Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MEMENTO MORI (PANORAMA DESERTACIUNILOR)

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



MEMENTO MORI (PANORAMA DESERTACIUNILOR)

Context literar. Spirit romantic, Eminescu a incercat, dupa model hugolian, si scrieri de mare intindere sau de larga respiratie, cum este poemul Memento mori, publicat postum si al carui proces de elaborare incepe cam prin 1870.



Prin tematica si viziune, poemul eminescian se apropie de Viiata lumii, primul poem filosofic romanesc, scris de Miron Costin, dar si de Legenda secolelor, de Victor Hugo.

Titlul. Pentru acest text, Eminescu s-a gandit la titlurile: Tempora mutantur, Vanitos vanitatum vanitas, Skepsis, Cugetari. A ramas Memento mori - pentru a avertiza ca totul este trecator, ca omul ar trebui in orice moment sa-si aminteasca de perisabilitatea sa, sa se bucure de viata si sa aiba o conduita axata pe lucruri bune si importante. Relativismul vietii este exprimat si de subtitlul poemului: „Panorama desertaciunilor' care, de altfel, avertizeaza si asupra faptului ca prezinta evolutia omenirii, ca si cand aceasta se proiecteaza pe „panza vremii', iar autorul este un contemplator care mediteaza trist si distant asupra vietii.

Teme - motive. Poemul are o tematica deosebit de complexa: se mediteaza asupra temei din Eclesiast: „desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni', se evoca momente ale civilizatiei omenesti de la anticul Babilon si pana la Revolutia Franceza, conform principiului enuntat de fiul lui David: „Un neam trece si altul vine, dar pamantul ramane totdeauna!' si se dezvolta ideea ca „viata e v/5'.

Structura - compozitie. Marea „panorama' conceputa de Eminescu se construieste pornind de la leaganul civilizatiei omertesti: BabHonul, se organizeaza apoi istoric: Egiptul, Iudeea, Grecia, Roma, Dacia, intreruperea este apoi spectaculoasa, trecandu-se direct la Bastilia si Revolutia Franceza.

Din intregul poem, Eminescu a trimis spre publicare numai „Egipetul' („Convorbiri literare', 1 octombrie 1872), singura parte considerata de poet ca avand forma finala.

inceputul poemului contine motivul visului. Noaptea si visul contureaza cadrul propice meditatiei romantice asupra trecerii timpului si favorizeaza intoarcerea eului liric in timp, in/istorie.

Eminescu face o distinctie intre visul din t/mpul somnului si visul
dirijat sau starea de reverie. Visul dirijat este sugerat de versul „Turma
visurilor mele eu le pasc ca oi de aur' si acest vis presupune cufundare
voita si coordonata in istorie si mit.

De asemenea, se face o disociere (si o antiteza) intre planul real si
cel imaginar:

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,

Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite

Tu incerci a stoarce lapte din a stancei coaste seci;

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mandre flori de aur,

Alta unde cerci viata s-o-ntocmesti, precum un faur

Cearc-a da fierului aspru forma cugetarii reci'.

Visul si meditatia asupra existentei reprezinta partea premergatoare evocarii marilor civilizatii care s-au afirmat de-a lungul secolelor.

Prima secventa contine imaginea Babilonului definit ca o „cetate mandra cat o tara', dupa care este prezentat Egiptul cu piramidele sale si cu Nilul, fluviul legendar care apare ca un pastrator al tainelor timpurilor indepartate.

O alta secventa prezinta Palestina cu raul Iordan si codrii de maslin. Nu este uitat miticul Ierusalim si nici Solomon - poetul rege.

Grecia mareata este prezentata ca o tara cu temple, dar si cu cer frumos, albastru, straveziu.

Retine atentia Roma, imperiul infloritor in care „cezarii-mpart pamantul'.

Amplu reflectata este Dacia ce are ca zane pe Dochia si Luna. Despre aceasta imagine, Ioana Em. Petrescu afirma ca: „Mitul romantic al Daciei - paradis pierdut - se regaseste in opera lui Eminescu, imbogatit insa cu elemente care incorporeaza, romanticizandu-l, mitul clasic al Romei. Pentru Eminescu istoria parcurge trei varste, dintre care primele doua (varsta de dinaintea istoriei, cea a Daciei mitice din Memento mori, si varsta eroica a statului natural din Scrisoarea III) sunt prin excelenta creatoare, iar cea de-a treia, contemporana, e resimtita ca un timp de criziat-itmtimp al instrainarii de istorie [] Dacia nu are inceput, nu cunoaste devenirea si pare sortita unei existente vesnice'.

Imaginile din episodul dacic sunt de basm, totul fiind luminat si patronat de luna.

Dochia este inconjurata de o natura feerica unde sunt „rauri argintoase', „codrii de argint, „dumbravi de aur cu poiene constelate'.

Palatul Dochiei este „din stanci sure', construit ca in poveste: „A lui stalpi-s munti de piatra, a lui stresin-o padure,/ A carei copaci se misca intre nouri adanciti'. Florile si gazele au dimensiuni, forme si atribute fantastice: „Sunt paduri de flori, caci mari-s florile ca salcii pletoase', ,, Viorelele-s ca stele vinete de dimineata', „Zbor gandaci ca pietre scumpe, zboara fluturi ca si nave. '



Dochia insasi are o frumusete ireala: „O regina juna, blonda si cu brate de argint, care este ocrotita si luminata de luna. Codrul este coplesitor de frumos si linistit, in aerul „varatic, moale', vantul inmiresmeaza totul, iar greierii devin orologii. Din castelul sau, Dochia porneste ,,intr-o luntre - lemn de cedru' pe fluviul care o poarta lin spre un munte fabulos, „Munte jumatate-n lume - jumatate-n infinit'.

Demna de retinut este imaginea Dochiei in drumul ei spre munte. Ea pluteste pe un fluviu care are maluri pline de arbori ce alcatuiesc o bolta pe sub care trece zeita. Tot pe mal pasc niste minunati cai albi. Luntrea Dochiei este trasa de lebede.

Muntele acesta este un fel de centru al universului, pe poarta mare ies zorile,

,, Pe acolo soare!e-si mana car cu caii arzatori,

Pe acolo noaptea rasare blonda luna argintoasa

Si popoarele de stele iese-n roiuri luminoase'.

Este un loc mitic, un salas al zeilor, un spatiu unde luna, soarele vin ., la a zeilor serbare '.

Zeii par „zugraviti': „Parul lor cel alb luceste, barba-n brau li curge mare,/ Cretii buzei lor sa numeri poti in aerul cel clar'. Imaginea zeilor cu parul si barba alba este tipica mentalitatii populare, reflectata de altfel si in iconografie, albul reprezentand puritatea, bunatatea, intelepciunea, dar si vesnicia.

In spatele muntelui „E frumoasa-mparatie mandra a sfantului soare', unde sunt palate de marmura alba, cu ferestre mari, sunt gradini verzi, „aeru-i de diamant', „fluvii ''de briliant'.

Totul este ca in basme, sau ca in rai, pentru ca predomina stralucirea soarelui, culorile sunt vii, frumusetea, linistea si pacea sunt stapane. La fel de frumos este si „in manastirea lunei' unde „Sunt pe muri tablouri

mandre, nimerita zugravire/ Ale miturilor dace, a credintei din batrani'.

Acest loc. un fel de axis mundi, este ..raiulDaciei', unde se pare ca totul este etern sau totul e numai inceput si frumusete:

,.Asta-i raiul Daciei veche,-a zeilor imparatie:

Intr-un loc e zi eterna - sara-n allu-n vecinicie,

Iar in altul, zori eterne cu-aer racoros de mai;

Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei

Dupa moarte vin in siruri luminoase ce invie

Vin prin poarta rasaririi care-i poarta de la rai'.

Aceasta armonie, acest eden sunt spulberate prin aparitia romanilor. Romanii reprezinta istoria, Dacia este mitul, basmul, existenta pura sub semnul sacrului.

Dramatic este episodul cucerii Daciei. Poetul prezinta ducii daci „nalti ca brazii de munte, tari ca si sapati din stanca'. Descrierea unui ospat al dacilor evidentiaza eroismul, dar si patriotismul stramosilor nostri care foloseau „Cupele-teste de dusmani - albe, netede, uscate', toarna vin, apoi otrava, ciocnesc vorbesc si rad, afirmand ca „Vor mai bine-O moarte cruda decat o viata sclava'.

Este evocat si Decebal care are o atitudine profetica, el este cel care inalta un blestem asupra romanilor, care i-au cucerit tara si i-au supus poporul.

Poemul este de fapt o vasta meditatie asupra vietii si mortii. Descoperim o serie de idei care demonstreaza ca: „Samburele crud al mortii e-n viata', omul este un fel de microcosmos, iar viata este un fenomen perpetuu.

Eminescu mediteaza si asupra dorintei omului de a se inalta pe scara sociala sau pe scara istoriei. El afirma ca „in marire afli germenii caderii', iar roata istoriei presupune un traiect bizar de la marire la cadere si din cadere la marire. Totul in univers este un circuit, o repetabilitate de fenomene si evenimente, concluzia poetului fiind transanta: „ Vrei viitorul a-l cunoaste te intoarce spre trecut'.

Toata meditatia lui Eminescu sta sub semnul ideii ca viata este vis „Caci eterna-i numai moartea, ce-i viata-i trecator'.

Receptare critica >

„Ceea ce Eminescu a infatisat in Panorama desertaciunilor este drama zguduitoare a omenirii. Preocuparea lui este sa descifreze din mersul istoriei destinele generale ale omenirii, pe care le vede in atmosfera sumbra in care le vazuse si Ecleziastul in vechime, in aceeasi atmosfera sumbra in care, in timpurile moderne, le vedeau un Dimitrie Cantemir, un Giambattista Vico sau un Montesquieu: sporire si scadere, corsi' e ricorsi, grandeur et decandence. Faptul ne indreptateste sa credem ca gandirea poetului roman nu se articuleaza de data aceasta in mod exclusiv de filosofia lui Schopenhauer, ci ca ea se incadreaza acelei conceptii anterioare si larg raspandite in spiritul careia omenirea este sortita sa se zbata intre aceleasi limite, refacand in dezvoltarea ei acelasi cerc, etern acelasi, fara perspective de a-si depasi vreodata dimensiunile'.

(Dumitru Popovici, Poezia lui Mihai Eminescu, in Studii literare, voi V)(L.C.N.)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4685
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site