Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Argumentati intr-un eseu de circa 4 pagini apartenenta unei opere literare studiate la clasa la specia de roman subiectiv

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Argumentati intr-un eseu de circa 4 pagini apartenenta unei opere literare studiate la clasa la specia de roman subiectiv




Romanul este specia genului epic, de intindere mare, cu continut complex, care se desfasoara de-a lungul unei anumite perioade si angajeaza mai multe personaje, presupunand un anumit grad de adancime a observatiei sociale si analizei psihologice.

Aceasta specie literara prezinta urmatoarele trasaturi: opera este scrisa la persoana I, este un derivat al curentului filozofic fenomenologie, personajele sunt puternic individualizate, faptele nu sunt redate in ordine cronologica, iar textul ofera senzatia de fragmentarism.

Pentru exemplificarea acestor trasaturi am ales romanul „Patul lui Procust” scris de Camil Petrescu, deoarece, asa cum sustine si Constantin Cublesan, „este o tulburatoare meditatie asupra conditiei existentiale a omului captiv unei realitati si unor relatii sociale deasupra carora nu se poate inalta decat prin protestul suprem al propriei anulari de sine”. Pe de alta parte, autorul este un teoretician al romanului subiectiv, publicand articolul „Noua structura si opera lui Marcel Proust” in volumul „Teze si antiteze”, iar in cadrul operei se remarca ineditul structurii narative, manifestat prin autenticitate (corespondentul verosimilului din romanul realist ce se manifesta prin sinceritatea relatarii data de refuzul artificiului narativ) si prin anticalofilism (in indemnul catre Doamna T.).

Tema operei este dragostea in scrisori si in jurnal, in timp ce tema notelor de subsol este reprezentata de scrierea unui roman.

Din punct de vedere structural, opera cuprinde: cele trei scrisori ale doamnei T., jurnalul lui Fred Vasilescu, epilogul I (in care sunt prezentate circumstantele mortii lui Ladima), epilogul II (in care autorul devine narator) si notele de subsol.

Autorul are un statut echivoc, fiind autorul real (cel care scrie romanul) si autorul implicit (subiectul vorbitor din notele de subsol) care comenteaza scrierea romanului creand un fel de metaroman (roman indirect) si expliciteaza procedeul de alcatuire a romanului ca „dosar de existenta” (A.Gide) dand astfel dovada de fragmentarism. Astfel, putem afla unele consideratii despre teatru si modul in care isi alege personajele: Doamna T. este intalnita in cautarea unui personaj pentru piesa „Act venetian”, iar Fred Vasilescu apare ca personaj enigmatic al scrisorilor doamnei T.. Discutile autorului cu personajele ofera autenticitate operei: pe doamna T. o roaga sa scrie, pe Fred Vasilescu il indeamna sa scrie despre Emilia cu minciuni si digresiuni, iar in discutia cu Ladima, acesta afirma ca „nu este poet medernist”.

Autorul construieste portretele personajelor, ne prezinta diverse articole de ziar si poeziile lui Ladima, iar in epilogul II, autorul devine narator si se intalneste cu doamna T. ca personaj.

In scrisoriile doamnei T., naratorul, doamna T., este autodiegetic, subiectiv si implicat ca personaj, in jurnal, naratorul este Fred Vasilescu, iar in epilogul II, autorul.

Personajele sunt puternic individualizate opozand cu tipurile umane specifice romanului realist. Acestia sunt intelectuali, oameni preocupati de analiza, lucizi si in cautare de absolut. Structura acestora se modifica pe parcursul operei si sunt supusi unor situatii limite date de iubire, fiecare incercand sa se defineasca in acest mod. Acestia sunt marcati de incertitudini si au o anumita viziune asupra lumii.

In roman intalnim doua cupluri erotice: Doamna T. – Fred Vasilescu si Ladima – Emilia. Sunt doua cupluri care nu se potrivesc si ca atare, acest spatiu al nepotrivirii trebuie explicat pornind de la legenda unui talhar din Attica.

In legenda se spune ca Procust, talharul din Attica umbla pe drum cu doua paturi (unul lung si celalalt scurt). Cei intalniti in drum erau supusi sa se incadreze intr-unul din cele doua spatii purtate de el. Victimele mai inalte erau osandite sa se incadreze in patul scurt si pentru realizarea acesteia le amputa picioarele, ca sa se poata incadra. Cei scurti, erau pusi pe patul lung si pentru a se incadra in spatiul lung li se taiau picioarele de la incheieturi si erau intinsi in spatiul in care trebuiau sa se incadreze.

Autorul foloseste aceasta legenda pentru a arata nepotrivirea din cadrul celor doua cupluri, in care primul din parteneri trebuia sa-si lungeasca spiritul pentru a se potrivi cu celalalt partener al cuplului erotic.

In consecinta poetul celebru G.D. Ladima, a trebuit sa-si amputeze spiritul ca sa coboare la spiritul Emiliei Rachitaru, in timp ce Fred Vasilescu a trebuit sa faca eforturi, imposibil de realizat pentru a ajunge la dimensiunile fiintei superioare Doamna T.



Din cele patru personaje, cu care sunt construite cele doua cupluri erotice, doar trei traiesc sentimentul dramatic al iubirii (Doamna T, Fred Vasilescu, Ladima), in timp ce Emilia nu pare atinsa de nimic, deoarece ea nu traieste sentimentul, ci il mimeaza. Pornind de aici, constatam urmatoarele: infruntandu-se, oamenii se masoara intre ei, fiecare fiind pentru celalalt un Procust, victima si calau in acelasi timp.

Cele trei scrisori ale doamnei T., numerotate cu cifre romane si fara titluri, constituie raspunsul la rugamintea pe care autorul i-o adresase, de a vorbi, cu maxima sinceritate, despre viata ei; conditia sinceritatii trebuia sa asigure autenticitatea celor relatate.

Aflam astfel, ca, in urma cu cincisprezece ani, Maria T. Manescu (numita, apoi, doamna T.) era cea mai frumoasa fata dintr-un oras de provincie si ca era iubita cu pasiune de un tanar (pe nume D.), ai carui parinti locuiau prin apropiere.

Cunoscand insa un inginer proaspat intors din Germania, Maria Manescu se casatoreste cu acesta si pleaca din tara, revenind abia dupa divort. Stabilita in Bucuresti, doamna T. il reintalneste pe D. care ii pastrase aceeasi iubire fara speranta, cu toate ca isi ratase viata din pricina ei. Cum suferea ea insasi din cauza unei iubiri sfarsite in­explicabil pentru un anume X., doamna T. ii daruieste o noapte indureratului D., intr-un moment de ratacire.

Acum (ca si in perioada urmatoare), sfasierea launtrica intre mila si dezgust, suferinta provocata de gandul ca X, reediteaza, cu o alta femeie, momentele iubirii lor, constituie pentru doam­na T. un adevarat „pat al lui Procust'.

Maria T. Manescu este unul dintre cele mai fascinante personaje feminine din literatura noastra. Tinuta sa fizica (reflectand perfect bogatul sau flux sufletesc) releva o anume distinctie greu de gasit in lumea comuna: „Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei (cand cadea lumina pe el parea ruginiu) si mai ales extrem de emo­tiva, alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melan­colice ' (portret facut de autor, intr-o nota de subsol).

In jurnalul lui Fred Vasilescu, doamna T. este prezentata astfel: „E o femeie frumoasa, desi poate fara stilul modei, dar cand e se­rioasa are trasaturile cam tari putin, incat uneori pare urata Cand surade insa - vag indurerat totdeauna - trece parca la o alta extremitate si devine de o feminitate fara pereche'.

Mereu modificat in functie de imprejurari, chipul doamnei T. ii releva sensibilitatea, frumusetea interioara a celei care parea a fi strabatuta necontenit de un fluid, iar „acest curent continuu era de fapt gandire.'. Acest aspect ne arata ca face parte din clasa intelectualilor – element de specificitate al romanului subiectiv.

Grava, inteligenta („ O femeie de geniu avand existenta unei femei obisnuite',. cum scria Perpessicius, parafrazandu-1 pe Proust) si lucida, Maria T. Manescu este un personaj de o calitate rara,
inzestrata cu un neobisnuit simt estetic (atat de necesar in activitatea de decorator), senzuala si feminina, sincera (chiar cu pretul de a provoca durere), doamna T. ramane o figura regala, sub aspectul unei femei de o asemenea simplitate.

Cea mai importanta trasatura a acestui personaj este melan­colia iubirii pierdute, traire care o apropie de eroinele lui Turgheniev.

Doamna T. isi intrerupe ,,jurnalul”, deoarece isi da seama ca, mergand mai departe, ar trebui, in cele din urma, sa-si rosteasca singura un verdict asupra propriei existente.

,,Acest personaj este unul din acele fascinante exemplare feminine ce iradiaza in jurul lor un magnetic flux de atractie continua, fara a cauta totusi, prin nimic ostentativ, a-si pune in evidenta distinctia tinutei sale fizice si intelectuale.”(Constantin Cublesan)

Astfel, pentru Emilia, Ladima era un tip cam „haloimas', putin „aiurea”, demodat si naiv, dispus sa suporte orice.



Pentru Fred Vasilescu, Ladima este un domn bine, caruia s-ar fi sfiit sa-i ofere postul de secretar la fundatia sa.

Din insumarea acestor opinii, dar, mai ales, din amintirile lui Fred Vasilescu, se incheaga cunoscutul portret al eroului camilpetrescian: intelectualul de exceptie, incapabil sa se in­cadreze in niste norme care nu se potriveau cu fondul sau onest.

Portretul fizic al lui Ladima este cel al unui barbat de 35-40 de ani, „inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbitele mari, adancite “, usor demodat, dar corect imbracat si avand un comportament de perfect om de lume.

Tipologic, Ladima este un inadaptat care incearca sa-si pastreze, intr-o lume plina de compromisuri, integritatea morala: „Eu sunt un om care scrie si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel.” Iubitor al adevarului (care poate fi, intr-o acceptie personala, „absolutul' sau), orgolios, intransigent in profesie si co­rect in relatiile cu ceilalti, Ladima traieste o adevarata drama a nepotrivirii cu lumea.
In relatia cu Emilia, Ladima se vadeste a fi un visator, un om curat sufleteste, sensibil si chiar duios, care crede ca si-a gasit idealul unei fericiri casnice indelung dorite; pe masura ce intelege adevarul, el devine un dezamagit, regasindu-si lucidi­tatea.

Conditia esentiala a personajului este insa aceea de poet caruia i-a fost rezervat destinul de a fi „fatal si greu cenzurat de moarte”, oprit in menirea sa de creator si restituit taranii.

Poezia ..Patul lui Procust' (atribuita lui Ladima) caracteri­zeaza soarta poetului ca fiinta umana: sfasiat de conditia sa contradictorie, osciland intre urat si „mirajul frumusetii nevalente”, poetul traieste un destin dramatic.

Fred Vasilescu este construit pe baza aceluiasi principiu, oferind mai multe „fete': pentru tinerii din „banda' vesela de la Movila, este un om de petrecere, bogat, simpatizat de fete si naiv; pentru autor, este un prieten a carui voce, cu un timbru deosebit, avea „acea vibratie melodioasa, calma, pe care o au toti oamenii fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea”; pentru doamna T., Fred Vasilescu este un suflet-pereche pe care il iubeste pana la suferinta.

Descrierea infatisarii fizice a lui Fred Vasilescu apare in „Epilog II” si ii apartine autorului (marcat de moartea tragica a celui pe care il considera un prieten loial): „Ziarele de a doua zi au adus coloane intregi de amanunte si numeroase fotografii care, de altfel, erau ele insele un fel de moarte, caci, asa cenusii, poroase si cu linii simplificate, nu mai infatisau nimic din tana­rul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adanci. Cu atat mai putin aminteau de acel corp vanjos din sportivitate diversa, complimentara, cu miscari mladioase de haiduc tanar, afemeiat si ganditor.”

Insumand opiniile subiective ale celor care l-au cunoscut si citindu-i jurnalul, avem in fata un om aparent fericit: frumos, bogat, monden, sportiv, cunoscut in lumea timpului.

In realitate, Fred Vasilescu este un lucid care traieste, tocmai din aceasta pricina, la modul acut, drama iubirii imposibile.
Inzestrat intelectual deasupra reputatiei pe care o avea, sensibil la suferinta lui Ladima (descoperita abia prin citirea scrisorilor), el nu se poate elibera, mult timp, de propria-i suferinta.

Acest roman este o tulburatoare meditatie asupra conditiei existentiale a omului captive unei realitati si unor relatii sociale deasupra careia nu se poate inalta decat prin protestul supreme al propriei anulari de sine.

Raporturile intime ale acestui ,,proces de decantare a constiintei”, au fost urmarite de autor printr-o refractie in cea mai fidela oglinda a raporturilor sentimentale, dandu-ne astfel, poate, cel mai frumos si cel mai bogat in semnificatii roman analytic de dragoste din intreaga literatura romana.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2025
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site