Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Apa vie, apa moarta

Carti

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Howard Philips Lovecraft - ZEII CEILALTI
Piata de pacate
Imparatul mustelor de William Golding
Palimpsest - Personaje
Apa vie, apa moarta
RADU PREDA - JURNAL CU PETRE TUTEA
ZIDUL
EROSTRAT
COPILARIA UNUI STAPAN
Singur pe lume


Apa vie, apa moarta

Inainte de a se lansa cu viteza in defileul ce cobora spre Fundatica, nea Gica, soferul ziarului, se intoarse zambind spre mine:




— Cine stie ce mai gasim acum in Fundatica?! Nu de alta, dar locul asta pare plin de minuni…

Am dat sa-i raspund, dar hartoapele din drum m-au facut sa-mi inghit vorbele. Si apoi nu prea am mai avut vreme de vorbit, pentru ca drumul, care mi se paruse interminabil asta-iarna, l-am facut acum in numai cateva minute. Totul era inverzit in jurul nostru si, o data ajunsi langa bar, abia l-am recunoscut, acoperit peste tot cu iedera voinicului.

Solovastru, cu aceleasi haine pe care le stiam de asta-iarna, desi acum eram in plina vara, ne astepta pe treptele din fata barului. Privi pe furis in jur, apoi se apropie cu pasi repezi de masina. Se urca grabit in spate, apoi ii spuse soferului:

— Ia-o repede inainte! Nu vreau sa fim vazuti unde mergem. Iti spun eu, pe drum, ce si cum.

Dupa ce ii explica pe unde sa o ia, ma inghionti discret in coaste:

— Seful ala al vostru nu ti-a dat nimic pentru mine?

I-am intins in sila 50 de euro, avertizandu-l:

— A zis ca, daca nu ma intorc cu un reportaj pe cinste, sa ti-i iau inapoi.

A zambit stramb, apoi, dupa ce i-a dosit adanc undeva intr-un buzunar, a spus:

— Eu va dau subiecte ca lumea! Ce vina am eu ca voi nu vreti sa scrieti despre ele?

Dupa vreo doi kilometri s-a ivit un drumeag spre stanga si Solovastru i-a facut lui nea Gica semn sa o coteasca. Pe urma s-a intors spre mine si a inceput sa imi vorbeasca ferit, de parca ar fi fost numai urechi dusmanoase in jur:

— Uite, acolo este Rapa Dracului… Nimeni nu a vrut sa isi faca casa pe aici… Ti-am mai spus ca is locurile spurcate, noaptea se vad lumini si se aud zgomote. De parca ar mesteca dracii sufletele pacatosilor…

De dupa un palc de copaci se ivi o casuta mica, garbovita si innegrita de vreme. Solovastru arata spre ea:

— Numai nea Benga si baba lui au inima sa stea pe aici. Dar la ce sa te astepti de la unul cu numele lui?

Probabil ca am facut o figura nedumerita, asa ca nea Gica, mai umblat prin locurile astea, se simti dator sa ma lamureasca:

— Pe aici, la Dracu’ i se mai zice si Benga…

Am vrut sa mai cer lamuriri, dar nu am mai apucat, pentru ca masina a oprit brusc in fata portii. Sprijinit de ea sau, poate, sprijinind-o sa nu cada, statea un mosneag. Parea sa aiba vreo suta de ani, asa arata de batran si incovoiat de vremuri. Parul valvoi, netuns cine stie de cand, sprancenele dese, crescute mult peste ochi, il faceau sa para aidoma unui spiridus paznic peste comori.

Solovastru cobori inaintea noastra si din unul dintre nenumaratele lui buzunare scoase o sticla cu ceea ce parea a fi rachiu drept. La vederea ei, mosul se inviora si fata i se lumina toata ca si cum ar fi intinerit dintr-o data cativa ani. De langa casa, un caine slab si negru hamai spre noi de cateva ori, neconvins, apoi rapus de caldura se ascunse in umbra unui sopron si tacu.

Tinand sticla in fata ca pe un steag de pace, Solovastru se apropie de batran:

— Buna ziua, nea Benga! Ce mai faci?

— Ha? intreba batranul, cu ochii la sticla.

— Lasa, lasa, nu te mai preface ca nu auzi, spuse Solovastru tare si se intoarse spre noi. Aude ca un flacau, dar ii place cateodata sa faca pe surdu’ numai asa, ca sa-si planga singur de mila…

Tot cu ochii la sticla, batranul ne deschise poarta si ne pofti in ograda. Langa casa, asezata in partea umbrita, o masa si doua bancute, la fel de vechi si innegrite de vreme ca si casa, parca ne imbiau la odihna.

— Sevastita! striga batranul cu o voce mai puternica decat te-ai fi asteptat. Sevastita, ia adu tu niste pahare aici…

Din casa se auzi o miscare, apoi un zanganit de pahare. Usa se deschise, dar nu iesi nimeni.

— Le-am pregatit, dar vino tu si le ia…, se auzi o voce tanara si cristalina.

— Sevastita! – vocea batranului capata un accent amenintator, dar din casa nu se mai auzi nici o miscare.

— Nu vin, na, ca mi-e rusine sa ma vada oamenii astia asa…

Batranul Benga privi mai intai la noi, apoi se rasti spre usa deschisa:

— Sevastito! Cand oi veni si-oi pune corbaciu pe tine, n-o sa mai poti iesi in sat de rusine o luna intreaga. Adu odata paharele alea si nu ma fa de ras.

Cu fereala, privind in jos stingherita, o codana ca la 17-18 ani, cu capul imbrobodit intr-o basma groasa, iesi din casa si ne puse cateva pahare pe masa.

— Buna ziua, nana Sevastita, o saluta Solovastru cu respect si desfacu sticla in timp ce imi facea cu ochiul, aratand spre ea. Dar stai aici, sa bei cu noi un pahar…



Codana privi scurt spre batranul Benga, dar, cum acesta, cu ochii la sticla, nu spunea nimic, ridica din umeri si se aseza langa noi. Priveam lung la ea si nu pricepeam de ce Solovastru mi-o tot arata din ochi. O codana ca toate codanele, crescuta in cotloanele salbatice ale muntilor si, dupa cate se vedea, cam salbatica si nu prea scoasa in lume.

Solovastru umpluse intre timp paharele; dupa ce am ciocnit cu totii si am dat paharele peste gat, s-a intors spre batran.

— Nu vrei sa ne spui, nea Benga, cum s-a intamplat cu oamenii aia… care au mas saptamana trecuta la mata.

Batranul privi urat la codana, care incepuse sa chicoteasca, si nu prinse a vorbi pana nu mai goli un pahar.

Se sterse tacticos la gura si abia apoi incepu sa vorbeasca:

— Apoi, ce sa mai spui, mai baiete draga, ca uite ce rusine patii acu’, la batranete. Si nu mi-e de ajuns ca ma stie tot satu’, acu’ mi-ai mai adus si pe domnii astia de la oras sa auda si ei cum m-am facut de ras…

Solovastru se pare ca isi cunostea bine omul, pentru ca, asa, ca prin minune mai scoase o sticla cu rachiu si o scutura bine sa i se vada margelele inainte de a o aseza pe masa.

— Uite, impinse el sticla spre batran, asta ca sa mai ai si dumneata de dat cate un gat cand ti-o fi prea rusine… Sa mai uiti.

Batranul privi lung la sticla, cantarind-o parca din ochi. Dintr-o data, se hotari si cu o miscare iute o puse sub masa, ascunsa vederii, privindu-ne apoi nevinovat, ca si cum ne-ar fi indemnat sa uitam de ea.

Tusi usor ca sa isi dreaga vocea si ii facu semn lui Solovastru sa umple iar paharele. De data asta isi muie numai usor buzele in rachiu si apoi incepu molcom sa povesteasca:

— Cum sa va zic io voua? Acu’ vreo saptamana, asa mai pe inserate, stateam cu muierea mea aici, pe prispa, si ne uitam la oratanii. Tocmai le dadusem de mancare si asteptam sa intre in cotet, sa le inchid. Noi, draga domnule, se intoarse el spre mine, nu avem electrica aici, si gazul e scump, asa ca aprindem lampa cat mai tarziu. Oricum, se inserase bine cand au venit oamenii aia, si nu i-am vazut prea bine. Pareau un fel de nemti, japonezi, straini erau sigur, ca nu prea le intelegeam io vorba, mai mult din semne am priceput ca li s-a stricat masina. O lasasera acolo, cam pe unde o aveti si voi, numai ca era mai mare si mai alba, rotunjita parca, cu tot felul de luminite pe ea. Nu am priceput eu bine ce voiau, tot aratau spre fundul gradinii, unde incepe Rapa Dracului, pana cand le-am spus sa se duca, sa-l ia si pe Dracu’, daca vor, si sa ma lase sa ma culc, ca se facuse tarziu. Nu stiu ce Uciga-l toaca au cautat ei, ca au duduit toata noaptea si au facut o gramada de gropi, noroc ca nu semanasem nimic pe acolo. Dimineata, cand m-au trezit, pareau mai bucurosi si ma tot indemnau sa iau doua bidoane. Am zis ca o fi ceva bautura de-a lor, cum mi-au lasat si nemtii aia de anul trecut pe care i-am lasat o saptamana sa isi puna cortul langa casa. Dar asta, dupa ce ca era putina, nici nu se putea bea de amara ce era. Am gustat-o si am scuipat-o indata pe jos, de era sa se strice aia de atata ras. Apoi unul pe care il intelegeam mai bine mi-a zis o prostie cat el de mare: ca in bidoanele alea nu e rachiu, ci asa, un fel de apa vie si apa moarta, cum am auzit io prin povesti cand eram prunc. Am vrut sa le zic vreo doua, dar s-au urcat repede in masina aia a lor si cat ai clipi din ochi nu am mai vazut-o, parca s-ar fi inaltat la cer, nu alta. Apa moarta, dupa cate m-am priceput eu ca ziceau ei, cica era sa iti dai pe bube si alte rupturi de oase, iar apa vie, daca se intampla un necaz mai mare, oricum nu i-am inteles eu prea bine ce voiau sa zica. Le-am pus in camara, cu gandul sa le incerc mai spre seara, si am plecat la coasa, ca am un loc dincolo de Rapa si ma gandeam sa nu imi ramana necosit, ca anul trecut, cand nu am putut sa ma misc toata vara din pat de junghiuri si am pierdut bunatatea de fan. Cand ma intorc eu spre seara de la cosit, baba mea, nicaieri. Strig eu in sus, strig eu in jos, baba, nimic. Na, drace, mi-am zis eu, ori au venit nemtii aia dupa ea sa mi-o ia si sa mi-o fiarba, sa o faca mai frageda, ori au luat-o dracii sa o puna in loc de talpa iadului. Cum ma invarteam eu amarat prin batatura, ca uite am ramas singur la batranete, numai ce aud dinspre camara un chicotit, asa, ca de fetiscana. Deschid eu usa, si acolo, printre cratite si oale, se ascundea Sevastita, hlizindu-se ca proasta in broboada. Ce-ai facut, toanto? am intrebat-o eu, dar aveam asa o banuiala. Trasese cu urechea la ce vorbisem eu cu nemtii aia si, cum am plecat la coasa, tusti la bidoane sa le incerce ea prima. A turnat in ea la apa vie pana a intinerit de a ajuns ca acum. Noroc ca am venit la vreme sa o opresc, ca altfel ajungea copil de tata, de trebuia acum sa ii caut si doica prin sat. Am mai prabaluit si io un pic din bidoanele alea, noroc ca am apucat sa imi dau cu apa moarta pe spate, de m-a lasat cu totul vatamatura care ma tinea de cand am cazut acum cativa ani din car, ca toanta asta a mea, buiaca ca toti astia tineri, s-a impiedicat pana la urma de bidoane si le-a varsat cu totul…

Am privit spre Sevastita, care radea vinovata, ascunzandu-si gura in broboada, apoi am privit la Solovastru, clatinand cu indoiala din cap.

Solovastru se intoarse spre batran:

— Dar bidoanele alea macar ti-au mai ramas?

— Ramas, sigur ca au ramas. Am zis sa le tinem noi, ca tare erau faine. Sevastita, ia du-te tu si le ada sa le vada domnii…

Sevastita ramasese cu mana la gura, privind nauca de la unul la altul.

Vazand cum privim toti la ea si asteptam un raspuns, intr-un tarziu ingana cu voce pierita:

— Ieri-dimineata, dupa ce ai plecat la coasa, au trecut pe drum un domn si o doamna intr-o masina. Erau din Bucuresti si m-au intrebat daca nu le pot vinde niste lapte…

Batranul se lovi cu mainile peste genunchi, intr-un gest de disperare:

— Le-ai dat bidoanele? Pai, ce ti-am spus eu tie, sa ai grija de ele?

In fata tacerii incapatanate a Sevastitei, batranul ridica ochii spre cer ca si cum l-ar fi luat martor, apoi se intoarse plin de obida spre noi:



— Uite asa ma chinui cu toanta asta a mea de saptezeci de ani. Un pic de minte nu are si toate le face numai pe dos, de parca o impinge Necuratu’…

Am pufnit suparat si am dat sa ma ridic in picioare sa plecam, cand nea Gica imi dadu un ghiont, aratandu-mi ceva in ograda. La inceput nu mi s-a parut nimic deosebit, dar apoi, vazand incotro privea soferul, m-am uitat si eu mai atent. Pigulind cu grija dupa boabe, se apropia de noi cu pasi masurati un gascan bine facut.

— La dracu, am soptit in barba.

Am luat pe pipaite, cu ochii tinta la oratanie, un pumn de grau din sacul de langa noi si l-am aruncat spre gascan. A inceput sa ciuguleasca cu pofta, privindu-ne din cand in cand cu ochi albastri si banuitori.

Un gascan ca toti gascanii, numai ca pe gatul lui scurt si gros erau trei capete care ciuguleau pe rand din graul aruncat pe jos, pe cand celelalte doua ne priveau suspicioase ca si cum ne-ar fi suspectat ca vrem sa-i luam mancarea.

Vazandu-ne cum privim gascanul, batranul arata scarbit spre el:

— Ia uitati-va ce a fost in stare sa faca pana am venit eu de la cosit! A taiat doua gaste si un gascan, le-a lipit la toate capetele pe gatul gascanului, le-a spalat cu apa moarta, apoi i-a dat sa bea apa vie. Cica era curioasa daca va face oua ca gastele sau va calca celelalte gaste cum facea inainte gascanul…

Alunga posac de langa noi gascanul, care, total nepasator la felul cum arata, sasai furios cu toate trei capetele spre el inainte de a se indeparta.

— Asta nu ar fi nimic, dar de cand are trei capete nu mai doarme ca toate orataniile, sasaie mereu cat ii noaptea de lunga, ca il aud prin somn; ba, am inceput si sa-l visez de-o vreme… Si in vis parca se face tot mai mare, de parca ar fi ca un balaur din ala din povesti, imi goleste dintr-o inghititura tot hambarul si pe urma sasaie urat la mine, cica sa-i mai dau… Nici nu ma mai pot hodini bine noptile de raul lui…

Se intoarse spre Sevastita sa o certe, dar vazand-o cum sta chircita cu capul intre umeri dadu numai din mana a lehamite.

Am ramas fara grai; langa mine Solovastru zambea cu gura pana la urechi si cred ca se pregatea sa imi mai ceara niste bani, dar m-am facut ca nu il bag in seama. Mosul, vazand ca noi toti eram ocupati sa privim gascanul, mai umplu un rand de pahare. Eu m-am ridicat incet in picioare si i-am facut semn lui nea Gica sa se ridice si el. Mi-am dres vocea si, incercand s-o fac sa imi sune cat mai natural, m-am adresat batranului:

— Noi mergem pana la masina sa aducem un aparat de fotografiat si o masinarie sa se inregistreze ce vorbim… Pana mai stam noi de vorba, il trimitem pe domnul Solovastru sa aduca cateva sticle de rachiu din asta drept de care iti place dumitale… numai sa ne spui cum s-a intamplat totul de-a fir a par… O sa-i zic sa aduca si ceva de mancare pentru s-ar putea sa dureze ceva mai mult…

Auzind de rachiu batranul se ridica si el, cu ochii dintr-o data atenti, si privi spre Solovastru:

— Apoi, draga domnule, sa aduca numai rachiu, ca de mancare mai gasim noi vreo oratanie sa o taiem, ca nu suntem asa de saraci, chiar daca suntem aici la capatul lumii, unde si-a intarcat Dracul copiii…

L-am luat cu noi pe Solovastru si l-am trimis sa aduca de unde o sti el inca vreo trei, patru sticle de rachiu drept; m-am facut ca nu aud cum bombane ca „alea trebuie sa le platiti separat, ca is destul de scumpe, si io nu gasesc sticlele de rachiu pe marginea drumului sau in pomi!“.

In ograda, batranul Benga tocmai tipa la Sevastita sa se miste odata si sa ne pregateasca ceva de mancare. Si sa se miste mai repede, ca destule prostii facuse pana atunci. Tremurand tot de emotie, am ajuns la masina si m-am asezat pe bancheta din spate sa-mi revin: in sfarsit dadusem lovitura! De data asta avea sa iasa un reportaj pe cinste! Am verificat daca am film in aparat, daca banda casetei din reportofon este trasa la capat, apoi ne-am intors la batran. L-am pus iar si iar sa povesteasca intamplarea, pana cand a obosit si i s-a facut lehamite. S-a mai inviorat putin cand l-a vazut pe Solovastru venind cu patru sticle la gatul carora rachiul drept facea margelute aurii, dar tot nu a mai vrut sa continuam pana nu mancam de pranz, mai ales ca dinspre bucataria de vara venea un miros imbietor. Am vrut sa merg macar sa ii fac cateva poze gascanului, dar batranul era neinduplecat: dupa ce mancam! Impiedicandu-se mereu – acum eram convins ca de fapt inca nu era obisnuita cu noul ei corp tanar –, nana Sevastita ne puse pe masa o tocanita grozav de gustoasa si o mamaliga aburinda. Am inceput sa mancam ca lupii, rontaind cu pofta oasele, pe care le aruncam apoi cainelui negru, care se mai inviorase nitel si se invartea pe langa noi prinzandu-le din zbor cu dexteritate. Abia dupa ce ne-am potolit putin foamea, printre imbucaturi, batranul Benga ne-a marturisit:

— O fi Sevastita mea impiedecata, dar face o tocana de gasca ca nimeni alta in sat…

Nea Gica ma privi lung:

— Sper numai ca nu a taiat gascanul ala ciudat de care avem noi nevoie…

M-a sagetat un junghi prin inima, dar batranul Benga ne-a linistit:

— O fi proasta Sevastita mea, nu zic nu, dar nici chiar asa…

Se uita dupa ea si, nevazand-o prin apropiere, striga:

— Sevastito! Ia fa-te incoa si adu si balaurul ala cu trei capete cu tine, ca domnii vor sa-i faca poze. Poate ti-or face si tie una, sa-ti ramana de aducere-aminte, ca cine stie cat te-o mai tine si pe tine tineretea asta…

De cum am vazut-o pe nana Sevastita aparand de dupa coltul casei, acoperindu-si vinovata gura cu broboada, am stiut ca ceva nu-i in regula. Si-a dat seama de asta si batranul, ca intrebat-o grabit:



— Acu’ ce-ai mai facut, toanto?

Vazand-o cum il privea cu ochii mari si fara sa spuna nimic, batranul se plesni cu mainile peste genunchi a neputinta:

— Ai taiat gascanul, naroado!

Sevastita dadu numai din cap si scanci cu o voce subtire ca de fetita:

— Pai, nu ai zis tu ca nu mai poti dormi noaptea de raul lui? Acu’, l-am taiat… Ai scapat de el, gata…

— Domnii astia voiau sa il traga in poza… Acu’ ce-or sa mai fotochipeze?

Sevastita se hlizi si se rasuci pe calcaie:

— Pai, sa ma fotochipeze pe mine, ca uite ce tanara si frumoasa is!

Dinspre Rapa Dracului se auzira cateva scrasnete, si pamantul paru ca se misca usor.

— Taci, toanto, facu batranul moale. Nu auzi ca rad dracii de tine?

Am ramas in gospodaria batranului Benga pana spre seara, doar-doar vom mai gasi ceva, vreo urma palpabila a trecerii „nemtilor“ prin sat. Cum era de asteptat, nu am mai gasit nimic.

Ne-am luat intr-un tarziu ramas-bun si am pornit-o spre masina. Solovastru se tinea cu mana de buzunarul unde banuiam ca ascunsese banii.

— Io nu va dau nici un ban inapoi, asa sa stiti. Ce vina am eu ca ati mancat probele?

Vazand ca mergem amarati si nu spunem nimic, capata curaj:

— Si mai trebuie sa-mi platiti si patru sticle de rachiu drept! Ca de la Benga slaba speranta am sa le mai iau inapoi.

Tot drumul inapoi spre oras, spre civilizatie, eu am tacut morocanos, iar nea Gica, fin psiholog, mi-a respectat tacerea. Din cand in cand, ofta si privea inapoi spre locul unde banuia ca ar putea fi Fundatica. Intr-un tarziu, chiar inainte de a intra in Brasov, nu m-am mai putut abtine si l-am intrebat:

— Da’ ce te framanta, ne-a Gica, de te tot uiti asa cu jind inapoi?

Soferul depasi cu grija un camion, apoi se intoarse oarecum rusinat spre mine:

— Ma tot gandesc la fetiscana aia…

— Care fetiscana? am facut eu pe nedumeritul.

— Ei, care? Sevastita, care alta…

— Ce-i cu ea?

Nea Gica mai conduse un timp cu ochii la sosea, apoi spuse plin de obida:

— Nu ai vazut cum i se miscau ochii in cap? Un semn astepta, si ar fi venit dupa mine. Ca batranului tot nu ii era de nici un folos, asa tanara cum era…

Am privit mai lung la nea Gica: avea la vreo cincizeci de ani, dar uite, al dracului, unde ii stateau gandurile. Mi-am ascuns un zambet si l-am intrebat, cat de serios am putut:

— Pai, de ce nu i-ai facut semn atunci? Cred ca mosul era chiar bucuros sa scape de o asemenea pacoste… Ti-ar fi dat-o tot fuga…

Soferul tusi incurcat si dupa un timp spuse:

— Acu’, ca era impiedicata nu ar fi mare lucru, s-ar fi obisnuit ea cu timpul sa mearga drept. Dar ma gandesc: daca mosul avea dreptate?

— Cu ce sa aiba dreptate? am intrebat eu nedumerit.

— Daca efectul la apa aia vie pe care a baut-o nu tine prea mult, si intr-o dimineata ma trezeam cu o hoasca de o suta de ani in pat, ce ma faceam eu pe urma cu ea?

Cand ne-am despartit, o ora mai tarziu, inca mai dadea din cap neconvins daca a facut bine sau nu.

Cat despre mine, ce sa mai zic? Eram la al doilea reportaj ratat la Fundatica, dar va trebui sa mai ratez multe si sa mai treaca ceva timp pana ce aveam sa ma conving ca seful meu nu este un paranoic si ca acolo, undeva intre barul lui Solovastru si Rapa Dracului, chiar se intampla lucruri ciudate.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1051
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site