Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Gradinita

SISTEMUL METODELOR DE INSTRUIRE. CLASIFICAREA METODELOR DE INVATAMANT CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR GRUPE DE METODE

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic




SISTEMUL METODELOR DE INSTRUIRE. CLASIFICAREA METODELOR DE INVATAMANT CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR GRUPE DE METODE




Educatia si scoala de astazi au renuntat de mult la ideea existentei unei metode absolute, universal valabile, declarandu-se deschis pentru o metodologie flexibila, usor de adaptat dar si eficienta.

Ritmul alert al vietii si noua viziune asupra cunoasterii si rolului ei in istoria dezvoltarii personalitatii umane au deschis noi directii de diversificare a cailor de realizare a actiunii instructiv-educative, de dialog si de cercetare pedagogica.

Cel putin patru motive justifica faptul ca metodele de predare-invatare se constituie in sistem:

actioneaza in angrenajul global al fenomenului educational (orice situatie de invatare scolara se realizeaza dupa o proiectare minutioasa care presupune atingerea unor obiective instructiv-educative apeland la un continut, metode si mijloace, metode specifice de organizare si abordare a predarii – invatarii, resurse adecvate, toate corelate in functie de valorile evaluarii)

configureaza un act unic complementar si compensatoriu actionand compatibil sub doua aspecte: invatarea si predarea

pe scala metode – tehnici - procedee si in functie de nivelul de implicare si corelare impuse de contextul educational suporta conjunctural translatii si reierarhizari

se constituie in reale taxonomii metodologice care au la baza criterii de clasificare

Ca atare, si clasificarile acestora dupa anumite criterii raman o problema controversata

ce da nastere la noi discutii si experimentari mai ales pentru faptul ca vor surprinde perspective diferite Cele mai cunoscute CLASIFICARI adopta criteriul:

istoric care face distinctia intre:

metode vechi (clasice, traditionale) –expunerea, conversatia, exercitiul

metode noi ( moderne) – algoritmizarea, problematizarea,

brainstorming-ul, invatarea programata ( desi nimeni nu

poate garanta ca tot ce e vechi este obligatoriu cu uzura

morala mare, depasit iar ce este nou este intotdeauna si

modern

raportarii metodelor la cerintele de ieri si de astazi ale invatamantului

metode vechi (“traditionale “ sau “clasice”, “dogmatice” sau “didactice”) impartite de Robert Lajon in:

o       metode didacticiste –verbale priin excelenta, centrate pe memoria reproductiva si lipsite de interes pentru elev

o       metode atractive - bazate de obicei pe utilizarea jocului fara sa tina seama de efortul necesar invatarii;

o       metode intuitive - fundamentate pe observarea lucrurilorul si fenomenelor concrete sau pe substitutiile acestora;

o       metode traditionale - bazate pe experienta anterioara a copiluluisi pe procedurile didactice si intuitive mai sus anuntate

metode noi grupate in:

o       metode libertine, anarhiste , (inspirate din ideile lui J.J. Rousseau,L. Tolstoi) soldate prin esec si sortite abandonarii;

o       metode active, inspirate din sistemele pedagogice care s-au bazat pe progresele cunoasterii copilului .

gradului de generalitate (nivelul de extensie a sferei de aplicabilitate) in functie de

care metodele se impart in:

metode generale - expunerea, prelegerea, conversatia, cursul magistral

metode speciale ( particulare, pentru predarea unor discipline sau

aplicatiile pe diferite trepte de instructie si educatie)

– exercitiul moral

bilateralitatii procesului de invatamant care le divizeaza in:

metode de predare

metode de invatare

functiei fundamentale in conformitate cu care exista:

metode de transmitere si asimilare a noilor cunostinte

metode de formare a priceperilor si deprinderilor

metode de consolidare

metode de evaluare si autoevaluare

metode de verificare

traditionale-verificare orala curenta, evaluare scrisa curenta, verificarea periodica (prin teza sau practica), verificarea cu caracter global (examenul oral, scris, practic)

de data mai recenta - verificarea la sfarsit de capitol ( orala, scrisa), verificarea prin teste docimologice ( curente, periodice)

de apreciere - apreciere verbala, apreciere prin nota, apreciere prin calificative

metode complementare de evaluare a activitatii si comportamentelor – fisa de evaluare, scara de clasificare, lista de control/verificare, observarea sistematica, investigatia, portofoliul, autoevaluarea

metode de aplicare

modului de organizare a muncii (insertiei sociale) – care reliefeaza diviziunea:

metode de munca individuala,

libere

sub directia profesorului

programate

metode de munca in doi:

profesor-elev

elev-elev

metode de munca in echipa:

grupuri efectuand aceeasi activitate

grupuri efectuand munci diferite

metode de munca colectiva (cu intreaga clasa):

profesor-clasa (sens unic, frontal)

dialog profesor – clasa (dublu sens)

discutie ( in sens multiplu)

metode de munca in grupuri mari

conferinta, film etc.

dezbateri in grupuri mari, in masa.

combinate (rezultate din alternarea celorlalte)

modului de determinare a activitatii mintale care pune in evidenta:

o       metodele algoritmice

o       metode semi - algoritmice

o       metode euristice

gradului de activizare( participare, angajare) a elevilor care imparte

metodele in:

pasive (expozitive, acromatice - akromaticus - menit de a fi ascultat)

expunerea, povestirea, prelegerea, cursul magistral, conferinta

active

opozitiei dintre invatarea mecanica (prin receptare) si invatare constienta (prin descoperire) (Ausubel, D., Robinson, Fl., 1981, pp. 67-101) conform careia cel care invata poate fi in proportie variabila in cadrul fiecarei metode si receptor si investigator. Putem vorbi in acest caz de :

o       metode bazate pe receptare - expunerea, demonstratia cu

caracter expozitiv

o       metode care apartin preponderent descoperirii dirijate

conversatia euristica, conversatia dirijata, instruirea

programata, studiul de caz

metode de descoperire propriu-zisa – observarea

independenta, exercitiul euristic, rezolvare de

probleme, brainstorming ( cf. Moise,1993)

Intre cel doua categorii de metode exista un continuum relational ce prezinta un compromis intre elementele constitutive ale receptarii si descoperirii ca extreme: conversatia euristica, demonstrarea cu solicitarea elevului/studentului, exercitiul dirijat, lucrul dirijat cu manualul, instruirea programata, studiul de caz, observarea dirijata.

domeniilor sau laturilor educatiei ce vizeaza educatia intelectuala, fizica si sportiva, moral-civica, juridica, ecologica, estetica, etc.

disciplinelor de invatamant

izvorului cunoasterii sau sursei principale generatoare a invatarii scolare care vizeaza:

experienta social-istorica a omenirii(cultura la nivelul abstractiunilor

(conceptualizata) fixata si exprimata cu ajutorul cuvantului

(experienta simbolica)

experienta individuala( proprie) dedusa din confruntarea nemijlocita

si activa cu realitatea, explorarea lumii reale (experienta

sensibila)

cea obtinuta prin actiunea practica, de interventie, transformatoare

asupra realitatii (experienta tehnico-practica) (Cerghit, I.,

Bunescu,V.)

Subcriteriul acestei clasificari este desemnat suportul ( vectorul ) informatie ( cuvant, imagine, actiune In conformitate cu acestea se disting:

METODE DE COMUNICARE ORALA

metode expozitive ( afirmative) –expunerea cu oponent, prelegerea dezbatere

(discutie)

metode interogative – ( conversative sau dialogate)

- metoda discutiilor si dezbaterilor

- metoda problematizarii ( instruirea prin

problematizare)

Metode de comunicare bazate pe limbajul intern. Reflectia

personala

Metode de comunicare scrisa. Tehnica lecturii

Metode de explorare a realitatii ( bazate pe contactul direct sau

indirect cu realitatea)

metode de explorare nemijlocita a realitatii: observarea sistematica si independenta experimentul, invatarea prin cercetarea documentelor si vestigiilor istorice

metode de explorare mijlocita ( indirecta): metode demonstrative

(intuitive) metode de modelare ( model devices)

Metode bazate pe actiune ( operationale, practice )

metode bazate pe actiunea reala: metoda exercitiului, metoda studiului de caz (metoda cazurilor), proiectul sau tema de cercetare – actiune, metoda lucrarilor practice

metode de simulare (bazate pe actiune fictiva): metoda jocurilor

(invatare prin joc), metoda dramatizarii ( invatare prin dramatizare),

invatarea prin simulatoare

Metode de rationalizare a invatarii si predarii metoda activitatii cu

fisele, metode algoritmice de instruire, instruire programata ( invatare

programata ) instruirea asistata de calculator ( IAC )

Pentru fiecare dintre surse sunt specificate tipuri diferite de invatare si variate modalitati de organizare a invatarii.

● dupa sorgintea schimbarii produse la elevi:

metode heterostructurante ( transformarea se produce prin altul) – expunerea, conversatia,

studiul de caz, problematizarea

metode autostructurante ( individul se transforma prin sine insusi) – descoperirea, observatia,

exercitiul ( cf. Landsheere,1992, p 130)

modalitatii principale de prezentare a cunostintelor:

verbale – bazate pe cuvantul scris sau rostit

intuitive – bazate pe observarea directa, concret senzoriala a obiectelor si

fenomenelor realitatii sau a substitutelor acestora

scopului didactic urmarit :

metode de predare a materialului nou, de fixare a cunostintelor, de

formare a priceperilor si deprinderilor - expunerea, prelegerea,

explicatia, conversatia, demonstratia, munca cu manualul si cartea,

observarea independenta, exercitiul

metode de verificare si apreciere a cunostintelor, priceperilor si

deprinderilor - verificarea orala, lucrarile scrise, verificarea cu ajutorul

masinilor

actiunii si sistemelor de semnalizare ( Stanciu Stoian )

metode bazate pe actiune - exercitiul, lucrari de laborator, lucrari de

atelier, munca cu manualul si cartea

iconice ( la nivelul primului sistem de semnalizare ) – demonstratia,

observatia, excursiile si vizitele

simbolice ( la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare) –

expunerea, conversatia

interactiunii educationale moderne : metoda asaltului de idei

( brainstorming ), tehnica electronica de brainstorming, brainstorming

personal, Reuniunea Phillips 66, controversa creativa (constructiva),

Tehnica Focus, ascultarea interactiva, tehnica acvariului, metoda

rezolvarii creative de probleme ( problem solving)

Metode de comunicare orala

Metode expozitive (afirmative, propozitionale)

Cerinta expresa de implicare si participare activa in procesul de predare-invatare a restrans spatiul si timpul de utilizare a acestui tip de metode .

Virtutiile si avantajele utilizarii acestora le mentin insa pe firmament ca traditionale, cuvantul rostit ramanand un instrument de instruire de neinlocuit, cu riscuri si avantaje deopotriva.

Mai economice, pentru ca nu presupun nici un fel de aparatura sau consum de energie, ele pot fi si eficiente daca profesorul isi insuseste performant tehnicile acestora.

Acromatice, adica menite sa fie ascultate, fac parte din categoria metodelor pasive.

Cum intregul proces educational este un act de comunicare ce prezinta fapte, procese, nevoia de propozitionalizare, de integrare conceptuala prin intermediul cuvantului este evidenta.

Fiind flexibila, comunicarea orala ofera spontaneitate, expresivitate in functie de mesajul transmis, utilizarea unui limbaj bogat, simplu si concis cu marcarea ideilor si

impunerea un anumit ritm care sa permita receptarea corecta.

Ele reprezinta modalitati de transmitere sistematica, continua si ordonata a unor structuri informationale si rareori sunt in stare pura pentru ca in functie de materia la care sunt utilizate, se sprijina sau se impletesc cu altele.

Inconvenientul principal ramane slaba posibilitate de interrelationare si conexiune inversa.

Expunerea, cu formele sale clasice:

o       explicatia,

o       povestirea,

o       descrierea ,

o       enuntul

o       demonstratia logica,

o       prelegerea scolara

o       cursul magistral,

o       conferinta

o       instructajul

si variantele lor –

o       prelegerea-dezbatere,

o       prelegerea-discutie,

o       conferinta-dezbatere,

o       expunerea cu oponent,

o       informarea,

o       microsimpozionul,

o       instructajul de fundamentare,

Explicatia

Ca forma de expunere in care „ predomina argumentarea rationala”

(Tircovnicu,V.,1975) presupune „o dezvaluire pe baza unei argumentatii deductive a adevarului” Cerghit, I.,1988)

Profesorul prezinta intr-o succesiune logica o multitudine de date si fapte care duc inevitabil la o concluzie si generalizari.

Utilizarea unor operatii logice de genul inductiei si deductiei, analogiei, etc. va urmari tocmai aceasta.

Se acorda atentie mai mult elementelor ce trebuie explicate ( notiuni, concepte, reguli principii, legi) si nu celor ce se prezinta, analizandu-se argumentele, premisele, cauzele, exemplele aplicative, particulare ce vor confirma lucrurile explicate.

Accentul cade pe receptarea adevarului si reproducerea argumentelor didactice, pe logica analizei si nu pe constructiile elevului/studentului.

Intr-o forma simpla se poate utiliza si la clasele primare dar predominanta este in ciclul gimnazial. Obiectivele urmarite ne obliga sa facem distinctie intre:

--explicatia teleologica care justifica actiunea prin referire la scop

( pentru ce?)

--explicatia prin mecanism, de prezentare a principiilor functionarii

--explicatia cauzala ce releva cauzele aparitiei, manifestarii sau

existentei unui fenomen (de ce ?)

--explicatia procedurala ce evidentiaza operatiile necesare

producerii unui fenomen, fapt, etc. ( cum?,

care ?)

-- explicatia normativa ce analizeaza caracteristicile, asemanarile

si deosebirile esentiale dupa criterii bine

stabilite

--explicatia consecutiva care prezinta enumerativ evenimente, stari

ci conduc spre o stare finala

Expunerea cu oponent.

Deosebita fata de prelegere prin prezenta celei de a doua persoane – cadru didactic sau elev cu o buna pregatire, cu spirit critic si inteligenta sociala, reactie optima de interventie si raspuns, ea permite interventia in timpul expunerii pentru interogari, formulari de observatii, lamuriri, simuland intretinerea unui dialog cu profesorul.

Luand forma unui „spectacol didactic”, ca orice tehnica de dramatizare ( dramatising device) expunerea cu oponent pretinde celor doi parteneri educationali sa conceapa si sa realizeze dialoguri instructionale.

Pregatita dupa sistemul team-teaching in cadrul unei echipe de profesori, aspectul dramatic se accentueaza.

Prelegerea-dezbatere.

Specific acestei tehnici este dihotomia la nivel temporal a activitatii didactice.25 - 30 de minute profesorul (lectorul sau conferentiarul) le afecteaza prezentarii principalelor continuturi (opinii, puncte de vedere, legi, principii, teorii etc.) restul pastrandu-l pentru a adanci intelegerea cunostintelor, a face analize comparative, a interpreta si aplica, a apela la experienta teoretica si practica a elevilor( cursantilor) cu privire la subiectul pus in discutie ( a stimula noi asociatii de idei cu mai multa relevanta sau pentru a gasi impreuna solutii noi, inedite sau interesante.

Inconvenientul principal consta intr-o participare nesubstantiala a cursantilor , ceea ce poate transforma dezbaterile in discutii superficiale care sa nu provoace un flux de idei remarcabil, sa nu instaureze o atmosfera incitanta de activitate.

METODE INTEROGATIVE (CONVERSATIVE SAU DIALOGATE)

Conversatia didactica

Etimologic, cuvantul conversatie vine de la latinescul con = cum, ce si versus = intoarcere, intoarcere si reintoarcere, a cerceta cu de-amanuntul, examinare sub toate aspectele.

Radacinile cognitive ale metodei se afla in maieutica lui Socrates si aceasta arata ca este vorba despre examinarea unei probleme sub toate aspectele ei.

Pentru aceasta, subiectul ce urmeaza a fi discutat trebuie sa fie semnificativ, sa ofere posibilitati cursantilor, elevilor sa-i anticipeze structura globala. Ca metoda, conversatia isi asuma o multitudine de functii:

de clarificare, sintetizare si aprofundare a cunostintelor

( conversatia de aprofundare)

de consolidare si sistematizare a cunostintelor si intarire a convingerilor stiintifice

(conversatia de consolidare)

euristica, de descoperire de noi adevaruri ( asimilare de cunostinte) si formativa

( conversatia de tip euristic)

verificare sau control ( examinare, evaluare) a performantelor invatarii

( conversatie de verificare)

Putem vorbi de conversatie euristica si conversatie examinatoare

( cateherica), conversatia dezbatere sau multidirectionala Conversatia euristica este astfel conceputa incat sa conduca la descoperirea a ceva nou pentru elev.

Conversatia euristica sau socratica

Ausubel si Robinson (1981) considera ca aceasta forma de conversatie poate fi considerata si o forma de invatare prin descoperire dirijata.

Ea se constituie din serii legate de intrebari si raspunsuri la sfarsitul carora elevii trebuie sa gaseasca adevarul sau noutatea. Profesorul il ajuta pas cu pas prin felul, ordinea si consistenta intrebarilor, sa ajunga la adevarul sau insolitul cautat.

Specific pentru acest tip de conversatie este faptul ca fiecare noua intrebare isi gaseste punctul de plecare in raspunsul anterior.

Experienta de cunoastere a elevului se constituie intr-o conditie esentiala pentru relevanta metodei. Utilizarea sa este oportuna atunci cand lectia se desfasoara pe baza unui studiu individual sistematic (analiza unor opere literare care implica direct analiza personajelor, structura situationala etc.) dupa una sau mai multe excursii tematice , in lectiile de recapitulare si uneori chiar in verificarea elevilor.

Forma euristica contribuie la cautarea adevarului prin efortul unit al celor doi factori ai relatiei profesor-elevi.

Intrebarile se adreseaza judecatii elevilor, stimulandu-le si orientandu-le gandirea si se folosesc in lectiile de invatare de noi cunostinte si in lectiile de formare de priceperi si deprinderi.

Forma catihetica

se adreseaza deci preponderent memoriei,

urmareste constatarea insusirii de catre elevi a unor cunostinte acumulate anterior pe care se vor cladi in continuare celelalte

se utilizeaza:

o       mai ales in partea initiala a lectiilor,

o       in momentul activarii ideilor ancora,

o       in partea finala,

o       cand se realizeaza feedback-ul.

Indiferent de forma, conversatia trebuie sa indeplineasca cateva conditii generale indicate de cercetarea pedagogica

sa se sprijine, sistematic, pe fapte de limba

sa se ridice, obligatoriu, de la fapte, la notiuni, definitii si reguli generale, ceea ce presupune ca elevii sa fie pusi sa observe, sa compare, sa descopere.

sa solicite puterea de argumentare a raspunsurilor, deci gandirea

sa nu se formuleze si sa se puna la intamplare, ci sa urmareasca logica demersului cognitiv.

intrebarile sa fie formulate clar si precis

sa nu se puna intrebari care dau de-a gata raspunsul

sa se acorde timp suficient elevilor pentru formularea raspunsurilor

sa se evite intrebarile echivoce

profesorul nu trebuie sa vorbeasca mai mult decat elevul impunandu-i-se cat mai multa sobrietate in tinuta si comportament.

Conversatia examinatoare ( catehetica )

Se deosebeste de cea euristica prin faptul ca sistemele sau laturile, seriile de intrebari si raspunsuri nu mai sunt obligatorii.

Principala sarcina este stabilirea, constatarea nivelului la care se afla cunoasterea elevului.

Independenta intrebarilor si raspunsurilor si faptul ca nu exista obligativitatea de a epuiza toate aspectele legate de continutul analizat constituie caracteristici esentiale.

Poate fi utilizata :

pe tot parcursul predarii subiectului nou sub forma intrebarilor de sondaj,

la sfarsitul predarii apeland la intrebari recapitulative,

in cadrul conversatiei ce precede predarea,

pentru a indeplini rolul de feed-back (a vedea in ce masura itemurile predate au fost intelese)

Eficienta acestor metode depinde de subtilitatea dialogului didactic in cadrul caruia formularea intrebarilor si structurarea intrebarilor si raspunsurilor este esentiala.

In planul gandirii, intrebarile :

anticipeaza sau schimba directia gandirii,

fac trecerea de la cunoasterea imprecisa sau ambigua, limitata la cea precisa, completa, stiintifica.

Cauzale, ipotetice, relationale – ele fie ca sunt convergente si orienteaza gandirea , stimuleaza asociatiile de idei, sintezele, comparatiile si analogiile, fie ca sunt divergente dirijand gandirea spre gasirea unei multitudini de solutii originale sau noi . Cele de evaluare, impun emiterea unor judecati de valoare, de anticipare, de predictie. Toate trebuie insa sa indeplineasca urmatoarele calitati:

Corectitudine - sub aspect logic si gramatical,

varietate ( explicative, problematizatoare, reproductiv-cognitive, productiv-cognitive asociere permanenta cu

timpul de gandire care-l necesita,

sa nu sugereze raspunsul,

sa nu ceara raspunsuri monosilabice ( da, nu ),

sa fie adresate intregii clase mai intai,

sa nu fie voit eronate,

Este necesara :

incurajarea elevilor in formularea intrebarilor, in special a intrebarilor problema,

introducerea unor suporturi intuitiv-demonstrative,

acordarea unei libertati mai mari in alegerea mijloacelor de expresie

atentie deosebita pauzei de reflectie.

Problematizarea ( predarea prin rezolvare productiva de probleme)

Avand mari resurse in privinta activizarii elevilor, a caracterului formativ al instruirii si in dezvoltarea creativitatii, problematizarea, ca tip de invatare prin descoperire complexa, pune in discutie notiuni ca situatie-problema, predare problematizata si invatare problematizata.

Situatia problema desemneaza o situatie contradictorie, conflictuala ce rezulta din trairea simultana a doua realitati : experienta anterioara ( cognitiv-emotionala) si elementul de surpriza, necunoscutul cu care se confrunta subiectul. ( I., Cerghit, 1988 )

De aici si generarea unei stari psihice de curiozitate, de nedumerire, de uimire, incertitudine in fata necunoscutului.

T. V. Kudreavtev desemneaza cinci categorii sau tipuri de situatii problema:

Existenta unui dezacord intre cunostintele vechi ale elevului si cerintele impuse de rezolvarea unei situatii

Obligativitatea alegerii dintr-un sistem de cunostinte chiar incomplete doar pe cele necesare rezolvarii situatiei problema si completarea ulterioara a datelor lipsa

Existenta unei contradictii intre modul de rezolvare teoretica si posibilitatea practica de realizare

Solicitarea de a sesiza dinamica miscarii chiar intr-o schema aparent statica

Cerinta de a aplica in conditii noi cunostinte asimilate anterior

(T. V. Kudreavtev apud T.,Caliman, 1975)



Predarea problematizata consta in crearea situatiilor problema si nu punerea de intrebarilor de catre profesor.

Ea este un ansamblu de activitati de genul: organizarea situatiei problema, formularea problemelor, acordarea de ajutor elevilor in rezolvarea lor, verificarea solutiilor, coordonarea procesului de sistematizare si fixare a cunostintelor. Importanta este derularea „ scenariului” si prezenta profesorului in calitatea sa de regizor.

Invatarea problematizata vizeaza activitatea elevului din perspectiva predarii problematizate. R., Gagné distinge sase etape in rezolvarea problemelor:

1) definirea punctului de plecare, a cerintelor si obiectivului

urmarit,

2) punerea problemei prin sesizarea conditiilor,

3) recunoasterea startului si selectarea informatiei,

4) organizarea si reorganizarea informatiei pentru identificarea

solutiilor pe calea rationamentului,

5) optiunea pentru o solutie optima,

6) verificarea solutiilor si rezultatului

Exista conditii strict obligatorii pentru aplicarea problematizarii –

anumita experienta scolara,

alegerea celei mai potrivite probleme si a celui mai bun moment pentru a o supune rezolvarii in activitatea instructionala,

manifestarea unui interes real fata de problema,

alegerea unui colectiv scolar optim din punct de vedere al numarului de elevi si a gradului de omogenitate a colectivului.

Problematizarea

creeaza prin utilizarea sa sistematica o trebuinta launtrica de cunoastere si de

autodepasire,

dezvolta capacitatea

o       de analiza

o       de solutionare a problemelor,

o       de a gasi raspunsuri deosebite

o       si nu in ultima instanta de a le crea.

METODE DE COMUNICARE BAZATE PE LIMBAJUL INTERN.

Reflectia personala

Privita ca tehnica a activitatii mintale, reflectia desemneaza o concentrare a intelectului si o luminare care se produc asupra unor cunostinte, idei, sentimente, actiuni, etc., supuse analizei si examinarii. ( I.,Cerghit, 2001, pp72)

Piaget considera ca reflectia personala este una dintre cele mai atractive si fructuoase metode ce au o mare valoare euristica iar Mager sustine ca de ea depind cele mai mari realizari ale umanitatii.

Vorbim despre reflectie:

o       estetica,

o       filozofica,

o       social-politica,

o       matematica,

o       stiintifica,

o       in muzica si arta,

o       pedagogica

in functie de continuturile care se vehiculeaza, de natura problematicii supusa reflectiei.

Reflectia presupune:

o       supozitii si anticipatii,

o       cristalizarea unor demersuri cognitive sau emotionale,

o       conturarea unor sinteze

o       constructia unor concluzii sau ipoteze noi,

o       descoperirea sau redescoperirea unor principii, norme si legi purtand amprenta originalitatii si creativitatii personale

Fie ca este realizata la nivel individual( solitar), fie in echipa sau grup, deci colectiva, in care ideile unora pot constitui puncte de plecare pentru supozitiile sau concluziile altora, ea poate fi preponderent artistica ( analogica, deductiva), critica sau experimentare in plan mintal a unor idei, modele, simboluri, imagini specifice.

Ocazionala sau sistematica, spontana, dirijata sau nedirijata, reflectia ramane pentru fiecare din noi atat o metoda de a cunoaste cat si una de ne autodescoperi.

METODE DE EXPLORARE A REALITATII

( bazate pe contactul direct sau indirect cu realitatea)

METODE DE EXPLORARE NEMIJLOCITA A REALITATII:

Metoda observarii sistematice si independente

Practicata in forme mai simple sau mai complexe in functie de varsta si experienta, observatia consta in „ urmarirea sistematica de catre elev a obiectelor si fenomenelor ce constituie continutul invatarii in scopul surprinderii insusirilor semnificative ale acestora.”

Cerghit,I., 198o) 

Se pot observa fapte, actiuni, producerea unor fenomene si a unor „ schimbari de stare” ( Gagné, R.,1975). Functia sa principala este de a-l introduce pe elev pe o cale simpla dar eficienta in cercetarea stiintifica (functie formativa).

Semnificatia originara - servare ob – este de a avea inaintea ochilor, a avea ochii pe, a cerceta. Din punct de vedere pedagogic presupune mai multe forme: observatia spontana si neorganizata, observatia enumerativa si descriptiva, observarea ca cercetare organizata si sistematica, observarea bazata pe auto-dirijare sau dirijare impusa din exterior.

Sursa de informatie directa, ea devine si un exercitiu de gandire analitica si sintetica, gandire cauzala, independenta, de formare si dezvoltare a deprinderilor de investigatie inductiva, de mentinere a interesului pentru actul experimental, etc.

Etapele care imprima caracter activ observatiei sunt:

luarea ca punct de plecare a problemei ridicata intr-o activitate de invatare sau de aplicare practica

discutarea in comun a problemei pana este clarificata si precizarea sarcinilor si obiectivelor observatiei

formularea de intrebari problema si stabilirea anumitor criterii sau indicatori de observare

etapizarea observarii in conformitate cu un plan elaborat chiar de elevi dupa un program propriu de stabilire a sarcinilor de activitate

consemnarea sistematica in caiete de observatie, fise speciale, grile si protocoale de observatie

utilizarea unor operatii de identificare, comparare, discriminare, ordonare, clasificare) observarea prin opunere)

analiza, prelucrarea si interpretarea datelor obtinute, construirea de rationamente

prezentarea orala sau scrisa ) cu ajutorul graficelor, tabelelor,schitelor) a datelor obtinute si dezbaterea lor

verificarea reflexiv si experimental a noilor achizitii

valorificarea achizitiilor in lectii si activitati instructive

continuarea observatiilor cu modificarea obiectivelor si introducerea unor elemente experimentale

Experimentul

Observare provocata, actiune de cautare, incercare, de gasire de dovezi si de legitati, experimentul poate fi definit si ca provocare intentionata, in conditii determinate a unui fenomen in scopul observarii comportamentului lui, cercetarii raporturilor de cauzalitate, descoperirii esentei acestuia ( adica a legitatilor care-l guverneaza si verificarii unor ipoteze) ( Cerghit, I., 2001 ). In functie de scopul urmarit, acesta poate fi :

Experiment demonstrativ care ilustreaza un fenomen sau un proces greu accesibil observatiei directe. Se executa in fata clasei, se emit ipoteze si se explica esenta fenomenului provocat. El comporta mai multe variante:

experimente calitative care pune in relief o relatie cauza-efect.

experimente cantitative cu ajutorul carora se determina anumite marimi ale proceselor si fenomenelor care au loc

experimente negative ce urmaresc corectarea anumitor reprezentari gresite ale elevilor despre un fenomen sau proces

experimente destinate formarii deprinderilor motrice de manuire a unor aparaturi,

instalatii, materiale si substante.

Experiment de cercetare care provoaca fenomene pentru a observa, studia, interpreta proprietatile unui fenomen. El are ca scop familiarizarea elevilor cu demersurile necesare investigatiilor stiintifice. Repetandu-l de cate ori este nevoie ei invata sa formuleze ipoteze, sa stabileasca premisele stiintifice, sa elaboreze un plan experimental, sa inregistreze si sa prelucreze rezultatele obtinute, sa formuleze concluzii, sa le argumenteze.

Experiment de aplicare ( aplicativ care verifica posibilitatile elevilor de a aplica in practica tezele teoretice insusite.

In functie de tipul de experiment, materialele si instalatiile avute la dispozitie, elevii pot lucra fie individual fiind responsabili de o anumita tema, fie pe echipe de 2-3 parteneri cand nu dispunem de truse sau instalatii suficiente.

Profesorul este liderul incontestabil care stabileste formele si modurile de activitate (frontale,combinate) ritmul si modul de inregistrare a datelor.

In tabelele sau protocoalele de observatii acestia vor nota: observatii asupra fenomenului si modul cum interpreteaza aceste date, concluzii partiale si totale, nivelul de aplicabilitate, raspunsuri la unele teme-problema sau teme speciale pentru meditatie.

METODE DE EXPLORARE MIJLOCITA ( INDIRECTA)

Metoda demonstratiei

Nu toata cunoasterea are loc prin explorarea directa a realitatii. Exista lucruri, fapte, timpuri, fenomene care s-au petrecut cu mult timp in urma sau se consuma intr-un timp prea scurt chiar daca se desfasoara in actualitate pentru a putea fi cunoscute sau intelese.

De aceea se apeleaza la substitute ale realitatii materiale intuitive si mijloace didactice care inlocuiesc verbalismul si formalismul cu o nota de realism, adica „ ofera o traire prin substituire a unei experiente care in unele limite ramane totusi directa” (Bruner, J.,1970).

A demonstra (lat. demonstro = a arata intocmai, a descrie, a dovedi) inseamna a arata , a prezenta obiecte, fenomene reale sau substitutele acestora in scopul asigurarii unui suport perceptiv (concret-senzorial) suficient de sugestiv pentru a face accesibila predarea si invatarea unei materii pentru a confirma consistenta unor adevaruri ori pentru a facilita executia corecta a unor actiuni, insusirea unor comportamente (practice, profesionale). (Cerghit, I., Bunescu,V.,1988)

Demonstratia poate provoca o perceptie inductiva (concret-senzoriala) sau presupune o fundamentare deductiva prin rationament logic daca este una logica (teoretica).

Practica valorifica mai multe variante:

demonstratia obiectelor si fenomenelor reale, (demonstratia pe viu),

demonstratia experimentelor de laborator ( experimentul demonstrativ)

Demonstratia actiunilor si comportamentelor,

demonstratia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, actiunilor,

demonstratia de tip combinat,

demonstratia cu ajutorul reprezentarilor grafice (tablou, foto, harti, planuri, scheme, tabele, grafice),

demonstratia cu ajutorul mijloacelor tehnice audio-vizuale (proiectii fixe, dinamice, televiziune),

demonstratia intemeiata pe documente auditive sau reproduceri ale lor, demonstrarea exemplelor, demonstratia clinica etc.

Desi se mai pastreaza inca conceptia potrivit careia profesorul sau cel mult elevul va realiza operatiile de demonstrare, utilizarea mijloacelor audio-vizuale in demonstratie a modificat echilibrul balantei cunoasterii.

Demonstrarea cu ajutorul lor desfiinteaza barierele spatiale orice loc putand deveni accesibil (demonstratia spatiului), condenseaza sau fluidizeaza timpul in functie de ritmul optim de intelegere si cunoastere a unui fenomen ( demonstratia timpului), prezinta realitatea in dinamismul ei ( demonstratia miscarii).

Utilizarea excesiva a mijloacelor audio-vizuale poate constitui un impediment in calea abstractizarii si poate deveni o bariera in dezvoltarea gandirii conceptuale.

Demonstratia impune o nota convingatoare invatarii si se utilizeaza atat in predare cat si in consolidarea cunostintelor.

Crearea unei atmosfere de asteptare, de trebuinta, interes, curiozitate epistemica, constientizarea scopului urmarit, precizarea unor puncte de sprijin sau repere de perceptie, dozarea cantitatii de informatii supusa demonstratiei de asa natura incat sa nu rapeasca ineditul, surpriza, angajarea mai multor analizatori care sa prezinte dinamismul fenomenelor, faptelor in derulare, o anumita experienta in manevrarea instalatiilor audio-video constituie conditii esentiale pentru reusita unei demonstratii.

METODE DE MODELARE (MODEL DEVICES).

Modelarea didactica este o constructie artificiala, substantiala sau mentala a unor modele materiale sau ideale privite ca analoage (izomorfe) ale unor sisteme sau cazuri originale, reale.

Modelul este intotdeauna o simplificare, o schematizare, un extras,o aproximare a realitatii, a unui original (obiect, fenomen, proces) dar nu se identifica niciodata cu ea.

Exista mai multe procedee de modelare:

marirea sau reducerea la scara a unor reproduceri similare

(mulaje, machete, statii pilot, microprocese),

concretizarea - redarea figurativa a cifrelor,

abstractizarea – redarea unor serii intregi de obiecte, procese

etc. prin formule numerice si literale,

analogia - imaginarea unui obiect sau aparat care va functiona

dupa un sistem comparativ asemanator cu unul real

Dupa gradul de abstractizare ce se utilizeaza exista modele structurale si functionale.

▲ Modele obiectuale, materiale (fizice, tehnice, intuitive) cum sunt

machetele care sunt substitute miniaturizate dar relativ

fidele, mulajele, corpuri geometrice, micromodele similare

▲ Modele figurative - reprezentari grafice-modele atomice,

moleculare, celulare, diagrame, organigrame, semne

conventionale, filme de animatie ce reproduc

schematic fenomenele magnetice, biologice, electrice etc.

▲ Modele ideale sau simbolice (abstracte) exprimate in formule,

ecuatii, scheme matematice si logice, logico-matematice, etc.

care sintetizeaza mecanismele de functionare sau actiunea de

construire a unei masini, instalatii sau desfasurarea unor

procese in diferite domenii de activitate. Utilizarea modelelor

implica activizarea reala a elevului pentru ca el trebuie sa

depaseasca dificultatile transpunerii unui model in altul.

In functie de nivelurile de abstractizare deosebim mai multe feluri de modelare:

▲ Modelare simulatorie (bazata pe modele simulatoare) care imita

un fenomen, proces, fapt, actiuni cu doua variante: simulacre

structurale care redau structura unui sistem, principiile de

organizare si simulacre functionale care redau principiile

functionarii, dinamica si evolutia spatiala si temporala a

miscarilor, actiunilor.

▲Modelare prin analogie exprimata in modele ideale, abstracte,

mentale. Vorbim de modele grafice, figurale sau configurate care redau foarte simplificat procese,fenomene etc., modele matematice ce se constituie in abstractii ce evidentiaza

fenomenul in stare pura si modele ideale, sub forma unei

idei, concept, teorie, modele logice, propozitionale

reprezentate prin descriptii logice

▲Modelare prin similitudine, bazate pe teoria similitudinii si care

reproduc cu fidelitate sistemul original, forma externa si structura

interna la scari miniaturizate (machete, mulaje, modele sectionate)

Chiar daca uneori modelul prezinta simplificari nejustificate, vulgarizari, stangacii, informatii incomplete, exagerari, are un caracter relativ limitat al reprezentarii, modelarea invita la cautare, la investigatie, stimuleaza spiritul experimental si transformand modelul intr-un suport al gandirii intuitive, productive si chiar al dezvoltarii ei.

Trecerea de la modelul fizic la cel simbolic deplasarea spre planul faptelor materiale si de acolo spre cel al imaginatiei dezvaluind sensuri si relatii, conceptualizand constituie o modalitate utila de depasire a unor dificultati de concretizare a abstractiunilor stiintifice.

METODE BAZATE PE ACTIUNE (operationale, practice)

METODE BAZATE PE ACTIUNEA REALA (autentica)

Acest tip de metode au o arie larga de manifestare mergand de la simpla exersare si aplicare a cunostintelor si deprinderilor, repetitia, imitatia modelelor, tehnica exercitiilor, instructajul practic, group training-ul si pana la lucrarile de laborator, de atelier, de teren, studiul de caz, elaborarea de proiecte

si activitati creative cu caracter artistic, stiintific sau tehnic.

Studiul de caz.

Nascuta din necesitatea „ gasirii unor cai de apropriere a instruirii de modelul vietii sociale si profesionale, ea ofera „cazuri fictiune” care sa mijloceasca o confruntare directa cu o situatie de viata autentica.

Studiul de caz reprezinta o metoda de confruntare directa a participantilor cu o situatie reala, autentica, luata drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situatii si evenimente problematice.

Dictionarul de pedagogie,1979 o defineste ca „ metoda de instruire si invatare activa si de cercetare (in medicina, biologie, pedagogie, sociologie etc.) care consta in analiza si dezbaterea unui caz propus, o situatie particulara a unei persoane, a unui elev, institutii, etc.”

Scopurile acestei metode interactive, valoroasa din punct de vedere euristic si aplicativ constau in:

realizarea contactului participantilor cu realitatile complexe, autentice dintr-un domeniu dat, cu scopul familiarizarii acestora cu aspectele posibile si pentru a le dezvolta capacitatile decizionale, operative, optime si abilitatile de a solutiona eventualele probleme;

verificarea gradului de operationalitate a cunostintelor insusite, a priceperilor si deprinderilor, a comportamentelor, in situatii limita;

sistematizarea si consolidarea cunostintelor,

autoevaluarea din partea fiecarui participant in parte, a gradului de aplicabilitate a acestora in situatiile create;

educarea personalitatii, a atitudinilor fata de ceilalti participanti si fata de cazul respectiv, tratarea cu maturiate a situatiilor;

exersarea capacitatilor organizatorice, de conducere, de evaluare si decizie asemeni unei situatii reale;

Aceste ”cazuri de viata ”(life cases) constituie cazuri concrete ce sunt luate ca exemplu. Trecerea de la premise particulare la elemente sau concluzii generalizatoare si invers de la general la particular exerseaza cunoasterea inductiva si deductiva.

Studiul de caz ii familiarizeaza pe elevi cu o strategie de abordare a faptului real, ii invata sa intreprinda o analiza, sa imagineze alternative ale unor solutii, sa le argumenteze, sa realizeze paralele intre situatii apropiate. In cadrul ei invata sa ia rapid decizii, sa-si dezvolte capacitatea de a anticipa si sa-si cultive spiritul de responsabilitate.

Ca o situatie sa poata fi considerata si analizata precum un „caz” trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • sa fie autentica si semnificativa in raport cu obiectivele prefigurate, condensand esentialul;
  • sa aiba valoare instructiva in raport cu competentele profesionale, stiintifice si etice;
  • sa aiba un caracter incitant, motivand participantii la solutionarea lui, corespunzand pregatirii si intereselor acestora;
  • sa solicite participarea activa a tuturor elevilor/studentilor in obtinerea de solutii, asumandu-si responsabilitea rezolvarii cazului;

Etapele derularii acestei metode sunt:

I. Prezentarea cadrului general in care s-a produs evenimentul si a cazului respectiv:

  • profesorul va alege mai intai un „ caz” semnificativ domeniului cercetat si obiectivelor propuse, care sa evidentieze aspectele general-valabile;
  • cazul va fi prelucrat si experimentat mai intai pe un grup restrans, apoi va fi propus participantilor spre analiza;
  • prezentarea trebuie sa fie cat mai clara, precisa si completa;

II. Sesizarea nuantelor cazului concomitent cu intelegerea necesitatii rezolvarii lui de catre participanti

  • are loc stabilirea aspectelor neclare;
  • se pun intrebari de lamurire din partea participantilor;
  • se solicita informatii suplimentare privitoare la modul de solutionare a cazului (surse bibliografice);

III. Studiul individual al cazului propus

  • documentarea participantilor;
  • gasirea si notarea solutiilor de catre participanti;

IV. Dezbaterea in grup a modurilor de solutionare a cazului

  • analiza variantelor, mai intai in grupuri mici
  • (5–6 membri) si apoi in plen, fie direct in plen, fiecare isi expune o varianta propusa;
  • compararea rezultatelor obtinute si analiza critica a acestora printr-o dezbatere libera, moderata de profesor;
  • ierarhizarea variantelor;

V. Formularea concluziilor optime pe baza luarii unor decizii unanime.

VI. Evaluarea modului de rezolvare a situatiei-caz si evaluarea grupului de participanti (elevi/ studenti/cursanti), analizandu-se gradul de participare. Totodata se fac predictii asupra importantei retinerii modalitatilor de solutionare in vederea aplicarii lor la situatii similare.

Drept caracteristici esentiale el poate avea:

focalizarea pe obiective clare si pertinente,

corespondenta nivel de pregatire teoretica si practica a grupului si gradul de dificultate,

conceperea ca exercitiu euristic si evidentierea regulilor de rezolvare a altor cazuri asemanatoare.

R., Muchielli vorbeste de patru tipuri de cazuri:

strategie particulara desfasurata in timp,

un moment problematic din viata profesorului sau elevului,

incidente semnificative ce provoaca o disfunctionalitate,

stare de fapt neclara sau penibila, o persoana aflata intr-o incurcatura.

K. Heinze propune ca trepte de parcurs in prelucrarea unui caz :

sesizarea situatiei cazului care presupune prezentarea cazului,

☻ procurarea informatiilor prin intrebari adresate profesorului, documentare

in termeni structurali,

☻ studierea surselor scrise si sistematizarea lor,

☻ analiza situatiei de fapt,

☻ descoperirea cauzelor si legitatilor,

☻ elaborarea nucleului probabil.

Se stabilesc variantele de solutionare, adaptarea hotararii care presupune o confruntare a variantelor, o comparare a valorii lor si o ierarhizare finalizata cu adoptarea si apoi sustinerea hotararii. Se impun trei variante ale metodei cazurilor:

Metoda situatiei –(case-study-method)

Se aplica atunci cand elevii au o experienta redusa cu aceasta metoda si in cadrul careia se realizeaza o prezentare completa a situatiei cu toate informatiile necesare. Discutarea problemei incepe imediat dar corespondenta cu realitatea este mai mica pentru ca de fapt specialistul nu primeste toate datele pe tava.

Studiul analitic al cazului (incidence method)

Presupune o prezentare completa a situatiei existente si partiala a informatiilor necesare solutionarii. Este mai aproape de realitate, elevii fiind obligati sa-si completeze informatiile, se obisnuiesc cu formularea exacta a

intrebarilor si munca independenta . .
Cea de-a treia varianta propune elevilor doar sarcini concrete de rezolvat ei neprimind nici informatiile necesare solutionarii nici prezentarea generala a situatiei. Ca atare, se vor descurca singuri.

Utilizarea metodei poate reliefa mai multe fatete -

cazul este pus in discutia tuturor sau doar al unei grupe sau subgrupe in timp ce ceilalti sunt spectatori care doar la sfarsit fac observatii;

se utilizeaza Procedeul Phillips 66;

fiecare elev primeste cazul si propune o solutie ;

fiecare elev primeste cate un caz si incearca sa-l rezolve

Pentru culegerea datelor necesare pot fi utilizate interviurile, se pot studia dosare, documente, scrisori, date biografice, se poate apela la casetele video, audio, benzi de magnetofon etc.

Avantajele metodei studiului de caz sunt urmatoarele:

  • elevii/studentii sunt antrenati in gasirea de solutii,
  • se asigura o apropiere a acestora de viata reala si de eventualele probleme cu care se pot confrunta, „ familiarizandu-i cu o strategie de abordare a faptului real” (Ioan Cerghit, 1997, p. 207)
  • avand un pronuntat caracter activ, metoda contribuie la dezvoltarea capacitatilor psihice, de analiza critica, de elaborare de decizii si de solutionare prompta a cazului,
  • formeaza abilitati de argumentare;
  • dezvolta inteligenta interpersonala, spiritul de echipa, toleranta si ajutorul reciproc, specific invatarii prin cooperare;
  • prin confruntarea activa cu un caz practic, metoda ofera oportunitati in construirea unui pod intre teorie si practica;

Limitele aplicarii metodei studiului de caz:

  • dificultati legate de realizarea portofoliului de cazuri adecvate disciplinei,
  • solicita mult timp prelucrarea si experimentarea fiecarui caz;
  • dificultati in evaluarea participarii fiecarui elev la solutionarea cazului,
  • manifestarea fenomenului de complezenta ori de lene, lasand pe seama celorlalti responsabilitatea rezolvarii cazului;
  • dificultati legate de accesul la sursele de informare necesare solutionarii cazului;
  • experienta redusa a unora dintre participanti creeaza dificultati in gasirea solutiei optime,
  • efecte nedorite in gradul de implicare motivationala in activitate;

Rolul profesorului, in cazul apelului la metoda studiului de caz, se reduce doar la cel de incitator si de provocator al demersurilor de rezolvare a cazului.

Cu abilitate si discretie, el trebuie sa aplaneze eventualele conflicte si sa manifeste rabdare fata de greutatile participantilor de a solutiona cazul, punand accent pe participarea activa si productiva, individuala si de grup.

Proiectul sau tema de cercetare-actiune.

Fundamentata pe principiul invatarii prin actiunea practica, cu finalitate reala (learning by doing) se deosebeste de studiul de caz prin dublul statut al actiunii care este si cercetare si actiune practica, elevul invatand sa-si insuseasca si continutul stiintei dar si procesualitatea ei.

Initiata de J. Dewey, metoda proiectului are in vedere infaptuirea unei actiuni viitoare in care realizatorul va fi confruntat cu o problema autentica cu finalitate reala.

Proiectul poate lua forme diferite in functie de natura activitatii, de varsta scolara, de gradul de complexitate al temei si trebuie realizat intr-un anume timp stabilit de comun acord cu profesorul. Accentul va cadea pe stimularea efortului propriu si initiativei.

Lasandu-le cat mai multa libertate in rezolvarea problemelor, in alegerea metodelor si tehnicilor de lucru, a mijloacelor materiale si tehnice in „ montajul final”,urmarind sistematic indeplinirea sarcinilor si incurajandu-i mereu, profesorul ai va face sa se simta responsabili si le va consolida increderea in ei.

Pastrandu-si rolul de animator, consultant, de controlor si for de avizare sau sanctionare a rezultatelor, profesorul va trebui sa aiba o prezenta discreta, neinhibitoare.

Lucrand individual sau in echipa, elevii /studentii au posibilitatea de a-si verifica si testa capacitatea intelectuala, nivelul de creativitate, vointa si spiritul de echipa, corectitudinea, nivelul de pregatire.

Spre deosebire de metoda proiectelor propusa de Dewey, cea sustinuta de W. Kilpatrich reprezinta un mod de a organiza procesul de invatamant in cadrul caruia materia era impartita intr-un ansamblu de proiecte din lumea reala asemanatoare centrelor de interes pe care elevii

le realizeaza efectiv intr-un timp determinat.

METODE DE SIMULARE (BAZATE PE ACTIUNE FICTIVA)

Metoda dramatizarii ( invatarea prin dramatizare)

Bazata pe utilizarea adecvata a mijloacelor artei dramatice, dramatizarea, ca tip specific de simulare presupune mai multe variante legate de analogia cu alte metode (jocul de roluri, dezbaterea si expunerea).

Ca varianta a jocului de rol se dramatizeaza un fapt social, istoric,cultural al carui final nu este cunoscut. Elevii trebuie sa profite de ingeniozitatea lor si sa interpreteze rolul unor personaje. Daca se poate crea si un cadru dramatic cu o forta de sugestie capabila sa produca nu numai reactii afective simple ci si stari emotionale complexe, reusita este de partea „ actorilor”.

Procesul literar

Ca varianta forte a dezbaterii problematizate a universului unei creatii literare, pune fata-n fata acuzatori si aparatori ce pledeaza pro si contra destinelor unor personaje . O varianta a dramatizarii poate fi considerata si expunerea cu oponent.

Dramatizarea nu urmareste altceva decat sa-i puna pe elevi/studenti in situatii de experimentare si cautare, de descoperire si traire a riscurilor si surprizelor, a momentelor culminante.

Intregul demers al dramatizarii este un spectacol al cautarilor :

cautare de sentimente,

cautare de relatii,

cautare de actiuni cauza si efect,

cautare a adevarului prin prezentarea stiintei ca proces.

Functia psihoterapeutica a dramatizarii se concretizeaza prin ameliorarea /rezolvarea starilor conflictuale, a complexelor de inferioritate, a obsesiilor si nici o alta postura decat cea de „actor” nu-ti permite sa exprimi, sa exteriorizezi ceea ce in mod normal n-ai indrazni niciodata.

Invatarea pe simulatoare.

Ca mijloc didactic, simulatorul este un sistem tehnic, un model construit artificial prin analogie cu un sistem tehnic original astfel incat sa existe o corespondenta neunivoca intre elementele structurale, functionale si contextuale ale acestuia si sistemul luat drept baza.

( I.,Cerghit

Construirea lor a avut ca scop evitarea unor situatii ce comporta riscuri daca au loc in cadrul lor natural. Se urmareste pastrarea unei ambiante cat mai aproape de cea reala iar simulatorul nu este necesar sa redea in intregime originalul.

El poate simula doar o parte din operatii sau sarcini care sunt indispensabile pentru invatare.

Invatarea pe simulatoare este o metoda compozita, o combinatie complexa care imbina mai multe metode cu ajutorul careia se pot forma deprinderi de mare complexitate care in conditii reale ar fi dificil sau periculos de realizat

conducerea unui autoturism,

a unei locomotive,

pilotarea unui avion

manevrarea a unui sistem de comunicatii sau sistem de transport

monitorizarea circulatiei trenurilor,

dirijarea traficului aerian etc.

De cele mai multe ori simulatoarele monitorizeaza activitatea consemnand nivelul performantelor, incercarile si erorile, natura lor, timpii de reactie sau executie, abaterile de la etalonul standard ceea ce permite autocontrol din partea elevului/studentului.

METODE DE RATIONALIZARE A INVATARII SI PREDARII

Algoritmizarea

Algoritmul este o suita sau un sir finit (o serie) ori un sistem de operatii structurate si efectuate intr-o anumita succesiune logica obligatorie, intotdeauna invariabila pentru rezolvarea aceluiasi tip de probleme si care conduce intotdeauna la acelasi rezultat pentru cei angajati in acest tip de probleme.

In acest caz, algoritmizarea poate fi definita ca metoda de predare - invatare constand din utilizarea si valorificarea algoritmilor.

Procedeu de calcul folosit in matematica si logica realizat de matematicianul arab

Al Horesmi la inceputul secolului IX, algoritmul este o constructie constienta care anticipeaza un program de actiune viitoare caracterizat prin masura, generalitate, rezolubilitate, precizie.

Ca tipuri de algoritmi se pot distinge:

algoritmi pentru descrierea obiectelor, comportamentelor

intermediare si finale

☻ algoritmi de continut,

☻algoritmi de identificare

☻algoritmi de dezvoltare

  • Algoritmi de continut ( descriere sau structurare formalizata a unor unitati de continut)
  • Algoritmi de identificare ( lista de intrebari ordonate si ierarhizate ce indica apartenenta la o clasa de probleme
  • Algoritmi de predare,algoritmi de invatare, de rezolvare, de executie (motrici)
  • Algoritmi de instruire sau didactici ( teaching algorithms ) ce cuprind operatii si reguli ce determina, stabilesc si controleaza desfasurarea proceselor de instruire sau descriu comportamentele profesorilor si elevilor
  • Algoritmi pentru descrierea probelor de evaluare
  • Algoritmi pentru descrierea reglarii prin retroactiune a proceselor de

predare-invatare

(L.N.Landa,1976, pp.228-229)

C.Lariccia si P.Gherardini sustin ca un algoritm se construieste definind :

sarcinile in termeni de reprezentari, procese si continut,

interactiunile subiectului cu sarcina data in termeni de competente elementare,

obiectivele optimizarii dezvoltarii sarcinii pe baza competentelor elementare

evidentierea capacitatii mentale individuale si a grupului

controlul (autocontrolul) necesar pentru a se ajunge la atingerea obiectivelor.

Algoritmii se prezinta sub forma de:

simboluri ( litere majuscule - ABC- pentru operatii/instructiuni sau se utilizeaza transcriptia),

meta-simboluri,

operatii

grafica algoritmica ( succesiuni de figuri geometrice).

Principala limita a algoritmizarii se refera la :

stereotipizare,

standardizarea schemelor interiorizate,

o stopare a creativitatii, a euristicii,

promovarea unui dirijism pedagogic exagerat cu

extensie si asupra elementelor ce nu pot fi



algoritmizate.

Cand elevii insisi construiesc sau identifica algoritmi, incompatibilitatea dintre invatarea euristica si cea algoritmica dispare.

Descrierea unor metode moderne de invatamant.Fundamente si posibilitati de aplicare eficienta, activizatoare, creativa a lor

Mutatiile permanente in sfera mentalitatii, progresul accelerat al stiintei, impactul mass-media in viata comunitatii, stabilirea unor raporturi naturale cu aceasta, cu alte medii educogen impune scolii un parteneriat activ si o diversificare accentuata a modalitatilor de interactiune.

Pericolul de a deveni o institutie greoaie si ineficienta este evident de aceea pedagogia incearca sa diversifice, sa adapteze metodele utilizate in practica educationala.

Metodele de invatamant reprezinta caile folosite in scoala de catre profesor in a-i sprijini pe elevi sa descopere viata, natura, lumea, lucrurile, stiinta.

Calitatea pedagogica a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoastere propusa de profesor intr-o cale de invatare realizata efectiv de prescolar, elev, student, in cadrul instruirii formale si nonformale, cu deschideri spre educatia permanenta.” (Sorin Cristea).

Dezideratele de modernizare si de perfectionare a metodologiei didactice se inscriu pe directiile sporirii caracterului activ al metodelor de invatamant, in aplicarea unor metode cu un pronuntat caracter formativ, in valorificarea noilor tehnologii instructionale (e-learning), in contaminarea si suprapunerea problematizarii asupra fiecarei metode si tehnici de invatare, reusind astfel sa se aduca o insemnata contributie la dezvoltarea intregului potential al elevului.

Metodologia diversificata, imbinarea dintre activitatile de cooperare, de invatare in grup, cu activitatile de munca independenta reprezinta o cerinta primordiala in educatia postmodernista. Specific metodelor interactive de grup este faptul ca ele promoveaza interactiunea dintre mintile participantilor, dintre personalitatile lor, ducand la o invatare mai activa si cu rezultate evidente.

Aceste metode interactive de grup se pot clasifica dupa functia lor didactica, in :

METODE DE PREDARE-INVATARE INTERACTIVA -

metoda predarii/invatarii reciproce (Reciprocal

teaching – Palinscar);

metoda Jigsaw (Mozaicul);

citirea cuprinzatoare;

cascada (Cascade);

metoda invatarii pe grupe mici – STAD (Student

Teams Achievement Division);

metoda turnirurilor intre echipe – TGT

(Teams/Games/Tournaments);

metoda schimbarii perechii (Share-Pair Circles);

metoda piramidei;

invatarea dramatizata.

metoda Frisco

Efectele pozitive ale acestor metode interactive sunt insa numeroase. Iata cateva din avantajele care le recomanda ca strategii instructionale ce pot contribui in mod evident la asigurarea unui act educational de calitate. Astfel, ele permit:

realizarea unor interactiuni sociale multiple;

ameliorarea relatiilor interpersonale;

dezvoltarea competentelor cognitive si sociale;

dezvoltarea competentelor de comunicare;

dezvoltarea inteligentei interpersonale;

ameliorarea calitatii invatarii;

participarea activa, implicarea in realizarea sarcinilor de

invatare (auto)propuse;

impartasirea experientelor;

realizarea transferului de cunostinte;

confruntarea ideilor;

analiza, compararea modurilor de a invata, a achizitiilor

realizate etc.;

reformularea ideilor, opiniilor;

asimilarea unor noi valori, modele culturale;

dezvoltarea responsabilitatii individuale;

asumarea si interpretarea unor roluri variate in cadrul

grupului;

cultivarea tolerantei, a respectului pentru diversitate;

formarea si consolidarea deprinderii de ascultare activa;

dezvoltarea gandirii critice;

dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de invatare;

dezvoltarea bazei motivationale a invatarii;

consolidarea increderii in propriile forte;

consolidarea stimei de sine;

dezvoltarea autonomiei etc.

METODELE DE FIXARE SI SISTEMATIZARE A CUNOSTINTELOR SI DE VERIFICARE cuprind

harta cognitiva sau harta conceptuala (Cognitive map,

Conceptual map),

matricele,

lanturile cognitive,

fishbone maps (scheletul de peste),

diagrama cauzelor si a efectului

panza de paianjen ( Spider map – Webs),

tehnica florii de nufar (Lotus Blossom Technique),

metoda R.A.I.,

cartonasele luminoase.

METODE DE REZOLVARE DE PROBLEME

PRIN STIMULAREA CREATIVITATII

brainstorming;

starbursting (Explozia stelara);

metoda Palariilor ganditoare (Thinking hats – Edward de Bono);

caruselul;

multi-voting;

masa rotunda;

interviul de grup;

studiul de caz;

incidentul critic;

Phillips 6/6;

tehnica 6/3/5;

controversa creativa;

fishbowl (tehnica acvariului);

tehnica focus grup;

patru colturi (Four corners);

metoda Frisco;

sinectica;

buzz-groups;

metoda Delphi.

Iata cateva dintre ele.

Brainstorming-ul.

Mai mult o metoda de stimulare a creativitatii si de descoperire a unor solutii inovatoare decat una didactica, brainstorming-ul a fost initiat de catre Al. F. Osborn.

Preluata din budismul Zen (desemnand concentrarea spiritului in calm), brainstorming-ul mai poarta numele si de metoda evaluarii amanate pentru ca evaluarea ideilor emise se amana pentru mai tarziu, initial nici o idee emisa nefiind respinsa, cenzurata au negata, chiar daca este eronata, caci si eroarea poate avea uneori un caracter constructiv, sau filozofia marelui Da.

Anularea cenzurii intelectuale deblocheaza capacitate creativa ceea ce face ca numarul ideilor nonstandard sau bizare ce nu se valideaza imediat, nu se ironizeaza, nu se critica, sa creasca.

Cele trei cai de emisie a ideilor (I.O. Panisoara), progresiv-liniara, (evolutia ideii se face prin completare pana la solutia finala), catalitica (ideile sunt produse prin analogie sau aparitia unei idei noi) sau mixta se exerseaza progresiv urmarind dezvoltarea la elev a unor calitati creative, imaginative, a unei gandiri critice si a unor trasaturi de personalitate precum spontaneitatea, altruismul,curajul.

De aceea, realizarea unor situatii de brainstorming amuzante, nestandardizate, completive si holistice (aplicare simultana a unei palete largi de metode) este bine venita.

Experimentata si sistematizata de profesorul Alexander Osborn de la Universitatea Buffalo (SUA) 1961, tehnica brainstorming-ului (engl. brain = creier, storm = furtuna) semnifica o efervescenta de idei spontane, un asalt de idei , o activitate intensa imaginativa.

De aceea nu este de mirare ca aceeasi tehnica poate fi regasita in literatura de specialitate si sub numele de :

Asalt de idei sau cascada ideilor – apelativ datorat numarului mare de idei emise;

Furtuna in creier – ceea ce semnaleaza o intensa activitate imaginativa, creativa;

Filozofia marelui Da ( The Big Yes) datorita faptului acceptarii tuturor ideilor emise fara a face judecati de valoare;

Evaluare amanata pentru ca emisia si valorizarea ideilor constituie doua momente bine diferentiate, procesul evaluarii fiind ulterior;

Metoda Osborn – dupa numele celui care a promovat-o si sistematizat-o.

Termen generic desemnand o foarte scurta reuniune exceptionala de cautare de idei (de aproximativ o ora) a mai multor persoane avand ca punct de plecare o tema de natura informala sau chiar joc cu scopul de a exprima raportat la aceasta cat mai multe idei.

BRAINSTORMING-UL:

o       (dupa Alex Osborn, cel ce i-a dat “nastere”) este o tehnica de conferinta prin care un grup incearca o solutie pentru o problema specifica, colectand toate ideile emise spontan de la participantii acestui grup.

( dupa altii):

o       este un proces organizat pentru obtinerea numarului maxim de idei referi­toa­re la un anumit domeniu de interes.

o       este o tehnica ce dezvolta abilitatea de a genera idei noi.

o       este o metoda simpla si efi­ci­enta de a genera idei, stimulind gindirea divergenta sau creativa.

o       se constituie ca o parte a procesului de solutionare a problemelor, care include crearea ideilor noi prin suspendarea judeca­tilor.

El:

o       creeaza stari intelectuale optime pentru generarea ideilor noi.

o       asociaza liber diverse idei pentru formarea ideilor si conceptelor noi.

Presupune consemnarea de catre elevi/studenti pe hartie sau in caietele lor a tuturor informatiilor pe care le au despre acel subiect inainte de a avea la dispozitie un material documentar despre el.

In conditiile unei activitati de grup, brainstorming-ul este cea mai raspandita metoda de stimulare a creativitatii, caci, cu cat se emit mai multe idei asupra a ceva, cu atat exista sanse sa se descopere idei valoroase.

Doua principii stau la baza fundamentarii activitatilor de brainstorming:

o       Excesul cantitativ al ideatiei determina, ocazioneaza, evidentierea/reliefarea calitatii;

o       Evaluarea amanata a productiei ideatice;

Conform primului principiu, se da posibilitate elevilor/studentilor de a emite cat mai multe idei asupra a „ceva”, sa faca asociatii si legaturi care pot parea bizare sau nastrusnice, irealizabile in momentul expunerii lor, dar care pot constitui o harta logica a unor idei deosebite ca valoare si sens.

Respectandu-se cel de-al doilea principiu, eliminarea oricarei cenzuri, oricarei restrictii de ideatie, de timp, de sens, de utilitate, de conformitate cu realitatea permite participarea la brainstorming si a celor introvertiti sau complexati, cu emotivitate exacerbata pozitiva sau negativa, deoarece sunt interzise orice tip de critica, persiflare, negare, ironizare a ideilor si emitatorilor sai, ferindu-i in felul acesta de situatii stanjenitoare si dandu-le curaj sa comunice.

Intr-o sesiune de brainstorming participantul poate fi implicat in trei roluri: liderul, secretarul sau membrul unui grup.

Liderului i se cere sa fie un bun ascultator si or­ga­nizator. El trebuie sa pregateasca o anumita problema ori un anumit subiect pentru sesiunea de brainstorming, astfel incat sa-i ajute pe membrii grupului sa-si adune fortele intelectuale in vederea solutionarii problemei. Pe parcurs, el va tine cont de respectarea regulilor si orchestrarea generala a grupului pentru a nu facilita haosul cognitiv care este inadecvat in acest caz si total diferit creativitatii .

Formularea problemei ii va sprijini pe partici­panti sa inteleaga intentia sesiunii si sa stimuleze gindirea inovativa; ea nu va polariza preferintele pentru un anumit tip de solutii si, respectiv, nu va exclude creativitatea gandirii.

Secretarul trebuie sa scrie fiecare idee clar, ci­tet si vizibil pentru toti. Uneori liderul ar putea cu­mula functiile secretarului.

Numarul membrilor grupului nu va fi mai mic de 5 si mai mare de 10. Un grup ideal con­sta din 6-7 membri. Este foarte util ca o echipa sa aiba si experti care cunosc problema respectiva.

Derularea sedintei de brainstorming presupune trei faze – cea pregatitoare, cea divergenta si cea convergenta.

I. PREGATIREA BRAINSTORMING-ULUI (formarea de grupe heterogene de 10-12 persoane, prezentarea subiectului sesiunii)

UN BRAINSTORMING ESTE REUSIT atunci cand:

o       Structura grupului participant este heterogena ca varsta, sex, nivel de pregatire si nu exista antipatii intre membrii lui.

o       Momentul organizarii lui nu coincide cu cel al unei tensiuni nervoase maxime, al oboselii excesive ci cu un tonus ridicat si deschidere spre ideatie.

o       Ambientul, prin nivelul de liniste, ergonomie spatiala, coloristica, luminozitate este capabil sa creeze o atmosfera stimulativa

o       Se stabilesc reguli precise de desfasurare pe care toata lumea, pe toata perioada desfasurarii lui le respecta, de genul:

Admiterea tuturor ideilor emise indiferent de corectitudine, inedit, indrazneala si incurajarea permanenta a spontaneitatii, imaginatiei, creativitatii

Stimularea productivitatii ideatice pe elev/student

Accentuarea pe cantitate si nu pe calitatea ideilor, pe varietatea acestora

Constructia ideii pe idei deja emise care constituie suport sau punct de plecare pentru altele de acelasi fel sau total diferite in functie de conexiunile care se fac

Fructificarea ideilor emise de altii apeland la ajustari succesive si asociatii libere

Absenta oricarui tip evaluare atat din partea coordonatorului cat si a membrilor grupului (apreciere, critica, judecata) pentru a evita blocajul cognitiv si afectiv al participantilor pe tot parcursul activitatii si amanarea evaluarii pentru mai tarziu.

Consemnarea si inregistrarea discreta, completa si exacta a discutiilor de catre o persoana special nominalizata (sau o banda magnetica, camera video etc.) fara a deranja sau stanjeni comunicarea sau participantii.

Stabilirea unor reguli de intrerupere

Acordarea de timp pentru : a vorbi, a expune o idee, a finaliza ideea cu conditia de a finaliza la timp

Dreptul la opinie personala

Ascultarea si respectarea ideilor, parerilor celorlalti

Notarea tuturor ideilor indiferent cat de socante, incitante, derutante, irelevante sau hazlii sunt

Nimeni nu va fi obligat sa vorbeasca.

Inexistenta raspunsurilor gresite sau absurde

Evitarea utilizarii unor expresii verbale ce pot inhiba creativitatea :

        • Nu avem timp acum!
        • Nu este momentul potrivit pentru a face acest lucru!
        • Asa ceva este imposibil !
        • Depaseste posibilitatile noastre!
        • Orice teoretic este posibil, practic insa nu.

Interzicerea atacurilor la persoana

Criticarea ideilor nu a persoanelor care le-au emis

Reducerea presiunii, a tensiunii (de exemplu se introduce Time out)

Evitarea participantilor indezirabili prin:

▫ Stabilirea ordinei de zi si comunicarea ei in avans

▫ Stabilirea confruntarilor inaintea intalnirii de brainstorming

▫ Apelul la un conciliator versat si cu putere persuasiva deosebita

Pentru a maximiza randamentul echipei, fiecare membru trebuie sa-si faca o lista de idei si solutii privind subiectul tratat pentru ca este mai usor, avandu-le deja sa poti defini exact si clar problema, s-o descompui in elementele esentiale si definitorii si sa cauti solutiile potrivite pentru fiecare din ele.

Conduita in cadrul sedintei de brainstorming

O SEDINTA DE BRAINSTORMING VA FI EFICIENTA DACA

o       se numeste un animator

o       un secretar , o persoana cu reactii si scris rapide pentru a consemna toate ideile emise pe masura ce se emit, memorie buna pentru a le reda fidel, cursivitate in vorbire.

Prezentarea obiectivelor si regulilor sedintei de brainstorming.

INAINTE DE LANSAREA BRAINSTORMING-ULUI COLECTIV, animatorul trebuie  :

o       Sa reaminteasca problema pusa in discutie si s-o situeze in contextul sau specific.

o       Sa dea o definitie succinta a problemei pe care s-o afiseze astfel incat sa poata fi vazuta de catre toti participantii

o       Sa se asigura ca toti au inteles subiectul, iar daca nu, sa gaseasca schimbarile necesare din punct de vedere lingvistic sau sa modifice definitia pe intelesul lor.

o       Sa reaminteasca regulile ce vor trebui stabilite pe intreaga sedinta de brainstorming

O ultima pregatire pentru emisia ideilor

INAINTE DE “MAREA INCERCARE” este necesara :

o       spargerea ghetii pentru a incalzi putin climatul relational

o       stimularea imaginatiei participantilor apeland la subiecte diverse, fara nici o legatura cu cel care se va pune in discutie.

De exemplu:

Care sunt cauzele fenomenului de incalzire globala?

Care sunt motivele pentru care ati intra in politica?

Ce v-ar place sa serviti la micul dejun intr-o zi de duminica?

Cum credeti ca s-ar putea evita ambuteiajele in Timisoara?

Realizati grafic cea mai frumoasa imagine de vacanta.

Care sunt cuvintele pe care ati dori sa le auziti cel mai des?

Ce anume v-ar provoca o bucurie imensa in acest moment ?

Care sunt efectele pe care considerati ca le-ar putea provoca fenomenul poluarii si la care nu s-ar gandi multa lume ?

II. FAZA DIVERGENTA, DE CREATIE FARA CONSTRANGERI SAU SEDINTA PROPRIU-ZISA DE REMUE-MENINGES dureaza intre 30 si 60 de minute, timp in care se urmareste producerea libera a cat mai multor idei

Generarea ideilor are loc apeland la doua metode:

METODA STRUCTURATA care cere fiecarui membru al grupului sa emita pe rand o idee de fiecare data cand animatorul ajunge in dreptul sau . Daca sunt in pana de idei, sunt incurajati sa-si “sparga, sa-si forteze mintea.” Se incita la emiterea cat mai multor idei dar daca cineva nu –si gaseste raspunsul dorit nu trebuie insistat nici inoportunat, se trece la urmatoarea persoana.

METODA NONSTRUCTURATA care permite celui care are o idee sa ceara cuvantul si sa-l si primeasca imediat indiferent de ordinea stabilita, sa accentueze asupra ei pentru a-si gasi adepti sau a multiplica idei asemanatoare. Generarea de idei se face in sesiuni de 10-15 minute fiecare, la inceput fiind o avalansa de idei si solutii, apoi inspiratia lasandu-se asteptata aparand puncte moarte, de liniste si la propriu si la figurat ceea ce implica o pauza pentru reflectie, atat de necesara inceperii sesiunii urmatoare de brainstorming.

TEHNICII „CONCASARII” SAU A SPARGERII IDEILOR poate constitui o solutie pentru relansarea procesului de generare a ideilor.

Intrebarile ce pot fi puse urmaresc sa stabileasca existenta altor uzante, posibilitatile de adaptare, modificare, dezvoltare, diminuare, substituire, rearanjare, inversare, combinare a ideilor.

Iata cateva exemple:

ADAPTARE

Cu ce se aseamana ? Ce alte idei iti sugereaza? Ce analogii poti face? Ce ai putea utiliza din ea fara a interveni prea mult? Ce anume ar putea constitui ca baza pentru alte idei?

MODIFICARE

I-am putea construi un nou design? Ce efect ar avea schimbarea culorii, aspectului, mirosului, destinatiei, ordinei, formei, structurii etc. ? Ce alte schimbari am putea face sau ar suporta in acest moment ? Ce modificari ar trebui facute pentru a-i schimba total destinatia?

DEZVOLTARE

Ce am mai putea adauga? Avem nevoie de mai mult timp pentru aceasta? Este nevoie sa-l facem mai mare? Mai lung? Mai inalt? Mai dens? Putem sa-i adaugam o valoare suplimentara? Marim numarul de ingrediente? Dublam numarul factorilor ? Sa exageram putin pentru a vedea efectul care se obtine? Modificam si spatiul si timpul ?

DIMINUARE

Ce-am putea elimina? La ce am putea renunta fara ca efectul sa fie simtitor modificat? Il putem face mai mic? Mai compact? Mai usor? Mai scurt? Ce-am putea modifica pentru a deveni aerodinamic? Cum pot fi divizate piesele? Le putem realiza la o scara mai mica?

SUBSTITUIRE

Ce alta maniera de rezolvare s-ar potrivi aici? Ce am putea pune in loc? Ce materiale (structuri, evenimente, ingrediente, relationari) am putea inlocui? Cu ce am le-am putea inlocui? Ce alte surse de energie putem utiliza? In ce loc le-am putea rearanja? Ce alta solutie poate fi aplicata in acest moment ? Ce alta tonalitate ar putea face agreabila structura?

REARANJARE

Sa schimbam intre ele componentele sau dupa un algoritm? Sa schimbam secventele? Intervenim la factorii cauza si efect ? Ce am obtine daca le-am aranja intr-o alta ordine? Cum i-am putea schimba alura? Facem o modificare de orar? Introducem si alti termeni de comparatie?

INVERSARE

Inversam rolurile? Schimbam pozitia personajelor? Schimbam raportul pozitiv-negativ? Il dirijam acum de sus in jos? Il punem cu capul in jos? Dar daca am schimba ordinea initiala de derulare? Si daca l-am prezenta intr-o alta lumina? Daca ne intoarcem de unde am plecat?

COMBINARE

Incercam un amestec profitabil? Ce efect ar avea combinarea secventelor? Incercam un amestec ponderat? Cum am putea combina ultimele idei pentru a nu renunta la nici una?

In general , 2 etape sunt importante:

. Stabilirea unei liste initiale de idei:

o       a genera idei

o       a explora posibilitatile

o       a da curs liber imaginatiei

o       a viza calitatea

Reducerea listei initiale la una practica utilizand tehnicile de reductie:

o       votul de baraj

o       votul electoral

o       combinatii de idei

o       aplicare de criterii

o       ponderare de criterii

(A nu se lasa sedinta de lucru sa se transforme in dezbateri fara sfarsit)

  • Votul de baraj: fiecare participant are n voturi ( n = 5 ) pe care le utilizeaza cum vrea : poate acorda toate voturile unei singure idei sau le poate repartiza mai multor idei pana la un maximum de n idei. Numai ideile care vor primi mai mult de n+1 voturi vor fi retinute.
  • Votul electoral : se pastreaza toate ideile ce vor fi primite si se va cere celui care n-a votat pentru o anume idee de a o apara intr-o mica interventie de 1-3 minute.

( cours laps de temps)

  • Combinatii de idei – se fuzioneaza mai multe idei intr-o idee unificatoare. Aceasta tehnica poate fi aplicata de asemenea dupa una dintre cele doua tehnici precedente.
  • Aplicare de criterii – se defineste un ansamblu de criterii in avans. Se elimina ideile care nu corespund criteriilor stabilite. Lista criteriilor poate fi stabilita intr-o sedinta de brainstorming anterioara.
  • Ponderare de criterii - Ideilor supuse ponderarii li se acorda un numar variabil de puncte dependente de unul din criteriile particulare pe care le satisfac. Nu toate criteriile au aceeasi valoare. Nu sunt retinute decat ideile care totalizeaza cele mai multe puncte.

Importanta este si organizarea brainstorming-ului:

    • cu privire la participarea la el:
      • brainstorming individual,
      • brainstorming pe perechi
      • brainstorming in grup
    • cu privire la tipul de grupuri in care se lucreaza:
      • stabile - alcatuite intotdeauna din aceeasi membrii selectati dupa preferinte, prietenii, etc.
      • fluctuante - alcatuite in functie de criteriul utilizat pentru a face parte din ele
    • cu privire la tipul de subiect abordat:
      • subiect unic pentru toti participantii;
      • subiect pentru grupuri independente ce au un lider, si un secretar ce consemneaza toate ideile emise;

Subiectul poate fi formulat:

Sub forma de cerinta imperativa

„ Gasiti cat mai multe caracteristici pozitive ale invatarii prin colaborare (gandirii critice)”

Prin asociere spontana de idei

„ Scrieti tot ce va vine in minte in legatura cu caracteristicile literaturii interbelice

Prin asociere rationala de idei _

– „ Aratati elementele de similitudine existente la nivelul revolutiilor burgheze de la 1848 „

Prin intrebari problematizatoare, deschise

„ Care considerati ca sunt efectele imediate ale poluarii? Dar cele pe termen lung ?

Care sunt cauzele comportamentelor deviante la adolescenti ?

Ce credeti ca s-ar putea intampla daca …”

Prin observatie –

Ce ati observat atunci cand s-a turnat acidul X peste sarea Y ?

Dupa ce ati observat timp de cateva luni lotul scolar, puteti sa stabiliti care sunt etapele dezvoltarii gramineelor ?

Prin formularea judecatilor de valoare –

Pierre Verone (1983) considera aplicarea in practica a brainstorming – ului poate avea:

varianta deschisa - in care se prezinta participantilor subiectul pe marginea caruia li se cere sa emite idei, solutii, propuneri in urma consultarii, comunicarii intre ei

varianta inchisa – in care fiecare se straduie sa gaseasca singur, fara a comunica cu partenerii cele mai bune solutii pe care le predau in scris conducatorului de grup

Dupa comunicarea sarcinilor de lucru si a regulilor ce trebuie respectate in timpul activitatii, emisia si inregistrarea datelor are loc intai individual, apoi in perechi si in grup, timp de trei minute de fiecare data.

Se repeta apoi subiectul asupra caruia se emit idei (intrebarea) si se solicita raspunsurile impulsionandu-i pe cei putin implicati , scriindu-le pe tabla sau pe flip-chart.

Economia bugetului temporal impune a fi prezentate spre discutie doar ideile inedite.

Evaluarea ideilor emise se poate face foarte democratic punandu-se in discutie ideea emisa. Votul fiecaruia va fi important pentru stabilirea ierarhiei ideilor-solutiilor optime dupa anumite criterii.

Ea nu este obligatorie – toate ideile putand fi considerate pertinente sau evaluarea poate fi amanata pentru alte momente ale activitatii.

Avantajele utilizarii acestei tehnici sunt evidente, ca dovada ca forme ale sale au fost folosite si acum 400 de ani in India sub denumirea de Prai-barshana (prai = in afara Eului, barshana = discutii care nu admit critici) :

Elevii /studentii sunt pusi in contact cu o avalansa de idei deosebite

intr-un timp relativ scurt;

Se exerseaza comportamente adecvate de ascultare activa, comunicare

relaxata, interventie curajoasa,colaborare, respect reciproc;

Se exerseaza comportamente cognitive de analiza, comparare, decizie

argumentare si contraargumentare, valorizare;

Se creeaza un mediu propice creativitatii;

Dezavantajele cele mai importante sunt legate de faptul ca:

brainstorming-ul nu reprezinta decat o etapa, o ipostaza a procesului de rezolvare de probleme neinlocuind partea clasica de investigare;

aplicabilitatea limitata a unor solutii;

diletantismul in conducerea sa poate declansa o stare de disconfort psihic, plictiseala, neimplicare;

Eficienta lui depinde insa de maiestria, profesionalismul si inspiratia celui care-l utilizeaza.

Daca:

se explica clar si corect procedura si scopul exercitiului de brainstorming;

se inregistreaza toate ideile emise respectand limbajul si cuvintele folosite de elevi/studenti;

nici profesorul, nici ceilalti membrii ai grupului nu vor face nici o apreciere in sens negativ a vreunei idei;

grupul lucreaza pentru cantitate (cu cat mai multe idei, cu atat mai bine) si nu pentru calitate;

se incurajeaza toate ideile, oricat de nastrusnice sau hilare ar fi ele;

se comenteaza si se discuta si alte interventii, contributii;

dupa revederea si evaluarea ideilor se aranjeaza contributiile intr-o oarecare ordine sau dupa o structura dinainte stabilita, eventual grupand ideile similare;

succesul va fi categoric garantat.

Brainstorming-ul dublu este util pentru asigu­rarea participarii active in grupurile mari (circa 30 persoane), prin constituirea mai multor echipe, ceea ce va stimula gindirea divergenta si convergenta a fiecarui angajat in proces. Fiecare persoana primeste cite un card marcat cu o litera si un numar. Apoi participantii sint rugati sa se grupeze, conform literelor, in 5 echipe a cite 6 membri:

A1, A2, A3, A4, A5, A6;

B1, B2, B3, B4, B5, B6;

C1, C2, C3, C4, C5, C6;

D1, D2, D3, D4, D5, D6;

E1, E2, E3, E4, E5, E6.

Grupelor le vor fi distribuite roluri diferite din punct de vedere al generalizarii de idei vizavi de problema pe care o au de solutionat cu totii.

Dupa o pauza, (durata sa poate fi stabilia de conducatorul brainstorming-ului sau va fi propusa de participantii la sedinta de brainstorming) activitatea poate fi reorgani­zata, participantii formind 6 echipe a cite 5 membri, conform numarului de card:

A1, B1, C1, D1, E1;

A2, B2, C2, D2, E2;

A3, B3, C3, D3, E3;

A4, B4, C4, D4, E4;

A5, B5, C5, D5, E5;

A6, B6, C6, D6, E6.

ETAPA LECTIEI



OBIECTIVUL

MODALITATEA DE

DESFASURARE

Evocarea

Actualizarea cunostintelor si experientei de viata a elevilor la tema data

Se anunta problema sub forma de intrebare. Elevii ras­pund, fie in scris (brainwriting), fie oral (brainstorming), formu­lind toate ideile care le vin in cap vizavi de acest subiect.

Informatia, ideile adunate pot fi scrise pe tabla, pe foi, in caiete.

Constientizarea

sensului

Facilitarea intelegerii mai profunde a textului (lectiei, informatiei)

Se formuleaza in­tre­bari generale sau particulare, vizavi de text, la care elevii ras­pund prin brainstorming. (dupa citirea textului, lectiei, informatiei )

Reflectia

Facilitarea asimilarii

materiei de catre fiecare copil in parte si formarea viziunii, opiniilor la tema data

Se lanseaza un mesaj, o intrebare sau orice cu referinta la: utili­tatea informatiei (lectiei) pentru ei personal, parerea elevilor despre cele invatate sau propuse pentru invatare etc.

Fiecare elev (sau doar cel ce doreste) poate raspunde oral sau in scris la mesajul lansat fie de profesor, fie de oricare dintre colegii sai.

In mod normal exista trei categorii de brainstorming :

Braistorming-ul comando sau de lupta

Initiat de Alexander Osborn si utilizat pentru cautarea ideilor publicitare este recomandat pentru ca prin el este atacata, asaltata o problema simpla si bine definita (to storm) cu propria minte (brain) in stil comando (in a commando fashion) fara ca participantii sa fie sa fie implicati prea mult.pentru ca nu se urmareste decat realizarea unei activitati verbale colective fara sa se urmareasca sa se ajunga la vreo descoperire sau cine stie ce inventie.

Este mult utilizat in domeniul publicitatii si marketing-ului pentru cautarea si gasirea de sloganuri, simboluri imagistice, nume, idei novatoare pentru un proces de productie sau aplicatii viitoare intr-un domeniu.

Pentru ca este subordonata unor reguli fixe si are un nivel inalt de formalism care nu permite prezenta elementului ludic din cauza existentei multor constrangeri este din ce in ce mai putin agreata. Ca dovada ca, pana si adultul nu vrea sa renunte prea usor la dreptul sau de a se „ juca ” in viata, nu cu ea.

Brainstorming-ul clasic sau verbal ( remue-meninge), ca tehnica de creativitate permite membrilor grupului (echipei) sa stabileasca un climat de grup favorizand expresia potentialului creator al fiecaruia dintre ei.

Faciliteaza producerea cat mai multor idei posibile in jurul unui subiect definit intr-un interval de timp relativ scurt, intr-o maniera spectaculara pentru indivizii care-l aplica prima data.

O data sedinta de brainstorming terminata, membrii se gasesc in fata unei mari cantitati de idei scrise pe care trebuie sa le claseze, rafineze, combine, modifice pentru a gasi solutii practice si aplicabile in discutii.

Brainstorming-ul inteligent este practicat intr-un domeniu particular, cel al design-ului prin IDEO sau propus de maniera generala in versiune participativacu un client

Brain-sailing, cuvant propus de Edward de Bono pentru a inlocui pe cel de brainstorming si adoptat uneori, mai ales in Italia pentru a desemna o reunine de cercetare a ideilor in cursul carora se navigheaza de la o idee la alta.

Brainwriting

Brainwriting este o tehnica de formare a ideilor specifica secolului douazeci si unu, un instrument folosit de geniile inovatoare.

Prima persoana care se spune ca a dezvoltat metoda brainwriting , a fost Richard Feynman care a castigat Premiul Nobel, deoarece a permis dezvoltarea de idei multiple in acelasi timp cu exercitiile de gandire a grupului.

El a fost profesor de fizica la Cornell si California Institute of Technology, si a fost considerat ca fiind unul dintre marii ganditori creativi ai epocii moderne. Tehnica Braiwriting a fost mai apoi dezvoltata de catre Horst Geschka, cand a condus un grup de cercetare si dezvoltare la

Battelle Institute in Germania dezvoltand cateva dintre cele mai inovative afaceri din istorie.

Metoda dispune ca ideile fiecarei persoane in grup sa stimuleze gandirea creativa a celorlalti prin asezarea sa in straturi de structuri cognitive care situeaza separat afectivitatea si viteza sa. Este fara nici o indoiala, cel mai rapid, mai productiv grup de gandire creativa ce a fost vreodata inventata. Si totusi este foarte simplu de invatat, si simplu de folosit.

Cheia spre ideile mari este generarea unei cantitati mari de idei, si apoi randuiala “pepitelor”. Prin brainwriting, o cantitate enorma de idei pot fi cu rapiditate generate indiferent care ar fi subiectul (muncii) sau provocarea.

Si mai important, aceasta metoda permite oamenilor ce au generat idei rapid si au fost evaluate vizual sa le concretizeze. Aceasta este cheia pentru dezvoltarea conceptelor, de “ acaparare” si “posesiune” atat de necesare pentru angajati, pentru a-si implementa efectiv cele mai bune idei ale lor.

Ea presupune realizarea unei liste exhaustive de idei, de probleme, solutii cu privire la o tema, situatie, problema data.

Raman valabile cele patru reguli de baza ale brainstorming-ului:

Nu se critica

Se lasa libera imaginatia

Se cauta cat mai multe idei posibile

Se dezvolta ideile altora

Cu observatia ca nu va avea loc o productie ideatica de grup si fiecare membru are un anumit numar de foi Flipchart pe care isi inscriu toate ideile, gandurile, solutiile care-i trec prin minte privind situatia, evenimentele.

De exemplu:

Se poate alcatui o lista a situatiilor, a evenimentelor care va agaseaza, va obosesc, va calca pe nervi:

o       Desteptatoarele care nu functioneaza

o       Robinetele care nu se inchid perfect

o       Axilele care transpira abundent

o       Mainile care sunt permanent umede

o       Formularele in cinci exemplare

o       Formulele uzuale de flatare

O data lista realizata, sunt invitati sa aleaga dintre toate aceste situatii, 10 asupra carora le-ar place sa aplice alte tehnici de creativitate. Lista este prezentata grupului, anului, clasei.

CONDITII :

o       prezentarea clara a problemelor si obiectivelor

o       asigurarea unui timp suficient pentru activitate

o       crearea unei ambiante placute

o       incurajarea (Eric Lardinois, 2005)

o       neutilizarea frazelor care ucid creativitatea:

Asta exista, s-a spus deja, s- vorbit despre ea.

Concurentii nostrii au facut-o deja de mult.

N-avem timp pentru asta!

Nu-i prioritatea noastra!

Nu-i treaba noastra!

Ne mai gandim la asta !

Nu-i genul nostru de activitate, de munca!

  • Fiecare persoana scrie ceea ce gandeste pe o foaie de hartie pe care participantii si-o transmit unul altuia
  • Ideile pe care le citesc stimuleaza altele care se adauga pe lista
  • Procesul continua pana la expirarea timpului stabilit ( de obicei cincisprezece minute)
      • Daca eram in locul tau……
      • Avocatul ingerului
      • Nu exista idei proaste sau stupide
      • Toate ideile chiar daca nu pot fi aplicate pot servi ca baza pentru construirea altei idei
      • Demultiplicare
      • A imbogati

Ca varianta a brainstorming-ului presupune urmatoarele etape:

o       Se scrie pe o foaie de hartie o idee in “t” minute

o       Se schimba foile intre participanti

o       Se elaboreaza idei noi pornind de la cea citita

o       Dupa “n” permutari se afiseaza foile

o       Toata lumea citeste si voteaza

Se organizeaza brainstorming sau brainwriting de fiecare data cand 2 persoane recunosc

nevoia de a genera idei noi.

Conciliatorul este indispensabil in :

o       conflictul de personalitate

o       afara subiectelor propuse (Hors sujets)

o       renegociere

Trebuie clarificate asteptarile:

Se defineste lista functiunilor de satisfacut

Trei grupe: evidente, ascunse si non esentiale

Se definesc listele de atributii

Este vorba despre lista dorintelor consumatorului, beneficiarului

Se face distinctia intre atributele reale si detaliile de atribut

Se organizeaza lista atributelor: ( CONVIVIAL – ecran, culoare, meniul de ajutor)

Se coreleaza atributele cu functiile ( atributul culoare => functia : afisare grafica)

Se claseaza atributele: ( necesare, dorite, ce pot fi ignorate)

Verificarea tehnica

o       Exigentele au nevoie sa fie revizate

o       Realizarea unui raport :

Ce a fost verificat, revizat

Cine a efectuat verificarea

Problemele discutate, desprinse

      • Actiunile intreprinse

Inspectarea: revederea formala:

o       Se examineaza documentele de lucru in vederea detectarii eventualelor anomalii

o       Se utilizeaza o lista de control

o       Se realizeaza o lista de erori ce trebuie evitate

Walkthrough: revederea prin pereche :

    • exhaustiva
    • se trece peste toate etapele

Round Robin:

Participare ciclica

Fiecare participant, in functie de rol, duce o parte a muncii de recapitulare

Plan de teste

Testul cutiei negre

Jocul de genul : Ce se petrece daca ?

A construi testul :

A dezvolta o lista de intrebari relative la intrare

A cere beneficiarilor finalitatile asteptate

Acest exercitiu contribuie la intelegerea problemei

Brainwriting -ul este o metoda care permite stimularea creativitatii si depasirea anumitor blocaje de expresie sau de scriere.

Se practica in cadrul unui grup ceea ce presupune activitate simultana a mai multor experti pe acelasi domeniu. Aceasta tehnica nu pare sa fie adaptata tuturor domeniilor – in medicina unde cunostintele sunt foarte structurate si nu permit divagatii sau aproximari nici utilizarea tehnicilor de creativitate spontana nu prea isi gaseste locul.

Are avantajul de a favoriza productia si consignarea ideilor prin scris, in liniste. El este utilizat in special in sedinta de pregatire a brainstorming-ului propriu-zis.

Exemplu:

Imagineaza-ti o situatie de comunicare cu un pronuntat caracter subiectiv (opovestire)la care sa fi fost martor sau participant direct si da-i un titlu potrivit (de ex. O calatorie cu peripetii)

Vei avea in vedere urmatoarele:

Integreaza in continutul povestirii tale citatele :

o       Dati-mi voie sa istorisesc si eu partea cea mai ciudata din calatoria mea …” sau

o       “Peste tot pe unde am umblat n-am gasit locurile pe care mintea si inima mea le cauta”

o       ”Iata, dragii mei, popasurile pribegiei mele!”

Plaseaza faptele intr-un plan al trecutului, specificand unde si cand are loc evenimentul.

Foloseste elemente de oralitate, imbina modurile de expunere ;

Pune accentul pe situatii epice, insistand asupra peripetiilor.

Le remue-méninges visuel

Este o alta varianta a brainstorming-ului care consta in exprimarea eficace si facila a ideilor cu ajutorul schemelor simple care nu pun probleme de interpretare. Dezvoltarea solutiilor sub forma de desene si crochiuri permite tuturor participantilor vizualizarea si intelegerea mai usoara a solutiei generale.

Bath-storming-ul

Sinonim cu intubatie, este un neologism humoristic, la fel de hazliu ca remue-méninges creat dupa modelul brainstorming-ului. Asaltul ideilor cu privire la o problema incepe cu rasfatul intr-o baie calda ( 16 % dintre participantii la o ancheta pe aceasta problema au confirmat ca si-au gasit mai usor ideile in vana. Arhimede, Churchill, Wallas ( inventatorul procesului creativ in patru etape), Napoléon

Conforme legendei, Antoine Riboud (Danone), nu angaja niciodata un cadru care considerand ca-si optimizeaza profilul declara barbateste ca nu face decat dusuri, preferandu-l pe cel care opta pentru baie. Iata in sfarsit oamenii care-si fac timp sa gandeasca !

Bedstorming

Neologism humoristic creat dupa modelul brainstorming. Asaltul ideilor cu privire la o problema incepe cu asezarea in pat , locul in care va gasi cele mai bune idei – incubare- de la latinul cubare-coucher, pe care-l regasim de exemplu in concubin care vine de altfel de la acelasi termen, visand sau in aceasta stare particulara a constiintei intre veghe si somn sau de preferat, pentru a-si aminti mai bine la trezire, invers.

Se presupune ca se face efortul de a nota ideile foarte rapid pentru a nu le uita sau inainte de a le uita.

Tehnica foarte utilizata dupa Xénophon, general grec care a avut ideea celebrei manevre de retragere de la 10 mile, de la Bagdad la Marea Neagra, in timpul somnului.

Bisocierea

Creat de Arthur Koestler, termenul de bisociere apare pentru prima data in cartea sa Strigatul lui Arhimede ( Le cri d’ Archimède) si se constituie intr-unul din cele trei sau patru procese-cheie ale inventivitatii si inovatiei . El consta in combinarea sau apropierea a doua idei, solutii sau tehnologii pentru a da nasterea unei a treia:

Walkman : combinatia dintre un cititor de caseta miniaturizata si ascultatori

code – bara : combinatia dintre codul Morse si lectura optica a pistei sonore a cimematografului

avionul spion U-2 : combinarea unui planor zburator de mare altitudine ( desenat de Kelly Johnson si echipa sa des Skunk Works la Lockheed) si a unei camere de definitie inalta (pusa la punct de Erwin Land, inventatorul Polaroidului)

Inovatia este adesea rezultatul unei trisociatii ( trei tehnologii) sau chiar a unei multisociatii. Exemplul cel mai concludent este cel pe care il da Peter Senge in A cincea disciplina a lui Douglas, lansat in 1935 prezentand DC-3, un Dakota in versiune militara si a caror cateva exemplare sunt exploatate mai intotdeauna din punct de vedere comercial.

In aceeasi situatie se afla si o inovatie care a revolutionat viata canadienilor inuiti si a tuturor celor care traiesc in Marele Nord – moto-neige sau scuterul pentru deplasari pe zapada, combinatie realizata de Joseph-Armand Bombardier dintr-o motocicleta, o senileta si un schi.(trisociatie)

Brainstorming-ul va avea eficienta daca grupurile de elevi in care se realizeaza nu vor depasi 15 membrii, vor fi eterogene, li se vor acorda un buget temporal adecvat pentru emisia ideatica, se vor evita tendintele de inchidere, blocare sau de superficialitate, atmosfera inhibitorie si conflictuala din cadrul grupurilor si se vor respecta reguli ca :

se accepta ca avand caracter de cunostinte toate ideile in afara de glume,

nu se critica nici o sugestie,

se incurajeaza constructia pe ideile altora,

se pune accent mai mult pe cantitate decat pe calitate,

evaluarea solutiilor preconizate se realizeaza dupa un anumit timp prin compararea si

selectarea ideilor valoroase sau introducerea lor in complexe explicative sau operationale,

se incurajeaza combinatiile de idei

se accepta apartenenta colectiva a ideilor evitandu-se nominalizarea.

Brainstorming-ul traditional poate fi completat cu cel individual sau cu tehnica electronica de brainstorming care:

elimina dezavantajele interactiunii fata in fata, a barierelor de statut pastrand anonimatul

participantilor legati intre ei printr-o retea electronica,

nu produce distorsiuni ale procesului scolar,

obiectiveaza interventia membrilor grupului dar:

o       poate da nastere si unui sentiment de degrevare de responsabilitatea participarii,

o       sa induca o izolare in sensul neimpartasirii unui spatiu comun,

o       introduce o anumita alienare,

o       cadrul didactic nu beneficiaza de un feed-back imediat.

Metoda Frisco

Avand la baza brainstorming-ul regizat si ca scop identificarea problemelor complexe si dificile si rezolvarea lor pe cai simple si eficiente, metoda Frisco solicita din partea elevilor capacitati empatice, spirit critic, importanta fiind stimularea gandirii, a imaginatiei si a creativitatii.

Ea a fost propusa de echipa de cercetare Four boys of Frisco (cei patru baieti din San Francisco iar participantii la ea trebuiau sa interpreteze un rol specific, care sa acopere o anumita dimensiune a personalitatii, abordand o problema din mai multe perspective

Astfel, membrii grupului trebuie sa joace, fiecare, pe rand, rolul consevatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului si rolul optimistului.

Etapele metodei Frisco:

. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii/studentii sesizeaza o situatieproblema si a propun spre analiza;

. Etapa organizarii colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul si cine le joaca. Rolurile pot fi abordate individual sau, in cazul colectivelor numeroase, acelasi rol poate fi jucat de mai multi participanti concomitent, acestia formand o echipa.

3. Etapa dezbaterii colective fiecare interpreteaza rolul ales si-si sustine punctul de vedere in acord cu acesta.   Cel care joaca rolul de este conservator are sarcina de a aprecia meritele solutiilor vechi, pronuntandu-se pentru mentinerea lor, fara a exclude insa posibilitatea unor eventuale imbunatatiri.

Exuberantul priveste catre viitor si emite idei aparent imposibil de aplicat in practica, asigurand astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator si stimulandu-i si pe ceilalti participanti sa priveasca astfel lucrurile. Se bazeaza pe un fenomen de contagiune.

Pesimistul este cel care nu are o parere buna despre ce se discuta, cenzurand ideile si solutiile initiale propuse. El releva aspectele nefaste ale oricaror imbunatatiri.

Optimistul lumineaza umbra lasata de pesimist, imbarbatand participantii sa priveasca lucrurile dintr-o perspectiva reala, concreta si realizabila. El gaseste fundamentari realiste si posibilitatile de realizare a solutiilor propuse de catre exuberant, stimuland participantii sa gandeasca pozitiv.

4. Etapa sistematizarii ideilor emise si a concluzionarii asupra solutiilor gasite.

Metoda Frisco este asemanatoare cu „Tehnica palariilor ganditoare” atat din punct de vedere al desfasurarii, cat si in ceea ce priveste avantajele si limitele.

Jigsaw (Mozaic)

Jigsaw (in engleza jigsaw puzzle inseamna mozaic) sau “metoda grupurilor interdependente” este o strategie bazata pe invatarea in echipa (team-learning). Fiecare elev are o sarcina de studiu in care trebuie sa devina expert. El are in acelasi timp si responsabilitatea transmiterii informatiilor asimilate, celorlalti colegi.

Metoda presupune o pregatire temeinica a materialului dat spre studiu elevilor. Educatorul propune o tema de studiu pe care o imparte in patru sub-teme. Pentru fiecare tema in parte educatorul trebuie sa dea un titlul, sau pentru fiecare sa puna o intrebare.

Fiecare membru al grupei va primi ca obiect de studiu materiale necesare fiecarei sub-teme, pentru care va alcatui si o schema. La sfarsit elevii isi comunica ce au invatat depre sub-tema respectiva.

Aranjarea in clasa a grupurilor trebuie insa sa fie cat mai aerisita, astfel incat grupurile sa nu se deranjeze intre ele. Obiectul de studiu poate constitui si o tema pentru acasa, urmand ca in momentul constituirii mozaicului fiecare “expert” sa-si aduca propria contributie.

Instructaj:

„Se imparte clasa in grupuri de patru elevi pe care ii punem sa numere de la unu la patru, astfel incat fiecare grup sa aiba cate un membru cu un numar de la 1 la 4. In continuare, se indica elevilor pagina din manual unde se afla textul pe care trebuie sa-l parcurga sau se imparte elevilor textul pe foi separate.

Se discuta pe scurt titlul textului si tema/subiectul pe care il va trata. Se explica apoi ca pentru aceasta ora, sarcina elevilor este sa inteleaga textul. La sfarsitul orei, fiecare persoana va trebui sa fi inteles intregul continut informational al acestuia dupa ce va fi predat de colegii de grup, pe fragmente.

Se atrage atentia ca articolul este impartit in patru parti. Toti cei cu numarul 1 vor primi prima parte. Numarul 2 va primi a doua parte si asa mai departe. Cand acest lucru s-a inteles, toti cei cu numarul 1 se aduna intr-un grup, toti cei cu numarul 2 in alt grup etc. Daca clasa este foarte numeroasa, s-ar putea sa fie nevoie sa se faca cate doua grupuri de numarul 1, 2, etc.

Este bine ca aceste grupuri mici sa fie de maximum patru persoane. Se explica apoi ca grupurile formate din cei cu numerele 1, 2, 3 si 4 se vor numi de acum grupuri de experti. Sarcina lor este sa inteleaga bine materialul prezentat in sectiunea din text care le revine lor. Ei trebuie s-o citeasca si s-o discute intre ei pentru a o intelege bine.

Apoi trebuie sa hotarasca modul in care o pot preda, pentru ca urmeaza sa se intoarca la grupul lor originar pentru a preda aceasta parte celorlalti membri ai grupului. Este important ca fiecare membru al grupului de experti sa inteleaga ca el este responsabil de predarea acelei portiuni a textului celorlalti membri ai grupului initial.

Strategiile de predare si materialele folosite raman la latitudinea grupului de experti. Se cere apoi elevilor sa se adune in grupurile de experti si sa inceapa lucrul. Vor avea nevoie de destul de mult timp (posibil sa dureze o ora) pentru a parcurge fragmentul lor din articol, pentru a discuta si elabora strategii de predare.

Dupa ce grupurile de experti si-au incheiat lucrul, fiecare individ se intoarce la grupul sau initial si preda celorlalti continutul pregatit .Se atrage atentia, din nou, ca este important ca la final fiecare individ din grup sa stapaneasca continutul tuturor sectiunilor articolului. E bine sa noteze orice intrebari sau nelamuriri au in legatura cu oricare dintre fragmentele articolului si sa ceara clarificari expertului in acea sectiune.

Daca raman, in continuare, nelamuriti, pot adresa intrebarea intregului grup de experti in acea sectiune sau profesorului. Este foarte important ca profesorul sa monitorizeze predarea, pentru a fi sigur ca informatia se transmite corect si ca poate servi ca punct de plecare pentru diverse intrebari. Daca grupurile de experti se impotmolesc, profesorul poate sa le ajute pentru a se asigura ca acestea inteleg corect si pot transmite mai departe informatiile.

Pentru a va asigura ca elevii isi vor concentra atentia pe aspectele importante ale textului pe care il parcurg, se pot pregati asa-numite fise de expert pentru fiecare grup de experti.

Aceste fise vor contine intrebari care sa ghideze discutiile de intelegere si interpretare a textului care vor avea loc in grupul de experti. In plus, ele vor fi un bun reper pentru elevii din grupul de experti atunci cand acestia se vor intoarce la grupurile initiale pentru a-i invata si pe ceilalti partea din text care le-a revenit lor”.

Tehnica „acvariului” ( fishbowl)

Extinde rolul observatorului in grupurile de interactiune didactica si impune un design deosebit al salii de clasa. Scaunele sunt dispuse in doua cercuri care se includ reciproc inainte de intrarea in clasa a elevilor care isi vor alege singuri locurile pentru a se simti bine in scaunul ales.

Se poate apela la un al doilea profesor care sa stea in exteriorul cercurilor cu rol de observator, care sa inregistreze performantele comune specifice pentru anumite locuri si corelarea lor cu informatiile despre participanti.

Inaintea orei de curs elevii raspund la itemurile din jurnalele de activitate. Timp de 8-10 minute cercul din mijloc discuta o problema controversata pe baza a trei reguli stabilite de comun acord in grup :

Sustinerea ideii pe baza de dovezi

Fiecare este de acord cu antevorbitorul si aduce argumente suplimentare

Nu sunt de acord cu antevorbitorul si prezinta argumente prin care-si sustin pozitia

Regulile se pot modifica sau se pot adauga altele. Ocupantii cercului al doilea asculta discutiile celor din cercul interior, fac observatii privind modelul de relationare, gradul de stabilire a consensului, aparitia conflictului si tipul de strategii adoptate

Profesorul ofera fise/protocoale de observare special alcatuite in care elevii noteaza reactii, sentimente, atmosfera, directiile de dezvoltare a discutiilor.

Dupa ce s-au facut aceste adnotari, membrii cercului interior isi schimba locurile cu cei din cercul exterior si ciclul se repeta.

Profesorul indeplineste o multitudine de roluri :

de la profesor-observator la profesor-participant

de la profesor-arbitru la profesor-suport,

de la profesor-reporter la profesor-ghid,

profesor-supraveghetor,

profesor-facilitator,

profesor-avocatul diavolului. ( Maria Priles)

Una din variantele acvariului introduce doar doi observatori, numarul optim de participanti fiind sapte.

Ca avantaje ale utilizarii acestei metode pot fi considerate :

emiterea de idei substantiale, argumentate, relevante,

participarea activa a elevilor,

incurajarea lor,

utilizareaunor interventii de genul :

Dati-mi voie sa istorisesc si eu partea cea mai

ciudata din calatoria mea

asigurarea unui mediu controlat, dinamic,

imbinarea celor mai bune elemente ale tehnicilor

dezbaterii, meselor rotunde, panelului formal,

simpozionului si forumului.

Reuniunea Phillips 66.

Creata de catre J.Donald Phillips de la Michigan State University, Reuniunea Phillips 66 este un tip de brainstorming ce permite utilizarea unui numar mai mare de participanti – 5-6 echipe functionale a cate 6 persoane fiecare. Este specifica activitatii cu adultii. Durata sa este de doua ore si presupune doua etape: discutia pe grupe si dezbaterea in plen.

Discutia pe grupe

Fiecare grup are un moderator de discutii, un lider pentru alegerea caruia au la dispozitie un minut iar activitatea se desfasoara pe trei coordonate : pregatirea, desfasurarea si valorificarea productiei de idei.

Daca participantii sunt experimentati, se poate alege si un secretar de discutii care va inregistra toate informatiile dar nu agresiv, in direct.

Timpul optim pentru dezbaterea problemei pe echipe este de 6-12 minute ( chiar daca in metoda autentica limita temporala este de 6 minute.

Fiecare dintre membrii echipei se implica activ in solutionarea problemei, cu curaj, interventiile avand o anumita larghete iar ideile retinute de liderii grupurilor sunt analizate urmarindu-se fie o rezolvare partiala fie una optima. Profesorul trebuie sa se asigure ca liderul de grup nu-si va impune propriile idei si convingeri si ca se va promova nu elementul concurential ci cel formativ. Interrelationarea corecta si participarea cat mai multor membrii este esentiala.

Pozitionarea spatiala a grupurilor din Reuniunea Phillips 66, problemele de prioritate comunicationala si distorsionarea acesteia sunt factori care influenteaza in mod deosebit eficacitatea metodei. Exista mai multe variante de aranjare spatiala a partenerilor:

  • Cea concurentiala cand partenerii stau fata in fata
  • Asezarea „ cot la cot ” in care partenerii se afla de aceeasi parte a mesei si este utilizata mai ales la procedeele de intervievare reciproca, de intercunoastere
  • Plasarea unei persoane la latura ingusta a mesei de discutii iar cealalta in unghi drept , pozitie care diminueaza concurenta si invioreaza comunicarea
  • Plasarea partenerilor de o parte si de alta a mesei,dar fata in fata, ar putea fi o solutie de evitare a concurentei (S.P.Prutianu, l988) prezinta o a para solutie de dispunere a celor doua persoane la cele doua capete inguste ale mesei. Distanta redirectioneaza de data aceasta constructiv dimensiunea competitionala dintre parteneri.

O multime de factori de genul modului de interrelationare in afara celei educationale, tipul de personalitate a membrilor echipei, pozitia si ierarhia de grup, nivelul de atractivitate al temei pentru membrii echipei,rolurile indeplinite in timpul exersarii se manifesta la nivelul fiecarei variante.

Indiferent de varianta utilizata, nici una dintre ele nu va contribui strict pozitiv sau negativ la eficienta si coezivitatea acesteia. Se promoveaza insa sistemul de interactionari multiple sau multireferentiale in forma de U . ( Keith Slavis, 1981)

Dezbaterea in plen

Este de fapt reuniunea propriu-zisa care incepe cu interventiile liderilor reprezentanti ai fiecarei grupe ce prezinta colectivului concluziile discutiilor purtate la nivelul echipelor.

Analiza critica care disemineaza responsabilitatea punctului de vedere comun, selectia si ierarhizarea solutiilor constituie prioritatea demersului.

Profesorul va fi cel care va concluziona discutiile, va accentua ideile valoroase si va dezvolta problemele aparute pe parcurs, va incuraja demersurile de invatare prin descoperire, va evalua activitatea.

Controversa creativa.

Propusa de David si R. Johnson, controversa creativa este apropiata Reuniunii Phillips 66 nu prin elementele care o alcatuiesc ci prin centrarea pe problema, rezolvarea acesteia si regasirea intregului prin experienta partilor uneori contradictorii.

( I.O Panisoara

R. Johnson propune impartirea participantilor in microgrupuri de patru persoane in care doua vor sustine in mod ferm o anumita pozitie intr-un caz controversat iar ceilalti doi exact opusul ei, fiecare incercand sa aduca argumente cat mai veridice, mai palpabile, sa construiasca rationamente, sa insiste pe argumentele calitative ale tehnicilor active ce dezvolta gandirea critica, sa fie cat mai implicati.

Fiecare dintre perechi va specula punctele tari si punctele slabe ale concurentei. Scopul acestor demersuri este de a dezvalui integritatea unui fenomen chiar daca elementele sale componente care se articuleaza in conditii speciale se afla de multe ori intr-o aparenta opozitie.

iloParticipantii exploreaza anterior activitatii, orei, cursului posibilitatile argumentative ale metodei impreuna cu ceilalti colegi, contureaza pozitii coerente .

Pasul urmator presupune ca fiecare sustinator al unei pozitii sa se retraga din microgrupul de dezbatere si sa discute cu colegii care au acelasi rol si aceeasi pozitie din alte microgrupuri.

Ideile noi asimilate legate de controversa existenta le vor discuta la reintoarcerea in grupul de bastina. Este o modalitate eficienta de a verifica modul personal de relationare cu propriul grup si cu cel cu care trebuie sa relationeze.

A doua zi, membrii grupurilor de patru isi prezinta reciproc pozitiile. Cat timp unii prezinta, ceilalti isi iau notite. Cand toate parerile au fost expuse, se pun intrebari, se lamuresc incertitudini, apoi, fiecare se retrage pentru a-si pregati pledoaria cu punctele ei forte.

Cel putin doua argumente de substanta trebuie aduse. Sunt incurajate toate manierele care aduc puncte de vedere noi fara a inhiba participantii si care permit libertatea de expresie, articulari inedite.

A treia zi echipele isi prezinta intr-o noua lumina cu alte argumente si din alte perspective pozitiile abordate.

Este momentul in care fiecare echipa isi asculta pozitie argumentata de ea zilele trecute. Aceasta reflexie in oglinda le da posibilitatea sa priveasca si sa judece cu un ochi critic propria pozitie.

Vor cauta impreuna avantajele si dezavantajele unor pozitii, vor incerca diminuarea unor puncte mai slabe si intarirea celorlalte .Utilizarea unor argumente deja expuse este admisa. Important este ca participantii sa inteleaga fiecare parte a discursului argumentativ, sa acorde incredere si merite nu doar propriei viziuni ci si pozitiilor adverse.

Scopul final este de a intelege ca fenomenele (de orice natura ar fi ele) se compun din mai multe adevaruri fie ele si contradictorii intre ele si a accepta ca trebuie cautata perspectiva holistica a acestuia care sa contina toate perspectivele pentru ca adevarul nu se afla niciodata intr-o singura parte ci se dezvolta din mai multe perspective

Controversa creativa nu este doar un instrument de invatare sau de exersare a argumentarii si descoperirii de solutii inedite ci si unul de dezvoltare a personalitatii celor care o utilizeaza pentru ca in baza libertatii de expresie si a unei gandiri constructive, imaginative invata sa asculte, sa inteleaga, sa accepte, sa faca relatii, sa extrapoleze.

Tehnica focus grup

Face parte din categoria metodelor care utilizeaza potentialul de invatare si productia de idei in cadrul grupurilor. Este de fapt o discutie focalizata in care participantii nu emit doar propriile idei intr-o maniera abstracta ci dezvolta prin interactiune si influentarea reciproca a membrilor o constructie de grup.

Scopul ei este nu numai de a forma si amplifica potentialul de interrelationare a elevilor ci si de a-l utiliza efectiv.

Tehnica focus grup nu urmareste dezvoltarea consensului si nici rezolvarea unor probleme particulare ci colectarea de date in special si analiza procesului de influentare a opiniilor in cadrul grupului. De aceea, in timpul acestei tehnici elevii isi pot modifica sau schimba total parerile pana la finalul discutiilor.

Aceasta impune neaparat necesitatea armonizarii si optimizarii relatiei dintre obiectivele propuse si modul de integrare a tehnicii in activitatea de invatare. Este necesar un numar relativ de mare de grupuri destul de nuantate (de la inerte la pasionale) care pot fi pastrate identic pentru activitati, se pot sparge si reorganiza de fiecare data cand este nevoie de ele sau se pot utiliza unele persoane in structura altor grupuri pentru a le echilibra si pe cele neimplicate si pe cele ce necesita ponderare.

Este necesara o planificare a activitatii care sa constea in stabilirea scopului, a tipurilor de intrebari iar moderatorul trebuie sa respecte reguli ca:

  • Sa salute la inceputul activitatii si sa se prezinte ( diagrama locurilor ar fi utila)
  • Sa obtina informatii despre participanti si sa valorifice orice pozitie exprimata
  • Sa stabileasca un set de reguli
  • Sa explice obiectul si subiectul intalnirii
  • Sa clarifice faptul ca nu exista raspunsuri bune si rele si nici replici la o pozitie exprimata ci doar idei noi
  • Sa nu se puna mai multe intrebari deodata
  • Sa nu se aduca contributii de substanta la desfasurarea focus grupului, profesorul pastrandu-si rolul de moderator

Cele doua maniere de lucru in cazul focus grupului urmaresc pe de o parte (cea cumulativa) obtinerea mai multor informatii si pe de alta (cea contradictorie) atragerea persoanelor rezervate sau cu tendinte inhibitorii prin agresiune si confruntare.

In primul caz, etapa I, grupul 1 discuta liber asupra unei probleme si concluzioneaza in timp ce grupul 2 discuta liber pana la epuizare problema si apoi primeste concluziile grupului I pentru a le dezvolta.

In maniera contradictorie, fara stirea participantilor, o persoana din grup are sarcina avansarii unor contraargumente exact in momentul in care s-ar putea ajunge la un consens in grup. R. Daft si R. Steers pun accent pe cerintele de interactiune, adica pe frecventa si calitatea interactiunilor din grupuri care trebuie sa se afle la un nivel optim. Interdependenta membrilor se constituie sub trei forme importante:

Interdependenta comuna – cand grupurile isi acorda reciproc independenta dar beneficiaza de resurse si urmaresc obiectivele activitatii didactice si fiecare grup isi desfasoara activitatea separat urmarindu-si obiectivele proprii (interactiunea este aleatorie si nespecifica – intra-grup- si nu influenteaza activitatea grupului

Interdependenta secventiala care presupune transformarea iesirilor/produselor unui grup in intrari sau starturi pentru altul punandu-le intr-o continuitate ce permite intersanjabilitatea si dezvoltarea unui climat motivant.

Interdependenta reciproca in care grupurile depind unele de altele in ceea ce priveste variabilele de pornire

Ca orice tehnica si focus grup prezinta o serie de dificultati pe care Mc Kinne Y le defineste ca fiind tacerea, ambiguitatea si lipsa de participare a unor membrii .Tacerea poate fi provocata de timiditate, de introversia persoanei care o poate face sa para mai putin competenta si deci niciodata in postura de lider.

Cea cauzata de ambivalenta va face grupul sa reactioneze asemanator amanand sau fragmentand comunicarea.

Participarea incompleta si semi-activa a grupului micsoreaza eficienta activitatii. Tehnica este interesanta nu prin modul de desfasurare ci prin felul in care atinge obiectivele pe care le propune.

Ca avantaje care o recomanda in pofida deficientelor inerente integrative s-ar putea enumera :

  • impunerea unui climat pozitiv de discutie,
  • focalizarea pe o sarcina, placerea de a participa la astfel de activitati, 
  • aproprierea afectiva si cognitiva a participantilor intr-un grup natural.


M. Ionescu, I. Radu, Didactica moderna, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p.67.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4953
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site