PREGATIREA SI ADAPTAREA JOCURILOR LINGVISTICE

PREGATIREA SI ADAPTAREA JOCURILOR LINGVISTICE

1.1. Etapa introductiva (planificarea)

Deciziile pe care trebuie sa le ia cadrul didactic care intentioneaza sa includa jocurile si activitatile distractive in procesul de invatare nu se deosebesc de acelea pe care le ia cadrul didactic care foloseste tehnici traditionale. Jocul sau divertismentul reprezinta pur si simplu una din tehnicile posibile de instruire.

Cadrul didactic trebuie sa-si planifice tema pe care elevii o vor realiza in diversele faze ale lectiei.

Glotometodistii atrag atentia asupra caracterului obligatoriu al structurii ierarhice a lectiilor, asupra asa numitei prezente proportionale a diverselor elemente ale lectiei, precum si asupra luarii in consideratie a legaturilor reciproce si interdependentei dintre ele. In aceasta etapa cadrul didactic stabileste ce tehnici (si ce material lingvistic) va folosi in cursul lectiei. Unele dintre aceste tehnici pot avea caracter ludic. Cand si ce jocuri vor fi folosite, depinde de functiile pe care cadrele didactice le atribuie acestora. Stabilirea numarului si aranjarea intr-o succesiune adecvata a temelor concrete cu caracter comunicativ lingvistic trebuie sa corespunda nevoilor reale ale elevilor. Trebuie luate in consideratie conditionarile evolutive ale procesului de insusire a cunostintelor. In raport cu jocurile didactice, aceasta inseamna ca nu fiecare dintre ele poate fi folosit in diferite grupe de varsta. In acelasi timp, proportia tehnicilor cu caracter ludic in raport cu cele traditionale este determinata de varsta elevilor. Jocurile pot fi utilizate cu atat mai des cu cat elevii sunt mai mici. Dupa stabilirea scopului si locului jocului in structura lectiei, pot fi formulate si regulile lui.

Definirea scopului jocului

Cadrele didactice poate sa atribuie jocului o functie de orientare si adaptare. Psihologii atrag atentia asupra necesitatii desfasurarii diverselor activitati preliminare in faza initiala a lectiei, care consta in stabilirea contactului psihic si verbal cu elevul. Aceste actiuni pot lua forma asa numitei incalziri intelectuale, care-i pregateste pe elevi pentru insusirea unor noi cunostinte. Cercetarile referitoare la stilul individual de lucru al elevului arata ca cei cu stil de lucru impulsiv au nevoie de o dirijare imediata a activitatii. In caz contrar, activismul lor se poate orienta spre alte domenii, care nu decurg din scopul lectiei. La randul lor, elevii cu stil reflexiv au nevoie de un anumit timp pentru actiunile pregatitoare absolut necesare. Activitatile pregatitoare permit asigurarea acestor nevoi spuse; ele dirijeaza activitatea celor din prima categorie, permitandu-le in acelasi timp celor din cea de-a doua categorie realizarea unor actiuni preliminare strict necesare.

In literatura glotodidactica se subliniaza tot mai des importanta acestei faze initiale a lectiei, de obicei scurta (8-10 minute). Planificarea si desfasurarea ei specifica influenteaza in mod esential eficacitatea fazei de baza. Procesul de comunicare lingvistica incepe de obicei prin stabilirea contactului dintre participanti (in scopul unei aprecieri reciproce si adaptarii comunicative preliminare). Acest prim contact al cadrelor didactice cu elevii trebuie sa provoace orientarea lor spre dobandirea noilor cunostinte. Exercitiile comunicativ-lingvistice realizate intr-un mod specific produc multumire, indeplinind astfel o functie motivationala.

In afara de aceasta, exercitiile comunicativ-lingvistice indeplinesc importante functii didactice. Sarcina lor consta in repetarea anumitor elemente din material, provocarea unor reactii spontane ale elevilor si utilizarea cunostintelor ca mijloc de comunicare. Se atrage atentia, de asemenea, asupra functiei de diagnostic a acestui tip de exercitii, care devin pentru elevi un criteriu practic al priceperii lor, iar pentru cadrele didactice reprezinta o sursa de informatii cu privire la nivelul de pregatire al acestora. "Incalzirea" poate fi si o baza pentru formarea atitudinilor pozitive ale copiilor si tinerilor. Avand in vedere si caracterul ei quasi - comunicativ, pot interveni situatii in care este fireasca transmiterea unor norme de comportare, realizandu-se, prin urmare, obiectivele educative.

Analiza functiilor jocurilor didactice - deci si a celor lingvistice - indica utilitatea deosebita a strategiilor ludice pentru faza initiala a lectiei. Jocul lingvistic permite realizarea tuturor obiectivelor atribuite "incalzirii" (motivatia, consolidarea, evoluarea, educatia). Deosebit de folositoare pentru aceasta faza a lectiei sunt jocurile lexicale si sintactice, datorita posibilitatii de desfasurare a lor intr-un timp scurt, si mai ales cele care solicita de la elev concentrare asupra propozitiei, de exemplu Cine stie mai multe cuvinte?, Fise de cuvinte, Rebus cu parola, Sarpele din litere sau Ion si Ioana.

Cadrul didactic poate introduce jocul si in faza principala, dominanta a lectiei. Aceasta faza trebuie sa cuprinda realizarea sarcinilor legate de concretizarea obiectivului principal al lectiei, adica introducerea unui nou aspect al comunicarii. Acest fapt nu afecteaza, totusi posibilitatea de selectare a tehnicilor didactice. Aceleasi obiective comunicativ-lingvistice pot fi realizate atat prin procedee traditionale, cat si prin jocuri, deoarece acestea nu trebuie sa se deosebeasca in principiu de tehnicile traditionale. Jocul creeaza doar un alt climat psihologic - acela de absenta a fricii de un eventual esec, imbinat cu elemente de intrecere sau de colaborare. Intrucat aceasta este cea mai lunga faza a lectiei, in cursul ei, sau spre sfarsit, poate sa apara scaderea puterii de concentrare a elevilor, provocata de oboseala sau de plictiseala. Desfasurarea unui joc indeplineste, prin urmare, o functie complementara de relaxare, in conditiile mentinerii legaturii cu alte procedee consacrate (folosirea aceluiasi vocabular sau structuri). Pentru aceasta faza a lectiei, deosebit de utile pot fi jocurile care introduc elemente de miscare (de exemplu Perechea mea, Aruncarea mingii, Scara) sau presupun folosirea unor detalii de recuzita care trezesc atentia elevilor (de exemplu Bingo I; Ce reprezinta acest tablou? sau Surpriza).

Scopul jocului, indicat de cadrele didactice. Poate fi inlesnirea realizarii fazei sintetice a lectiei, consolidand aspectul comunicativ-lingvistic, care a constituit obiectivul principal al lectiei. In aceasta faza, jocul indeplineste nu numai o functie de consolidare, ci si una de control. Pe baza desfasurarii jocului sau a rezultatelor lui finale cadrul didactic stabileste gradul de realizare a obiectivelor avute in vedere. Pentru aceasta faza cele mai potrivite vor fi jocurile care servesc drept exercitiu al aptitudinilor de comunicare.

Dupa stabilirea scopurilor (instructive, cognitive si educative) si determinarea continutului lingvistic al jocului, se trece la elaborarea scenariului. Acesta trebuie sa contina definirea rolurilor pentru diversi jucatori (inclusiv al cadrelor didactice), stabilirea etapelor si a timpului necesar desfasurarii lui (elaborarea programului).

Alegerea interactiunii dorite

Fiecare interactiune creeaza o anumita situatie de invatare, in care domina utilizarea anumitor strategii, ceea ce asigura, in consecinta, atingerea numai a acelor obiective care rezulta din folosirea lor.

Dupa scopul jocului trebuie sa fie stimularea elevului de a se pregati pentru insusirea materialului nou pe baza celui prelucrat anterior, se va folosi o situatie in care fiecare elev va putea sa-si aminteasca toate informatiile necesare. Acest lucru poate fi favorizat de diverse tipuri de interactiuni:

1. elev - materiale didactice;

elev - elev;

3. elev - clasa (grupa).

De exemplu, scopul jocului il constituie sistematizarea vocabularului cunoscut, necesar pentru intelegerea unui text nou pe o tema data. Cadrele didactice solicita mai intai elevii sa desfasoare o activitate individuala care sa permita fiecaruia sa se orienteze in privinta lucrurilor deja cunoscute: ei scot cuvintele si le ordoneaza pe baza unor categorii date, apoi compara, pe perechi, rezultatele muncii individuale. Rezultatele activitatii pe perechi pot fi raportate la rezultatele celorlalte perechi - notate, de exemplu, la tabla. Compararea rezultatelor individuale cu cele ale colegilor are o valoare motivationala atat in privinta folosirii regulilor de joc (in cazul de fata reamintirea unui numar cat mai mare de cuvinte pentru tema respectiva), cat si in ceea ce priveste asimilarea unor cunostinte noi (insusirea cuvintelor pe care colegii le cunosc deja, dar nu le stie elevul respectiv). De asemenea, aceste rezultate permit cadrului didactic sa se edifice in privinta gradului de dificultate pentru diversi elevi a textului programat, ceea ce are importanta, de exemplu, in stabilirea timpului necesar pentru cunoasterea acestuia sau explicarea sensului cuvintelor si expresiilor noi.

Cadrul didactic poate sa proiecteze jocul ca un exercitiu de consolidare a unei structuri abia cunoscute. Poate utiliza exercitii de repetare, de substitutie sau transformare, completate cu o serie de reguli (de exemplu, "in propozitie trebuie folosita litera sau cuvantul." sau "nu este voie sa folositi expresia cutare sau cutare", "in decursul unui anumit interval de timp trebuie sa.". Exercitiile care vizeaza sistemul limbii trebuie efectuate sub controlul unei persoane competente, pentru a fi posibila corectarea eventualelor erori. De obicei, singura persoana competenta din clasa este cadrul didactic, fapt pentru care cel mai adesea jocurile orientate spre sistemul limbii sunt dirijate de el; in acest caz cadrul didactic indeplineste o functie de dirijare si control. Uneori el poate fi inlocuit de un elev bun, care deja stapaneste problema respectiva. Intr-o asemenea situatie, cadrul didactic apare ca expert pe care conducatorii sau participantii la joc il pot solicita. Pentru ca jocul sa asigure participarea activa a unui numar cat mai mare de copii, este recomandata formarea a doua echipe care indeplinesc pe rand temele propuse. Vor intra astfel in interactiune nu diversi elevi, ci echipe de elevi si cadrul didactic. In cazul intrecerii pe echipe, elevii sunt activi nu numai in momentul cand le vine randul, cum se intampla cel mai des in efectuarea exercitiilor traditionale, ci si cand urmaresc cu interes efectul actiunilor altor participanti la joc si asculta enunturile lor, intrucat acestea influenteaza rezultatul final al jocului.

Cadrul didactic poate sa caute un joc care sa creeze conditii avantajoase pentru dezvoltarea competentei de comunicare. Deprinderile de comunicare se dezvolta ca urmare a trecerii elevilor de la exercitiile controlate la folosirea creatoare si in mod autonom a limbii. Decizia daca exercitiul trebuie sa fie controlat sau liber poate determina selectia tipului de interactiune. Este dificil, de exemplu, sa tratam drept joc pentru intreaga clasa o tema care se bazeaza pe comunicarea unui grup de elevi, fixat si controlat de cadrul didactic. In schimb poate fi folosit un tip de interactiune, cand functia de control o indeplinesc materialele oferite elevilor de catre cadrul didactic si, prin urmare, va fi vorba de un joc cu o structura precisa a actiunilor. Aceasta permite participarea tuturor elevilor in egala masura, in conditiile unor posibilitati reduse de a comite greseli. De exemplu, grupele de elevi au materiale cuprinzand diverse informatii, cu care ei pot face schimb. Aceste materiale pot sa cuprinda, in afara de informatiile amintite, si anumite reguli, pe baza carora se va efectua schimbul de date. Deci in interactiune intra perechi sau grupe mici de jucatori. In acest caz cadrul didactic nu trebuie sa fie angajat nemijlocit in controlul desfasurarii jocului si nu intra, deci, in interactiune cu elevii. El supravegheaza insa, de la distanta, desfasurarea activitatii. Daca observa erori poate ca, dupa terminarea jocului, sa propuna exercitii suplimentare de automatizare si corectii.

In cazul jocurilor care trebuie sa indeplineasca functia de exercitii pentru comunicarea libera sunt posibile diverse, uneori foarte complicate, tipuri de interactiune. Cu cat acestea sunt mai numeroase, cu atat mai mult se dezvolta strategiile comunicative. De exemplu, fiecare dintre elevi cauta pe cont propriu anumite informatii. Acestea pot fi dobandite prin colaborarea cu un numar cat mai mare de jucatori. Va castiga acel elev care va obtine si folosi cat mai repede si mai corect informatiile dobandite. In interactiune intra doar elevii, cadrul didactic fiind exclus; eventual poate participa in conditii egale cu elevii. O asemenea interactiune este limitata de libertatea de miscare a copiilor in clasa, ceea ce trebuie de asemenea avut in vedere la proiectarea desfasurarii jocului.

1. Etapa elaborarii regulilor (pregatirea)

Dupa ce am luat o decizie in privinta rolului si locului jocului in structura proiectata a lectiilor si am chibzuit asupra variantelor celor mai potrivite tipuri de interactiune, putem incerca sa gasim un joc deja elaborat care sa raspunda asteptarilor noastre, adica sa corespunda scopului didactic presupus de varsta elevilor. Asemenea jocuri vor necesita, cu siguranta, o adaptare la conditiile concrete ale predarii, de exemplu raportarea la numarul de persoane din grupa (clasa) respectiva, modificarea continutului lingvistic (de pilda, vocabularul si structurile), adaptarea la nivelul de studiu (simplificarea sau complicarea jocului), scurtarea sau lungirea duratei de desfasurare a jocului, introducerea unor reguli de disciplinare a comportamentului jucatorilor. Se poate intampla ca nici unul dintre jocurile deja existente sa nu se potriveasca cu obiectivele urmarite. In acest caz, putem noi insine sa ne imaginam un joc corespunzator. Trebuie numai sa formulam regulile si sa pregatim materialele auxiliare, daca acestea sunt necesare.

Formularea regulilor de joc

Regulile de joc trebuie sa contina informatii cu privire la actiunile fiecarui jucator. Daca sunt necesare unele elemente de recuzita, regulile trebuie sa informeze asupra modului de folosire a acestora.

Ele trebuie, de asemenea, sa dea informatii despre actiunile interzise si consecintele pentru jucatori in cazul incarcarii acestor interdictii. Regulile contin si informatii cu privire la recompense, de exemplu obtinerea unor puncte in plus la sfarsitul jocului sau a uneia din etapele sale.

Formularea regulilor o incepem cu definirea tipului de joc (de parteneriat, de rivalitate sau combinat) si determinarea pozitiei fiecarui jucator (de exemplu stabilirea principiilor de alcatuire a colectivelor). In continuare precizam punctul de plecare, adica ferim anumite date initiale, de exemplu structura care trebuie transformata, categoriile pe baza caror vor fi reamintite sau cautate cuvintele, descrierea situatiei care va forma obiectul simularii. In cazul folosirii unor detalii de recuzita, dam lista acestora. Pasul urmator il constituie formularea clara a problemei si definirea domeniului de actiune al elevilor; de exemplu se dau informatii cu privire la ce au de facut jucatorii, in ce succesiune si in cat timp. Apoi ii informam despre caile posibile de actiune (trebuie anticipate toate variantele admise, intre altele si felul cum se pot salva dintr-o situatie critica in cazul lipsei de competenta). La sfarsit dam informatii cu privire la criteriul victoriei, care cuprinde precizarea duratei sau momentul final al jocului, precum si genul de recompensa pentru invingatori (de exemplu puncte, aprecieri elogioase, nota buna) sau penalizari pentru cel invins (de exemplu modul de rascumparare a gajurilor).

Elaborarea elementelor de recuzita

Pentru desfasurarea multor jocuri sunt necesare unele elemente de recuzita. Uneori pot fi folosite materiale auxiliare accesibile, de exemplu planse elaborate pentru jocuri, marionete, formulare sau fise. In acest caz rolul cadrului didactic consta in pregatirea prealabila a lor.

Jocurile cu planse, mult indragite de copii asigura atractivitatea lectiilor prin imagine si miscare. Rar se intampla insa sa fie accesibile si sa poata fi utilizate in jocurile lingvistice planse gata confectionate;, jocurile cu planse au, de obicei, caracter de loterie si prin urmare nu sunt potrivite pentru instruire. Chiar daca este vorba de planse cu caracter strategic si de loterie, continutul lor poate sa fie inadecvat. Un asemenea joc se poate insa adapta fara dificultate la necesitatile noastre. Este suficient ca pe plansa sa fie marcate anumite simboluri (buline, astcriscuri etc.) legate de sarcinile sau recomandarile stabilite de cadrul didactic, care au fost scrise pe fise speciale elaborate. Simbolurile notate pentru diversele etape ale drumului pe care il parcurg jucatorii devin un fel de obstacole, care pot fi depasite numai in cazul unei "actiuni" lingvistice corecte: explicarea enunturilor, raspunsuri la intrebari, indeplinirea unei alte sarcini.

Se poate incerca si confectionarea unei planse de autor. Nu este obligatoriu ca aceasta sa fie realizata de cadrul didactic; elevii scolilor primare pot executa cateva variante de planse la orele de desen, care capata astfel caracterul unor ocupatii utilitare si nu numai de ordin estetic. Un asemenea joc va fi interesant pentru elevi, intrucat au participat la crearea lui. Realizarea unui desen care reprezinta un melc urias, o broasca testoasa sau o cobra incolacita nu prezinta dificultati nici pentru elevii mai putin dotati din punct de vedere artistic. Figurile acestor varietati pot fi cu usurinta segmentate in fragmente care reprezinta traseul cu obstacole pe care se deplaseaza jucatorii. Pregatirea unor fise sau formulare cu recomandari, poate constitui, de asemenea, o tema pentru acasa, de consolidare a cuvintelor si structurilor noi. Crearea unor asemenea fise poate avea loc in mod sistematic, pe parcursul intregului proces instructiv. In acest fel cadrul didactic isi imbogateste setul de materiale auxiliare; este necesar sa se stabileasca parametrii constanti, pentru ca fisele elaborate in perioade diferite sa poata fi folosite in mod repetat pentru diverse jocuri.

Pregatite pentru jocurile cu planse, fisele cu sarcini sau recomandari pot sa-si gaseasca aplicare si in alte tipuri de jocuri. In afara enunturilor, acestea pot cuprinde desene ale obiectelor, cifre, silabe, etc., care sa fie folosite in jocurile cu fise sau formulare (de exemplu: jocul "Fise de cuvinte"), in dominoul lexical sau in diverse tipuri de jocuri lexicale - de clasificare, asociere, etc.

Pentru desfasurarea jocului sunt necesare uneori liste de cuvinte, diagrame, cuvinte incrucisate. Daca scoala nu dispune de retroproiector, care asigura un mod excelent de prezentare a textului tuturor elevilor fara obligatia de a-l transcrie sau multiplica, in aceste operatii pot fi antrenati copii. Cadrul didactic care isi cunoaste elevii si este iubit de acestia stie fara dificultate cine are deprinderi de lucru la un calculator (computer) cu imprimanta. Elevii vor efectua in mod sigur cu mai multa placere asemenea teme pentru acasa, decat temele traditionale din manual. Chiar si transcrierea caligrafica, la indigo, a unor ghicitori este considerata o ocupatie mai interesanta decat rezolvarea unui exercitiu obisnuit.

Pentru confectionarea fiselor pe roluri se recomanda folosirea hartiei colorate. Fisa cu rolul A va avea o culoare, iar cea pentru rolul B o alta culoare. acest lucru permite cadrului didactic sa initieze jocul cu mai multa usurinta. Fisele colorate permit, de asemenea, individualizarea temelor propuse elevilor. De exemplu, pentru elevii cu nivel de cunostinte ridicat fisele cu roluri vor avea culoare verde sau albastra, pentru cei mai slabi - culoarea roz sau rosie. O asemenea aranjare a rolurilor pe culori permite interactiunea mixta intre elevi. Mai intai cei cu fise de aceeasi culoare formeaza o grupa pentru a stabili in ce consta sarcina lor, verifica intelegerea textului, elaboreaza strategia jocului etc. ulterior, elevii se asociaza in noi grupe, in conformitate cu setul de culori propus.

1.3. Etapa realizarii jocului (desfasurarea jocului in clasa)

Etapa realizarii jocului se imparte in pasi succesivi, reprezentati de actiunile pe care participantii la efectueaza in cursul procesului didactic.

Primul pas il constituie impartirea elementelor de recuzita, daca ele sunt necesare, si cunoasterea de catre elevi a regulilor de joc. Acestea sunt citite de catre cadrul didactic sau de elevi, de obicei cu voce tare. Daca fac cunostinta pentru prima data cu jocul respectiv, regulile vor fi explicate pe intelesul tuturor, adica in special celor cu nivelul de cunostinte mai scazut. daca jocul se desfasoara pentru prima oara, citirea regulilor o singura data nu este suficienta pentru toti elevii. In afara de aceasta, trebuie sa ne asiguram ca toti copii au inteles exact principiile jocului. Uneori este necesar un joc de proba, pentru ca fiecare elev sa stie ce se asteapta de la el. Trebuie sa ne ingrijim de acest lucru pentru a evita mai tarziu situatiile conflictuale, care, in loc de placere, pot pricinui insatisfactii.

Pasul urmator il constituie desfasurarea jocului, exact dupa regulile stabilite. Actiunile adecvate dovedesc cunoasterea acestora si priceperea de a le folosi. Cadrul didactic conduce sau supravegheaza jocul, observand cu atentie daca toti elevii respecta principiile lui.

Ultimul pas il constituie comentarea desfasurarii partidei si a rezultatelor obtinute. In cazul jocurilor cu caracter de intrecere se cuvine sa-i evidentiem pe invingatori, de exemplu, printr-un cantec in cinstea lor sau prin notarea in catalog. Nu trebuie sa-i evitam nici pe invinsi. Acest lucru este esential, mai ales in cazul copiilor care resimt foarte puternic din punct de vedere emotional insuccesul lor. Esecul lor poate fi indulcit printr-o observatie de consolare sau de incurajare. Trebuie de asemenea avute in vedere atuurile sau punctele slabe ale jucatorilor, in raport cu competenta lor de comunicare lingvistica. In jocurile care solicita colaborarea in grup, adica in acelea care dezvolta deprinderi de comunicare, este bine sa se prevada un timp pentru prezentarea rezultatelor obtinute de catre fiecare grupa de jucatori. Cadrul didactic are ocazia sa verifice rezultatele diversilor elevi, in timp ce acestia pot sa compare deprinderile lor comunicativ-lingvistice cu cele ale colegilor. In afara de aceasta, stiind ca jocul se termina prin prezentarea rezultatelor, elevii se angajeaza in mai mare masura in realizarea sarcinilor propuse, folosesc mai bine timpul. Avand in vedere functiile educative care-i revin cadrului didactic, trebuie, de asemenea, apreciata atitudinea manifestata de elevi in timpul jocului - sa ne exprimam admiratia pentru vointa sau ambitia puternica a unor jucatori, sa atragem atentia asupra comportamentului colegial sau necolegial etc. o asemenea apreciere lipsita de formalism a rezultatelor jocului reprezinta in acelasi timp ultimul pas legat de desfasurarea lui.

2 Cum se alege jocul?

Alegerea jocului se face pe baza urmatoarelor criterii: titlul, varsta jucatorilor, interactiunea dintre participanti si institutor, durata medie a partidei, scopul didactic, elementele de recuzita necesare. Aceste informatii trebuie sa-l ajute pe institutor in selectarea jocului corespunzator pentru situatia didactica avuta in vedere.

Titlul inlesneste institutorului memorarea unui joc concret si folosirea lui la momentul oportun. Adesea titlul sugereaza caracterul actiunilor lingvistice pe care jocul le are drept scop.

Nu orice joc este adecvat pentru toti elevii, indiferent de varsta. Jocurile pentru o anumita grupa de varsta trebuie alese prin luarea in considerare a legitatilor neurofiziologice de dezvoltare a omului care ii influenteaza in chip decisiv modul de a actiona, inclusiv modul de a invata.

Glotometodistii atrag atentia asupra faptului ca in procesul instructiv pentru copii de varsta mica (pana la 12 ani) trebuie folosita predispozitia lor innascuta pentru invatare. Cercetarile cu privire la insusirea limbii materne atrag atentia asupra mecanismului de asimilare a vorbirii. Acest mecanism permite copilului insusirea mijlocului de comunicare cu cei din jur in scopul satisfacerii necesitatilor sale de baza. El consta in invatarea conditionata, in care un rol insemnat il au imitatia, memorarea si actiunea prin analogie. Copii de varsta mica o caracterizeaza printr-o plasticitate a receptorilor auditivi. Pe de alta parte, odata cu cresterea varstei scade elasticitatea laringelui. Deci, copii de varsta mai mica sunt in stare sa imite mai bine decat cei mai in varsta sunetele limbii romane.

Observand procesul de invatare a copiilor mici, se pot constata doua fenomene aparent opuse. Pe de o parte, copii sunt in stare sa imite mai repede si mai usor cuvinte, propozitii si texte intregi, iar pe de alta parte, uita totul la fel de repede. Cauzele acestui fenomen constau in legitatile de functionare a mecanismelor memoriei. Retinerea informatiilor percepute prin receptorii auditivi si vizuali se produce datorita analizei, calificarii si apoi transmiterii lor in locatiile corespunzatoare ale memoriei. Copiii abia invata sa analizeze, ei percep fenomenele in mod sincretic. Dupa parerea psihologilor, materialul slab organizat trebuie sa fie repetat mai des decat cel organizat. Datorita faptului ca cei mici au o capacitate incompleta de analiza este nevoie de un numar mai mare de exercitii legate de materialul insusit. De asemenea, copiii nu sunt in stare sa se concentreze prea mult timp asupra actiunilor de repetare, mai ales cand acestea sunt efectuate de altii. Pentru ei capata un sens numai actiunea proprie.

La inceputul instructiei scolare, copiii pot sa colaboreze intre ei intr-o masura limitata. Institutorul trebuie sa explice cu exactitate in ce consta colaborarea lor si apoi sa ii supravegheze desfasurarea. Copiii de varsta mica exagereaza prin rivalitate, iar esecul este resimtit foarte puternic din punct de vedere emotional. Astfel de aspecte trebuie avute in vedere in selectia jocurilor.

Analiza unor cercetari si observatii conduc la concluzia ca, din punct de vedere didactic, in procesul invatarii la copii de 7 - 11 ani trebuie considerata potrivita desfasurarea unor activitati distractive care sa se caracterizeze prin urmatoarele trasaturi:

intrecere pe echipe cu element de miscare;

activitati de constructie in care, alaturi de aptitudinile de receptare domina actiunile motrice;

activitati distractive cu caracter tematic (de exemplu; rebusuri, scurte simulari structurale de tipul punerilor in scena);

jocuri colective de tip cognitiv, al caror scop poate fi de exemplu, aflarea contrastelor , a principiilor de clasificare;

crearea unor materiale lingvistice finite prin recitarea de versuri si interpretarea unor cantece insotite de gesticulatia corespunzatoare.

Din punct de vedere lingvistic, trebuie sa domine jocurile care exerseaza deprinderile de vorbire si de audiere. Accentul trebuie pus pe deprinderile de pronuntie si, prin urmare, formarea unor noi miscari articulatorii ale aparatului fonator, insusirea intonatiei corespunzatoare, precum si intelegerea enunturilor spuse.

3. Jocul  - factor in dezvoltarea limbajului

Jocul constituie o modalitate deosebit de valoroasa de modelare a viitoarei personalitati, deoarece ofera posibilitatea sa cunoastem copilul si sa-l formam in directia dorita de noi. In joc, copilul se manifesta spontan, sincer, isi dezvaluie tendintele, interesele, contribuind, intr-o foarte mare masura, la formarea, dezvoltarea si imbogatirea vocabularului sub aspect fonetic, lexical si gramatical.

Pentru realizarea acestor obiective, am desfasurat cu copii jocuri de creatie, jocuri didactice, prin continutul carora am contribuit la dezvoltarea limbajului oral si, de aici, la dezvoltarea unor trasaturi, pozitive de comportament, intrucat in joc, copilul se identifica cu adultul.

Exercitiile aplicate au fost incluse in jocuri atractive pentru copii. Nu am uitat nici un moment ca acesti mici scolari se afla in pragul trecerii de la un joc la invatare, si de aceea am folosit tablouri, jetoane, inregistrari audio si video.

Pentru formarea deprinderii de pronuntie clara si corecta a sunetului "a", am desfasurat jocul "Cine spune A?!". Dupa rostirea corecta a sunetului, in cor si individual, si dupa ce am corectat pozitia organului fonator, elevii au ascultat versurile spuse de mine, avand sarcina sa sesizeze daca acestea contin sau nu sunetul "a".

Exemplu: "Foaie verde si-o lalea

Avionul are A

Ariciul cel mititel

Nu-l aduce pe A cu el?"

"Cu ata am lucrat

Un servetel vargat

Are cumva ata mea

Si sunetul A?"

4. Jocul didactic in lectiile de compunere

Din cercetarile efectuate pentru depistarea cauzelor inadaptarii scolare la varstele ciclului primar s-a constatat ca la unele clase cu rezultate mai slabe s-a renuntat prea repede la joc, fiind considerat ca o activitate specifica invatamantului prescolar. De fapt este de mirare o asemenea optica acum, cand dupa atatea investigatii s-a ajuns la concluzia ca jocul, in limite diferite, este prezent in toate varstele omului.

"In anii copilariei, jocul este o activitate centrala; odata cu intrarea copiilor in scoala jocul trece pe planul prim in al doilea plan, pentru ca la tinerete sa devina o activitate de canalizare si consum de energie, iar la varstele de munca devine o activitate de reconfortare". Deci, pentru copil jocul este o forma de activitate cu serioase implicatii psihologice si pedagogice, care contribuie la informarea si formarea lui ca om. "De aceea s-a spus si se spune, pe buna dreptate, ca in joc incep sa se puna bazele personalitatii si caracterului copilului" (Ursula Schiopu si colaboratorii, "Probleme psihologice ale jocului si distractiilor", Bucuresti, E.D.P., pag. 23).

Compunerea, ca si alte discipline de invatamant ofera conditii propice de organizare si desfasurare a jocului didactic. El poate fi introdus in orice etapa a lectiei, pentru pregatirea intelegerii cunostintelor, pentru deconectare si refacerea fortelor intelectuale, pentru fixarea unor tehnici sau pentru formarea unor priceperi si deprinderi. Ca si celelalte jocuri de copii, jocul didactic presupune reguli ce se cer respectate, deseori, se incheie cu o ierarhizare, in functie de rezultate, a participantilor la joc. Institutorul are rol de coordonator, el fiind cel care explica jocul si urmareste respectarea regulilor. Pe masura ce acelasi joc se repeta, coordonatorul se fixeaza din randul elevilor.

La orele de compunere, jocul didactic contribuie la realizarea obiectivului principal al disciplinei: "dezvoltarea exprimarii elevilor".

Din practica scolara s-a putut constata ca jocul didactic ofera copilului cadrul adecvat pentru exercitarea spiritului de grup, pentru actiune independenta etc.

Jocul este o activitate organizata si imprima la copii aceasta atitudine. Trebuie insistat, totusi, ca acesta sa se desfasoare intr-o atmosfera de lucru, nu de "joaca", unde copilul sa fie participant activ. Vor fi atrasi in special elevii retrasi, timizi, fara curaj, cei cu cunostinte minime, oferindu-li-se posibilitatea sa devina castigatori, sa capete incredere in fortele proprii. Se organizeaza in asa fel incat un colectiv sa nu piarda mereu concursul din cauza aceluiasi elev, pentru ca apar manifestari nedorite fata de respectivul.

Pentru a deveni eficient, jocul trebuie sa-si exercite functiile sale de formare si restructurare a intregii activitati psihice a copilului (Al. Rosca si A. Chircev, "Psihologia copilului prescolar" Bucuresti, E.D.P., 1962, pag. 175).