Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Gradinita

Personalitatea - obiect si subiect al procesului de invatamant

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Personalitatea - obiect si subiect al procesului de invatamant

Omul a fost si continua sa fie definit ca o fiinta culturala, educabila. Ca obiect al educatiei, omul devine – indiferent de varsta – subiectul propriei sale formari.




Educatia este o influenta constienta, care bine realizata favorizeaza dezvoltarea culturii, insusi progresul social. Cultura, la randul sau bine asimilata, devine un sistem de bunuri de civilizatie.

Educatia nu are in vedere modificarea naturii educatului ci organizarea mediului cultural care sa-i ingaduie sa devina, sa se dezvolte armonios din punct de vedere cognitiv, afectiv, conativ, sa-si dezvolte personalitatea in ansamblu (Dragan si Petroman,1998, 25-26).

Personalitatea celui educat poate fi abordata din directii si perspective deosebite. Majoritatea teoriilor personalitatii explica mai bine istoria persoanei decat evolutia sa viitoare, predictia comportamentului uman ramanand, inca, o problema.

O nota comuna a diferitelor lucrari de psihologia educatiei este prezentarea rolului trasaturilor de temperament, caracter si aptitudinale in studiul personalitatii educatului, in cunoasterea si aprecierea acestuia din perspectiva procedului instructiv-educativ (Cosmovici si Iacob si Cozma, 1998, 58-86).

Cele mai accesibile, usor de observat si identificat trasaturi de personalitate sunt cele temperamentale, care se refera la nivelul energetic al actiunii, la modul de descarcare al energiei si dinamica actiunii. Temperamentul, ca subsistem al personalitatii, se refera la o serie de particularitati si trasaturi inascute. Temperamentul nu poate fi valorizat din punct de vedere moral, dar este o premisa importanta in procesul devenirii socio-morale a fiintei umane. Temperamentele nu sunt in relatie directa cu aptitudinile, fapt evidentiat si de existenta unor persoane cu performante deosebite apartinand tuturor tipurilor temperamentale.

Spre deosebire de temperament, care se refera la insusirile puternic ancorate in ereditatea individului, caracterul are in vedere suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. Caracterul este un subsistem relational-valoric si de auto-reglaj al personalitatii care se exprima, in principal, printr-un ansamblu de atitudini-valori. Pentru definirea caracterului avem in vedere mai putin manifestarile atidudinale circumstantiale, variabile, ci mai mult atitudinile stabile si generalizate, definitorii pentru persoana in cauza.

Formarea atitudinilor, elementele structurale principale ale caracterului, implica metode si tehnici specifice:

- metodele indirecte actioneaza in mod deosebit prin mecanismele invatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe modelare etc.. Din acest punct de vedere, se reliefeaza importanta oferirii de modele de catre educatori;

- metodele directe se refera in principal la utilizarea pedepselor si recompenselor. Recompensa si pedeapsa pot fi aplicate in maniere diferite si in grade diverse si ca, doar in masura in care acestea genereaza autointariri eficiente (recompense interne) ale comportamentului valorizat social se dovedesc a fi eficiente.

Intre anumite limite, expectantele educatorilor modeleaza comportamentul si performantele educatilor . In aceste conditii, optimismul pedagogic se instituie ca o conditie necesara a succesului educatiei. Abordarea diferentiala a elevilor trebuie sa conduca la constientizarea si valorificarea resurselor de care acestia dispun si nu la limitarea performantelor, prin interiorizarea unor etichete globale negative emise de catre educator.

Prezenta unor aptitutudini intr-un anumit domeniu echivaleaza in limbajul curent cu realizarea de performante ridicate in acel domeniu. Aptitudinea nu este insa o realitate prezenta sau nu in mod absolut, ci este un continuu pe care se situeaza toate fiintele umane. Mai concret, fiecare persoana are aptitudini , mai mult sau mai putin dezvoltate, in toate domeniile. Despre persoana care poseda o aptitudine la un nivel mai inalt de dezvoltare decat majoritatea celorlalti indivizi se poate spune ca este talentata.



Aptitudinile reprezinta insusiri ale persoanei care, in ansamblul lor, explica diferentele constatate intre oameni in privinta posibilitatii de a-si insusi anumite cunostinte, priceperi si deprinderi. Pentru A.Cosmovici (apud Cosmovici si Iacob, 1998, 71-73), aptitudinile se clasifica in:

1. Aptitudini simple (care favorizeaza realizarea a numeroase activitati), care sunt impartite in:

- aptitudini generale (prezente in aproape toate domeniile);

- aptitudini de grup (care permit realizarea cu succes a unui grup de activitati);

- aptitudini specifice (caracteristice unui domeniu restrans de activitate).

2. Aptitudini complexe – acele aptitudini care perimit realizarea unei activitati mai ample, de tip profesional (de exemplu: aptitudine tehnica, aptitudine muzicala).

Singura aptitudinea generala admisa de catre cercetatori la ora actuala este inteligenta. La nivel intuitiv, omul inteligent este cel capabil de a rezolva problemele ce apar in viata cotidiana cu mai multa usurinta decat majoritatea oamenilor. Pentru A. Cosmovici, inteligenta este o aptitudine generala care contribuie la formarea capacitatilor si la adaptarea cognitiva a individului in situatii noi.

Se admite in general existenta a sase aptitudini de grup:

1. Factorul verbal (notat cu V) – se refera la capacitatea individului de a intelege rapid sensul cuvintelor, al frazelor;

2. Factorul de fluiditate verbala (notat cu W) – se refera la capacitatea de expresie, ca urmare a exercitarii functiei verbo-motorii;

3. Factorul numeric (notat cu N) care nu trebuie confundat cu aptitudinea matematica;

4. Factorul perceptiv (notat cu P) – legat de capacitatile neurosenzoriale ale individului si exprimand posibilitatea de a percepe obiectele in mod rapid si detaliat.

5. Factorul de reprezentare spatiala (notat cu S) – posibilitatea de a imagina aceste obiecte in coordonate bi- si tridimensiuonale, de a opera deplasari si transformari ale acestora, totul in plan mintal.

6. Factorul de dexteritate manuala (notat cu M) – aptitudinea de a utiliza obiectele, de a manui diverse instrumente sau unelte exprima mai degraba o caracteristica psihomotorie decat una cognitiva, dar este importanta in orientarea scolara si profesionala.

Din perspectiva aptiudinilor complexe, structura aptitudinilor o urmeaza pe cea a principalelor domenii de activitate. Astfel, pot fi diferentiate aptitudinile tehnice, stiintifice, artistice, organizatorice etc.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1271
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site