Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


REPORTAJUL TV

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Organizatiile media si practica jurnalistica
ATRIBUTII ALE CNA
De ce o etica a comunicarii?
EVENIMENTE DE PRESA CONVENTIONALE SI NECONVENTIONALE - BUZAU
Propaganda
CURTEA DE JUSTITIE A COMUNITATILOR EUROPENE
Denotare / conotare si nivele de limba
“Carta” editoriala
DISCURSUL STIRILOR
MANIPULAREA


REPORTAJUL TV

Definitii

Pentru ca definitiile tin de lingvisti iar reportajul de jurnalisti vom oferi in citeva rinduri explicatiile reportajului si reporterului condorm DEX-ului, iar in ceva mai multe pagini expliacatia ampla si jurnalistica a acelorasi termeni.



Reportaj (DEX) – specie publicistica, apelind adesea la modalitati literare de expresie, care informeaza asupra unor situatii, evenimente de interes general sau ocazional, realitati geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fata locului. fr. reportaje

Reporter (DEX) – persoana insircinata sa culeaga si sa transmita de pe teren stiri si informatii: autor de reportaje. fr. reporter, germ. Reporter, engl. Reporter

Cand a aparut reportajul

In anul 1937, la nici patruzeci de ani de la inventarea cinematografului, in Anglia se difuza in direct primul reportaj de televiziune, cu ocazia incoronarii regelui George VI. In Romania anilor 2000, in timp ce adeptii posturilor straine de nisa, axate pe reportaj si film documentar, sint din ce in ce mai multi, unele voci sustin ca reportajul de televiziune a disparut aproape cu desavirsire de pe posturile autohtone. Pentru ca este o „specie“ cu costuri de productie ridicate, dar cu audiente mici. In multe cazuri insa, reportajul clasic se reconverteste in stiri romantate care spun „povesti“ si in reality-show-uri care sint, pina la urma, tot un soi de reportaje lipsite de informatie si filmate in timp real.

Pentru cine isi mai aminteste, prin ’92-’93, la Tele 7 abc se difuzau primele reportaje de calitate, produse in Romania. Unul dintre „secretele“ acestor filmulete (caci in marea lor parte aveau elemente de film, erau „exercitii“ cinematografice ale unor tineri regizori, de la portrete, la eseuri) a fost banii investiti de catre post in astfel de productii. Nu erau facute „pe genunchi“. Exista o echipa de 20 de oameni, timp pentru prospectie, filmare si montaj. Realizatorii nu erau presati sa caute subiecte senzationale pentru ca pe atunci conceptul de rating nu era foarte bine definit la noi.

Ce este reportajul

Dupa Jean-Dominique Boucher reportajul este:

-o istorie povestita;

- un mod de a atribui semnificatii unei povesti reale;

-arta de a povesti si de a construi povesti cu care suntem contemporani;

-un argument al gestionarilor de emisiuni in sprijinul vizualizarii, autentificarii, credibilizarii informatiei (in audio-vizual);

-o forma in care este reprodus un eveniment;

-o stare de spirit, o atitudine, un reflex al reporterului.

Dupa cum putem observa Boucher priveste reportajul in linii foarte generalizatoare. Vis-a-vis de aceste definiri oferim viziunile Madalinei Ghitulescu, care variaza in aprecierile sale de la elementele sensationale la scepticism profesional. Dupa ea reportajul este:

-spectacolul unui eveniment care merita vazut, relatat cu scopul de a vizualiza, intelege faptele;

-ca structura: asamblare de lucruri cunoscute, care contine elemente asemanatoare unui spectacol (decor, sunete, costume, personaje, actiune);

-organizare de fapte, realizata de jurnalist. Insa nu jurnalistul este e cel care apreciaza, valorizeaza faptele (negativ/pozitiv) ci spectatorul.

Reportajul bun este sobru si nu se bazeaza pe accentuarea spectacularului. Conditia unui reportaj reusit nu este neaparat subiectul sau locul exotic si efectele tehnice ci abilitatea reporterului de a insufleti un fapt aparent neinteresant.

In realizarea reportajului, jurnalistul, fiind calm, responsabil, constient, tinde spre relatarea obiectiva a evenimentului, in baza elementelor subiective culese la fata locului. A se tine cont de faptul ca jurnalistul nu este un simplu martor ci o persoana care presupune o anumita pregatire in preluarea si transmiterea informatiei.

In special atunci cind vorbim de reportajul de televiziune trebuie sa explicam ce inseamna munca de echipa. Reusita reportajului depinde de nivelul coerentei echipei. Reporterul este lider in crearea reportajului, dar fara o echipa abilitatile sale au o importanta redusa.

Tipologia reportajului

Trecind de banala afirmatie ca fiecare reportaj e diferit vom incerca sa mentionam niste categorii mai generale de tipologizare.

In functie de actualitatea evenimentului Jean-Dominique Boucher vorbeste de 6 tipuri:

1.cald – eveniment neprevazut (accident, caderea unui meteor);

– eveniment prevazut transmis in direct (declaratia unui oficial, o festivitate);

2.rece – eveniment previzibil, care preceda prin sine un alt eveniment previzibil (conferinta de presa care preceda un concert);

3.magazin – trateaza un fenomen care se desfasoara intr-un anumit mediu social (viata unei comunitati de mineri);

4.atemporal – despre un subiect cunoscut, de interes permanent (rasism, inflatie, xenofobie);

5.de urmarire – stabileste concluzii in urma unui eveniment produs recent (alegerile parlamentare);

6.relocalizat – eveniment recent care implica elemente in relatie cu un alt eveniment din trecut (protestul veteranilor de razboi);

Pierre Ganz mai adauga 4 tipuri, in baza a doua criterii:

1. in functie de suportul transmisiei:

–directe (pregatire redactiei este esentiala), lucrul jurnalistilor are loc concomitent cu desfasurarea evenimentului;

– inregistrate, prelucrate in redactie inainte de a fi date pe post;

2. in functie de formatul emisiunii:

–reportajul de stiri – cea mai importanta parte a lucrului este realizata pe teren; se caracterizeaza prin viteza mare de realizare, deducerea esentialului evenimentului;

–reportajul magazin, caracterizat de o distanta temporala mai mare fata de eveniment. Esenta acestui tip de reportaj nu consta in relatarea rapida, stricta a unui eveniment ci tine de viziunea reporterului de a reda un fenomen. Evenimentul nu este neaparat unul de interes jurnalistic. Daca am compara cu presa scrisa am asocia reportajul magazin cu o mixare de reportaj si schita.

Reportajele se mai deosebesc in functie de:

–domeniul de activitate: politice, economice, sportive, culturale, sociale



– zona geografica: local, regional, national, international

–zona de interes: educatie, medicina, turism, stiinta, tehnica etc.

Daniel Garvey si William Rivers mentioneaza in L’information radiotelevise reportajul:

– de actualitate – forma traditionala, trateaza un eveniment actual, de durata unei zile.

– de profunzime – pe linga relatarea evenimentului, reportajul de profunzime isi propune sa-i analizeze cauzele si urmarile. In acest tip de reportaj e important sa se mentina balanta pro-contra.

–de interpretare (analitic) – pe linga prezentarea evenimentului ofera un comentariu. Axat in special pe raspunsul la intrebarea de ce? se concentreaza, mai ales pe studierea cauzelor;

–ancheta – tip consacrat mai ales dupa cazul Watergate. Termenul ancheta sugereaza prezenta tehnicilor comune cu cele politienesti. Este vorba asadar de o implicatie serioasa, gasirea de dovezi reale, probe. De multe ori companiile care difuzeaza astfel de materiale intra in procese judiciare.

Functiile reportajului dupa Jean-Dominique Boucher si Pierre Ganz

Pe linga functia fundamentala de informare Jean-Dominique Boucher si Pierre Ganz au constatat ca functiile majore sint orientate catre:

-intelegerea evenimentului;

-aducerea in atentie a unei informatii personalizate;

- restituirea unei realitati date, intr-o maniera originala;

- informatie in defavoarea spectacolului;

- stabilirea unei legaturi intre jurnalist si public;

-sensibilizarea publicului, complementara informarii;

-semnificarea evenimentului relatat si concretizarea semnificatiei printr-o presupusa legatura cu viata publicului;

-prezentarea unui element, considerat surpriza fata de un anumit nivel al informatiei, reperat de jurnalist ca fiind cunoscut de public;

-seductie;

-persuasiune.

Informatia in reportaj

Nu orice informatie reprezinta material de reportaj si nu orice eveniment va fi cel mai bine oglindit de reportaj. Niste declaratii oficiale ale unor oficiali vor fi acoperite sub forma de stire scurta, relatare sau nota. Iata un exemplu sugestiv oferit de Luminita Rosca: „Daca de exemplu, jurnalistul afla la conferinta de presa saptaminala a Ministerului de Interne despre arestarea unui personaj acuzat de coruptie, aceasta informatie nu va fi tratata intr-un reportaj. Dar, daca jurnalistul asista la arestarea personajului si are posibilitatea sa poarte un dialog, atit cu acuzatul, cit si cu cei ce executa arestarea sau sunt martori la eveniment, atunci ne aflam in fata unui subiect de reportaj.”

In raport cu un eveniment reporterul poate fi martor sau participant. Indiferent de acest lucru reporterul trebuie sa observe, sa intervieveze pe cei implicati si pe martori.

Fara detalii de observare nu exista reportaj. Atunci cind unele observari lipsesc, trebuie de inlocuit cu intervievari. Aceasta, insa, nu trebuie sa constituie o optiune, o alternativa.

In calitate de participant, reporterul reprezinta un canal considerabil mai eficace. Aceasta pentru ca implicatia emotionala este mai mare, iar informatiile sint validate de faptul trait. Ulterioara relatare de la persoana I ofera in mod clar un plus de autenticitate si credibilitate.

Unghiul de vedere

Inainte de a trece la etapele reportajului vom caracteriza pe scurt conceptul unghiului de vedere in acceptiunea Madalinei Ghitulescu.

Unghiul de vedere este un singur aspect al subiectului, care poate fi abordat avind ca scop lamurirea fondului problemei. Unghiul de vedere deriva din analiza unei serii de factori: actualitate, proeminenta, interesul publicului s.a. In ultima instanta e vorba de modalitatea nemijlocita, aleasa de reporter, de viziunea acestuia.

Etapele de realizare a reportajului

In mod traditional sint considerate trei etape de realizare: in redactie, la fata locului, din nou in redactie.

In prima etapa evenimentul e depistat si localizat, are loc predocumentarea, informarea asupra elementelor implicate.

In a doua etapa se stabilesc sursele informationale. Se filmeaza, se discuta cu persoanele relevante in raport cu evenimentul. De aici reporterul trebuie sa derive informatia, cauzele, persoanele implicate, impresiile.

In a treia etapa, cind se revine in redactie, se vizioneaza materialul brut pentru o ulterioara organizare a acestuia intr-un produs final.

Prima etapa

Pregatirile in redactie

Prima etapa poate parea plictisitoare si banala, dar de obicei necesara. In mare aceasta consta in informarea asupra subiectului cu ajutorul telefonului, Internetului, bazelor de date in general.

Se ordoneaza ideile si se defineste consecutivitatea actiunilor ce urmeaza sa aiba loc. Este pregatita si informata echipa. Madalina Ghitulescu recomanda patru exigente:

1) familiarizarea cu subiectul

Se evalueaza informatia ca importanta si interes eventual, se verifica veridicitatii informatiei.

2) localizarea evenimentului

Se stabileste legatura cu persoanele implicate in eveniment in sensul anuntarii acestora asupra intentiei de realizare a reportajului si eventual de solicitare a ajutorului din partea acestora. Este indicat sa se evite departamentele oficiale (purtatorii de cuvint, birourile de presa) a caror functie este sa indeparteze jurnalistii, sa-i orienteze spre terenuri virane. Este utila crearea unui scenariu a fazelor de filmat, lucru care usureaza enorm munca la fata locului.

3) documentarea asupra evenimentului

Obtinerea maximului de informatie despre elementele implicate in eveniment (persoane, situatie, relatii, context), legaturile cu evenimente similare.



4) pregatirea instrumentelor necesare filmarii si a intrebarilor si fiselor cu informatia legata de eveniment

Pe linga pix, carnet, notite reporterul, in calitate de sef al echipei de filmare, trebuie sa tina cont si de camerele de luat vederi, sursele de lumina, cabluri, casete, microfon. Chiar daca tehnicienii sint cei care manevreaza cu aceste accesorii, reporterul e responsabil de coordonarea la nivel general al actiunilor.

A doua etapa

Pe teren

Obiectivul de baza al aflarii in teren este colectarea de informatie sub forma de imagine, cuvint si sunet.

Primul lucru de care trebuie sa tina cont un jurnalist este faptul ca o echipa TV in teren atrage atentia, deci trebuie sa se actioneze cu maximum de discretie.

Realizarea interviului si aflarea informatiei tin in primul rind de flerul reporterului – termen greu de definit, explicat partial prin carisma.

Primii oameni de cautat sint martorii – persoanele cele mai relevante in raport cu evenimentul. In acelasi timp martorii sint o categorie greu de depistat, deci e vorba de aptitudinea reporterului de a-i gasi.

Rolul reporterului in raport cu sursa

In raport cu sursele, reporterul are un set de 3 roluri generale:

-de sustinere, sprijin – cind sursele sint emotionate sau n-au mai aparut in fata camerei de luat vederi;

-de identificare – aflarea numelui, functiei sursei, raportarea acesteia fata de eveniment, de aici rezultind responsabilitatea afirmatiilor si deci credibilitatea reportajului;

-de selectie – cind e vorba de surse familiarizate cu filmarea si reporterul incearca sa foloseasca acest lucru in scopul reportajului.

Tipuri de surse

Deosebim citeva tipuri de surse:

-sursele oficiale – pentru ca practic orice eveniment se produce intr-un anumit cadru social, exista anumite elemente de stat care pot fi puse in legatura cu responsabilitatea evenimentului. In cazul intervievarii acestui tip de surse este indicat ca informatia obtinuta sa fie verificata;

-jurnalistul sursa – o sursa mai netraditionala, calitativa si reala doar atunci cind colegul de profesie e dispus sa ofere informatii;

-specialistii – surse considerate dificile, deoarece prezinta informatia intr-o forma specifica, profesionala, deseori utilizind termeni tehnici, inaccesibili publicului larg. Din aceste motive gestionarea informatiei obtinute se realizeaza ceva mai greu;

- reporterul insusi – sursa.

Informatia in imagini

Se utilizeaza o multitudine de planuri de filmare:

a)      plan ansamblu

b)      plan general

c)      plan intreg

d)      plan aerican

e)      plan mediu

f)        gros plan

g)      plan detaliu

h)      plan de legatura

Miscari ale camerei

-panoramarea

-transfocarea (zoom)

-travelling-ul.

A treia etapa – din nou in redactie

Se efectuaza urmatoarele operatii:

-vizionarea si fisarea intregului material filmat

-alegerea sincroanelor video

-redactarea textului

-editarea video a materialului

-lectura comentariului

-ilustratia muzicala.



Adina Popescu , Starea reportajului TV, Dilema veche, An III, nr.150, 2006

Mihai Coman, Manual de jurnalism, vol II, 2006, pag. 219-242

Mihai Coman, Manual de jurnalism vol. I, Ed. Polirom 1999, pg. 56






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1421
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site