Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AccessAdobe photoshopAlgoritmiAutocadBaze de dateCC sharp
CalculatoareCorel drawDot netExcelFox proFrontpageHardware
HtmlInternetJavaLinuxMatlabMs dosPascal
PhpPower pointRetele calculatoareSqlTutorialsWebdesignWindows
WordXml


C + + PREZENTARE Scurt istoric

c

+ Font mai mare | - Font mai mic





DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Switch
Uniuni
APLICATII STRUCTURI
METODE DE ELABORARE A ALGORITMILOR. BACKTRACKING.
METODE DE ELABORARE A ALGORITMILOR.GREEDY
Bucle Do - While
Cauta maximul elementelor din lista
LISTE CIRCULARE. STIVE. COZI
Liste - Sortare prin inserare cu micsorarea decrementului (metoda lui O.L. Shell)
Citirea si afisarea datelor. Primele programe in C++

TERMENI importanti pentru acest document

C + +   PREZENTARE

Scurt istoric

Limbajul C a fost elaborat la inceputul anilor ‘70 de catre Brian Kerningham si Dennis Ritchie, ambii angajati la Bell Laboratories in New Jersey. Principala destinatie a noului limbaj urma sa fie sistemul de operare UNIX, mai ales faimoasa sa derivatie LINUX. Motivul principal: peste 90% din codul sursa al UNIX-ului era realizat sau urma sa fie realizat in C.



   Extensia C++ a fost adaugata in anii ‘80 de catre Bjarne Stroustrup si implementa programarea pe obiecte.

   Singurul competitor demn de luat in seama al C-ului a fost Pascalul, mult apreciat de cei ce lucrau in sistemul educational pentru simplitatea si comenzile asemanatoare limbajului vorbit. Problemele apareau din alta parte si anume lipsa de flexibilitate a limbajului, unele declaratii ambigue si dimensiuni mari, nejustificabile ale programelor. Insa Pascalul a continuat sa fie folosit in invatamant, C-ul fiind repede adoptat de programatorii profesionisti.

    Avantajele C-ului sunt nenumarate si putem aminti: portabilitatea pe practic toate sistemele de operare, folosirea unui set puternic de operatori, facilitati deosebite pentru lucrul cu pointerii, definirea tipurilor de date catre utilizator,etc.

Principii de baza - structura unui program

   Orice program este organizat la nivel de functie. O functie are un nume si intoarce un rezultat de un anumit tip, depinde de zero sau mai multi parametri si grupeaza un set de instructiuni care executa anumite operatii. Exista insa functii ce nu intorc nici un rezultat, ci pur si simplu ajuta la verificarea unor conditii sau executa niste instructiuni.

   Sper deosebire de alte limbaje, C-ul este “case sensitive”, adica face diferenta intre literele mari si cele mici.

   In orice program exista o functie principala numita main.In aceasta functie se scriu toate instructiunile ce rezolva problema si se apeleaza alte functii. Instructiunile din cadrul unei functii se grupeaza cu acolade.

Ex: void main ( )

    Insa inainte de a declara orice functie, trebuie declarate bibliotecile ce contin functiile utilizate in program. Pentru includerea lor vom scrie:

     #include <nume_biblioteca>

Ex: #include <iostream.h>

   Dupa ce am declarat bibliotecile si functia principala, urmeaza sa declaram variabilele. Variabilele pot fi clasificate dupa tipul lor si dupa locul in care sunt declarate. Dat fiind ca le putem clasifica mai usor dupa tip, o vom face aici, urmand sa dedicam o rubrica separata locului in care le declaram. Astfel avem:

 - variabile de tip int

 = variabila de tip intreg

Ex: int a;

 - variabile de tip char

 = variabila de tip caracter

Ex: char c;

 - variabile de tip float

 = variabila de tip real

Ex: float b;

Operatori si expresii

   Orice data (variabila sau constanta) poate intra intr-o expresie ce utilizeaza astfel de date. Orice numar poate sa intre intr-o expresie aritmetica. Flexibilitatea limbajului C permite conversia directa intre variabilele de tipuri diferite.

Operatori aritmetici

   Operatorii aritmetici, dupa cum reiese din nume ajuta la calcularea anumitor expresii matematice .

1. Operatorii aritmetici unari    “+” si “-”

    Ex: a=b+c;

2. Operatorii aritmetici binari “*” , “/” , “+” , “-”

Observatie

   Daca variabilele ce intervin intr-o operatie de impartire sunt intregi, atunci rezultatul obtinut prin impartire va fi un intreg egal cu catul impartirii

   Daca mai multe variabile trebuie sa primeasca aceeasi valoare, se poate utiliza operatorul de atribuire sub forma v1 = v2 = v3 = = vn = expresie;

3. Operatori multiplicativi

   O instructiune de forma v=v+1; este echivalenta cu v++; iar una de forma v=v-1; este echivalenta cu v--; .

Parametri locali si parametri formali
Variabile locale si variabile globale 

Definitie

    Se numeste parametru formal un parametru care intra in descrierea unei functii.



    Orice parametru formal apare in paranteza rotunda de dupa numele unei functii sub forma:

        tip_parametru nume_parametru

Definitie

    Numim parametru efectiv un parametru ce apare in lista functiei la apelul acesteia.

    Toate calculele se fac numai cu parametri efectivi.

Exemplu:

    Daca in programul principal vom scrie:

         x=max(m,n)   , m si n sunt parametri efectivi si ei substituie parametrii formali (m devine a , n devine b)

Variabile globale si variabile locale

Definitie

    Numim variabila globala o variabila declarata inaintea oricarei functii.

    Orice variabila globala poate fi utilizata in orice functie. Se spune ca variabila este “vizibila” in orice bloc.

Definitie

    Se numeste variabila locala o variabila declarata in interiorul unui bloc.

    Orice variabila locala se poate utiliza numai in blocul in care a fost declarata din momentul declaratiei si pana la sfarsitul blocului.

Observatie

    Exista o situatie cand variabilele globale nu sunt vizibile intr-un bloc. Este cazul in care in blocul respectiv s-au definit variabile locale cu acelasi nume.

Subprograme

Definitie

    Se numeste subprogram o parte a unui program identificata printr-un nume si contine declaratii de variabile, instructiuni ce vor fi executate la apelul acestui subprogram.

    Subprogramele sunt parti importante ale unui program mai mare, mai complex. Spre exemplu daca vom avea intr-un program nevoie sa aflam de mai multe ori suma a doua sau mai multe numere, vom apela de fiecare data functia, fara a fi nevoie sa scriem de fiecare data instructiunile. Astfel se economiseste timp si spatiu, atat de necesare unui programator.

    In C, subprogramele sunt reprezentate prin intermediul functiilor.

    Orice functie se declara sub forma:

         tip_functie  nume_functie  ([lista parametri])

    Orice functie trebuie declarata inainte de folosire (inainte de apelul ei) si este bine sa apara descrierea functiei inainte de main.

    Utilizarea functiilor este necesara atunci cand intr-un program se repeta o secventa de instructiuni de mai multe ori sau cand prin gruparea unor instruciuni intr-un subprogram obtinem o claritate mai mare a programului.

Functii fara parametri

    Sunt functii care se declara sub forma:

        tip_functie nume_functie ( )

Observatie:

    Orice functie care nu intoarce un rezultat are la tipul functiei, scris cuvantul rezervat cuvantul “void”.

    Intr-o functie de tip void nu apare secventa [return expresie;].





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 530
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site