Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Dilema „limbii internationale” in contextul comunicarii interculturale

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



Dilema limbii internationale” in contextul comunicarii interculturale



Lingvistica trateaza limba ca un instrument al comunicarii, ca mijloc de reprezentare a lucrurilor, ca manifestare a valorilor existentiale: dezvoltarea oricarei societati se datoreaza, in mod considerabil, anumitor factori decisivi, „printre factorii-cheie figurind si limba ca mijloc de comunicare” [1].

in conditiile globalizarii si relatiilor economice si culturale tot mai intense intre diverse natiuni, dialogul social, schimbul de idei si informatii, insotite de extinderea fenomenului multiculturalismului, obtin o amploare deosebita. In consecinta, problema depasirii barierelor lingvistice, a edificarii unor punti pentru favorizarea comunicarii eficiente dintre popoare devine tot mai actuala. circumstantele mondializarii avanseaza, cu ineluctabilitate, in prim-plan problema limbii comunicarii in cadrul relatiilor transfrontaliere. In acest context, un numar impunator de indivizi, cu identitati socio-culturale diferite, recurg in procesul comunicarii la o limba de circulatie internationala.

Este adevarat, istoria a inregistrat incercari relevante de construire a unor limbi artificiale, cu intentia afirmarii acestora in cadrul comunitatii internationale. Cazul cel mai spectaculos a fost cel al limbii esperanto [2]. Sustinatorii actuali ai limbii esperanto aduc argumente in favoarea faptului ca doar unei astfel de limbi ii poate reveni statutul de limba internationala”: Limbile nationale apartin natiunilor respective. Strainii pot invata o limba sau alta mai mult sau mai putin, insa nu o considera ca limba proprie. Din contra, limba internationala apartine unui corp international de vorbitori, si fiecare vorbitor al ei o considera proprie. In sfirsit, esperanto este internationala si din punct de vedere al scopului: sa serveasca in calitate de instrument neutru, supranational in relatii internationale la nivel mondial” „Adoptarea Esperanto drept limba planetara ar permite oricarui individ de a avea acces la cultura internationala, fara a renunta pentru aceasta la limba sa nationala” [4]. Mai mult de o suta de ani de propaganda intensiva insa n-au reusit sa impuna esperanto, succesele acestei limbi raminind valabile doar pentru cele citeva zeci de mii de adepti. Pe parcurs, au aparut si alte proiecte lingvistice interesante ca Limba internationala Ido [5], sau Interlingue [6], cu toate acestea, utilizarea lor in calitate de limbi de comunicare universala nu s-a soldat cu succes. Esecul tentativelor de constituire si de afirmare a unor limbi artificiale si de impunere a acestora drept limbi universale a determinat aparitia conceptului de Limba de Larga Comunicare (Language of Wilder Communication).

Pe parcursul secolelor, acest rol a revenit mai multor limbi. In secolul al XVII-lea, popoarele civilizate europene puteau sa comunice prin intermediul limbii latine. Dupa perioada clasica si medievala a Europei Occidentale, pentru citeva secole, in Occident era resimtita influenta limbii franceze (desi pe la mijlocul secolului al XIX-lea o circulatie semnificativa obtinuse si limba germana, in special, in Europa Centrala, mai tirziu fiiind atestata si difuzarea pe larg a limbii ruse in aceasta regiune).

In prezent, limba dominanta a secolului al XXI-lea, care patrunde vertiginos in toate sferele vietii, dominind societatea, este limba engleza – limba relatiilor politice si comerciale, a calatoriilor, a Internetului si a majoritatii publicatiilor de specialitate, limba industriei culturale. In intreaga lume, “peste un miliard de oameni vorbesc limba engleza” [7], iar “cunostintele de limba engleza, - in viziunea autorilor prestigioasei publicatii “The Economist”, - au devenit, in cea mai mare parte a lumii, o deprindere de baza a vietii moderne, comparabila cu deprinderea de a conduce o masina sau utilizarea computerului personal” [8]. Mai multi cercetatori, inca cu mai multi ani in urma, au declarat “universalitatea limbii engleze”, atestind proliferarea acestei limbii drept agent sigur al globalizarii si declarind, fara ocolisuri, ca “engleza este, in mod inevitabil, viitorul Europei”, insistind asupra faptului ca “culturile tarilor anglofone vor domina lumea” [9].

Este evident ca o astfel de ascensiune a limbii engleze trezeste atitudini neunivoce, gen: ”ideea pe care se doreste a ne-o impune este ca engleza nu este doar o limba internationala, ci o limba universala. Un fel de limba naturala. Se merge prea departe in delir” [10]. Polemicile destul de acute cu privire la ierarhia lingvistica actuala, cu toate lamentatiile celor afectati, inclina tot mai mult spre recunoasterea suprematiei limbii engleze (in raport, mai ales, cu limba franceza), atit la nivelul constatarilor expertilor, cit si la nivelul opiniei publice: “Din pacate, limba franceza nu va mai ajunge din urma limba engleza. De ce? Pentru ca limba franceza este o limba a trecutului, iar limba engleza apartine viitorului. Este un fapt, si nimeni nu il poate contesta. Realitatea este cea mai mare dovada! Si atentie, aici nu intra in discutie valorile celor doua limbi. Este doar o problema de actualitate” [11].

dezbaterile cu privire la contextul social si politic al universului limbilor, explicatiile in profunzime ale tendintelor inregistrate, au condus spre incetatenirea, in ultimul timp, chiar a unui nou termen: anglosfera. Notiunea vizeaza, in primul rind, grupul de tari anglofone, desi, in fond, presupune mult mai mult decit simpla totalitate a populatiilor pentru care limba engleza constituie limba de baza (sau limba a doua a comunicarii). Pentru a accede in anglosfera, arata politologii, “trebuie respectate traditiile si principiile esentiale care formeaza pivotul culturilor anglofone. Inclusiv, suprematia legii, respectul contractului si corectitudinea afacerii, individualismul, cu alte cuvinte, valorile liberale, precum si afirmarea libertatii drept valoare politica si culturala primordiala” [12].

succesul spectacular al limbii engleze este explicabil, dupa cum mentioneaza cercetatorul Samuel Huntington, mai curind in termeni de pragmatica si de sociolingvistica [13]. Considerata drept prioritara pentru cea mai mare parte a populatiei globului, tocmai aceasta limba este utilizata astazi ca lingua franca [14], asa cum au fost utilizate si alte limbi de-a lungul istoriei. Este important insa ca o atare recurgere la limba engleza reprezinta o forma de comunicare interculturala si nicidecum o depasire a diferentelor dintre culturi: “O lingua franca este un mod de a reproduce diferentele lingvistice si culturale, nu un mod de a le elimina” [15].

Conform opiniei lingvistului Joshua Fischman, este mult mai probabil ca o limba sa ajunga a fi acceptata drept lingua franca, daca ea nu este identificata cu un grup etnic, o religie sau o ideologie specifica (adica, daca nu este perceputa ca un atentat la identitate), or, engleza a fost “dez-etnicizata” in ultimele patru secole, asa cum s-a intimplat in trecut cu limbile greaca si latina [16].

Astfel, in viziunea cercetatorilor, drept limba internationala poate fi definita limba folosita ca mijloc de comunicare intre indivizii din cadrul unei comunitati in care sint prezente elemente socio-culturale diverse, membrii comunitatii constientizind si acceptind statutul respectiv al acestei limbi. O particularitate specifica a limbii internationale rezida in faptul ca ea este limba materna pentru o parte dintre indivizii din structura repectiva si este insusita, intr-un grad, cel putin satisfacator, de catre restul comunitatii.

In cadrul comunicarii interculturale, un proces complex si multivalent, cunoasterea limbii internationale obtine o pondere aparte. De mentionat ca cercetatorii au stabilit o corespondenta intre gradul de familiarizare cu cultura-tinta si nivelul de cunoastere a limbii [17]. treptei initiale ii corespunde o anumita superficialitate in patrunderea culturii straine, subordonata stereotipurilor si generind imagini, percepute ca “exotice“. Treapta a doua presupune cunoasterea unor elemente semnificative de ordin socio-cultural, marcate de contraste (in raport cu cele existente in cultura proprie), care determina manifestarea unor senzatii frustrante. nivelul al treilea vizeaza o cunoastere temeinica, axata pe analiza comparata, in baza careia cultura-tinta apare, din punct de vedere cognitiv, credibila si acceptabila. Nivelul al patrulea, ca regula, este propriu persoanelor care se afla un timp indelungat in mediul cultural respectiv. La acest nivel se poate vorbi despre capacitatea de identificare cu cultura-tinta si despre atingerea unei comunicari interculturale eficiente. Cel de-al treilea si cel de-al patrulea nivel presupun deschidere plenara catre cultura straina, manifestare de abilitati lingvistice, respectiv, degajare in comunicare si fluenta in vorbirea limbii internationale. Se considera, de fapt, ca pentru vorbitorii nenativi, nivelul de insusire a limbii engleze este, in medie, nivelul al treilea [18].

In cadrul actului comunicational intercultural, cunoasterea adecvata a limbii de comunicare genereaza situatii in care individul formuleaza direct, in mod firesc, gindurile in limba adoptata. Se produce o identificare culturala, cufundare in stare empatica. De cele mai multe ori insa, conform observatiilor psihologilor, un grad de disconfort psihologic nu poate fi evitat, acesta fiind determinat de factorul lingvo-cultural nativ. Acest disconfort ori stres ar putea fi asociat cu socul intercultural. Si tocmai limba internationala ar putea avea in aceste conditii rolul unui instrument eficace de depasire a barierelor de ordin psihologic si cultural. In cazul interactiunii dintre indivizi, provenind din medii socio-culturale diferite, limba internationala, insusita intr-un grad inalt, este o modalitate de acomodare a indivizilor, de apropiere a diferitelor culturi in procesul interactiunii dintre acestea.



De remarcat, in acest context, ca gradul inalt al competentei lingvistice reprezinta un indicator al unei bune comunicarii interculturale, insa doar aceasta nu este suficienta pentru preluarea si transmiterea incarcaturii culturale a actului de comunicare. Competenta socio-culturala, absolut obligatorie in cadrul comunicarii interculturale, se refera la experiente si cunostinte culturale fundamentale si include competenta lingvistica, dar nu se limiteaza la aceasta. Transmiterea continutului cultural se afla in relatie directa cu gradul de constientizare a barierelor culturale, precum si cu capacitatea de a surmonta viziunea etnocentrica, asigurind, in rezultat, conditia unei comunicari eficiente.

Un alt aspect al problemei limbii internationale tine de utilizarea acesteia in comunicarea de afaceri. Acest lucru este valabil, cu precadere, in cazul relatiilor interstatale, organizatiilor internationale, intreprinderilor mixte. In cadrul majoritatii contactelor internationale, partilor le sint proprii, in mod firesc, limbi materne diferite. De-a lungul istoriei, problema comunicarii in circumstantele respective a fost rezolvata prin recurgerea la limba internationala, fiind exploatat, in special, substratul ei de limbaj comercial  si de afaceri . Acest substrat constituie o forma specifica a limbajului original. Comunicarea, in limbajul de afaceri sau intr-o engleza modificata (referinta cu precadere la limba engleza este determinata de folosirea ei in mod curent in comunicarea din cadrul afacerilor internationale), insa limiteaza comunicarea la acele subiecte pentru care acest limbaj simplificat dispune de fondul lexical respectiv. Multe cuvinte au migrat din limba lor de origine in alte limbi, deoarece exprima sensuri unice: computer, management, mafia s.a., acest proces facilitind, intr-un fel, comunicarea. Totusi, reducerea comunicarii doar la 'limbajul de afaceri', fara cunoasterea suficienta a limbii internationale, comporta pierderea unei serii intregi de subtilitati, participantii la actul de comunicare lipsindu-se de posibilitatea de a se relationa intr-un mod adecvat in exteriorul culturii de provenienta.

De remarcat, astfel, ca fenomenul comunicarii, sub aspect lingvistic, denota existenta unei serii intregi de probleme. Aplicarea in diversele sfere ale vietii sociale a limbii internationale se afirma in contextul unor lupte acerbe pentru nediscriminarea si puritatea limbilor nationale.

Indiscutabil, motive pentru manifestarea unei ingrijorari intemeiate pentru destinul limbilor nationale in contextul ascensiunii irezistibile a limbii engleze sint justificate. Chiar daca organismele internationale declara statutul paritar al limbilor de lucru adoptate (Organizatia Natiunilor Unite are cinci limbi oficiale, UNESCO – opt, in tratatul constitutiv al Uniunii Europene se afirma ca toate limbile sint declarate oficiale, fiind adoptat, la nivel european, un “principiu de egalitate a limbilor oficiale si de lucru”, intrucit “Tratatul de la Amsterdam”, din 1997, introdusese principiul conform caruia orice cetatean al UE sa poata comunica cu institutiile europene intr-una din cele 12 (de atunci – T.M.) limbi oficiale, acest principiu fiind apoi inclus in “Carta drepturilor fundamentale a UE” (2002) si reaprobat acum citiva ani de Parlamentul european, documentele oficiale la Brouxelles fiind redactate si traduse in limbile tarilor membre, suprematia limbii engleze in fata celorlalte limbi este mai mult decit evidenta [19] si ingrijorarea constanta a mai multor tari este legata de faptul ca aderarea la Uniunea Europeana a mai multor state “care se declara in favoarea limbii engleze va duce la marginalizarea limbii franceze, asa cum este cazul germanei acum” [20].

cauzele avansarii hotarite a limbii engleze rezida, indiscutabil, in necesitatea comunitatii internationale contemporane de a-si determina un mijloc sigur de comunicare. La ziua de azi, din motive economice si politice, acest rol este rezervat – prin consensul tacit ori prin acceptare manifesta – tocmai limbii engleze. Si daca pozitia unui intelectual notoriu, ca Tzvetan Todorov, expusa in paginile eseului 'Noua dezordine mondiala' (2003), poate fi pentru folosirea limbii engleze ca 'limba internationala” [21], numerosii reprezentanti ai taberei adverse sustin ca situatia in care o limba naturala isi asuma pozitia hegemonica, comporta, in mod fatal, afectarea statutului si chiar distrugerea altor limbi.

In general, problema “supravietuirii” limbilor este una acuta, intrucit, conform constatarilor UNESCO, peste jumatate din toate idiomele existente pe Pamint ar putea sa dispara pe parcursul a o suta de ani. Din cele sase mii de idiome, existente pe planeta, nu au sansa supravietuirii mai mult de jumatate dintre acestea, in special, limbile fara scris din Africa, Asia si America. In fiecare doua saptamini pe planeta dispare, in medie, cite o idioma [22]. Fapt si mai elocvent – o declaratie a directorului Consiliului Britanic in Olanda care ar fi declarat localnicilor: “cu totii trebuie sa fiti bilingvi, pentru ca peste 25 de ani olandeza va fi o limba moarta” [23]. Astfel, o atitudine pentru salvgardarea limbilor, a patrimoniului cultural al popoarelor este mai mult decit actuala.

Cu atit mai mult, riposta in fata “hegemoniei” unei limbi este cruciala pentru limbile de o notabila circulatie. Deloc intimplatoare apar, astfel, luarile de atitudini impotriva marginalizarii limbilor, a politicii lingvistice unilaterale, promovate in Europa. Tot mai des sint prezente in spatiul dezbaterilor publice opiniile care inaita asupra faptului ca in contextul actiunii de formare a cetateanului European “plurilingv si pluricultural”, preferinta acordata limbii engleze, in scopul transformarii ei in limba unica a Europei - violeaza tratatele europene. Se vehiculeaza tot mai mult ideea ca “Europa nu are nevoie de o limba unica” [24].

O difuzare larga marcheaza acest proces in franta. Un semnificativ exemplu, in aceasta ordine de idei: recent functionarii publici din Franta au fost avizati despre interdictia emisa de organele de resort de a utiliza in actele oficiale sintagma englezeasca 'e-mail'. In toate documentele si publicatiile, inclusiv in publicatiile in Internet, a fost recomandata utilizarea, in loc de 'e-mail', recurgerea la abrevierea 'courriel' (cuvintul provenit din imbinarea prescurtata a cuvintelor 'courrier electronique'). Comisia generala pentru terminologie si neologisme a declarat ca noul cuvint nu doar dispune de o eufonie 'mai franceza', dar si este de acum utilizat pe larg in Franta si in Quebec-ul canadian. Cu toate acestea, unii experti francezi, specialisti in industria Internet-ului, considera ca recurgerea la un alt termen ar fi artificiala si n-ar reflecta adevarata stare a lucrurilor. Cel mai important provider al Internet-ului din Franta, Club Internet, a declarat ca nu intentioneaza sa renunte la cuvintul 'e-mail'. In viziunea sefului Club-ului Internet, 'Apararea limbii este corecta, insa cuvintul 'e-mail' este deja asimilat, pe cind 'Courriel' urmeaza inca a fi lansat pentru utilizare” [25]. Reactii similare, marcate de sceptisism, au trezit si recomandarile privind favorizarea utilizarii terminologiei franceze si in alte cazuri (logiciel in loc de software, page d'accueil in loc de home page s.a.). 

Totusi, tocmai sustinatorii limbii franceze se pronunta cel mai hotarit impotriva dominatiei unei limbi [26]. In fata pericolului pierderii identitatii, este fortificata ideea protectiei si promovarii limbii franceze” [27]. Exista si atitudini mult mai dure, generate de implicatii de ordin politic. Astfel, Hervé Lavenir de Buffon, presedinte al Centrului de studii si de actiune europeana, fost demnitar al Comisiei europene, dezvaluie, in cadrul unui articol, publicat in “Le Figaro”, “O pledoarie pentru folosirea limbii franceze. Identitatea si sufletul unui continent” [28], proportiile consecintelor nefaste ale procesului de “americanizare”, impus Europei. Este, de fapt, o reluare a ideilor, pe care le anuntase anterior intr-o serie de conferinte, precum si intr-un alt articol, “Franceza – o limba pentru europa”, inserat in paginile revistei “Paris Match” [29]. Atentionind asupra “fortei asimilatoare, corozive si masificante” a Statelor Unite, autorul insista asupra faptului ca anglo-saxonii duc cu incapatinare un adevarat razboi lingvistic. Scopul lui final: instituirea unui imperiu mondial anglo-saxon, vasalizarea culturala si aservirea Europei: “invazia lingvistica anglo-americana este, pentru Europa, o forma foarte calculata si dorita de Washington, de aservire a continentului” [30]. In viziunea lui Lavenir de Buffon, aceasta este o actiune orientata cu precizie, imaginata inca de politologul american Zbigniew Brzezinski, cind scria despre NATO: “Pentru noi americanii, (limba engleza – T.M.) este unul din cele mai bune mijloace de a stapini Europa”. De altfel, autorul articolelor face referinta la un raport al CIA din 1997, in care se acordau cinci ani anglo-saxonilor pentru a face sa prevaleze limba lor ca singurul limbaj international, fara de care, dupa cum mentionau autorii raportului, scopul va deveni inaccesibil, din cauza reactiilor cu adevarat ostile si numeroase care apar si se dezvolta peste tot contra SUA, a politicii lor si a americanizarii planetei” [31]. In pledoaria sa, Hervé Lavenir de Buffon previne, fortificindu-si argumentele prin invocarea afirmatiei generalului De Gaulle, ca “Europa, care va avea anglo-americana drept limba vehiculara, va deveni, mai devreme ori mai tirziu, americanizata, pierzindu-si identitatea” [32], si insista pentru includerea manifesta in textul Constitutiei europei a garantiilor clare pentru protectia diversitatii lingvistice si culturale in Europa. “Razboiul limbilor, - concluzioneaza autorul, - deci va continua” [33].



Care ar fi solutiile, benefice pentru functionarea nediscriminata a limbilor in europa? In viziunea eurocratului Lavenir de Buffon, una dintre ele ar fi sustinerea unei limbi care ar fi comuna pentru toti europenii, fiind predata ca prima limba straina in scolile Europei. Desemnarea unei limbi comune presupune un consens printre membrii UE, criteriul alegerii ei fiind acela care raspunde cel mai bine scopului protejarii “intereselor superioare” ale Europei in ceea ce priveste pastrarea diversitatii si afirmarea identitatii. Intrucit, conchide autorul, limba engleza reprezinta motorul americanizarii, respectiv, a pierderii identitatii, cea mai potrivita alegere ar fi franceza, ea fiind “cu adevarat internationala si intermediara intre limbile latine si germanice” [34]. Guvernul Frantei, de altfel, intreprinde pasi consecventi pentru protectia limbii franceze. Un exemplu concludent, in acest sens, este adoptarea unor politici publice, benefice afirmarii limbii franceze pe plan international, cum ar fi P.A.G.S.I., Programul de actiuni guvernamental pentru intrarea Frantei in societatea informationala, lansat in ianuarie 1998 [35], care este orientat spre asigurarea prezentei strategice a frantei si a limbii franceze in societatea informationala.

Astfel, este de la sine inteles ca problema limbii internationale ramine o chestiune in discutie, iar un consens in aceasta privinta se configureaza drept un obiectiv al viitorului, determinat si de evolutiile firesti sau fortate ale evenimentelor, dificil de atins intr-un viitor previzibil, din motive politice, dar si economice. “Totusi, arata comentatorii confruntarilor lingvistice in Europa, preocuparile membrilor UE fata de problema lingvistica sint reale, iar spiritele se incing, alimentate deseori de declaratii “incendiare” venind din partea “taberei” anglofone” [36].

Problema protectiei limbilor nationale devine tot mai actuala in tarile europene. La distanta de citiva ani (1995 si 2000), o rezonanta larga au avut, de exemplu, in Italia doua Manifeste in apararea limbii italiene “, “contaminata de “basic english” tot mai mult si mai mult” [37]. Lansarea primului, iar apoi si celui de-al doilea Manifest, a stimulat initierea unor campanii de anvergura pentru apararea limbii italiene si potentarea ei in fata unui evident “pericol necamuflat”. “Este nevoie de o urgenta intervenire, scriau semnatarii acestor demersuri, pentru a evita catastrofa lingvistica, pierderea limbii italiene, a capacitatii acesteia de a supravietui”. Manifestul Asociatiei La bella lingua, semnat de personalitatile notorii ale politicii, culturii, stiintei italiene (2000), formula drept obiectiv imediat combaterea ferma a pozitiei “celor ce spera ca limba italiana sa se stinga, pentru a fi cit mai repede acceptati intr-o lume globalizata, in care comunicarea curenta sa fie rezervata dialectelor, iar cea culturala – englezei in numele unei rapide unificari a lumii, dominate de noua economie” [38].

Batalia lingvistica se incinge chiar in Parlamentul European: doi eurodeputati italieni, Mario Mantovani si Alfredo Antoniozzi, interpretind drept ofensa adusa Italiei si limbii italiene ultimele actiuni ale birocratiei Comisiei europene, au inceput, la 12 decembrie 2005, colectarea semnaturilor in favoarea unei Declaratii in apararea multilingvismului in institutiile europene [39]. De fapt, tot mai multe voci sustin ca “puntile multilingvismului, multiculturalismului ar trebui sa fie construite pentru a favoriza dialogul si comunicarea intre popoare” [40].

recent, in Italia, a fost lansata o noua emisiune radio (RAI, Radio 1), 'Il ComuniCattivo' (o imbinare ingenioasa dintre prescurtarea cuvintului 'comunicare' si 'cattivo' – rea). Obiectivul acestei emisiuni, consacrate limbajelor comunicarii, a fost formulat de catre animatorii ei drept lupta cu deficientele comunicarii, inclusiv, combaterea anglicismelor in limba italiana

Astfel de actiuni mediatice reprezinta un semnal sui generis, menit sa atentioneze asupra inadmisibilitatii 'contaminarii' limbilor nationale. de aici deriva insa necesitatea constientizarii inoportunitatii contrapunerii limbilor nationale limbii internationale si importanta recurgerii in cadrul comunicarii interculturale la principiul 'si'/'si', in defavoarea principiului 'sau'/'sau”. Acest lucru este foarte important in conditiile in care mai mult de o treime din populatia europei Occidentale, cu virsta sub 35 de ani, sint de origine din imigranti [42] si, conform Raportului UNESCO cu privire la diversitatea lingvistica in Europa, devine un imperativ adaptarea tarilor europene la faptul prezentei pe teritoriul acestora a unui numar din ce in ce mai mare de imigranti. Or, rostul si valoarea limbii internationale pentru eficientizarea comunicarii interculturale actuale apar, oricum, incontestabile.

Note si referinte

1. Cf.: l'aide de langue internationale https://www.languageaid.org/french/f_about_us.html.

2. Cf.: Histoire de l'idée de langue internationale et de l'espéranto // https:fr.wikipedia.org/wiki/

Histoire_de_l%27id%C3%A9e_de_langue_internationale_et_de_l%27esp%C3%A9ranto.

3. Ivo Lapenna. Limba internationala // https://www.esperanto.ro/eseuri/eseu3.html

4. Interview: Bernard Vivier // https://www.freelang.com/mag/interview_bvivier.html

5. Cf.: Interlingue. Langue des mots internationaux //

https://lavaleo.tripod.com/interlingue/grammaire.html

6. Cf.: Limba internationala Ido - descriere generala // s.geocities.com/kanaria1973/limbaido.html.

7. Limba engleza: limba internationala // https://www.eurocor.ro/Cursuri/Engleza.htm

8. Engleza - noua limba comuna // apud The Economist. -https://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=4354&edition_id=115&format=html. Ce-i drept, exista si pareri contrare, conform carora, aceleasi conditii obligatorii in zilele noastre, vitale pentru orice individ, 'ca si permisul de conducere sau utilizarea calculatorului', rezida in cunoasterea a cel putin doua limbi straine – Cf.: https://www.euro-languages.net/romania/?action=one_ news&act =read_news&newsid=13

9. Cf.: Naisbitt John, Aburdene Patricia. Megatrends 2000. the next ten qears – major changes in your life and world. – London: Pan Books, 1991. – pp. 119-124.

L’anglais: une langue internationale, universelle ou naturelle // www.accentgrave.org/article.

php3?id_article=146&lang=fr.

Europa nu are nevoie de o limba unica // https://www.franta-romania.com/node/87.

12. James C. Bennett. Anglosfera https://www.russ.ru/netcult/20030429.html#begin

13. Samuel P. Huntington. Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale. – Bucuresti: Antet, 1997, pp. 85-92.



14. Cf.: Dumitru Bortun. Semiotica. Limbaj si comunicare. – Bucuresti: SNSPA, 2001, p. 68.

15. Huntington Samuel P. Op. cit., p. 87.

16. Ibidem, pp. 88-89.

17. Hirjeu Anca. Comunicarea interculturala. Similitudini si diferente: poduri sau bariere in

comunicare Armata Romaniei la inceput de secol. Posibile optiuni si evolutii. - Bucuresti: Editura

Academiei de Inalte Studii Militare, 2001, p. 47.

18. Paus Viorica Aura. Probleme ale integrarii culturale. - Bucuresti: Semne, 2000, p. 47.

In 2000, 55% din documentele Comisiei Europene erau redactate initial in engleza si doar 33% in franceza, in timp ce in 1990 franceza era cea mai utilizata. – cf.: https://ro.altermedia.info/eutopia/o-noua-limba-pentru-europa_2712.html.

Engleza - noua limba comuna Op. cit.

21. www.globalizarea.com/globalizare-recenzii-tt.htm.

22. Cf.: https://newsmoldova.md/news.html?nws_id=512119.

23. Les Echos, 2002, 3 decembrie.

24. Cf.: https://www.franta-romania.com/node/87. A se vedea si Apelul Ligii de cooperare cultural-

stiintifica Romania-Franta din 26 septembrie 2003.

25. Cf.: e-mail // https://lenta.ru, 2003, 21 iulie.

26. Un grup de profesori si translatori din Japonia l-a dat in judecata pe guvernatorul din Tokyo pentru ca ar fi spus despre franceza ca este o 'limba internationala ratata'. Nu mai putin de 32 de persoane au semnat plingerea inaintata unui tribunal din Tokyo, cerindu-i guvernatorului Shintaro Ishihara, unul dintre cei mai populari oameni politici din Japonia, sa plateasca circa 94.600 de dolari in compensatie pentru ca ar fi insultat limba franceza in octombrie 2004. Potrivit acuzatorilor, Ishihara ar fi spus ca 'franceza este o limba internationala ratata pentru ca nu poate fi folosita pentru a socoti numerele', cu referire la numere precum quatre-vingt-dix (nouazeci) care s-ar traduce prin 'patru-douazeci-zece' sau 'soixante-dix' (saptezeci) - 'saizecizece'. Franceza este limba oficiala in peste 30 de tari si teritorii si este una dintre limbile oficiale de lucru a unor organizatii internationale precum ONU (Adevarul, 2005, 15 iuliewww.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/ https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/ https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/ https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/ https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/ https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/ https://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1155/141320/).

Maurice Druon. Non-assistance à langue en danger Le Figaro, 2004, 24 février.

28. Hervé Lavenir de Buffon. Un plaidoyer pour l'utilisation du français. L'identité et l'ame d'un continent // Le Figaro, 2005, 16 mars (versiunea electronica : https: // www. lefigaro.fr /cgi/ edition/ genimprime?cle=20050316.FIG0001

Hervé Lavenir de Buffon. Le français, une langue pour l'Europe // Paris Match, 2003, Cit. dupa : la gazette, 2003, N 109, janvier-fevrier; versiunea electronica: https://www.presse-francophone.org/ GAZETTE/gazette_109lavenir.htm

30. Hervé Lavenir de Buffon. Un plaidoyer pour l'utilisation du français // Le Figaro, 2005, 16 mars.

Hervé Lavenir de Buffon. Le français, une langue pour l'Europe // Paris Match, 2003.

32. Ibidem.

33. Ibidem.

Hervé Lavenir de Buffon. Un plaidoyer pour l'utilisation du français // Le Figaro, 2005, 16 mars.

35. Cf.: La politique pour l'emploi de la langue française et le plurilinguisme sur l'internet // https:// www.culture.gouv.fr/culture/dglf/rapport/1999/politique-emploi.html.

36. Cf.: Stefan Bocioaca. Limba ca arma politica in epoca globalizarii si regionalizarii // https://ro. altermedia.info/eutopia/o-noua-limba-pentru-europa_2712.html.

37. Cf.: https://www.bloglinguaitaliana.it/index.php.

38. https://www.italialibri.net/appendice/0900-2.html.

39. Cf.: Daniele Castellani Perelli. Come parli, europa? // www.caffeeuropa.it, 2006, 9 ianuarie.

40. https://www.languageaid.org/french/f_why_lai.html.

Il ComuniCattivo // RAI, Radio 1, 2003, 30 iunie.

42. Daniel John. The mother-tongue dilemma // Education today, 2003, N 6, july-September, p. 5.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1010
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site