Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Cιsar Franck

Muzica

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Claude Debussy (1862-1918)
ARIA VIOLETTEI - ANALIZA de Verdi
Darius Milhaud (1892-1974)
ARPEGIUL PROIECTARII
MUZICA RUSA SI SOVIETICA IN SECOLUL 20
Factorii artei interpretarii cvartetului de coarde
MUZICA UNGARA IN SECOLUL 20
Pierre Boulez (n
MUZICA AUSTRIACA SI GERMANA IN SECOLUL 20
Alfabetul muzicii


Cιsar Franck

VII.1. Sonata pentru vioara si pian in La major




Capodopera a muzicii de camera, sonata pentru vioara si pian in La major este dedicata marelui violonist belgian Eugene Ysaye, se compune din patru parți și are o caracteristica esențiala – ciclicitatea tematica .

Prima parte – La major – forma de sonata

[1 – 4] Intro(4) La

Expozitia(46) [5 – 30] Tema I(26) tripartita (12+8+6)

[31 – 46] Tema II(16) 8+8 Mi

Dezvoltarea(16) [47 – 62] 4+12

[63 – 88] Tema I(26) tripartita (12+8+6) La

Repriza(55) [89 – 107] Tema II(19) 11+8 La

[108 – 117] Coda(10)

Allegretto ben moderato, prima miscare a sonatei, se desfașoara pe o arhitectura sonora de sonata si are o semantica visatoare, calda si melancolica specifica muzicii franceze romantice.

Tema principala a expozitiei se desfasoara pe 26 de masuri, se structureaza pe o forma muzicala tripartita cu repriza (aba) si este precedata de o fraza introductiva a pianului (4 tacte). Introducerea pianului, geneza tematica a arpegiului ascendent, se caracterizeaza prin ambiguitate armonica datorita nerezolvarii acordului de dominanta, cu septima si nona, a tonalitatii de baza:

Ex. muz.: C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 1 - 4

Rasturnarea acordului de 5 sunete (mas. 2 si 4) sporeste tensiunea muzicala, linia melodica evoluand si ea ascendent (al doilea motiv muzical). Aceasta stare de imponderabilitate muzicala se continua si in perioada muzicala ce urmeaza (12 masuri, expunerea tematica a viorii – relatia armonica V – II – V), rezolvarea tensiunii muzicale realizandu-se pe finalul primei fraze muzicale (mas. 8 – acordul tonicii):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 5 – 8.

A doua fraza muzicala a primei perioade, 4 masuri, se caracterizeaza prin instabilitate tonala: dupa relatia I – II6#/5 (primul motiv muzical, „alunecarea” descendenta a tertei acordului de contradominanta: fa# - fa la pian – registrul grav) discursul sonor se indreapta spre zona tonala a lui Do# major[2] (cadenta finala pe acordul dominantei):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 9 - 12

Ultima fraza muzicala, tot 4 tacte, reprezinta transpunerea usor variata la terta mare ascendenta a frazei muzicale precedente, cadenta finala reprezentand dominanta tonalitatii dominantei – Mi major. Linia melodica a acestei perioade muzicale complexe, molto dolce, degaja o atmosfera linistita si visatoare, profilul melodic fiind preponderent sinuos, iar ritmica de troheu asigura continuitate discursului muzical. Acompaniamentul pianistic, in nuanta discreta de pp, consta din pedale armonice pe cate o masura (primele 8 tacte), urmate de relatii armonice desfasurate pe trei timpi (metrica fiind de 9/8).

A doua perioada muzicala a formei de lied tripartit, mas. 17, contrasteaza atat in plan dinamic (poco crescendo, più cresc.), cat si in cel arhitectonic (doua fraze muzicale de 4 tacte, cea de-a doua fiind secventarea la secunda ascendenta a celei dintai), melodic (profil descendent) si armonic (instabilitate tonala):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 17 – 24.

Repriza primei sectiuni este concentrata si variata: fraza muzicala de 6 tacte ce traverseaza tonalitatile Si major si Mi major. Semnalam aici structurarea motivica atipica (doua motive de 3 masuri), inlantuirea a 2 acorduri de 5 sunete (acord de nona mare – mas. 26 – 27) si cadenta finala pe acordul tonicii tonalitatii dominantei – trison conjunct cu debutul temei secunde:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 25 – 30.

Al doilea motiv contine o ascensiune dinamica (molto crescendo pana la nuanta de ff) si o fluctuatie agogica ce stabileste noul centru tonal (molto rit. pe cadenta V – I din Mi major).

Tema secunda, mas. 31 – a tempo, sempre forte e largamente, are un caracter expansiv, extrovertit, pasional si luminos si apare in tonalitatea dominantei – caracteristica esentiala a formei traditionale de sonata clasica. Ascensiunea dinamica (pulsatie de optimi – prima perioada, respectiv de saisprezecimi – a doua perioada), sensul melodic curgator si caracterul intim – feminin contribuie la discrepanta celor doua entitati tematice ale formei de sonata. Expusa exclusiv de catre instrumentul cu claviatura, aceasta idee tematica se compune din doua perioade muzicale simetrice de 8 masuri, cea de-a doua fiind secventarea variata a primei perioade. Rolul pianului este primordial aici, raportat la rolul subordonator din prima idee tematica, unde vioara conduce discursul sonor.

Primul segment muzical arhitectonic aduce linia melodica, cu un profil melodic descendent, in octave. Acompaniamentul din registrul grav se compune din figuratii armonice pe o pulsatie constanta de optimi, iar fermecatoarele schimbari armonice pe relatia de terta mica ascendenta (Mi major – Sol major – Sib major) confera prospetime si vigoare discursului muzical:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, tema secunda a expozitiei, mas. 31 – 38.

Structurarea motivica anacruzica, sensul dinamic descendent, acompaniamentul ce contine numeroase salturi intervelice ample - pe un ambitus de peste 3 octave si cadenta finala pe acordul dominantei tonalitatii fa# minor largesc spectrul stilistic al acestei prime expuneri a temei secunde.

A doua expunere tematica, mas. 39, debuteaza printr-un acompaniament de saisprezecimi – figuratii armonice (arpegii frante). Linia melodica, desi similara cu cea a perioadei anterioare, are un caracter mai introvertit si mai intim datorita schimbarii tonale (tonalitate minora), treptei dinamice inferioare – p, caracterului muzical impus de compozitorul francez – molto dolce si legato-urilor pe segmente muzicale mai mari. Traseul armonic urmareste aceiasi relatie de terta intre tonalitati: fa# minor – La major – Do# major si Mi major, cadenta finala fiind pe tonica lui do# minor. Arcul dinamic al frazei secunde reliefeaza climax-ul armonic al intregului segment muzical – tonalitatea Mi major (mas. 45).

Prezentam, in continuare, perioada muzicala analizata mai sus:

Din punct de vedere al caracterelor muzicale si al sensurilor melodico – armonice, cele doua expuneri tematice pot fi organizate dupa principiul antecendent (prima perioada), respectiv consecvent (al doilea segment arhitectonic).

Dezvoltarea ce urmeaza, mas. 47, se desfasoara pe 16 masuri si se structureaza intr-o fraza de 4 tacte, urmata de o perioada de 12 masuri. Fraza muzicala, in tonalitatea do# minor are caracteristic imitatia in canon vioara – pian (in octave) a liniei melodice din tema principala, prezentata aici intr-o maniera dolcissimo. Acompaniamentul de saisprezecimi, figuratii ritmico – armonice, se pastreza si in acest segment muzical:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 47 - 49

Perioada muzicala, ce proceseaza tematic primul motiv al ideii principale, se compune din 3 fraze muzicale simetrice de 4 tacte. Din perspectiva stilistica remarcam centrarea tonala pe Do major, sensul cromatic descendent din registrul grav al pianului (octave, ultimele 6 masuri reprezentand o pedala pe dominanta pentru tonalitatea temei principale – mi). Dezvoltarea prin eliminare, raspunsul pianului (terte ascendente: mas. 52, 54, 57 si 58), densitatea cromatica armonica si fluctuatiile dinamice sporesc interesul demersului sonor al acestei sectiuni.

Repriza formei, mas. 63, prezinta tema principala – in tonalitatea de baza - concentraat si variata: fraza introductiva a pianului este eludata, iar ultimele doua sectiuni ale formei tripartite sunt modificate armonic. Acompaniamentul primului segment al perioadei intai este diminuat ritmic – patrimi cu punct, raportat la armonia tinuta din expozitie. Urmatoarea fraza muzicala se desfasoara in tonalitatea Re major (cu uimitoare relatii de terta mare descendenta Re – Sib) si cadenteaza pe dominanta lui Fa# major. A doua perioada a formei de lied tripartit, mas. 75, prezinta prima fraza pe acordul contradominantei lui Si major (pedala figurata), iar cea de-a doua pe trisonul treptei a doua din Mi major (tonalitatea dominantei):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 75 - 83

Fraza muzicala de 6 tacte, cu rol de repriza, impune tonalitatea de baza in care se va desfasura tema secunda, la aceasta contribuind si ascensiunea dinamico – armonica.

Tema secunda, mas. 89, prezinta si ea modificari importante. Prima expunere este augmentata cu 3 masuri – perioada muzicala de 11 tacte. Aceasta isi pastreaza reperele stilistice din expozitie, discursul muzical fiind – evident – transpus la cvarta perfecta ascendent, tonalitatile tranzitorii fiind ordonate tot la interval de terta: La – Do# - Mi. Augmentarea structurala se datoreaza aditionarii unui motiv muzical cadential (conjunct cu debutul urmatoarei sectiuni arhitectonice), mas. 97, el avand atat rol de revenire si stabilire a tonalitatii luminoase a sonatei, cat si sinteza tematica (materialul muzical al temei principale):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 97 – 100

A doua perioada a temei secunde, 8 masuri, prezinta numeroase modificari stilistice: mentinerea tonalitatii majore si a pulsatiei ritmice de optimi[4], polifonizarea latenta a acompaniamentului (prin accente) si disolutia tematica si tensionala din final (acordul sensibilei, cu septima mica):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea I, mas. 100 - 102

Coda, mas. 108, readuce materialul tematic al primei idei muzicale intr-o varianta dezvoltatoare: instabilitate tonala (nerezolvarea acordului treptei a VII-a, zona tonala pe Re major – subdominanta, varianta armonica a tonalitatii – fa becar), tonalitatea La major fiind resimtita abia pe cadenta finala V – I.

Prin aceasta ambiguitate armonica, suprapusa unei atmosfere sublime, calde si visatoare se incheie cea dintai miscare a sonatei.

Partea a II-a – re minor – forma de sonata

[1 – 3] intro(3) re

[4 – 43] Tema I(40) tripartita (20+10+10)

Expozitia(79) [44 – 47] punte(4)

Tema II [48 – 66] II.1(19) Fa

(32) [67 – 79] II.2(13) fa – Fa

[80 – 108] D1(29) 14+15 fa, la, do#

Dezvoltarea(58) [109 – 122] D2(14) 7+7 do#, sol#

[123 – 137] D3(15) 7+8 Fa#, Mib, do

[138 – 167] Tema I(30) triparetita (10+10+10) re

[168 – 171] punte(4)

Repriza(92) Tema II [172 – 190] II.1(19) Re

(30) [191 – 201] II.2(11) re – Re

[202 – 229] Coda(28) 6+12+10

Allegro – 4/4, a doua mișcare a sonatei franckiene, se desfasoara in tonalitatea re minor si are un caracter pasional, tumultuos si extrem de tensionat, realizat printr-o miscarea alerta, o pulsatie constanta de saisprezecimi si numeroase fluctuatii armonice. Structurarea arhitectonica respecta forma traditionala de sonata, observand totodata ca Franck inlocuieste miscarea secunda – lenta in genul clasic de sonata – cu una alerta, specifica in fapt perioadei romantice tarzii[5].

Tema principala a expozitiei este precedata de 3 masuri introductive al pian: acordul disonant al dominantei cu septima si nona mica, pulsatie de saisprezecimi, polifonie latenta in registrul grav si crescendo –

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 1 – 3

Ideea muzicala a temei principale, passionato, are un caracter dramatic – involburat, impetuos, dat de sincopele simetrice contratimpate pe jumatate de timp, profilului melodic cromatic ascendent si trisonului micsorat cu septima micsorata al sensibilei:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, primul motiv muzical melodic

Mai greu de reperat grafic - vizual, acesta apare la vocea interna, brodata de figuratiile ritmico – armonice, alcatuind un zbuciumat discurs sonor. Din perspectiva arhitectonica, intreaga tema principala se structureaza tripartit cu repriza (prima sectiune 20 de masuri – doua expuneri timbrale simetrice, a doua – 10 tacte, iar repriza primei sectiuni – 10 masuri).



Prima expunere apartine pianului, mas. 4 – 13, se desfasoara pe o fraza de 6 masuri (3 motive de 2 tacte – cu rol de antecedent) si una cu 4 tacte (2 motive simetrice – rol de consecvent). Semnalam, din perspectiva stilistica, profilul melodic cromatic arcuit (prima fraza – sens cromatic ascendent, a doua – sens cromatic descendent), armonia intens cromatizata (nerezolvarea acordurilor disonante cu septima – datorita secventatilor si repetarii), cadenta finala inchisa (acordul tonicii), evolutia dinamica ascedenta (mf – cresc. – f), ritmul motoric obstinat (figuratie de saisprezecimi) si caracterul muzical conflictual si agil:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 4 - 13

A doua expunere, mas. 14, apartine instrumentului cu coarde si arcus, pianul repetand perioada muzicala anterioara, pe un plus dinamic (più forte). Se pastreaza atat repere stilistice, cat si structurarea muzicala asimetrica. Timbrul viorii capata identitate melodica mai pregnanta, cantul in registrul grav al acestui instrument aducand un plus de dinamism si tensiune muzicala, o incordare dramatica accentuata:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, linia melodica a viorii – tema principala, mas. 14 - 23

Sectiunea mediana a temei principale, mas. 24, se delimiteaza atat in plan melodic (profil crenelat, cu numeroase salturi intervalice), cat si dinamic – armonic (meno f, dim. subito, pp). Perioada de 10 masuri, acest segment muzical se compune din doua fraze muzicale asimetrice, dupa principiul arhitectonic al primei sectiuni: o fraza de 6 tacte (3 motive muzicale de 2 tacte, al treilea reprezentand o dezvoltare tematica prin eliminare), urmata de una cu 4 tacte. Prima fraza apartine pianului si este instabila tonal (acorduri de dominanta – rezolvate prin alte acorduri disonante: secventare armonica ascendenta), iar cea de-a doua este intonata de vioara si debuteaza in tonalitatea fa# minor . Surpriza armonica relevata prin caracterul extrovertit al fa# minorului (4 cvinte ascendente natural) este reliefata printr-un minimum de nuanta – pp, interesul demersului sonor devenind astfel mai mare. Cadenta finala, insa, restabileste dominanta tonalitatii miscarii (molto cresc.).

Repriza primei sectiuni apare concentrat (doar o expunere) si variat (este modificat atat debutul, cat si finalul). Prima fraza sufera schimbari atat melodice (pasaje si apogiaturi cromatice), cat si armonice (diminuare a ritmului armonic – schimbari armonice pe timp, cromatismul descendent din registrul grav - contrar sensului ascendent al temei de la vioara). Ultimul motiv al frazei este prezentat, insa, identic. A doua fraza muzicala, 4 tacte, debuteaza printr-o transpunere melodica la terta descendenta (primul motiv muzical), al doilea motiv fiind repetat identic (cadenta II – V – I din re minor). Sa urmarim, asadar, intregul segment arhitectonic al reprizei primei sectiuni:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 34 - 43

Puntea, mas. 44, este reprezentata formal de o fraza de 4 tacte – repriza temei principale a primei miscari:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 44 - 47

Procesarea ritmico – tematica a segmentului muzical din prima parte, ce asigura ciclicitate intregii sonate, este completata de inflexiunea modulatorie la tonalitatea Fa major[8], caracterul pasional – masculin, incordat si dramatic, accentele acompaniamentului pianistic (primele 3 masuri), poco ritenuto si schimbarea caracterului muzical intr-unul cald, feminin si linistit (ultima masura).

Grupul tematic secund este alcatuit din doua idei muzicale independente. Prima, mas. 48, degaja o atmosfera luminoasa, lirica si suava, specific romantismului francez al sfarsitului de secol XIX. Este o tema cu un caracter liber – de larga respiratie, cu usoare nuante improvizatorice, expusa de timbrul intim si cald al viorii:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, linia melodica a temei secunde, mas. 48 – 55.

Din punct de vedere structural, aceasta prima idee muzicala se compune din doua perioade muzicale (prima – 8 tacte, iar cea de-a doua – 11 masuri) organizate dupa principiul semantic intrebare – raspuns. Prima perioada, exemplul muzical anterior, este alcatuita din doua fraze muzicale simetrice de 4 tacte (prima – in tonalitatea Fa major, iar cea de-a doua – in La major[9]) si se caracterizeaza prin pulsatia ritmica obstinata ternara (figuratie armonica pe triolet pe optimi – la acompaniamentul pianistic), rarefierea scriiturii muzicale (raportata la densitatea sectiunii precedente), armonia diatonica, profilul melodic arcuit (arcuit convex, in raport cu cel concav dn registrul grav – bas) si schimbarea caracterului muzical in cea de-a doua fraza (extrovertire datorata transpunerii la patru cvinte ascendente: fa – La). A doua perioada (o fraza de 4 masuri, urmata de augmentarea celei precedente cu 3 tacte) se remarca prin sensul melodic preponderent descendent (cu intervale descendente de septima micsorata in cadrul stimei viorii si gama descendenta la pian - sopran), sincopele simetrice pe timp, caracterul dolce – espressivo, contramelodia de la instrumentul cu claviatura (vocea interna), pedala pe dominanta a tonalitatilor si minor (prima fraza), respectiv re minor (al doilea segment muzical) si procesarea tematica prin eliminare din ultima fraza muzicala:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 56 - 59

A doua idee muzicala a grupului tematic secund, mas. 67, accentueaza latura lirica a discursului sonor printr-o linie melodica unduitoare, suava si trista desfasurata pe o perioada de 13 tacte (3 fraze muzicale asimetrice). Violina, cu rol melodic principal, expune un material muzical caracterizat preponderent prin mers treptat (exceptie facand salturile descendente de octava si arpegiul ascendent – cu rol de conjunctie arhitectonica), pianul avand rol subordonator (pulsatie de triolet – provenita din prima idee a grupului secund):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 67 - 70

Prima fraza muzicala, exemplul muzical precedent, este repetata usor variat ritmic – registral (augmentare ritmica in primul motiv, transpunere la octava superioara) – in cea de-a doua fraza muzicala (4 tacte), urmata de o prelucrare tematica prin eludare (ultima fraza – 5 masuri). In plan armonic remarcam centrul tonal al lui fa minor, cu mobilitatea tertei (a doua masura din primele doua fraze), ce cadenteaza inchis (acordul tonicii), fenomenul muzical dizolvandu-se treptat pana la stingerea sa totala (pp, rall. – mas. 79). Aceasta perioada, cu rol concluziv pentru expozitie, mai are caracteristic pedala figurata pe tonica lui fa minor (octava pianului din registrul grav, de pe timpul principal din fiecare masura) si cadentele plagale VI – I, respectiv IV – I.

Dezvoltarea, quasi lento, este de factura beethoveniana si se structureaza pe 3 sectiuni, delimitate atat in plan tonal, cat si tematic.

Prima sectiune se compune din doua perioade muzicale, fiecare fiind alcatuite din 3 fraze muzicale si dezvolta materialul tematic din tema principala (augmentare ritmica) si din a doua idee muzicala a temei secunde. Primul segment muzical arhitectonic apare in tonalitatea fa minor, apoi in la minor (ultima fraza) si este alcatuit din doua fraze simetrice de 4 tacte (a doua fiind secventarea celei dintai), urmate de o fraza de 6 tacte (tema secunda – a doua idee muzicala):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 80 – 92.

Semnalam aici melodica ascendenta, provenita din cantus firmus-ul renascentist (nota cambiata[10]), armonia disonanta si tensionata (acorduri micsorate, cu septima micsorata), diminuarea ritmica din ultima fraza, fluctuatiile agogice si caracterul dramatic, trist si melancolic. Cu o alta viziune structurala, putem considera intreaga perioada muzicala a fiind o forma de bar (aab, primele doua sectiuni reprezentand fraze de 4 tacte, iar ultima fraza – tema secunda). A doua perioada muzicala, amplificata cu 3 tacte (17 masuri), transpune primele doua fraze muzicale la terta mare ascendenta (tonalitatea la minor), iar cea de-a treia fraza apare in do# minor. Din perspectiva stilistica remarcam tensiunea muzicala crescuta datorata treptei dinamice superioare (mf, molto cresc., ff), ascensiunii ritmico – melodice de la vioara, caracterul pasional – debordant al ideii secunde a temei a doua (forte con passione) si pulsatia constanta de triolet din cadrul acompaniamentului acestei ultime fraze (la pian, melodia – in octave – fiind prezentata in registrul superior al instrumentului cu claviatura).

A doua sectiune a dezvoltarii, mas. 109, debuteaza cu prezentarea nealterata stilistic a primei teme din cadrul formei de sonata si se compune dintr-o perioada muzicala complexa de 14 tacte, structurata simetric in doua fraze de 7 masuri. Fiecare fraza este alcatuita din 3 motive muzicale (primele doua – cate 2 masuri, iar ultimul – 3):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 109 - 115

Prima fraza muzicala, prezentata mai sus, are caracteristic tonalitatea do# minor, caracterul muzical infocat (molto fuocoso), ritmul motoric de saisprezecimi, trisonurile micsorate cu septima largirea ambitusului general si dinamica grandioasa – ff. Cea de-a doua fraza muzicala apare la cvinta perfecta ascendenta – tonalitatea sol# minor si este transpunerea identica a celei precedente.

A treia sectiune, mas. 123, linisteste caracterul muzical prin prezentarea primei idei muzicale a temei secunde. Cele doua perioade muzicale ale sectiunii (prima - 7 tacte, iar cea de-a doua - 8 masuri) se delimiteaza atat in plan tematic, cat si al scriiturii. Prima perioada, procesarea temei secunde, se compune din doua fraze muzicale asimetrice: prima - 4 masuri, iar cea de-a doua - 3 tacte. Linia melodica apare la pian (registrul inalt), in timp ce violina acompaniaza prin figuratii ritmico - melodice de saisprezecimi (tremolo, arpegii). In plan tonal si dinamic prima fraza se desfasoara in Fa# major (mf), iar cea de-a doua in Mib major (p):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 123 - 129

Urmatoarea perioada muzicala aduce o scriitura muzicala mai complexa: polifonism imitativ la pian - avand la baza materialul muzical al temei principale si fragmente tematice din tema secunda la vioara (profilul melodic descendent). Pulsatia obstinata de saisprezecimi asigura un ritm motoric structurii muzicale si anticipa, totodata, reaparitia temei principale a formei de sonata. Din persepctiva stilistica mai semnalam tonalitatea do minor, diminutia metrica din final (masura de 2/4) si ascensiunea tensional - dinamica spre repriza (poco cresc.).

Repriza, mas. 138, aduce tema principala in varianta concentrata si variata. Prima sectiune a formei de lied are doar o perioada muzicala (o singura expunere - cea a viorii ), semnatica muzicala revenind la tumultul dramatic specific acesteia. Perioada a doua este prezentata variat, compozitorul francez transpunand la cvarta perfecta ascendenta atat finalul primei fraze (ultimul motiv muzical), cat si cea de-a doua fraza (primele 3 masuri):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 152 - 158

Ultima sectiune a formei este prezentata identic - perioada de 10 tacte.

Puntea, mas. 168, este transpusa si ea la terta mica descendenta , aceasta reprezentand - dupa cum am enuntat si in cadrul expozitiei - element al ciclicitatii tematice:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 168 - 171

Prima idee a grupului tematic secund, in tonalitatea omonimei (Re major), este expusa intocmai ca cea din expozitie, singurul parametru sitlistic modificat fiind cel armonic: prima perioada (antecedent) tranziteaza tonalitatile Re major si Fa# major, iar a doua perioada (cu rol de raspuns) - sol# minor si si minor. Schimbarea de caracter determina o atmosfera luminoasa, optimista si avantata.

A doua idee a temei secunde, mas. 191 - poco più lento, aduce o semantica muzicala intima, extrem de suava si delicata, sustinuta si de o scriitura muzicala rarefiata. Tonalitatea re minor intuneca oarecum caracterul muzical. Perioada de 11 masuri este alcatuita din doua fraze muzicale asimetrice: prima - 4 tacte, iar cea de-a doua - 7 masuri. Mai semnalam aici pedala figurata pe tonica lui re minor, pendularea tonala re minor - Re major (mobilitatea treptei a III-a) si disolutia fenomentului muzical (reliefat prin augmentare ritmica, repetare motivica si procesare prin eliminare).

Coda, mas. 202, se structureaza pe 3 segmente muzicale arhitectonice: o fraza de 6 masuri, o perioada de 12 masuri urmata de una cu 10 tacte. Fraza muzicala din debut are rolul de a readuce involburarea dramatica a temei principale, acest lucru fiind realizat prin repetare motivica (ultima fiind diminuata ritmic), ascensiune a tempo-ului si a dinamicii (animato poco a poco, poco a poco cresc.):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, coda, mas. 201 - 205

Prima perioada muzicala aduce tema principala augmentata si variata structural: 2 fraze muzicale de 6 tacte. Cea de-a doa fraza, climax dinamic si melodic (ff, registrul acut), are in componenta 2 motive de 3 tacte, al doilea fiind aparitia deformata ritmica a puntii:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea II, mas. 217 - 219

Ultima perioada incheie tumultuos si stralucitor (tonalitatea Re major), printr-o grandioasa ascensiune tensionala (acorduri disonante suprapuse peste o pedala de tonica) si dinamica (molto cresc.), aceasta miscare secunda a sonatei franckiene.

Partea a III-a – re minor – lied tripentapartit compus (ABABA)

[1 – 31] a1(31) tripartit: 10+11+10 re

A(52) [32 – 40] a2(9)

[41 – 52] a1’(12) do#

[53 – 58] intro(6)

B(40) [59 – 70] b1(12) si, fa#

[71 – 78] b2(8)

[79 – 92] b1’(14) do#

A(8) [93 – 100] Fa#

B(10) [101 – 110] b2(10) fa#

A(7) [111 – 117]

Recitativo – Fantasia, a treia parte a sonatei, are un caracter liric - introspectiv, desfasurata intr-un tempo asezat (Ben moderato) si se articuleaza pe o forma tripentapartita libera[13] (ABABA). Si aici filonul ciclicitatii tematice isi face aparitia (tema principala a primei miscari).



Prima sectiune – A, in tonalitatea re minor - se structureaza tripartit – compus (a1-a2-a1) si se defineste prin ritmica parlando – rubato (quasi recitativo), armonia cromatica si dialogul tematic al celor doi protagonisti instrumentali. Cel dintai segment muzical, 31 de masuri, se structureaza la randul lui tripartit cu repriza (a1'-a1''-a1') reprezentand cele 3 perioade muzicale componente. Prima perioada, 10 tacte, este alcatuita din doua fraze delimitate timbral, tematic si ritmic. Prima fraza, interpretata de instrumentul cu claviatura, este o pedala pe dominanta tonalitatii sol minor, peste care Franck suprapune apogiaturi armonice. Remarcam aici caracterul muzical grav, maestuos si solemn, procesarea debutului temei principale a primei miscari (linia melodica), evolutia melodica ascendenta, cea descendenta in plan dinamic (f – diminuendo) si structurarea arhitectonica de tip (1+1)+2 – forma de bar:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 1 - 4

Raspunsul apare la vioara, largamente con fantasia si contrasteaza semantic (caracter feminin, expresiv, improvizatoric) si stilistic (monodie, fluctuatii agogice, figuratii ritmico – armonice). Din punct de vedere tematic, acesta fraza muzicala de 6 masuri provine din acompaniamentul temei secunde a primei miscari (arpegiul ascendent, pe formula ritmica de triolet) si din cea de-a doua tema a partii secunde (profilul melodic descendent):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, vioara - mas. 1 – 11.

Din perspectiva armonica acesta fraza debuteaza pe acordul treptei a VI-a din sol minor (realizand o cadenta „intrerupta” cu acordul precedent al dominantei), apoi se continua cu o cadenta I - II – V – I situata peste o pedala figurata pe tonica (punctul inferior melodic).

A doua perioada – a1'' – este o perioada de 11 masuri compusa din doua fraze asimetrice: prima – 6 tacte (doua motive de 3 masuri), iar cea de-a doua – 5 masuri. Prima fraza, interpretata de pian, amplifica debutul tematic al perioadei precedente, compozitorul evocand primul motiv complet al primei miscari (tema principala). Caracterul muzical devine dolce si suav, iar parcursul tonal tranziteaza sol minor – mi minor si do# minor:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 7 - 16

A doua fraza, Molto lento, prezinta o melopee sacadata la vioara (cromatisme descendente), acompaniata de acordurile pianului (ce provin din segmentul precedent). Semnalam aici fluctuatiie dinamice din interiorul motivelor muzicale, instabilitatea tonala (cadenta finala pe acordul sensibilei lui re minor) si diminutia ritmica a liniei melodice (patrimi – optimi – saisprezecimi):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 17 - 21

Repriza primei sectiuni, mas. 22, este o perioada de 10 masuri si reprezinta transpunerea la cvinta perfecta ascendenta a primei perioade muzicale. Astfel,parcursul armonic urmareste centrul tonal al lui re minor (acordul dominantei – prima fraza, respectiv cadenta amintita – fraza secunda), ceilalti parametrii stilistici ramanand identici.

Sectiunea centrala a formei de lied, mas. 32, este caracterizata de o tema linistita, visatoare si extrem de suava – interpretata de instrumentul cu coarde si arcus, caracterizata de pulsatie ritmica obstinata de saisprezecimi (primul motiv muzical avand un ritm de triolet) si de figuratiile ritmico – melodice:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 32 – 36, stima viorii

Acompaniamentul pianului este activ: contramelodie cromatica descendenta la vocea interna și suport armonic. Din perspectiva tonala secțiunea debuteaza in re minor, moduleaza la tonalitatea relativei, apoi perioada muzicala devine instabila datorita marsurilor armonice la secunda ascendenta.

Prima fraza muzicala din urmatoarea sectiune, repriza lui a1, este conjuncta la nivel tematic deoarece peste repriza propriu-zisa (pian), compozitorul romantic francez continua figuratia ritmico – melodica de saisprezecimi a sectiunii precedente:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 41 - 43

Perioada muzicala, ce reprezinta climax-ul tensional – dinamic al intregii prime sectiuni arhitectonice (ff poco animato), se arcuieste pe 12 masuri si este formata din doua perioade muzicale: prima – 4 tacte, iar cea de-a doua, atipica – 8 masuri (3 motive de 3 tacte, urmate de un motiv de 2 masuri). Prima fraza se desfasoara pe acordul dominantei lui do# minor, intr-o continua ascensiune dinamica (poco a poco cresc.), iar cea de-a doua tranziteaza tonalitatile La major, Sib major si Si major datorita secventarilor armonice ascendente la secunda mica. Semnalam in cea de-a doua fraza sincopele simetrice si asimetrice pe timp de la acompaniamentul pianistic (continuate printr-o figuratie ritmico – melodica), ascensiunea agogica (poco animato), dinamica masiva (ff) si cvintoletul de saisprezecimi din cadrul liniei melodice – fraza muzicala secunda a primei perioade (tema viorii).

A doua sectiune mare a formei, mas. 53, debuteaza in tonalitatea fa# minor (cadenta V – I) si se defineste prin melopeea violinei, acompaniata de pulsatie ritmica de triolet de la instrumentul cu claviatura. Din punct de vedere structural, acest segment B al formei se articuleaza pe o forma muzicala tripartita cu repriza, precedata de o introducere de 6 masuri.

Fraza introductiva, a tempo moderato, propune o linie melodica cromatica, cu note cambiata si se compune din 3 motive de 2 masuri organizate pe o forma de bar [(2+2)+2)]:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 53 – 58.

Prima perioada a formei tripartite, mas. 59 – 70, se desfasoara pe 12 tacte alcatuind doua fraze egale de 6 masuri. Linia melodica este trista, deosebit de expresiva, intima si delicata si este acompaniata de pulsatia obstinata de triolet de la pian (figuratii ritmico – armonice - tranquillo):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 59 – 70, linia melodica a viorii.

Parcursul armonic urmareste traiectoria fa# minor – Re major – fa# minor, semnaland totodata fluctuatiile de tempo din ultimul motiv al frazelor (poco accel. – de la pian) si cele dinamice (crescendo – decrescendo).

Perioada muzicala centrala a formei – 8 masuri, mas. 71, este mai expansiva si exteriorizata raportata la cea precedenta (largamente, dramatico). Salturile melodice mari (ce provin din a 2-a si a 8-a masura a exemplului muzical de mai sus), profilul ascendent, curba dinamica (mf – molto cresc. – dim. – p – dim.), largirea ambitusului timbral si caracterul pasional – avantat intregesc peisajul stilistic al acestei perioade muzicale:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 71 - 78

Repriza primului segment arhitectonic apare in tonalitatea dominantei primei perioade – do# minor – si este amplificata cu 2 tacte (repetare motivica la octava ascendenta).

Revenirea tematica a sectiunii A, mas. 93, este concentrata si variata. Perioada de 8 tacte reprezinta o sinteza tematica intre linia melodica a A-ului (elementul tematic ciclic – tema initiala a primei miscari) si pulsatia ritmica de triolet specifica sectiunii precedente (B):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea III, mas. 93 - 95

Mai semnalam augmentarea tematica a primei celule motivice (primele doua masuri – la pian, in sopran), suprapusa cu varianta nemodificata – la vioara, cadenta V – II a tonalitatii Fa# major[14] si ascensiunea dinamica (pp – cresc. – f). Caracterul suav, delicat si linistit este specific acestei reprize formale.

Repriza B-ului, mas. 101, se articuleaza pe o perioada de 10 masuri si reprezinta repriza segmentului central al structurii B-ului. Tonalitatea fa# minor, dinamica grandioasa si masiva (f largamente, sempre fff), molto ritenuto-ul din final si caracterul dramatic, expansiv si incordat sunt parametrii stilistici importanti pentru acesta sectiune a formei.

Aceasta miscare se incheie prin repriza frazei secunde a primei perioade muzicale (Molto lento e mesto), un segment muzical trist si introvertit in tonalitatea fa# minor.

Datorita reprizei concentrate a A-ului si grupari bipartite dublu expuse a sectiunii B (b1-b2, b1'-b2'') putem considera forma acestei miscari bipartite

A B

(a1 - a2 - a1) (b1 - b2 - b1 - b2).

Specificam faptul ca Franck insereaza arhitectonic o perioada muzicala a A-ului intre cele doua expuneri ale B-ului (antecedentul celei de-a doua expuneri fiind in tonalitatea do# minor, restul sectiunii gravitand tonal in jurul lui fa# minor), incheind forma tot prin revenirea unei sectiuni din A (Molto lento), explicand astfel si termenul de recitativ – fantezie atribuit acestei miscari lente.

Partea a IV-a – La major – lied – sonata (ABA)

[1 – 36] a1(36) (12+8)+(8+8) tema I La

[37 – 51] a2(15) (1+12+2) Re, fa#

A(98) [52 – 63] a1’(12) Do#

Expozitia [64 – 78] a2(15) fa#

[79 – 98] a1’’(20) – tema II: 8+12 Mi

[99 – 116] b1(18) 10+8

[117 – 132] b2(16) 8+8 sib, Sib, mib, Mib

B(86) [133 – 168] b3(36) 18+18 lab, Dob, mib

Dezvoltarea [169 – 180] b4(12) Do

[181 – 184] tranz.(4)

A’(58) [185 – 220] a1(36) 20+16 La

Repriza [221 – 242] a1’(22) – tema II: 15+7 La

Allegretto poco mosso – 2/2 – finalul acestei capodopere muzicale camerale, are un caracter pasional, o scriitura proponderent polifonica (canon strict) si se desfasoara in tonalitatea de baza – La major. Structura arhitectonica este de lied tripartit (ABA) cu elemente de sonata (ultima idee tematica a A-ului apare la dominanta – in prima expunere, respectiv in tonalitatea de baza – in repriza).

A-ul formei tripartite se arcuieste pe o structura tripentapartita (a1-a2-a1-a2-a1). Prima sectiune a acesteia, a1 – 36 de masuri, are o forma monopartita dublu expusa, fiecare segment component fiind reprezentat de doua perioade muzicale ordonate dupa princiupiul antecedent – consecvent. Cea dintai perioada, 12 tacte, se caracterizeaza prin imitatia polifonica stricta (pian – vioara) la octava superioara, decalata cu o masura, o pulsatie ritmica proponderent de patrimi (inserturi de doua optimi), armonie diatonica cu elemente modale (cadenta II – V – II, cu acordul minor al dominantei) si un caracter cantabil, expresiv, luminos si tandru:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 1 - 5

Linia melodica sinuoasa, interpretata in octave si intr-un canon continuu pian - vioara, este acompaniata de acordurile pianului – doimi. Cadenta finala a primei perioade, cu rol semantic de intrebare, apare pe acordul treptei a VI-a (mas. 11 – 12).

A doua perioada, mas. 13 – 20, are 8 masuri si reprezinta raspunsul primului segment muzical. Caracterul muzical este mai introvertit decat cel mai primei perioade datorita zonei tonale a lui fa# minor si fluctuatiilor dinamice. Structurarea motivica anacruzica respecta, ca si in perioada antecedenta, tiparul traditional clasic (motive de 2 masuri, fraze de 4 masuri), iar ascensiunea dinamica din ultima fraza muzicala pregateste aparitia primei perioade.

A doua expunere a sectiunii a1, mas. 21 cu auftakt, se compune din doua perioade de 8 masuri: prima – o repriza concentrata, iar cea de-a doua – variata. Daca in prima perioada compozitorul introduce mici diferente de frazare (legaturi in cadrul liniei melodice) si elimina ultima fraza muzicala, in cadrul celui de-al doilea segment modificarile scriiturii muzicale sunt mai semnificative: pastrarea tonala pe La major, cadenta V – I – IV – V – I. Acest ultim segment arhitectonic este o concluzie a primei sectiuni, reprezentata atat la nivel armonic (cadenta amintita), cat si dinamic (molto cresc. – ff):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 29 cu auftakt - 36

A doua sectiune a A-ului, mas. 37, este repriza segmentului b1 a miscarii precedente – compozitorul dovedindu-si, din nou, veleitatile sale arhitectural – ciclice. Este o perioada muzicala de 12 masuri (3 fraze simetrice de 4 tacte) precedata de o masura introductiva si urmata de 2 masuri de legatura:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 37 – 41

Observam din exemplul de mai sus ca linia melodica apare la instrumentul cu claviatura (in sopran – valori ritmice mari), in timp ce acompaniamentul viorii consta dintr-o pulsatie constanta de optimi – figuratie ritmico – melodica. Parcursul armonic tranziteaza tonalitati aflate in relatie de terta mare (Re major – fa# minor – La major si do# minor, grupare cate doua), iar caracterul muzical devine suav, cantabil si intim. Cele doua masuri ce incheie segmentul muzical reprezinta o anticipare tematica a sectiunii a1 (celula motivica din debut) si a tonalitatii majore in care se va desfasura noua articulatie muzicala.

Repriza primei sectiuni, mas. 52 cu auftakt, este prezentata concentrat (doar prima perioada – 12 masuri) si variat armonic. Tonalitatea Do# major are corespondent semantic – extrovertire, luminozitate excesiva. Canonul strict isi schimba sensul timbral (proposta apare la vioara, risposta fiind interpretata de pian) iar ultima fraza muzicala este modificata tonal si tematic (do# minor si fa# minor, sens melodic descendent).



Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 51 - 55

Repriza sectiunii a doua (a2), mas. 64, apare in tonalitatea fa# minor si este prezentata identic la nivel cantitativ – tematic. Melodia – sempre cantabile e molto dolce – este interpretata de instrumentul cu coarde si arcus, figuratia melodico – ritmica a acompaniamentului fiind expusa de pian (pp delicato e legato). Franck sporeste interesul demersului sonor prin inserarea unei contramelodii de factura preclasica – motiv muzical anacruzic – in cadrul acompaniamentului:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 65 - 68

Parcursul armonic tranziteaza tonalitatile fa# minor – La major – la minor – Do major – mi minor, iar cele doua masuri de legatura (din finalul perioadei muzicale) proceseaza intervalic debutul tematic al primei sectiuni.

Ultima aparitie a primei sectiuni din cadrul A-ului formei mari, mas. 79 cu auftakt se desfasoara in Mi major (tonalitatea dominantei), se compune din doua perioade muzicale si reprezinta elementul esential al formei de sonata – tonalitatea dominantei. Primul segment arhitectonic, 8 tacte, este varianta concentrata a celei dintai perioade a sectiunii a1 (compozitorul eludeaza ultima fraza muzicala). Remarcam aici inversarea planurilor polifonice – timbrale (dux-ul apare in bas la pian, in timp ce comes-ul este interpretat de vioara), caracterul vocal si expresiv al temei (molto cantabile) si crescendo-ul dinamic spre f:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 79 - 84

A doua perioada muzicala, mas. 87 cu auftakt, se desfasoara pe 12 tacte si se compune din 2 fraze de 6 masuri. Imitatia polifonica se restrange la doi timpi (pianul propune – in octave, violina imita la unison), iar caracterul muzical devine stralucitor, pasional si expansiv (f brillante). Cele doua trepte dinamice ascendente (f – prima fraza, respectiv ff – a doua fraza muzicala), accentele de la vioara, pulsatia ritmica de patrimi si luminozitatea eclatanta a tonalitatii Mi major alcatuiesc o adevarata „proclamatie a iubirii”[17]:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 87 - 96

Sectiunea mediana a formei, B – echivalenta dezvoltarii in structura de sonata, debuteaza printr-un subito p si se structureaza in patru parti, al treilea segment muzical – cel mai amplu – avand o structura interna bipartita dublu expusa.

Primul segment muzical, 18 tacte, se compune din doua perioade muzicale (prima – 10 masuri – ce proceseaza tematic materialul muzical al puntii partii secunde, iar cea de-a doua – 8 tacte) si are caracteristic ritmul contratimpat, pulsatia obstinata de optimi, dinamica discreta (pentru prima perioada) si figuratia melodica de optimi si caracterul expresiv si introvertit (perioada secunda):

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 99 - 100

Din punct de vedere armonic remarcam pedala figurata pe tonica lui Mi major si inflexiunea modulatorie a ultimei fraze muzicale.

Al doilea segment muzical, mas. 117, se compune tot din doua perioade muzicale de 8 tacte fiecare in care semnalam dezvoltarea tematica a primei idei muzicale, parcursul tonal grefat pe organizatea introvertit – extrovertit (sib minor – Sib major – mib minor – Mib major ), pulsatia constanta de optimi (vocea interna de la pian – polifonie latenta) si o interesanta contramelodie in registrul grav al aceluiasi instrument cu claviatura – cu un profil melodic ascendent si anacruzic:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 114 - 127

A treia sectiune a B-ului, mas. 133 cu auftakt, se structureaza in 4 perioade muzicale grupate cate doua. Prima perioada, 10 tacte – interpretata exclusiv de catre pian, are la baza un ritm de anapest (provenit din tema initiala a miscarii – al doilea motiv muzical) si se caracterizeaza prin pregnanta ritmica, dinamica mare (f), melodia situata in registrul grav al pianului si parcursul tonal lab minor – Dob major – mib minor .

A doua perioada, reperul F, prezinta repriza sectiunii secunde din B-ul miscarii precedente si se articuleaza pe 8 tacte. Linia melodica, ce contine salturi intervalice de sexta si octava, apare la violina intr-o nuanta masiva (ff) si are un caracter dramatic, pasional si indarjit.

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 143 – 151, stima viorii

Remarcam aici modulatia enarmonica mib minor – re# minor (la delimitarea arhitectonica a celor doua perioade muzicale), acompaniamentul pianistic pe formule ritmice de triolet si inflexiunea modulatorie din final la tonalitatea sib minor.

A treia perioada, reprezentand a doua expunere a perioadei intai, are tot 10 tacte, aceeasi structurare in doua fraze (prima – 6 tacte, iar cea de-a doua – 4 masuri) si elementul ritmic de anapest si tranziteaza tonalitatile sib minor – Reb major si fa minor.

Ultima perioada a acestei sectiuni, mas. 161, readuce caracterul grandios, solemn si dramatic al perioadei secunde (sempre ff grandioso) inscriind demersul sonor in zona culminativa a miscarii.

Sectiunea finala a B-ului apare in tonalitea Do major si readuce caracterul ciclic prin prezentarea primei idei muzicale din B-ul partii a treia a sonatei:

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 170 – 180, linia melodica a viorii

Din punct de vedere structural acesta se compune dintr-o perioada muzicala complexa de 13 tacte (doua fraze de 6 tacte, precedate de o masura de acompaniament), urmata de 3 masuri cu rol de tranzitie. Semnalam aici tonalitatile Do major si la minor, profilul tensional descendent (prima fraza – sempre ff – Do major, cea de-a doua – poco a poco diminuendo – la minor) ce pregatesc atmosfera calda si luminoasa a aparitiei primei sectiuni a formei si procedeul componistic de dezvoltare prin eliminare specific celei de-a doua fraze muzicale.

Privita in ansamblu, aceasta sectiune are caracteristicile unei dezvoltarii: procesare armonica si tematica, dezvoltare structural – motivica si instabilitate tonala.

Repriza primei sectiuni – in tonalitatea La major, mas. 185, este prezentata de compozitorul francez concentrat si variat. Din forma tripentapartit se pastreaza integral doar prima sectiune – a1 si cea de-a doua perioada din a doua repriza (tema secunda).

Prima sectiune, 36 de tacte, este adusa identic, structurarea arhitectonica in doua subsectiuni (de 20, respectiv 16 tacte) si parametrii stilistici ramanand identici. Mentionam doar faptul ca ultima masura, fiind conjuncta cu finalul miscarii, determina augmentarea cu o masura a subsectiunii secunde (17 masuri). Finalul – reprezentand tema secunda a formei de sonata (prezentata aici in tonalitatea de baza), are rol concluziv si se grefeaza pe doua perioade muzicale (prima – 14 masuri, iar cea de-a doua 7 tacte). Prima perioada se defineste prin canonul la distanta de doi timpi, accentele de la vioara, pulsatia ritmica de patrimi si ritmul de dactil, cadentele autentice si compuse (cu precadere acordul dominantei) si caracterul stralucitor si pasional.

Ex. muz. C. Franck – Sonata pentru vioara si pian, partea IV, mas. 222 - 232

Cea de-a doua perioada incheie discursul sonor printr-o pedala pe tonica tonalitatii de baza (tril la vioara).

Prin acest luminos final, o „adevarata declaratie de dragoste” , se sfarseste una dintre cele mai cantate si indragite capodopere sonore a muzicii romantice de camera.



Revenirea aceleiasi idei muzicale, identic sau in varianta modificata, in toate cele patru parti ale sonatei.

Relatie tonala la terta mare ascendenta fata de tonalitatea de baza: La – Do#.

La secunda mica ascendenta fata de tonalitatea din expozitie.

Fata de tonalitatea minora a contradominantei din sectiunea expozitiei, aceasta se desfasoara pe un ritm motoric de optimi.

Importanti compozitori romantici inlocuiesc cele doua miscari interne ale genului de sonata cvadripartita: Schumann (simfonia a II-a si a III-a), Bruckner in monumentalele sale simfonii, simfoniile mahleriene.

In relatie armonica de terta mare ascendenta cu tonalitatea de baza a miscarii

Asa numitul Passus duriusculus (vezi pag. )

Tonalitatea relativa.

Remarcam, din nou, relatia tonala la terta (in acest caz la terta mare ascendenta).

Cambiata, sau nota cambiata provine din contrapunctul vocal palestrinian si defineste o nota de schimb ce consta dintr-un salt contrar sensului melodic: (https://en.wikipedia.org/wiki/Cambiata).

In cazul lui Franck, extraordinar polifonist (vezi Simfonia in re minor, Variatiunile simfonice pentru pian si orchestra, numeroase caiete de fugi pentru orga etc.), nota de schimb este extrapolata, deoarece nota cambiata, al treilea sunet, cade pe accent metric principal.

Atat expunerea pianului cat si cele trei masuri introductive sunt omise din aceasta arhitectura sonora.

Din nou relatia armonica de terta.

Cele 5 sectiuni are formei sunt inegale cantitativ, structura muzicala avand elemente de rondo (ciclicitatea aparitiei sectiunilor componente).

Cadenta pe care o intalnim si in debutul primei parti a sonate franckiene.

Relativa tonalitatii de baza.

Motivul B.A.C.H in varianta augmentata intervalic, celebrul Kreutzmotiv (motivul „crucii”).

https://jsundram.freeshell.org/ProgramNotes/Franck_Sonata.html Franck a dedicat aceasta capodopera camerala bunului sau prieten – violonistul Eugene Ysaye – cu ocazie casatoriei acestuia.

Tonalitati omonime.

Din nou tipica relatie armonica de terta.

https://jsundram.freeshell.org/ProgramNotes/Franck_Sonata.html






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2576
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site