Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


VIABILITATEA, VIRTUTILE SI UTILITATEA COMPARATISMULUI LITERAR

Carti

+ Font mai mare | - Font mai mic




VIABILITATEA, VIRTUTILE SI UTILITATEA COMPARATISMULUI LITERAR

Intre studiile literare care au ca obiect creatiile de seama ale unor scriitori romani si sarbi, urmarind temele, motivele, universul ideatic si procedeele artistice in convergenta dar si in diferenta lor specifica, lucrarea Marinei-Puia Badescu, intitulata ,,Ion Luca Caragiale si Branislav Nušić, aparuta in anul 1998 la Editura ,,Libertatea din Panciova detine un loc inconfundabil. Autoarea si-a propus sa analizeze in paralel activitatea si opera literara, in special comediografia lui I.L. Caragiale si B. Nušić, autori ai caror existenta biografica si creatie, desi desfasurate in teritorii geografice si lingvistice diferite, raman legate de realitatile aceleiasi epoci istorice, adica de cea de a doua jumatate a secolului trecut si inceputul acestui secol. In plus ei apartin unei zone geografice cu unele mentalitati si moravuri apropiate, adica sud-estului european.




Studiul amintit, la origine o teza de doctorat, este asadar unul de literatura comparata, conectat la exigentele unei cercetari moderne de acest tip. Vrem sa spunem prin aceasta ca el este eliberat de prejudecatile mai vechi ale metodei sursologice pozitiviste care cauta in spatele oricaror asemanari influente ori se angaja in depistarea fastidioasa a izvoarelor, vazand opera ca efect mecanic al unei cauze externe. In locul acestora, noua orientare a comparatismului literar stabileste paralelisme, omologii create de temperamente artistice aflate in relatie de afinitate care raspund unor stimuli, adica unor conditii sociale, istorice, economice, culturale similare. Nu inseamna insa ca va fi ignorat cu totul cadrul istoric, social, politic si mental exterior. Altfel, asemenea maniere de cercetare, cu toata modernitatea ei s-ar intoarce la atitudinea romantismului care, reducand creatia la genialitatea creatoare, gasea pana la urma universuri literare genii nascute ex nihilo.

Observand asadar in urma lecturii repetate analogii multiple ale creatiei comediografice a celor doi autori, Marina Puia-Badescu procedeaza metodic, examinand intr-o lunga introducere, alaturi de conceptele utilizate, contextul operei. Ea ne propune o analiza istorico-sociologica in cursul careia e precizata intai de toate dezvoltarea istorica asemanatoare a Romaniei si Serbiei incepand cu primele decenii ale secolului al XIX-lea si terminand cu primul razboi mondial. Iesite din orbita Imperiului Otoman, cele doua state opteaza pentru occidentalizare, pentru modernizarea capitalista posibila prin efectuarea reformelor politice, institutionale, economice si culturale. De remarcat este evolutia aproape identica a vietii lor culturale in special prin receptarea creativa a romantismului literar, prin constituirea si extinderea retelei de invatamant, a teatrului, presei, istoriei nationale, prin crearea bazelor unei literaturi nationale, legata de realitatile vietii interne. Maturizate deplin prin anii 1877-1878, literaturile celor doua tari vecine inregistrate acum a doua generatie de mari creatori ilustrand epoca de apogeu, adica a marilor clasici, din randul carora fac parte I. L. Caragiale si B. Nušić.

In critica romaneasca s-a discutat indelung despre preluarea grabita, superficiala a formelor occidentale. In aceasta perioada de tranzitie, fapt care a dat nastere inca pe atunci la cunoscuta critica maioresciana a formelor fara fond. In aceasta preluare grabita Emil Cioran vedea insa o legitima sete a acelei generatii romanesti de a se inscrie in istorie prin salt. Contextul a adus cu sine si mentalitati ori moravuri opuse modernitatii, unele din ele aflandu-si explicatii istorice care tin de spiritul sud-est european. Problematica socio-istorica este comuna existentei biografice a lui I. L. Caragiale si B. Nušić si a avut ca repercusiune aparitia de universuri imaginare analoge: „Aproape perfect contemporani, cei doi autori reflecta in opera lor principalele probleme cu care se confrunta viata in Serbia si Romania de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru: procesul de occidentalizare, dezvoltarea statului burghez si tensiunele antimonarhice, dezvoltarea burgheziei si consecintei acestei situatii in planul vietii sociale, culturale si morale. Inregistram in opera celor doi autori preocuparea de a surprinde si de a semnala marile probleme cu care se confrunta omul in raporturile lui cu epoca. Conformatia morala a indivizilor, idealurile sau problemele epocii, implicatiile sociale ale vietii, raportul dintre moral si social, dar si dintre social si moral, constituie aspecte comune operei lui Nušić si Caragiale.” (pag. 15).

Activitatea si opera sunt urmarite apoi in studii monografice distincte, in cuprinsul carora, dupa o prezentare succinta a biografiei se acorda un spatiu extins examenului operei. Ar fi de semnalat de la bun inceput cateva analogii de destin biografic: amandoi scriitori sunt de origine aromana, sunt de varste aproximativ apropiate (Nušić e mai tanar cu 12 ani), sunt contemporani aproape o jumatate de secol, au reactii asemanatoare in diverse imprejurari politice, nu agreeaza monarhia.

Odata cu investigarea creatiei dramaturgului sarb incep a fi circumscrise corespondetele cu opera lui I.L. Caragiale, sistematizate in final intr-un extins capitol de ,,Concluzii”. Similitudinile sunt analizate mai ales in comedii intrucat aici apar in toata evidenta. Ele exista mai intai la nivelul general al semnificatului, al continutului comediilor. Si intr-un caz si in altul e vorba de infatisarea din unghi satiric a deficientelor unei societati mai ales sub raportul mentalitatii, comportamentului si moravurilor. Piese precum ,,O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale sau ,,Deputatul poporului si ,,Un individ suspectde B. Nušić dezvaluie racile ale societatii din cele doua tari: farsa electorala si culisele vietii politice, coruptia si abuzurile autoritatilor, nulitatea si imoralitatea oamenilor politici ai epocii reprezentate de personaje ca Farfuridi, Catavencu, Dandanache, Ievrem Prokić sau Ilić, cinismul si ignoranta celor ce lupta spre a cuceri puterea politica pentru foloase personale. Lumea comediilor lui I. L. Caragiale si B. Nušić este ciudat de asemanatoare: „In comediile celor doi autori roiesc, - scrie autoarea – () numeroase tipuri de oratori si demagogi, de agenti ai puterii guvernamentale, de functionari paraziti, de ziaristi inculti si venali in jurul carora misuna o intreaga clientela, josnica, care-i aclama in schimbul unor beneficii, mai mari sau mai mici, pe care le pretind ca pe o rasplata a devotamentului, a „serviciilor” sau doar din motive de inrudire. „ (pag. 100).



Lectura paralela a comediilor ,,O noapte furtunoasa si ,,Deputatul poporului ne face cunoscuta ca o caracteristica lumea negustorilor inculti intruchipata de jupan Dumitrache sau Ievrem Prochici care silabisesc neologismele din ziare, sunt familisti convinsi, sunt mandri de statutul lor socio-profesional si cultiva relatiile cu aparatorii venali ai ordinii publice precum Nae Ipingescu, ipistatul sau Sekulić, functionarul public.

Coincidentele de natura generala privitoare la moravurile si lumea comediilor sunt studiate apoi la nivelul de detaliu. Oamenii politici precum Catavencu si Farfuridi la Caragiale sau Jevrem Prokić la Nušić isi tradeaza ignoranta, demagogia si nulitatea intelectuala prin proba de foc a discursurilor in fata alegatorilor. Daca Farfuridi si mai ales Catavencu ofera paradigme ale delirului verbal presarat de incoerente, nonsensuri, rudimente de cultura si confuzii, create, oricum, de ei insisi; Jevrem Prokić, care isi marturiseste incompetenta in retorica, fura discursul adversarului politic pe care il citeste ca si cum i-ar apartine, fara a intelege ca e cu totul inadecvat pentru el, candidat al partidului de guvernamant.

Sunt si similitudini in privinta procedeelor care tin de abuzurile autoritatilor spre a-si ascunde ilegalitatile comise. Prefectul Tipatescu la Caragiale sau capitanul Jerotije Pantić la Nušić iau masuri de cenzurare a stirilor, dupa cum reprezentantii fortelor de represiune, agentii de politie de toate gradele sunt slugarnici fata de superiori si brutali fata de cetatenii obisnuiti, asa cum se intampla in ,,D´ale carnavalului sau ,,Un individ suspect.

Multe alte concordante sunt de asemenea depistate prin travaliul analitic al autoarei: formulele critice ale corespondentei administrative; brutalitatea puterii probata in anchete inutile: indiscretia patologica a agentilor puterii (politistii, gazetarii); plasarea reprezentantilor ordinii publice in serviciul personal al oamenilor politici; deformarea grotesca a maximelor celebre; imixtiunea sotiilor oamenilor puterii in viata publica; delatiunea in telegrame semnate „anonim”, ca rezultat al moravurilor si lasitatii; tipologie similara de om politic, gazetar, politist, functionar; comicul de limbaj vizand automatismele in comportamentul verbal al unor personaje, incoerenta vorbirii care imita stilul epistolar, sabloanele stilului de cancelarie sau stilul telegrafic; reprezentari ale personajelor avand ca obsesie statul ideal care asigura cetateanului o viata tihnita (leafa, „basca pensie” sau concesii).




Asemanarile studiate care merg de la viziunea generala pana la detalii si procedeele nu se datoreaza, potrivit datelor de istorie literara, influentei exercitate de Caragiale asupra lui Nušić sau invers. Explicatia, precizeaza autoarea, se afla in situatia socio-istorica, peisajul moral si in conceptia autorilor despre acestea. Concluzia ce se impune este existenta unui caz tipic de simultaneitate fara influenta, concept pe care Marina Puia-Badescu il imprumuta din teoria comparatismului lui Paul van Tieghem, precizandu-i astfel sensul: „Intelegem prin simultaneitate fara influenta posibilitatea aparitiei, in lumi diferite geografic si lingvistic, dar care parcurg un moment istoric asemanator, a unor reactii asemanatoare in circumstante asemanatoare” (pag. 17).

Paralelismele, analogiile universurilor imaginare nu isi gasesc suportul doar in existenta unui tipar socio-istoric, moral si mental apropiat, ci si intr-un fapt de influenta literara comuna. Aceasta consta in sugestiile pe care comedia lui Gogol, ,,Revizorul, a exercitat-o asupra piesei ,,O noapte furtunoasa, de Caragiale si ,,Un individ suspect de Nušić. Ambii scriitori preiau din Gogol pretextul care declanseaza intregul conflict si anume confuzia in legatura cu identitatea unui individ: Rica, respectiv Djoka. Influenta este doar catalitica, de natura de a stimula imaginatia autorilor care redimensioneaza si restructureaza urmarile conflictului, evitand caderea in epigonism si manierism.

Cu simtul nuantelor si diferentierilor, autoarea cartii subliniaza un aspect de cea mai mare insemnatate: similitudinile si apropierile intre comediile autorului sarb si roman nu duc si la o nivelare a problematicii infatisate si cu atat mai putina artei literare. Neexistand o suprapunere perfecta a realitatilor socio-istorice, nu exista, prin urmare, nici identitate a imaginilor realitatii incorporate in opera. Intervine in acest proces subiectivitatea, eul artistic al creatorilor care, fiind preponderent asupra eului social, rasfrange diferit modelul realului. In special in comicul de limbaj, desi se afla numeroase asemanari, resursele lui sunt destinate unor efecte estetice diferite. Unicitatea creatiei lui Caragiale si Nušić se pastreaza de aceea intacta. Constienta de statutul literaturii ca arta a limbajului, ca si de rolul expresivitatii in realizarea individualizarii si unicitatii operei, autoarea a acordat intreaga atentie cuvantului in creatia literara. Aceasta se observa cel mai bine in cazul comicului de limbaj caruia Marina Puia-Badescu ii consacra atente analize pe text. Cum in asemenea situatii traducerile sunt insuficiente datorita inevitabilei imposibilitati de echivalare perfecta, autoarea a apelat, fiind cunoscatoare a ambelor limbi, la textele originale.

Detinatoare a unui limbaj critic adecvat, a conceptelor comparatismului literar si a materiei studiate, autoarea cartii cu acest titlu reuseste sa reliefeze aspecte neinvestigate pana acum, de o certa noutate. Vasta si valoroasa lucrare de fata va suscita interesul comparatistilor pentru metoda abordarii si mai ales pentru rezultatele inedite privitoare la relatia intre opera dramatica a lui I. L. Caragiale si Branislav Nušić.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 622
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site