Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Etica postmoderna

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
REPORTAJUL
Informatie – comunicare - difuzare
Alte teorii despre media si societate
Mass Media despre regimul Ceausescu
MODELE ALE COMUNICARII
Teorii despre comunicarea media si socializare
Publicistica lui Emil Cioran
MANIPULAREA PRIN TELEFON
IMPACTUL EVOLUTIEI TEHNOLOGICE ASUPRA JURNALISMULUI
TELEVIZIUNEA SCOLARA 'MEDIA SCHOOL” - SURSA DE EDUCATIE

Etica postmoderna

Odata cu noul context hipertehnologizat, societatea postmoderna nu numai ca nu a renuntat la subiectele majore ale eticii, aparand dimpotriva noi aspecte ce asteapta a fi dezbatute. Sfera etica a societatii contemporane s-a imbogatit cu noi subiecte tratate pe larg in diferite aspecte ale lor, in mod formal sau informal: actiuni umanitare, bioetica, „political correctness” – codurile de limbaj politic – , avortul, hartuirea sexuala, eutanasia, lupta impotriva drogurilor, etc. Se vorbeste tot mai mult despre revitalizarea valorilor si a spiritului de responsabilitate.




Ascensiunea miscarilor ecologiste, feministe sau etnice aduce in dezbatere problemele fundamentale ale omului si societatii secolului XX, secol ce se poate numi pe buna dreptate „secolul extremelor” ( Eric Hobsbawm), trasatura aplicabila si in cazul eticii postmoderne. Individualismul timpurilor noastre se afiseaza fara inhibitie, de multe ori ostentativ, astfel ca urmarind trasatura fundamentala a eticii postmoderne descoperim manifestarea simultana a extremelor, dar si prezenta paradoxurilor, antinomiilor, a echivocurilor intr-un mod mai mult sau mai putin temperamental.

«Oamenii secolului XX nu mai doresc reguli juste si echilibrate, nu mai accepta obligatii care reclama renuntarea la ceva. Astazi ne confruntam cu o viata sociala absolvita de grijile morale: “este“ nu mai e directionat de “trebuie“» . Alin Cristea considera ca aceasta afirmatie trebuie interpretata moderat, completand-o prin trimitere la cartea lui Lipovetsky – „Amurgul datoriei”, in care sociologul francez sustine ca nu se poate aplica societatii postmoderne eticheta de „societate a permisivitatii generalizate”. De asemenea, considera ca ar putea fi denumita mai corect „epoca minimalismului”, in care spiritul rigorist nu dispare, ci nu mai este socialmente preponderent.

Din secolul al XVIII-lea si pana in anii ’50 ai secolului trecut, conceptul de datorie a fost central ; azi nu mai este recunoscuta nici o alta obligatie decat cea a fiecaruia de a-si purta de grija. „Epoca noastra este epoca postdatoriei, in care insa oamenii recunosc nevoia unei etici minimale, a unei datorii slabe” . In continuarea acestei idei, Cristea considera ca societatile „postmoraliste” apeleaza la „trebuie” numai in situatii exceptionale si ca odata cu „amurgul datoriei” valorile pe care le recunoastem sunt mai mult negative (sa nu faci) decat pozitive (trebuie sa). Ceea ce se invoca nu este norma, datoria, obligatia de a ne raporta in mod altruist la Celalalt, ci responsabilitatea. Este o „morala nedureroasa debarasata de moralism si antimoralism”

Logica postmoralista este tendinta dominanta a culturii noastre etice, dar nu singura. Ea nu exclude fenomene antinomice, precum actiunile de caritate sau umanitare, actiuni indreptate impotriva avortului sau pornografiei. Cultura postmoralista  nu inseamna si cultura postmorala, ci o etica fara devotament, in descendenta acceptiunii lui Lipovetsky.

Pentru Lipovetsky, neoindividualismul este in acelasi timp hedonist si ordonat, dornic de autonomie si nu prea inclinat spre excese: este o “dezordine organizatoare“. In spatiul acesta criteriile morale se dilueaza si comporta diferite aprecieri, dar nu se mai intemeiaza pe nici o datorie ultima, ci pe micro-excluderi. Individualismul se prezinta in acelasi timp ca individualism responsabil si individualism iresponsabil. Individualismul responsabil sustine “cauza eticilor inteligente si aplicate“ care sa obtina rezultate benefice pentru om. Formularea unor principii reformatoare devine secundara fata de cautarea unor compromisuri rezonabile, a unei etici bazate pe dialog, a unui  “echilibru intre eficacitate si echitate“. Se accepta o actiune “interesata“ dar capabila sa amelioreze soarta oamenilor mai degraba  decat o bunavointa incompetenta.

Zygmunt Bauman subliniaza insa ca exista consecinte neanticipate si traim in vremuri de incertitudine morala : respectarea unor reguli morale nu da certitudinea evitarii unor consecinte dezastruoase. Secolul XX a fost secolul laboratorului si al expertizei. Numarul celor implicati a fost atat de mare incat nimeni nu poate fi facut responsabil pentru rezultatul final si responsabilitatea flotanta da nastere la paradoxuri: vina fara vinovati, crima fara criminali, pacat fara pacatosi.



In societatile contemporane actioneaza doua tendinte antinomice. Una stimuleaza placerile imediate, consumul, distractia, si explodeaza in supralicitare: drog, pornografie, bulimie de obiecte si programe mediatice.  Fara limite si fara transcendenta, obezul postmodern intruchipeaza cultul individualist al prezentului, escaladarea spre extreme in lipsa regulilor Cealalta tendinta este reprezentata de „gestiunea” rationala a timpului si a corpului, „profesionalismul” in fiecare lucru, obsesia excelentei si a calitatii, a sanatatii si igienei. Societatea hedonista inseamna captarea energiilor in placeri, consumul fiind moderat de placerile scurte, sporite. Etica actuala a fericirii nu se limiteaza doar la consum, ea este de natura activa, dinamizand potentialul de care dispunem pentru protectia, intretinerea si valorificarea performanta a capitalului-corp de care dispunem. Noile imperative – tinerete, sanatate, suplete, forma, distractii, sex – duc la o stare de hipermobilizare, de stress si de reciclare permanenta. Noul model coercitiv apare ca rezultat al imperativului narcisic, ale carui expresii sunt cultura igienica, ecologica, sportiva, estetica si dietetica, o dinamica a lui a-fi-mai-bine si a-parea-mai-bine

Consumismul si divertismentul se intemeiaza pe principiul surprizei permanente si al satisfactiei permanente, insotit de formula: sa nu renunti la nimic ! “Bucuria eului, templul eului, al trupului si al confortului au devenit noul Ierusalim al timpurilor postmoraliste”, concluzioneaza Cristea in eseul sau. Vorbeste despre existenta unui nou tip uman: trandavul activ, mereu in cautare de divertisment, mereu dornic de a obtine totul imediat si pentru care timpul de referinta este distractia, cu riturile ei, modeland ritmul existentei. Ceea ce trebuia sa fie o exceptie ajunge sa serveasca drept model

“Cultura de masa ne distreaza, dar nu ne emancipeaza.“ ar putea fi considerata expresia care sa condenseze realitatea mediatica. A fi consumator inseamna a te ocupa exclusiv de apararea intereselor proprii, a fi cetatean inseamna a lua in considerare coparticiparea la putere si la apararea binelui comun. Insa infantilismul, impreuna cu victimizarea, caracterizeaza individul postmodern, care vrea ca societatea sa fie prezenta pentru el fara ca el sa fie prezent pentru ea. Relatiile cu semenii sunt mai putin reprezentate si valorificate decat relatiile dintre oameni si lucruri. Astazi se manifesta primatul raportului om / lucru asupra celui om / om.

Cultura postmoralista continua intr-un alt mod secularizarea moralei. Avem interdictii, dar nu mai avem prescriptii, avem sentimente morale, dar nu mai avem sentimentul datoriei, polemicile cu Biserica sunt mai putine, dar nu mai avem predici despre datoria omului si a cetateanului. Nu traim intr-o societate in care totul este permis, ci intr-o societate a unei “morale fara obligatie si fara sanctiune“ (Jean-Marie Guyau).

Mass media au pretentia de a prezenta fapte exacte, excluzand judecata morala in favoarea impartialitatii si obiectivitatii. Informatiile sunt prezentate fara interpretari si lasa publicului libertatea de opinie. O caracteristica a epocii mass media este identificarea evenimentului cu stirea de televiziune. David Harvey atrage atentia asupra modului in care televiziunea – singurul mediu numit in mod consecvent postmodern – prezinta un colaj de imagini fara legatura intre ele si de evenimente redate uniform. Prezentarea lor intr-o succesiune rapida, cu un sens minor al contextului sau al conexiunii, are ca rezultat faptul ca o idee pare la fel de buna ca oricare alta. Semnul distinctiv al postmodernului este neproblematizarea, care  se manifesta prin “complicitate de consum, lipsita de accentele critice necesare definirii paradoxului postmodern

Caritatea este mediatizata si spectacolele contemporane, care se bazeaza pe logica recordului, ofera serviciile unei generozitati de circumstanta. Caritatea de tip „rock” duce la transformarea valorilor in spectacol. Morala rigorista culpabiliza constiintele, noua caritate le deculpabilizeaza prin divertisment. Telecaritatea stimuleaza o constiinta etica de “tipul trei“, usoara, limitata, temporara. Un nou tip de extaz, cel al solidaritatii, apare in reality-shows. Se prezinta nenorocirea oamenilor, si viteza informatiei creeaza emotia – una hiperrealista – si o dilueaza in acelasi timp, iar sensul vinii se „dedramatizeaza”.



Intitulandu-si cartea „Tentatia inocentei”, Pascal Bruckner numeste „inocenta” acea boala a individualismului care consta in incercarea de a scapa de consecintele actelor tale: “Toti ceilalti sunt vinovati, numai eu, nu”. Intr-o societate in care se mediatizeaza suferinta si se evita particularizarea vinei, complexul victimei se manifesta in figura martirului autoproclamat. Nimeni nu mai vrea sa fie considerat responsabil, fiecare incearca sa treaca drept victima, pentru a beneficia astfel de simpatiile si privilegiile victimei. Se cauta avantaje nemeritate prin punerea celorlalti in situatia de indatorati fata de tine. “Peste tot, industria drepturilor prolifereaza, fiecare devine purtatorul de cuvant al particularitatilor sale, inclusiv individul, cea mai mica minoritate cu putinta, isi aroga permisiunea de a-i actiona pe ceilalti in judecata, daca acestia ii fac umbra.“ (Bruckner).

Una din marile provocari ale erei postmoderne este problema alteritatii, un paradox postmodern care afirma capacitatea umana de relatie si de definitie a sinelui, si aceasta intr-o vreme in care se manifesta individualismul, diferenta, specificitatea. Este un domeniu in care sunt absorbite extremele, captand energia lor si creand un laborator de experiente care incanta sensibilitatea umana. Unicitatea subiectului uman ar putea sa contribuie la revigorarea moralei contemporane. Cu cat se intelege mai repede ca fiecare „eu” este ireplasabil, ca relatiile dintre „euri”  sunt asimetrice, cu atat mai repede se va manifesta o anumita atitudine inainte de constituirea relatiilor.

Relativismul etic postmodern isi prezinta cu dezinvoltura paradoxurile, antinomiile, echivocurile. Generatia care a intrat in secolul XXI poate prelua un anumit mod de dinamizare a potentialului existent si chiar sa incerce sa propuna o viziune unitara in care sa fuzioneze manifestarile diverse.

  Pascal Bruckner crede ca e periculos sa dai raspunsuri vechi unor probleme noi si mizeaza pe maretia omului ; Lipovetsky propune inteligenta responsabila si umanismul aplicat, iar Bauman vede in epoca noastra zorii unui nou inceput pentru etica.



Alin Cristea, eseul Etica postmoderna. Paradoxuri. Antinomii. Echivocuri., www.revistaperspective.ro

Idem

Idem



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 789
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site