Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

REGULAMENTUL AVOCATULUI ELEVILOR

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



REGULAMENTUL AVOCATULUI ELEVILOR

Art. 1



Cadrul legal de infiintare si functionare a Avocatului Elevilor   este oferit de urmatoarele documente:

  • Conventia ONU cu privire la drepturile copilului;
  • Legea 272/2004 cu privire la protectia si promovarea drepturilor copilului;
  • Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar (2002;
  • Conventia de parteneriat incheiata intre Ministerul Educatiei si Cercetarii si Asociatia "Asistenta si Programe pentru Dezvoltare Durabila - Agenda 21" referitoare la implementarea proiectului Avocatul Elevilopr in 8 unitati liceale din Bucuresti si Judetele Ilfov si Buzau.
  • Contractul de parteneriat incheiat intre Reprezentanta UNICEF in Romania si Asociatia "Asistenta si Programe pentru Dezvoltare Durabila - Agenda 21" referitor la implementarea proiectului Avocatul Elevilopr in 8 unitati liceale din Bucuresti si Judetele Ilfov si Buzau.

Art.2

Scopul Avocatului elevilor

Promovarea si respectarea drepturilor elevului in scoala, in conformitate cu prevederile Conventiei Drepturilor Copilului , a Legii 272/2004, ale Conventiei Europene privind Drepturile Omului.

Art. 3

Obiective

  • Educarea elevilor pentru cunoasterea drepturilor lor si a responsabilitatilor corelate acestora;
  • Crearea in scoli a unui context favorabil pentru exercitarea de catre elevi a dreptului lor la opinie si libera exprimare;
  • Constituirea unor mecanisme  si instrumente viabile pentru cunoasterea si solutionarea cazurilor de incalcare a drepturilor elevului in scoala;
  • Formarea si dezvoltarea de deprinderi si atitudini specifice pentru viitoarea viata de adult a elevilor,  intr-o societate democratica;
  • Cooperarea dintre profesori si elevi pentru imbunatatirea climatului de munca in scoala si a relatiilor dintre elevi - profesori si elevi - elevi.

Art. 4

Atributiile Avocatului Elevilor

- Identificarea problemelor/ a unor situatii de incalcare a drepturilor elevilor;

- Facilitarea legaturii elevilor / parintilor cu conducerea unitatii de invatamant;

- Propunerea de solutii de comun acord cu cadrele didactice abilitate;

- Medierea unor situatii conflictuale din scoala;

- Monitorizarea rezolvarii problemei.

Avocatul elevilor se poate autosesiza in situatii de incalcare a drepturilor elevilor sau de nerespectare a prevederilor Regulamentului scolar

Art. 5

Misiunea proiectului

- Sa ii invete pe tineri sa se manifeste intr-o societate democratica.

- Sa ii ajute pe tineri sa isi asume responsabilitati, militand pentru afirmarea drepturilor lor.

- Sa contribuie la dezvoltarea comportamentul participativ al tinerilor.

- Sa completeze oferta educativa a scolii si a familiei, prin implicarea tinerilor insisi, ca ofertanti de educatie.

5.1 Componenta

Avocatul elevului va fi compus din 7 persoane, astfel:

- 5 elevi - intre care, in mod automat, va fi inclus Presedintele Consiliului Elevilor

- 1 cadru didactic, de regula, consilierul scolar.

- 1 parinte, propus de Comitetul de parinti

Presedintele institutiei "Avocatul elevilor" - va fi un elev, altul, decat Presedintele Consiliului Elevilor.

Elevii care si-au exprimat dorinta de a face parte din aceasta structura, dar nu au fost selectionati, se vor constitui in Grupul de suport al Avocatului Elevilor.

Colectarea Cazurilor

Colectarea cazurilor se va realiza in functie de specificul (particularitatile) fiecarei scoli, astfel:

Printr-o urna special amenajata, cu luarea in considerare exclusiv a sesizarilor semnate;

Prin intermediul Grupului de suport sau a sefilor de clasa, profesorilor diriginti, parintilor, membrilor Consiliului Elevilor;

In mod direct de catre "avocati" de la elevii care au nevoie de ajutorul lor:

Avocatul elevilor se poate autosesiza in situatii de incalcare a drepturilor elevilor sau de nerespectare a prevederilor Regulamentului scolar.

Periodicitatea intalnirilor

Avocatul elevilor se va intruni de regula o data la doua saptamani sau ori de cate ori este necesar pentru solutionarea unei situatii de urgenta;

Intalnirile cu conducerea scolii vor avea loc cu aceeasi periodicitate.

Luarea deciziilor

Deciziile vor fi luate prin consens. Atunci cand nu se poate obtine consensul, minoritatea se va supune majoritatii.

Deciziile vor respecta principiile promovate de Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, astfel:

Avocatul elevilor va garanta tuturor elevilor care i se adreseaza libertatea de exprimare si dreptul la opinie;

Avocatul elevilor va promova in orice situatie principiile nediscriminarii si o abordare egala a fetelor si baietilor;

In toate solutiile propuse se va urmari interesul superior al copilului.

Gestiunea cazurilor

Se va solicita conducerii scolii un spatiu pentru intalniri si pastrarea documentelor.

Fiecare caz va fi inregistrat si va avea un numar de ordine.

Intalnirile Avocatului Elevilor vor fi consemnate intr-o baza de date In functie de posibilitati, baza de date poate fi electronica.

6. Relatiile cu elevii, profesorii si conducerea scolii

Membrii Avocatului elevilor trebuie sa fie un model, sa promoveze in scoala si in comunitate un comportament moral, demn si civilizat, in concordanta cu valorile educationale si civice.

6.1 Relatiile cu elevii

Intre Avocatul elevilor si ceilalti elevi trebuie sa se stabileasca relatii de cooperare, incredere si intelegere reciproca;

Avocatul elevilor va informa, cu sprijinul profesorilor diriginti, elevii cu privire la drepturile si responsabilitatile lor in scoala si in societate.

Avocatul elevilor va analiza situatiile de abuz si violenta exercitate asupra copiilor si va propune masuri pentru stoparea acestora;

Avocatul elevilor va promova si incuraja cooperarea in cadrul scolii in vederea asigurarii dreptului la educatie tinand cont de egalitatea sanselor.

6.2 Relatiile cu cadrele didactice

Avocatul elevilor va conlucra cu profesorii diriginti pentru cunoasterea de catre toti elevii a drepturilor copilului si a responsabilitatilor care le revin.

Avocatul elevilor va prezenta profesorilor diriginti solutiile propuse pentru situatii care vizeaza elevi din clasa respectiva pentru a le analiza si stabili de comun acord solutia optima. In functie de necesitati, aceasta va fi prezentata conducerii scolii.

6.3 Relatiile cu conducerea scolii

Avocatul elevilor trebuie sa informeze corect si obiectiv conducerea scolii despre activitatile si cazurile aflate in desfasurare

Situatiile care nu pot fi solutionate la nivelul scolii se vor adresa, prin intermediul conducerii scolii, institutiilor abilitate (Directia de asistenta si promovare a drepturilor copilului, politie, avocatul poporului etc)

7. Diseminarea informatiei

Informarea despre Avocatul elevilor in scoala respectiva se va face in functie de posibilitati, prin:

membrii Consiliului elevilor

grupul de suport

fluturasi

postere

ecusoane

revista scolii

statia de radio

etc

In fiecare liceu Regulamentul Avocatului elevilor va fi afisat la loc vizibil. De asemenea, se vor afisa drepturile si responsabilitatile elevilor.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1703
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved