transilvania, despre care D. C. Olanescu arata: Turca este numai imperecherea Brezaiei cu Cerbutul, ramasa ca datina in Moldova de la transilvaneni ori poloni, la care se pastreaza intocmai pana si astazi”.[2]

Jocul Turcii este foarte zgomotos, pastrand in el reminescente ale unor ritualuri precrestine, daca nu cumva intreg ritualul este pagan: „cu sarituri indraznete si cu clampanituri ritmice ale falcii inferioare, extrem de zgomotoase, stridenta marita uneori si de clopotelul legat de aceasta, incat asistenta este patrunsa de valuri repetate de fiori” acest obicei este o forma elementara a teatrului popular romanesc.[3]

In zona, „Turca” se joaca de Craciun, mai rar de Anul Nou, fiind un obicei practicat de copii pana la 15 ani. Turca propriu-zisa este confectionata dintr-o bota de circa un metru, iar la capatul de sus sunt fixate o falca stabila si una mobila; aceasta este actionata de o bucata de sfoara si, prin lovirea de falca de sus, produce un sunet strident. Ceata care formeaza Turca este compusa din trei copii, fiecare avand un rol aparte. Primul joaca turca, al doilea descanta, sarind pe langa turca, iar al treilea copil canta din trisca.

Ta, ta, ta, caprita ta….

Descantecul turcii este urmatorul: „Ta, ta, ta, caprita ta, / Si cu lapte si-a fata. / A fata pe la Craciun / Cand ii laptele mai bun; / A fata pe la Rusale, / Cand ii laptele mai tare. / Tata m-a trimis la capre / Eu m-am pus si-am adormit, / Caprele s-o ratacit / Prin padurea de molid. / Ma duceam pe lunca-n sus, Ma-ntalneam c-un pui de urs. Ursule, ursacule, Nu mi-ai vazut caprele ? / Ba eu, zau, ti le-am vazut / Pe la pod, pe la borcut; / Pe la pod, pe la Vararea, / Numai coada si spinarea

O alta piesa a teatrului folcloric de Craciun este „Irozii”, care are origine carturareasca, dar care a intrat in repertoriul popular. Aceasta piesa a cunoscut dupa al doilea razboi mondial o restrangere, ea fiind considerata ca o reminescenta a ideologiei burgheze si de aceea a fost marginalizata. Introdusa de timpuriu in Germania, trecu de acolo cu protestantii, in Ungaria si Transilvania, unde se pastreaza pana astazi.[4]

Plugusorul. Obiceiul reprezinta o forma mai arhaica a substratului agricol, intrucat promovarea abundentei in grane e urmarita prin magie imitativa. Obiceiul are loc in ajunul Anului Nou si are ca scop urari pentru bunastarea viitoare, pentru ca potrivit unei conceptii stravechi, se credea ca in aceasta perioada de tranzitie capitala de la un an la altul, omul poate influenta, prin diferite procedee, desfasurarea ciclului naturii pentru a si-1 face mai favorabil; era perioada deciderii dorintelor ravnite, cand omul devenea oarecum stapanul cosmosului, intrucat ii dicta implinirea unui sir de fapte dorite. Aceasta inraurire era realizata prin unele acte imitative sau simpatetice (magie imitativa sau prin contact), dar mai cu seama prin rostirea cuvintelor care denumeau lucrurile si starile dorite; in aceasta perioada, cuvantul putea deveni fapta, verificand conceptul ca: la inceput a fost cuvantul”. Tot Dumitru Pop subliniaza: “poezia plugusorului reprezinta fara indoiala un proces al gandrii magicei”.

Obiceiul Plugusorului este strans legat de tema plugaritului, adica a inceputului aratului, si prin aceasta, el ar reprezenta chiar practica magica a primei brazde. Se crede ca, in vechime, se prindeau la plug 10-12 boi adevarati si se tragea o brazda, dupa urat, gazdei.

Alduitul. Ramanand o 'categorie sociala' neparticipanta la aceasta sarbatoare, ea este prezenta in dimineata Anului Nou sau Sfantului Vasile la alduit: In ziua de Sf. Vasile, dis de dimineata, se prezinta copiii mici, sub 7 ani, care iti ureaza „An nou fericit !”, desigur nu gratuit, ci in schimbul unui colacel de grau, iar in timpul mai nou se dau in loc de colacei turtite

Alduitul este deci o incheiere facuta de cei mai mici membrii ai unei comunitatii a urarilor de fericire si sanatate facute in ajun, pentru noul an, considerandu-se ca acestia, prin puritatea lor unt cei mai indreptatiti sa incheie sarbatoarea anuntata in ajun prin sunetul buciumului de alti membri imediat mai mari. Dar si aici intervine o diferentiere, in sensul ca sunt mai bine primiti baietii, prima data, si nu fetele: „Gospodinele, la care se prezinta pentru urare, prima data fetite, se supara, caci cred ca aduc nenoroc, pagube. Numai baietii se considera norocosi

Teatrul popular nescris din comuna Sant a fost men­tionat pentru prima data in anul 1935 de catre sociologul Dimitrie Gusti care, impreuna cu Echipa Regala, a efectuat o ampla cerce­tare in cateva sate din judetul Bistrita-Nasaud, intre care s-a aflat si localitatea Sant.[7]



Trupa de teatru popular nescris Sant

Animatorul formatiei santene a fost Constan­tin lugan, artistul popular care a ramas un model pentru membrii actualei trupe: Sabina si Ieronim Constantin, Reghina si Nechita Olari, Sofia si Macedon Carafa, Cristina Sas, Valeria si loan Cailean, Cristian Sas.

2 Datini de prevestire in preajma Anului Nou

Anul Nou este considerata perioada cea mai benefica pentru a afla nu numai cum va fi viitorul an, dar cum va fi chiar viitorul oamenilor, precum si pentru solicitarea unor forte nevazute pentru indeplinirea unor dorinte. In acest sens am identificat. datini de prevestire a noului an si datini de prevestire a viitorului oamenilor.

Calendarul de ceapa Este o practica de aflare a mersului vremii in noul an, pentru ca omul simplu sa stie cum sa-si organizeze muncile campului. In seara de Anul Nou se taie o ceapa in doua, alegandu-se 12 gaoci (foi de ceapa) de dimensiuni egale. Acestea se aseaza pe o scandura, atribuindu-i-se fiecarei foi numele unei luni a anului si punandu-se in ele sare. Ele se puneau intr-o camera fara foc. A doua zi se citea calendarul: in care gaoace se topise sarea in intregime pe ambele cavitati era luna moale, ploioasa, in care se topise numai pe o cavitate (stanga sau dreapta) era ploioasa in prima jumatate (stanga) sau in a doua jumatate (dreapta). Daca sarea nu era topita (dizolvata), luna era secetoasa fie in intregime, fie in jumatati: prima secetoasa (de la 1-15), a doua secetoasa (de la 15-30)

Creanga de mar In manuscrisele lui Ion Pop Reteganul de la Academia Romana gasim mentionat un obicei practicat, inainte de anul 1900, pe Valea Somesului: „In ajunul Anului Nou rup o creanga de mar si o pun intr-un vas cu apa rece si cu acela in fereastra- dinlauntru si o tin pana la Boboteaza; daca pana atunci infloare e semn ca primavara e buna, ba din contra- vai si amar

Usile deschise si focul nestins In acelasi manuscris cu datele de mai sus intalnim in continuare insemnarea: „Spre ziua de Anul Nou nu-i bine sa se stinga focul, nici lumanarea, nici sa adormi cu usile inchise, ca sa poata intra norocul si chiar de-i dormi — afland lumina si foc — sa nu se nadaiasca ca tu dormi

Legatul parilor. Are loc tot in aceasta noapte, cand fata, apropiindu-se de un gard de nuiele, inchide ochii si pune mana pe primul par din gard. De la acesta numara inapoi 9 pari pana cand ajunge la ultimul par, cand deschide ochii: „il priveste cu de-amanuntul, daca parul ultim e drept, frumos, cu coaja, gros, barbatul va fi bogat, frumos si bun, daca e fara coaja, subtire, barbatul va fi sarac si slabut, daca parul are cepuri, barbatul care o va lua in casatorie e vaduv cu atatia copii cate cepuri are”.[11]

Razimatul lemnelor Are ca scop de a constata daca in familia respectiva in cursul anului ce vine va avea loc un deces al vreunui membru al familiei: rezemarea unor bucati de lemne egale cu numarul membrilor din familie se face in tarnat „in loc mai ascuns, in sus si-n jos de perete. A doua zi de dimineata, care va fi cazut, e semn ca acela in cursul anului va muri

Farsangul Este un obicei practicat de comunitatea romano-catolica la inceputul Postului Mare, al Pastelui, obicei ce s-a practicat pana prin anii 1985, cand organele de partid, care nu agreau acest gen de manifestari l-au interzis. Inainte de intrarea in post se organiza o petrecere care dura trei zile, in cea, incheiata in cea de-a treia zi cu un bal mascat.

3 Obiceiuri legate de evenimente importante din viata omului

Dupa cum se stie, omul strabate de la nastere pana la nefiinta un itinerar exprimat in etape existentiale, parcurgand succesiv fazele copilariei, adolescentei, casatoriei, maturitatii si senectutii.

Nunta este un eveniment de cea mai mare insemnatate in viata omului, a carui desfasurare presupune un complex de obiceiuri. Prin casatorie tinerii isi schimba statutul lor social, trecand de la faza de fata si flacau la aceea de oameni casatoriti. Nunta este considerata o etapa absolut necesara in viata fiecarui individ, ca un ritual ce trebuie neaparat indeplinit, pentru ca omul sa se realizeze deplin si prin el sa se asigure perpetuarea speciei umane.

Din pacate, nunta taraneasca traditionala a pierdut mult din fastul si frumusetea de alta data, ceremonialul ei simplificandu-se de-a lungul anilor. Totusi nunta ramane cel mai fastuos rit de trecere. Tinerii satului se cunosteau din sezatori, claci, de la hora duminicala, de la berea din timpul sarbatorilor de iarna sau de la colindat, flacaii casatorindu-se de obicei, cu fete din sat. Ca insemne ale fecioriei, fetele purtau cozile pe spate, cu panglici in ele si vara cu flori, iar baietii purtau strut de muscata in clop. Nuntile se faceau in zilele din afara postului, cu ani in urma duminica seara, astazi sambata seara, ca ca sa poata participa la bucuria tinerilor si rudeniile plecate din sat. Tinerii care „se au dragi' se inteleg la sezatoare sau la hora si se hotarasc sa se casatoreasca.[13]

Dupa cum se stie petitul este prima secventa a ceremonialului nuntii. Dupa ce feciorul primeste incuviintarea fetei ca doreste sa se casatoreasca cu el, acesta se imbraca frumos si merge la parintii fetei, sa o ceara in casatorie. Urmeaza tocmala, in seara urmatoare, cand feciorul impreuna cu parintii, merg la fata pentru a stabili logodna.[14]

Logodna consta intr-o petrecere in familie, organizata la casa miresei, la care participa rudele foarte apropiate si uneori, vecinii. La casa miresei, in sambata stabilita pentru logodna, se aduna neamurile acesteia, dupa ce innopteaza, iar mirele cu parintii si rudele apropiate isi aleg „un om bun de gura', priceput in astfel de ocazii, care, dupa ce intra neamurile mirelui in casa si „dau binete', intra in vorba cu familia miresei.[15]

Mirele „aroneste' ceterasii iar mireasa pregateste hainele pentru mire si camasa pentru soacra mare. Tot acum se invita nasii printr-un ritual aparte si de asemenea nuntasii. In vremurile mai indepartate se puneau numai doi nasi, de obicei dintre rudeniile mai apropiate sau dintre oamenii mai instariti. Astazi, mai ales din motive pecuniare, se pun zece-douasprezece perechi de nasi, obicei luat de pe Valea Bargaului.

Nasii reprezinta actorii cu rol foarte important in acest rit de trecere. Ei sunt cei care-i initiaza si-i indruma pe miri pe tot parcursul desfasurarii nuntii. Ca insemn, ei poarta in piept o floare pe care le-au dus-o mirii odata cu semnul, se imbraca, de obicei, cu haine noi, ca dovada a importantei pe care o dau acestui eveniment. Nasii trebuie sa fie familii model, seriosi si cu prestigiu in fata satenilor.[16]

Drustele sunt fete tinere, verisoare sau prietene ale mirilor, care insotesc mirii pana la biserica si care au ajutat la cusutul hainelor pentru miri. Ele poarta costum popular si flori in par. Drustele care insotesc mirele se numesc „druste de mire'. Pe langa druste, mireasa este incadrata intre doi tineri „cematori de mireasa', de obicei frati sau verisori cu mireasa, pe langa care stau, de-o parte si de alta, cate doua sau trei druste.[17]

Stegarii sau colacarii, in numar de patru-sase, au rolul de a purta steagul si de a striga pe tot parcursul alaiului nuntii. Alaturi de ei, mai sunt sase-opt tineri, numiti „cematori', care striga si ei alaturi de stegari. Calaretii (colacarii), in numar de doi-patru, sunt intalniti tot mai rar la nunta.

Colacarii

Ei sunt de obicei rudenii, prieteni sau vecini ai mirelui, imbracati in straie traditionale, cu brau tricolor peste piept si plosca cu tuica fiarta la brau, semn al ospitalitatii romanului. Ei servesc cu plosca pe nuntasi ori de cate ori se opresc.



Miri la iesirea din biserica

„Gatatul miresei', pregatirea pentru plecarea la cununie sunt momente emotionante foarte puternice. Dramatismul despartirii este accentuat si de cadrul in care se desfasoara acest ritual: in camera cea mai frumoasa din casa parinteasca, impodobita cu covoare, toale, stergare, perne, paratare, multe lucrate chiar de mana ei. Mireasa este gatita, in prezenta drustelor, a prietenelor, vecinelor si neamurilor, de catre o femeie priceputa, ajutata de druste. In timpul gatirii, i se canta „cantecul cununii', cum i se mai spune:Ia-ti mireasa, ziua buna / De la ma-ta ta cea buna, / De la frati, de la surori, / De la gradina cu flori, / De la fir de lamaita, / De la fete din ulita, / De la fir de busuioc, / De la ficiorii din joc'. [18]

In timpul cununiei religioase mirii stau pe o bucata de panza alba, de obicei tesuta in casa de mireasa. Se zice ca cel care paseste intai pe panza respectiva va fi carma noii familii. Mirii se leaga cu o panglica alba in timpul cununiei si raman asa pana se canta troparul „Isaia, dantuieste' cand inconjura impreuna cu nasii de trei ori masa cu cele sfintite. Acest ritual reprezinta partea vazuta a legaturii dintre cei doi tineri care se unesc prin Taina Sfintei Cununii. In timp ce se citeste Evanghelia, feciorii de nanas tin „colacii de cununie' impodobiti cu flori si lumanari aprinse, deasupra capului celor doi miri, simbolizand bogatia materiala, dar si rodnicia si fertilitatea de care se va bucura noua familie in care trebuie sa ramana mereu aprinsa lumina invataturii lui Hristos. Gustarea mierii din acelasi piscot simbolizeaza -pe de o parte - bucuria si veselia nuntii, iar - pe da alta parte - soarta comuna a viitorilor soti, avand parte de aceleasi bucurii si de aceleasi necazuri, unitatea de nezdruncinat a familiei crestine.

Dupa terminarea slujbei preotul felicita pe cei doi tineri si pe nasii ce-i insotesc apoi se canta de toata asistenta „Multi ani traiasca!' Alaiul se indrepta spre casa nuntii, insotit de strigaturi:„Sarac bine de demult / Bun ai fost si te-ai trecut / Amu, de te-as capata / „Sarac dor, sarac urat, / Ti-as da vin, ti-as da ginars / Si te-as lasa si de mas'. In trecut nuntile se faceau in casa mirelui. Astazi majoritatea se fac la Caminul Cultural sau la salile de nunti.[20]

Nasterea si botezul. Pe langa moasa care asista nasterea, fiecare femeie are o „moasa de neam”. Aceasta vine la nepoata imediat dupa nastere cu apa sfintita - aghiasma - si daruri pentru nepot si nepoata. Moasa de neam este aceea care savarseste si astazi prima baie a copilului, considerata un act ritual. In apa pentru prima baie se pun tot felul de flori: busuioc, ca sa aiba noroc, flori de romanita si petale de trandafiri, ca sa fie dragalas ca florile, un ban (in trecut de argint), ca sa fie bogat si aghiasma adusa de moasa, ca sa fie aparat de duhurile rele. Cu aceasta aghiasma se spala si femeia lauza.[21]

Dupa prima baie copilul este infasat de moasa si asezat pe masa, pe un pieptar de oaie, unde i se ureaza: “sa fi de cinste ca masa si bland ca oaia ” . Apa din baie nu se arunca afara daca soarele este asfintit, ea se lasa pana a doua zi, ca sa fie copilul ferit de duhurile rele, si dupa rasaritul soarelui se arunca intr-un loc curat, de obicei in gradinuta cu flori, „ca sa creasca frumos ca florile'. Toate acestea constituie rituri de aparare a copilului, apa si focul avand un rol purificator.[22]

Pana la botez, copilul nu trebuia lasat singur in casa, pentru a nu se apropia „duhurile rele' de el. Daca mama iesea din casa, rezema de leaganul copilului, „clestele' ca sa-l fereasca de rau, acestea avand deci insusiri magice, de aparare.[23]

Copilul dormea noaptea in pat, la sanul mamei, care nu avea voie sa-i intoarca spatele, „ca sa nu fie nebagat in seama cand va fi mare', iar ziua in leganut. Mama ii da sa suga intai pe mana dreapta, pentru ca „cu aceasta mana crestinul isi face semnul Sfintei Cruci si ca sa fie indemanatic'. In zilele noastre copiii sunt crescuti in scutece speciale, nimeni nu mai utilizeaza scutece din in sau canepa. Paturica de lana, „tolisorul”, este inlocuit cu paturica sau plapumioara mai moale, cumparata din magazin.

La sase saptamani dupa nastere, femeii lauze si copilului li se face o rugaciune - molitfa - dupa care femeia poate sa umble inafara gospodariei sale. Pana in acest moment femeia este considerata necurata, interzicandu-i-se sa mearga la fantana si sa nu iasa in camp, „ca sa nu spurce tarina'. Se considera ca aceste interdictii ca fiind si rituri de aparare pentru femeia lauza, avand scopul de a o proteja de efort fizic, ce i-ar putea face rau, imbolnavind-o. Imediat dupa molitfa se face botezul.

Botezul in rit ortodox

Pentru ca in zilele noastre botezul e mare prilej de petrecere, acesta se face atunci cand parintii pot sa se pregateasca in mod onorabil. Aceasta pentru ca, in afara moasei si a nasilor de cununie, se mai invita si alte persoane „cu dare de mana', care devin nasi de botez si cu care se incumetresc.

Copilul este dus la botez de moasa de neam, care il imbraca cu hainute noi, cumparate de ea. Nasele, in numar de doua sau patru, in trecut, si opt, douasprezece astazi, insotesc copilul la botez. Atat moasa, cat si nasele poarta lumanarea invelita in panza alba, legata cu fasa de lana, mai demult, si cu panglici astazi, impodobita cu flori. Pe langa panza, in ultima vreme nasele expun si darurile pentru copil, constand in hainute si costumase cumparate din magazin. Copilul este dus acasa de nase, pe rand. Cand sosesc acasa, il asaza pe o perinuta, mai demult pe un pieptar de oaie si cu acesta il asaza pe masa spunand: „Te-am dus pagan / Si te-am adus crestin'.

Inmormantarea. Ca si la nunta, la inmormantare participa intreaga comunitate. Femeile duc ajutoare la mort, pentru pregatirea „pomenelor': zahar, faina, ulei, oua, orez, slanina, gaini sau carne de porc iarna, semn al solidaritatii umane. Timp de trei zile cat sta mortul in casa, este „privegheat' de cei vii: familia, rudeniile, vecinii, prietenii si alti oameni din sat, care vin sa-si ia ramas bun de la cel ce pana atunci a fost alaturi de ei.

In priveghi se duc lumanari, care se asaza langa sicriu, la capul mortului. Fiecare cand intra in casa isi face semnul Sfintei Cruci si spune „Dumnezeu sa-l ierte' si pastreaza un moment de reculegere in fata celui adormit. Se asaza apoi alaturi de familie si privegheaza mortul, discutand anumite intamplari legate de viata celui care pleaca, despre calitatile acestuia.

Cu ani in urma, in priveghi, un grup de femei (bocitoare) care se picepeau la „cantatul mortilor', cantau mortului pe o melodie doinita, rar si nu prea tare. Textul „cantecului mortasc', bocetului, era improvizat de una dintre femei, mai priceputa in mestesugirea cuvantului si era adaptat situatiei celui mort. Astazi, acest obicei nu se mai pastreaza.[26]

Sicriul, „coparsaul' sau „salasul', ramane pe masa pana in ziua inmormantarii. Acesta este confectionat, de regula in sat, din lemn de brad. In ziua inmormantarii, inainte de a sosi preotul, familia pune la prapori, sfesnice, la cruce si pe capacul de la sicriu stergare tesute in casa, in ultimul timp prosoape de magazin, pentru cei ce vor fi pusi la dus. Pe langa prosop, acestia vor mai primi si un colac. Remarcam prezenta colacului in toate riturile de trecere: la nastere, pentru a-l apara pe copil de duhurile rele si ca semn al bunastarii, la nunta, ca simbol al bunastarii, al comuniunii si al bucuriei, iar la inmormantare, pentru iertarea pacatelor celui plecat, „de sufletul mortului', pentru plata vamilor, dar si ca simbol al comuniunii dintre cel plecat si cei ramasi in aceasta lume. De aceea colacul dat la inmormantare, precum si cu prilejul slujbelor de pomenire pentru morti, este menit sa-l ajute pe cel plecat sa se integreze mai usor in lumea celor morti, prin pomana facuta usurandu-i-se pacatele. Tot pentru sufletul mortului si ca semn al comuniunii cu cei ramasi, care vor trebui sa-i pastreze amintirea, celor ce asista la slujba inmormantarii li se da o lumanare cu batista. In timp ce se merge spre cimitir, copiilor li se dau colacei.[27]

4 Obiceiuri agrare

Obiceiurile agrare reflecta ac­tivitatea si gandirea umana in cele mai diverse ipostaze, constituind valoroase documente pentru sta­bilirea genezei si vechimii faptelor si fenomenelor sociale si pentru cunoasterea treptelor de evolutie a societatii.

Agricultura, ca ocupatie stra­veche, a cunoscut pretutindeni la populatiile stabile, credinte, obi­ceiuri si practici ritualice, care vi­zau sporul rodului si apararea se­manaturilor, fiindca peste tot culti­varea plantelor alimentare a des­teptat in oameni sentimente de veneratie. Sacralitatea a impregnat tehnica pozitiva inca de la inceputurile agriculturii, in ceea ce priveste vechimea obiceiurilor agrare, s-a afirmat ca „ritualurile agrare si funerare constituie frag­mente din edificiul spiritual al Neoliticului'.

Unitatea acestor obiceiuri pe spatii geografice mai intinse pre­supune poligeneza lor. Credinta in existenta spiritului graului („duhu­lui', demonului graului) se pare ca a luat nastere, peste tot, din „re­cunoasterea unei forte manifes­tate in recolta', „a unei puteri' con­ceputa ca impersonala, fie „repre­zentata in structuri mitice sau con­centrata in anumite animale sau in anumite persoane omenesti'. Riturile „tind sa stabileasca rapor­turi favorabile intre om si aceste «puteri» si sa asigure generarea lor periodica'.

Cultul graului. Marea varietate a ritualurilor legate, in obiceiurile agrare, de cultivarea graului este sustinuta de vechimea si raspandirea cultivarii acest plante cerealiere, in satul traditional romanesc. Se poate constata o permanenta interferenta a acestor obiceiuri, prin asocierea fertilitatii pamantului cu maternitatea, cu fecunditatea.

In gandirea locuitorilor satelor situate pe Valea Somesului graul era la mare cinste. Exista o serie de legende pe aceste locuri ce marcheaza originea graului. Din­tre acestea, unele reliefeaza sfin­tenia plantei, care ar fi apa­rut sub cruce, din sangele Mantu­itorului si ca ar fi buna „de leac'. Pe bobul de grau, locuitorii satelor somesene considera ca este insasi fata Man­tuitorului Christos si dupa cum noi, ca oameni, suntem zamisliti din pamant tot asa si trupul lui Chris­tos este zamislit din grau.Una din dovezile acestei afirmatii e ca in cadrul secerisului, cununa, obiectul ritual, este realizata din grau, din spicele cele mai frumoase ale holdei secerate.

Cununa graului

Seceratul este o activitate agri­cola pentru care se organizau claci. Claca a imbracat forme aparte, deoarece ta­ranii acestui tinut au fost intotdeauna liberi. Pentru buna desfasurare a secerisului, gospo­darii satelor se pregatesc din timp pentru acest moment deosebit in munca lor.

Claca. Era manifestarea unei munci colective organizata de catre gospodari, vecini si prieteni, in folosul unuia dintre ei, cu scopul intrajutorarii reciproce, insotita de obicei de o mica petrecere, in cadrul careia se spuneau glume si snoave. Clacile pentru barbati se organizau in scopul de a-i ajuta pe organizatorii acesteia in realizarea unor activitati ce necesitau forta de munca suplimentara (ridicarea unei case, cositul fanului in timp util etc.). Barbatii participau la claci nu numai cu bratele dar si cu atelajele, pentru transportul de piatra, caramida, pietre si pentru lemne busteni, intr-o participare masiva a colectivitatii. Clacile pentru femei erau organizate mai ales pentru prasit, culesul holdelor dar si pentru torsul canepii sau a lanii prin care se ajuta o anumita femeie sa poata pune „teara”. Dupa terminarea clacii, „clacasele” sunt rasplatite cu o masa, unde cantecul si muzica populara erau la ele acasa.[30]

Desfacatul. Este o operatiune colectiva desfasurata sub forma unei claci, obiceiul fiind specific satelor din zonele muntoase si este organizat pentru „depanusarea' porumbului, care se realizeaza in mod colectiv in interiorul locuintei celui care organizeaza „desfacatul'. Acest ajutor reciproc se realizeaza astfel ca operatiunea desfasurata sa fie efectuata in una-doua seri. Dupa terminarea operatiunii in zona unei case, acest sistem de claca se muta pentru zilele urmatoare, la o alta familie care a participat si ea la vecinul sau. Acesta munca este realizata intr-o atmosfera de veselie in care se spun povesti, snoave si bancuri.[31]



Sezatoarea Printre cele mai frumoase datini pastrate inca la loc de frunte in zona se numara sezatorile. In serile lungi de toamna tarzie si de iarna, tineretul se aduna intr-o casa mai incapatoare, impletind munca cu elemente de veselie, intr-o atmosfera plina de glume, doine, cantece si jocuri. Fetele vin cu furca in brau sau cu alte lucruri de mana, iar feciorii deseori isi poarta fluierul dupa curea, veselindu-se la momentul potrivit, dupa cantecul acestui instrument. Sezatorile incep toamna tarziu, dupa finalizarea muncilor campului si se termina in preajma inceperii muncilor de primavara. Se tin in fiecare seara, cu exceptia zilei de sambata sau spre sarbatori.

In fiecare sat, sezatorile se tin in mai multe locuri, la mai multe gazde. Unele sezatori erau de 'femei batrane', unele erau 'de fete, de copile', iar cele mai multe erau 'de fete si neveste'.

Sezatoare

Fetele mergeau in sezatoare de la 12-14 ani insotite de mame. Toate torceau, rareori faceau alt lucru. Fiecare lucra pentru sine. In timp ce lucrau, discutau despre noutatile din viata satului, interpretau cantece si organizau jocuri. Alaturi de functia eco­nomica (in sezatori se lucra foarte mult, uneori pana noaptea tarziu), sezatoarea a avut si functii referitoare la viata spirituala a tineretului, initiindu-l in comportarea in societate si pregatindu-l pentru viata.

Daca inainte sezatoarea se organiza intr-o casa de oameni nevoiasi, astazi sezatorile se tin la case dotate cu televizor, casetofon si radio, iar fetele si nevestele cos mai mult goblenuri, fac dantela, croseteaza. Doar batranele sunt cele care mai torc lana (canepa nu se mai cultiva de cativa ani) si deapana amintiri din tinerete. Un alt obicei care se pierde incet, incet, cand ar putea fi de fapt o comoara turistica.



Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, editura Fundatiei culturale romane, bucuresti, 1997, p. 132

Dumitru Constantin Ollanescu, Teatrul la romani, editura Eminescu, Bucuresti, 1981, p.257

Ibidem, p. 261

Ibidem, p. 145

Dumitru Pop, Obiceiuri agrare in traditia populara romaneasca, editura Dacia, Cluj Napoca, 1989, p.43

Ovidiu Barlea, Istoria Folcloristicii Romanesti, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1974, p.291.

Dumitru Constantin Ollanescu, op.cit. p. 312

Romulus Vulcanescu, Mitologia romana, Editura Academiei, Bucuresti, 1987, p.73

Ion Apostol-Popescu , Folclor Si Etnografie in Viziunea Lui Ion Pop-Reteganul, Samus, nr.2, Dej, 1979, p. 152

Ibidem, p. 156

Romulus Vulcanescu, op.cit. p. 85

Ion Ghinoiu, op.cit. p.139

Ibidem, p.141

Marian Simion Florea, Nunta la romani, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1890 (ed. a II a, 1995), p.31

Ibidem, p.45

Gheorghe Vrabie, De civitate rustica. Studii si cercetari de etnologie si literatura populara romana, Editura Grai si Suflet- Cultura Nationala, Bucuresti, 1999, p.273

Ion Ghinoiu, op.cit. p. 145

Mihai Pop, Pavel Ruxandoiu, Folclor literar romanesc, Ed. a II a, Bucuresti, 1978, p.201

Ivan Evseev, Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale, editura Orientul Latin, Brasov, p. 199

Ion Seuleanu, Poezia populara de nunta, Editura Minerva, Bucuresti, 1985, p. 123

Ibidem, p. 215

Ion Bunea, Cuvant de invatatura la botez, cununie si inmormantare, Cluj Napoca, 1986, p. 45

Ivan Evseev, op. cit. p. 217

Valer Butura, Cultura spirituala romaneasca, Editura minerva, Bucuresti, 1992, p.68

Ion Bunea, op.cit. p.47

Ivan Evseev, Dictionar de magie, demonologie si mitologie romaneasca, Editura Amarcord, Timisoara, 1998, p. 156

Gail Kligman, Nunta mortului. Ritual, poetica si cultura populara in Transilvania, Editura Polirom, Iasi, 1998, p. 76

Mircea Prahase, “Obiceiuri folclorice legate de ciclul agrar”, in Zestrea, nr.1, Bistrita, 1998, p.4

Ibidem, p. 5

Dumitru Pop, Obiceiuri agrare in traditia populara romaneasca, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1989, p.37

Ibidem, p. 42



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3175
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site