| CATEGORII DOCUMENTE |
Bazele Informaticii - Retele de calculatoare
Cap I. Introducere in retele de calculatoare. I-3
I.1 Ce este o 'retea de calculatoare'. I-3
I.2 Arhitectura unei retele de calculatoare. I-3
I.2.1 Configurarea unei statii de lucru in S.O.Windows I-4
I.3 Functiile principale indeplinite de o retea de calculatoare I-5
I.3.1 Modularea/Demodularea. Codificarea informatiei binare. Modem. I-6
I.3.1.1 Modularea / Demodularea I-7
I.3.1.2 Codificarea informatiei binare I-7
I.3.1.3 Unitatea de masura a vitezei transferului de date. I-8
I.3.1.4 Metode de realizare a modularii. I-9
I.3.1.5 Modem. I-9
I.3.2 Modalitati de transmisie a datelor I-10
I.3.2.1 Transmisia seriala a datelor. Interfata seriala. I-10
I.3.2.2 Interfata paralela. I-10
I.3.2.3 Direct Cable Connection. I-11
I.3.2.4 Placa de retea. I-11
I.3.2.5 Tehnologiile folosite la realizarea unei retele de calculatoare I-11
I.3.3 Topologia unei retele de calculatoare. I-12
I.3.3.1 Topologia liniara(bus). I-12
I.3.3.2 Topologia in stea. I-12
I.3.3.3 Topologia in inel I-13
I.3.4 Transmiterea mesajelor intr-o retea de calculatoare I-13
I.3.4.1 Impachetarea datelor. I-13
I.3.4.2 Transmisia asincrona I-14
I.3.4.3 Transmisia sincrona I-15
I.3.4.4 Coduri detectoare si corectoare de erori I-15
Cap II. Administrarea retelelor de calculatoare II-16
II.1 Utilizarea retelelor de calculatoare II-16
II.1.1 Server si client II-16
II.1.2 Permisiunile si drepturile unui client al retelei. II-17
II.1.3 Profilurile de lucru ale clientilor II-17
II.1.4 Administratorul retelei II-18
II.1.5 Grupuri de utilizatori II-18
II.2 Moduri de administrare a retelelor II-18
II.2.1 Modelul domeniu II-18
II.2.1.1 Domeniu. II-18
II.2.1.2 Controlorul de domeniu primar. II-19
II.2.1.3 Controloare de domenii de siguranta. II-19
II.2.1.4 Relatie de incredere intre domenii. II-19
II.2.2 Modelul grup de lucru (workgroup). Retele "peer to peer"(de la egal la egal) II-19
Cap III. Interconectarea retelelor de calculatoare. III-21
III.1 Dispozitive folosite pentru interconectarea retelelor de calculatoare. III-21
III.1.1 Calculatoare multihome(multigazda). III-21
III.1.2 Punti(bridges). III-21
III.1.3 Ruter. III-21
III.1.4 Porti(gateways). III-22
III.2 TCP/IP - Transmission Control Protocol/Internet Protocol III-22
III.2.1 Modelul arhitectural TCP/IP. III-22
III.3 Nivelul fizic III-24
III.4 Nivelul legatura de date III-24
III.5 Nivelul retea III-24
III.5.1 Adresa IP. III-24
III.5.1.1 Structura adresei IP. III-25
III.5.1.2 Modalitati de acordare a adreselor IP. III-26
III.5.2 Cuplarea calculatoarelor la Internet. III-27
III.5.2.1 Cuplarea la Internet printr-un modem. III-27
III.5.2.2 Cuplarea la Internet printr-o retea de calculatoare. III-28
III.5.2.2.1 Cuplarea la Internet printr-o retea mica de calculatoare. III-28
III.5.2.2.2 Cuplarea la Internet printr-o retea larga de calculatoare. III-29
III.5.3 Identificarea elementelor retelei globale Internet folosind denumirea acestora - Name Resolution. III-29
III.5.3.1 Utilizarea DNS(Domain Name System) pentru Name Resolution. III-30
III.5.3.1.1 Baza de date distribuita DNS. III-30
III.5.3.1.2 Nume structurate ierarhic. III-30
III.5.3.1.3 Numele complet DNS - FQDN(Fully Qualified Domain Name) III-30
III.5.3.2 Structura sistemului de nume de domenii folosit in Internet. III-31
III.5.3.3 Servere de nume. III-31
III.6 Nivelul transport III-31
III.6.1 Rolul nivelului transport III-31
III.6.2 Porturile de nivel transport III-31
III.6.2.1 Porturi UDP III-31
III.6.2.2 Porturi TCP. III-31
III.6.3 Protocoluri de transport. III-31
III.6.3.1 Protocolul UDP(User Datagram Protocol) III-31
III.6.3.2 Protocolul TCP(Transport Control Protocol) III-31
III.7 Nivelul aplicatie III-31
III.7.1 Aplicatii World Wide Web(WWW) III-31
III.7.1.1 Protocolul HTTP - Hypertext Transfer Protocol: III-31
III.7.1.2 Servere Web. III-31
III.7.1.3 Programe de exploarare(navigare) Web. III-31
III.7.1.4 URL - Universal Resource Locators. III-31
III.7.1.5 Limbajul de marcare HTML - HyperText Markup Language. III-31
III.7.1.5.1 Structura documentelor HTML. III-31
III.7.1.5.2 Crearea titlurilor, stilurilor si a paragrafelor. III-31
III.7.1.5.3 Crearea de URL-uri. III-31
III.7.1.5.4 Utilizarea ancorelor si legaturilor. III-31
III.7.1.5.5 Crearea listelor si tabelelor. III-31
III.7.1.5.6 Includerea de imagini in documente HTML. III-31
III.7.1.5.7 Adaugarea de elemente multimedia in documente HTML. III-31
III.7.1.5.8 Formulare si fisiere de comenzi indirecte. III-31
III.7.1.5.9 Alte elemente utilizate in documente HTML. III-31
III.7.1.5.10 Editoare HTML. III-32
III.7.2 Serviciul posta electronica III-32
III.7.3 Serviciul de transfer de fisiere III-32
III.7.4 Serviciul Telnet III-32
O retea de calculatoare reprezinta din punct de vedere structural, mai multe sisteme de calcul, interconectate printr-o subretea de comunicatie.
Calculatoarele membre ale unei retele se numesc statii de lucru. Statiile de lucru nu pot controla, porni sau opri alte statii de lucru. Fiecare statie este autonoma, neexistand relatii de tip master/slave[1], controlul retelei realizandu-se prin transmisia de mesaje intre statii.
Subreteaua de comunicatie, reprezinta mediul prin care se face comunicatia: cabluri coaxiale sau torsadate, fibre optice, linii telefonice, unde radio, etc.
O retea mai include si alte dispozitive fizice, active sau pasive (modem, hub, switch, repetor, router, conectoare etc.).
Functia de baza a unei retele de calculatoare este transmisia datelor, bidirectional, intre statiile de lucru.
O retea este definita, atat din punct de vedere fizic, constructiv, cat si din punct de vedere logic, al felului cum este administrata si utilizata.
Cele mai importante aspecte referitoare la retelele de calculatoare sunt:
Abordarea structurala, prin care se definesc componentele si rolul acestora;
Abordarea topologica care urmareste modul de asezare in spatiu a elementelor retelei;
Abordarea arhitecturala prin care se stabileste repartizarea functiilor pe diferite nivele de organizare;
Abordarea administrativa, ce se refera la felul in care este gestionata si utilizata;
In acest capitol vom prezenta problemele, in special din punct de vedere fizic, care apar in momentul transmiterii datelor dintr-un sistem de calcul in exteriorul sau si invers, adica emisia si receptia datelor pentru un sistem de calcul.
Suportul tehnic este, format din calculatoare PC cu sistemul de operare Microsoft Windows[2].
Exista mai multe modele, destul de asemanatoare care stabilesc functiile ce trebuiesc indeplinite pe fiecare nivel al unei retele.
In acest material, vom prezenta modelul OSI (Open Systems Interconnection), care este un standard ISO (International Standards Organization).
Modelul arhitectural OSI, chiar daca nu este utilizat ad-interim, este baza arhitecturala a retelelor Microsoft. Studiul lui va reliefa in special, functiile ce trebuiesc realizate intr-o retea de calculatoare.
Acest model este format din 7 nivele (parti), asezate in trepte. El descrie fluxul datelor intr-o retea, de la nivelul cel mai de jos, legatura fizica, catre cel mai de sus, aplicatia si invers.
Fiecare nivel, preia datele de la nivelul imediat inferior, le prelucreaza (are o functie specifica) si ofera rezultatele nivelului imediat superior, realizandu-se astfel o arhitectura pe nivele stratificate.
Intrarile si iesirile fiecarui nivel fiind standardizate, software-ul creat va respecta specificatiile respective.
Software-ul unui nivel, care ruleaza pe o statie de lucru, se va
adresa printr-un limbaj intitulat protocol , numai si numai aceluiasi nivel de
software, care lucreaza pe alte statii. De exemplu software-le nivelului transport de pe doua statii de lucru,
vor comunica intre ele, dar nu vor avea nici o informatie asupra felului cum
este organizata comunicatia fizica a datelor intre cele doua calculatoare, el
functionand la fel si daca comunicatia este facuta prin interfata seriala +
modem +linie telefonica la o distanta de 1000 Km., sau printr-o placa de retea
+ cablu coaxial la o distanta de 2 m.
Prezentam mai jos cum se realizeaza comunicatia in modelul OSI, intre doua calculatoare.
Deci datele se propaga trecand pe rand prin fiecare nivel, pe cand programele care gestioneaza un nivel al unei statii, vor comunica cu programele similare ale aceluiasi nivel ce se afla pe cealalta statie.
Protocol Un set de reguli si conventii, folosite de doua calculatoare care isi trimit mesaje printr-o retea, pentru un anumit nivel, in scopul efectuarii unui dialog Un protocol, poate fi privit ca un limbaj prin care comunica doua calculatoare. Protocolul este definit in general pentru rezolvarea unei anumite probleme.
De exemplu:
Protocolul TCP/IP, promovat de firma Microsoft si folosit in reteaua Internet, este format din mai multe protocoale (stiva de protocoale), dintre care cele mai importante sunt IP (Internet Protocol), protocol de retea, si TCP (Transmission Control Protocol), specializat in probleme de transport.
Protocolul IPX/SPX (Internet work Packet Exchange / Sequenced Packet Exchange), promovat de firma Novell si folosit in special in retele Novell Network, este format tot din doua protocoale importante, unul IPX pentru serverul de fisiere , celalalt SPX pentru probleme de transport.
Protocolul NetBEUI (NetBIOS Extended User Interface), pentru retele de tip LAN, folosit in S.O.Windows.
Explicatie. ** Serviciu Pune la dispozitia utilizatorilor dintr-o retea, a unor resurse proprii ale sistemului respectiv (unitati logice de disc, imprimante, aplicatii), denumite resurse partajate (share)
Explicatie. Client Posibilitatea unui utilizator, ca sa acceseze de pe o statie a retelei, resursele partajate oferite de alte calculatoare (servicii ale retelei)
Explicatie. Adaptor de retea Un dispozitiv hardware, care permite cuplarea fizica a unui calculator la o retea. Acesta reprezinta o interfata, cuplata la magistrala externa a sistemului de calcul si care functioneaza comandata de driverul atasat.
De exemplu un adaptor poate fi o placa de retea, care permite cuplarea de o retea aflata in apropiere, sau un modem cuplat la interfata seriala si legat de o retea aflata la distanta.
Aceste patru elemente trebuiesc precizate pentru configurarea unei statii de lucru. In S.O.Windows, acest lucru se face prin setarea proprietatilor unei comenzi speciale, Network Neighborhood. Tot prin aceasta comanda, se pot accesa toate resursele unei retele de calculatoare, la care este cuplat sistemul de calcul.
Prin activarea proprietatilor comenzii Network Neighborhood, din meniul contextual al acesteia se va afisa fereastra alaturata, pentru configurarea elementelor unei statii de lucru. Acelasi lucru se poate obtine si din Control Panel | Network.
Se observa ca sunt introduse toate adaptoarele, protocoalele, serviciile si clientii folosite de calculatorul respectiv.
Se pot introduce prin butonul ADD, sau elimina prin butonul REMOVE, aceste elemente.
De asemenea, configurarea unui adaptor, protocol, serviciu sau client se face prin selectarea obiectului respectiv si apasarea pe butonul PROPERTIES.
Din modelul arhitectural prezentat anterior, se pot observa ce tipuri de prelucrari se efectueaza in momentul transmiterii unor date, urmand ca la receptie sa se produca in sens invers aceleasi prelucrari.
Sintetizand, putem sa evidentiem urmatoarele probleme care trebuie rezolvate la o transmisie de date intr-o retea, revenind pentru detaliere - tot in cadrul acestui capitol - asupra celor mai importante.
Configurarea topologica a retelei, felul in care sunt legate calculatoarele intre ele, natura mediului de comunicatie, alte dispozitive active sau pasive din retea, rolul si functiile tuturor elementelor retelei.
Ø Din punctul de vedere al ariei de raspandire exista doua tipuri de retele:
à Retele locale, LAN Local Area Network formate dintr-un grup de calculatoare si alte dispozitive, dispersate pe o arie relativ restransa, conectate printr-o legatura de comunicatie care permite fiecarui dispozitiv sa se interconecteze cu orice alt dispozitiv din retea.
à Retele de mare suprafata (intindere), WAN (Wild Area Network) formate dintr-o retea de comunicatie care grupeaza zone geografice separate.
Felul in care este codificata informatia binara in semnale compatibile cu mediul de comunicatie.
Modul de transmisie in retea, din punct de vedere al sensului, Duplex, Simplex sau Semiduplex.
Ø
Din punctul de vedere al
sensului de comunicatie al unei legaturi prin mediul de comunicatie intre
doua noduri ale unei retele avem trei tipuri:
Modul in care se transfera informatia din calculator, in exteriorul acestuia, prin adaptorul de retea.
Felul transmisiei, sincrona sau asincrona, functie de natura cadrelor de transmisie.
Verificarea si eventual corectarea transmisiei cadrelor. Retransmisia cadrelor eronate.
Stabilirea adreselor fizice a participantilor la transferul de date.
Constituirea pachetelor de transmisie din mesaje. Stabilirea rutelor optime de transmisie. Evitarea aglomerarilor de trafic. Transmiterea pe mai multe rute a pachetelor ce provin de la un mesaj important, pentru a micsora timpul de transport. Refacerea la destinatie a mesajelor din pachete, si comunicarea acestui lucru sursei.
Arbitrajul pe magistrala, adica stabilirea modalitatii de preluare a controlului de catre un calculator pentru a initia un dialog. Exista doua tehnici mai raspandite pentru realizarea arbitrajului pe magistrala si anume:
à Prin jetoane virtuale (token). Acestea se transmit pe rand calculatoarelor din retea, detinerea lor conferind drepturi speciale posesorului, ca de exemplu initierea unui dialog.
à Prin coliziune. In acest sistem fiecare calculator care vrea sa transmita un mesaj verifica mai intai calea de comunicatie pentru a depista cand aceasta este libera. In momentul cand se determina ca nu se transmit date prin calea de comunicatie, statia isi va plasa mesajele pe aceasta. Exista totusi posibilitatea ca doua sau mai multe statii sa initieze transmiterea datelor in acelasi timp, ceea ce va produce fenomenul numit coliziune. In acest caz statiile vor fi instiintate de producerea coliziunii si vor relua retransmiterea mesajelor dupa scurgerea unui interval de timp aleator.
Stabilirea mesajelor de transmisie prin compactarea datelor de transmis (micsorarea marimii acestora prin algoritmi specifici) si prin criptarea acestora (functie de o cheie, se transforma caracterele mesajului in alte simboluri, care nu vor putea fi intelese decat daca se cunoaste cheia de criptare si algoritmul folosit). La receptie se vor face operatiile inverse, decompactarea si decriptarea.
Apelarea la un serviciu al retelei de catre un client. Acesta se va materializa de obicei prin transferul unor date de la adresa logica a sursei, la adresa logica a destinatarului.
Informatia binara, stim ca este pastrata si gestionata intr-un sistem de calcul, in cuvinte, care au lungimea de obicei de 8 biti, sau multiplii de 8.
Pentru a fi transmisa prin mediul de comunicatie, ea trebuie sa fie transformata, evident functie de natura mediului.
Vom prezenta in continuare care sunt prelucrarile necesare pentru rezolvarea acestei probleme, precum si echipamentele prin care se realizeaza acest lucru.
Daca mediul de comunicatie este analogic (de exemplu linia telefonica), atunci se procedeaza la combinarea semnalului digital (util adica informatia binara transmisa), cu o componenta analogica (specifica mediului de comunicatie), denumita purtatoare. Aceasta operatie se numeste modulare.
Acest semnal combinat, numit semnal modulat, va fi de natura analogica si va putea fi transferat prin mediul de comunicatie, evident cu anumite performante si costuri. La receptie se procedeaza la operatia inversa si anume la demodularea semnalului, adica la eliminarea purtatoarei si obtinerea numai a informatiei binare, care sa poata fi folosita in sistemul de calcul de la destinatie.
Daca mediul de comunicatie este o linie telefonica, purtatoarea este in general un semnal cu o frecventa in spectrul telefoniei audio(60-3.000Hz.). De obicei se foloseste o frecventa de 1KHz sau de 2KHz. Aceasta va fi modulata, in frecventa, amplitudine sau faza, de catre informatia binara.
Deci
Un canal de transmisie este format dintr-un semnal, numit purtatoare, care are o anumita frecventa, amplitudine si faza
Modularea va consta din modificarea unui parametru al purtatoarei (frecventa, amplitudine sau faza) functie de informatia binara (0 sau 1) care se transmite;
Informatia binara se transmite serial, bit cu bit, adica un canal de transmisie permite la un moment dat, transferul unui singur bit de informatie;
Pentru transferul informatiei binare printr-un un mediu de comunicatie analogic, aceasta va trebui sa fie mai intai codificata, dupa care va modula semnalul purtator. Aceasta tehnica se numeste transmisie in banda larga*. Pentru codificare se folosesc mai des unul din urmatoarele doua coduri, NRZ (Non Return to Zero) sau Manchester.
Codul NRZ, are doua variante, fiecare folosind o anumita conventie pentru reprezentarea valorilor binare (0 si 1):
Ø NRZ-L (Non Return to Zero - Level) - care face o asociere directa intre valorile binare 0 si 1 cu doua nivele al unui parametru al semnalului (de exemplu tensiunea +15V este asociata intotdeauna valorii binare 1, iar tensiunea de -15V, valorii binare 0).
Ø NRZ-I Non Return to Zero - Invert on one) care foloseste un sistem de codificare diferentiala. In acest tip de codificare, nu valoarea absoluta a unui parametru al semnalului determina valoarea binara, ci existenta sau nu a tranzitiei de semnal intre doi biti adiacenti de informatie.
Tranzitia unui semnal inseamna trecerea unui parametru a acestuia de la o valoare la alta. Deci tranzitia unui semnal este definita nu de valoarea efectiva a parametrului semnalului, ci de schimbarea valorii acestuia. Astfel, daca lucram cu doua semnale, unul de 15V si celalalt de -15V, vom avea tranzitie cand tensiunea semnalului trece ori de la 15V la -15V ori de la -15V la 15V.
Prin conventie se considera ca:
Valoarea binara 1 - este atribuita existentei unei tranzitii de semnal, intre doua celule adiacente de informatie. Astfel, in exemplu, daca la un moment dat, semnalul a fost de 15V, si la urmatorul bit semnalul este de -15V, atunci informatia codificata va avea valoarea 1; si tot asa, daca semnalul a fost de -15V, si la urmatorul bit este de +15V, atunci acest bit, este considerat a avea tot valoarea 1.
Valoarea binara 0 - este atribuita daca nu exista tranzitie de semnal, intre doua celule adiacente, adica semnalul ramane la fel. Astfel, in exemplu, daca la un moment dat, semnalul a fost de 15V, si la urmatorul bit semnalul este tot de 15V, atunci informatia codificata va avea valoarea 0; si tot asa, daca semnalul a fost de -15V, si la urmatorul bit este tot de -15V, atunci acesta este considerat a avea tot valoarea 0.
Exemplu.
Daca exista urmatoarea secventa de semnale(intr-un mediu de
comunicatie cu semnale de +15V si -15V), in codificarea NRZ-L ele reprezinta
numarul binar (01101001).
Aceeasi secventa de semnale prin acelasi mediu de comunicatie,
dar in codificarea NRZ-I vor reprezinta numarul binar (01011101).
Tot asa, daca se transmite secvential (bit cu bit) prin acelasi
mediu de comunicatie, valoarea binara (01101001),
in cele doua tipuri de codificari NRZ, semnalul va arata astfel:
Observam ca cei 8 biti se vor transfera printr-un singur canal de comunicatie, in una din cele doua conventii de cod NRZ, in 8 intervale de timp. Cea mai importanta caracteristica a unei transmisii este viteza ei masurata in biti pe secunda(bps).
Mai exista o unitate de masura pentru viteza, care depinde insa de tipul codificarii. Aceasta unitate este Baud, care reprezinta numarul de tranzitii ale semnalului pe secunda.
Exemplu. In exemplul de mai sus, daca presupunem ca cei 8 biti s-au transferat in 0.1 s, atunci putem spune ca:
viteza transmisiei va fi de 80 bps.
in codificarea NRZ-L, viteza in bauds este 50
in codificarea NRZ-I, viteza in bauds este 40
Nota: * Exista si posibilitatea transmisiei intr-un mediu digital. In acest moment se dezvolta un sistem de retele digitale, care va inlocui reteaua telefonica actuala si care pe langa transmiterea vocii integreaza foarte multe alte servicii de date sau imagini(videotex, teletex, posta electronica, audio sau teleconferinte etc.) numit ISDN (Integrated Services Digital Networks)
Ø Pentru transmisia la distanta printr-un mediu de comunicatie trebuie modulata o purtatoare specifica mediului, cu informatia binara codificata asa cum am aratat. Modularea este necesara deoarece mediul va putea transmite numai semnale specifice lui. Modularea se face de obicei pornind de la un semnal ce defineste purtatoarea, prin modificarea unuia sau a mai multor parametri (caracteristici) ai acestuia (frecventa, amplitudinea sau faza), functie de codificarea informatiei binare.
Exemplu.
Vom explica acest lucru prin transmisia aceleiasi informatii ca in exemplul precedent, (01101001), codificata NRZ-L, care va modula o purtatoare cu o frecventa de 1KHz(specifica unei linii telefonice), in frecventa.
Modularea unei purtatoare in frecventa inseamna ca daca:
se transmite 1, atunci se va mari frecventa purtatoarei cu o valoare(de exemplu 50Hz);
se transmite 0, se va micsora frecventa cu aceiasi valoare;
Echipamentul care realizeaza MOdularea respectiv DEModularea, precum si codificarea informatiei binare se numeste MODEM Evident, pe o legatura, in cele doua noduri, se vor monta 2 modemuri de acelasi tip. In timp ce unul va modula un semnal, celalalt il va demodula.
Modemurile se fac nu numai pentru linii telefonice inchiriate (legatura intre doi abonati telefonici). Foarte utilizate sunt modemurile pentru cablurile cu fibre optice, radio (wireless) sau pentru linii comutate.
In afara de viteza, o caracteristica importanta a modemurilor, este daca sunt Full Duplex sau Half Duplex.
Cele Full Duplex, au nevoie de un mediu de comunicatie cu doua canale, unul pentru transmisie, celalalt pentru receptie. De exemplu pe liniile telefonice se folosesc doua frecvente purtatoare una pentru transmisie(1KHz) iar cealalta pentru receptie(2KHz)
Cele Half Duplex au nevoie de un mediu de comunicatie cu un singur canal, folosit atat pentru transmisie, cat si pentru receptie, sensul de transmisie fiind stabilit de comun acord de cele doua modemuri printr-un protocol.
In tehnologia actuala, s-au facut progrese remarcabile privind viteza modemurilor, ele putand ajunge pe linii analogice comutate aproape de 0.1 Mbps.
Un modem va fi montat intre un sistem de calcul si un mediu de comunicatie (de exemplu o linie telefonica). Modemul are nevoie pentru a functiona ca informatia binara sa ii parvina bit cu bit, la anumite intervale de timp. O astfel de informatie se numeste serializata.
In acelasi timp stim ca informatia binara, este pastrata si gestionata intr-un sistem de calcul, in cuvinte, care au lungimea de obicei de 8 biti, sau multiplii de 8.
Deci este necesar, ca informatia sa fie adusa dintr-o celula de memorie de un cuvant(8 biti), bit cu bit. Aceasta operatie este facuta de interfata seriala. De obicei exista intr-un sistem de calcul doua interfete seriale, cu adresele logice COM1 si COM2.
Din memoria interna prin magistrala externa, informatia binara organizata pe cuvinte va ajunge prin portul COMx, in interfata seriala, care are o memorie de lucru, temporara, numita buffer de iesire, organizata tot pe cuvinte. Din aceasta memorie, care functioneaza ca stiva FIFO (First Input First Output - primul intrat, primul iesit), se vor lua 8 cate 8 biti si se vor plasa unul cate unul la iesire - impreuna si cu o informatie de control.
Dupa transmisia acestora prin mediul de comunicatie, la receptie, interfata seriala a sistemului de calcul aflat in acest nod, va prelua informatia binara si va efectua operatia inversa, de deserializare. Bitii vor fi preluati unul cate unul, si vor fi plasati intr-un buffer de intrare, organizat pe cuvinte de 8 biti. De aici ei vor ajunge in memoria interna, tot printr-un port COMx, al magistralei externe.
Exemplu.
De realizare a unei legaturi prin interfata seriala + modem + linie telefonica intre doua sisteme de
calcul.
Nota: Interfata seriala, este prezentata in figura de sus separat, partea de intrare si partea de iesire. In realitate ea cumuleaza ambele functii.
Prin interfata seriala, pot fi cuplate direct printr-un cablu doua calculatoare(fara modem), daca distanta nu este prea mare (in mod normal maxim 50 m).
Dezavantajul acestei interfete este viteza relativ mica de transfer - max. 112.500 bps.
Pe interfata seriala mai pot fi cuplate si alte dispozitive externe, ca mouse sau imprimanta.
Este o alta componenta a unui sistem de calcul, care permite transmiterea receptia informatiilor. Spre deosebire de interfata seriala, in care informatia era transmisa bit cu bit pe un canal de comunicatie, interfata paralela transmite deodata 8 biti (un cuvant). Bineinteles, pentru aceasta operatie sunt necesare 8 cai de comunicatie, dar informatia binara nu va mai fi necesar sa fie serializata.
Din aceasta cauza, viteza acesteia este aproape de 8 ori mai mare decat a interfetei seriale.
Dezavantajul este cablul mai costisitor, si mult mai scurt (cativa metri). Aceasta datorita faptului ca sunt necesare 8 cai ce comunicatie pentru date plus caile pentru semnalele de control, ceea ce creeaza probleme de interferenta intre semnale.
Ea este folosita pentru cuplarea de calculator a unor dispozitive ce se afla in imediata apropiere a acestuia, in special imprimante. De asemenea se poate folosi si la cuplarea directa a doua calculatoare.
Interfata paralela este cuplata intr-un sistem de calcul la portul LPTx, al magistralei externe. De obicei calculatoarele personale au o singura interfata paralela LPT1
Aparuta in ultimul timp, este folosita din ce in ce mai mult pentru cuplarea de calculator a unei game foarte largi de dispozitive (imprimanta, scanner, mouse, camera digitala, tastatura, alte calculatoare etc.) inlocuind treptat interfetele clasice (seriala si paralela). Ea permite viteze de transmisie de ordinul zecilor de megabiti. Este formata din doua canale de comunicatie, bidirectionale.
Este o aplicatie a S.O.Windows, care permite cuplarea directa a 2 calculatoare prin interfata seriala sau paralela. Desi performantele transferului sunt modeste, el este utilizat pentru ca nu este necesar decat un cablu(serial sau paralel) pentru realizarea lui, iar utilizarea aplicatiei este foarte usoara. Este o modalitate avantajoasa de a rezolva probleme legate de copierea de fisiere intre doua sisteme de calcul, aflate in apropiere, dar care nu sunt legate la o retea de calculatoare.
Este o interfata specializata pentru cuplarea sistemelor de calcul la o retea de tip LAN. Permite cuplarea la distante de marimea sutelor de metri. Permite viteze de transfer de pana la 100 MBauds.
Este prevazuta in general, pentru cuplarea la doua tipuri de conectore, si anume
à Conectoare BNC, pentru cablu coaxial. Acestea permit viteze maxime de 10 MBauds
à Conectoare UTP, pentru cabluri torsadate. Acestea permit viteze maxime de 100 MBauds
Placile de retea sunt interfete inteligente, care dispun de propriul procesor pentru rezolvarea problemelor legate atat de transmisia datelor, cat si de verificarea acesteia.
Sunt cuplate la magistrala externa, si au drivere specializate care trebuiesc instalate pentru functionarea lor.
Exista mai multe tehnologii folosite pentru realizarea unei placi de retea. Cele mai cunoscute sunt tehnologiile ETHERNET, ARCNET sau IBM TOKEN RING. Evident, intr-o retea de tip LAN, toate statiile vor trebui sa aiba placi de retea realizate cu aceeasi tehnologie.
ARCNET, este cea mai veche tehnologie utilizata la realizarea placilor de retea. Ea a fost elaborata in 1968 de catre firma Datapoint Corporation. Este mai putin utilizata in prezent.
ETHERNET, cea mai utilizata tehnologie folosita in prezent, a fost realizata de firma XEROX, in 1973. Este o tehnologie care foloseste tehnica coliziunilor pentru realizarea arbitrajului pe magistrala in retea. Unitatea de transmisie este cadrul. Adresele fizice ale placilor sunt formate din 6 octeti. Daca se doreste transmiterea unui mesaj la toate statiile din retea (acest procedeu se numeste difuzarea mesajului), atunci adresa de destinatie va contine toti bitii 1.(FF FF FF FF FF FF in hexazecimal).
TOKEN RING. Este o tehnologie elaborata de firma IBM, care foloseste, asa cum ii arata si numele, tehnica jetonului (token pentru controlul initializarii dialogului pe retea (arbitrajul pe magistrala).
Din punct de vedere al modului cum sunt legate calculatoarele intr-o retea, exista 4 tipuri de topologii incluse in standardele internationale si anume: in linie (bus), in stea, in inel si arborescenta.
Fiecare dintre aceste topologii prezinta anumite avantaje si dezavantaje, alegerea depinzand in general de obiectivul urmarit prin realizarea retelei respective.
Exista posibilitatea ca o retea sa contina mai multe module care sa nu aiba aceiasi topologie.
De obicei, in retelele de tip LAN se folosesc mai des primele doua topologii.
In aceasta topologie se conecteaza direct, toate calculatoarele
intr-o bucla deschisa, asa cum se vede din figura.
Se observa, folosirea cablului coaxial* pentru legatura intre statiile retelei, prin conectarea placilor de retea cu care sunt echipate acestea, printr-o mufa BNC, la un element pasiv de cuplare, numit 'T', dupa forma pe care o are.
In cele doua capete ramase libere, se vor pune doua elemente pasive, numite terminatori, care sunt niste rezistente (50 W) care au rolul de intoarcere a semnalului.
Aceste retele au avantajul simplitatii si al costului redus. Dezavantajul provine de la faptul ca toate echipamentele fiind in serie, o intrerupere a circuitului va duce la dezactivarea tuturor statiilor din retea. De asemenea acelasi lucru se intampla daca un component (placa de retea, terminator, T, mufa BNC) este defect si produce scurt.
In ceea ce priveste viteza de transmisie, pe aceste retele se pot obtine cativa MBauds (maxim 10).
Lungimea maxima a unei retele lineare este de aproximativ 150-180m. Aceasta limitare se datoreaza atenuarii semnalului analogic provocat de rezistenta si zgomotul (perturbatiile) canalului de comunicatie. Atenuarea provoaca la un moment imposibilitatea detectarii semnalului util. Repetorul este un dispozitiv activ de retea care are rolul de amplificare a semnalului (marirea amplitudinii in conditiile pastrarii frecventei si fazei semnalului). Folosind repetoare se pot crea retele lineare cu lungimi mai mari de 150-180m. Deci, repetorul este un dispozitiv care permite diminuarea atenuarii semnalului analogic transmis pe un canal de comunicatie.
Exista si posibilitatea creierii cu ajutorul repetoarelor, a unor structuri
arborescente lineare (evident fara a se inchida bucla). In figura alaturata
este prezentata o astfel de structura care are 3 ramuri.
Explicatie. * Cablul coaxial este un cablu format dintr-un fir inconjurat de o mantie care formeaza masa. In retelele lineare se folosesc de obicei cabluri coaxiale cu impedanta de 50 W.
Tehnologiile folosite la implementarea unei topologii lineare sunt Ethernet sau Arcnet.
In aceasta topologie toate calculatoarele se conecteaza direct la un dispozitiv central, pasiv (Hub) sau activ (Switch
Deci pentru fiecare statie de calcul din retea va trebui sa existe o legatura fizica directa la dispozitivul central. Legaturile intre calculatoare, asa cum se vede si din figura de mai jos, se vor face numai prin acest dispozitiv central.
Cablurile prin care se fac legaturile, sunt cabluri torsadate, echipate cu mufe UTP.
Acest tip de retea este mult mai fiabil, o legatura defecta neavand efect decat asupra unui sistem de calcul. De asemenea, si vitezele sunt superioare topologiei precedente, putandu-se ajunge pana la 100 MBauds.
Dezavantajele sunt doua si anume:
pretul este mai ridicat datorita in special achizitionarii echipamentelor centralizatoare (hub, switch)
montajul este mai complex, determinat de numarul mai mare de legaturi care trebuiesc facute.
O varianta mult utilizata a acestei topologii este topologia ierarhica in stea, in care
dispozitivul central este structurat pe mai multe nivele, creandu-se in acest
fel mai multe subretele. O astfel de topologie este prezentata in figura de mai
jos. Totusi, aceasta structura impune o limitare a numarului de Hub-uri
(Switch-uri), care se leaga in cascada (de obicei maxim 3).
Tehnologiile folosite la implementarea unei topologii in stea, sunt ca si la cea lineara Ethernet sau Arcnet.
Asa cum am mai aratat, statiile isi transmit mesaje intr-o retea de calculatoare.
Aceste mesaje, sunt impartite dupa diferite criterii, in pachete, de marimi diferite. Pachetele sunt independente, vor avea adresa sursei si a destinatarului, a mesajului de unde provin.
Ele vor fi transmise individual la destinatie unde se vor reconstitui mesajele. Rutele alese pentru pachetele unui mesaj, vor urmari diferite strategii. Astfel daca se transmite un mesaj important, el se va imparti in pachete de dimensiuni mici care se vor trimite in acelasi timp pe mai multe trasee, in scopul maririi vitezei de reconstituire a mesajului la destinatie.
Pachetele la randul lor sunt impartite in cadre (frame), care reprezinta cantitatea de informatie care se transmite printr-o operatie de transfer.
La nivelul unui cadru se rezolva si problema detectarii si eventual corectarii automate a erorilor de transmisie. La destinatie, un cadru este verificat dupa anumite criterii. Daca este depistata o eroare de transmisie se va incerca corectarea automata a ei.
Acum destinatarul va anunta sursa ori ca s-a receptionat corect respectivul cadru, si sa se continue transmisia cu urmatorul cadru, ori ca receptia cadrului a fost eronata si sursa sa il retransmita.
Din punct de vedere al felului cum sunt constituite cadrele, se disting doua tipuri de transmisii
à Transmisia asincrona - cadrul este format din 5-8 biti.
à Transmisia sincrona - cadrul este format dintr-un anumit numar de caractere.
Formarea cadrului se face de obicei din 8* biti de date, si din niste biti de control, care stabilesc inceputul si sfarsitul cadrului, plus o informatie redundanta, care se foloseste la verificarea corectitudinii transmisiei.
Aceasta informatie va fi transmisa bit cu bit. La receptie se va depista inceputul si sfarsitul cadrului, urmand ca extragerea celorlalti biti sa se faca printr-o sincronizare interna, cunoscandu-se cati biti are cadrul.
Din aceasta cauza acest tip de transmisie se numeste asincrona, deoarece receptorul se sincronizeaza singur si nu de catre sursa.
Explicatie. * De obicei se transmit cuvinte de 8 biti, dar exista si cazuri in care cuvantul poate fi mai mic. De exemplu, daca se vor trimite numai caractere in cod ASCII, sunt suficienti numai 7 biti de date pentru un caracter (reamintim ca in ASCII, sunt 128 de coduri intre 0 si 127).
----- ----- --------
Un cadru va fi format din urmatorii biti
à 1 bit de START - are valoarea 1 si are rolul de a determina inceputul transmisiei unui cadru, pe o linie, care in repaus, fara semnal, este 0.
à De la 5 la 8 biti de date - informatia utila care se transmite.
à 1 bit de paritate, care poate fi para sau impara - informatie pentru verificarea corectitudinii transmisiei. **
à 1, 1.5 sau 2 biti de STOP, care marcheaza sfarsitul unui cadru. Are valoarea 0.
Explicatie. ** Bitul de paritate se stabileste astfel incat suma bitilor de date plus bitul de paritate sa fie par in cazul paritatii pare, sau impar in cazul paritatii impare.
La receptie se va reface suma bitilor respectivi, rezultatul, par sau impar (functie de paritatea cu care se lucreaza) indicand daca cadrul s-a trimis sau nu corect.
----- ----- --------
Exemplu. Vom transmite asincron, 8 biti de date, cu un bit de start (valoarea 1), cu 2 biti de stop (valoare 0) si paritate para, caracterul ASCII <Spatiu> care are codul
La sursa bitul de paritate se va face deoarece 0+0+1+0+0+0+0+0 + 1 =10..paritate para
La receptie paritatea calculata va fi impara 0+0+1+0+0+1+0+0 + 1
=11..deci eroare.
Se caracterizeaza prin formarea cadrului dintr-un anumit numar de biti, cu o informatie de control la inceput si sfarsit. Sursa va sincroniza receptia ori printr-un semnal separat, ori prin inserarea unor caractere de sincronizare in cadrul care se transmite, urmand ca receptia sa isi extraga in continuare caracterele. Este mai rapida dar provoaca mai multe erori.
Pentru a intelege mecanismul de functionare al acestor coduri,
vom presupune transmiterea unui cadru format din 4 caractere ASCII de 7 biti,
si anume (ABCD). Cadrul se va
transmite bit cu bit, dar in figura pentru claritate, am asezat caracterele pe
verticala.
In practica, se folosesc coduri mai complexe, care determina un grad sporit de siguranta a transmisiei corecte a datelor.
O retea de calculatoare reprezinta mai multe sisteme de calcul, interconectate. In cadrul acesteia, din punctul de vedere al utilizarii, exista doua elemente logice, care definesc reteaua, si anume: server si client. Aceste notiuni nu trebuiesc privite ca apartinand efectiv unor anumite calculatoare din cadrul retelei.
Vom prezenta in continuare principalele notiuni folosite la utilizarea unei retele.
Ø Serverele reprezinta acele componente ale retelei (resurse) pe care utilizatorii au posibilitatea sa le foloseasca in comun, cu conditia ca acestora sa li se acorde aceasta facilitate. Acestea in general sunt
à servere de fisiere - componente structurate de memorie externa (fisiere, directoare, unitati logice de discuri) puse la dispozitia utilizatorilor.
à servere de tiparire - imprimante si alte echipamente specializate pentru afisarea informatiilor, pe care utilizatorii pot sa le foloseasca, de la orice statie a retelei.
à servere de aplicatii - aplicatiile folosite in comun de mai multe categorii de utilizatori.
Serverele pot fi plasate pe un singur calculator (ca la retele NOVELL) sau pe mai multe (ca la retelele MICROSOFT). Denumirea acestor calculatoare este chiar server.
Trebuie sa se faca distinctie intre un server de aplicatie si un server de fisiere. Urmatorul exemplu va lamuri acest lucru.
Exemplu. Presupunem ca avem o baza de date (o colectie de date, specifice unei anumite activitati) si niste programe (aplicatii) care gestioneaza datele respective, adica le actualizeaza (adaugari, stergeri sau modificari) sau extrag informatiile necesare derularii activitatii respective.
Aceasta aplicatie va trebui accesata de mai multi utilizatori.
Astfel putem avea o companie de aviatie si pentru rezervarea locurilor la un zbor, mai multe agentii ale acesteia, raspandite geografic, trebuie sa stie precis care este starea ocuparii locurilor, iar in cazul unei noi rezervari, sa informeze imediat acest lucru.
Evident trebuie sa avem o retea de calculatoare, cu baza de date a zborurilor plasata pe un anumit calculator, de unde sa fie accesata 'on line', de clienti (in special agentiile de turism).
Exista in continuare doua posibilitati de realizarea a acestui lucru si anume cu un server de fisiere sau un server de aplicatii.
à In primul caz, al serverului de fisiere, vom plasa pe un server baza de date, iar pe toate statiile de lucru de la agentii, programele aplicatiei. O cerere de prelucrare se va desfasura in felul urmator: se vor aduce prin retea, de la serverul cu datele la statia de lucru, toate informatiile de la toate zborurile companiei, aici se vor extrage datele de la zborul care intereseaza, dupa care, daca s-a facut o rezervare, va fi trimis acest lucru imediat la serverul de date. Observam ca pe retea se vor transmite atat informatii utile cat si cele care nu sunt necesare la un moment dat. O astfel de aplicatie, se numeste aplicatie client.
à In al doilea caz, al serverului de aplicatii, pe server, in afara bazei de date, vom avea si o parte din programele aplicatie si anume cele care acceseaza direct baza de date. La o statie de lucru - unde exista cealalta parte a programelor aplicatiei si anume interfata cu utilizatorul - o cerere de prelucrare (datele despre un zbor) va fi trimisa serverului de aplicatii. Acesta va efectua extragerea din baza de date numai a informatilor necesare, pe care le va trimite pe retea inapoi utilizatorului. Observam in acest caz, reducerea substantiala a informatiei transmise prin retea, ceea ce face aplicatia mult mai performanta, chiar daca este mult mai complexa. O astfel de aplicatie se numeste server/client, iar metoda de accesare in felul prezentat a unei baze de date, ODBC (Open Data Base Connectivity). Un software specializat pentru o astfel de aplicatie, pus la dispozitie de compania Microsoft, este de exemplu pentru serverul de aplicatie Microsoft SQL, iar pentru interfata utilizator Microsoft Access sau Visual Basic.
Ø Clientii reprezinta utilizatorii care folosesc, de pe oricare sistem de calcul din cadrul retelei - denumit statie de lucru - resursele puse la dispozitie de servere.
Retelele NOVELL(incepand cu versiunea 3), sunt dedicate - clientii nu pot intra de pe sistemul care este server, pe cand retelele MICROSOFT sunt nededicate - un calculator poate fi in acelasi timp si server si statie de lucru.
Un client se identifica printr-un nume (Cont, Log-in) si o parola.
Operatia de definire a unui client, este cea mai importanta si responsabila activitate care se face la administrarea unei retele.
La crearea unui client trebuie sa se precizeze in general, urmatoarele lucruri
Numele sub care va fi cunoscut in retea - se folosesc de obicei urmatorii termeni pentru acesta: nume de utilizator, nume de cont, Log-in
Parola si eventual anumite precizari asupra ei, facute in general pentru protectie pentru a fi mai greu de 'spart', ca de exemplu:
à Un numar minim necesar de caractere pentru alcatuirea ei;
à O perioada maxima, dupa care este obligatoriu schimbarea ei;
à Acordarea sau nu, clientului, dreptul de a o schimba;
Orele si zilele in care este permis accesul;
Statiile de lucru de pe care este permis accesul;
Permisiunile si drepturile utilizatorului
Profilul de lucru;
Unui client, functie de rolul pe care il are in retea, trebuie sa i se acorde accesul numai asupra anumitor componente ale acesteia si sa se creeze sisteme care sa evite patrunderea lui in alte zone. Acest lucru se face prin stabilirea permisiunilor si drepturilor clientilor.
Permisiunile - reprezinta acordarea accesului de folosire a resurselor de pe servere si eventual al nivelului acestuia.
De exemplu, acordarea permisiunii de folosire a unui director, va fi completata cu precizari privind nivelul acesteia care pot merge gradat, de la posibilitatea de a-l vedea, a-l citi, a-l modifica si a-l sterge.
Acest lucru se face astfel. Pe de o parte se stabileste pentru folderul respectiv niste restrictii, indiferent de utilizator, iar pe de alta parte se specifica pentru fiecare client in parte ce permisiuni are privind folderul respectiv. Permisiunea efectiva a unui client asupra unui folder va fi constituita din intersectia acestor doua specificatii, acesta putand deci efectua, numai acele actiuni pe care le permite atat obiectul in cauza cat si cele precizate asupra lui ca utilizator, in mod direct.
Drepturile de folosire a anumitor servicii oferite, adica a unor actiuni ce se pot efectua in retea privind gestionarea ei (asemanatoare cu comenzile unui sistem de operare).
De exemplu dreptul de a crea sau desfiinta clienti, dreptul de a schimba parole, dreptul de a monitoriza ce se intampla in retea, etc.
Profilul de lucru - reprezinta configurarile pe care le are un calculator, referitoare la aspectele de prezentare ale interfetei utilizator, adica: personalizarea desktop-ului, continuturile din My Documents sau Start/Programs, setarile regionale, alcatuirea barei de taskuri, configurarile aplicatiilor folosite, etc.
Intr-o retea, de obicei pe o statie vor intra mai multi clienti, fiecare fiind obisnuit cu un anumit aspect al prezentarii interfetelor utilizator. De asemenea daca un utilizator, la un moment dat va modifica una dintre caracteristicile prezentate, va dori ca la urmatoarea sesiune, indiferent de pe ce statie de lucru va accesa reteaua, modificarile facute sa fie pastrate.
Din aceasta cauza, profilul de lucru desi este aplicat pe un sistem de calcul, este o caracteristica care va fi repartizata proprietatilor unui client si nu calculatoarelor.
Un client care are in retea toate permisiunile si drepturile se numeste administrator al retelei. Acesta are ca principala sarcina crearea celorlalti clienti si stabilirea drepturilor si permisiunilor acestora. Administratorul se va ocupa insa si de alte probleme privind
instalarea si configurarea serviciilor din retea
depistarea erorilor care pot apare in retea
securitatea retelei
depistarea tentativelor de violare a resurselor retelei.
Administrarea unei retele de calculatoare este o activitate complexa, care depinde de o serie de factori ca: importanta retelei, marimea ei, amplasarea teritoriala, nivelul de securitate etc. Persoanele autorizate sa efectueze acest lucru, trebuie ca in afara unui inalt nivel de pregatire, axat pe doua directii - informatica si managementul proiectelor -, sa mai aiba o calitate si anume 'sa fie de incredere', deoarece au o foarte mare arie de actiuni a caror urmarire este foarte greu de depistat.
Grupurile de utilizatori - reprezinta practic o multime de utilizatori ai retelei, care au aceleasi drepturi si permisiuni, dar care pot avea conturi utilizator diferite.
Am vazut ca definirea unui client este o activitate foarte migaloasa, cu multe setari de proprietati. Din aceasta cauza se procedeaza de obicei altfel.
Se stabileste, practic prin aceiasi tehnologie ca aceea a definirii unui cont, un grup de utilizatori. Acesta va avea stabilite deci toate caracteristicile prezentate, de la nume(de obicei terminat cu litera 's' - folosita pentru plural in engleza) la permisiuni si drepturi, cu exceptia precizarii unei parole. Definirea grupurilor de utilizatori se face pe problemele specifice care apar in retea, atat ca administrare - de exemplu activitatea de creare si configurare de servicii, de creare de clienti, de monitorizare a retelei, etc. - cat si specifice aplicatiilor care se executa - de personal, contabilitate, urmarirea productiei etc.
In momentul crearii unui client, acestuia i se va acorda nume si parola dar va fi repartizat la unul sau mai multe grupuri de utilizatori, de la care va mosteni toate caracteristicile definite pentru acesta. Un client va avea deci reuniunea dintre drepturile si permisiunile tuturor grupurilor de utilizatori la care este asignat, plus eventual anumite precizari specifice.
O astfel de abordare este mult mai practica si mai usor de intretinut. Daca de exemplu, pe retea la activitatea de personal, este la un moment dat necesar acordarea permisiunii la un nou folder, atunci se va preciza acest lucru doar in grupul de utilizatori, 'personal(s)', fara sa intereseze clientii efectivi carora trebuie sa li se acorde acest drept, deoarece toti clientii care fac parte din grupul sus amintit, automat li se vor modifica drepturile si permisiunile o data cu modificarea caracteristicilor grupului de care apartin.
Exista doua modele de administrare a retelelor, modelul domeniu si modelul grup de lucru, functie de locul si felul in care sunt pastrate informatiile referitoare la utilizatorii retelei (clienti si grupuri, proprietatile acestora, etc.)
Acest model presupune pastrarea tuturor informatiilor de administrare a retelei (conturi, grupuri, parole, drepturi etc.) intr-un singur loc, centralizat.
Un domeniu este o grupare de calculatoare, care folosesc impreuna acelasi sistem de informatii despre utilizatori. In afara de definirea serverelor, a clientilor, cel mai important lucru pe care trebuie sa il aiba un model domeniu este un calculator pe care sa se pastreze informatiile despre utilizatori, despre drepturile si permisiunile lor. Acest calculator, va trebui sa aiba instalat un S.O. special care sa ii permita sa defineasca domeniul. Acest S.O. se numeste de obicei server(controller) de domeniu. Microsoft pune la dispozitie S.O.Windows NT Server, sau Windows 2000 Advanced, care se pot configura in acest sens.
Controlorul de domeniu este locul unde se pastreaza informatiile despre utilizatori. El va fi plasat in directorul principal al S.O.Windows NT Server.
Functionarea unei retele este posibila numai daca controlorul de domeniu este activ. Acesta se numeste controlor de domeniu primar.
Daca se defecteaza controlorul de domeniu primar, atunci reteaua nu mai poate functiona. Din aceasta cauza, se vor mai configura si alte controloare de domeniu, care vor avea aceleasi informatii ca si controlorul de domeniu primar. In cazul defectarii controlorului de domeniu primar, unul dintre aceste controloare de domeniu, numite de siguranta ii va lua automat locul.
Se pot stabili intre doua domenii, care au creata intre ele o legatura fizica, relatii de incredere. Aceasta inseamna ca un client al unui domeniu, poate sa utilizeze si celalalt domeniu.
Acest model presupune pastrarea tuturor informatiilor de administrare a retelei(conturi, parole, drepturi etc.) pe fiecare calculator in care un client are acces.
O asemenea retea nu are nevoie de S.O.Windows NT Server, sau Windows 2000 Advanced, si se poate configura numai cu S.O pentru statii sau individuale: Windows 95, Windows 98, Windows Millenium, Windows NT Workstation sau Windows 2000 Professional.
Configurarea unei astfel de retele se face pe fiecare calculator in parte prin comanda Network Neighborhood (Windows 95, 98) sau Network Places (pentru versiunile superioare).
Evident intretinerea unei astfel de retele este deosebit de anevoioasa, dar costul ei este redus (nu este nevoie de achizitionarea unui sistem de operare specializat, care de obicei are un pret foarte mare - cam cat zece PC-uri). Din aceasta cauza aceste modele de administrare ale retelelor se folosesc cand sunt putine statii de lucru.
Pentru a se putea accesa de pe retea o resursa (unitate logica, folder, imprimanta), acesteia trebuie sa i se seteze proprietatea Share. Acest lucru se face in doua etape:
à intai prin comanda Network Neighborhood se stabileste numele calculatorului si se precizeaza ca acelui sistem de calcul i se vor putea accesa resursele (foldere si imprimante) de pe retea.
à Dupa aceea se stabilesc, prin proprietatile obiectelor, care dintre acestea vor fi share-uite.
Pentru resursele care sunt share-uite, trebuie sa se indice apoi (tot prin comanda Network Neighborhood access control, adica modalitatea de accesare a lor, care poate fi facuta in doua feluri si anume, prin precizarea:
à utilizatorilor care au acces la ea - user level access control
à unei parole care este specifica resursei - shared level access control -
Intr-o retea 'peer to peer', pot fi configurate statii, care sa aiba proprietatea access control diferita, ca in exemplul de mai jos.
----- ----- --------
Retelele de calculatoare, indiferent de topologia sau tehnologia de realizare pot fi interconectate, cuplate, in asa numitele 'internetwork
Cel mai cunoscut sistem de retele interconectate este reteaua globala publica Internet.
Pentru a conecta retelele independente, se folosesc dispozitive
speciale, hardware sau software, ca punti
(bridges), rutere si porti (gateways). De asemenea, uneori si in
retelele locale, se folosesc aceste dispozitive (de exemplu puntile se folosesc pentru a diviza o
retea locala cu un numar mare de statii in scopul cresterii performantelor si
fiabilitatii acesteia).
Pentru a intelege cum pot fi cuplate doua retele de calculatoare, A si B, sa presupunem ca avem un calculator in care se vor instala doua placi de retea.
Un calculator care contine mai multe adaptoare de retea se numeste calculator multihome (multigazda).
Una din placi se va cupla la reteaua A, iar cealalta la reteaua B. Evident, pentru aceasta este obligatoriu ca placile de retea sa fie de aceiasi tehnologie cu a retelelor de care sunt cuplate. In acest fel prin acest calculator se pot ruta (transmite) date intre cele doua retele.
O punte, este un dispozitiv care poate cupla doua retele omogene (realizate cu aceiasi tehnologie) de calculatoare. De exemplu se poate folosi o punte pentru interconectarea a doua retele Ethernet.
O punte are numai rolul de a permite circulatia datelor care au ca destinatie o statie din cealalta retea, ea neavand nici un rol daca datele circula in aceiasi retea. De asemenea o punte nu are o adresa specifica, ceea ce nu ii permite sa fie destinatarul unor date in vederea unor prelucrari speciale.
In afara de interconectarea retelelor, puntile aduc avantaje prin divizarea in subretele a unei retele cu un numar mare de statii prin:
à Cresterea performantelor - De exemplu se micsoreaza numarului de coliziuni in cazul impartirii unei retele in doua subretele, datorita faptului ca se reduc numarul de statii care pot initia transmisii in acelasi timp.
à Cresterea fiabilitatii - In cazul topologiei lineare am aratat ca un defect la o conexiune scoate reteaua din functiune. Daca se creeaza doua subretele, atunci un defect va dezafecta numai una din subretele, cealalta ramanand in functiune.
Un ruter reprezinta un dispozitiv mai complex de interconectare a retelelor, care:
à Permite si cuplarea retelelor neomogene. De exemplu se poate cupla o retea realizata in tehnologia Ethernet cu topologie stea, cu o retea Arcnet cu topologie lineara.
à Are o adresa specifica, ceea ce ii permite sa fie destinatarul unor date in vederea efectuarii si a altor prelucrari decat de transfer intre cele doua retele. De exemplu un ruter poate sa fie o destinatie intermediara, permitand trecerea datelor catre un alt ruter in cazul in care destinatia datelor nu este in retele la care acesta este cuplat direct.
Asa cum am vazut o punte, neavand adresa, cerceteaza toate mesajele, pentru a sti pe care sa le transmita in cealalta retea. Ruterul lucreaza in mod diferit. El va prelua de pe magistrala de date numai mesajele adresate catre el, dupa care stabileste daca acestea au ca destinatie finala adresa unei statii a unei retele de care este direct legat, sau daca trebuie sa transmita catre alt ruter mesajul respectiv. Aceasta operatie este facuta prin intermediul unui sistem de adresare (IP) si a unor tabele de rutare.
Termenul gateway poate crea confuzie in interpretarea lui deoarece se foloseste foarte mult in literatura de specialitate in loc de ruter.
Gateway reprezinta o poarta de aplicatie, deci un program care permite pentru o anumita aplicatie de tip server/client, care se implementeaza pe doua retele cu suita de protocoale diferite, translatarea datelor intre formatele specifice unor protocoale diferite.
De exemplu aplicatia posta electronica pentru a permite transmiterea unui e-mail dintr-o retea care foloseste stiva de protocoale TCP/IP catre o retea care foloseste alte protocoale, este necesar ca datele respective sa treaca printr-o poarta de aplicatie (gateway).
TCP/IP este un termen care practic se refera la doua aspecte si anume:
TCP/IP este un model arhitectural al unei retele de calculatoare, derivat din modelul OSI (prezentat anterior), care grupeaza functiile acesteia pe 5 nivele stratificate, ierarhice, de la nivelul aplicatie (cel mai de sus) la nivelul legaturii fizice (cel mai de jos)
Reamintim ca principiul de baza al modelului arhitectural OSI, este format din doua reguli:
à La emitator, de la nivelul aplicatie la cel fizic, nivelele sunt stratificate si ierarhice, adica preiau datele de la nivelul imediat superior, le prelucreaza (in general prin adaugarea unui antet - operatie cunoscuta prin termenul de incapsulare) si le transmit nivelului imediat inferior, urmand ca la receptor operatiile sa se produca la fel dar in sens invers.
à Intre doua statii care intra in comunicatie, aceasta se va realiza separat la fiecare nivel, prin protocolul specific acestuia. In cadrul unui nivel, atat emitatorul cat si receptorul ignora orice informatie privind felul in care functioneaza celelalte nivele. Astfel la nivelul aplicatie, aplicatiile ignora modalitatea in care se va face transportul informatiei, rutele alese, sau tehnologia si mediul prin care se realizeaza comunicatia.
TCP IP este de asemenea o colectie de protocoale, specifice pentru fiecare nivel al modelului arhitectural. Se foloseste de obicei termenul de stiva de protocoale, pentru a preciza trecerea datelor prin mai multe protocoale, de la nivelul superior la cel inferior (sau invers) al modelului arhitectural organizat pe nivele stratificate
TCP/IP, este cel mai utilizat sistem la ora actuala, in special, datorita folosirii lui in reteaua Internet.
Prin prezentarea acestuia, se va intelege mecanismul de functionare al retelei globale publice Internet.
In figura de mai jos se prezinta modelul arhitectural TCP/IP cu
protocoalele specifice si cu precizarea operatiilor de incapsulare care se
produc.
Pentru ca informatia sa circule prin retea trebuie ca:
Sa se transfere informatia intre program (aplicatie) si mediul de comunicatie, prin parcurgerea stivei de protocoale.
Sa se determine adresa de destinatie a informatiei.
Sa se stabileasca traseul (ruta) pe care informatia o va parcurge intre sursa si destinatie.
Sa se transfere la destinatie informatia intre mediul de comunicatie si aplicatie, prin stiva de protocoale.
Fiecare nivel din modelul prezentat isi realizeaza functiile prin unul sau mai multe protocoale ca de exemplu
HTTP - Hypertext Transfer Protocol: protocol al serviciului Internet World Wide Web
SMTP - Simple Mail Transfer Protocol: protocol al serviciului Internet E-Mail posta electronica)
FTP - File Transfer Protocol: protocol al serviciului Internet de transfer de fisiere
TCP - Transmission Control Protocol: protocol de nivel transport.
UDP - User Datagram Protocol: protocol de nivel transport.
IP - Internet Protocol: protocol de nivel retea.
ICMP - Internet Control Message Protocol: protocol de nivel retea.
IGMP - Internet Group Message Protocol: protocol de nivel retea.
ARP - Address Resolution Protocol: protocol de nivel legatura de date.
RARP - Reverse Address Resolution Protocol protocol de nivel legatura de date.
Nivelul fizic include mediile de transmisie care transporta datele in retea. Acestea sunt formate in general din cabluri coaxiale sau torsadate (rasucite).
Nivelul legatura este situat intre nivelul fizic si cel retea. Rolul acestuia este de a controla schimburile de date intre nivelurile sale adiacente, adica, mai precis, de a transmite receptiona date pentru modulul retea, ascunzand detaliile de implementare ale tehnologiei retelei de calculatoare.
El este format dintr-o interfata hardware (de obicei placa de retea) si doua protocoale, care au rolul de a transforma adresele de nivel legatura (ale placii de retea) in adrese de nivel retea (adresa IP):
ARP - Address Resolution Protocol - care transforma adresa de nivel retea in adresa de nivel legatura
RARP - Reverse Address Resolution Protocol - care efectueaza operatia inversa, adica transforma adresa de nivel legatura in adresa de nivel retea;
Nivelul retea in modelul arhitectural TCP/IP, este elementul esential, avand rolul de distribuire a datelor intre calculatoarele din retea. El este format din
IP - Internet Protocol;
ICMP - Internet Control Message Protocol;
IGMP - Internet Group Message Protocol;
In modelul retea majoritatea operatiilor sunt efectuate de IP - Internet Protocol. Protocoalele ICMP si IGMP, sunt suporturi pentru mesajele speciale ale nivelului retea, ca mesajele de eroare sau a mesajelor difuzate (mesaje transmise simultan la mai multe sisteme). Nivelul retea mai este cunoscut in literatura si cu denumirea de nivel IP.
In primul rand, pentru ca o statie sa comunice prin TCP/IP, intr-o retea (locala - de exemplu a unei corporatii -, sau globala - ca reteaua publica Internet) trebuie sa aiba un nume prin care sa fie identificata. Acesta este adresa IP
In functie de aria de aplicabilitate a acesteia exista doua tipuri de adrese IP, adresa globala, unica si adresa privata.
Ø Adresa IP globala si unica, este folosita in reteaua globala publica Internet. Ea este acordata organizatiilor din intreaga lume de o institutie, IANA - Internet Assigned Numbers Authority
Un calculator legat la reteaua globala publica Internet, daca are o adresa IP globala, va fi vizibil in retea. Acest lucru inseamna posibilitatea clientilor retelei de a beneficia de eventualele resurse pe care calculatorul respectiv le pune la dispozitie.
Ø Adresa IP privata, nu permite vizibilitatea in Internet.
IANA, are rezervate o serie de adrese IP, pe care nu le acorda pentru Internet. Acestea sunt folosite de calculatoarele care nu acceseaza reteaua Internet
Exista posibilitatea ca un calculator care are o adresa IP privata, sa poata accesa partial anumite servicii de pe Internet (sa navigheze pe un Web, sau sa trimita / primeasca un e-mail). El insa nu va putea fi vizibil, deci nu va putea sa ofere servicii Internet, de exemplu sa aiba o pagina Web.
Pentru aceasta este necesar ca un dispozitiv, logic - Proxy Server sau fizic - NAT (Network Address Translator), sa fie plasat intre o retea ce foloseste adrese IP private si Internet. Acest dispozitiv (cu rol si de firewall *), va avea pe de o parte o adresa IP globala, prin care va fi vizibil pe Internet, iar pe de alta parte va 'tine minte' cererile statiilor cu IP privat, pe care le va transmite pe Internet, ca si cum ar fi ale sale, iar raspunsurile primite le va intoarce statiei care a facut cererea respectiva.
Acest sistem ofera si un oarecare nivel de securitate, deoarece de pe Internet nu se vor putea trimite direct pachete unei statii cu IP privat, pentru ca pur si simplu adresa ei nu este vizibila de pe Internet.
Explicatie. * Firewall - un sistem care se plaseaza intre doua retele in special cu scopul de a constitui o bariera de protectie pentru pachetele care trec de la o retea la alta.(sa nu permita accesul hackerilor **)
Explicatie. Hacker - o persoana, care are ca preocupare incercarea de a patrunde prin barierele care protejeaza informatia. Acesta este o fapta, care in tarile civilizate este pedepsita foarte aspru, la fel ca o infractiune de furt calificat, indiferent de scopul acesteia (care de cele mai multe ori este fara interes material ci acela de 'a iti arata priceperea').
Asa cum am mai aratat, un calculator poate fi configurat multigazda (multihome), adica cu mai multe adaptoare de retea, putand astfel accesa mai multe retele, cu adrese IP globale si private. De exemplu, printr-o placa de retea, configurata cu IP privat, va accesa o retea locala privata, iar printr-un adaptor Dial-Up (modem pentru linii telefonice), configurat cu adresa IP globala, sa acceseze printr-o linie telefonica reteaua Internet.
Nota: Din cele prezentate se poate observa ca adresele IP, identifica nu un calculator, asa cum ne-am fi asteptat, ci un adaptor de retea. Daca calculatorul cu un singur adaptor de retea, va avea o singura adresa IP, in cazul calculatorului multigazda (multihome), numarul adreselor IP este egal cu numarul adaptoarelor de retea pe care il are.
IP, este o adresa formata pe 32 de biti. Ca modalitate de scriere, se obisnuieste impartirea ei in 4 grupe de cate 8 biti, separati printr-un punct (binar codificat zecimal). Fiecare grup va fi scris in zecimal, deci nu poate lua valori decat in intervalul 0.255 (0.28-1). Un exemplu corect de adresa IP este 173.99.240.155 iar o adresa IP cu numarul este incorecta.
Adresa IP, este formata din doua parti, insa cu lungimi diferite, asa cum se va arata
à Network ID IDentificator de retea, prin care se specifica cu o adresa unica o retea.
à Host ID IDentificator gazda, prin care se precizeaza un echipament din cadrul retelei.
Functie de marimea lor, retelele se impart in trei clase, denumite A, B si C. Acest lucru este stabilit de valoarea primului octet al adresei IP, astfel
à Clasa A
à Clasa B
à Clasa C
Adresele 127,224 si 225, asa cum se observa, nu sunt atribuite ele fiind folosite ori ca adrese pentru teste locale(127) ori utilizate de protocoale.
Clasa retelei va stabili, in afara de marimea retelei, si care este lungimea celor doua adrese ID (Network sau Host), asa cum se vede din tabelul de mai jos, in care cei 4 octeti au fost notati in ordine cu w, x, y, z.
|
Clasa |
Valoarea w |
Network ID |
Host ID |
Numarul de adrese de: |
|
|
retele |
statii gazda din retea |
||||
|
A |
w |
x. y. z | |||
|
B |
w. x |
y. z | |||
|
C |
w. x. y |
z | |||
Explicatie. * Adresele Host ID cu toti bitii 0 sau 1 nu se acorda, deoarece aceea cu toti bitii 0 reprezinta adresa ruterului iar aceea cu toti bitii 1 este adresa de difuzare in retea.
Masca de subretea
Fiecare clasa, va avea o masca de subretea, formata din 32 biti, dintre care cei corespunzatori lui Network ID, sunt 1, ceilalti fiind 0. Masca de subretea, este folosita pentru a extrage dintr-o adresa IP, prin operatia logica AND, a adresei de Network ID, iar prin scaderea acesteia(Network ID) din adresa IP, a adresei Host ID
|
Clasa |
Masca de subretea(MR) |
Exemplu |
|||
|
In binar |
In zecimal |
IP |
Network ID |
Host ID |
|
|
(IP) AND (MR) |
(IP) - (ID Net) |
||||
|
A | |||||
|
B | |||||
|
C | |||||
Aceste operatii de extragere a celor doua adrese ID, din IP, sunt importante atunci cand pachetele cu date circula prin retea. Astfel, cand un pachet ajunge intr-o subretea, se va extrage adresa Network ID, din adresa IP de destinatie a pachetului, folosind masca specifica clasei retelei unde se afla. Daca aceasta nu este cea a retelei respective, pachetul va fi trimis mai departe la urmatoarea retea. Daca adresa Network ID a pachetului, este aceiasi cu a retelei unde se afla, atunci se va extrage adresa Host ID, si pachetul se va trimite la statia din retea cu aceasta adresa.
Acordarea unei gazde (un calculator care printr-un anumit adaptor de retea se conecteaza la o retea; deci un calculator poate fi gazda pentru mai multe retele) a unei adrese IP, se poate face in doua feluri:
Ø Static - Configurarea adresei se face manual, pentru fiecare statie in parte. Bineinteles, aceasta metoda nu necesita servicii speciale* dar cere atentie si dureaza mult pentru retelele cu un numar mare de gazde. Nu este recomandata decat daca nu exista alta solutie.
Ø Dinamic - Configurarea adresei se face automat, pentru fiecare statie in parte. Exista mai multe metode de realizare a acesteia
à Printr-un server de aplicatii, numit DHCP - Dynamic Host Configuration Protocol, care are posibilitatea sa ofere calculatoarelor dintr-o retea, adresele lor IP. DHCP este un standard Internet prin care sunt obtinute rangurile valide de adrese care pot fi utilizate de o subretea. Un client DHCP va putea obtine in acest fel, automat, o adresa IP din rangul gestionat de serverul DHCP. In acelasi timp acest server configureaza automat si alti parametrii ca masca de subretea, sau DNS care va fi prezentat in continuare
à Pentru calculatoarele care se leaga la Internet printr-o legatura de tip dial-up, de catre ISP** - Internet Service Providers
à Prin adresa automata privata IP, (numai incepand de la Windows 98) prin care fiecare calculator dintr-o subretea, isi acorda singur o adresa IP, dar cu care nu poate comunica decat cu alte calculatoare din aceiasi subretea care procedeaza la fel pentru obtinerea adresei IP. Evident aceste calculatoare nu vor fi direct vizibile de pe Internet. Adresele IP acordate prin aceasta metoda, sunt din clasa B, cu adresa ID Network = 169.254. Deci daca o gazda are adresa 169.254.y.z***, atunci se va stii ca aceasta a fost obtinuta prin adresa automata privata IP
Explicatie. * Servicii de retea. Achizitionarea unui sistem de operare pentru retea(Windows NT, Windows 2000 Advanced, Novell-NetWare, Unix, Solaris, Linux etc.), permite in general folosirea celor mai utilizate comenzi(servicii) ale sistemului respectiv. In practica curenta sunt necesare pentru anumite implementari mai pretentioase si a altor comenzi(servicii) speciale, care trebuiesc achizitionate separat. Aceasta este o practica comerciala folosita in general destul de frecvent, de firme ca Microsoft, prin care efectiv se mareste pretul unui produs. Totusi exista si o explicatie tehnica in ceea ce priveste serviciile speciale(suplimentare) si anume aceea ca practica implementarii unui sistem de operare, impune crearea unor noi comenzi, care pana la aparitia unei noi versiuni a sistemului de operare, se comercializeaza sub aceasta forma.
Explicatie. ** ISP - Internet Service Providers reprezinta serviciile de Internet pe care o societate comerciala le ofera clientilor sai(in general prin linii telefonice inchiriate sau comutate)
Explicatie. *** WinIpCfg sau IpConfig - comanda a sistemului de operare Windows, prin care se afiseaza informatii privind setarile calculatorului respectiv referitoare la cuplarea la retea (adresa IP, masca de subretea, etc.)
Pentru a se putea lega un calculator la Internet, exista doua posibilitati si anume
Prin cuplarea individuala prin intermediul unui modem
Prin cuplarea prin intermediul unei retele de calculatoare
Cuplarea individuala prin
intermediul unui modem si de obicei al unei linii telefonice - inchiriate sau
comutate - se face la un furnizor de servicii Internet (ISP).
Ø
La ISP, in general se va gasi o retea cuplata la
Internet, care va dispune in primul rand de un router*, necesar pentru
cuplarea prin intermediul mai multor linii telefonice a mai multor
calculatoare.
De asemenea este nevoie de mai multe servere, plasate pe unul sau mai multe calculatoare care sa rezolve problemele de:
Cuplarea la Internet - default gateway *
Folosirea de IP private - proxy server sau NAT
Acordarea dinamica a adreselor IP - server DHCP
Servicii Internet - servere de E-mail, Web sau Ftp.
Explicatii. *Default Gateway - Un ruter, care are posibilitatea sa se cupleze (practic, sa caute) la adresa IP a ruter-ului retelei din amonte.
Ø
Pentru configurarea calculatorului pentru acest tip de legatura
se foloseste comanda Dial-Up Networking,
care se lanseaza din Control Panel
sau Windows Explorer.
Asa cum se vede si din figurile prezentate mai sus, comanda contine 4 pagini de proprietati din care primele doua sunt importante.
In pagina General, se configureaza legatura telefonica si modemul, prin care se va realiza cuplarea la ISP.
In pagina Server Types, se configureaza elementele necesare pentru comunicatia cu serverul de Internet (router precizandu-se si protocolul (pot fi si mai multe) folosit pentru comunicatia cu serverul. In cazul utilizarii protocolului TCP/IP, acesta trebuie configurat prin intermediul lansarii paginii specifice printr-un buton de comanda.
Configurarea protocolului TCP/IP, consta in principal prin stabilirea adresei IP, si a DNS-ului statiei, bineinteles daca acestea nu sunt atribuite dinamic de ISP, in cazul in care dispune de un server DHCP. De obicei, calculatoarelor legate prin acest tip de legatura, li se vor atribui adrese IP private, eventualele servicii de E-mail, Web sau Ftp, fiind asigurate de reteaua de la ISP.
Din acest punct de vedere exista doua tipuri de retele de calculatoare:
Retele mici Small Networks), formate dintr-o singura subretea de calculatoare.
Retele largi Large Networks), formate din mai multe subretele de calculatoare.
O asemenea retea este formata dintr-o singura subretea, cuplata la Internet printr-un gateway.
Aceasta va necesita o adresa ID Network, valida pentru Internet, configurarea gateway-ului pentru adresa urmatoare a unei retele cuplata la Internet, precum si configurarea tuturor statiilor cu adresa acestui gateway, pentru folosirea Internet-ului.
Un gateway se poate obtine fie printr-un asemenea serviciu software instalat pe un calculator obisnuit, fie prin achizitionarea unui echipament special.
Daca toate statiile vor folosi adrese IP globale, atunci toate vor fi
vizibile pe Internet. Adresarea acestora se va putea face ori dinamic printr-un
server DHCP, ori static.
Pentru a se putea folosi adrese IP private (statiile nu vor mai fi direct vizibile pe Internet), atunci trebuie instalat ori un echipament specializat, NAT, ori un software de proxy server. In acest caz adresele IP, ale statiilor se pot acorda dinamic sau static, ca si in cazul de mai sus, dar se poate folosi si facilitatea care este implementata de Windows 98, de acordare a adreselor automate private IP (aceasta facilitate nu se poate folosi decat in cazul retelelor mici, in care exista o singura subretea de calculatoare), prin care calculatoarele isi acorda singure adresa IP.
O asemenea retea este formata din mai multe subretele, cuplate la Internet printr-un
gateway.
Ceea ce s-a precizat la retelele mici, este valabil si la retelele largi.
Deosebite sunt doua aspecte si anume:
Subretelele se cupleaza intre ele prin intermediul unor porti (gateway). Unul dintre acestea, default gateway, va fi configurat pentru cuplarea la o retea externa (Internet).
In cazul folosirii adreselor IP private, deoarece exista mai multe subretele, acestea nu pot fi acordate prin procedura adreselor automate private.
Asa cum am aratat, prin adresa IP putem identifica o statie gazda, o subretea, o retea sau un gateway, dar aceasta operatie este mult mai naturala daca se folosesc denumiri in loc de numere (ca la adresa IP). Name Resolution, este modalitatea prin care in TCP/IP se realizeaza acest lucru, in special prin posibilitatile oferite de catre DNS (Domain Name System) si WINS (Windows Internet Naming Service). De cele mai multe ori, implementarea serviciului Name Resolution se face prin combinarea acestora.
DNS este o baza de date globala, distribuita prin metoda server client, cu o structura ierarhica, arborescenta. Prin aceasta se mapeaza*, cu denumiri, adresele IP si viceversa. DNS este de asemenea numele acordat serviciului standardizat care se foloseste pentru acordarea numelor conventionale unice, adreselor IP.
Multimea denumirilor acordate adreselor IP, este cunoscuta ca domain name space. Acestea sunt pastrate distribuit, pe niste servere de DNS, care se gasesc unele fata de altele intr-o relatie ierarhica, arborescenta.
Pe un asemenea server, se vor
pastra trei informatii importante si anume
In niste tabele, denumirile adreselor IP a unei anumite arii de retele, denumita Zona, care reprezinta un subdomeniu al Domain Name Spaces.
Adresa din amonte a urmatorului server DNS.
Cele mai recent cautate denumiri ale unor adrese IP si a serverelor DNS unde se gasesc (locul unde se pastreaza aceste informatii in server este cunoscut cu denumirea de 'cache').
Asa cum am aratat cautarea dupa denumire, a unui gazde, se va face dupa metoda server/client. Clientii, denumiti 'resolvers', formuleaza o cerere de cautare a unui anumit nume DNS. Aceasta cerere este analizata de serverul DNS al zonei unde se afla clientul, iar daca destinatia nu este in aceasta zona, cererea este formulata in continuare la urmatorul server DNS, din amonte, etc., pana cand se gaseste numele cautat pe un server DNS. Aceasta informatie este transmisa pe aceiasi ruta inapoi, dar in aceasta operatie ea este pastrata de catre serverele DNS respective in 'cache-ul' lor, in asa fel ca, daca o alta cerere, catre aceasta destinatie va fi facuta, raspunsul sa poata fi dat imediat, din 'cache', fara a se mai explora intreaga ierarhie a serverelor DNS.
Explicatie. * Mapare - Metoda prin care se creeaza o corespondenta intre adresele unor dispozitive (de obicei un disc sau un director) si o denumire (mai usor de folosit in aplicatii).
FQDN este termenul prin care se face referire la numele complet DNS. El este format din doua parti,
In Windows 98, the DNS name consists of two parts - the domain name and the host name-known together as the fully qualified domain name (FQDN). For example, using the fictional domain name of Terrafirminc, an FQDN for a workstation in the nursery division could be jeff.nursery.terrafirminc.tld. Note that the DNS name can actually be multipart with a period (.) separating each part. Also note that the host portion of the name, jeff, is analogous to a NetBIOS computer name.
Note
In Windows 98, a computer's globally known system name is its host name (for example, jeff), appended with a DNS domain name (for example, nursery.terrafirminc.tld). The host name defaults to the computer name (NetBIOS name) defined during Windows 98 Setup. The default name can be changed in the DNS Configuration tab when you are configuring TCP/IP properties.
The top-level domains were assigned organizationally and by country. These domain names follow the International Standard 3166. Two-letter and three-letter abbreviations are used for countries, and various abbreviations are reserved for use by organizations, as shown in Table 15.4.
Table 15.4 DNS domain names
|
DNS domain name |
Type of organization |
|
com |
Commercial (for example, microsoft.com) |
|
edu |
Educational (for example, mit.edu for Massachusetts Institute of Technology) |
|
gov |
Government (for example, nsf.gov for the National Science Foundation) |
|
org |
Noncommercial organizations (for example, fidonet.org for FidoNet) |
|
net |
Networking organizations (for example, nsf.net for NSFNet) |
This DNS domain name is appended to the host name (or short name) to create the fully qualified domain name (FQDN) for your computer. If you have not specified a domain in the Domain Suffix Search Order and you are querying for a short name, then this DNS domain name is appended to your query.
Note
A DNS domain is not the same as a Windows NT or LAN Manager domain. A DNS domain is a hierarchical structure for organizing TCP/IP hosts and provides a naming scheme used on the Internet. A Windows NT or LAN Manager domain is a grouping of computers for security and administrative purposes.
You can add up to three IP addresses for DNS servers. For a given DNS query, Windows 98 attempts to get DNS information from the first IP address in the list. If no response is received, Windows 98 goes to the second server in the list, and so on. To change the order of the IP addresses, you must remove them and retype them in the order that you want the servers to be searched.
Cap I. Introducere in retele de calculatoare. I-3
I.1 Ce este o 'retea de calculatoare'. I-3
I.2 Arhitectura unei retele de calculatoare. I-3
I.2.1 Configurarea unei statii de lucru in S.O.Windows I-4
I.3 Functiile principale indeplinite de o retea de calculatoare I-5
I.3.1 Modularea/Demodularea. Codificarea informatiei binare. Modem. I-6
I.3.1.1 Modularea / Demodularea I-7
I.3.1.2 Codificarea informatiei binare I-7
I.3.1.3 Unitatea de masura a vitezei transferului de date. I-8
I.3.1.4 Metode de realizare a modularii. I-9
I.3.1.5 Modem. I-9
I.3.2 Modalitati de transmisie a datelor I-10
I.3.2.1 Transmisia seriala a datelor. Interfata seriala. I-10
I.3.2.2 Interfata paralela. I-10
I.3.2.3 Direct Cable Connection. I-11
I.3.2.4 Placa de retea. I-11
I.3.2.5 Tehnologiile folosite la realizarea unei retele de calculatoare I-11
I.3.3 Topologia unei retele de calculatoare. I-12
I.3.3.1 Topologia liniara(bus). I-12
I.3.3.2 Topologia in stea. I-12
I.3.3.3 Topologia in inel I-13
I.3.4 Transmiterea mesajelor intr-o retea de calculatoare I-13
I.3.4.1 Impachetarea datelor. I-13
I.3.4.2 Transmisia asincrona I-14
I.3.4.3 Transmisia sincrona I-15
I.3.4.4 Coduri detectoare si corectoare de erori I-15
Cap II. Administrarea retelelor de calculatoare II-16
II.1 Utilizarea retelelor de calculatoare II-16
II.1.1 Server si client II-16
II.1.2 Permisiunile si drepturile unui client al retelei. II-17
II.1.3 Profilurile de lucru ale clientilor II-17
II.1.4 Administratorul retelei II-18
II.1.5 Grupuri de utilizatori II-18
II.2 Moduri de administrare a retelelor II-18
II.2.1 Modelul domeniu II-18
II.2.1.1 Domeniu. II-18
II.2.1.2 Controlorul de domeniu primar. II-19
II.2.1.3 Controloare de domenii de siguranta. II-19
II.2.1.4 Relatie de incredere intre domenii. II-19
II.2.2 Modelul grup de lucru (workgroup). Retele "peer to peer"(de la egal la egal) II-19
Cap III. Interconectarea retelelor de calculatoare. III-21
III.1 Dispozitive folosite pentru interconectarea retelelor de calculatoare. III-21
III.1.1 Calculatoare multihome(multigazda). III-21
III.1.2 Punti(bridges). III-21
III.1.3 Ruter. III-21
III.1.4 Porti(gateways). III-22
III.2 TCP/IP - Transmission Control Protocol/Internet Protocol III-22
III.2.1 Modelul arhitectural TCP/IP. III-22
III.3 Nivelul fizic III-24
III.4 Nivelul legatura de date III-24
III.5 Nivelul retea III-24
III.5.1 Adresa IP. III-24
III.5.1.1 Structura adresei IP. III-25
III.5.1.2 Modalitati de acordare a adreselor IP. III-26
III.5.2 Cuplarea calculatoarelor la Internet. III-27
III.5.2.1 Cuplarea la Internet printr-un modem. III-27
III.5.2.2 Cuplarea la Internet printr-o retea de calculatoare. III-28
III.5.2.2.1 Cuplarea la Internet printr-o retea mica de calculatoare. III-28
III.5.2.2.2 Cuplarea la Internet printr-o retea larga de calculatoare. III-29
III.5.3 Identificarea elementelor retelei globale Internet folosind denumirea acestora - Name Resolution. III-29
III.5.3.1 Utilizarea DNS(Domain Name System) pentru Name Resolution. III-30
III.5.3.1.1 Baza de date distribuita DNS. III-30
III.5.3.1.2 Nume structurate ierarhic. III-30
III.5.3.1.3 Numele complet DNS - FQDN(Fully Qualified Domain Name) III-30
III.5.3.2 Structura sistemului de nume de domenii folosit in Internet. III-31
III.5.3.3 Servere de nume. III-31
III.6 Nivelul transport III-31
III.6.1 Rolul nivelului transport III-31
III.6.2 Porturile de nivel transport III-31
III.6.2.1 Porturi UDP III-31
III.6.2.2 Porturi TCP. III-31
III.6.3 Protocoluri de transport. III-31
III.6.3.1 Protocolul UDP(User Datagram Protocol) III-31
III.6.3.2 Protocolul TCP(Transport Control Protocol) III-31
III.7 Nivelul aplicatie III-31
III.7.1 Aplicatii World Wide Web(WWW) III-31
III.7.1.1 Protocolul HTTP - Hypertext Transfer Protocol: III-31
III.7.1.2 Servere Web. III-31
III.7.1.3 Programe de exploarare(navigare) Web. III-31
III.7.1.4 URL - Universal Resource Locators. III-31
III.7.1.5 Limbajul de marcare HTML - HyperText Markup Language. III-31
III.7.1.5.1 Structura documentelor HTML. III-31
III.7.1.5.2 Crearea titlurilor, stilurilor si a paragrafelor. III-31
III.7.1.5.3 Crearea de URL-uri. III-31
III.7.1.5.4 Utilizarea ancorelor si legaturilor. III-31
III.7.1.5.5 Crearea listelor si tabelelor. III-31
III.7.1.5.6 Includerea de imagini in documente HTML. III-31
III.7.1.5.7 Adaugarea de elemente multimedia in documente HTML. III-31
III.7.1.5.8 Formulare si fisiere de comenzi indirecte. III-31
III.7.1.5.9 Alte elemente utilizate in documente HTML. III-31
III.7.1.5.10 Editoare HTML. III-32
III.7.2 Serviciul posta electronica III-32
III.7.3 Serviciul de transfer de fisiere III-32
III.7.4 Serviciul Telnet III-32
Intre doua obiecte exista o relatie de tip master/slave, daca functiile acestora sunt repartizate astfel incat unul sa dea comenzi (master), iar celalalt sa le execute (slave
Microsoft pune la dispozitie mai multe sisteme de operare, specializate pentru anumite aplicatii:
Microsoft Windows 95, Microsoft Windows 98, Microsoft Windows Millenium, Microsoft Windows XP Professional, create in special pentru calculatoare individuale, dar care pot fi folosite si ca statii de lucru in retele de calculatoare.
Microsoft Windows NT Workstation, Microsoft Windows 2000 Professional, Microsoft Windows XP Professional, create in special pentru calculatoare folosite ca statii de lucru intr-o retea de calculatoare, dar care pot fi folosite evident si pentru calculatoare individuale, nelegate in retea.
Microsoft Windows NT Server, Microsoft Windows 2000 Advanced, Microsoft Windows XP Advanced folosite ca servere (controlor de domeniu), dar putand fi folosite si ca statii de lucru.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2833
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
