Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Cuplul Lapusneanu – domnita Ruxanda

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Cuplul Lapusneanu – domnita Ruxanda este construit contrastant, pe baza antitezei, figura de stil tipic romantica. La prima ei aparitie in “scena”, domnita se remarca prin frumusete – parul purtat despletit pe umeri, hainele scumpe, impodobite cu “o floare de smaralde”, dar “trista si tanjitoare, ca o floare expusa arsitei soarelui”.

Atitudinea domnitei este motivata de naratorul auctorial, care adauga amanuntele vietii ei pline de nenorociri: moartea parintilor, lepadarea de credinta a unui frate, uciderea altui frate. Data initial de sotie lui Joldea, este silita apoi de boieri sa devina sotia lui Lapusneanu, un barbat in care nu simte nicio “simtire omeneasca” – “Astfel gingasa Ruxanda ajunse a fi parte a biruitorului”.




Plina de curaj, asumandu-si responsabilitatea de sotie de domn si de mama, Ruxanda incearca sa-si induplece sotul sa fie mai cumpatat, dar este, la randul ei, tratata cu agresivitate. Ea il infrunta pe Lapusneanu, iar cuvintele ei raspicate au o resonanta stranie in mintea tiranului care ii pregateste “leacul de frica”: “De as sti ca ma vei omori, nu pot sa tac!” Disputa dintre cei doi soti este surprinsa intr-un dialog tensionat, in care elementele nonverbale, mimica, gestica, intonatia, completeaza elemenetele verbale: enervat,    Lapusneanu duce mana la jungher, “sarind in picioare”, tonul este amenintator, iar cuvintele sale sunt “strigate”.

….Cand merge sa o aduca in fata piramidei de capete, domnul o gaseste pe Ruxanda ingenuncheata in fata icoanei, rugandu-se si avand langa ea copiii. Ruxanda auzise strigatele muzltimii si se temuse ca nu cumva viata lui Alexandru Voda sa fie in primejdie. Asta nu-l impiedica pe domn sa-si implineasca cinic promisiunea facuta, aceea de a-i da un “leac de frica”.

…Indemnata de boieri si de mitropolitul Teofan, doamna Ruxanda isi otraveste sotul. Femeie cu frica lui Dumnezeu, Ruxanda stie ca pacatul ei este mare, dar se teme ca un cumva Lapusneanu sa-si tina promisiunea de a-i ucide copiulul. Dupa ce-si implineste rolul, Ruxanda iese din camera bolnavului “tremuranda si galbena, rezemandu-se de perete”.

Inre incipit si final, cele 2 personaje cu statut social asemanator, dar surprinse contrastant la nivel psihologic, isi au fiecare rolul sau in construirea destinului celuilalt.

.In revista “Dacia literara” apare ceea ce critica a numit “programul romantismului romanesc”. In primul rand, nuvela romantica a lui Negruzzi evoca un episod din istoria nationala, tema recomandata de pasoptisti ca sursa importanta de inspiratie, pe langa natura si folclor. Dupa regula romantica, personajul este “exceptional, in imprejurari exceptionale”, atmosfera este plina de suspans, plina de crime si de varsare de sange, cu neasteptate rasturnari de situatie. Foarte importanta este si originalitatea, trasatura esentiala a unei literaturi, asa cum arata Mihail Kogalniceanu – “traducerile nu sunt o literatura, ele omoara in noi duhul national”. In fond, intr-un context politic si social revolutionar, initiatorii revistei isi propuneau realizarea unui interesant proiect cultural, unificarea spirituala a teritoriilor romanesti, inainte de unirea teritoriala.

Ion – 27 (personaj din realism, tipul Lukacs – categoria centrala este tipul, acea sinteza speciala, care uneste organic genericul si individualul. Tipul devine tip prin faptul ca in el conflueaza si se intemeiaza toate momentele determinate din p.d.vedere uman si social, esentiale unei perioade istorive), 28 (pers.din Rebreanu), 29 (2 personaje din Rebreanu),

Rel a 2 personaje in ION

Personajul reprezinta proiectia unui model uman pe care il promoveaza, la un moment dat, societatea. Personajul isi asuma, uneori, si functia narativa, contribuind, alaturi de naratorul auctorial, la configurarea discursului epic. In realism, mediul caracterizeaza personajul, ceea ce presupune, de pilda, o raportare a lui Ion si a Anei, de pilda, la satul ardelenesc din perioada ocupatiei habsburgice.

Numele, modalitate indirecta de caracterizare, indica statutul social al personajului, Ion fiind, de fapt, numele generic al taranului roman. La fel nume ca Ana sau Florica, nume simple, generice. Scriitorul nu recurge la un portret al personajului, ci insista pe anumite aspecte care subliniaza trasatura dominanta. Asa prinde contur un portret proiectat in viziunea celorlalte personaje. Relatia lui Ion cu Ana, fata lui Vsile Baciu, este urmarita din primele pagini ale romanului. Ea sta sub semnul unor „glasuri” fatale – „Glasul pamantului”, „Glasul iubirii”. Dar Ion asculta mai intai de glasul dorintei sale vechi de a avea pamant, cu orice pret.

In batatura vaduvei lui Maxim Oprea se tine in zi de dumina hora care aduna tot satul. Dansul inceteaza si Ion o tine inca strans in brate pe Ana. Apoi ii sopteste fetei ca o asteapta: „Sa vii, Anuta, stii tu unde!” Privirile lui Ion reflecta deja „ceva straniu, parca nedumerire si un viclesug neprefacut”. Imaginile sugereaza gandul seducerii Anei, inca nelamurit in mintea feciorului, latent, in fiinta sa instinctuala. Privirea lui Ion trece cu usurinta de la Ana la Florica.

Ana vine la locul de intalnire, intr-o livada marisoara, cu sufletul tremurand de emotie. Portretul fizic al fetei apare in text prin mijlocirea flacaului. Prin urmare, Ana are buze subtiri si dinti cu strungareata, „albi ca laptele”. Fata Anei, „lunguiata”, arsa de soare, poarta intiparit un aer de suferinta. Permanent, in mintea lui Ion apar cele doua femei, Ana, „slabuta si uratica”, si Florica, mai frumoasa ca oricand: „Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica”

Anei ii tine calea Ion, caci „Ana avea locuri, si case, si vite multe” Ana este o victima sigura, pamanturile tatalui ei ii aduc nefericirea. Ion se apropie de Ana, 'uratica si slabuta' cum este, pentru ca vrea delnitele lui Vasile Baciu.

La nunta, Ion isi da seama ca trebuie sa o ia si pe Ana, o data cu pamanturile, lucru pe care pare a-l fi uitat. Pe baza vocilor interioare, capitolul 'Nunta', pune in evidenta sfasierea launtrica a lui Ion. Privindu-le pe cele doua, pe Ana ca pe proprietara delnitelor, pe cea de-a doua ca pe dragostea lui de-o viata, Ion isi hotaraste destinul. Una 'uratica' si 'slabuta', dar cu 'locuri si case si vite multe', cealalta 'mai frumoasa ca oricand', dar saraca.

O data nunta implinita, socrul isi face uitate indatoriririle, dar ginerele are grija sa-i reaminteasca de fiecare data, sa faca presiuni si chiar sa ameninte cu judecata. Temandu-se sa umble pe la 'judecati', batranul socru cedeaza. Ion va merge cu Vasile Baciu la notar, ca sa intre in posesia pamantului promis. Caci fara pamant, omul nu este doar mai sarac, ci si lipsit de elementara demnitate.

Fata de Ana, Ion se poarta cu multa cruzime. In fond, destinul Anei este obisnuit in lumea satului. G.Calinescu arata ca Ana reprezinta o zestre, doua brate de munca si 'o producatoare de copii'. Insarcinata, Ana vine in ograda Glanetasilor, incercand sa-l induplece pe Ion sa se impace cu tatal ei. Barbatul ii priveste burta cu o expresie triumfatoare si ramane indiferent la drama fetei, refuzand s-o primeasca in curtea lui, desi stie ca tatal ei o bate cumplit. Dupa ce tocmeste nunta, Ion nu mai schimba cu Ana nici un cuvant vreme de cateva saptamani. O revede, cu fata plina de pete cenusii, cu ochii dusi in fundul capului de atata plans si i se pare ca e mai urata ca niciodata.

La nunta Floricai cu George Bulbuc, Ion uita de nevasta si sta toata noaptea cu ochii la prima lui iubire. Pe drum, la intoarcere, Ana ii spune ca o sa se omoare, dar Ion ii raspunde cu ura ca asa ar scapa unul de celalalt. Multe dintre scenele de mare cruzime din roman o au in prim-plan pe Ana: bataile, nasterea la camp, spanzuratoarea din grajdul vacilor.

Multe dintre scenele romanului anunta destinul tragic al acestei familii taranesti care se intemeiaza doar pe dorinta de a avea delnitele lui Vasile Baciu. La un moment dat,    sarutand pamantul, Ion cunoaste gustul amar al mortii, sugerate si prin alte imagini. Bulgarele de lut i se intinsese pe mana, 'ca o manusa de doliu', iar picioarele ii erau tintuite in pamantul reavan. Eroul intelege mult prea tarziu, la moartea Anei, ca totul este vanare de vant, ca 'in pamant se duc toate pamanturile'.

R.Caillois arata in eseul 'Puterile romanului' ca aceasta specie a modernitatii pretinde sa stranga laolalta, intr-o opera de lunga respiratie, spiritul unei epoci, renasterea sau decadenta unei civilizatii'. Ca personaje, Ion si Ana sunt simboluri ale civilizatiei rurale ardelenesti.



Subiectul 25 – comparativ aceeasi tema in texte diferite

Tema reprezinta un aspect general al operei literare, realizat cu ajutorul mptivelor epice, al episoadelor si secventelor narative. Potrivit teoriei receptarii, cititorul este cel care stabileste acel fir rosu ce da sens textului, cu atat mai mult cu cat intr-un roman, specie complexa a genului epic, exista mai multe repere tematice.

In maniera stendhaliana, iubirea apare, adesea, in romanele literaturii noastre canonice ca o proiectare de perfectiuni imaginare asupra celui iubit, proces numit de scriitorul francez „cristalizare”. La Camil Petrescu si Marin Preda, tema iubirii conjugale permite o analiza comparativa, datorita unor elemente structurale comune – roman subiectiv, cu naratiune autodiegetica, personaje din categoria intelectualului rafinat si conflict plasat la nivelul constiintei.

Proza subiectiva se bazeaza, in cazul lui Camil Petrescu, dar si al lui Marin Preda, pe langa autenticitate, pe autenticitate, sinceritate extrema si anticalofilie: 'Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I' ('Patul lui Procust').

'Ultima noapte de dragoste…' este un roman citadin, care propune ca protagonist un 'filozof ratacit in lumea nestiutorilor de carte' (G.Calinescu). Perspectiva narativa ramane in 'Ultima noapte…' unica si unitara, cum se intampla si in „Cel mai iubit dintre pamanteni”,    pentru ca nimic nu interfereaza, pe parcursul intregului roman, punctul de vedere al personajului-narator. Celelalte voci narative sunt discreditate (Ela, Matilda) sau nesemnificative (Orisan, Petrica Nicolau).

Gheorghidiu vorbeste despre povestea iubirii sale pentru Ela, intr-o maniera psihologizanta, care apare si in „Cel mai iubit”: 'Eram casatorit de 2 ani cu o colega de la universitate si banuiam ca ma insala'. Personajul narator (Gheorghidiu, Petrini) pune accent pe viata sa interioara, indeosebi pe istoria personalitatii sale. Naratorul povesteste, dar mai ales se povesteste pe sine.

Ela i se paruse lui Gheorghidiu „o minune”, cu ochii ei albastri, „ca doua intrebari de clestar”, iar primele lor intalniri stau sub semnul poeziei si al filozofiei. La M.Preda, prima intalnire a personajelor sta sub semnul lui Baudelaire – „Jamais”, rosteste Victor, intorcand privirea, intr-o minunata zi de iarna, dupa frumoasa necunoscuta care se si pierduse in multime. Referirea intertextuala la sonetul „poetului damnat” este un reflex livresc, la care Petrini revine ulterior, ori de cate ori vrea sa-si aminteasca de primele momente, cand acea „fugitive beauté” il fermecase instantaneu – chip surazator, orbitor in lumina zilei, cizme inalte, negre, in frumoasele picioare lungi, si fulgi de zapada opriti in gene. Doar ca prietenul sau, Petrica Nicolau, dezvaluie brusc identitatea acelei necunoscute – straina era Matilda, sotia lui, femeia isterica si capricioasa, „care nu are nici cea mai elementara idee de respect fata de celalalt”.

Excursia de la Odobesti dezvaluie tentativa personajului de a se automistifica - Gheorghidiu considera ca nu sufera de gelozie. Marturiseste totusi ca se teme de situatia penibila de a fi, in ochii tuturor cunoscutilor, un barbat inselat de nevasta. Personajele lui CP sunt autentice, dar nu sunt si sincere (Al.Paleologu). Preocuparea esentiala a personajului nu e de 'a fi', ci de 'a parea'. Ca intr-un palimpsest, Gheorghidiu descopera ca Ela, cea cu bratele pline de flori de mar, mergand sprijinita de bratul lui G., nu este Madona renascentista la care visase, ci 'un peisaj monoton si vulgar'. La final, Stefan descopera o femeie vulgara, de o platitudine ingrozitoare. De fapt, Ela, asemenea Matildei, se schimba numai in ochii gelosului ei sot. Nici un moment, femeia nu intervine cu propria versiune despre aceasta iubire dificila.

In ambele romane, cel camilpetrescian si cel al lui M.Preda, traitul devine povestit. Intr-o secventa de inceput, personajul-narator relateaza discutia de la popota ofiterilor. Se vorbeste aprins despre barbatul care-si ucisese nevasta din gelozie si fusese achitat de judecatori. Reactia lui Gheorghidiu este violenta: 'Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt'. Indragostitii isi pot ucide iubirea numai pentru ca nu pot tolera incertitudinea, riscul pe care-l creeaza experimentul lor cu fericirea. Deasupra oricarei povesti de iubire planeaza ingrijorarea, pe cat de oribila, pe atat de nestiuta, despre cum se va termina. Gheorghidiu descrie iubirea conjugala ca pe o nevroza: 'Era o suferinta de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta'.

De altfel, formatia de filozof a personajului il face sa constate cu luciditate dureroasa ca iubirea este proces de autosugestie, 'un monodeism voluntar, patologic mai pe urma.' Semnele iubirii care moare sunt disparitia intimitatii, sub influenta celor din 'banda', dar si comparatia pe care i se pare lui Stefan ca o face Ela intre el si 'dansatorul de tangouri', 'vag avocat', G.

In celalalt roman, Matilda este pentru Petrini o surpriza continua, caci instrainarile ei nu erau intotdeauna aceleasi, totdeauna rele, dar mereu inventive – „imi spunea de plida te iubesc, noapte buna, dar nu era nici o iubire in glasul ei, alteori nu-mi spunea nimic, alteori se trezea exasperata ca nu eram langa ea'. Razbunandu-se fiindca Victor a intarziat in oras, Matilda forteaza usa biroului in care se aflau manuscrisele sotului ei. Foile erau indoite de neglijenta si dispretul cu care fusesera rasfoite, inchise si aruncate.

Petrini observa, cu finete psihologica, trecerea Matildei de la o expresie faciala la alta, 'masca' femeii, acea expresie isterica a fetei, care o facea sa para uneori ingrozitoare – „masca i se desfacu spre urechi, intr-un ranjet intepenit, desfigurand si mai tare ceea ce credeam eu ca este Matilda”. Apoi, femeia ii marturiseste ca este insarcinata. Iubirea conjugala se dovedeste o experienta traumatizanta pentru amandoi. Casatoria devine, pentru amandoi, „micul infern”.

Gesturile, intr-un limbaj non-verbal, par sa apropie personajele, in vreme ce cuvintele par sa le indeparteze. Cand ii reproseaza ca nu il mai iubeste ca altadata, Matilda incepe sa se comporte ostentativ – i se agata de brat, ii face declaratii zgomotoase, se comporta teatral, ca si cand „ar fi vrut sa spuna, fara sa spuna” - „Ai vrut iubire, poftim iubire! Satura-te!”

Pentru realizarea statutului psihologic al personajului interesanta este analiza verbelor care descriu procese interioare, cognitive, doar la pers.I (identificabila cu vocea naratorului autodiegetic): 'Ce inseamna tradarea? E o forma urata de a ti se spune ca nu mai esti iubit. Uitarea insa vine oricum, si simti asta cu certitudine si simti chiar o bucurie ca esti liber de cineva, care, desigur, nu te-a iubit prea tare din moment ce a putut sa te paraseasca '. Aceasta este marturia personajului, dupa despartirea de Matilda, prezenta feminina cea mai tulburatoare din viata sa.

Solutia iesirii din criza conjugala este, pentru Gheorghidiu, plecarea pe front. La Marin Preda, iesirea din criza este mult mai traumatizanta, de vreme ce Matilda il paraseste pe Victor, cand acesta se afla inca in inchisoare. In ambele cazuri, principiul „pana ce moartea ne va desparti” nu functioneaza, desi se dovedeste ca „Daca dragoste nu e, nimic nu e!”



Basm – 1 (Relatia dintre 2 personaje, tema, persp.narativa, deznodamantul Povestea lui Harap-Alb), 2 (incipit, final, tema, constructia subiectului, episod, rel.temp.si spatiale), 3 (citat Pavel Ruxandoiu - o lume aparte, opusa realitatii, atmosfera interioara), 4 (personaj – conflict, constr.sb, rel temp si spatiala), 5 (basm cult, viziunea despre lume, real+imaginar, conflict, rel temp si spatiale, limbaj), 7 (rel.dintre 2 pers, tema, conflict, actiune, rel temp si spatiale, modalit de caracterizare, statut psihologic si moral, persp.situatiei finale), 6 (1 pers Creanga), 8 (G.Calinescu – Basmul e un gen vast, pers.himerice, fiintele neomenesti au psihologia lor misterioasa, comunica cu omul dar nu sunt oameni)

Basm + Incipit si final

Intre incipit si final, eroul parcurge, oarecum previzibil, etapele desavarsirii sale interioare. Incipitul plaseaza basmul sub semnul miticului, in sfera fabulosului si plaseaza „in scena” personajele. Basmul lui Creanga incepe brusc, prin tehnica ex abrupto, fara clasica avertizare asupra faptelor care „au fost odata ca niciodata”: „Amu cica era odata intr-o tara un crai, care avea trei feciori.” Foarte repede, din primele randuri, este mentionata intrega basmului – craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai departata. Imparatul Verde nu are urmasi. Craiul e dator sa ii trimita, la capatul celalalt al lumii, pe unul dintre feciorii sai, acela care se va dovedi vrednic de imparat si „imparatia de dansul”. Dar, cum se vede din primele randuri ale basmului, drumul pana la celalalt capat al pamantului e tat de plin de primejdii si viata lor atat de ocupata de razboaie, incat cei doi frati nu se vazusera de mult timp, iar verii nu se cunoscusera niciodata – „Si apoi, pe vremile acelea, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi.”

Rel.temporale si spatiale sunt, si in basmul cult, stereotipe – actiunea se petrece candva, in a-temporalitatea pura, pe vremea imparatilor si a Spanilor, eroi fabulosi. 'Taramul de altundeva' este spatiu de evaziune si de cautare de sine – „Si cine apuca a se duce pe atunci intr-o parte a lumii adeseori dus ramanea pana la moarte. »

Dar, cum spune povestitorul, „ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii”. Pentru a capata increderea craiului, feciorii sai trebuie sa depaseasca o prima proba. Fricosi, cei mari se sperie si fug din calea ursului. Cel mic insa e mai destoinic. Ascultator, si cu inima buna, praslea capata bunavointa Sf.Duminici, personaj cu rol de mistagog.

In basm se petrec evenimente supranaturale fara a ingrozi pe cineva. Supranaturalul face parte din ordinea lucrurilor. Personajele basmului nu nelinistesc deoarece isi duc viata intr-un taram necunoscut, fara legatura aparenta cu lumea noastra. Ideea se regaseste in conceptul de „fantastic voit” (A.Marino) sau fantastic folcloric.

In orice basm exista un scenariul initiatic prin care trece protagonistul, povestea unei acumulari de exprienta - 1)mai intai, are loc alegerea novicelui (bunatatea inimii poate fi un criteriu) de catre un personaj cu rol de mistagog (Sf.Duminica); 2)urmeaza inscrierea in traditia neamului sau (calul, armele, vesmintele); 3)proba de foc (capcanele spanului); 4)initierea in dragoste 5)moartea simbolica 6)reinvierea, intr-o alta ordine, cea a initiatilor.

Iesirea la liman nu se poate indeplini de unul singur. Priceperea eroului nu e suficienta, acolo unde nu este 'nici tu sat, nici tu nimica'. Spanul, tovaras nepotrivit, il scoate din drumul sau tot inainte, cel fara primejdii. Prima greseala a eroului este fundamentala. Pentru ca nu a ascultat sfatul parintelui sau, tanarul va intra in tovarasia primejdioasa a Spanului, care il si „boteaza”, dandu-i un nume simbolic. Statutul social al personajelor este diferit – unul e fecior de crai, cu destin de imparat, celalalt este un ucenic al diavolului.

Fantana in care feciorul de crai este inchis de Span este, cum arata V.Lovinescu, „o matrice de balauri”. Acoperita, apa nu mai este purificata de Sfantul Duh si isi pierde valentele pozitive, devenind apa moarta, demonizata. Numele, modalitate indirecta de caracterizare, este purtator de semnificatie – oximoronul arata ca fiecare este „harapul”, adica sluga propriilor slabiciuni. In fond, eroul are de parcurs un traseu interior, pentru a se desavarsi. V.Lovinescu („Creanga si creanga de aur”) arata ca acesta ar fi numele Androginului primordial, indicand dubla natura, pozitiva si negativa, a firii umane. Eroul se va numi asa „pana ce va muri si va invia o data”, dupa cum spune Spanul.

Un rol important il joaca, prin urmare, in basm viclenia ambigua, intruchipata de Span. Basmul este si un scenariu al jocului dintre falsele identitati, cum se vede in episodul in care Spanul pretinde ca este varul fetelor imparatului Verde. Fetele au o banuiala, dar imparatul e naiv. Spanul reprezinta Raul sub aparenta Binelui, cu atat mai siret cu cat Spanul il invoca adesea pe Dumnezeu – „cand da Dumnezeu sa prinda mamaliga coaja”, 'Sa nu dea Domnul omului cat poate el suferi'. Eroul este permanent raportat la antagonist, la Raul necesar, fara de care nu ar putea sa isi dovedeasca virtutile. Lectia este invatata. De aici incolo, eroul se va intovarasi cu toata suflarea si va rasplatit pentru bunatatea si deschiderea sa catre lume.

Spanul se lauda cu sluga, pare mandru, dar, de fapt, pune in primejdie de moarte viata tanarului fecior de crai, cum se vede din probele initiatice. Salatile din Gradina Ursului sunt aduse cu ajutorul Sf.Duminici. Eroul toarna in fantana din care ursul bea apa „somnoroasa” fiarta in lapte, pentru ca apa sa devina a Uitarii, a zeitei Lethe. Eroul va avea de partea lui Veghea si Memoria. Ursul reprezinta casta razboinicilor. Eroul arunca blana de urs pentru a atenua ostilitatea mediului.

Pietrele nestemate din Padurea Cerbului pun din nou la incercare curajul personajului. Sf.Duminica ii da eroului sabia si obrazarul lui Statu-Palma-Barba-Cot, pentru a se apara de privirea ucigasa a cerbului. Pietrele sunt asezate in fruntea cerbului, nu de la pietre vine forta ucigasa, ci din ochi, adevarati paznici ai comorilor (Vasile Lovinescu).

Prin ceea ce face, eroul isi dovedeste destoinicia, invatand mereu cate ceva – sa-si tina cuvantul chiar si fata de cel rau, sa aiba rabdare, sa fie tolerant. Eroul nu are puteri supranaturale, ba se mai si „olicaieste”, de teama ca va fi ucis de Span, care gaseste mereu prilejuri de a-i pune viata in pericol. Spanul va disparea din viata lui Harap-Alb cand destinul eroului se va fi implinit, cand fata imparatului Ros il va demasca, salvandu-si alesul. Calul il arunca in slava cerului si de Span se alege praful, asa cum se vede din deznodamant.

Finalul se realizeaza intr-o maniera asemanatoare incipitului, prin evocarea spatialitatii si a temporalitatii mitice: „Dupa aceasta se incepe nunta, s-apoi, da Doamne bine!

Lumea de pe lume s-a strans de privea,

Soarele si luna din cer le radea. »



Participantii la nunta impararteasca sunt personaje fabuloase - S-apoi fost-au fost poftiti la nunta: Craiasa furnicilor, Craiasa albinelor si Craiasa zanelor, minunea minunilor din ostrovul florilor! Si mai fost-au poftiti inca: crai, craiese si-mparati, oameni in seama bagati, s-un pacat de povestar, fara bani in buzunar. Veselie mare intre toti era, chiar si saracimea ospata si bea! » Iar veselia nu se termina niciodata, caci cele trei zile de nunta imparteasca se prelungesc la infinit : « Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda. »

Prin urmare, intre incipit si final exista in basm o relatie de simetrie. De la un capat la altul al basmului, de la un capat la altul al pamantului, eroul se dovedeste o fiinta cu destin superior, care intruchipeaza increderea in izbanda Binelui. Important este ca 'gustul tragicului in basm este inexistent si basmele veritabile au toate happy-end. Raii trebuie denuntati, eroii buni ajutati pana la izbanda, mortii insisi inviati, cand n-au meritat moartea, inviati' (G.Calinescu - Estetica basmului)

Istorisirea Zahariei Fantanarul – 15 (tema, structura, compozitie, limbaj – conflict, incipit, final, persp.narativa, personaje, episoade, limbajul naratorului si al personajului), 16 (personaj, actiune, conflict, rel.temp si spatiale, persp.narativa, limbaj, mod.de caracterizare, o trasat.ilustrata prin 2 secvente)

Ca personaj, lita Salomie impresioneaza prin harul ei de povestitor. Femeia apartine unei alte varste a lumii, ca si Zaharia, sau ca mos Leonte Zodierul. Numele este, de obicei, o modalitate indirecta de caracterizare - femeia are un nume vechi, cu sonoritate simpla, insemnand „floare de camp”. Apelativul „lita” vine de la termenii „lelita”, „dada”, folositi in lumea satului ca semn de respect fata de o femeie mai batrana.

Portretul fizic este vag conturat, semn ca trecerea timpului a atenuat imaginea ei din tinerete. Unul dintre calatori o lauda pe lita Salomia, amintind tuturor ca a fost femeie frumoasa, care purta la gat „zgardita de margaritar” si basma inflorata. Cu alte cuvinte, lita Salomia nu este o femeie de rand si nu se afla „de ieri, de alaltaieri” pe lumea asta, caci „a vazut multe la viata ei”. Si mai multe poate insa povesti, intamplari traite, pe care le prezinta ca fiind extraordinare.

Modalitatile de caracterizare a personajului tin, in primul rand, de arta istorisirii. Lita Salomia stie sa construiasca o lume din cateva cuvinte, evocand icoane ale trecutului - de pilda, o fantana ridicata la Pastraveni, intr-o poiana care „a fost si nu mai este”.

Naratorul auctorial surprinde, in caracterizare directa, gesturile molcome ale batranei, atitudinea ei hotarata si neastamparul emotiilor pe care le trezeste prin poveste. De exemplu, cand mos Zaharia isi curma cuvantul brusc, lita Salomia incrunta sprancenele si isi ascute privirea.

Ca sa starneasca interesul auditoriului, femeia amana povestirea, implinind un ritual. Cand este imbiata la vin nou si la placinte, lita Salomia spune, cu umor, ca e bolnava de „vatamatura”, nu se atinge de vin, dar ar gusta din rachiu. Apoi, dupa obicei, lauda placintele „molcute” din care gusta cu placere, desi nu mai are „dinti ca de demult”, adaugand ca si ea stie sa le faca la fel de gustoase.

Lita Salomia recurge la un siretlic actoricesc, regizandu-si intrarea in scena, plasandu-si interesant interventiile si preluand, in cele din urma, povestirea in intregime. Femeia il prezinta pe mos Zaharia ca pe un om care a avut o tinerete aventuroasa, cu intamplari de minune. Trasatura esentiala a personajului este „dulceata vorbei”, calitate pe care o demonstreaza pe deplin cand la han se strang povestii. Mai intai, adaugand amanuntele necesare, completeaza povestea despre zidirea unei fantani, apoi va spune, singura, povestea de dragoste a Aglaitei, fata boierului Dimache Marza. La final, cel care va primi laudele este, potrivit acestei conventii, tot mos Zaharia, care abia a rostit toata seara cateva cuvinte, a incuviintare.

Cand povesteste, lita Salomia isi potriveste glasul, isi alege tonalitatea, in asa fel incat vocea sa ii fie invaluitoare – „grai lita Salomia cu glasul deodata indulcit”. Tot vocea il readuce in fire pe Zaharia, cand batranul vrea sa scurteze povestea, dezamagind.

La Sadoveanu limbajul este metaforic, marcat de expresii populare si de o topica arhaica: apa este „lacrima pamantului”, de somn, calatorilor „le asfinteau ochii”, lita Salomie apuca placintele cu „clestele degetelor”, „poznele” din trecut sunt „frumoase foarte”. Tudor Vianu observa in „Arta prozatorilor romani” ca scriitorul invecheste voit limbajul pentru a realiza atmosfera fabuloasa a hanului mitic. Se observa adresarea ceremonioasa, tipic sadoveniana: „duducuta Aglaita”, „matusa Salomie”, „badica Zaharie”, „cucoane Dimache”.

56 (directia modernista, Lovinescu, text narativ, sincronism, simultaneitate, limbaj)

Asa cum se vede din teoria lovinesciana, perioada interbelica este un moment important in disputa dintre traditie si modernitate, caci „scriitorii trebuie judecati si din punctul de vedere al caracterului de sincronism cu dezvoltarea vietii sociale si culturale”. Conceptul de modernism presupune, mai intai, dupa teoria lui Lovinescu, sincronizarea literaturii noastre cu spiritul european, cu acel saeculum, „spiritul veacului”, dupa Tacit. Potrivit marelui critic, modernismul este un concept suficient de larg pentru a primi si proza realista a lui Rebreanu, si cea psihologica a lui Camil Petrescu si a H.P.Bengescu, si poezia lui I.Barbu. Ideile lovinesciene despre modernism sunt promovate la cenaclul „Sburatorul” (1919) si in revista care poarta acelasi nume. Dupa 1922, lucrarile de sinteza, 'Istoria civilizatiei romane moderne' (1924-1925) si „Istoria literaturii romane contemporane” prezinta procesul de evolutie a societatii noastre, explicat prin legea imitatiei, 'lege universala de dezvoltare a societatilor', potrivit careia societatile inapoiate suporta un proces de fertila influenta din partea celor avansate. Sincronizarea se indeplineste in 2 etape: simularea si stimularea. Lovinescu nu tagaduieste nici etnicul, nici individualul, G.Calinescu rezuma ecuatia criticii lovinesciene astfel: modernismul ar fi sincronie la care se adauga etnicul si originalitatea.

Prin urmare, pentru a sustine teoria lovinesciana a sincronismului, exemplul lui Camil Petrescu este, probabil, cel mai adecvat.

. De fapt, asa cum se vede dintr-o prima analiza a romanului camilpetrescian, elementele de modernitate sunt: Naratiunea la persoana I, care implica o perspectiva narativa subiectiva, personaje cu probleme de constiinta, un roman al orasului si un inventar al „codurilor modernitatii” (E.Filipas), de la elementele de vestimentatie, la interioare, decoruri si preocupari. In esenta, 'Ultima noapte de dragoste…' este un roman citadin

. Analiza pshilogica, monologul interior, observatia atenta sunt elemente ale prozei moderniste care apar si la Camil Petrescu.

Limbajul lui Gheorghidiu este speculativ, complicat, potrivit cu preocuparile sale filozofice. Important este insa ca limbajul reflecta, in spiritul sincronismului, preocuparile pentru filozofia si psihologia epocii, mai ales a lui Henry Bergson.

incheiere.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1574
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site