Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Doua personaje dintr-o comedie ; citat Adrian Marino

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Caragiale a ramas in literatura romana ca moralistul clasic, observatorul lucid si ironic al viciilor, al imposturii, al ridicolului si al prostiei. Scrierile sale au redat fidel realitatile categoriilor sociale, semnaland discrepantele dintre aparenta si esenta.

Comedia “O scrisoare pierduta” prezinta lumea burgheziei romanesti la inceputul perioadei ei de afirmare, in special mecanismul vietii politice, iremediabil viciat.





Adrian Marino afirma ca “tendinta comediei este de a-si reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simpla functionalitate comica”. De asemenea, el spune ca, in acest sens, comedia constituie cea mai universala compunere literara.

Un prim argument il constituie chiar actiunea piesei, care se desfasoara in “capitala unui judet de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul intre ambitiosul avocat Nae Catavencu, din “opozitie”, care aspira la fotoliul de deputat, si grupul fruntas al conducerii locale (prefectul Stefan Tipatescu si “prezidentul” Zaharia Trahanache), care conduce abuziv, in interes personal, viata politica a judetului. Pentru a-i forta sa-l propuna candidat in locul lui Farfuridi, Catavencu ameninta cu un santaj. Instrumentul de santaj este o scrisoare “de amor” a lui Tipatescu trimisa doamnei Zoe Trahanache, sotia “prezidentului”. Pierduta de Zoe, scrisoarea este gasita de un cetatean turmentat si furata de la acesta de catre Cațavencu. Santajul o sperie mai ales pe Zoe, care, de teama de a nu fi compromisa public, exercita presiuni asupra celor doi barbati si obtine promisiunea candidaturii lui Catavencu. Cand totul parea rezolvat, urmeaza “o lovitura de teatru”: de la Bucuresti se cere, fara explicatii, sa fie trecut pe lista Agamemnon Dandanache. Ghemul de interese contrare se incalceste in actul III, in timpul ședinței de numire oficiala a candidatului. Politaiul Pristanda pune la cale un scandal menit sa inchida gura lui Catavencu. In incaierare acesta pierde palaria in care se afla scrisoarea, producand mari emotii Zoei. Dandanache, sosit de la Bucuresti, isi dezvaluie strategia politica, absolut asemanatoare cu aceea a lui Cațavencu, dar la alt nivel si cu mai multa ticalosie. In final, toata lumea se impaca, Dandanache este ales in unanimitate, Catavencu tine un discurs sforaitor si se imbrațișeaza cu adversarii, intr-o atmosfera de carnaval, de mascarada, accentuata de muzica saltareața, condusa de Pristanda.

Acțiunea rezumata mai sus respecta, chiar daca este dinamica si destul de bogata in secvente dramatice, cateva scheme consacrate in comedie, surse ale comicului de situatie. Incurcatura si finalul fericit sunt dintre cele mai evidente. ”Incurcatura” din piesa lui Caragiale este chiar pierderea scrisorii, fapt care permite instalarea conflictului si, prin urmare declansarea actiunii. De obicei, intr-o comedie incurcatura initiala cunoaste un deznodamant facil in final, iar lumea tulburata de ea revine la echilibrul initial. La fel se intampla si la Caragiale, dar dramaturgul nostru complica schema prin aparitia celei de-a doua scrisori, care nu se mai intoarce la destinatar. E si acesta un mod de a spune, subtil, ca finalul fericit al conflictelor este doar o aparenta.



In al doilea rand, lumea prezentata este una a compromisului moral, in care spatiul politic apare ca un circ al intereselor personale. In acest spațiu se desfasoara personaje care seamana cu niste marionete, ghidate de impulsul parvenirii, al onorabilitatii de suprafata, ca de un destin implacabil.     Sunt tipuri care urmeaza, in parte schema caracterelor clasice: cocheta, prim amorezul, incornoratul, prostul, slugarnicul etc. Cel mai interesant dintre ele este insa un personaj al lumii moderne, omul politic si demagogul, concretizat, in piesa, in special prin figura lui Catavencu, dar, in parte, si prin ceilalti ”barbati politici”: Trahanache, Farfuridi, Dandanache si Tipatescu.

In al treilea rand, asemenea tipuri umane sunt reduse la cateva aspecte comportamentale si la automatisme. Astfel, Zaharia Trahanache este tipul incornoratului. Ca om politic, este imperturbabil, calm, actioneaza totdeauna gandit, folosindu-se de tehnica tergiversarii. El este singurul care nu-si pierde cumpatul; adopta masca naivitatii, ii manipuleaza pe ceilalti. Ticul sau verbal - “ai putintica rabdare!”- permite derularea gandului si pregatirea frazei urmatoare. La santajul lui Catavencu, pregateste abil un contrasantaj.

In al patrulea rand, conditia de marionete a personajelor este subliniata de limbajul lor savuros prin agramatisme, prin emfaza si, mai ales, prin frecventa atat de mare a ticurilor care le subliniaza comportamentul automat.     Eu cu cine votez, ai putintica rabdare, neicusorule, puicusorule, (la unspce) trecute fix, curat (murdar). Pregnanta unor asemenea formule a facut ca, in timp, trei dintre ele sa iasa din marginile textului, sa intre in circulatie si sa fie folosite pentru a exprima, adesea, deruta noastra de cetateni ai unei eterne democratii precare.

In concluzie, ”marionetele” lui Caragiale, construite cu ajutorul unor tipare clasice sunt astazi la fel de vii ca in vremea autorului lor si se bucura de mare succes teatral.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 746
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site