Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Ovidius - universul operei - Ponticelele, Metamorfozele

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Ovidius - universul operei - Ponticelele, Metamorfozele

Ovidiu

(43 ien. – 17 en.)




„De loc sunt din Sulmona cea cu izvoare reci”, marturisea in versuri cel ce vazuse lumina zilei in anul 43 ien. in aceste tinuturi ale Imperiului Roman, dar care avea sa se savarseasca din viata pe tarmul inghetat al Pontului Euxin, in anul 17 en. Descendent al unei familii nobile, Publius Ovidius Naso isi va desavarsi educatia la Roma, simtindu-se de timpuriu atras de taramul muzelor. Desi a fost propulsat prin traditia familiei in posturi publice, ajungand in anturajul imparatului Augustus, Ovidius a fost mai curand atras de modelul marilor literati, precum Tibulus, Propertius, Vergilius, decat de acelea al marilor demnitari. Cu toate ca finetea observatiei, sensibilitatea, eruditia si talentul i-au atras faima si elogiile lui Octavian Augustus, ironia opozitia fata de masurile reformatoare ale imparatului i-au adus, in anul 8 ien., caderea in dizgratie si exilul in indepartatul tinut al Tomisului, in vecinatatea Istrului, pe malul rece al marii. Pana la sfirsitul vietii, poetul a sperat ca va primi de la Roma vestea iertarii, dar nici dupa moartea lui Augustus imparatul Tiberius nu si-a amintit de soarta sa nefericita, chiar daca la Roma opera lui continua sa fie tiparita si apreciata.

Universul operei 29648vhp92eqo5b

Amores, Heroides, Ars amandi, Metamorfozele, Tristele, Ponticele

PONTICELE hq648v9292eqqo

Prezentare generala

Considerand creatia Ovidius cea mai vasta si mai bogata dintre cele pe care le mostenim din antichitatea latina, Ovidiu Dramba clasifica aceasta creatie in trei mari etape. Astfel, in prima etapa, poetul dezvolta tema iubirii, descoperindu-si tonul liric si elegiac, in cea de-a doua exploateaza tezaurul mitic si legendar, iar in ultima etapa, marcata in plan biografic de exilul la Tomis, amplifica propria tragedie in epistolele grupate in cele doua cicluri poetice: Tristele si Ponticele.

Redactate in atmosfera hibernala a tinutului scitic, Ponticele sunt epistole expediate in chip simbolic de poet apropiatilor ramasi departe, in patrie, amici mai mult sau mai putin fideli amintirii sale, si sotiei, pe care o numeste „crezuta mea sotie”. Ele isi organizeaza cele patru carti in jurul axului central al suferintei lui Ovidius, care se simte strain printre getii barbari, dar si al sperantei nestinse ca Augustus isi va intoarce intr-o buna zi privirile asupra sa si ii va trimite iertarea. Aceste doua sentimente, metamorfozele in versuri, brazdeaza toate poemele din cartea Ponticelor, transformandu-le intr-o „lamentatie cantata in genunchi, cu fata in tarana”, cum le definea Th. Burette.

Alaturi de „scumpa sotie”, cea de-a treia dintre sotiile poetului, destinatarii epistolelor sunt inalti demnitari ai Romei precum Fabius Maximus, orator celebru al vremii lui, fratii Cotta Maximus si Messalinus, consulul Sextus Pompeius, dar si prieteni ca Rufus, Macer, Salanus ori Atticus. Prima dintre scrisori porneste catre Brutus, spre a-i aduce, o data cu salutarile celui exilat, si plangerea amara:

„Nu va mirati de-aceea ca inima-mi, secata   

De-atatea suferinte, ca neaua s-a topit.

Cum gaureste cariul corabia stricata,

Cum valurile marii le macina pe stanci,

Cum fierul vechi il roade rugina uricioasa,

Si molia mananca volumul prafuit,

Asa fara-ncetare si inima din mine

Mi-o roade suferinta cea fara de sfarsit”.

Tonul elegiac amplifica in imaginea poetului receptarea suferintei sale la Roma, atribuindu-le destinatarilor sai fie o atitudine ostila generata de teama ca, primindu-i scrisorile, ar atrage asupra lor furia lui Augustus, fie una prietenoasa si compatimitoare:



„Cand auzit-ai vestea nenorocirii mele

Erai pe alte tarmuri, dar inima ti-a plans”.

(Catre Graecinus). Metamorfozele

(fragmente)

Cartea III

NARCIS

Limpede-n muntii, un izvor isi sclipea argintiile unde.

Sta neatins de ciobani, de caprite, venite sa pasca,

De-orice vita; pe el nici pasare-n zboru-i ori fiare

Nu-l atinsesera, nici din copac vreun ram in cadere.

Iarba din jur imprejur tragea hrana-i din apa de-aproape;

Nu-ncalzeau raza de soare-acel loc, fiind oprite de un codru.

De vanatoare obosit si de arsita zilei, flacaul

Colea pe iarba se culca, atras de izvor si de locuitori.

Setea sa-si stampere vrand, sete noua intr-insul se naste.

Caci, pe cand bea, fermecat de-al sau chip ce se vede in apa,

El o naluca-ndragi, socotind ca e trup ce e unda.

Se minuneaza de sine, ramas cu privire-atintita;

Sta nemiscat, parc-ar fi o statuie din marmur-de Paros.

Pe acea pajiste-ntins, el priveste-ai sai ochi, doua stele,

Parul sau vrednic de Bachus si vrednic de-asemeni de-Apolon.

Copilarestii-i obraji si gatul de fildes aleasa-i

Gura si fata ce-mbina cu rosu sclipirea zapezii,

Si se uimeste de toate ce-l fac uimitor pe el insusi.

El se doreste-n nestire; -i iubitul si-acel ce iubeste,

Tot ce ravneste-i ravnit arzand insusi de focul ce-aprinde

Catre saruturi desarte-arunca in izvorul ce minte!

Cate ori inspre grumazul vazut in adancuri de ape

Bratele-n val cufunda si nimic nu cuprinse-ntre ele!

N-are habar de ce vede, dar chipul vazut il topeste

Si-o ratacire-ai sai ochi totodata-ntarata si-nseala.

Lesne te-ncrezi! De ce umbli-n zadar dup-o fata fugara?

Nu-i nicaieri ce doresti, ce ti-i drag, de te-ntorci, va sa piara,

E doar rasfrangerea chipului tau umbra ceea; -n ea insasi

Nu se cuprinde nimic; a venit si ramane cu tine,

Si se va duce cu tine, de dus daca tie-ti mai arde.

Grija de foame, de somn, nu mai poate sa-l smulga de-acolo;

Soarbe cu ochii, lungit pe iarba cea deasa, naluca,

Moare de drag pentru ochii lui chiar; putin apoi s-aridica

Si catre codrii din jur a-lui brate-ntinzand glasuieste:

„Cine, paduri, a avut in iubire o soarta mai cruda?

Stiti, negresit, pentru multe iubiri ati fost bune-ascunzisuri;

Codrilor, va amintiti, din a voastra traire de veacuri,

Sa fi pierit cineva tot ca mine-n rastimpul acesta








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 865
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site