Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Moara cu noroc de Ioan Slavici - Fisa de lectura

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Fisa de lectura




Moara cu noroc

Ioan Slavici

1.Date despre autor

Ioan Slavici se naste la 18 ianuarie 1848 la Siria, linga Arad. A fost al doilea copil din cei cinci. Tatal sau – Savu Slavici a fost cojocar-, iar mama sa – Elene Slavici s-a nascut la Borlea.

Intre anii 1854-1858 frecventeaza scoala elementara ortodoxa din Siria, avindu-l ca dascal pe Dimitre Vostinari. In 1859-1860 frecventeaza inca o data clasa a IV-a la scoala elementara pentru a se putea inscrie la liceu. In 1860-1865 urmeaza liceul din Arad, unde primea saptaminal merinde de acasa. In 1865-1867 invata la liceul din Timisoara, unde da ore de meditatii. In 1867-1868 invata la liceul maghiar din Arad. In august 1868 trece examenul de bacalaureat la Satu Mare. Apoi face o calatorie pe Valea Somesului si in muntii Apuseni. In octombrie 1868 se inscrie la Facultatea de Drept si Stiinte a Universitatii din Budapesta, unde trece cursurile de literatura romana. In anul 1869 el se imbolnaveste si se intoarce la Siria, neavind bani.

In aprilie 1869 se inscrie la Facultatea de Drept din Viena. Pentru a se asigura material, el lucreaza el lucreaza secretar la un notar din Cumlaus. In septembrie 1869 i-l cunoaste pe Eminescu, care ii ramine prieten si sfatuitor pe toata viata. Ambii sunt proclamati membri definitivi a societatii literare “Romania”.

In mai 1870 sustine examenul de stat si ia lectii de la unii profesori cu nume european renumit (Suddwiy Arnds, Rudolpl Ihering, etc. Debuteaza in martie 1871 cu comedia “Fata de birau”, publicata in Convorbiri Literare. La 1 iunie 1872, in “Convorbiri literare” apare prima lui poveste “Zina Zorilor” cu culegeri din folclor. In iulie 1872 Slavici paraseste Viena, incheindu-se viata lui de student. In octombrie 1874 soseste la Iasi, fiind gazduit de colegul lui de studii la Viena. Aici, prin Eminescu face cunostinta cu Ion Creanga cu care leaga o strinsa prietenie. In decembrie 1874 Slavici vine la Bucuresti unde se stabileste cu traiul, locuind in strada Renasterii nr.3.

La 11 septemtrie 1875 se casatoreste cu Ecaterina Szoke Magyarosy, inrudita cu o familie din Siria – satul sau natal, cu care va divorta la 18 noiembrie 1885.

Ioan Slavici a fost profesor de filosofie, logica, psihologie si romana la liceul “Matei Basarab”. La 1 noiembrie 1883, Slavici o cunoaste pe Eleonora Tanescu – Profesoara la scoala elementara de fete din Sibiu, cu care se casatoreste la 18 martie 1886 la Sibiu.

La 11 noiembrie 1886 se naste Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avindu-l ca nas la botez pe Titu Maiorescu. In mai 1887 Slavici este ales secretar la Comitetul Central al Partidului National Roman, iar la 25 aprilie 1888 e condamnat la un an de “temnita de stat”.La 19 ianuarie 1889 cel de-al doilea copil a lui Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina. La 10 iulie 1889 este eliberat din temnita si vine la Sibiu. Dupa aceasta sunt publicate multe din operele sale.

La 25 noiembrie 1892 Slavici devine cetatean al Romaniei si se stabileste definitiv la Bucuresti. Aici el publica mai multe opere ale sale, unele din ele fiind jucate pe scena.

In aprilie 1925 Slavici pleaca la Crucea de Jos, la fiica sa Lavinia-Ioana-Josefina. Ioan Slavici se stinge din viata la 17 august 1925, la orele 18.30, la Crucea de Jos in casa fiicii sale Lavinia. Este inmormintat la sehitul Brazi. La funerariile de inhumare, alaturi de familie si de numerosii prieteni, participa si multi scriitori romani de la Societetea in care a colaborat.

1848 - Vigurosul nostru prozator (mare prieten al lui Eminescu) se naste in anul revolutiei, la Siria, pe 18 ianuarie. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei, nascuta Borlea.

1854-1858 - Frecventeaza scoala 'greco-ortodoxa' din satul natal, avandu-l dascal pe D. Vostinari.

1859-1860 - Repeta clasa a IV-a, pentru a putea razbi la liceu.

1860-1865 - Urmeaza Liceul din Arad, stand la gazda precum eroii sai din Budulea Taichii.

1865-1867 - Clasele a VI-a si a VII-a la Liceul Piarist din Timisoara.

1867-1868 - Clasa a VIII-a ca 'privatist' la Liceul Maghiar din Arad.

1868 - Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se inscrie la Universitatea din Budapesta.

1869 - In ianuarie e bolnav, intrerupe facultatea si revine la Siria. Se mai inscrie si la Universitatea din Viena (aprilie), dar in august il aflam in functia de secretar al notarului din Cumlaus. In toamna e din nou la Viena, in armata, urmand si Facultatea de Drept. Acum se imprieteneste, pentru toata viata, cu Eminescu, student si el in capitala Imperiului hasbsburgic. Fireste, vorbea cursiv limbile germana si maghiara. Mai tanarul sau amic moldovean il va indemna sa scrie literatura in romaneste (cum s-a spus, asa va proceda Eminescu si cu Ion Creanga).

1870 - Isi ia 'examenul de stat'.

1871 - Debuteaza la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). In vara, impreuna cu Eminescu, organizeaza serbarea panromaneasca de la Putna.

1872 - E publicata prima poveste Zana zorilor, Scrierile de inceput (indragite si azi de copii) sunt in majoritate povesti (Ileana cea sireata, Florita de codru, Doi feti cu stea in frunte).

1874 - Vine la Iasi si citeste la Junimea Popa Tanda. Apoi pleaca la Bucuresti, unde se stabileste.

1875 - Se casatoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Calatoreste la Viena si Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul 'Matei Basarab' - Bucuresti.

1877 - Intra in redactia ziarului Timpul.

1878 - Publica Gura satului.

1880 - Apare nuvela Budulea Taichii.

1881 - Volumul Novele din popor, cuprinzand prozele scrise pana atunci, inclusiv capodopera Moara cu noroc.

1884 - Infiinteaza la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni si George Cosbuc.

1885 - Din cauza unor articole in care revendica drepturile romanilor, e inchis de catre autoritatile maghiare, dar curtea de juri il elibereaza. Divorteaza de prima sotie Ecaterina.

1886 - Se casatoreste, la Sibiu, cu Eleonora Tanasescu, in toamna nascandu-i-se primul baiat, Titu Liviu. In urma unui proces de presa e condamnat la 3 zile inchisoare.

1888 - Premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Nationalul bucurestean. Condamnat de Curtea cu juri din Cluj la un an de inchisoare. Incepe detentia la Vat (Ungaria).

1889 - Se naste Lavinia Ioana Iosefina, al doilea copil, cand era in puscarie. Abia la 10 iulie iese din penitenciar.

1890 - Se intoarce la Bucuresti. Profesor la Azilul 'Elena Doamna'. Se naste al treilea copil, Ion Marcel.

1891 - Sotia naste al patrulea copil, Fulvia, dar nu si ultimul (urma traditia familiei din Siria, unde fusesera cinci copii).

1892 - Devine cetatean roman. Publica Novele vol. I-II.

1894 - Impreuna cu Cosbuc si Caragiale, editeaza la Bucuresti Vatra. Publica romanul Mara, in foileton.

1894 - Se naste Elena, al cincilea copil.

1897 - Se naste Lavinia, al saselea copil.

1902 - Publica romanul Din batrani, premiat apoi de Academia Romana.

1914 - Conduce Ziua, ziar filogerman, in care militeaza pentru neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial.

1916 - Este arestat si inchis la Fortul Domnesti, apoi la hotel 'Luvru'. In timpul ocupatiei germane, scrie articole de orientare progermana.

1919 - La incheierea pacii si intoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand si a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat si condamnat la 5 ani de inchisoare, dar eliberat in acelasi an. Totusi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu dusmanie.

1921 - Publica volumul autobiografic Inchisorile mele, in care-si justifica activitatea din Ardeal si Romania.

1923 - Romanul Cei din urma Armas.

1924 - Volumul Amintiri (pretioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Cosbuc, Maiorescu).

1925 - Bolnav si obosit de viata agitata, cu procese si detentii in puscarii, se refugiaza la fiica sa, care traia la Panciu, in podgoria asemanatoare cu Siria natala. La 17 august trece in lumea umbrelor, inmormantat la schitul Brazi. Gala Galaction rosteste cuvantul de ramas bun.



2.Date despre opera

2.1. Informatii generale(anul, locul aparitiei operei)

,,Moara cu noroc”, capodopera a literaturii noastre nuvelistice, a fost publicata in volumul de debut ,,Novele din popor”, aparut la Bucuresti, in 1881, volum apreciat de Mihai Eminescu pentru adancimea sufleteasca a lumii evocate de autor si de catre Titu Maiorescu ca un moment de referinta al vietii literare romanesti:”parasind oarba imitare a conceptiilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului si ne-au infatisat ceea ce este, cea ce gandeste si cea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”.

2.2. Explicatia titlului

Titlul operei este ales sugestiv, el fiind chiar locul unde, in mare parte, se va desfasura actiunea nuvelei, „moara cu noroc” fiind carciuma lui Ghita, personaj ce va incerca sa-si depaseasca conditia umila pe parcursul operei. Sensul conotativ al titlului ne duce cu gandul la un topos malefic, tanatic (uciderea semintelor – Ivan Evserv ), un topos creat de diavol, iar determinantul atibutiv „cu noroc” induce lectorului sugestia bunastarii si a castigului, a fericirii (aparent).

Moara cu noroc porneste de la o semnificatie initiala, la inceput ea este o fost moara transformata intr-un han. Ea este un spatiu al salvarii oamenilor, fiind cu noroc pentru calatori si pentru hangiu. Moara cu noroc e situata la intretaierea unor drumuri umblate de hoti, rau famate, de acea la carciuma lui Ghita se adunau multi negustori: „ drumetii se bucura cand o zaresc din culmea dealului plesuv, caci venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara sa poata sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti ca sa nu plece singur mai departe”.

O data cu venirea lui Lica, moara se incarca de o legenda a imoralitatii, devenind un spatiu al raului. In final, mopara arde si macina cu ea tot raul. Din final, moara poate deveni, prin refacere, cu noroc pentru ca acolo s-au macinat toate sursele raului, deci hanul devine cu noroc pentru oameni.

2.3. Tipul operei

Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din domeniul nuvelisticii. Nuvelele, aparute in sase volume, au contribuit la progresul literaturii romane in directia oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale si de pauperizare a populatiei satesti, prin crearea de personaje reprezentative, care intruchipeaza conflictele si trasaturile esentiale ale acestei lumi.

Aflat sub semnul clasicismului juminist influentei eminesciene, Ion Slavici a impus nuvela de exceptie, prin „Moara cu noroc” si „Comoara”, „Padureanca” si „Popa Tanda”.

Opera epica de mare intindere, 'o nuvela solida cu subiect de roman' cum o aprecia George Calinescu, 'Moara cu noroc' este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia nuvelei romanesti. Prin ea, Slavici, asemenea lui I.L. Caragiale, este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice.

2.4. Aprecieri critice

Titu Maioresscu comenta: “Ceea ce a trebuit sa placa strainilor in poeziile lui Alecsandri, Bolintineanu, Eminescu si Serbanescu si novelele lui Slavici, Negruzzi si Gane este, pe langa masura lor estetica, originalitatea lor nationala. Toti autorii acestia, parasind oarba imitare a conceptiunilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului lor si ne-au infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firei lui etnice. Aceste element original al materiei, imbracat in forma estetica a artei universale, pastrand si in aceasta forma ca o ramasita din pamantul sau primitiv, a trebuit sa incante pe tot omul luminat si sa atraga simpatia lui luare-aminte asupra poporului nostru. Caci orice individualitate de popor isi are valoare ei absoluta, si indata ce este exprimata in puternica forma a frumosului, intampina un rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a ei.”

La acesta cauza generala se mai adaoga, indeosebi pentru novelele lui Slavici, Gane si Negruzzi, intamplarea favorabila, ca ele se gasesc in armonie in privinta obiectelor ce ni le infatiseaza si care sunt mai ales figuri tipice din popor, cu un intreg curent al gustului estetic in Europe, curent pe care noi il credeam foarte sanatos si in urma caruia romanurilr taranesti si descrierile tipice au ajuns sa fie cele mai pretuite produceri ale literaturei de novelisti.”

,,Taranii lui Slavicii, adevarati si energici, au intrat biruitori in literatura romaneasca.

Vorba lor putina si apasata,exprimand sentimente,cand darze,cand duioase, dar totdeauna de o mare demnitate umana, chiar si cand erau adusi pe cararile pacatului, dadea nuvelei romanesti o infatisare de realitate dramatica necunoscuta pana atunci.Se vedea intaia oara ca nu e nevoie sa creezi un taran neexistent pentru a te mandri cu dansul, ca se poate trezi interesul si produce consideratia fara a trece cu un pas dincolo de marginile realitatii.” (Nicolae Iorga)

,,In cele mai importante nuvele, ca si mai tarziu in romanul ,,Mara”, Slavici se dovedeste fidel metodei sale de creatie realista, oglindind viata societatii transilvanene pe care o cunoaste indeaproape, transmitand nealterata nota specifica vietii satului de peste munti intr-un anumit moment istoric. De aici izvoraste spiritul popular care pulseaza puternic in opera sa; respectand realitatile si pastrand culoarea locala a mediului social descris in aceeasi maniera artistica pe care o vor dovedi marii scriitori ardeleni: George Cosbuc, Octavian Goga, Liviu Rebreanu; Ioan Slavici se dovedeste si in acest sens un deschizator de drum.” (Domnica Filimon-Stoicescu)

George Toparceanu afirma in 1925 ca: „Genul in care a excelat talentul lui Slavici, este, fara indoiala, nuvela tragica <<Moara cu noroc>> <<Moara cu noroc>> nu-i numai o nuvela bogata, e in acelasi timp un mic roman de moravuri, tot atat de interesant-prin fondul de viata locala pe care e proiectata actiunea principala, prin pitorescul lui special-ca si Bordeenii d-lui Sadoveanu.”

„dar Slavici devine maret acolo unde sfarsitul povestirii este numai un inceput al colocviului pe care cititorul il va purta cu sine insusi In acest sens, <<Moara cu noroc>> este sublima. Numai nuvela aceasta s-o fi scris si socot ca Slavici ramanea la fel denemuritor. In ea s-au scristalizat toate marile daruri ale scriitorului.

2.5 Volumul din care face parte

Slavici, Ioan- “Budulea taichii”, prefata si note de Domnica Stoicescu,Editura Tineretului, [1965], p.39-161

3.1. Rezumat

Actiunea nuvelei “Moara cu noroc” este structurata in saptesprezece capitole, ea fiind prezentata in ordine cronologica si constand in redarea destinului lui Ghita, un om ce descopera puterea banilor.

Initial, drama acestuia nu e anuntata, el arendand hanul de la Moara cu Noroc doar spre a-si depasi conditia umila, adica pentru a strange bani sa-si cumpere un atelier cu zece calfe, pentru a deveni cineva, pentru a fi respectat intr-o lume in care deja omul nu mai este apeciat si cinstit pentru calitatile sale, ci dupa avere Insa, descoperind placerea banilor o data cu intalnirea lui Lica Samadaul, seful porcarilor si stapanul absolut al campiilor si renumit pentru siretenia cu ajutorul careia manuieste banii, stapan temut al acelor locuri, el incepe sa-si uite valorile morale.

Desi prevenit de Ana, sotia lui Ghita, ca Lica este un om rau, cizmarul intra in ciclul infinit al afacerilor ilegale ale Samadaului, fiind „complice” cu acesta.



Incet Ghita se instraineaza de Ana,ajungand chiar sa nu-si mai vorbeasca, iar ea, realizand ca soarta lui Ghita e legata de Lica,incepe sa-l priveasca pe Lica cu alti ochi. Avand loc in padure un jaf si un omor, Ghita este chemat la judecatorie, depunand marturie falsa spre a-l acoperi pe Lica, insa ajutoarele Samadaului, Sil Boarul si Buz-Rupt sunt condamnati la inchisoare pe viata. Ghita observa ca Ana este atrasa de „prietenul” lui si devine nervos, simitindu-se tradat, se hotaraste sa se razbune, adica sa-l dea prins lui Pintea, jandarmul ce-i devenise un prieten de suflet.

Durerea sufleteasca devine insuportabila si o omoara pe Ana. Rut, urmand porunca lui Lica, da foc morii si-l ucide pe Ghita, in timp ce Lica, manat de teama de a nu fi prins de jandarmul Pintea, incearca sa se salveze, si in goana sa prin furtuna se sinucide, sfaramandu-si capul intr-un stejar.

Nuvela se incheie cu imaginea crunta a batranii ce pleaca de pe ruinele morii impreuna cu copiii.

3.2. Personaje

Personajele nuvelei „Moara cu noroc” intruchipeaza idei morale.

Slavici isi analizeaza psihologic personajele prin: acumularea lenta a faptelor, descrierea celor mai fine mutatii sufletesti, notarea reactiilor fiziologice, monologul interior, dialogul conflictual, legatura dintre criza sufleteasca si cadrul natural, deplina motivare sociala si psihologica a dramelor. Slavici este creatorul nuvelei realiste-psihologice romanesti.

Nuvela sa devine o adevarata scena de confruntare a doua caractere puternice: Ghita si Lica Samadaul, iar celelalte personaje au rolul de a contura trasaturile celor doi.

In „Moara cu noroc”, cizmarul de maxim bun-simt, Ghita, protagonistul nuvelei, apare initial dornic sa-si depaseasca o conditie umila (pentru familia sa), dar hanul Moara cu noroc ii va fi fatal din dubla perspectiva: incepe sa fie manipulat de puterea banilor si il aduce in „mrejele” lui Lica Samadaul.

Ghita este puternic individualizat prin calitati si defecte, prin vointa si slabiciune. Initial el este un om cinstit, modest chiar si in ambitii, iubindu-si nevasta si copiii, dorind doar putere sa le asigure o viata mai buna si, mai ales, demna si respectata, Ghita apare ca un om decis sa lupte pentru schimbarea conditiei sale sociale, dar fara a face compromisuri.

Ghita este personajul principal al carui destin arata consecinte grave ale dorintei de inavutire. La inceput, el pare un om curajos si hotarat, renuntand la conditia sa umila pentru a-si incerca norocul spre binele familiei. Fericirea din primele saptamani ale noii situatii de carciumar demonstreaza bucuria de a fi om cinstit („sa carpesc si mai departe cizmele oamenilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca dumineca e noroi isi duc cizmele pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amandoi la copilas, iara d-ta la tustrei. Iaca linistea colibei.”).

Evolutia personajului se schimba sub influenta nefasta a lui Lica. La prima vedere, Ghita se dovedeste egalul lui Lica prin calmul, cumpatatea, linistea omului cinstit si incoruptibil. El incepe sa se schimbe in momentul in care Lica il santajeaza prin banii luati. Seria de compromisuri pe care le face il determina pe Ghita sa-si piarda demnitatea si respectul de sine. In sufletul sau se declanseaza puternice framantari pe care le ascunde familiei.

Degradarea lui Ghita evolueaza rapid pana la dezumanizarea totatla cand isi arunca sotia ca „momeala” pentru prinderea lui Lica. Sfarsitul tragic al personajului arata ca pierderea valorilor morale inseamna pierderea dreptului de a trai.

Celalalt personaj principal este Lica Samadaul, intruchiparea demonul, capabil sa domine campia si lumea, subordonand energii si patim, simbol al tentatiei si al influentei negative. Pactul lui Ghita cu Lica inseamna pentru Ghita pieirea. Numele personajului, Samadaul, reda cateva din trasaturile sale, el insemnand om care tine socotelile, supravegheaza, garanteaza si da seama de ceva, cuiva.

In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului (“simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le‑a fost data”).

Lica are un caracter puternic. Scriitorul il prezinta printr-un portret general in care functia samadaului in Ardeal este prezentata cu amanunte sociale si economice. Portretul fizic este facut tot cu tehnica amanuntului asupra vestimentatiei, gesturilor si privirilor.

Lica este personajul ce produce decaderea morala a lui Ghita. Prin trufie si violenta el se impune tuturor. Prima caracterizare o face Ana ca un avertisment pentru Ghita: ”om rau si primejdios; asta se vede in ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii. E om patimas, Ghita, si nu e bine sa te dai prea aproape de el deci putem spune chiar ca personajul exercita permanent o fascinatie diavolica asupra celor din jurul sau.

Efectul dominator asupra lui Ghita se realizeaza prin santaj. Lica, desi o pare ca are o inteligenta primitiva, a intuit puterea banului asupra lui Ghita si reactia Anei fata de comportarea lasata sotului ei, dand dovada in toate actiunile sale de sange rece.

Portretul lui Lica este realizat in paralel cu cel al lui Ghita tocmai pentru ca autorul intentioneaza sa puna in cumpana doua ipostaze de comportament: tentatia si nevoia de a rezista tentatiei ca singurul mod de a ramane demn.

Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare.

Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.

Lica este un om crud pentru care a ucide un om este o fapta obisnuita: Acum sangele cald e un fel de boala, care ma apuca din cand in cand pentru ca tu nu stii inca… ce grozava e placerea de a lovi pe omul care te supara…

Ana este un personaj feminin complex conturat cu delicatete ca o imagine a devotamentului fata de sot si de familie. Pentru ea linistea caminului, castigul cinstit si dragostea pentru sotul ei erau sursele fericirii. Ea isi pierde linistea cand incepe sa-l banuiasca pe Ghita de complicitate la faptele lui Lica. Insa face si ea parte din planul de supunere totala a barbatului prin femeie.

Ea isi iubeste familia (sotul si copii) si sufera atunci cand Ghita nu ii impartaseste gandurile lui. Neglijata, ea iese treptat de sub influenta sotului pentru a intra sub fascinatia lui Lica, ajungand chiar sa-si dispretuiasca sotul. Desi la inceput il evita pe Lica, intuind fondul rau al acestuia, traptat este impresionata de caracterul puternic si barbatia lui. Ea este o victima instrainata de sot, abandonata de Lica Samadaul.

Uciderea Anei este pe fond o expresie a iubirii profunde pentru ca viata lor din acest moment ar fi fost imposibila.

Pe urmele mentinerii traditiilor stravechi, in nuvelele lui Slavici actioneaza o autentica opinie publica (Gura satului), batranii pastori ai intelepciunii populare si chiar cavaleri legendari in haine de politisti (Soacra si Pintea).

Pintea „capraru, om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura in frunte, dar mai presus de toate om asezat si tacut din fire” este un oersonaj secundar al operei, ce „cu care Ghita se facuse prieten bun”. Autorul mentioneaza, de asemenea, ca atunci „cand venea la Moara cu noroc se vedea ca se simte bine la carciuma si pleca tot cam enevoie; apoi el tinea la Ana, la copii, neteza canii lui Ghita si-ar fi fost orisicand gata sa deie cu ciomagul daca cineva, chiar la drept vorbind, ar fi indraznit sa-l graiasca de rau pe Ghita”, dovada a faptului ca era om bun si ca tinea, la randul sau, la prietenul sau.

Singurul personaj nepedepsit de autor prin scoaterea din existenta este batrana, soacra a lui Ghita. Desi este un spirit practic si are pasiunea banului, batrana se salveaza prin calitatea morala a bunei masuri. Aceasta calitate este proprie si scriitorului care a iubit cumpatarea si echilibrul, lucru vizibil prin lecturarea operelor sale. Ea deschide opera printr-un monolog din care reiese inteligenta acesteia populare („Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si sa va acopara cu aripa bunatatilor sale. Eu sunt acum batrana, si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pana in ziua de astazi si sa dau la sfarsitul vietii mele de amaraciunea pe care nu o cunosc decat din frica”). Spre deosebire de celelalte personaje, ea ramane „imuna” la toate intamplarile de la han, iar in final, ea paraseste Moara cu noroc impreuna cu copiii, incheind firul epic cu o fraza ce este o alta dovada a inteligentei ei („Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).



Scriitor realist si obiectiv, Slavici isi lasa personajele sa evolueze potrivit firii lor, destinului lor. Firea caracteriologica rezulta din faptele si intamplarile ce    reies in nuvela si la care personajele participa, precum si din modul cum este el oglindit in constiinta altor personaje. Chipul eroului se intregeste si capata complexitate si prin investigatiile psihologice (monolog si sondajul autorului).

3.3. Valoare artistica

Scriitor obiectiv, realist, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Si cum contributia directa a eroilor la desfasurarea actiunii este masiva, valoarea limbajului ca document al vietii sufletesti creste. Dialogurile au o mare putere de caracterizare psihica. Atunci cand Ana ii spune lui Ghita: “ – Esti un om netrebnic si grozav trebiue sa te fi ticalosit tu in tine, pentru ca sa-mi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti”, avem nu numai o informatie despre transformarea caracterului acestuia, ci si un reflex al amaraciunii pe care constatarea o produce in sufletul ei.

Remarcabile sunt, in stilul lui Slavici, expresiile, zicatorile si proverbele. Anumite capitole ale nuvelei par a ilustra chiar adevarul invariabil al unor proverbe (de exemplu:”omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”, „sa nu pierdem vremea degeaba”, „in ceas bun sa fie zis () si gand bun sa ne deie Dumnezeu in tot ceasul”, „oamenii sunt multi si de multe feluri”, „Ana ramase o clipa tulburata”,”noroc bun sa deie Dumnezeu”).

Tonul sfatos si stilul concis, bolovanos al scriitorului ardelean pare potrivit anume ca sa contribuie la impresia aceea de tragic, de trecut, de viata adevarata si intensa. Termenul de realism provine din fr. realisme, desemnand o metoda de creatie ce reflecta, ca o reactie la romantism, lumea in varianta sa obiectiva, neidealizata, cu preocuparea de a respecta veridicitatea, cauzalitatea, tipicitatea si caracterul concret al mediului, al fizionomiilor , al reactiilor psihice si al detaliilor.

Nimeni, pana la acest scriitor, n-a cercetat cu atata patrundere si perspectiva aspectul social, condiitiile vietii materiale ale lumii satesti, nimeni n-a infatisat in aceeasi masura stransa corelatie intre fenomenologia vietii sufletesti si modul de trai, pozitia economic, existenta sociala, intr-un cuvant.

Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).

Ioan Slavici apeleaza la figurile de stil pentru a reda elemente ale naturii inconjuratoare sau spre a realiza succinte portrete ale personajelor, atat direct cat si in mod indirect. Astfel, intalnim epite („om rau si primejdios”, „iubeste patimas”, „locurile rele”, „barbatia infatisarii”), metafore („moara cu noroc”), comparatii („privea la el ca un copil”, „ramase privind ca un copil uimit”).

4. Parerea personala

Din punctul meu de vedere, nuvela “Moara cu noroc” este o opera interesanta din punct de vedere cultural, ce reuseste sa ne deschida noi orizonturi in “domeniul” framantarilor interioare, aparand -in urma lecturarii acesteia- la un sir nesfarsit de “De ce?”-uri.

Stilul lui Slavici mi se pare unul simplu, destul de inteles pentru orice varsta insa, in cazul lui, simplitatea poate crea adevarate “probleme” cititorului. Subiectul este unul clasic, inspirat din simpla si complicata viata a omului de la sat.

M-a intrigat comportamentul Anei, in special ca nu a fost “in stare” sa-si salveze sotul de Lica, sa se impuna in a-I deschide ochii si mai ales pentru ca a cedat si ea in fata lui Lica. Faptul ca I s-a daruit mi se pare cel mai josnic lucru pe care l-ar fi putut face, demonstrand astfel ca si ea are o fire tot atat de slaba ca a sotului ei.

Este foarta interesant modul in care autorul urmareste evolutia personajelor, in special modul in care Ghita si Lica se infrunta. De asemenea, mi s-a parut remarcabil faptul ca Slavici isi pedepseste personajele: mai intai moare Ana, sibolul puritatii anulate de patima straina ei, apoi Ghita, ucis din propria-I patima si apoi Lica, sub semnul dorintei raului de a nu fi demistificat. Singurul personaj ce nu-si schimba atitudinea sau comportamentul pe parcursul avansarii firului epic este batrana, ce, in sfarsitul operei, paraseste impreuna cu copiii Moara cu noroc.

Ideea ca spre a reusi in viata trebuie sa faci compromisuri probabil a fost ideea de baza ce a folosit-o Slavici, insa mi s-a parut ca a exagerat, probabil pentru a crea acel dramatism ce o detaseaza fata de celelalte opere, de “banalitatea” unei opere, demonstrand astfel puterea lui de a scrie.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5491
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site