Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CONTRIBUTIA CRONICARILOR LA DEZVOLTAREA LIMBII LITERARE

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



CONTRIBUTIA CRONICARILOR LA DEZVOLTAREA LIMBII LITERARE

Literatura cronicareasca s-a dezvoltat in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, contribuind la eliberarea limbii de cultura de canoanele straine impuse de literatura de traduceri religioase si la orientarea spre limba vorbita. Cea mai importanta contributie a cronicarilor ramane insa cizelarea limbii in sensul imbogatirii ei cu elementele necesare artei. „Nu ne gandim, cand vorbim de cronici, la opere literare in sensul obisnuit al cuvantului. In epoca in care isi scria cronica marele vornic Grigore Ureche (a ocupat aceasta inalta dregatorie intre anii 1642 – 1647) – Anglia fusese cutremurata de geniul lui Shakespeare si Cervantes inflorise surasul amar in Spania. In Italia, cu aproape trei veacuri inaintea acestora, reprezentantii celui mai stralucit secol de literatura italiana, il trecento, Dante, Petrarca, Bocaccio, imbogatisera patrimoniul culturii universale cu opere fara moarte. Perioada de creatie a marilor nostri cronicari corespunde epocii de inflorire a clasicismului francez si sfarseste in plin iluminism. Cronicarii romani vin, prin urmare, dupa un glorios trecut de literatura europeana. Imprejurarile n-au fost favorabile, in acest colt de lume, dezvoltarii artelor. In conditii cu totul deosebite de cele din occident, invingand greutati mari, acesti carturari scriu primele pagini ale literaturii romane, foarte modeste sub aspectul realizarii artistice.“(Andriescu 1977 :10).




FONETICA. Principala piedica in studierea nivelului fonetic din cronici, o constituie faptul ca ele s-au transmis intr-o serie de copii facute, de multe ori, de copisti fara mare pricepere, care au modificat, dupa bunul lor plac, limba cronicarilor. Desi continuau traditia inceputa cu traducerile de literatura religioasa, se remarca efortul cronicarilor de a scapa de unele fonetisme strident regionale. Dintre particularitatile fonetice moldovenesti comune tuturor cronicarilor moldoveni amintim :

-velarizarea vocalei e (care se transforma in a) in pozitie accentuata si neaccentuata precedate de sunetele t ,s, r si de sunete labiale : fugisa, nemtascu, sameti, primascu, parechi s.a. In aceasta situatie se afla si e din diftongul ea : tocmala, lovasca, sara, ivala.

-conservarea africatelor dz si gi, prezente in graiul moldovenesc si astazi: astadzi, dzice, agiunsu, pregiur, agiunge, gios, giuca.

- palatalizarea labialelor, fenomen general in graiul moldovenesc, este reflectata in textele vechi in mica masura. Cazuri de palatalizare contin in primul rand cuvintele care au un f +i, transformat in hi (h’), indeosebi in formele verbului a fi (sa hie), apoi in cuvinte ca hier, hiara. Alternanta intre formele cu h si cele cu f se intalneste la toticronicarii moldoveni. Celelalte labiale apar nealterate, aproape peste tot, la cronicarii moldoveni.

Cronicarii munteni nu ofera un material de fapte fonetice pre bogat. Retine atentia :

-inmuierea consoanei s urmata de o vocala pasia, copilasiul, viclesiu ;

- eliziunea vocalei e din prepozitiile de, pe, cand cuvantul urmator incepe cu vocala a : d-acela.

Pentru ca urmarim reliefarea rolului cronicarilor in faurirea unei limbi literare artistice romanesti, este necesar sa retinem utilizarea elementelor fonetice populare sau dialectale cu scopul de a caracteriza personajele, pentru a sublinia anumite stari afective ; la Ion Neculce, de ex., introducerea muntenismelor haoilio, taica in fraza rostita de doamna de origine brancovena a domnului moldovean mazilit, Constantin Duca :„Iara doamna lui, fata Brancovanului, fiind tanara si dezmerdata de tata-sau, sa bocié in gura mare munteneste : Haoilio, haiolio, ca va pune taica punga da punga din Bucuresti pan’in Tarigrad si, dzau, nu ne va lasa, si iar ne vom intoarece cu domnia indarapt.“

MORFOLOGIE. Nu exista deosebiri prea mari la acest nivel de limba intre cronicarii munteni si cei moldoveni Vom insista asupra fenomenelor care arata legatura stabilita de cronicari intre limba in care isi scriau operele si graiurile populare din regiunea natala, intr-o vreme cand nu exista o limba literara unitara. Oscilatiile intre diferite forme morfologice indica inceputul limpezirii acestei varietati de forme si parcursul anevois spre limba literara viitoare.

Se intalnesc fapte morfologice arhaice:

-forma originara sor pentru substantivul sora;

-pluralele ai, cali, goli, manu;

-articularea pronumelui relativ care (carele);

-intrebuintarea particulei –si pentru intarirea pronumelor si adverbelor: acestasi, caresi, lorusi, incasi, candvasi, oaresces, sinesi, cativasi;

-raspandirea mai larga a infinitivului, intrebuintat si in situatii cand nu mai apare astazi;

-conditionalul de tipul: vre fi statut, vre ramane;

-conjunctivul perfect al verbului a fi deferentiat dupa persoane: sa fie fost pentru sa fi fost.

Fapte morfologice cu mare rezistenta si astazi in graiurile populare

-dativul analitic construit cu prepozitia la: la vizirul pentru vizirului;

-intrebuintarea sigularului in locul pluralului, pentru nume de popoare: turcul pentru turcii, in special in cronica lui Ion Neculce;

-formele verbale iotacizate: auz, vaz, scot raspandite atat la cronicarii munteni, cat si la cei moldoveni;

-prefacerea in e deschis a diftongului -ea accentuat, avand drept consecinta terminatia –ie, la finala verbelor de conjugarea a IV-a la imperfect, pers. a III-a, si è in loc de –ea la imperfectul verbelor de conjugarea a II-a si a III-a: faliè, credè, trimitè, nimeriè, putè, dzicè;

-prezenta frecventa, mai ales la cronicarii moldoveni, a mai mult ca perfectului perifrastic, care apare alaturi de forma simpla devenita mai tarziu literara: au fost facut, au fost ajuns. Formele perifrastice cu gerunziul, nu cu participiul, sunt intrebuintate pentru imperfect: „Pre unii ai nostri i-au fost spanzurandu cate doi de par, ca au fost umblandu pe acele vremi parosi“(Ureche);



-formele de viitor popular fara v la auxiliar (afereza lui v), foarte frecvente, alaturi de formele literare:oi vidè;

-prezenta in cronici atat a infinitivului lung, cat si a celui scurt, pendularea intre cele doua forme trebuie considerata ca o reflectare in scris a fluctuatiilor din limba vorbita.

SINTAXA. Este nivelul de limba unde se traseaza linia de hotar intre limba operelor cronicarilor si limba literaturii de traduceri religioase, fixand doua trepte deosebite in evolutia romanei literare. Marele merit al cronicarilor este acela de a fi orientat limba scrisa in afara modelelor straine dupa care se traduceau textele religioase, afirmand hotarat influenta limbii populare asupra canoanelor vechi, straine; nu lipsesc insa nici influentele livresti, elementele sintactice din latina medievala, limba savanta a tarilor catolice apusene.Se disting, la nivel sintactic, doua maniere difreite de exprimare atat datorita intentiilor, cat si surselor de la care pornesc autorii acestor scrieri. In vreme ce cronicarii savanti (Miron Costin, N.Costin, stolnicul C.Cantacuzino, D.Cantemir) s-au straduit sa dea sintaxei romanesti o infatisare deosebita, in care se pot recunoaste modele straine, sintaxa dobandind astfel un caracter elaborat, livresc, structura sintactica a limbii celorlalti carturari romani, mai putin eruditi (Gr.Ureche, R.Popescu, I.Neculce s.a.) se identifica, in buna masura cu sintaxa vorbirii populare.

Principala trasatura a sintaxei cronicarilor savanti este preferinta pentru o topica nefireasca, incompatibila, adesea, cu ordinea cuvintelor in limba romana; cei mai multi cercetatori au vazut imitarea unor modele sintactice latine sau grecesti in:

- constructiile amplu si savant alcatuite, cu predicatul situat la sfarsitul propozitiei sau al frazei:

·Care toate semnele, in loc batranii si astronomii in Tara lesasca a mare rautati ca sintu acestor tari meniia (M:C., Let.),

·iara de tot rasipa acestor hoarde a face n-au putut (M:C., Let.),

·care locuri nici un fel de vas a trece nu poate (M:C., Let.);

- dislocarea frecventa a determinantului, in propozitie sau fraza, de determinat:

·sangele cat au varsat acei tirani, crestinescu (C.C., Ist.T.R.);

·mare oarecand [] a romanilor celor biruitori toata lumea era slava (C.C., Ist.T.R.);

-plasarea complementului direct sau indirect inaintea verbului pe care il determina:

· iara celorlalti boieri toate gandurile lui Alexandru voda au descoperit Constantin Aseni (M:C., Let.).

- fraze greoaie, alcatuite din multe propozitii supraincarcate cu constructii gerunziale sau din propozitii cu mai multe constructii incidente:

·Intr-aceia dar vreme si intr-acel an, nemtilor izbanda asupra turcilor li s-au intamplat, cap mare tuturor ostilor nemtesti fiind Ludovic, printepul de Baden, fiind Beligradul luat de nemti, inca mai denainte in zilile lui Serban-voda si lasandu-sa mai jos pana la Nis, au luat si Nisul (C:C., Ist.T.R.).

„Stradania acestor invatati de a se exprima intr-o maniera deosebita de cea existenta in cartile bisericesti si in graiul vorbit merita sa fie retinuta si apreciata, chiar daca limba literara de mai tarziu n-a respectat calea urmata de cei mai eruditi carturari din epoca veche a culturii noastre.“(Munteanu, Tara 1978:84)

In scrierile cronicarilor mai putin eruditi intalnim aproape toate elementele proprii sintaxei populare. Ei prefera:

- frazele scurte, alcatuite din propozitii principale, legate intre ele mai ales cu ajutorul conjunctiilor coordonatoare si, ce (ci), iar :

·Petru voda Rares in al doilea an al domniei sale, radicat-au oaste mare asupra sacuilor, la tara ungureasca, si si-au impartit oastea in 2 palcuri si pre 2 poteci si-au trcut oastea, si daca au intrat la dansii, in toate partile i-au spart si i-au rasipit, si orasele le-au jacuit, si pre toti i-au supus si i-au plecat siesi, si cu pace s-au intors apoi la scaunul sau la Suceava. (G.U. Let.);

·A doua dzi s-au tocmit si boierii cu Dumitrasco-voda si mitropolitul, si au facut toti scrisori la mana si au iscalit toti, si si imparatul. (I.N. Let.);

·Iara ei sa ruga sa nu-i impunga, ce sa-i bata cu biciuscile, iar cand ii batè cu biciuscile, ei sa ruga sa-i impunga. (I.N. Let.)

- constructiile paratactice, mai rare decat cele formate prin coordonare, sunt, de obicei, scurte si lapidare, fara elemente de prisos:

·Acestu Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Si era neam de mazal; prè invatat multe limbi stiè: elineste, latineste sloveneste si alta adana carte si invatatura deplin calugar si cucernic, si bland ca un miel. (I.N. Let.).

- frazele ample, formate prin subordonare, sunt mai putin frecvente, iar tipurile de propozitii subordonate sunt relativ putine, ca in vorbirea populara. Cele mai frecvente sunt propozitiile atributive, completive directe, cauzale, finale si consecutive. Elementele relationale prin care sunt introduse acestea apartin vorbirii populare; conjunctia subordonatoare cea mai frecvent intrebuintata este ca, element introductiv al propozitiilor subiective, predicative, complemente directe si indirecte, al circumstantialeleor de cauza, iar uneori apare si la inceputul frazei, fara sa aiba o functie precisa. Circumstantiala de scop se introduce prin de, cea consecutiva prin cat, iar temporala prin cum, daca si cat.

Apar insa si particularitati sintactice specifice limbii vechi, raspandite in egala masura atat la marii carturari, cat si la cei mai putin eruditi:

-cumulul de conjunctii:

· [Vlad voda Calugarul].carele mai apoi au facut viclesug asupra lui Stefan voda, caci ca dedese ajutoriu turcilor (G.U. Let.);

·Au sfatuit pre Husain-pase sa iasa din santu cu oastea imparatului, pentru caci ca oastea imparatului este deprinsa a da razboiu nepriietinilor la largu. (I.N. Let.)



- acordul in caz al apozitiei si al atributului adjectival precedat de articol adjectival:

·starea cetatii Camenitai, cheltuiala lui Serban-voda domnului muntenescu, juramantul ce-u giurat Cantemir lui Gavrilita celui batran (I.N. Let.);

·[..]. mergea la jupaneasa Stanca, cu muma-sa baneasa Ilinca, sora jupanesii Stancai, mumei domnului si plangea rugandu-se. (An.Br.);

-frecventa mare a propozitiilor negative introduse numai prin conjunctia nici:

·nice oaste au gatit impotriva turcului, nice Camenita au intarit-o cu nesticavai osti (I.N. Let.);

- elementele relationale (prepozitii, conjunctii) au, in majoritatea cazurilor, valori si functii deosebite de cele cu care s-au fixat in limba literara actuala, fapt ce explica impresia de invechit in structura sintactica a limbii din scrierile acestor carturari. Cateva exemple:

·catra „fata de“ – catra crestini bland;

· dirept ce „unde, in care locTraians-au apucat a face podul de piatra statatoriu peste Dunare, caruia pana si astazi si dincoace de Dunare si dencolo i sa vad marginile si incepaturile cum au fost si dirept ce loc au fost; sau de ce“ – macar ca foarte putini sint carii sa stie dirept ce sa zic troianuri?

·impotriva „in fata, fata in fata“ – Turnuldincoace de Dunare impotriva Nicopoii iaste;

·pentru „din cauza“ – nimic de vrajmasi alta nu gandia, pentru Dunare, ce era intre dansii, carea cu nevoie era a sa trece;

·spre „pentru, in vederea“ – Eliu Adriannumai decat spre acel razboiu s-au gatit; sau impotriva“ – Dachii s-au sculat spre romani.

LEXICUL. „Literatura istorica inseamna o orientare noua, poate la fel de importanta ca cea sintactica, spre surse lexicale neexplorate in scrierile religioase(Andriescu 1977:42).

„Cu literatura istorica incep sa patrunda in limba noastra, intr+un numar tot mai mare, neologismele. Cronicarii erau, in general, oameni culti. Cultura lor se deosebea, desi existau si puternice puncte comune, de cea teologica, slavo-bizantina. Studiile cronicarilor moldoveni in scolile poloneze )Gr. Ureche, Miron Costin si Nicolae Costin= sau contactul pe alte cai decat scoala cu cultura polona (Ion Neculce), studiile stolnicului Constantin Cantacuzino in Italia, ii apropie tot mai mult pe acesti carturari de cultura occidentala, laica in mare masura. Demnitarii fanarioti au fost apoi factori foarte importanti de difuzare la noi a culturii occidentale. In felul acesta au patruns insa si multi termeni de cultura grecesti []. Efectele tuturor acestor cauze trebuie urmarite [] in lexicul neologic din cronici, cu foarte numerosi termeni legati de discipline de invatamant straine teologoiei.“(Andriescu 1977:43).

Latinisme si neologisme romanice La cronicarii moldoveni: Op „e necesar, trebuie“ „ cum se tampla, din pom bun, roada buna op sa iasa“ (Gr. Ureche); pedestru „om care merge pe jos“ „au dat la sramtori ca acelea, de nu era nici de cal, nici de pedestru(Gr. Ureche); Miron Costin a introdus cateva cuvinte latine in scrierile sale, explicandu-le pe unele dintre ele; „consilium, latineste este sfatul“ (De neamul mold.), „boala ce-i zic desenteria, adica desnodarea vintrelui“ (ibid.), „dominus, de pre latinie, este la noi domn“ (ibid.); „imperator, va sa zica poruncitoriu, care nume apoi, pentru mare iybande ce facea imperatores, adeca hatmanii poruncitori“ (ibid.); altele sunt incorporate in text fara nici un comentariu (sensul dat intre ghilimele ne apartine): astronomii, calendar, comisar, consul, fantastic „lipsit de simtul realitatii“, gheneral (filiera slava), mila (masura terestra), milion, raspublica, senator, suma [de bani], tiran, taramonie (prin filiera polona). Cronicile muntene inregistreaza de asemenea primele neologisme de origine latina si de origine romanica: armestetie „armistitiu“, audientie „audienta“, cantelariu „cancelar“, confermatie „intarire, confirmare“, coronatie „incoronare“, corcodel „crocodil“, dicret „decret“, elector „cel care avea dreptul sa aleaga pe conducator“, gratie „iertare“, malcontent „nemultumit“, mediiator „mijlocitor, negociator“, moneta, parola „angajament verbal“, poet, pompa „ceremonie, alai“, prezidiu „comanda, conducere“, protectie, rezident „reprezentant diplomatic“, suma „cantitate“, reghement „regiment“, tractat „tratat“ s.a.

Fonetismul unora dintre aceste neologisme indica, cu relativa precizie, filiera pe care au putut patrunde asemenea termeni in limba romana. De ex.: cantelariu, coronatie, gheneral, ofiter, predicatie, reghement, taramonie – prin limba polona (aspect fonetic germano-polon); unele imprumuturi presupun etimologie multipla (de ex ghinarariu, mod, suma).

Elemente de origine neogreaca. Reprezinta in epoca un strat mai nou in limba si denumesc mai ales notiuni ale culturii spirituale si ale vietii politice. Marea majoritate a cuvintelor din acest fond nu patrunsese inca in limba comuna. Exemple:acatastasie „tulburare“, ahtu „dorinta“, apòfasis „afirmatie, hotarare“, apostat „care s-a lepadat de credinta, tradator“, aspida „vipera“, catastih „condica, registru“, chir „domn, stapan“, cocon „fiu de domnitor sau de boier“, comis „boier de divan care avea in sarcina sa grajdurile domnesti“, didahie „cuvantare, predica“, eftin „darnic“, eres„pacat, erezie, ratacire“, fandasie „fantezie, inchipuire“, hrisov „document, act public“, idioma „grai, limba“, ighemon „domnitor, conducator“, marghiol „siret, pisicher“, madulariu „membru, component“, monarhi „a guverna“, patima „suferinta“, politie „cetate, stat“, scandalisi „a se certa“, scopos „scop, intentie“, scula „bijuterie“, ticalos „sarman, nenorocit“, varvar „barbar“, vasilisc „sarpe fioros, animal din basme, care ucide cu privirea“.



Numarul cel mai mare de termeni de origine neogreaca se gaseste in cronicile lui Radu Popescu si Radu Greceanu. Unele dintre imprumuturile neogrecesti inca nu se adaptasera la structura morfologica a limbii romane, ceea ce este un indiciu al caracterului relativ recent al imprumutului. Ex.: analoghi, cliros, epigramata, idropicos, moscos, scopos s.a

Fondul lexical de origine turca osmanlae Explicabili prin subordonarea Tarilor Romane fata de Imperiul Otoman, termenii de origine turca osmanlae reprezinta notiuni din domeniul vietii administrative, politice, militare, materiale, din domeniul vestimentar etc.; majoritatea acestor termeni au avut o circulatie limitata la clasa dominanta si in timp foarte putini dintre termenii respectivi au supravietuit. Ex.: alai (halai) „pompa, ceremonie“, aga „rang de boierie, dregatorie“, antiriu „haina lunga pe care o purtau boierii“, bairam „una dintre sarbatorile mari ale musulmanilor“, bei „guvernator de provincie la turci“, beizadea „fecior de domn“, caimacam „loctiitor al domnului sau al marelui vizir“, celebi „distins, nobil“, cirac „om de incredere“, divan „sfatul boierilor, judecata, cercetare“, hain „rebel, tradator“, hazna „tezaurul imparatului turcesc“, ienicer „soldat turc de infanterie“, lefegiu „soldat mercenar“, olac „curier, stafeta“, ortac „tovaras“, pehlivan „saltimbanc“, pozanariu „buzunar“, saraiu „palatul sultanului sau al unui inalt demnitar turc“, seimeni „soldati mercenari straini“, suleiman „fard“, talpiz „viclean, intrigant“, terziman „traducator, interpret la Poarta“, vezir „ministru, in tarile musulmane“, zaharea „provizie, hrana pentru oameni si vite in vreme de razboi“, zorba (pl. zorbale) „rascoala, revolta“, zeefet „ospat, chef“s.a..La anumiti cronicari, Radu Popescu, Radu Greceanu, se poate vorbi chiar de un abuz de turcisme.

Pentru veacul al XVII-lea si al XVIII-lea, cuvintele turcesti aduc o nota specifica in limba romana literara; devenite astazi arhaisme, in cea mai mare parte, cuvintele turcesti erau foarte raspandite in epoca amintita, faceau parte din vocabularul activ al vorbitorilor limbii romane.

Alaturi de elementle lexicale amintite, care s-au afirmat puternic in epoca, trebuie mentionate cuvintele de origine poloneza si ruseasca; lexicul vechi slav, bine reprezentat in scrierile religioase mai vechi, descreste simtitor in cronici.

ARTA LITERARA. Inceputurile prozei literare romanesti sunt legate de activitatea cronicarilor munteni si moldoveni. Naratiunea este procedeul compozitional fundamental in cronicile moldovene si muntene. Desi isi propusesera sa faca opera de istorici, evenimentul istoric povestit se coloreaza in functie de simpatiile si antipatiile cronicarului, astfel explicandu- se pasajele lirice din opera lui Gr. Ureche sau nota pamfletara si amanuntul pitoresc din cronica lui Ion Neculce; in cronicile muntene predomina naratiunile cu caracter tragic sau dramatic si cele cu caracter anecdotic sau satiric ( episodul tragic al mortii domnului Gheorghe Duca, ajuns rob in Tara Leseasca, sau asasinarea la Sibiu a lui Mihnea cel Rau in Cronica Balenilor, asediul si cucerirea Belgradului de catre armata austriaca, 1717, expusa de radu Popescu s.a.)

Descriptia nu ocupa multe pagini in cronici, notatiile asupra decorului in care se consumau actiunile oamenilor fiind rare ( celebra este descrierea navalei lacustelor in cronica lui Miron Costin, descrierea tarii Italiei din De neamul moldovenilor de Miron Costin); la cronicarii munteni tablourile descrise au valoarea unor adevarate reportaje literare (scena priveghiului la capataiul lui Serban Cantacuzino din Anonimul brancovenesc, scena cotropirii Tarii Romanesti de catre austrieci, la 1716, sau scena secetei din timpul domniei lui Ioan Mavrocordat ,1718, in cronica lui Radu Popescu). Portretele oamenilor angajati in actiunea povestita sunt o preocupare permanenta a cronicarilor ( celebru este portretul lui Stefan cel Mare din cronica lui Gr. Ureche, portretele din cronica lui Neculce, bazate pe larga folositre a contrastelor; la cronicarii munteni portetul apare mai rar, personajul fiind definit printr-o trasatura dominanta ).

Dialogul, procedeu literar care invioreaza povestirea, este utilizat de toti cronicarii si este unul din elementele fundamentale care fac sa se deosebeasca cronicile de scrierile istorice propriu-zise. Vorbirea directa a personajelor este folosita atat in convorbiri, sub forma de dialog, cat si in diferite monologuri (remarcabile sunt paginile din Anonimul brancovenesc prin care Constantin Brancoveanu face rechizitoriul clucerului Constantin Stirbei sau dialogul cu intorsaturi spirituale cultivat de Miron Costin, Ion Neculce).

CONCLUZIE. Operele cronicarilor romani n-au cunoscut difuzarea larga a tiparului decat foarte tarziu, in prima jumatate a secolului al XIX-lea; retiparite dupa aceea in diferite editii, ele au exercitat o puternica influenta asupra lui C. Negruzzi (Alexandru Lapusneanul), Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu (Zodia Cancerului)[]. „Limba literara artistica romaneasca isi are unul din cele mai bogate izvoare in modesta literatura cronicareasca din secolele XVII si XVIII.“(Andriescu 1977:69).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3491
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site