Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


O CARTE CU PITICI SI PENTRU ,,PITICI”

Carti

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PUTERI SI STRATEGII
LAMURIRI ASUPRA EDITARII PUBLICISTICII DIN 1882— 1883 SI 1888- 1889 – MIHAI EMINESCU
EROSTRAT
RADU PREDA - JURNAL CU PETRE TUTEA
Imparatul mustelor de William Golding
Max Blecher - INTAMPLARI DIN IREALITATEA IMEDIATA
Palimpsest - Personaje
Iepurasii ranjesc
ZIDUL
Piata de pacate

O CARTE    CU PITICI SI PENTRU ,,PITICI”

Slavco Almajan, poet reprezentativ al generatiei sale, autor printre altele si al unui interesant roman-parabola, ,,Noaptea de hartie”, a publicat la Editura ,,Libertatea” o surprinzatoare carte de poezii pentru cei mici: ,,Piticii au uitat sa creasca”.




Nimic socant in aceasta optiune a poetului pentru ,,lumea piticilor” intrucat numele sau se afla deja inscris pe copertile unor manuale pentru clasele mici.

Dintotdeauna scriitorii, sa-i numim doar pe Ion Creanga, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Jaques Prevert, Ana Blandiana, Saint-Exupery si-au amintit ca au fost copii, si drept urmare au pus mana pe o raza de soare, si tot jucandu-se cu ea pe coala de hartie, smulsa din aripa unui porumbel de zapada, au pus literele sa se zbenguiasca si, uite asa, au aparut niste pagini nemuritoare. Chiar ursuzul de Brancusi, rostea, cu glasul sau de intelept ca in clipa cand nu mai esti copil sau nu te mai copilaresti esti aproape mort.

Iata ca si Slavco Almajan s-a strecurat tiptil in lumea minunata a celor mici, a piticilor care au ramas copii, uitand sa creasca, si privindu-i printre perdelele unui nor ce a fugit de teama curcubeului ne povesteste ce vede. Sa vezi si sa nu crezi! Atatea si atatea intamplari, care mai de care nastrusnice, unele adevarate minuni, caci cine nu stie cate mai ace un copil.

In primul rand el face ceea ce nu face omul cel intreg la minte, cu atata intelepciune adunata de-alungul anilor. El poate zbura fara aripi, fiindca e si mai usor decat o pasare, poate sa stea de vorba cu crocodilul deoarece nimeni nu poate sa faca vreun rau unui pitic de-o schioapa, ori sa se imprieteneasca cu o girafa care vede totul din turnul ei de observatie, inalt cat Turnul Eiffel. E o lume mirifica, cu personaje dintre cele mai surprinzatoare, umanizate, la fel ca si la Emil Girleanu, cu trasaturi fizice si morale ca ale noastre; de aceea nu ne miram cand omul de zapada tanjeste dupa dulciuri, iar iepurasul se amorezeaza, pierzandu-si capul, de o iepuroaica bine crescuta ca proportii fizice.

De data aceasta Slavco Almajan paraseste, pentru un moment, in mod deliberat, meditatia profunda asupra existentei cu evidente sugestii filozofice, strabatand cu sacul de poezii in spate zonele mai putin inalte, mai domoale ale ludicului si ale paradoxurilor naive.

A inventa (a scrie pentru copii) este un gest firesc pentru un om cu sufletul nealterat inca de angoase si esecuri cotidiene (NIMIC MAI NATURAL DECAT O POEZIE NATURALA). Inventivitatea verbala, verbul poetic debordant, imaginatia creatoare, constructiva, reprezinta acel ,,fir rosu” care strabate paginile acestei carti, unica in felul ei.

Premisa de la care pleaca autorul este destul de transparent exprimata: fiecare om e si un copil. Printre jocuri lingvistice suculente (care amintesc de experientele poetice ale lui Nichita Stanescu din     ,,Carte de citire, carte de iubire si Marin Sorescu din ,,Unde fugim de-acasa), printre numaratori hazlii ale zilelor saptamanii, printre interogatii practice despre lucruri care se cer intr-un fel explicate, printre atatea nastrusnice personaje, poetul are revelatia unor adevaruri vii, care raspund unor scopuri instructive, educationale. De un farmec aparte este poezia cu care se deschide cartea, intitulata ,,Numaratoarea imposibila”. Intrebarile denota inteligenta si sporesc sensibil bagajul de cunostinte ale celor mici: ,,Orice intrebare are aripa/ Si zboara printre stele-n convoi/ Iar numai o singura clipa/ Intrebarile se-aseamana cu noi” (,,Intrebarile gemene”).

Ludicul apare ilustrat in mai multe ipostaze; fie comune, fie de natura mai generala. Autorul parca se afla in fata unui joc puzzle modificandnd permanent structura imaginilor in mod aleator. Astfel el ne vorbeste despre o vanatoare (imaginara) a unui crocodil somnoros ori a unui leu dresat, ,,ce-si scrie numele cu laba stanga”, pune in miscare un tren cu roti de ceara sau un vapor plin cu versuri; iar la sfarsit totul sa fie sters cu buretele, semn ca jocul nu se incheie ci se reia de la inceput.




Planeta in care se petrec atatea minuni, si in care se povestesc o sumedenie de lucruri in fond plauzibile, este planeta copilariei eterne.

Autorul redevine copil ca toti ceilalti.

Un fel de pitic care a uitat sa creasca. Iata de ce omul de zapada vorbeste, exprimandu-si dorinta de a vedea o vitrina cu dulceata, iata de ce unui melc ii crescura in casa un brad pitic si o aluna etc. E atata harababura in aceasta lume iluzorie, atita sete de isare si vointa de cunoastere, incat nu putem ghici niciodata ce ,,intorsatura” neasteptata vor lua faptele.

Finalurile poeziilor romin deschise oricaror interpretari, incat, cu putina imaginatie, si dexteritate in mestesugirea ,,cuvintelor potrivite”, fiecare cititor poate continua la infinit acest joc candid, sugestionat fiind de insasi verva autorului.

Scrisul pentru copii este un lucru dificil, deoarece cere mestesug de artizan si, mai presus de toate, multa credibilitate; caci este imperios necesar sa-l determini pe micul cititor sa creada toate. Cu minunatiile pe care i le spui sa-l convingi din prima clipa ca spui pur adevar, atit de necesar pentru aceasta lume mirifica a copilariei. Si, nu in ultimul rind, vorbele tale terbuie sa fie pline de tilc, moralizatoare, educative, dar totul pe un ton glumet, de joaca, de veselie. Viata insasi e un vis adevarat, ceea ce sugereaza ca totul e posibil. Aceasta lume a posibilitatilor deschise da aripi de vis si de simtire. Alte personaje, care de care mai ciudate, se perinda prin fata noastra; elefanti inaripati, protaci care si-au inghitit trompeta, gandaci care si-au uitat urechea in iarba, pitici care au uitat sa creasca.

Si toti acestia isi uita parca rolurile cu care au fost investiti initial si inventeaza ,,fara text si fara masca” pentru ca tara in care locuiesc ei ,,nu-i decat o carte” de poezii.

,,Piticii au uitat sa creasca” de Slavco Almajan se constituie ca un abecedar de zambete si intamplari, de glume, jocuri si invataminte, este o carte pentru mari si mici, pentru pitici si parinti, o bucurie a sufletului si a mintii. Si nu trebuie uitata contributia grafica a talentatului Doru Bosioc, mereu inspirat, ,,copilarindu-se” si el, in numele farmecului acestei varste de aur.

Piticii au uitat sa creasca reprezinta nu numai o reusita editoriala, ci si un bun spiritual al nostru, al tuturora.

Piticii au uitat sa creasca este un semn de mirare intre plus si minus infinit. Altfel spus, o reusita deosebita care aduce lumina in inimile celor mai tineri cititori.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 611
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site