Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Anton Pavlovici Cehov, Livada de visini - Comedie in patru acte (1903-1904)

Carti

+ Font mai mare | - Font mai mic




Anton Pavlovici Cehov




Livada de visini

Comedie in patru acte (1903-1904)

Personaje:

ACTUL INTII

RANEVSKAIA LIUBOV ANDREEVNA, mosierita

ANIA, fiica ei, 17 ani

VARIA, fiica ei adoptiva, 24 de ani

GAEV LEONID ANDREEVIGI, fratele ei

LOPAHIN ERMOLAI ALEXEEV1CI, negustor

TROFIMOV PIOTR SERGHEEVICI, student

SIMEONOV-PISCIK BORIS BORISOVICI, mosier

SARLOTTA IVANOVNA, guvernanta

EPIHODOV SEMION PANTELEEVICI, contabil

DUNIASA, fata in casa

FIRS, lacheu, un mosneag, 87 de ani

IASA, tlnar lacheu

Un trecator

Seful garii

Un functionar de la posta

Oaspeti, servitori

Actiunea se petrece la mosia Liubovei Andreevna Ranevskaia.

O camera, care si acum mai e numita „a copiilor'. Una din usi da in camera Aniei. Se crapa de ziua. in curind va rasari soarele. Inceputul lui mai; visinii au inflorit, dar in livada e inca frig; a cazut bruma. Ferestrele ca­merei sint inchise.

Intra Duniasa cu o luminare si Lopahin cu o carte in mina.

LOPAHIN: A dat Dumnezeu si a sosit trenul! Cit sa fie ceasul?

DUNIASA: Aproape doua. (Stinge luminarea.) Se crapa de ziua.

LOPAHIN: Cu cit sa fi intirziat trenul? Cel putin cu doua ore. (Casca si se intinde.) Mare timpit mai sint! Iau drumul pina aici ca sa-i intimpin la gara si cind colo ma las furat de somn Am adormit pe un scaun Ce rau imi pare! Ai fi putut sa ma trezesti.

DUNIASA: Credeam ca ati plecat. (Trage cu urechea.) Auzi-i! Mi se pare ca vin

LOPAHIN (asculta): Nu. Pina isi scot bagajele Ba una, ba alta (Pauza.) Liubov Andreevna a stat cinci ani in strainatate Cum o mai fi? Ce fiinta cumsecade! Simpla, cu care te-ntelegi de minune! Tin minte ca pe cind eram un minz, sa fi avut cincisprezece ani, raposatul taica-meu, care pe-atunci tinea o dugheana in sat, mi-a tras un pumn in fata de m-a podidit singele pe nas Venisem amindoi la curte, nu mai tin minte pentru ce, si el era cam facut. Liubov Andreevna, tinara si subtirica pe vremea aceea, m-a dus la spalator, chiar aici, in camera asta a copiilor si mi-a spus: „Nu mai plinge, taranusule, ca-ti trece pina

te-i insura' (Pauza.) Taranusule! E drept ca tata era ta­ran, dar eu port vesta alba si pantofi galbeni. Da-mi, Doam­ne, ce n-am gindit, sa ma mir ce m-a gasit Asa si cu mine. De imbogatit m-am imbogatit, am parale cu carul Dar cind stau sa chibzuiesc si sa judec mai bine, tot taran am ramas (Rasfoieste cartea.) Uite! M-am apucat sa citesc cartea asta si n-am pricepui o boaba. Am adormit citind.

(Pauza.)

DUNIASA: Ciinii nu s-au linistit toata noaptea. Au sim­tit ca li se intorc stapinii.

LOPAHIN: Ce-i cu tine, Duniasa?

DUNIASA: imi tremura miinile. Am sa lesin

LOPAHIN: Prea esti gingasa, Duniasa. Te piepteni si te imbraci ca o domnisoara. Nu se cade. Nu trebuie sa uiti cine esti.

(Intra Epihodov cu un buchet de flori. E in haina si cizme

lustruite, care scirtiie. Intrlnd, scapa buchetul din mina.)

EPIHODOV (ridiclnd buchetul): L-a trimis gradinarul ca sa-l pui in sufragerie. (il da Duniasei.)

LOPAHIN: Adu-mi si niste cvas.

DUNIASA: Va aduc'. (Iese.)

EPIHODOV: A cazut bruma, e ger, trei grade, si visinii sint toti in floare. Nu pot sa ma-mpac cu clima asta de la noi! (Ofteaza.) Nu pot. Clima noastra nu ne ajuta nicio­data cum se cuvine. Si, dati-mi voie sa mai adaug, Ermo-lai Alexeevici, ca mi-am cumparat alaltaieri cizmele astea si indraznesc sa va incredintez ca scirtiie asa ca nu mai pot suporta! Cu ce sa le ung?

LOPAHIN: Da' da-mi pace, ca ma plictisesti!

EPIHODOV: Nu e zi de la Dumnezeu sa nu mi se intimple vreo nenorocire. Si nu ma pling. M-am obisnuit, ba si zim-besc.

(Intra Duniasa si-l serveste pe Lopahin cu cvas.)

EPIHODOV: Eu ma duc. (Se impiedica de un scaun si-t rastoarna.) Uite (Parca ar triumfa.) Uite, vedeti? Ier­tati-mi expresia, ce ghinion, ca sa zic asa e pur si simplu nemaipomenit! (Iese.)

DUNIASA: Ermolai Alexeevici, am sa va marturisesc ca Epihodov m-a cerut in casatorie.

LOPAHIN: A!

DUNIASA: Nu stiu ce sa fac E un om cumsecade, dar adeseori, cind incepe sa-ti vorbeasca, nu pricepi nimic! E frumos ce-ti spune el, te misca, dar nu e de inteles! Mie, as zice, imi place Ma iubeste la nebunie, dar se tin scai de el nenorocirile. In fiecare zi i se-ntimpla cite ceva. Lumea l-a poreclit „Omul cu nouazeci si noua de nenorociri'.

LOPAHIN (tragind cu urechea): Mi se pare ca sosesc

DUNIASA: Ei sint. Da ce-i cu mine? Simt ca ma prinde un fior

LOPAHIN: intr-adevar, au sositi Sa mergem sa-i intim-pinam. O sa ma recunoasca oare? De cinci ani nu ne-am va­zut 1

DUNIASA (emotionata): imi vine rau, nu ma mai tin picioarele!

(Se aud venind doua trasuri. Lopahin si Duniasa pleaca grabiti. Scena e goala. in camerele vecine se aude zgomot. Prin scena trece repede Firs, sprijinit in baston. A fost s-o intimpine pe Liubov Andreevna. Poarta o livrea de moda veche si joben; vorbeste cu sine insusi, dar nu se in­telege ce. Zgomotul de dupa scena creste. Un glas: „Sa trecem pe aici' Liubov Andreevna, Ania si Sarlotta Ivanovna, cu un ciine legat de un lant subtire, toate trei in costume de calatorie, Varia cu palton si broboada pe cap, Gaev, Simeonov-Piscik, Lopahin, Duniasa cu un balot si o umbrela, o servitoare cu niste lucruri; toti trec prin camera.)

ANIA: Sa trecem pe-aici! Mama, ti-aduci aminte ce odaie e asta?

LIUBOV ANDREEVNA (bucuroasa, printre lacrimi): Odaia copiilor!

VARIA: Ce frig e! Mi-au inghetat miinile! (Catre Liubov Andreevna.) Mama, odaile dumitale, cea alba si cea violeta, au ramas aceleasi.

LIUBOV ANDREEVNA: Odaia copiilor! Ce frumoasa si ce draga-mi esti! Aici dormeam cind eram mica (Plinge.) Ma simt parca si acum copil. (il saruta pe Gaev, apoi pe Varia si din nou pe Gaev.) Si Varia tot mai seamana cu ea!

(Intra Varia cu o legatura de chei la briu)

VARIA: Duniasa, fa repede cafeaua! Mama vrea cafea.

DUNIASA: Numaidecit. (Iese.)

VARIA: Slava Domnului ca ati venit!; iata-te iarasi

o calugarita, ca si odinioara! Si pe Duniasa am recunos­cut-o (O saruta pe Duniasa.)

GAEV: Trenul a intirziat cu doua ore. Ce zici de asta? Ce rinduiala! SARLOTTA (catre Piscik): Ciinele meu maninca si alune t

PISCIK (mirat): Nu mai spune!

(Ies toti, afara de Ania si Duniasa.)

DUNIASA: De cind v-asteptam! (Oajutape Aniasa-si scoata paltonul si palaria.)

ANIA: De patru nopti n-am inchis ochii pe drum Si acum sint inghetata.

DUNIASA: Cind ati plecat, in postul mare, era zapada, ger, nu ca acum! Draga mea! (Ride si-o saruta.) V-am as­teptat mult, bucuria mea luminita mea Trebuie sa va spun ceva numaidecit! Nu pot sa mai astept nici o clipa

ANIA (obosita): Iar o poveste de-a ta?

DUNIASA: Dupa pasti, contabilul Epihodov m-a cerut in casatorie!

ANIA: Numai la asta ti-e gindul (Potrivindu-si parul.) Mi-am pierdut toate acele (E foarte obosita, se clatina.)

DUNIASA: Nici nu stiu ce sa fac. Ma iubeste, ma iubeste asa de mult!

ANIA (priveste cu duiosie spre usa ce da in odaia ei): Odaia mea, ferestrele mele, parca nici n-as fi fost plecata. Sint acasa la mine! Miine ma scol dimineata si alerg in livada Dac-as putea sa adorm! N-am dormit tot timpul calatoriei! M-a chinuit nu stiu ce neliniste

DUNIASA: Alaltaieri a sosit Piotr Sergheevici.

ANIA (bucuroasa): Petea!

DUNIASA: Doarme in pavilionul baii! Acolo locuieste. Mi-e teama — zice el — sa nu deranjez. (Se uita la ceasul ei de buzunar.) Ar fi trebuit sa-l trezesc, dar Varvara Mihai-lovna nu mi-a dat voie. Tu, zice, sa nu-l scoli. (Cu duiosie.) S-a intors acasa! Frumusetea mea a venit!

ANIA: Prin cite-am trecut!

VARIA: Cred!

ANIA: Cind am plecat in saptamina patimilor era frig. Tot drumul Sarlotta n-a facut decit sa vorbeasca si sa ne arate fel de fel de scamatorii. De ce mi-ai mai dat-o pe cap pe Sarlotta?

VARIA: Bine, draguta, dar la saptesprezece ani nu puteai pleca singura in strainatate!

ANIA: Iata-ne si la Paris! E frig si ninge. Eu vorbesc o frantuzeasca ingrozitoare. Mama locuieste la al cincilea etaj. Intru la ea si dau peste niste francezi, niste cucoane, un preot batrin cu o carte in mina si fum mult de tutun O casa neprimitoare. Mi s-a facut deodata mila de mama. I-am luat atunci capul in miini si l-am strins la piept, de nu-mi venea sa-i mai dau drumul. Iar mama ma mingiia intr-una si plingea.

VARIA (printre lacrimi): Nu-mi mai spune, nu-mi mai spune

ANIA: Vinduse vila de la Menton si nu-i mai ramasese nimic. Nici mie nu-mi mai ramasese nici un ban. Abia am avut cu ce sa ne-ntoarcem. Si mama nu intelege nimic. In timpul calatoriei mincam la bufetele din gara; cerea tot ce era mai scump si dadea chelnerilor cite o rubla bacsis. Sarlotta, la fel. lasa cerea si el o masa intreaga. Era groaz­nic, lasa e lacheul mamei; l-am adus cu noi

VARIA: L-am vazut, ticalosul!

ANIA: Ei, ia spune-mi, Varia, ati platit dobinda?

VARIA: Da de unde?!

ANIA: Doamne, Doamne

VARIA: In august or sa vinda mosia

ANIA: Doamne, Dumnezeule

LOPAHIN (se uita pe usa si behaie): Me-e-e! (Pleaca.)

VARIA (printre lacrimi): Ce pumni i-as mai da! (Ame­ninta cu pumnul.)

ANIA (o imbratiseaza pe Varia, in soapta): Varia, te-a cerut in casatorie? (Varia da din cap, tagaduind.) Doar te iubeste De ce nu lamuriti intre voi lucrurile? Ce mai as­teptati?

VARIA: Cred ca n-o sa se faca Nu-si vede capul de treaba, si apoi nu-i arde lui de mine Nici nu-mi da aten­tie. Tina-l Dumnezeu! Tare mi-e greu sa-l intilnesc Toti vorbesc de casatoria noastra, toti ma felicita, si pentru ce? Pentru nimic! Totul e ca un vis.' (Cu alt ton.) Ce frumoasa brosa ai. Ce-i asta? O albina?

ANIA (cu tristete): Mi-a cumparat-o mama. (Intra in odaia ei, vorbind vesel, copilareste.) La Paris am zburat cu balonul!

VARIA: S-a intors sufletelul meu! Frumusetea mea a venit!

(Duniasa a intrat intre timp cu serviciul de cafea si fierbe cafeaua.)

VARIA (din usa): Toata ziua cu treburile gospodariei nu ma gindesc decit la un singur lucru: sa te vad odata maritata cu un om bogat. Atunci o sa ma linistesc si eu si am sa co­lind minastirile. Am sa ma duc la Kiev..', la Moscova, la toate locurile sfinte As tot umbla Ce splendoare!

ANIA: Cinta pasarile in livada. Cit sa fie ceasul?

VARIA: Aproape trei. E timpul sa te culci, draga mea. (Trece in camera Aniei.) Ce splendoare!

(Intra lasa cu un pled si o geanta de calatorie.)

IASA (trece prin scena, cu pas usor): Pot sa trec?

DUNIASA: Cit p-aci sa nu te mai recunosc, lasa. Cum te-ai schimbat in strainatate!

IASA: Hm! Dar dumneata cine esti?

DUNIASA: Cind ai plecat eram de-o schioapa (Arata distanta de la dusumea.) Duniasa, fiica lui Feodor Kozoedov Nu-ti mai aduci aminte?

IASA: Hm! Strengaroaico! (Priveste-n jur si o imbra­tiseaza. Ea tipa si scapa o farfurioara. lasa iese grabit.)

VARIA (in usa cu glas nemultumit): Ce s-a mai intimplat?

DUNIASA (printre lacrimi): Am spart o farfurioara

VARIA: Poarta noroc

ANIA (iesind din camera ei): Ar fi trebuit s-o vestim pe mama ca Petea e aici.

VARIA: Am spus sa nu-l trezeasca.

ANIA (furata de ginduri): Sint sase ani de cind a murit tata. O luna dupa aceea s-a inecat in riu fratele meu, Grisa.

Un baietel dragut, de sapte ani. Mama n-a mai putut indura si atunci a plecat, a plecat fara sa mai priveasca inapoi (Tresare.) Ah! Dac-ar sti cum o inteleg! (Pauza.) Petea Trofimov era preceptorul lui Grisa. intilnirea cu el ar pu­tea sa-i reaminteasca totul

(Intra Firs, in haina si jiletca alba.)

FIRS (se indreapta, preocupat, spre ibric): Doamna isi va bea cafeaua aici (isi pune manusile albe.) E gata? (Catre Duniasa, sever). Duniasa, dar frisca?

DUNIASA: Ah, Doamne! (Iese grabita.)

FIRS (trebaluieste in jurul ibricului): Neispravito! (Bombaneste pentru sine.) S-au intors de la Paris Si bo­ierul pleca odinioara la Paris, da cu radvanul (Ride.)

VARIA: De ce rizi, Firs?

FIRS: Aud? (Bucuros.) S-a intors stapina. Daca am apu­cat ziua asta, acum pot sa mor linistit(Plinge de bucurie.)

(Intra Liubov Andreevna, Gaev si Simeonov-Piscik. Si-meonov-Piscik poarta o haina de postav subtire, incretita in talie, si pantaloni largi, virili in cizme. Gaev, intrind, face miscari cu miinile si din tot corpul ca si cum ar juca biliard.)

LIUBOV ANDREEVNA: Cum vine asta? Stai sa-mi aduc aminte Bila galbena e in colt! Iei dubletul la mijloc!

GAEV: Si sari in colt, dupa ea Cind te gindesti, suri­oara, ca a fost o vreme cind dormeam amindoi in odaia asta si acum am cincizeci si unu de ani! Ce ciudat!

LOPAHIN: Da, vremea trece.

GAEV: Ce ai spus?

LOPAHIN: Am spus ca vremea trece.

GAEV: Aici mai miroase inca a paciuli.

ANIA: Ma duc sa ma culc. Noapte buna, mama! (O sa­ruta.)

LIUBOV ANDREEVNA: Copilul meu drag. (li saruta mii­nile.) Esti multumita ca te-ai intors acasa? Eu tot nu pot sa-mi vin in fire!

ANIA: La revedere, unchiule!

GAEV (ii saruta obrajii si miinile): Dumnezeu sa te aiba in paza. Ce mult semeni cu mama ta! (Catre sora-sa.) La virsta ei, Liuba, erai la fel.

(Ania da mina cu Lopahin si Piscik, iese si inchide usa.)

LIUBOV ANDREBVNA: E foarte obosita.

PISCIK: Ce vrei? Drum lung

VARIA (catre Lopahin si Piscik): Domnilor, e trecut de doua. Ar fi timpul sa ne retragem.

LIUBOV ANDREBVNA (ride): Ai ramas aceeasi, Varia! (O trage spre ea si o saruta.) Sa beau cafeaua si apoi plecam cu totii. (Firs ii pune sub picioare o perna.) Multumesc, dragul meu. Am luat naravul Cafelei Beau oricind, ziua si noaptea Multumesc, batrinelul meu. (il saruta.)

VARIA: Ma duc sa vad daca s-au adus toate lucrurile. (Iese.)

LIUBOV ANDREBVNA: Sa fie oare adevarat? Sint eu? Si sint aici? (Ride.) imi vine sa sar si sa fac nebunii. (isi as­cunde fata cu miinile.) Sa fie numai un vis? Dumnezeu ma stie ca-mi iubesc tara, si o iubesc mult. Nu puteam sa pri­vesc pe fereastra vagonului fara sa pling. (Printre lacrimi.) Trebuie sa-mi beau cafeaua Iti multumesc, Firs, iti mul­tumesc, batrinul meu. imi pare atit de bine ca mai traiesti!

FIRS: Alaltaieri.

GAEV: Nu mai aude bine!

LOPAHIN: Trebuie sa plec pe la cinci la Harkov. Ce pa­cat! As fi vrut sa mai ramin, sa mai vorbim Sinteti tot atit de minunata

PISCIK (respira greu): Ba s-a facut si mai frumoasa. Imbracata ca la Paris Te da gata!

LOPAHIN: Fratele dumneavoastra, Leonid Andreevici, spune ca sint un badaran, un taranoi imbogatit, dar mie pu­tin imi pasa. N-are decit sa vorbeasca! As vrea numai ca dumneavoastra sa aveti incredere in mine, ca altadata, ca ochii acestia minunati si duiosi sa ma priveasca tot ca ina­inte. Doamne, Dumnezeule! Tatal meu a fost iobag la bu­nicul si la tatal dumneavoastra, dar dumneavoastra ati fa­cut cindva atita pentru mine, incit am uitat totul si va iu­besc ca pe o ruda Mai mult decit pe o ruda

LIUBOV ANDREEVNA: Nu mai pot sta locului! Nu sint in stare. (Sare de pe scaun si se plimba, puternic emotionata.) Cum am sa indur atita bucurie? Puteti sa si rideti de mine Sint o nebuna Dragul meu dulapior. (Saruta dulapul.) Si masuta mea scumpa

GAEV: in lipsa ta a murit dadaca noastra.

LIUBOV ANDREEVNA (se asaza si bea cafeaua): Da, fie-i tarina usoara. Mi s-a scris.

GAEV: Si Anastasi a murit. Petruska Chiorul a plecat de la mine si acum sta la un comisar de politie, in oras. (Scoate din buzunar o cutie cu bomboane si baga o bomboana in gura.)

PISCIK: Fiica mea, Dasenka va trimite salutari

LOPAHIN: As fi vrut sa va spun ceva foarte placut si care sa va bucure. (Uitindu-se la ceas.) Plec numaidecit si n-am timp sa vorbesc prea mult Dar in doua-trei vorbe Ati aflat, cred, ca livada dumneavoastra de visini se vinde pentru datorii. Data licitatiei e la douazeci si doua august. Dar nu va speriati, draga Liubov Andreevna, dormiti linis­tita, ca mai e o scapare Iata planul meu ; va rog numai sa ma ascultati. Proprietatea dumneavoastra se afla la numai douazeci de verste de oras, aproape de noua cale ferata, si daca livada de visini si pamintul de pe malul riului s-ar im­parti in loturi pe care le-ati arenda pentru vile, ati avea un venit de cel putin douazeci si cinci de mii de ruble pe an!

GAEV: Iarta-ma, dar e o prostie!

LIUBOV ANDREEVNA: Nu te-nteleg prea bine, Ermo-lai Alexeici

LOPAHIN: Veti lua de la arendasi cel putin cite douazeci si cinci de ruble pe an de deseatina. Si daca veti anunta asta chiar acum, pina la toamna, uite, ma prind pe orice, nu va ramine nici o bucatica libera. Eu cred ca va pot felicita! Sinteti salvati! Pozitia e minunata, riul adinc Numai_ca va trebui facuta putina rinduiala, putina curatenie. De exem­plu, vor trebui darimate toate hardughiile cele vechi si casa asta, care nu mai e buna de nimic. Va trebui, de ase­menea, sa taiati si visinii batrini din livada

LIUBOV ANDREEVNA: Sa-i taiem? Iarta-ma, dragul meu, dar nu pricepi nimic! Daca exista ceva interesant in toata gubernia, as putea spune chiar fara seaman, apoi numai livada noastra de visini e!

LOPAHIN: Livada dumneavoastra nu-i fara seaman de­cit prin intinderea ei. Visinii rodesc o data la doi ani si atunci nu stiti ce sa faceti cu visinile, ca nu le cumpara nimeni.

GAEV: Pina si in „Dictionarul enciclopedic' scrie despre livada noastra.

LOPAHIN (uitlndu-se la ceas): Daca nu vom gasi nimic si nu vom lua nici o hotarire, atunci, la douazeci si doua au­gust, livada de visini si intreaga proprietate vor fi vindute la licitatie! Hotariti-va! Va jur ca alta scapare nu e! Nici una!

FIRS: Pe vremuri, acum patruzeci-cincizeci de ani, vi-sinile se puneau la uscat sau se murau in otet, ori se facea din ele visinata, sau se fierbeau pentru dulceata. Pe-atunci

GAEV: Ia mai taci, Firs!

FIRS: Se trimiteau la Moscova sau la Harkov carute in­tregi de visine uscate. Si ieseau bani, nu gluma. Si visinile uscate pe vremea aceea erau fragede, zemoase, dulci, par­fumate! Se cunostea un mestesug anumit pentru ele

LIUBOV ANDREEVNA: Si acum cine mai stie mestesugul asta?

FIRS: Nimeni. L-a uitat toata lumea.

PISGIK (catre Liubov Andreevna): Ce mai e nou la Paris? Cum e? Broaste ati mincat?

LIUBOV ANDREEVNA: Ba si crocodil!

PISGIK: Auzi, frate!

LOPAHIN: Pina acum, la tara stateau numai proprie­tarii si taranii, dar a<uim s-au ivit si vilegiaturisti. Toate orasele, chiar si cele mici, sint inconjurate de vile. Si am putea spune ca peste douazeci de ani, vilele astea se vor in­multi foarte mult. Acum, cei care vin pe timpul verii se multumesc sa-si bea ceaiul in cerdac. Dar s-ar putea intim-pla ca in viitor sa-si injghebeze pe deseatina lor de pamint o adevarata gospodarie, si-atunci livada dumneavoastra de visini va ajunge o regiune de indestulare, frumusete si bogatie

GAEV (indignat): Ce prostie!

(Intra Varia si lasa.)

VARIA: Mama, ai primit doua telegrame. (Alege o cheie si descuie cu zgomot dulapul vechi). Iata-le!

LIUBOV ANDREEVNA: De la Paris. (Rupe telegramele fara sa le citeasca.) S-a sfirsit cu Parisul!

GAEV: Stii tu, Liuba, citi ani are dulapul asta? Acum o saptamina, tragind sertarul de jos, am vazut niste date

arse cu fierul. Dulapul a fost facut exact acum o suta de ani. Ce spui? Am putea sa-i serbam jubileul! Fara indoiala, e un lucru neinsufletit, totusi, oricum ar fi, e un dulap de carti

PISCIK (mirat): O suta de ani Ia te uita!

GAEV: Da e ceva (Pipaind dulapul.) Dulap scump si stimat! Salut existenta ta, care de o suta de ani e desti­nata idealului luminos al binelui si dreptatii! Chemarea ta tacuta pentru o munca rodnica n-a slabit de-a lungul unui veac intreg, sustinind (printre lacrimi) in familia noastra, din tata in fiu, curajul si credinta generatiilor intr-un vii­tor mai bun, crescindu-ne in spiritul idealurilor de bine si ale constiintei sociale.

(Pauza.)

LOPAHIN: Da

LIUBOV ANDREEVNA: Esti acelasi, Leonea!

GAEV (putin jenat): Bila in coltul drept! Eu joc de la mijloc!

LOPAHIN (uitindu-se la ceas): Ei, e timpul sa plec!

IASA (ii da Liubovei Andreevna medicamentele): Nu do­riti sa luati pilulele?

PISCIK: Nu mai trebuie sa luati doctorii Nu fac nici rau, dar nici folos.n-aduc. Dati-le-ncoace, stimata doamna (Ia pilulele, le rastoarna-n palma, sufla peste ele, le vira in gura si bea cvas.) Iata!

LIUBOV ANDREEVNA (speriata): Ti-ai iesit din minti!

PISCIK: Le-am inghitit pe toate!

LOPAHIN: Ce prapastie fara fund!

(Rid topi.)

FIRS: Dumnealui a fost la noi de pasti si a mincat o ju­matate de galeata de muraturi. (Bombaneste.) LIUBOV ANDREEVNA: Ce tot spune? VARIA: De trei ani bombane intr-una. Ne-am obisnuit IASA: Virsta inaintata!

(Sarlotta Ivanovna, foarte slaba, strinsa in corset, cu o lornieta la briu, trece, intr-o rochie alba, prin scena.)

LOPAHIN: Iertati-ma, Sarlotta Ivanovna, n-am avut timp sa va salut. (Vrea sa-i sarute mina.)

SARLOTTA IVANOVNA (isi retrage mina): Daca ti-as da voie sa-mi saruti mina, dupa aceea ai dori cotul, apoi uma­rul

LOPAHIN: Astazi imi merg toate pe dos. (Toti rid.) Sarlotta Ivanovna, fa-ne o scamatorie de-a dumitale!

LIUBOV ANDREEVNA: Hai, Sarlotta, fa-ne o scamatorie!

SARLOTTA IVANOVNA: Acum nu, mi-e somn. (Iese.)

LOPAHIN: Ne vom revedea peste trei saptamini. (Saruta mina Liubovei Andreevna.) Pina atunci, ramineti cu bine. E timpul sa plec. (Catre Gaev.) La revedere! (II saruta pe Piscik.) La revedere! (Da mina cu Varia, apoi cu Firs si cu lasa.) Nu-mi vine sa plec! (Catre Liubov Andreevna.) Daca va mai ginditi la cele ce v-am spus cu privire la parcelare si luati vreo hotarire, dati-mi de stire. As putea sa va fac rostde-un imprumut de vreo cincizeci de mii de ruble. Gin-diti-va serios!

VARIA (suparata): Da pleaca odata!

LOPAHIN: Plec. Uite, ma duc. (Iese.)

GAEV: Ge badaran! Iertati-ma, va rog Stiu ca Varia se casatoreste cu el. E logodnicul ei.

VARIA: Unchiule, nu vorbi prea mult!

LIUBOV ANDREEVNA: Si adica de ce nu, Varia? Eu m-as bucura foarte mult. E un om de isprava.

PISCIK: E intr-adevar un om foarte de isprava. Si Dasenka mea spune si ea ca fel de fel de vorbe (Atipeste sforaind dar se trezeste imediat.) Dar sa nu uit, mult stimata doamna! Dati-mi doua sute patruzeci de ruble cu im­prumut miine trebuie sa platesc dobinzile ipotecii mele



VARIA (speriata): N-avem! N-avem bani!

LIUBOV ANDREEVNA: intr-adevar, n-am un ban!

PISCIK: Si totusi banii astia trebuie gasiti! (Rlde.) Eu nu pierd niciodata nadejdea.'Socoteam ca totul e pierdut, fara scapare, cind deodata, iata, calea ferata trece pe pa-mintul mau si totul mi se plateste! Miine, poimiine, se mai poate schimba ceva in bine Dasenka va cistiga lozul cel mare, ca are un bilet!

LIUBOV ANDREEVNA: Am baut cafeaua. Putem sa mer­gem la culcare.

FIRS (il perie pe Gaev, dojenindu-l ca pe un copil): Iar v-ati pus pantalonii astia! Nu stiu ce sama mai fac cu dum­neavoastra !

VARIA (incet): Sst! Ania doarme. (Deschide incet fe­reastra.) A rasarit soarele si nu mai e frig. Uite, mama, ce minunati sint pomii! Doamne, ce aer! Cinta graurii!

GAEV (deschide cealalta fereastra): Toata livada e alba. Tii minte, Liuba? Aleea asta lunga care se intinde ca un briu nesfirsit si straluceste in noptile cu luna! O mai tii minte? N-ai uitat-o?

LIUBOV ANDREEVNA (priceste pe fereastra in gradina): O, zile nevinovate ale copilariei mele! Dormeam in odaia asta. De aici priveam livada. Fericirea se trezea o data cu mine, in fiecare dimineata si livada era ca si-acum Nimic nu s-a schimbat. (Rlde bucuroasa.) Totul, totul e alb! O, livada mea, dupa o toamna grea si o iarna rece, iata-te ia­rasi tinara, plina de fericire! ingerii cerului nu te-au para­sit. O, de-as putea sa lepad povara asta din inima si de pe umerii mei, de-as putea sa uit trecutul!

GAEV: Si livada asta s-o vinda pentru datorii! Nici nu-ti vine sa crezi!

LIUBOV ANDREEVNA: Ia priviti! Mama, raposata mea mama trece prin gradina E in rochie alba. (Ride de bucu­rie.) Ea e

GAEV: Unde o vezi?

VARIA: Doamne, mama, ce-ti vine sa spui?

LIUBOV ANDREEVNA: Nu e nimeni. Mi s-a parut. Colo in dreapta, la cotitura dinspre chiosc, s-a aplecat un pomi-sor alb, parca ar fi o femeie.

(Intra Trofimov, intr-o uniforma uzata de student, cu ochelari.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ge livada minunata! Gramezi albe de flori, un cer albastru

TROFIMOV: Liubov Andreevna! (Ea se intoarce spre el.) Vreau numai sa va urez bun venit, si-apoi plec. (ii sa­ruta cu caldura mina.) Mi-au spus sa astept pina dimineata, dar n-am avut rabdare

(Liubov Andreevna il priveste nedumerita.)

VARIA (printre lacrimi): E Petea Trofimov TROFIMOV: Petea Trofimov, fostul preceptor al lui Grisa. Sa ma fi schimbat atit de mult?

(Liubov Andreevna il imbratiseaza si pllnge incet.)

GAEV (miscat): Ajunge, Liuba, ajunge!

VARIA (pllnge): Ti-am spus, Petea, sa astepti pina dimi­neata !

LIUBOV ANDREEVNA: Grisa al meu baietasul meu. Grisa copilul meu

VARIA: Ce sa faci, mama? Asa a vrut Dumnezeu!

TROFIMOV (blind, printre lacrimi): Linistiti-va linis-titi-va

LIUBOV ANDREEVNA (plings incet): Copilul meu a mu­rit s-a inecat De ce? De ce, prietene drag? (Mai incet.) Ania doarme acolo si eu vorbesc tare fac prea mult zgomot Ce-i, Petea? De ce te-ai schimbat asa? De ce-ai imbatrinit?

TROFIMOV: In tren, o baba mi-a spus: „Boier napirlit'.

LIUBOV ANDREEVNA: Cind am plecat, erai inca un co­pil, un student chipes, iar acum ti s-a rarit parul, porti oche­lari Tot student esti? (Se indreapta spre usa.)

TROFIMOV: Da, si poate am sa ramin student pe viata!

LIUBOV ANDREEVNA (isi saruta fratele, apoi pe Varia): Ei, si-acum, cu totii la culcare Ai imbatrinit si tu, Leo­nid

PISCIK (o urmeaza): Si trebuie sa dormim? Of, guta mea! Ramin la voi Liubov Andreevna, sufletul meu, miine dimineata mi-ar trebui doua sute patruzeci de ruble

GAEV: Asta ii da inainte cu ce stie el!

PISCIK: Doua sute patruzeci de ruble sa platesc do-binzile la ipoteca.

LIUBOV ANDREEVNA: Nu am bani, dragul meu

PISCIK: Am sa vi-i inapoiez, draga mea; e o nimica toata

LIUBOV ANDREEVNA: Ei bine, ti-i va da Leonid. Da-i banii, Leonid!

GAEV: Las' ca-i dau eu! Sa astepte!

LIUBOV ANDREEVNA: Ce sa-i faci? Are nevoie ti-i va inapoia.

(Liubov Andreevna, Trofimov, Piscik si Firs pleaca. Ra­min Gaev, Varia ti lasa.)

GAEV: Sora-mea inca nu s-a dezobisnuit sa-si risipeasca banii (Catre lasa.) Ia mai departeaza-te, stimabile, ca mirosi a cotet!

IASA (zimbind ironic): Si dumneavoastra, Leonid An-dreevici, ati ramas acelasi

GAEV: Ce? (Catre Varia.) Ce-a spus?

VARIA (catre lasa): A venit de ieri maica-ta din sat; ,sta in camera servitorilor si te asteapta. Vrea sa te vada

IASA: Sa-i fie de bine!*

VARIA: Nerusinatule!

IASA: Nu ma grabesc de loc, putea sa vina si miine. E ingrozitor! Doamne, Doamne, fie-ti mila de mine! Dar cuvintarea pe care am tinut-o astazi, in fata dulapului! C& timpit am fost! Numai dupa ce am ispravit, mi-am dat seama de toata timpenia ei!

VARIA: Intr-adevar, unchiule, ar trebui sa taci. Sa taci mereu!

ANIA: Daca ai vorbi mai putin, te-ai simti mai linistit

GAEV: 0 sa tac. (Saruta miinile Aniei si Variei.) O sa tac. Doua cuvinte numai, sa va spun ce incepusem: joi am fost la tribunal; s-au strins multi prieteni si au inceput discutii despre una, despre alta si uite, pina la sfirsit am inteles ca am putea obtine un imprumut pe polite ca sa platim procentele la banca.

VARIA: De ne-ar ajuta Dumnezeu!

GAEV: Marti ma duc sa mai vorbesc o data. (Catre-Varia.) Nu mai plinge. (Catre Ania.) Maica-ta o sa vor­beasca cu Lopahin. Desigur, n-o s-o refuze Iar tu, dupa ce te vei odihni, vei pleca la Iaroslavl, la contesa, bunica-ta. Asa ca vom actiona din trei parti si treaba e ca si facuta; vom plati procentele, sint sigur (Ia o bomboana.) Pe cinstea mea, jur pe ce vrei, ca proprietatea nu se va vinde! (infierblntat.) Jur pe fericirea mea! Bate mina t Cirpa sa-mi spui, om fara cinste, cum vrei, daca las s-ajunga la licitatie! Ti-o jur pe viata mea!

ANIA (iarasi calma, fericita): Ce bun esti, unchiule,, si ce destept esti! (il imbratiseaza.) Acum sint linistita. Sint linistita. Chiar fericita!

(Intra Firs.)

FIRS (mustrator): Leonid Andreici, nu va e teama de Dumnezeu? Cind aveti de gind sa va culcati?

GAEV: Numaidecit! Numaidecitl Du-te, Firs. Ce sa fac,, astazi ma voi dezbraca si singur. Hai, copilasilor, nani,, nani! Amanuntele pe miine. Acum duceti-va la culcare.

(Le saruta.) Eu sint din generatia de la 1880 Nu e ea laudata prea mult, totusi va pot spune ca pentru convin­gerile mele am indurat destul. Nu degeaba ma iubesc tara­nii. Pe taran trebuie sa-l cunosti. Trebuie sa stii in ce fel

ANIA: Iar incepi, unchiule?

VARIA: Taci, unchiule, taci!

FIRS (suparat): Leonid Andreici!

GAEV: Ma duc, ma duc Culcati-va si voi. Iau banda de doua ori si apoi la mijloc. Merg la sigur. (Pleaca; dupa el Firs iese cu pasi marunti.)

ANIA: Acum sint linistita. La Iaroslavl nu vreau sa ma duc, n-o iubesc pe bunica, totusi sint linistita. Multumita unchiului. (Se asaza.)

VARIA: Trebuie sa ne culcam. Eu ma duc. Vezi, Ania, in lipsa ta s-au intimplat pe-aici fel de fel de lucruri nepla­cute. Stii ca in vechile odai ale slugilor stau numai batrinii servitori, Efimiuska, Polia, Evstignei si Karp! Au inceput sa ingaduie sa innopteze la ei niste vagabonzi. N-am spus nimic. Dar uite ca s-a raspindit zvonul ca eu as fi poruncit din zgircenie sa fie hraniti numai cu mazare Vezi, din zgircenie Evstignei le nascocea pe toate. Bine, zic eu, daca-i asa, asteapta! li chem pe Evstignei. (Casca.) Vine Cum se poate, zic, Evstignei natarau ce esti! (Se uita la Ania) Anicika! (Pauza.) A adormit. (O ia de brat.) Hai la culcare. Hai! (O conduce.) A adormit, sufletelul meu! Sa mergem (Pornesc.)

(Diparte, dincolo de livada, un cioban cinta din fluier. Trofimov trece. Vazindu-le pe Ania si pe Varia, se opreste.)

VARIA: Ssst! Doarme doarme. Haidem, dragostea mea!

ANIA (incet, pe jumatate adormita): Sint atit de obosita Toti clopoteii aceia Unchiule drag Si mama, si unchiul.

VARIA: Sa mergem, draga mea, sa mergem! (Intra in camera Aniei.)

TROFIMOV (induiosat): Soarele meu! Primavara mea!

Cortina

ACTUL AL DOILEA

Pe cimp. O bisericuta veche cu ziduri inclinate, parasita de mult. Linga ea o fintina si niste pietre care pesemne. au fost pe vremuri lespezi de morminte, si o banca veche.. Se vede drumul ce duce la proprietatea lui Gaev. intr-o, parte, o perdea de plopi intunecati: acolo incepe livada de visini. In fund, un rind de stilpi de telegraf si departe,, in zare, un oras mare, ale carui contururi nu se deslusesc decit pe vreme frumoasa. Soarele va apune in curind. Sarlotta Ivanovna, lasa si Duniasa stau pe banca. Epihodov sta linga ei si cinta din chitara. Toti sint furati de ginduri. Sarlotta poarta o cascheta veche pe cap; si-a luat pusca de pe umar si-si indreapta catarama cu­relei.

SARLOTTA IVANOVNA (glnditoare)./Eu n-am un act im lege si de aceea nici nu stiu citi ani am si mereu mi se pare ca sint inca tinara. Ond eram mica, tata si mama treceau de la un bilci la altul si dadeau reprezentatii foarte fru­moase. Eu faceam saltul-mortal si alte diferite figuri. Cind au murit tata si mama, m-a luat o doamna, o nemtoaica, care mi-a facut educatia. Asa. Apoi am crescut si m-am facut guvernanta. Dar de unde sint eu, cine sint eu — nu stiu Cine sint parintii mei? Poate ca n-au fost casatoriti' nici­odata?! Habar n-am. (Scoate din buzunar un castravete si-l maninca.) Nu stiu nimic. (Pauza.) Am atita nevoie sa vor­besc cu cineva si n-am cu cine Nu am pe nimeni

EPIHODOV (cinta din chitara): „Nu-mi pasa de lumea-n-vrajbita, de frati si vrajmasi nici ca-mi pasa' Ce placut, e sa cinti din mandolina!

DUNIASA: Asta e chitara, nu e mandolina! (Se uita in oglinda si se pudreaza.)

BPIHODOV: Pentru un nebun indragostit e o mandolina. (Cinta.) „Cind dragostea mi-e-mpartasita de-a inimii aleasa.'

(lasa ii tine isonul.)

SARLOTTA IVANOVNA: Groaznic mai cinta oamenii as­tia Ptiu! Ca sacalii!

DUNIASA (catre lasa): Totusi, ce noroc sa fi fost in strainatate!

IASA: Da, sigur. Nu pot decit sa fiu de acord. (Casca, apoi isi aprinde o tigara de foi.)

EPIHODOV: Ei,'ce vrei! In strainatate, de multa vreme, totul merge ca pe roate!

IASA: Se intelege!

EPIHODOV :/Eu sint un om cultivat. Citesc diferite carti extraordinare, dar n-am ajuns incasa stiu ce vreau. N-am ajuns inca sa stiu daca trebuie sa traiesc sau — ca sa spun asa — daca trebuie sa ma impusc. Totusi port intot­deauna cu mine un revolver. Iata-l! ( Arata revolverul.)

SORLOTTA IVANOVNA: Am ispravit. Acum ma duc. Ce placut e sa fumezi o tigara de foi in aer curat! (Asculta.) Vine cineva Sint boierii

(Duniasa il imbratiseaza grabita.)

IASA: Fa-te ca te duci acasa ca si cind ai veni de la riu,, de la scaldat si ia-o pe drumul asta, altfel te lovesti de ei si au sa creada ca am avut intilnire. Nu pot sa sufar una ca asta!

DUNIASA (tuseste incet): Tigara asta mi-a dat dureri de cap! (Pleaca.)

(lasa ramlne Unga bisericuta. Intra Liubov Andreevna, Gaev si Lopahin.)

LOPAHIN: Trebuie sa va hotariti pina la urma! TimpuE trece. Chestiunea e foarte simpla. Vreti sa va impartiti pamintul in parcele si sa-l arendati? Raspundeti: da sau nu? Numai cu un singur cuvint!

LIUBOV ANDREEVNA: Cine fumeaza aici tigari de astea nesuferite? (Se asaza.)

GAEV: Nu e rau ca s-a facut o cale ferata (Se asaza.) Uite, am putea merge pina la oras, sa prinzim Galbena la mijloc! Ar trebui sa intru in casa, sa joc o partida

LIUBOV ANDREEVNA: Mai ai timp.

LOPAHIN: Numai un singur cuvint. (O implora.) Ras-pundeti-mi!

GAEV (cascind): Ce?

LIUBOV ANDREEVNA (se uita in portmoneu): Ieri, nu mai departe, mai aveam inca foarte multi bani; azi, nu mai am aproape nimic! Biata mea Varia face toate econo­miile din lume, ii hraneste pe oameni cu supa de lapte, iar la bucatarie, batrinilor le da numai mazare, si eu chel­tuiesc banii fara nici o noima. (Scapa portmoneul. Se risi­pesc niste monede de aur.) Ei, asta mai lipsea (ii e ciuda.)

IASA: Dati-mi voie sa-i string. (Strlnge monedele.)

LIUBOV ANDREEVNA: Da, lasa, fii te rog atit de buni De ce m-am mai dus sa prinzesc in oras? Restaurantul asta al vostru e prost si muzica la fel; fetele de masa duhnesc a sapun. Si tu, Leonea, de ce-ai baut atit de mult? De ce ai mincat atita? De ce ai vorbit atit? Azi, la restaurant, ai vorbit iar vrute si nevrute. Iar despre generatia ta, despre deceniul al optulea, despre decadenti Si cui? Le-ai vor­bit chelnerilor despre decadenti!

LOPAHIN: Da.

GAEV (da din mina): Fara indoiala, cu mine nu mai e nimic de facut! (Enervat, catre lasa.) Si ce te tot invirtesti in nasul nostru?

IASA (ride): Nu pot sa va aud glasul fara sa rid!

GAEV (catre sora-sa): Ai auzit? Ei bine, alege: sau eu sau el!

LIUBOV ANDREEVNA: Pleaca, lasa! Pleaca de aici!

IASA (da Liubovei Andreevna portmoneul): Plec numai-decit! (Abia stapinindu-si risul.) Imediat (Pleaca.)

LOPAHIN: Am auzit ca bogatasul Deriganov vrea sa va cumpere mosia. Se zice ca va lua chiar el parte la licitatie.

LIUBOV ANDREEVNA: De unde stii?

LOPAHIN: Se vorbeste in oras

GAEV: Matusa din Iaroslavl a fagaduit sa ne trimita bani, dar cind si citi nu se stiel

LOPAHIN: Cam citi ar putea sa va trimita? O suta, doua sute de mii?

LIUBOV ANDREEVNA: Doamne! Dacane-ar trimite zece-cincisprezece mii, am fi multumiti!

LOPAHIN: Va rog sa ma iertati, dar n-am mai intilnit niciodata oameni atit de nechibzuiti, atit de nepractici si de ciudati ca dumneavoastra. Vi se spune verde in fata ca vi se vinde proprietatea si nu vreti sa intelegeti de fel!

LIUBOV ANDRBEVNA: Bine, dar ce putem face? inva-ta-ne!

LOPAHIN: in fiecare zi nu fac decit asta! in fiecare zi va spun acelasi lucru. Si livada de visini si pamintul trebuie neaparat date in arenda pentru vile, si asta chiar acum, cit mai repede, licitatia e aproape! intelegeti! De indata ce o sa va hotariti, va vor da bani citi vreti si veti fi sal­vati!

LIUBOV ANDREEVNA: Vile si vilegiaturisti. Iarta-ma, dar e atit de banal!

GAEV: Sint cu totul de parerea ta!

LOPAHIN: Eu sau am sa incep sa pling, sau sa urlu, sau am sa lesin. Nu mai pot! M-ati scos din fire. (Lui Gaev.) Esti o muiere! ' GAEV: Ce?

LOPAHIN: Muiere! (Vrea sa plece.)

LIUBOV ANDREEVNA (speriata): Nu! Nu Pleca! Ramii, dragul meu! Te rog! Poate sa gasim ceva!

LOPAHIN: Ce sa mai gasiti?

LIUBOV ANDREEVNA: Nu pleca, te rog! Cind esti aici, imi pare totul mai vesel (Pauza.) Tot astept sa se intim-ple ceva. Parca mi-e teama ca se darima casa peste noi

GAEV (foarte ingindurat): Dubleu in colt croazeu la mijloc

LIUBOV ANDREEVNA: Multe pacate mai avem!

LOPAHIN: Ce pacate?

GAEV (luind o caramea): Se zice ca mi-am cheltuit toata averea pe caramele (Ride.)

LIUBOV ANDREEVNA:' Da, multe pacate! Totdeauna am risipit banii ca o nebuna si m-am casatorit cu un om care facea numai datorii.'Sotul meu bea ingrozitor. A murit din cauza sampaniei. Din nefericire, m-am indragostit de un altul si m-am dat lui, dar tocmai in acea vreme, o prima

pedeapsa m-a izbit ca o maciuca in crestet: baietelul meu s-a inecat, uite colo, in riul acela! Atunci am plecat in strainatate, am plecat ca sa nu ma mai intorc niciodata si sa nu mai vad riul asta. Am fugit cu ochii inchisi, dezna­dajduita Dar „el' m-a urmarit fara mila, nu m-a crutat. Am cumparat o vila linga Menton. Acolo s-a imbolnavit. Trei ani n-am stiut ce-i odihna, nici ziua, nici noaptea. Mi-am sleit puterile cautindu-l, mi s-a vlaguit sufletul. Anul trecut, cind am vindut vila ca sa platim datoriile si am plecat la Paris, el mi-a luat tot si m-a parasit pentru alta. Am incercat sa ma otravesc E asa de stupid si asa de rusinos Apoi, dintr-o data, mi s-a facut dor de Rusia, de tara mea; mi s-a facut dor de fata mea (isi sterge la­crimile.) Doamne, Doamne, indura-te si iarta-mi pacatele! M-ai pedepsit destul! (Scoate o telegrama din buzunar.) Am primit-o astazi de la Paris. E tot de la el. Ma roaga sa-l iert si sa ma intorc. (Rupe telegrama.) Parca se aude o muzica undeva. (Asculta.)

GAEV: E faimoasa noastra orchestra evreiasca. iti amin­testi: patru viori, un flaut si un contrabas.

LIUBOV ANDREEVNA: Tot mai exista? Ar trebui sa-i chemam odata la noi si sa dam o petrecere.

LOPAHIN (trage cu urechea): N-aud nimic. (Clnta incet.) „Pentru bani, nemtii fac din rus frantuz.' (Ride.) Aseara la teatru am vazut o piesa tare nostima

LIUBOV ANDREEVNA: Sint sigura ca nu era de loc nos­tima. Ar fi mai bine sa vedeti mai putine piese si sa va cer­cetati mai des pe voi insiva. Cit e de cenusie viata voastra, a tuturor, si cite vorbe de prisos mai spuneti!

LOPAHIN: Asta-i adevarat! Si ca sa vorbim deschis, viata noastra e stupida! (Pauza.) Taica-meu era un taran necioplit, care nu pricepea nimic. Nu m-a dat la invata­tura, dar stia sa-mi care cu batul, cind se-mbata! La drept vorbind, sint si eu tot atit de necioplit si incult ca si el. Nu stiu nimic. Si cind scriu, mi-e si mie rusine de scrisul meu. Fac niste berze.

LIUBOV ANDREEVNA: Trebuie sa te insori, dragul meu.

LOPAHIN: Da, asta-i adevarat!

LIUBOV ANDREEVNA: Daca ai lua-o pe Varia! E fata buna!

LOPAHIN: Da.

LIUBOV ANDRBEVNA: E o fata modesta, nu-i e frica de munca si, mai ales, te iubeste. Stiu oa-ti place de multa vreme!

LOPAHIN: Fireste, eu nu m-as da in laturi. E fata buna.

(Pauza.)

GAEV: Mi s-a propus o slujba la o banca. Sase mii de ruble pe an Ce zici?

LIUBOV ANDREEVNA: Nu-i de tine. Vezi-ti de treaba!

(Intra Firs. A adus un palton.)

FIRS (catre Gaev): Conasule, imbracati-1 va rog. E ume­zeala.

GAEV (imbraca paltonul): Ma plictisesti, frate!

FIRS: Nu face nimic. Azi dimineata iar ati plecat fara sa-mi spuneti. (il examineaza.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ai imbatrinit, Firs!

FIRS: Aud?

LOPAHIN: Spune c-ai imbatrinit!

FIRS: Traiesc cam de multisor. Nici nu era nascut tatal dumneavoastra, si pe mine voiau sa ma insoare! (Ride.) Cind s-a facut dezrobirea, ajunsesem prim-valet. N-am pri­mit sa fiu liber, si-am ramas la boieri. (Pauza.) Tin minte ca toti ailalti erau bucurosi, dar de ce, nici ei nu stiau.

LOPAHIN: Ce bine era inainte! Cel putin putea sa va snopeasca in batai.

FIRS (farasa-l auda): Cred si eu ! Taranii erau cu boierii, boierii erau cu taranii. Acum, fiecare o apuca in alta parte. Cine mai pricepe ceva?

GAEV: Mai taci din gura, Firs. Miine trebuie sa plec la oras. Mi-a fagaduit cineva sa ma prezinte unui general care ar putea sa ne imprumute pe polite.

LOPAHIN: Nu foloseste la nimic. Va asigur ca n-o sa platiti nici dobinzile!

LIUBOV ANDREEVNA: Aiureaza. Nu exista nici un ge­neral.

(Intra Trofimoe, Ania si Varia.)

GAEV: Uite si pe ai nostri! ANIA: Iat-o pe mama 1

LIUBOV ANDREEVNA (cu afectiune): Veniti, veniti, dragele mele! (imbratiseaza fetele.) Daca ati sti amin-doua cit va iubesc! Stati linga mine aici.

(Toti se asaza.)

LOPAHIN: Vesnicul student mereu printre domnisoare!

TROFIMOV: Asta nu e treaba dumitale.

LOPAHIN: In curind o sa implineasca cincizeci de ani si tot student e!

TROFIMOV: Lasa glumele timpite.

LOPAHIN: De ce te superi, om sucit?

TROFIMOV: Lasa-ma in pace!

LOPAHIN (rizind): ingaduie-mi sa te intreb: care e pa­rerea dumitale despre mine?

TROFIMOV: Uite ce cred eu despre dumneata, Ermolai Alexeici/Esti un om bogat si in curind vei fi milionar, dar rostul dumitale in jocul marilor prefaceri este acela al unui animal de prada care inghite tot ce-i iese inainte,

(Toti rid.)

VARIA: Petea, mai bine spune-ne ceva despre planete.

LIUBOV ANDREEVNA: Nu. Sa continuam discutia noas­tra de-aseara.

TROFIMOV: Despre ce vorbeam?

GAEV: Despre omul mindru.

TROFIMOV: Am vorbit ieri mult, dar n-am ajuns la nici o concluzie. Dupa parerea dumneavoastra, omul min­dru ar avea ceva mistic in el. Poate sa aveti dreptate in felul dumneavoastra de a vedea lucrurile. Dar judecind simplu, fara speculatii, despre ce mindrie poate fi vorba, ce sens poate avea ea, atit timp cit, fiziologic, omul este rau alcatuit, iar in marea noastra majoritate sintem groso­lani, lipsiti de inteligenta si profund nefericiti! Trebuie sa incetam odata sa ne incintam de noi insine. Trebuie sa ne apucam sa muncim.

GAEV: Da de murit, tot vom muri!

TROFIMOV: Cine stie? Si ce inseamna a muri? S-ar putea ca omul sa aiba o suta de simturi si cind moare sa-i dispara numai cele cinci, cunoscute noua, iar restul de nouazeci si cinci sa ramina vii.

LIUBOV ANDREEVNA: Ce destept esti, Petea!

LOPAHIN (ironic): Lucru mare!

TROFIMOV: Omenirea merge inainte si isi desavirseste fortele. Tot ceea ce ne depaseste azi intr-o zi va fi un lucru pe intelesul tuturor, obisnuit. Numai ca trebuie sa muncim, sa-i ajutam din toate puterile noastre pe cei ce cauta ade­varul. La noi, in Rusia, deocamdata nu sint decit foarte putini cei care lucreaza. Marea majoritate a intelectualilor pe care ii cunosc nu cauta nimic, nu fac nimic si pina acum nu sint in stare sa munceasca. Isi spun „intelectuali', dar isi tutuiesc servitorii si se poarta cu taranii cum te-ai purta cu niste vite. Nu se trudesc sa invete, nu citesc nimic se­rios, nu fac absolut nimic. Despre stiinta nu fac decit sa vorbeasca, iar arta nu o inteleg. Toti isi iau aere grave, fac niste mutre serioase si vorbesc numai despre lucruri impor­tante, filozofeaza, in timp ce, in vazul tuturor, muncitorii se hranesc ca vai de lume, dorm fara perne, cite treizeci-patruzeci intr-o camera, napaditi de plosnite, in duhoare, umezeala si promiscuitate Cum ne-am mai putea indoi ca frumoasele noastre discursuri nu sint decit pentru a ne pacali pe noi si pe altii? Aratati-mi unde sint leaganele de copii despre care se vorbeste atit, unde sint bibliotecile? Nu,,se stie de ele decit din romane. In realitate, ele nu exis-taiTotul nu e decit murdarie, vulgaritate, salbaticie asia­tica Eu ma tem de mutrele prea grave, nu-mi plac. Mie mi-e frica si de discutiile serioase. Mai bine sa tacem cu totii.

LOPAHIN: Ei bine, afla ca eu ma scol inainte de ora cinci dimineata, muncesc din zori pina seara, toata ziua minuiesc banii mei si ai altora, si vad cum sint oamenii din jurul meu. Trebuie sa te-apuci sa faci ceva, ca sa-ti dai seama cit sint de putini oamenii cinstiti si cumsecade. Cite-odata, cind nu pot s-adorm, ma gindesc: „Doamne, tu ne-ai dat paduri nesfirsite, cimpii cit vezi cu ochii, zari fara de margini, si traind in ele, ar fi trebuit sa fim si noi niste uriasi'

LIUBOV ANDREEVNA: Uriasi? La ce bun? Nu sint fru­mosi decit in basme. In viata de toate zilele, te sperie.

(In fundul scenei trece Epihodov, cintind din chitara.)

LIUBOV ANDREEVNA (glnditoare): Vine Epihodov ANIA (ginditoare): Vine Epihodov

GAEV: A apus soarele, domnilor!

TROFIMOV: A apus.

GAEV (incet, parca ar declama): O, dumnezeaisca na­tura ! Tu te imbraci cu vesnica ta stralucire, in splendoarea si indiferenta ta. Tu, pe care noi te numim mama, iubind in tine viata si moartea! Tu creezi si distrugi

VARIA (rugatoare): Draga unchiule!

ANIA: Iar incepi, unchiule?!

TROFIMOV: Mai bine ai lua galbena in dubleu'

GAEV: Tac. Uite ca tac!

(Toti stau, furati de ginduri. Liniste. Se aude doar Firs care bombane. Deodata ajunge la ei un zgomot departat, ca din cer, ca sunetul unei coarde care plesneste, trist, stingindu-se incet.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ce-i asta?

LOPAHIN: Nu stiu. Poate undeva, departe, intr-un put de mina s-a rupt funia ascensorului. Dar trebuie sa fie foarte departe

GAEV: Sau poate sa fie si o pasare vreun bitlan

TROFIMOV: Sau vreo bufnita

LIUBOV ANDREEVNA (infiorata): Nu stiu de ce, e ceva neplacut.

(Pauza.)



FIRS: Inainte de nenorocire tot asa s-a intimplat: a tipat o cucuvea si samovarul a suierat fara intrerupere. GAEV: inainte de ce nenorocire? FIRS: inainte de dezrobire!

(Pauza.)

LIUBOV ANDREEVNA: Stiti ce, prieteni, sa mergem, e tirziu! (Catre Ania.) Ce-i cu tine, fetito? Ai ochii plini de lacrimi. (O imbratiseaza.)

ANIA: N-am nimic, mama!

TROFIMOV: Vine cineva. : ,

(Se arata un trecator cu un chipiu alb, uzat, in palton; e putin beat.)

TRECATORUL: Iertati-ma, dar spre gara o iau drept inainte?

GABV: Da. Tine-o pe drumul asta!

TRECATORUL: Va multumesc foarte mult! (Tuseste.) Ce vreme frumoasa. (Declama.) „Frate, frate-al meu care suferi vino la Volga al carei geamat' (Variei.) Mademoiselle, dati-i unui rus flamind treizeci de copeici.

(Varia se sperie, scoate un tipat.)

LOPAHIN (suparat): Si obraznicia are o margine!

LIUBOVANDRBEVNA (speriata): Ia te uita, ia (Cauta-n portmoneu.) N-am argint N-are importanta. Iti dau o moneda de aur

TRECATORUL: Va multumesc foarte mult (Pleaca.)

(Ris general.)

VARIA (speriata): Eu ma duc, plec! Ah, mama! Acasa oamenii n-au ce sa manince si dumneata ii dai o moneda de aur.

LIUBOV ANDREEVNA: Ce poti face cu o neroada ca mine! Acasa am sa-ti dau tot ce am. Ai sa ma mai imprumuti, Ermolai Alexeici?

LOPAHIN: Sint la dispozitia dumneavoastra.

LIUBOV ANDREEVNA: Sa mergem, domnilor, sa mer­gem! Stii, Varia, ca am pus la cale casatoria ta. Te felicit!

VARIA (printre lacrimi): Mama, cu asta nu se glumeste.

LOPAHIN: Ohmelia te du la minastire.

GABV: Au inceput sa-mi tremure miinile, n-am mai jucat de mult biliard.

LOPAHIN: Ohmelia, o, nimfa, pomeneste-ma in ruga­ciunile tale!

LIUBOV ANDREEVNA: Sa mergem, domnilor! In curind se serveste cina.

VARIA: Cum m-a speriat. Si-acum imi bate inima.

LOPAHIN: Va mai aduc aminte ca la douazeci si doua august se va vinde livada de visini. Ginditi-va la asta ginditi-va bine.

(Pleaca toti, afara de Trofimov si Ania.)

ANIA (rizlnd): ii multumesc trecatorului ca a speriat-o pe Varia. Acum sintem singuri.

TROFIMOV: Varia se teme sa nu ne indragostim unul de altul si se tine toata ziua de noi. A^u mintea ei strimta, ea

nu poate intelege ca noi sintem mai presus de dragoste, ca nazuim sa ne ridicam peste tot ce e meschin si trecator, peste tot ceea ce ne impiedica sa fim liberi si fericiti. Iata adevaratul inteles si telul vietii noastre/ inainte! Nimic nu ne va opri sa ne urmam calea spre steaua ce straluceste aprinsa in departare. inainte deci, sa nu ramineti in urma, prieteni!

ANIA (batind din palme): Ce frumos vorbesti! (Pauza.) Ce minunat e azi aici!

TROFIMOV: Da, vremea e frumoasa.

ANIA: Ce-ai facut din mine, Petea? Simt ca nu mai tin la livada de visini ca pina acum! Cit mi-era de draga ina­inte! Mi se parea ca pe pamint nu-i alt loc mai frumos ca livada noastra.

TROFIMOV: Toata Rusia e livada noastra. Pamintul e mare si frumos si are multe locuri minunate. (Pauza.) Gin-desJue-te numai, Ania, ca bunicul dumitale, strabunicul si toti stramosii dumitale au fost boieri, stapini peste robi, peste suflete vii. Nu simti cum sufletele astea te privesc din fiecare visin din livada, din fiecare frunza, din fiecare trunchi? Nu le-auzi glasurile? Ati fost stapini peste sufle­te vii si asta v-a stricat intr-atit pe toti, toti care au trait inainte si care traiesc si acum, incit nici mama dumi­tale, nici dumneata, nici unchiul dumitale nu bagati de seama ca traiti pe datorie, pe spinarea altora, pe socoteala acelora pe care nici nu-i lasati macar sa va intre in casa! Noi am ramas in urma cu cel putin doua sute de ani, nu am facut inca nimic, nu avem inca un gind limpede despre trecutul nostru. Noi filozofam doar, ne plingem de plicti­seala si bem vodca. Vezi, e atit de limpede ca pentru a in­cepe sa traiesti cu adevarat trebuie mai intii sa-ti rascum-peri trecutul, sa ispravesti cu el! Si nu poti sa-l rascumperi decit prin suferinta, printr-o munca uriasa si neintrerupta, intelege asta, Ania!

ANIA: Casa in care traim nu mai e de mult a noastra si eu am sa plec din ea, iti dau cuvintul meu!

TROFIMOV: Daca ai cheile casei, arunca-le in fintina si pleaca. Fii libera ca vintul!

ANIA (entuziasmata): Cita dreptate ai!

TROFIMOV: Crede-ma, Ania, crede-ma! N-am inca trei­zeci de ani, sint tinar, sint inca student, dar am indurat

atitea! Cum vine iarna, sint flamind, bolnav, nelinistit, sarac, ca un cersetor. Si pe-unde nu m-a minat soarta? linde n-am fost! Si totusi, intotdeauna, zi si noapte, in fiecare clipa, sufletul meu a fost plin de presimtiri nelamurite. Eu presimt fericirea, Ania, o vad de pe acum ANIA (visatoare): Rasare luna.

(Se aude Epihodov cintind din chitara acelasi cintec trist. Rasare luna. Undeva, Unga plopi, Varia o cauta pe Ania si-o striga: „Ania, unde esti?')

TROFIMOV: Da. Rasare luna. (Pauza.)/lata fericirea! Uite-o, vine, se apropie tot mai mult, tot mai mult, ii aud pasii. Si chiar daca noi n-o vom vedea, n-o vom cunoaste, n-are nici o importanta Vor vedea-o altii!/ Glasul Variei: „Ania, unde esti?'

TROFIMOV: Iar Varia! (Suparat.) E revoltator!

ANIA: Ce sa-i faci? Haidem la riu. Acolo e bine!

TROFIMOV: Sa mergem!

(Pleaca).

Glasul Variei: „Ania! Anial'

Cortina

ACTUL AL TREILEA

Salon, despartit de o sala mare printr-o arcada. Cande­labrul e aprins. Se aude din antreu orchestra evreiasca amintita in actul al doilea. Seara. In sala se danseaza cadrilul. Glasul lui Simeonov-Piscik: „Promenade a une paire!' Intra in sufragerie prima pereche: Piscik si SarlottaIvanovna; a doua: Trofimovsi Liubov Andreevna; a treia: Ania si functionarul de la posta; a patra: Varia cu seful de gara etc. Varia plinge incet si isi sterge ochii dansind. In ultima pereche Duniasa. Toate perechile traverseaza salonul. Piscik striga: „Grand-rond, balan-cez' si „Les cavaliers a genoux et remerciez vos dames!' Firs, in frac, aduce pe o tava pahare cu sifon. Intra in salon Piscik si Trofimov.

PISCIK: De felul meu sint pletoric! Am si avut pina acum doua atacuri. Mi-e greu sa dansez. Dar vorba aia: cind esti cu lupii, trebuie sa urli Sint sanatos ca un cal. Raposatul taica-meu, mare ghidus — fie-i tarina usoara — spunea ca vechiul nostru neam al Simeonov-Piscikilor se trage din calul pe care Caligula l-a facut senator (Se asaza.) De altceva insa ma pling: n-am bani. Flamindul codri viseaza (Adoarme si se trezeste sforaind.) Asa sint si eu nu mi-e gindul decit la bani

TROFIMOV: E adevarat ca aduci oarecum cu un cal!

PISCIK: Ei, si ce e cu asta? Calul e un animal de na­dejde Poti sa-l si vinzi

(Din camera vecina se aude zgomotul bilelor de biliard. Varia apare sub arcada.)

TROFIMOV (o tachineaza): Madame Lopahina! Madame Lopahina!

VARIA (suparata): Boierul napirlit!

TROFIMOV: Da, eu sint boierul napirlit si ma mindresc cu asta!

VARIA (cu amaraciune): I-am chemat pe muzicanti, dar cu ce o sa-i platim? (Pleaca.)

TROFIMOV (catre Piscik): Daca ai fi folosit in alt fel energia pe care ai cheltuit-o toata viata dumitale, umblind dupa bani pentru plata dobinzilor, ai fi putut pina la sfir-sit sa rastorni pamintul!

PISCIK: Nietzsche Filozoful marele, celebrul gin-ditor, acest om cu mintea colosala, spune undeva in operele lui ca ai voie sa falsifici bani.

TROFIMOV: L-ai citit dumneata pe Nietzsche

PISCIK: De citit chiar, nu! Dar mi-a spus Dasenka. in situatia in care sint eu acum, nu-mi mai ramine decit sa fabric bani falsi Poimiine trebuie sa platesc trei sute si zece ruble De-o suta treizeci am facut rost. (isi pipaie buzunarul, speriat.) Au disparut banii! I-am pierdut! (Printre lacrimi.) Unde-s banii? (Bucuros.) Uite-i, in cap­tuseala M-au trecut sudorile

(Intra Liubov Andreevna si Sarlolta Ivanovna.)

LIUBOV ANDREEVNA (fredoneaza o lezghinca): De ce intirzie atit Leonid? Ce face la oras? (Catre Duniasa.) Duniasa, da-le ceai muzicantilor

TROFIMOV: Pesemne nu s-a tinut licitatia.

LIUBOV ANDREEVNA: Nu era nimerit sa chemam muzi­cantii si nici sa dam balul Ei, nu-i nimic (Se asaza si fredoneaza incet.)

SARLOTTA (ii da lui Piscik un joc de carti): Uite un pa­chet de carti. Gindeste-te la o carte.

PISCIK: M-am gindit!

SARLOTTA: Acum amesteca-le! Asa! Da-le-ncoace, draga domnule Piscik. Eins, zwei, drei! Si acuma caut-o in buzu­narul dumitale.

PISCIK (scoate cartea din buzunar): Opt de pica. E adeva­rat! (Mirindu-se.) Ia te uita!

SARLOTTA (tinind cartile in palma catre Trofimov): Spune-mi repede ce carte e deasupra?

TROFIMOV: Dama de pica.

SARLOTTA: Este! (Catre Piscik.) Si ce carte e dedesubtul ei?

PISCIK: Asul de cupa.

SARLOTTA: Este! (isi bate palma. Cartile dispar.) A, vreme frumoasa e azi! (ii raspunde un glas tainic de femeie ca de sub podea:) „O, da, vremea-i splendida, domni­soara!' Esti idealul meu (Glasul:) „Si dumneata, domni­soara, imi placi foarte mult'.

SEFUL GARII (aplaudlnd): Bravo, doamna ventriloga! PISCIK (mirindu-se): Ia te uita! Fermecatoarea mea Sarlotta Ivanovna. Sint indragostit lulea de dumneata.

SARLOTTA: indragostit? (Dind din umeri.) Dumneata poti sa iubesti? Gutter Mensch, aber schlechter Musikant!1

Om bun, dar muzicant prost! (Germ.)

TROFIMOV (il bate pe Piscik pe umar): Ei, ce mai spui, cal batrin?

SARLOTTA: Rog atentie. Alta scamatorie. (Ia de pe scaun un pled.) Iata un pled, foarte frumos, de vinzare. (il scutura.) Nu vrea nimeni sa-l cumpere?

PISCIK (mirindu-se): Ia te uita!

SARLOTTA: Eins, zwei, drei! (Ridica repede pledul. Dupa pled se afla Ania. Face o reverenta, alearga spre mama ei, o imbratiseaza si se intoarce repede in sala; entuziasm general.)

LIUBOV ANDREEVNA (aplauda): Bravo! Bravo!

SARLOTTA: inca ceva. Eins, zwei, drei! (Ridica pledul. Dupa pled se afla Varia si se inclina.)

PISCIK (mirindu-se): Ia te uita!

SARLOTTA: Gata! (Arunca pledul pe Piscik, face o reve­renta si fuge in sala.)

PISCIK (alearga dupa ea): A, hotoaico! Ati vazut-o? (Iese.)

LIUBOV ANDREEVNA: Leonid tot n-a venit! Nu inte­leg ce face atita in oras! Cred ca totul trebuie sa se fi ispra­vit. Ori s-a vindut proprietatea, ori nu s-a tinut licitatia. De ce sa ne lase atita vreme in nesiguranta?

VARIA (cautind s-o linisteasca): Sint sigura ca unchiul a rascumparat-o!

TROFIMOV (cu ironie): Da.

VARIA: Bunica i-a trimis o procura sa cumpere proprie­tatea pe numele ei, cu trecerea datoriei. O fi facut asta pen-

tru Ania. Sint sigura ca Dumnezeu l-a ajutat pe unchiul s-o cumpere.

LIUBOV ANDREEVNA: Bunica din Iaroslavl a trimis cinci­sprezece mii de ruble ca sa cumparam proprietatea pe nu­mele ei, in noi nu are incredere. Dar banii astia nu ajung nici ca sa plateasca dobinzile. (isi acopera fata cu miinile.) Astazi se hotaraste soarta mea, soarta

TROFIMOV (o tachineaza pe Varia): Madame Lopahina!

VARIA (suparata): Vesnicul student! De doua ori te-au dat afara din universitate!

LIUBOV ANDREEVNA: De ce te superi, Varia? Te tachi­neaza cu Lopahin, ei si ce? Vrei sa te mariti eu el? Marita-te. E un om bun si interesant. Nu vrei? Nu te marita, nimeni nu te sileste, draguta mea

VARIA: Trebuie sa ti-o spun fara inconjur, maicuta: ma gindesc serios la asta. E un om bun si imi place.

LIUBOV ANDREEVNA: Atunci marita-te! Nu inteleg ce mai astepti!

VARIA: Dar bine, mama, doar n-o sa-l cer eu in casato­rie! Sint doi ani de cind toti imi vorbesc de el, si numai el nu spune nimic, sau face glume. Eu il inteleg. Acum umbla dupa avere, isi are treburile lui si n-are timp sa se gindeasca la mine. Daca as avea bani, macar o suta de ruble, as lasa toate si m-as duce departe. As intra la minastire.

TROFIMOV: Ce splendoare!

VARIA (lui Trofimov): Un student n-ar trebui sa spuna prostii! (Cu blindete printre lacrimi.) Ce urit te-ai facut, Petea! Cum ai imbatrinit! (Catre Liubov Andreevna, incetind a mai plinge.) Dar uite, mama, eu nu pot sa stau fara treaba. In fiecare clipa trebuie sa fac ceva!

(Intra lasa.)

IASA (abia stapinindu-si risul): Epihodov a rupt un tac (Iese.)

VARIA: Ce cauta Epihodov aici? Cine i-a dat voie sa joace biliard? Eu nu mai inteleg oamenii astia! (Iese.)

LIUBOV ANDREEVNA: Nu o mai tachina, Petea. Nu vezi ca si asa e destul de mihnita?

TROFIMOV: Prea se prapadeste cu firea! Prea se amesteca in cite nu o privesc. Toata vara nu ne-a dat pace, Aniei si mie. Se temea sa nu ne indragostim unul de altul I Ce-i

pasa ei? Si afara de asta, nu i-am dat nici un prilej sa gin­deasca asa cum gindeste! Sint atit de departe de astfel de banalitati! Noi sintem mai presus de dragoste!

LIUBOV ANDREEVNA: Eu insa, din pacate, cred ca sint mai prejos! (Foarte nelinistita.) Dar de ce nu se-ntoarce Leonid? As vrea numai sa stiu: s-a vindut sau nu? Mi-e atit de greu sa-mi inchipui ca s-ar putea intimpla o astfel de nenorocire, incit nici nu mai stiu ce sa cred! imi pierd capul. Sint in stare sa tip, sa fac vreo prostie. Salveaza-ma, Petea! Spune ceva, vorbeste!

TROFIMOV: Daca s-a vindut sau nu s-a vindut astazi proprietatea, nu-i totuna? De mult s-a hotarit cu ea, fara putinta de revenire. Linistiti-va, draga doamna! Nu tre­buie sa va mai mintiti singura. Macar o data priviti ade­varul in fata.

LIUBOV ANDREEVNA: Adevarul? Care adevar? Dumnea­ta stii unde e adevarul si unde nu e. Dar eu parca am orbit. Nu mai vad nimic. Dumneata rezolvi curajos toate pro­blemele mari ale vietii. Dar spune-mi, dragul meu: nu cumva pentru ca esti tinar si pentru ca n-ai avut inca timp sa suferi din cauza vreuneia din aceste probleme? Si daca privesti viitorul cu incredere, n-o faci oare pentru ca nu vezi si nu astepti nimic care sa te ingrozeasca, pentru ca viata e inca ascunsa ochilor dumitale tineri? Esti mai in­draznet, mai cinstit, mai adinc decit noi. Dar gindeste-te mai bine si fii cit de cit mai marinimos. Cruta-ma! M-am nascut aici, aici au trait tata si mama, aici a trait si buni­cul meu. Iubesc casa asta. Nu-mi vine sa cred ca as putea trai fara livada de visini. Si daca ea trebuie neaparat sa , fie vinduta, ei bine, vindeti-ma si pe mine impreuna cu ea../ (il imbratiseaza pe Trofimov si-l saruta pe frunte.) Si fiul nieu s-a inecat tot aici (Plinge.) Fie-ti mila de mine. Esti un om bun.

TROFIMOV: Stiti, va compatimesc din toata inima.

LIUBOV ANDREEVNA: Altfel ar fi trebuit sa spui lucrul asta altfel (Scoate batista, li cade o telegrama.) Nici nu stii ce povara simt astazi pe suflet! Aici e prea mult zgomot. Inima imi tresare la fiecare miscare. Tremur toata. Si nu pot nici sa ma inchid in odaia mea. Mi-e frica de sin­guratate. Nu ma judeca aspru, Petea Tin foarte mult la dumneata, ca la o ruda apropiata. Bucuroasa ti-as da-o pe

Ania, ti-o jur! Dar vezi, dragul meu, trebuie mai intii sa-ti ispravesti studiile. Nu faci nimic. Lasi sa te arunce soarta dintr-un loc intr-altul. E foarte ciudat Nu-i asa? Si cu barba ce ai de gind, ca nu vrea sa creasca de loc (Ride.) Ce caraghios esti!

TROFIMOV (ridica 'telegrama): Nu tin sa fiu frumos!

LIUBOV ANDREEVNA: E o telegrama de la Paris. in fiecare zi primesc cite una. Ieri una, azi alta. Nebunul acela iar s-a imbolnavit, iar ii merge prost. imi cere iertare, ma implora sa vin si, intr-adevar, ar trebui sa plec la Paris, sa stau linga el. Te uiti la mine aspru, dar ce pot face, Petea? Ce pot sa fac? E bolnav, singur si nenorocit! Cine o sa-l ingrijeasca acolo? Cine o sa-l impiedice sa faca prostii? Cine o sa-i dea doctoriile la timp? Si de ce m-as mai ascunde si as tagadui, cind e limpede ca-l iubesc. il iubesc il iubesc E ca o piatra care-mi sta legata de git si ma trage la fund, dar vezi, eu iubesc piatra asta si nu pot fara ea. (ii stringe mina lui Trofimov.) Nu ma judeca rau, Petea. Mai bine taci si nu-mi spune nimic

TROFIMOV (printre lacrimi): Dar pentru numele lui Dumnezeu, va rog, iertati-mi sinceritatea: uitati ca v-a furat?

LIUBOV ANDREEVNA: Nu, nu, nu! Sa nu spui asa ceva! (isi astupa urechile.)

TROFIMOV: E o secatura. Dumneavoastra sinteti sin­gura care n-ati aflat-o inca. E un ticalos, un om de nimic

LIUBOV ANDREEVNA (suparata, dar retinuta): Cu toti cei douazeci si sase sau douazeci si sapte de ani ai dumi-tale, Petea, nu esti decit un licean.

TROFIMOV: Ei si?!

LIUBOV ANDREEVNA: La virsta dumitale e timpul sa fii barbat, sa-i intelegi pe cei ce iubesc si sa iubesti la rin-dul dumitale sa te indragostesti si dumneata! (Supa­rata.) Da, da! Asa e! Si nu-mi mai vorbi de curatia du­mitale sufleteasca, ca nu esti decit un bleg, un biet cara­ghios, o pocitanie

TROFIMOV (ingrozit): Ce spune?!

LIUBOV ANDREEVNA: „Sint mai presus de dragoste!' Nu esti mai presus de dragoste, ci, cum spune Firs, esti un tiriie-briu. La virsta dumitale sa nu ai o iubita!

TROFIMOV (ingrozit): E inspaimintator! Ce spune?! (Se indreapta repede spre sala, apucindu-se de cap.) E in­spaimintator Numai pot! Ma duc plec! (Iese, dar se intoarce in aceeasi clipa.) intre noi totul s-a sfirsit! (Iese in antreu.)

LIUBOV ANDREEVNA (u striga din urma): Petea, nu pleca! Caraghiosule! Am glumit, Petea!

(Din antreu se aud pasi grabiti pe scara, apoi deodata cineva se prabuseste cu zgomot, Ania si Varia scot un tipat; In ca­lasi timp se aud rlsete.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ce s-a intimplat? (Intra Ania.)

ANIA (rizind): Petea a cazut pe scara. (Iese repede.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ce om sucit mai e si Petea!

(Seful de gara se opreste in mijlocul salii si declama „Pa­catoasa' de A. Tolstoi. Toti il asculta. Dar abia a declamat citeva versuri si din antreu se aude un vals. Seful de gara tace. Toti danseaza. Din antreu intra Trofimov, Ania, Varia si Liubov Andreevna.)

LIUBOV ANDREEVNA: Hai, Petea, suflet curat iti cer iertare Hai sa dansam (Valseaza cu Petea.)

(Ania si Varia danseaza impreuna. Firs intra si isi pune bas tonul linga usa laterala. lasa intra si el din salon si priveste dansul.)

IASA: Ce mai spui, mosule?

FIRS: Nu sint in apele mele. inainte, la balurile noastre dansau generali, baroni, amirali, dar acum trimitem dupa functionarul de la posta si dupa seful de gara. Si nici astia nu vin cu placere. Simt ca ma duc. Raposatul meu stapin, bunicul dumnealor, ne dadea la toti, orice boala am fi avut, sa inghitim ceara rosie. De douazeci de ani iau ceara rosie in fiecare'zi, ba chiar'si mai demult. Poate de aia mai traiesc.

IASA: M-ai plictisit, mosule. (Casca.) Macar de-ai crapa mai repede!

FIRS: Ei, si tu, tiriie-briu! (Bombane.)

(Trofimov si Liubov And'eevna danseaza. in sala si apoi in salon.)

LIUBOV ANDRBEVNA: Merci. Vreau sa stau jos (Se asaza.) Am obosit.

(Intra Ania.)

ANIA (emotionata): Chiar acum spunea un om la bu­catarie ca livada de visini a fost vinduta azi!

LIUBOV ANDRBBVNA: Si cine a cumparat-o?

ANIA: A plecat fara sa spuna. (Danseaza cu Trofimov si trec in sala.)

IASA: A fost un batrin care flecarea la bucatarie. Nu-i de pe la noi.

FIRS: Si Lgonid Andreevici tot n-a venit! Si-a imbracat pardesiul. 0 sa raceasca. Of, ce ti-e si cu tineretea asta!

LIUBOV ANDREEVNA: Simt ca-nnebunesc! Du-te, lasa, si afla cui a fost vinduta livada!

IASA: Da batrinul a plecat de mult! (Ride.)

LIUBOV ANDREEVNA (putin inciudata): De ce rizi? De ce te bucuri?

IASA: Caraghios mai e si Epihodov asta. Un tont. Noua­zeci si noua de nenorociri!

LIUBOV ANDREEVNA: incotro o sa apuci, Firs, daca s-a vindut livada?

FIRS: incotro imi veti porunci.

LIUBOV ANDREEVNA: Dar ce-i cu tine? Esti bolnav? Du-te si te culca!

FIRS: Da (Zimbind.) Sa ma duc sa ma culc! Si daca ma duc, cine mai serveste aici? Cine se mai gindeste la toate? Sint singur pentru toata casa!

IASA (catre Liubov Anireevna): Daca sinteti buna, da-ti-mi voie sa va fac o rugaminte: de mai plecati cumva la Paris, fie-va mila si luati-ma cu dumneavoastra. Hotarit lucru, aici nu mai pot ramine. (Priveste in jur, urmeaza cu jumatate glas.) Ce sa va mai spun! Le stiti si dumneavoastra: tara asta inculta, oameni stricati, fara sa mai vorbesc de plictiseala, de mincare proasta la bucatarie si de acest Firs care umbla prin toata casa si bodoganeste numai nerozii! Fiti buna si luati-ma cu dumneavoastra!

(Intra Piscik.)

PISCIK: Un vals, frumoasa mea? (Liubov Andreevnaplea­ca cu el.) Voi imprumuta totusi de la dumneavoastra, fer­mecatoarea mea Liubov Andreevna, o suta optzeci de ru­ble. (Danseaza.) Da, da! O suta optzeci de ruble! (Trec in sala.)

IASA (cinta incet): „Vei intelege oare al sufletului zbu­cium?'

(In sala, guvernari.a, cu joben cenusiu si pantaloni cadri­lati, da din miini si topaie; s-aud strigate: „Bravo, Sarlotta Ivanovna'.)

DUNIASA (se opreste sa se pudreze): Domnisoara ma pune sa dansez, ca sint prea multi cavaleri si prea putine doamne. Dar mie dansul imi da ameteli si batai de inima, Firs Niko-laevici! Functionarul de la posta mi-a spus adineauri niste lucruri care mi-au taiat rasuflarea.

(Muzica inceteaza.)

FIRS: Ce ti-a spus?

DUNIASA: Dumneata, zice, esti ca o floare IASA (casca): Auzi, necioplitul (Iese.) DUNIASA: Ca o floare! Sint o fata atit de simtitoare! Ma innebunesc dupa vorbele dragastoase. FIRS: N-ai sa sfirsesti bine.

(Intra Epihodov.)

EPIHODOV: Dumneata, Avdotia Feodorovna, nici nu ma bagi in seama Parca-as fi o nimica, o ginganie. (Of­teaza.) Asa e viata!

DUNIASA: Ce doresti?

EPIHODOV: Fara nici o indoiala, poate ca ai dreptate. (Ofteaza.) Dar, desigur, privind din punct de vedere, atunci dumneata — imi permiti sa ma exprim astfel si iar-ta-ma pentru sinceritatea mea' — dumneata m-ai adus in stare de spirit. Eu imi cunosc soarta. In fiecare zi mi se intimpla cite o nenorocire si m-am obisnuit intr-atit, ineit imi privesc viata cu un zimbet pe buze. Mi-ai dat cuvintul Si, desi eu

DUNIASA: O sa vorbim noi de asta mai tirziu. Acum la-sa-ma-n pace, te rog. Sint furata de visurile mele (Se joaca cu evantaiul.)

EPIHODOV: in fiecare zi mi se intimpla cite o nenoro­cire, dar imi voi permite sa va exprim astfel: eu la toate zimbesc, ba si rid.

(Intra Varia din sala.)

VARIA: Tot n-ai plecat, Semion? Ce lipsa de respect! (Catre Duniasa.) Pleaca de-aici, Duniasa. (Catre Epiho-dov.) Ba joci biliard si rupi tacul, ba te plimbi prin salon ca un musafir.

EPIHODOV: Da-mi voie sa ma exprim asa, ca dumneata n-ai de ce sa-mi ceri socoteala!

VARIA: Nu-ti cer socoteala. iti vorbesc. Umbli tot tim­pul de colo pina colo si nu faci nimic. Tinem un contabil si nu stim de ce!

EPIHODOV (ofensat): Daca lucrez, sau ma plimb, sau maninc, sau joc biliard, asta s-o judece numai cei care se pricep si sint superiorii mei.

VARIA: indraznesti sa-mi raspunzi astfel? (Izbucneste.) indraznesti? Adica eu nu pricep rimic? Iesi afara! Sa nu te mai vad!

EPIHODOV (infricosat): Va rog sa va exprimati intr-un mod mai delicat.

VARIA (iesindu-si din fire): Iesi afara! Imediat! Afara! (El se indreapta spre usa, ea dupa el.) Nouazeci si noua de neno­rociri ! Sa nu te mai prind pe aici! Sa nu te mai vad in ochi! (Epihodov iese. De dupa usa, glasul lui: „Mai voi plinge de dumneata'.) A, te mai intorci? (Apuca bastonul pe care Firs l-a pus linga usa.) Vino! Vino, ca-ti arat eu tie! Ai venit? Ai venit? Atunci poftim! (invirteste bastonul. In clip a aceasta, intra Lopahin.)

LOPAHIN: Va foarte multumesc!

VARIA (suparata, pe un ton glumet): Te rog sa ma ierti!

LOPAHIN: Nu face nimic. iti multumesc numai pentru amabila dumitale primire.

VARIA: N-ai pentru ce! (Se indeparteaza, apoi priveste inapoi si intreaba blind.) Te-am lovit?

LOPAHIN: Nu-i nimic. O sa-mi iasa un cucui cit toate zilele si atita tot! (Glasuri in sala: „A venit Lopahin! Ermolai Alexeici!')

PISCIK: El e! in carne si oase! (Piscik si Lopahin se saruta.) Dragul meu, sufletul meu, mirosi a coniac. Si noi ne veselim aici.

(Intra Liubov Andreevna.)

LIUBOV ANDREEVNA: Dumneata esti, Ermolai Alexeici? De ce asa tirziu? Unde-i Leonid?

LOPAHIN: Leonid Andreici a venit cu mine. E aici

LIUBOV ANDREEVNA (agitata): Ei? S-a tinut licitatia? Vorbeste!

LOPAHIN (stinjenit, temindu-se sa-si arate bucuria): Li­citatia s-a sfirsit pe la ora patru Dar noi am pierdut tre­nul.' A trebuit sa-l asteptam pe cel de noua si jumatate. (Oftind din greu.) Uf! Sint putin ametit



(Intra Gaev. In mina dreapta are niste pachete, cu stinga isi sterge lacrimile.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ce e, Leonea? Vorbeste! (Nerab­datoare, printre lacrimi.) Pentru numele lui Dumnezeu, vor­beste!     .

GAEV (nu-i raspunde nimic, facind doar un gest evaziv cu mina; catre Firs, plingind): Ia astea uite anckois, cherci Am fost in asa hal, ca n-am mincat nimic azi. (Usa salii de biliard e deschisa, se aude zgomotul bilelor si glasul lui lasa: „Sapte si optsprece! Expresia fetei lui Gaev se schimba, numai plinge.) Sint foarte obosit! Ajuta-ma sa ma schimb, Firs.

(Pleaca din sala, dupa el Firs.)

PISCIK: Ce-a fost la licitatie? Povesteste!

LIUBOV ANDREEVNA: S-a vindut livada de visini?

LOPAHIN: S-a vindut!

LIUBOV ANDREEVNA: Cine a cumparat-o?

LOPAHIN : Eu fin cvroparet-o !

(Pauza.)

(Liubov Andreevna e distrusa. Ar cadea daca nu s-ar re­zema de scaun si de masa. Varia scoate cheile de la briu, le arunca pe dusumea, in mijlocii salonului si pleaca.)

LOPAHIN: Eu am cumparat-o! Stati, domnilor, va rog, ca mi se-ntuneca mintea! Nu pot sa vorbesc! (Ride.) Cind

am ajuns la licitatie, Deriganov era acolo. Leonid Andreici n-avea decit cincisprezece mii de ruble la el, si Dariganov a luat-o de la treizeci de mii peste datorie. Cind am vazut cum stau lucrurile, m-am incaierat cu el si am dat patru­zeci de mii. El — patruzeci si cinci, eu — cincizeci si cinci de mii. Asadar, el urca din cinci in cinci, iar eu din zece in zece Si asa am mers pina la sfirsit! Eu am dat nouazeci de mii peste datorie si mie mi-a ramas. Livada de visini e acum a mea. A mea! (Rlde cu hohote.) Doamne, Dumnezeule, livada de visini e a mea! Spuneti-mi, sint beat, sint in toate mintile mele, nu mi se nazare? (Tropaind.) Nu ri-deti de mine! Daca tata si bunicul s-ar scula din mormin­tele lor sa vada ce s-a intimplat, cum Ermolai al lor, cel batut, care abia stia sa citeasca, care umbla descult iarna, a cumparat cea mai frumoasa proprietate din lume! Eu am cumparat mosia unde bunicul si tata au fost robi, unde nu erau lasati nici in bucatarie Visez aiurez, poate ca mi se pare E o scornire a inchipuirii voastre, invaluita de intunecimea necunoscutului. (Ridiclnd cheile si zlmbind cu bltndete.) A aruncat cheile! Vrea s-arate ca nu mai e sta-pina aici! (Suna din chei.) Bine. Nu-i nici o suparare! (Orchestra isi acordeaza instrumentele.) Ei, muzicanti, cin-tati! Vreau sa v-aud! Am sa va chem pe toti sa priviti cum Ermolai Lopahin va izbi cu toporul in livada de visini si cum vor cadea pomii la pamint. Vom construi vile, si ne­potii si stranepotii nostri vor apuca aici o viata noua Sa cinte muzica!

(Orchestra cinta. Liubov Andreevna s-a lasat pe un scaun si plinge amar.)

LOPAHIN (pe un ton de mustrare): De ce, de ce nu m-ati ascultat? Sarmana mea, draga mea Liubov Andreevna, acum nu mai putem intoarce lucrurile ! (Printre lacrimi.) O, de-ar trece toate astea mai repede. De s-ar schimba odata viata noastra prost orinduita si nefericita!

PISCIK (il ia de mina, cu jumatate de glas): Plinge. Hai sa mergem in sala sa o lasam singura Vino cu mine! (il ia de brat.)

LOPAHIN: Ei, ce e cu voi? Cintati mai tare! Faceti cum va poruncesc eu! (Cu ironie.) Vine noul proprietar, stapi-nul livezii de visini! (Loveste din greseala o masuta, gata sa

rastoarne un candelabru.) Pot sa platesc tot! (Iese cu Piscik.)

(In sala si salon nn-i nimeni, afara de Liubov Andreevna, care sta ghemuita si plinge amarnic. Orchestra cinta in surdina. Intra repede Ania si Trofimov. Ania se apropie de mama ei si ingenunche in fata ei. Trofimov ramine la intrarea in sala.)

ANIA: Mama! Plingi, mama? Buna, draga, scumpa mea mama, frumoasa mea, te iubesc te binecuvintez. Livada de visini a fost vinduta, nu mai exista. E adevarat, dar nu mai plinge, mama! Ti-a mai ramas viata inaintea ta, ti-a ramas sufletul tau frumos si curat Sa plecam de aici, sa plecam, scumpa mea, vino cu mine! Vom sadi o livada noua, mai frumoasa decit asta, o vei vedea si vei intelege. Si o bucurie linistita, o bucurie adinca se va lasa peste sufletul tau, ca soarele in amurg peste zare, si vei zimbi, mama! Sa mergem, scumpa mea, sa mergem!

Cortina

ACTUL AL PATRULEA

Decorul din actul intii. Nu mai sint nici perdele la fe­restre, nici tablouri, doir putina mobila strinsa toata intr-un colt ca pantru vinxare. O senzatie de gol. Linga usa de iesire si in fundul scenei sint strinse geamanta­nele, baloturile de calatorie etc. in stinga, usa e des­chisa si se aud glasurile Variei si Aniei. Lopahin asteapta in picioare. lasa tine o tava cu pahare umplute cu sam­panie. In antreu Epihodov leaga cu o sfoara o lada. Din culise se aude zgomot de voci. Au venit taranii sa-si ia ramas bun. Glasul lui Giev: „Va multumasc, fratilor, va multumesc!''

IASA: Au venit oamenii sa-si ia ramas bun. Dupa mine, Ermolai Alexeici, taranul e de treaba, macar ca-i necioplit.

(Zgomotul de voci inceteaza. Prin antreu trec Liubov An-

dreevna si Gaev. Liubov Andreevna nu plinge, dar e palida,

buzele ii tremura, nu poate vorbi.)

GAEV: L?-ai dat punga ta, Liuba. Asa nu se mai poate! Nu se poate!

LIUBOV ANDREEVNA: N-am putut sa ma stapinesc. N-am putut!

(Ies amindoi.)

LOPAHIN (in usa, in urmi lor): Poftiti, va rog! Cite un paharel de sampanie, de adio. Nu mi-a dat prin cap sa iau din oras. N-am gasit decit o singura sticla la bufetul garii. Va rog. (Pauza.) Nu doriti? Na vreti sa-mi faceti cinstea? (Se departeaza de usi.) Sa fi stiut, n-as mai fi cumparat.

Daca-i asa, nu beau nici eu. (lasa pune tava pe scaun, cu pre­cautie.) Bea macar tu, lasa!

IASA: In sanatatea celor care pleaca! Iar dumitale, noroc bun aici! (Bea.) Sampania asta nu e veritabila, crede-ma!

LOPAHIN: Opt ruble sticla. (Pauza.) E frig al dracului aici!

IASA: N-am facut focul astazi, ca tot plecam. (Ride.)

LOPAHIN: De ce rizi?

IASA: De bucurie.

LOPAHIN: Sintem in octombrie, dar e soare si liniste, ca vara. Buna vreme pentru constructii. (in usa, uitindu-se la ceasul de perete.) Nu uitati, va rog, ca nu mai aveti decit patruzeci si sapte de minute pina la plecarea trenului. Asta inseamna ca peste douazeci de minute trebuie sa plecati la gara. Grabiti-va!

(Trofimov, in pardesiu, intra din curte.)

TROFIMOV: Cred ca a sosit vremea plecarii. Trasura e la scara. Unde dracu or fi galosii mei, ca nu-i mai gasesc. (in prag.) Ania, nu-mi gasesc galosii, nu sint nicaieri.

LOPAHIN: Ma duc la Harkov. Iau acelasi tren. O sa ra-min toata iarna, la Harkov. Mi-am pierdut timpul cu dum­neavoastra. Am obosit stind degeaba. Nu pot fara munca. Uite, nu mai stiu ce sa fac cu miinile. imi atirna de parca n-ar mai fi ale mele!

TROFIMOV: Las' ca plecam numaidecit si o sa te poti apuca iar de rodnica dumitale munca.

LOPAHIN: Ia un paharel!

TROFIMOV: Nu, nu beau!

LOPAHIN: Asadar, te duci la Moscova?

TROFIMOV: Da. ii petrec pina la oras si miine plec la Moscova.

LOPAHIN: Uite, pun ramasag ca profesorii nu si-au ince­put cursurile, asteptindu-te!

TROFIMOV: Asta nu te priveste.

LOPAHIN: De citi ani esti la universitate?

TROFIMOV: Cauta ceva mai nou. E veche si rasuflata. (isi cauta galosii.) Cred ca tot nu ne vom mai vedea nici­odata. De aceea, da-mi voie la despartire sa-ti dau un sfat: nu mai da atita din miini. Lisa-te de obiceiul asta. Nu mai da din miini. Pentru ca ti-as mai spune ca a construi vile

si a socoti ca vilegiaturistii vor ajunge cu timpul gospodari, si asta inseamna sa dai din miini degeaba Totusi, oricum ai fi, eu tin la dumneata. Ai degete subtiri si delicate ca un artist, ai un suflet delicat si ales

LOPAHIN (H imbratiseaza): La revedere, dragul meu! iti multumesc pentru tot! Spune-mi daca ai nevoie de bani de drum.

TROFIMOV: Ce sa fac cu ei? N-am nevoie!

LOPAHIN: Dar n-ai bani!

TROFIMOV: Am. iti multumesc. Am primit pentru o tra­ducere, ii am aici, in buzunar. (Nelinistit.) Dar unde-or fi galosii mei?

VARIA (din camera vecina): Ia-ti vechiturile! (Arunca pe scena o pereche de galosi.)

TROFIMOV: De ce te superi, Varia? Hm Dar astia nu sint galosii mei!

LOPAHIN: Asta-primavara am semanat o mie de desea-tine de mac si am cistigat bani curati patruzeci de mii de ruble. Si ce priveliste, cind erau toti macii infloriti! Am cistigat, asadar, patruzeci de mii de ruble. Asa ca daca vreau sa-ti imprumut niste bani, am de unde! De ce tii nasul pe sus? Sint un taran. Si iti vorbesc fara ocoluri.

TROFIMOV: Tatal dumitale a fost taran, al meu farma­cist, dar asta n-are nici o importanta. (Lopahin scoate por­tofelul.) /Lasa, lasa Sa-mi dai doua sute de mii de ruble si tot n-as lua. Sint un om liber. Tot ceea ce voi ceilalti, bo­gati sau saraci, pretuiti atit de mult, asupra mea n-are mai multa putere decit un fulg luat de vint. Eu pot sa ma lip­sesc de voi, pot sa nici nu va iau in seama, sint puternic si mindru. Omenirea merge spre adevarul cel mai inalt, spre cea mai inalta fericire din cite exista — si eu sint in primele rinduri,

LOPAHIN: Si ai sa ajungi vreodata?

TROFIMOV: Am sa ajung! (Pauza.) Am sa ajung sau am sa le arat altora calea.

(in departare se aud topoarele izbind pomii.)

LOPAHIN: Si acum, la revedere, dragul meu! E timpul sa plecam. Ne umflam in pene unul in fata altuia, dar viata trece. Cind muncesc din greu timp indelungat, mi-s gindurile

i sprintene si mi se pare ca stiu si eu pentru ce traiesc. Dar

citi oameni sint, frate, in Rusia, care nici nu stiu de ce sint pe pamint! N-are insa nici o importanta. Mersul treburilor nu tine de asta. Se zice ca Leonid Andreici a primit o slujba la banca cu sase mii de ruble pe an Dar n-o sa ramina mult. Prea e lenes!

ANIA (in usa): Te roaga mama ca pina pleaca sa nu se mai taie livada

TROFIMOV: Adevarat! N-ai avut nici macar atita tact (Iese prin antreu.)

LOPAHIN: indata, indata Ce oameni, zau l( Iese dupa el.)

ANIA: L-au dus pe Firs la spital?

IASA: Am spus de azi dimineata. Probabil ca l-au trimis.

ANIA (catre Epihodov, care trece prin sala): Semion Panteleici, fii bun si afla daca l-au dus pe Firs la spital!

IASA (ofensat): I-am spus de dimineata lui Egor. De ce sa intrebe de zeci de ori?

EPIHODOV: Dupa parerea mea definitiva, preavirstnicul Firs nu mai e de dres. Trebuie sa ia calea stramosilor. Eu unul nu pot decit sa-l invidiez. (Pune un geamantan pe o cutie de palarii si o striveste.) Ei, poftim! Sigur! Stiam eu! (Iese.)

IASA (batjocoritor): Nouazeci si noua de nenorociri!

VARIA (de dupa usa): L-au dus pe Firs la spital?

ANIA: L-au dus.

VARIA: De ce n-au luat scrisoarea pentru doctor?

ANIA: Trebuie ajunsi din urma. Sa li se dea scrisoarea! (Iese.)

VARIA (din camera vecina): Unde-i lasa? Spuneti-i ca i-a venit mama si ca vrea sa-si ia ramas bun.

IASA (da, din mln%): Astia ma scot din sarite!

(Duniasa s-a ocupat tot timpul de bagaje; acum, cind lasa a ramas singur, se apropie de el.)

DUNIASA: Daca m-ai privi macar o data. lasa! Pleci Ma parasesti. (Plinge si i se arunca de git.)

IASA: Ce sa mai plingi? (Bea sampanie.) Peste sase zile sint din nou la Paris. Mtine ne suim in expres si pornim, de parca nici n-am fi fost aici. Nici nu-mi vine a crede. Vive la France! Nu-i de mine pe meleagurile astea! Nu pot trai aici Ce sa-i faci? Am vazut destula mirlanie. Mi-ajunge. (Bea sampanie.) Ce sa mai plingi? Poarta-te cum trebuie fi n-ai sa mai plingi.

DUNIASA (se pudreaza, privindu-se in oglinda): Sa-mr scrii de la Paris. Te-am iubit doar ! Te-am iubit atit de mult, lasa! Sint o fiinta gingasa, lasa!

IASA: Uite-i ca vin! (Se ocupa de geamantane, fredonind incet.)

(Intra Liuhov Andreevna, Gaev, Ania si Sarlotta Iva-novna.)

GAEV: E timpul sa plecam. Ne-au mai ramas numai ci-teva minute! (Privindu-l pe lasa.) Cine miroase a scrumbie?'

LIUBOV ANDREEVNA: Peste zece minute trebuie sa ne urcam in trasuri. (Priveste odaia.) Ramii cu bine, casa dra­ga, casa bunicilor! Va trece iarna. O sa vina primavara si-atunci n-ai sa mai fii, or sa te darime. Cite n-au vazut zi­durile astea! (isi saruta cu pasiune fiica.) Odorul meu ! Esti inseninata! Ochii-ti sclipesc ca doua diamante. Esti mul­tumita, nu? Foarte multumita?

ANIA: Foarte. incepe o viata noua, mama.

GAEV (vesel): intr-adevar, acum e totul bine. Pina la vinzarea livezii de visini, ne framintam, sufeream. Apoi,, cind lucrurile s-au hotarit si nu s-a putut schimba nimic, toti ne-am linistit, ba ne-am si inveselit Sint functionar de banca, un financiar, ma rog Galbena la mijloc Oricum si tu, Liuba, arati mult mai bine fara indoiala.

LIUBOV ANDREEVNA: Da, intr-adevar, m-am mai linis tit. (I se da paltonul si palaria.) Dorm bine. Ia lucrurile-mele, lasa! E timpul sa plecam! (Catre Ania): Copila mea, ne vom vedea curind Plec la Paris. Voi trai cu banii pe care i-a trimis matusa din Iaroslavl ca sa ne rascumparam livada. Traiasca matusica! Numai ca banii astia n-or sa tina prea mult.

ANIA: Nu-i asa, mama, ca ai sa te intorci in curind, in curind? Eu ma voi pregati, voi da examenul la liceu si apoi voi lucra, o sa te ajut. Vom citi impreuna, mama, fel de fel de carti, nu-i asa? (ii saruta miinile.) in serile de toamna vom citi carti multe si in fata noastra se va deschide o lume noua, plina de minuni (Visatoare.) Sa te-ntorci mamico, sa te-ntorci!

LIUBOV ANDREEVNA: Am sa ma-ntorc, comoara mea!' (O imbratiseaza.)

(Intra Lopahin. Sarlotta fredoneaza incet un clntec.)

GAEV: Ferice de Sarlotta! Ea poate sa cinte.

SARLOTTA (ia o legatura ce seamana cu un copil in fasa): Dormi, copilasul meu, nani, nani (Se aude plins de copil: „,ua, uaa') Taci, copilasul meu drag, sa fii cuminte f„Uaa! Uaa!') Tare mi-e mila de tine (Arunca balotul la loc.) Va rog sa-mi gasiti un loc undeva. Nu pot sa stau fara sa fac ceva.

LOPAHIN: iti vom gasi, Sarlotta Ivanovna, n-avea grija.

GAEV: Toata lumea ne paraseste. Varia pleaca. Acum nimeni nu mai are nevoie de noi.

SARLOTTA: La oras n-am unde sa stau. Trebuie sa plec (Fredoneaza.) Fie ce-o fi

(Intra Piscik.)

LOPAHIN: Uite si minunea pamintului!

PISCIK (gifiind):Ji, lasati-ma sa-mi trag sufletul Am obosit Dragii mei Dati-mi un pahar cu apa

GAEV: Iar ai nevoie de bani? Sluga dumitale! Fug sa scap de pacoste. (Iese.)

PISCIK: E mult de cind n-am mai fost pe la dumneavoas­tra (Catre, Lopahin.) Esti aici Ce multumit sint ca te vad Om cu mintea strasnica Poftim datoria. (ii da lui Lopahin bani.) Patru sute de ruble; mai ramin opt sute pa­truzeci

LOPAHIN (da din umeri nedumerit): Nu-mi vine sa cred ochilor. De unde ai luat banii?

PISCIK: Asteapta Mi-e cald O intimplare extraor­dinara: au venit niste englezi la mine pe mosie si au gasit in pamint un fel de lut alb (Catre Liubov Andreevna.) Si dumitale ti-am adus patru sute de ruble, preafrumoasa mea, scumpa mea (ii da bani.) Restul mai tirziu. (Bea apa.) Adineauri, in tren, un tinar povestea ca nu stiu care mare filozof sfatuia oamenii sa sara de pe acoperis „Sari!' spunea el. Aici e aici. (Mirat.) Ei, ce spuneti? Mai dati-mi -apa!

LOPAHIN: Si ce-i cu englezii?

PISCIK: Le-am arendat o bucata de pamint, de asta ar-

s, pentru douazeci si patru de ani Si acum, iertati-ma, nu am timp, trebuie sa alerg mai departe Trebuie sa ma duc la Znoikov, la Kardamonov Le sint dator la toti (Bea.) Va doresc sanatate Mai dau eu joi pe-aici

LIUBOV ANDREBVNA: Plecam chiar acum la oras, iar eu plec miine in strainatate

PISCIK: Cum? (Alarmat.) De ce la oras? Tocmai c-am va­zut toata mobila asta geamantanele Ei, las' ca nu-i nimic (Printre lacrimi.) Nu-i nimic Ce oameni destepti englezii astia Nu-i nimic! Fiti fericiti, Dumnezeu sa va ajute Nu-i nimic Totul are un sfirsit pe lumea asta (iisaruta Liubovei Andreevna mina.) Si daca va ajunge vre­odata vestea ca mi-am dat sfirsit ui, aduceti-va aminte de acest biet cal si spuneti: „A trait odata pe lume un trasnit un oarecare Simionov-Piscik fie-i tarina usoara!' Ce vreme minunata! Da! (Pleaca, puternic emotionat, dar se intoarce in aceeasi clipa si vorbeste din usa.) Dasenka va tri­mite salutari! (Iese.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ei, si acum putem pleca. Plec insa cu doua griji: mai intii boala lui Firs. (Uitindu-se la ceas.) Mai avem cinci minute

ANIA: Mama, pe Firs l-au dus la spital. lasa l-a trimis azi dimineata.

LIUBOV ANDREEVNA: Si a doua mea grija e Varia. Ea e obisnuita sa se scoale dimineata si sa lucreze. Acum, fara munca, e ca pestele fara apa. A slabit, e palida si plinge me­reu, saracuta de ea (Pauza.) iti aduci aminte, Ermolai Alexeici, ca visul meu era sa va vad casatoriti si lucrurile parca mergeau bine. (Sopteste ceva Aniei, face semn Sarlottei si amindoua pleaca.) Ea te iubeste si stiu ca si dumitale iti place. Nu pricep, atunci, de ce fugiti unul de altul! Nu in­teleg!

LOPAHIN: Sa fiu sincer, nici eu nu stiu. E ciudat Daca Daca mai e timp, sint gata chiar acum. S-o sfirsim odata! Simt insa ca fara dumneavoastra n-am s-o cer in casatorie.

LIUBOV ANDREEVNA: Minunat. Ne trebuie numai o clipa. O chem numaidecit

LOPAHIN: Avem si sampanie. (Priveste paharele.) Sint goale. A baut-o cineva. (lasa tuseste.) A dat-o gata.

LIUBOV ANDREEVNA (cu vioiciune): Foarte bine Noi ne ducem lasa, allez! O chem! (Spre usa.) Varia, lasa tot, vino aici. Vino! (Iese cu lasa.)

LOPAHIN (se uita la ceas): Da

(Pauza.)

(Dupa usa rtsete retinute, soapte, in sfirsit, intra Varia.)

VARIA (privind cercetator in jur): Ciudat, nu pot sa gasesc.

LOPAHIN: Ce cauti?

VARIA: I-am pus chiar eu undeva, dar nu tin minte unde.

(Pauza.)

LOPAHIN: Si acum unde ai de gind sa te duci, Varvara Mihailovna?

VARIA: Eu? La Rogulini M-am tocmit la ei ca sa le tin gospodaria Un fel de menajera, daca vrei

LOPAHIN: La Iasnevo? Sint vreo saptezeci de verste de-aici. (Pauza.) Asadar, s-a ispravit cu viata din casaasta

VARIA (privind lucrurile): Unde sa fie Sau poate i-am pus in cufar? Da, in casa asta nu mai am ce cauta

LOPAHIN: Eu plec chiar acum la Harkov, chiar cu tre­nul asta. Am multe treburi pe cap. In curte il las pe Epiho-dov L-am tocmit la mine.

VARIA: Ei, da, e bine!

LOPAHIN: Anul trecut, pe vremea asta — daca-ti mai aduci aminte — ningea! Acum e liniste si soare Numai ca e frig Pe putin trei grade sub zero.

VARIA: Nu m-am uitat. (Pauza.) De altfel, termome­trul e spart.

(Pauza.)

(O voce de afara dinspre usa): Ermolai Alexeici!

LOPAHIN (parca ar fi asteptat de mult chemarea asta): Da, vin numaidecit. (Iese grabit.)

(Varia, stind pe jos si punindu-si capul pe balotul cu rochii, plinge incet. Se deschide usa, intra Liubov An­dreevna.)

LIUBOV ANDREEVNA: Ei? (Pauza.) Trebuie sa plecam! VARIA (nu mai plinge; si-a sters lacrimile): Da, e timpul, maicuta! Cred c-am sa ajung chiar astazi la Rogulini. Numai de n-as pierde trenul.

LIUBOV ANDREEVNA (in usa): Ania, imbraca-te!

(Intra Ania, apoi Gaev, Sarlotta Ivanovna. Gaev poarta

un palton gros, cu gluga. Sestrlng servitoriii, vizitiii. Linga

lucruri se agita Epihodoc)

LIUBOV ANDREEVNA: Acum putem porni la drum.

ANIA (vesela): La drum!

GAEV: Prietenii mei, scumpii mei, dragii mei prieteni! Parasind aceasta casa pentru totdeauna, pot oare sa tac, sa ma stapinesc si sa nu exprim la despartire sentimentele care umplu acum toata fiinta mea

ANIA (il implora): Unchiule!

VARIA: Unchiule draga, nu trebuie!

GAEV (trist): Bila galbena la mijloc, in dubleu Uite ca tac

(Intra Trofimov, apoi Lopahin.)

TROFIMOV: Haideti, doamnelor si domnilor, e timpul sa plecam!

LOPAHIN: Epihodov, da-mi paltonul!

LIUBOV ANDREEVNA: Sa mai stau o singura clipa! Parca n-as fi vazut niciodata ce pereti are casa asta, ce ta­vane Acum privesc toate astea cu atita lacomie, cu atita duiosie

GAEV: Tin minte — aveam sase ani — ca de Sfinta Treime stateam la fereastra asta si ma uitam dupa tata, care se du­cea la biserica

LIUBOV ANDREEVNA: Ati luat toate lucrurile?

LOPAHIN: Cred ca da. (Catre Epihodov, imbracindu-se.) Vezi, Epihodov, sa fie toate in ordine pe-aici!

EPIHODOV (vorbeste cu glas ragusit): Fiti linistit, Er-molai Alexeici!

LOPAHIN: Ce-i cu glasul asta?

EPIHODOV: Am baut adineauri apa si nu stiu ce am inghi­tit.

IASA (cu dispret): Ce necioplit!

LIUBOV ANDREEVNA: Dupa plecarea noastra nu mai ra-mine nici un suflet aici

LOPAHIN: Pina la primavara!

VARIA (trage din balot o umbrela si o ridica de parca ar vrea sa loveasca in cineva. Lopahin se preface speriat): Vai de mine, ce te-a gasit? Nici nu ma gindeam.

TROFIMOV: Va rog sa va urcati in trasuri E timpul! Curind o sa soseasca trenul!

VARIA: Petea, uite-ti galosii! Erau linga geamantan. (Printre lacrimi.) Si ce murdari sint Si ce rosi!

TROFIMOV (punindu-si galosii): Sa pornim!

GAEV (puternic emotionat, li e teama sa nu plinga): Tren Gara Croise la mijloc, dubleu in colt

LIUBOV ANDREEVNA: Sa mergem!

LOPAHIN: Sinteti toti aici? N-a mai ramas nimeni? (In­cuie usa din stinga.) Aici sint depozitate lucrurile, trebuie sa inchidem. Sa mergem!

ANIA: Adio, casa. Adio, viata de odinioara!

TROFIMOV: Viata noua, te salutam! (Iese cu Ania.)

(Varia priveste camera si iese fara sa se grabeasca. Pleaca lasa cu Sarlotta, care duce un catel de lant.)

LOPAHIN: Asadar, pina la primavara Iesiti, doamne­lor si domnilor La revedere! (Pleaca.)

(Liubov Andreevna si Gaev au ramas singuri; de parca ar fi asteptat aceasta clipa, se arunca unul in bratele celuilalt si pling incet, de teama sa nu fie auziti.)

GAEV (desperat): Sora, sora!

LIUBOV ANDREEVNA: O, draga, scumpa, frumoasa mea livada! Ramii cu bine, viata mea, tineretea mea, fericirea-mea! Ramineti cu bine!

(Vocea Aniei chemind-o: „Mama'!)

(Vocea lui Trofimov, vesel, plin de elan: „A-u!')

LIUBOV ANDREEVNA: Sa mai privesc o ultima data pe­retii astia, ferestrele astea Prin odaia asta ii placea rapo­satei meje mame sa se plimbe

GAEV: Sora, sora!

(Vocea Aniei: „Mama!')

(Vocea lui Trofimov: „A-u!')

LIUBOV ANDREEVNA: Venim!

(Ies.)

(Scena e goala. Se aude cum se incuie usile, apoi cum pleaca trasurile. Se face liniste. Linistea e strabatuta deodata de-zgomotul surd al toporului, care loveste un pom. Suna stin­gher si trist. Se aud pasi. Se arata pe usa din dreapta Firs. E imbracat ca intotdeauna, in haina si jiletca alba; in picioare pantofi. E bolnav.)

FIRS (se apropie de usa si o incearca): E incuiat. Au ple­cat (Se asaza pe divan.) M-au uitat. Nu face nimic Am

sa stau aici putin Sint sigur ca Leonid Andreici iar nu si-a luat blana, a plecat cu paltonul (Ofteaza, preocupat.) Daca n-am fost cu ochii pe el! Asa-i tineretea! (Bombane ceva de neinteles.) Viata mea a trecut de parca nici n-am trait (Se culca.) Am sa ma intind putin. Nu ti-a mai ra­mas nici un pic de putere, nici un pic Eh, un tiriie-briu! {Sta nemiscat.)

(Se aude un zgomot departat, ca din cer, ca sunetul unei coarde care plesneste, un sunet trist, stingindu-se incet. Se face tacere, se aude numai cum departe, in livada, toporul loveste in visini.)

Cortina






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1820
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site