Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


LUMINA

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




LUMINA

Context literar. inceputurile poetice ale lui Lucian Blaga stau sub semnul expresionismului: entuziasm, strigat extatic, stari stridente, sentimentul absolutului, isteria vitalista, exacerbarea nietzscheana a eului creator, retrairea autentica a fondului primitiv, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, tensiunea vizionara maxima' (Marin Mincu, Introducere in poezia lui Biaga). in acelasi timp, prin problematica cunoasterii, a misterului, ce se infiltreaza in subtext, poate fi considerata drept poezie cu accente filosofice.





Titlul anunta metafora de baza a poeziei, recurenta in poezia blagiana de inceput, si semnifica bucuria, speranta, inceputul, deschiderea catre cunoastere, intelegerea lucrurilor care se face insa nu rational, ci prin iluminare.

Teme - motive. Sub aceasta egida apar urmatoarele idei: iubirea si cosmosul, setea de patimi, certitudinea si cautarea raspunsurilor, cunoasterea paradisiaca, toate acestea subsumandu-se temei iubirii.

Structura - compozitie. Combinandu-se imaginea genezei biblice, facerea luminii, cu viziunea indiana a unitatii primordiale a lucrurilor de la inceputul lumii se creeaza varianta poetica a nasterii sentimentului iubirii. Prin imaginea nimicului care la un impuls dat de divinitate purcede catre viata, divinitatea fiind numita aici Nepatruns, poetul transpune starea de nepasare din care este trezit cel care cunoaste atingerea iubirii, senzatia de iluminare pe care acesta o traieste, de plinatate, de deschidere catre o noua lume care se naste, parca, o data cu aparitia dinamizarii interioare datorate sentimentului.

Blaga nu este poetul certitudinilor, pentru el chestionarea continua a lucrurilor da acestora sens. Punerea sub semnul intrebarii, mai ales in prima etapa a creatiei sale, nu este atat un semn al indoielii, cat al cautarii. Cautarea este manata de dorinta de a cunoaste. insa nu este vorba de o cunoastere rationala, ci de una care sa respire prin porii poeziei, cunoasterea care nu sufoca obiectul vizat, ci ii sporeste luminozitatea misterioasa, facandu-te sa te bucuri sub aura ei. Semnificativa in acest sens este aparitia conjunctiei dar din strofa a patra, prin intermediul careia se stabileste un raport de adversitate intre iubirea ca stare incipienta, explozia fortei erotice si sentimentul eului liric in momentul adresarii catre iubita. Interogatia pe care o initiaza aceasta conjunctie poate semnifica faptul ca lumina nu mai este perceputa cu aceeasi intensitate ca la inceputuri si, de aceea, apare starea de neliniste si incercarea de reconstituire a acelei stari. Misterul perceptiei exprimate e dat de starile de incertitudine sintetizate atat in intrebarile retorice, cat si in negatiile din versurile anterioare. Exista insa in poem si cateva secvente care exprima o certitudine si anume siguranta existentei iubirii si a fortei acesteia. Ambiguizarea se face la nivelul receptarii acesteia de catre subiectul implicat.

Ultima strofa o repeta partial pe prima, insa, in loc sa propuna o rezolvare a tensiunii poetice (accentuata in special in strofa a patra), poetul introduce o noua tensiune prin ultimele doua versuri. Vocativul minunata nu are valoare calificativa, ci, ma, degraba, nom.nala iubita este vazuta drept o minune a fiintarii. De altfel, imaginea iubitei nu are consistenta in acest poem, ea este de natura unui voal transparent care zboara. Si aceasta deoarece accentul cade pe simtamant, pe subiectul, si nu pe obiectul iubirii.

Lirica blagiana a acestor versuri este conturata printr-un puternic imagism cu tuse cand mai groase, cand mai fine, cand regulate si liniare, cand frante si risipite, in functie de starea eului care isi confeseaza trairea. Poetul recupereaza de la romantici efuziunea marturisirii insa el depaseste granitele particularului biografic si ajunge in planul metafizic unde expresia poetica se contamineaza de sensuri universale profunde. Astfel iubirea nu este doar un simplu efect al indragostirii, ci este rezonanta unei emanatii cosmice, are virtuti ale absolutului.

Versificatia. Ritmul corespunde gandirii si trairii poetului, iar versul liber da o mai mare libertate de expresie si expresivitate si, intr-un fel, se respecta unitatea ideatica prin repartitii pe strofe inegale ca numar de versuri. Totodata, se pun mai bine in evidenta anumite pasaje lirice, cum ar fi interogatia ce induce punctul de tensiune, sau strofele ce indica lumina. Se evita conventionalismul atat la nivel ideatic, cat si formal.

Analiza stilistica

Pornind dinspre nivelul fonetic, putem observa predominanta vocalelor o, u, a, e, alternarea lor creand impresia de candoare, emanand sunete armonioase de trambite ingeresti, muzicalitate calda, plina de viata.



Din punct de vedere morfo-sintactic remarcam inversiunea sintactica a unor forme verbale compuse: facutu-s-a, dat-a, forme arhaice, legate de timpul vechi al creatiei, trimitand la timpul primordial; incorporarea propozitiei atributive urmata de o temporala in regenta in cadrul primelor trei versuri are drept rol evidentierea fortei luminii, intercalarea verbului intre subiect si atribut (versul 13) punand accentul pe termenul sete. Punctuatia apare ca relevanta prin: marcile interogatiilor retorice, linia de pauza care izoleaza cuvantul care desemneaza iubita; doua puncte care anunta ca urmeaza un vers esentializat; cratima ce este folosita pentru imbinarea armonioasa a cuvintelor, pentru muzicalitatea interna.

Prin folosirea persoanei intai si a doua devine evidenta implicarea in discurs a eului liric, subiectivitatea si aspectul informai al adresarii. Jocul timpurilor si al modurilor verbale este distribuit astfel: in prima strofa si in ultima avem timpul prezent, timpul adresarii catre iubita, timpul iubirii, timpul eternitatii; in strofa a doua este folosit imperfectul, care reda procesualitatea misterioasa a creatiei, in strofa a treia si a patra apare imperfectul si perfectul compus si modul imperativ care puncteaza actul cosmogonic.

La nivel lexico-semantic predomina termenii din sfere semantice contrastante, procedeu specific poeziei lui Blaga: viata - nimic, intuneric - lumina, strop - Nepatrunsul. Opozitia acestora aduce la iveala tensiunile intre care eul liric se afla, tensiuni care sunt vitalizante, nu prapastioase, ele nasc in poet dorinta, setea de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi () de lume si de soare. Toata aceasta enumerare rezuma sintetic esenta fortelor care ne angreneaza in planul existential, care ne provoaca si ne dinamizeaza, ne deschid catre contrarii care se unifica in fiinta noastra prin traire, simtire.

Abundenta nominala este segmentata de folosirea unor verbe de esenta expresionista prin efervescenta ce o creeaza in lumea interioara a eului liric avantat spre cunoastere, spre perceperea celor ce se intampla cu sine cu o curiozitate aproape viscerala: a navali, a inseta.

Si toate acestea sunt manate de o forta suprema, iubirea, care este surprinsa prin intermediul metaforei luminii redate cu nuante diferite, de la intensitate la puritatea sa din vremea inceputurilor.

Nivelul figurilor de stil. Poetul foloseste sinestezia pentru a crea imagini de o concretete tulburatoare: imagini vizuale si auditive ce fuzioneaza - „Lumina ce-o simt / naval/ndu-mi in piept cand te vad'. Metafora luminii semnifica pe de o parte viata, iubirea, pe de alta parte, bucuria, emotia, uimirea, extazul in fata acestora. Lumina primordiala - „insetata adanc de viata' - este nedefinita, neimpartita in culorile creatiei, e o plinatate, cuprinde totul in ea, iar stropul poate fi o mostra, un micro ce reproduce un macro. Iar aceasta ipostaza a luminii completeaza, prin aprofundare, ideea primelor versuri prin integrarea sentimentului individual in circuitul cosmic.

Receptare critica

La Blaga remarcam „ forta de a dispune de conventii si idei anterioare ca de niste libertati cu o spontaneitate nelimitata'

(Cornel Moraru, Universul poeziei lui Lucian Blaga) . „Iubirea, primus movens al lirismului blagian, este, in culegerea de debut, si principalul sau izvor. Totusi, aproape nici una din poeziile volumului nu poate fi analizata exclusiv ca expresie a sentimentului de dragoste. Caci in precipitatul care este poezia de inceput a lui Lucian Blaga au intrat si alte elemente. Nici nu se putea altfel: nu numai pentru ca poetul pune in aceasta iubire toata personalitatea lui, dar si pentru ca, fara suficienta experienta a literaturii, el n-are inca priceperea autonomizarii temelor sau a punerii in relief a uneia pe fundalul alteia.'

(George Gana, Poezia lui Lucian Blaga, prefata la editia critica Lucian Blaga, Opere, vol I) (V.R.)







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 555
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site