Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Gradinita

PEDAGOGIE - CERCETAREA EXPERIMENTALA

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic




UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA PEDAGOGIE




ANUL II

CERCETAREA EXPERIMENTALA

CUPRINS

INTRODUCERE

I  ORIENTARI SI DOMENII NOI DE LA 1940 SI PANA IN ZILELE

NOASTRE……………………………………………………pag. 4

II  DEFINITII SI CONCEPTE DE BAZA……………………….pag. 5

Specificul metodei experimentale………………………….pag. 8

III TIPURI DE EXPERIMENTE………………………………pag. 9

Experimentul de teren……………………………………..…pag. 10

Experimentul de laborator……………………………………pag. 13

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Istoria cercetarii experimentale a cunoscut o multitudine de influente in evolutia sa stiintifica.

Se cunosc mai multe definitii ale experimentului, iar clasificarea lui se face in functie de mai multe criterii.

John Stuart Mill deosebeste experimentul natural ( situatia experimentala este oferita de natura ) si experimentul artificial ( situatia experimentala este creata de cercetator ).

Claude Bernard clasifica experimentele astfel: experimentele active ( provocate ) si experimentele pasive ( invocate, mintale ).

Cei doi considera ca gradul de interventie a cercetatorului in manipularea variabilelor constituie elementele esentiale.

Edgar Sydenstricker distinge experimentele in simultane si succesive.

Ernest Greenwood clasifica experimentele in patru categorii:

proiectat simultan;

proiectat succesional;

ex-post-facto cauza-efect;

ex-post-facto efect-cauza.

In experimentele ex-post-facto se cerceteaza, fie consecintele unei variabile cunoscute asupra situatiilor in care ea este prezenta sau absenta, fie factorii care au influentat o situatie cunoscuta. In acest tip de experiment cercetatorul nu manipuleaza efectiv variabilele si nici nu e prezent in momentul actiunii lor.

Experimentele ex-post-facto se divid in experimente ex-post-facto cauza-efect ( cercetatorul cunoaste situatia celor care au suferit actiunea unui factor ) si experimente ex-post-facto efect-cauza ( nu se cunoaste numarul celor care au suferit actiunea, ci doar numarul si situatia celor care prezinta efectul actiunii ).

Stuat F. Chapin diferentiaza experimentele in functie de gradul de interventie al cercetatorului in manipularea variabilelor: experimentul proiectat ( cercetatorul creeaza situatia ) si experimentul ex-post-facto ( situatia furnizata de natura serveste cercetatorului ca material de analiza a legaturii cauzale dintre variabilele pe care nu el le-a introdus in experiment, dar pe care le „reconstruieste” mintal ).

Rezulatele obtinute pe cale experimentala sunt comparate cu rezultatele obtinute cu ajutorul celorlalte tehnici si cu datele aceluiasi fenomen sau proces social in absenta oricarei interventii. De cele mai multe ori se urmareste masurarea influentei factorilor si variabilelor introduse in cercetare.

Experimentul sociologic nu este un veritabil experiment – afirma M. Duverger – deoarece introducerea factorilor sau variabilelor externe nu modifica esential desfasurarea procesului sau fenomenului studiat, ci permite obtinerea mai lesnicioasa a informatiilor de care avem nevoie. Interventia intr-o forma sau alta in conditiile naturale de desfasurare a fenomenului constituie totusi elementul comun, baza de comparatie, intre experimentul natural si experimentul social ( ca observatie provocata si dirijata ).

I.           ORIENTARI SI DOMENII NOI DE LA 1940 SI PANA

IN ZILELE NOASTRE

A doua jumatate de secol de existenta a pedagogiei experimentale coincide cu o profunda evolutie sociala. Noile achizitii ale cercetarii in educatie provin din aprofundarile datorate dezvoltarii stiintelor din sociologie, psihologie, antropologie culturala etc. si din progresele tehnologiei informatiei.

Skinner si Piaget sunt cei doi psihologi ale caror teorii au ajuns la prima maturitate la sfartitul anilor

„The Behavior of Organisms” ( 1938 ), faimoasa lucrare a lui Skinner prezinta teoria sa fundamentala. In loc sa fie conditionat de un stimul extern, comportamentul uman poate fi invatat si pornind de la actiuni spontane ale organismului, iar atunci cand una dintre ele conduce la un efect ce da satisfactii, comportamentul tinde sa se instaleze. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta teorie a invatarii superioare, nu devine dogma pentru multi psihologi si pedagogi, ci doar un crez.



In timp ce influenta lui Skinner are ca teorie pe cea a invatarii, influenta lui Piaget depinde in mod esential de teoria dezvoltarii intelectuale si afective al carei autor este. Aratand cum isi construieste copilul cunostintele si cum rezolva problemele in functie de gradul de dezvoltare al gandirii logice, si J. Piaget face sa inainteze psihologia domeniilor de invatamant, mai ales a matematicii si stiintelor, urmand pe Thorndike si Judd.

Alaturi de Piaget si Skinner, s-au remarcat si alti psihologi in domeniul pedagogiei ca Gagne, Bruner, Ausubel etc.

II. DEFINITII SI CONCEPTE DE BAZA

Autorul Ernest Greenwood, dupa ce trece in revista sensurile in care este folosita metoda experimentala in sociologie si psihologie, spune ca: „un experiment este verificarea unei ipoteze incercand de a pune doi factori in relatie cauzala prin cercetarea situatiilor contrastante, in care sunt controlati toti factorii in afara celui ce intereseaza, acesta din urma fiind cauza ipotetica sau efectul ipotetic”. Doua sunt caracteristicile asupra carora insista autorul: capacitatea experimentului de a verifica ipotezele cauzale si controlul situatiei experimentale. Autorul precizeaza esenta metodei: „testarea ipotezelor cauzale prin intelegerea unor situtii contrastante controlate”. Controlul este, asadar, elementul esential in structura metodei experimentale. Verificarea ipotezelor cauzale constituie scopul general al stiintei, de care cunoasterea stiintifica se apropie utilizand metode adecvate, inclusiv experimentul, dar nu numai experimentul.

Arnold M. Rose aprecia ca „un experiment consta in aplicarea unui stimul la un anumit obiect, pastrand neschimbati alti stimuli sau conditii posibile care pot sa afecteze obiectul in acelasi timp, si notand schimbarile care se produc in obiect, probabil datorita aplicarii stimulului”.

Leon Festinger subliniaza faptul ca experimentul consta in „observarea si masurarea efectelor manipularii unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie in care actiunea altor factori ( prezenti efectiv, dar straini studiului ) este redusa la minimum”.

John W. Kinch cosidera ca poate fi vorba de experiment cand „cercetatorul introduce deliberat anumiti factori in situatia observata sau controleaza comportamentul subiectilor pe care ii observa”. In acelasi sens, Marc Richelle apreciaza ca „a experimenta inseamna a aseza un fenomen sub un control riguros cu scopul de a-i determina conditiile de aparitie”.

Definitiile reproduse, desi surprind caracteristicile esentiale ale metodei experimentale, nu sunt suficient de cuprinzatoare. Conform lor, raman in afara metodei importante tipuri de experimente frecvent utilizate in disciplinele socioumane ( experimentul natural si experimentul mintal ).

In stiintele socioumane experimentul psihosociologic conata in analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata, cu scopul verificarii ipotezelor cauzale.

Observarea si manipularea efectiva a variabilelor de catre cercetator sunt elemente caracteristice doar anumitor tipuri de experimente, nu tuturora. Este adevarat insa ca, de cele mai multe ori, experimentatorul incearca sa provoace fenomenele pentru a le observa si inregistra sistematic, pentru a le masura si explica prin cauze. Celebrul paleontolog francez Georges Cuvier ( 1769 – 1832 ) spunea ca „observatorul asculta natura, experimentatorul o intreaba si o sileste sa i se dezvalui”.

Referindu-se direct la experimentul sociologic, Julian L. Simon arata ca „esenta experimentului consta in aceea ca cercetatorul manevreaza deliberat una sau mai multe variabile independente, expunand astfel diferite grupuri de subiecti la diferite variabile ( sau la diferite cantitati de variabile independente ) si apoi observa schimbarile produse in variabilele dependente”.

Ion Irimie defineste experimentul ca pe o metoda de cunoastere „in care subiectul cunoscator obliga obiectul de cunoscut sa se manifeste acolo si unde vrea el, in conditiile pe care el i le impune, cu scopul precis al descrierii si sesizarii esentelor si legilor lui”.

In definitiile reproduse au aparut termeni ( control, variabila, variabila independenta, situatie experimentala etc. ) care, constituind concepte de baza in metodologia experimentului, se cer a fi, la randul lor, definiti.

Prin control se intelege asigurarea conditiilor de repetabilitate a rezultatelor, ori de cate ori se reia cercetarea. Termenul ca atare a fost introdus mai tarziu. Chiar John Stuart Mill nu se refera decat implicit la controlul experimentelor. Abia dupa 1870, prin opera lui Wilhelm Wundt, termenul de control, in sensul de „standard de comparare” dobandeste o mai mare circulatie.

In sens modern, controlul vizeaza in primul rand factorii introdusi in experiment pentru declansarea unor comportamente specifice, dar si factorii a caror influenta urmeaza a fi eliminata, fie prin suprimare, fie prin pastrarea lor constanta.

Concepte de baza. Variabilele intalnite intr-un experiment pot fi clasificate in patru categorii ( dupa Leslie Kish ).

Variabile explanetorii ( experimentale, interne ), care se diferentiaza in variabile independente si dependente. Variabilele independente sunt date de factorii introdusi in experiment de cercetator sau de alte instante ( natura, societate ) si ai caror parametrii: valoare, intensitate, durata, frecventa etc. se modifica in timp.

Variabilele dependente iau valori diferite in urma influentei asupra lor a variabilelor independente.

Allen L. Edwards atragea atentia asupra faptului ca variabilele explanatorii pot fi atat cantitative, cat si calitative. Sunt cantitative acele variabile ale caror valori, discrete sau continue, pot fi ordonate de-a lungul unei singure dimensiuni ( de exemplu, cooperarea, conflictul etc. ). Variabilele calitative sunt neordonabile unidimensional ( de exemplu, profesiunile, apartenenta politica etc. ).

Variabile exterioare controlate. Intr-un experiment, in afara factorilor care isi modifica parametrii, exista o serie de alti factori, exteriori relatiei presupuse intre variabile explanatorii, care sunt mentinuti constanti, sunt controlati: variabilele exterioare controlate.

Variabilele exterioare necontrolate. Data fiind multitudinea factorilor exteriori, cercetatorul – cu buna stiinta – lasa necontrolate unele variabile mai greu de mentinut la acelasi nivel datorita complexitatii lor, a mijloacelor tehnice, uneori rudimentare, din considerente materiale sau deontologice etc.

Un alt concept central in metodologia experimentului sociologic, in afara celui de variabila, este conceptul de grup ( experimental; de control ).

Grupul experimental este constituit din ansamblul persoanelor asupra carora actioneaza variabila independenta introdusa de cercetator.

Momentul experimental este un alt concept de baza in sistemul explicativ al metodei experimentale.

Situatia experimentala cuprinde ansamblul persoanelor ( cercetatori, personal ajutator, subiecti de experiment ), al obiectelor ( aparatura de producere a stimulilor, de inregistrare a reactiilor etc. ), precum si conditiile concrete in care se desfasoara experimentul. Situatiile experimentale pot fi naturale sau de laborator, create de cercetator.

2.1 Specificul metodei experimentale

Raymond Siever, remarca ca experimentul este, de cele mai multe ori, asociat cu abordarea analitica a fenomenului, spre deosebire de observatie, care se asociaza spontan abordarii descriptive. De aici si distinctia pe care o fac unii epistemologi intre stiintele experimentale si stiintele observationale, prin extensie stiintele experimentale fiind considerate superioare.

Cercetarea experimentala constituie un proces iterativ, care incepe cu verificarea reletiilor de cauzalitate si sfarseste cu formalarea unor noi ipoteze. Paradigma naturii iterative a cercetarii experimentale, propusa de G. E. P. Box, se fondeaza pe supozitia ca „nici un plan ( experimental ) nu este suficient de bun pentru a raspunde la toate intrebarile de odata, oricat ar fi experimentul de important. Este necesara o serie de investigari pentru a raspunde la orice intrebare cu adevarat importanta cu privire la cauzele comportamentului” ( McLean ).

Aplicat cu succes in stiintele naturii – metoda a fost magistral expusa inca in 1865 de Claude Bernard – experimentul este azi tot mai mult utilizat in pedagogie, psihologie, sociologie si psihosociologie.

Pentru a-si indeplini functiile cognitive, experimentul trebuie sa se fondeze pe teorie. Nu exista experiment relevant care sa nu porneasca de la o teorie; din aceasta cauza experimentul se aplica intr-o etapa mai tarzie a cunoasterii stiintifice. In afara teoriei, experimentul este o activitate sterila.

Fara a face din experiment „coroana cercetarii empirice”, legand strans experimentul psihosociologic de teorie si practica, se impune sa remarcam locum important pe care acesta il ocupa atat in cunoasterea, cat si in viata sociala.

III TIPURI DE EXPERIMENTE



Pentru delimitarea tipurilor de experimente in psihosociologie criteriile sunt foarte variate si anume: gradul si specificul interventiei cercetatorului in manipularea variabilelor, nivelul controlului variabilelor, natura variabilelor modificate, locul si functia experimentului in cadrul cercetarii.

Experientele sociologice pot avea loc fie in natura (experimentul de teren), fie in laborator (experimentul de laborator), in functie de conditii, de fenomenul cercetat si de scopul urmarit.

John Stuart Mill, care aprecia ca valoarea situatiilor experimentale depinde de ceea ce este in ele, iar nu de modul cum au fost obtinute aceste situatii, facea distinctie totusi intre experimentul natural, in care situatia experimentala este oferita de natura, si experimentul artificial, in care situatia este creata de cercetator.

Cluade Bernard, afirma ca „nu se poate admite ca mana experimentatorului trebuie sa intervina totdeauna activ pentru a provaca aparitia fenomenelor”. El facea distintie intre experimentele active si experimentele pasive. Primele sunt experimente provocate, cele din urma, invocate, mintale.

Experimentul depinde intr-o masura mai mare decat alte tehnici de cercetare, de conditiile specifice in care se desfasoara fenomenul si de anumite posibilitati practice de realizare. El presupune insa aceleasi etape preliminare ca orice ancheta:

a)     Alegerea unei teme de studiu;

b)    Stabilirea unor ipoteze;

c)     Elaborarea unui plan de experiment.

Spre deosebire de experimentul de teren, experimentul de laborator are defectul de a nu putea reproduce exact realitatea, dar avantajul de a organiza mai usor decat pe teren o situatie in care manipularea variabilelor va putea sa se efectueze intr-un mod mai riguros. Cel mai adesea, ipotezele apar din problemele ce se pun in viata. Se cauta sa se reconstituie artificial o situatie asemanatoare.

Distinctia dintre aceste doua tipuri de experimente nu are un caracter absolut. De altfel, notiunea de laborator in sociologie, nu este identica cu notiunea de laborator din fizica, chimie sau biologie, ea experimentand situatia in care un grup sau microgrup social este detasat de celelalte grupuri si studiat ca atare.

3.1 Experimentul de teren

Experimentul de teren are doua forme: activ si pasiv care, la randul lor, cunosc alte forme specifice diferitelor conditii, fenomene si scopuri:

experimentul activ direct;

experimentul activ indirect;

„observatia provocata”;

experimentul pasiv „ex post facto”.

Experimentul direct este experimentul in cazul carui introducem, din considerente stiintifice, un anumit factor in desfasurarea fenomenului studiat, modificand astfel direct „situatia naturala” a acestuia. Este posibil in cadrul unor colectivitati sau grupuri particulare – clase de elevi, echipe de munca, unitati militare etc.

Experimentul indirect este mult mai raspandit, fiind lipsit de gravele consecinte si dificultati intalnite in cazul experientelor directe. El nu este insa un veritabil experiment, deoarece vizeaza consecintele schimbarilor si interventiilor produse in afara si independent de cercetare si observator.

Experimentul de teren activ ridica probleme si dificultati greu de depasit, in special de ordin moral, cu implicatii si consecinte uneori neprevazute. Tratand o anumita colectivitate ca pe un obisnuit obiect de experienta riscam s-o perturbam in ceea ce are esential si specific si s-o dirijam intr-o directie care poate sa-i dauneze si sa influenteze negativ desfasurarea proceselor sociale. Cel mai adesea ne aflam in imposibilitatea de a prevedea urmarile unui asemenea experiment – colectivitatile umane sunt extrem de variate si de aceea si reactiile lor in anumite situatii sunt la fel de variate - , in imposibilitatea de a le preintampina si masura cu o oarecare exactitate. In plus, experimentul activ prezinta si dificultati de ordin practic. De aceea, utilizarea lui este restransa.

Distinctia dintre experimentul direct si cel indirect este totusi reala, necesara si mult mai insemnata decat pare la prima vedere. Cateve probleme apar cu necesitate daca ignoram aceasta distinctie:

a)     sociologia studiaza fenomenele si procesele sociale, influentele si consecintele unor factori noi, dar nu orice fenomen si proces luat la imtamplare si mai ales nu consecintele si influentele oricarui factor nou, ci numai ale anumitor factori sau variabile care ne intereseaza la un moment dat. Din acest punct de vedere, intre experimentul direct si cel indirect este o deosebire esentiala, de fond, ca intre previzibil si planificat – pe de o parte – si imprevizibil si neplanificat – pe de alta parte;

b)    a ignora experimentul direct inseamna a ramane la voia intamplarii; nu am mai studia ce ne intereseaza, ci ceea ce ni se ofera;

c)     in conditiile experimentului indirect, mult prea libere, nestapanite, lipsite ( in parte ) de controlul si dirijarea cercetatorului, este mult mai dificil sa izolam in desfasurarea fenomenului sau procesului social acele influente si modificari cauzate de factorul nou introdus – independent de vointa noastra – de influentele si modificarile cauzate de ceilalti factori care actioneaza in acelasi timp.

d)    implicatiile de natura etica si tehnica sunt cu totul diferite in cele doua forme ale experimentului de teren activ, direct si indirect etc.

Experimentul activ constituie un mijloc deosebit de insemnat si eficace in investigarea si ameliorarea vietii sociale.

Experimentul pasiv consta in observarea schimbarilor intervenite intr-o colectivitate sociala ca urmare a introducerii si actiunii unui factor nou, artificial, introducere care insa nu modifica caracterul acelei colectivitati si nici desfasurarea naturala a fenomenelor si proceselor studiate.

O alta forma a experimentului pasiv consta in incercarea de a izola si cerceta numai anumite variabile sau factori prezenti in mod obisnuit in conditiile naturale ale colectivitatii cercetate.

Experimentul pasiv nu are consecinte asupra populatiilor cercetate si, de aceea este, in general, mai usor acceptat de subiecti si autoritati. Evitarea consecintelor de ordin moral, frecvente in experientele active, constituie desigur o cauza a raspandirii experientelor pasive, dar nu si o dovada a valorii sau utilitatii lor. Experimentul pasiv este, fara indoiala, util in anumite situatii, dar este un veritabil experiment, ci mai curand un pseudo-experiment.

Maurice Duverger vorbeste de urmatoarele doua forme ale experimentului pasiv:

observatia provocata;

experimentul „ex post facto”.

Observatia provocata consta in a introduce intr-un proces natural un element artificial care nu modifica derularea procesului, dar permite reunirea informatiilor si datelor care ne intereseaza si care ar fi ramas inaccesibile fara aceasta interventie. Cu alte cuvinte, factorul nou introdus nu urmareste sa modifice conditiile naturale, ci pur si simplu sa permita o cunoastere mai buna a populatiei fara o transformare reala. Aceasta forma de observatie este mai curand documentara decat experiment.

Experimentul „ex post facto” este un experiment – afirma M. Duverger – deoarece se izoleaza anumiti factori sau variabile dintr-un grup intreg, prezent in procesul social si in populatia studiata. Desi nu se introduce nimic din afara, aceasta izolare constituie totusi „o interventie” in desfasurarea si evolutia fenomenului sau procesului respectiv. Avea de a face mai mult cu o analiza, decat cu o experienta, intrucat studiem consecintele unui factor care a actionat deja si care nu a fost introdus in vederea cercetarii, ci din motive „extrastiintifice”, daca putem spune asa.

E. Greenwood a definit experimentul „ex post facto” – pe care l-a studiat si utilizat prima data in sociologie – drept experimentul in care noi „exercitam un control retrospectiv dupa ce stimulul a actionat deja, reconstituind astfel ceea ce ar putea fi o situatie experimentala”.

Experimentul de teren prezinta avantajul ca pastreaza neschimbate, in esenta lor, conditiile naturale ale fenomenului cerecetat. In schimb prezinta mari dificultati in izolarea factorilor si in definirea raporturilor de cauzalitate dintre acestia.



3.2 Experimentul de laborator

Experimentul de laborator permite, asa cum vom vedea, un control mai riguros al variabilelor, insa are marele dezavantaj de a nu reusi sa reproduca conditiile identice ( cadrul social concret, natural ) de desfasurare a fenomenului sau procesului vizat.

Acest tip de experiment are loc in conditii cu totul artificiale. Subiectii chestionati sau observati stiu ca sunt obiectul unei experiente si cunosc caracterul artificial al pregatirii ei. Subiectii nu cunosc insa scopurile ultime ale experimentului sau obiectivul esential al cercetarilor pentru a nu-si modifica raspunsurile sau comportamentul in funcsie de acesta. Ei participa in mod voluntar la cercetare si isi dau seama ca ea nu este decat un fel de joc care nu va afecta desfasurarea reala a vietii lor. In masura an care subiectii sunt convinsi de acest lucru ( cercetatorul trebuie sa-si dea silinta sa le castige increderea, sa utilizeze intreaga experienta si toate mijloacele pentru aceasta ) implicatiile si obiectiile de natura etica sunt evitate. Adesea se intampla insa ca subiectii nu sunt siguri ca participarea lor la experiment si raspunsurile date nu vor actiona impotriva lor. In aceste cazuri cercetarea poate avea consecinte neplacute.

Daca in experimentele de teren utilizam grupe naturale sau colectivitati sociale aflate in conditii spatiale si temporale ( clase de elevi, grupe de studenti, unitati militare, spectatori, calatori etc. ), in experimentele de laborator utilizam grupe artificiale, alcatuite special in vederea efectuarii cercetarii.

Unele experimente de laborator intreprinse in S.U.A. a urmarit studiul relatiilor interpersonale, al conditiilor si factorilor hotaratori in alegerea liderilor informali, al aspectelor morale, iar in alte tari au fost utilizate ca mijloc de selectionare a liderilor.

Experimentele cu grupuri de copii – subiecti usor adaptabili si usor de „manipulat” – sunt aproape intotdeauna cercetari naturale, de teren, intrucat orice colectivitate de copii, inclusiv cea artificiala, are o existenta reala, caracterizata prin spontaneitate. Se poate spune ca nu exista aici nici o deosebire intre experimentul de teren si experimentul de laborator.

Experimentul cu grupuri de adulti si chiar cu adolescenti prezinta aspecte cu totul diferite; din partea acestora se cere multa intelegere, seriozitate, lipsa spiritului de parvenire si chiar o anumita doza de naivitate. Este cu totul necesar chiar esential, ca membrii grupului experimental sa ia cercetarea in serios si nici intr-un caz sa nu o considere un prilej de distractie. Daca subiectii nu cred in experiment – afirma M. Duverger – sau daca nu-l considera decat un simplu joc, rezultatele ce se vor obtine sunt in intregime false, lipsite de semnificatie si deci de valoare.

In scopul obtinerii unor date mai complete si mai veridice se poate realiza acelasi experiment in acelasi timp cu mai multe grupuri artificiale, urmand ca rezultatele sa fie comparate si sa se completeze reciproc. Structura grupurilor alcatuite trebuie sa fie desigur cat mai asemanatoare, chiar identica daca exista aceasta posibilitate.

Experimentul de laborator poate lua forma unei discutii comune in jurul aceleeasi mese pe o tema propusa de grupul insusi sau de cercetator, tema legata de profesia sau de activitatea si preocuparile membrilor sau de munca pe care vor sa o indeplineasca in viitor ( vanzator, asistent sanitar, invatator, maistru, director etc. ).

Experimentele psihosociologice de laborator trebuie sa modeleze situatiile sociale reale; ele nu au sens decat daca se confrunta cu viata sociala, explicand relatia cauzala dintre variabile in conditii naturale, nu intre „cei patru pereti ai laboratorului”. De acord cu Fred N. Kerlinger vom spune ca artificialitatea reprezinta, pur si simplu, o caracteristica a experimentului de laborator, dificil de precizat daca constituie sau nu un dezavantaj in procesul cunoasterii.

CONCLUZII

In ciuda dificultatilor si semnelor de intrebare pe care le ridica, experimentul sociologic constituie un important mijloc de investigatie si culegere a datelor de teren.

Datorita particularitatilor domeniului vietii sociale, tehnica experimentala nu poate juca in sociologie acelasi rol ca in stiintele naturii. In acestea din urma, experimentul constituie un instrument esential al cercetarii stiintifice, tfansformand ipotezele in legi sau infirmandu-le cu forta pe care nu o intalnim si nu o putem intalni in stiintele sociale. De altfel, experimentul sociologic este mult mai putin raspandit decat experimentul natural; experimentul propriu-zis, potrivit definitiei clasice, este destul de rar in sociologie si in alte stiinte umane. Nu trebuie uitat ca in aceste stiinte opereaza oameni asupra oamenilor, adica cercetatorii actioneaza asupra unui obiect cu totul specific – indivizi umani – si nicidecum asupra lucrurilor sau fiintelor inferioare ca in aczul stiintelor naturii.

Tinand cont de limitele si dificultatile amintite mai sus, experimentul sociologic este posibil si totodata necesar in realizarea investigatiilor sociale.

BIBLIOGRAFIE

1. Chelcea, Septimiu  Metodologia cercetarii sociologice.

Metode cantitative si calitative.

Editura Economica, Bucuresti, 2001;

2. Chelcea, Septimiu  Tehnici de cercetare sociologica.

Editura SNSPA – Facultatea de 

Comunicare si Relatii Publice,

Bucuresti, 2001;

3. Landsheere, G.  Istoria pedagogiei experimentale,

Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1995;

4. Miftode, Vasile  Metodologia sociologica. Metode si

tehnici de cercetare sociologica.

Editura Porto-Franco, Galati, 1995.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1203
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site