PERIOADA CRITICA (1870-1900) Infatisarea generala

PERIOADA CRITICA (1870-1900) Infatisarea generala

                      
            Manifestarile literare pe care le-am vazut in ultimii ani ai perioadei eroice au dat nastere unor curente si fapte noi care schimba cu totul infatisarea miscarii literare din tara noastra.
            Caracterul cel mai insemnat al acestei perioade este spiritul critic sau mai bine triumful spiritului critic. De aceea, credem ca vremea dintre 1870 si 1900 se poate numi cu drept cuvant perioada critica (sau de critica) a literaturii romanesti.
            Cand zicem aceasta, nu intelegem ca pana acum nu au existat lucrari de critica literara sau sociala. Am vazut ca de la Alecu Russo si Mihai Kogalniceanu, intre 1850-1855, se poate prea bine urmari mersul acestui gen nou de indeletnicire literara; dar dezvoltarea lui nu este destul de puternica pentru ca sa se poata impune si spiritul public nu este inca destul de pregatit. Tocmai la aceasta pregatire contribuie scrierile lor. Acum insa, pe la 1870, publicul pare a fi mai dispus sa guste si articolele de critica si polemicile literare ce se produc si ca urmare, pe de o parte critica se statorniceste in acest timp in literatura noastra, pe de alta, spiritul critic se introduce si in literatura propriu-zisa, astfel ca poezia, nuvela si teatrul dobandesc acest caracter nou.
            Evolutia pe care o pomenim aci a cercetat-o d-l G. Ibraileanu in cartea sa Spiritul critic in cultura romana (Iasi, 1909). Acolo se arata ca miscarea provocata de societatea 'Junimea' si de revista 'Convorbiri literare' a gasit oarecare elemente in dezvoltarea literara de pana aci si pe ele si-a putut intemeia izbanda. Aceste elemente sunt: critica sentimentala si patriotica a lui Alecu Russo si a lui Alecsandri, critica mai rautacioasa a lui Costache Negruzzi. De aceea a fost natural ca batranul Negruzzi sa priveasca cu dragoste noua revista ieseana si sa-i dea tot sprijinul. Pentru acelasi motiv devine si Alecsandri colaboratorul harnic al 'Convorbirilor literare', lucru la care-l indeamna si respectul deosebit ce i se arata de catre toti membrii 'Junimei', precum se poate vedea din Amintirile lui G. Panu. El spune ca era o adevarata sarbatoare cand poetul venea in mijlocul lor.
            Perioada aceasta incepe printr-o adevarata criza literara cu deosebire in poezie. Intre 1870 si 1880 Alecsandri ramane nu numai cel mai insemnat reprezentant al poeziei romanesti, dar singurul poet de valoare. Ceilalti sunt sau incepatori timizi si nebagati in seama sau scriitori, care curand vor parasi muzele pentru alte indeletniciri sau poeti ce nu vor ajunge niciodata la o mare dezvoltare si nu vor da opere cu putere de a se impune.
            Nici proza nu e mai bogata. Romanele si nuvelele nu-si afla reprezentantii lor de valoare, iar Slavici si Gane sunt de abia, la primele lor incercari. Numai Odobescu intr-un gen cu totul personal, ajunge la o mare stralucire, caci Pseudochinegheticos este un adevarat eveniment literar.
            Infatisarea se schimba in celelalte doua decenii al acestei perioade. Acum Eminescu ajunge la deplinatatea talentului sau, iar dupa moartea lui opera i se impune asa de mult incat ajunge la un moment sa apese asupra tuturor, sa impiedice originalitatea si sa produca al doilea moment de criza in poezie, pe care nu-l inlatura decat la finele perioadei scrierile lui G. Cosbuc. Acesta aduce o nota noua, produce un fel de reactiune, primita cu mare bucurie si de scriitori mai varstnici si de cei tineri si incepatori.
            Miscarea literara pe care o schitaram aci a fost legata in cea mai mare parte cu activitatea 'Convorbirilor literare'. In afara de ea s-au produs si alte curente, care au avut influenta cand mai slaba, cand mai puternica in opinia publicului cititor.
            Au fost in primul rand revistele din Bucuresti, care pornira lupta in contra 'Convorbirilor literare', intre anii 1870-1880. Polemicele lor formeaza tocmai caracteristica acestui deceniu. Mai tarziu, nu atat in contra revistei iesene (care se muta in Bucuresti), ci mai mult asupra principalilor autori in legatura cu ea, se pornesc atacurile lui Al.Macedonschi, care pentru un moment, atrag atentia publicului, dar efectul lor este foarte efemer.
            Din toate acestea credem ca a rezultat un castig general pentru literatura noastra.
            Opera critica a 'Convorbirilor' a luptat la inceput in contra unor curente si mani-festari culturale imbatranite si care ar fi disparut poate si fara lupta intreprinsa de criticile lui Titu Maiorescu. I-a fost usor, cum am vazut, sa arate ca limba romaneasca si ziarele de peste munti este plina de barbarisme de constructie si de vocabular; i-a fost usor sa arate greseala celor ce exagerau valoarea scrierilor noastre din trecut, i-a fost usor sa dovedeasca netemeinicia parerilor lui Simion Barnut, care cerea pentru Romania un regim republican in felul celui de la Roma. Focul luptei l-a facut insa si pe criticul 'Convorbirilor' sa exagereze si sa prezinte lucrurile asa ca si cum literatura romana ar trebui sa inceapa numai cu 'Junimea'. Natural, nu poti admite ca Pralea, Neofit Scriban, Scavin s.a. sa fie pusi intre poetii din ale caror opere sa se hraneasca inteligenta scolarilor din licee - cum credea Aron Pumnul facand faimosul sau Lepturariu (5 vol. 1862-1865); - dar nu poti admite nici stergerea cu desavarsire a numelui lui Heliade din miscarea noastra literara, nici negarea oricarei urmari bune a curentului lati nist- cum cerea Maiorescu in criticile sale.
            De aceea, revistele din Bucuresti, prin pana diferitilor critici, ca Hasdeu, V.A. Urechia, D.A. Laurian s.a. considerau ca neserioase atacurile 'Convorbirilor'. Mai ales cand in 1873 aparura cele doua articole prin care Maiorescu stabilea valoarea directiei noi in proza si in poezie, cand prezenta deci nume de scriitori, atunci polemicele deve nira din ce in ce mai aprige, alunecand chiar pe taramul celor mai violente personalitati. Lupta s-a potolit incet, incet, fara ca vreuna din tabere sa se declare invinsa; aceasta multumita mai ales imprejurarilor politice care au silit pe criticul din Iasi sa se departeze de ocupatiile literare si care au apropiat oamenii aflati mai inainte in campuri literare deosebite. Mai tarziu aceasta revista a si incetat a reprezenta un anume curent literar astfel ca numarul jubiliar de 25 de ani (1892) a aparut cu articole de Hasdeu, de Urechia si alti fosti adversari ai 'Convorbirilor'.
            Au fost deci erori si intr-o parte si intr-alta; dar daca azi se pare unora ca triumful a fost numai al 'Convorbirilor', aceasta vine din pricina ca ele au sustinut unele idei care fatal si-ar fi facut drum. Astfel, s-au judecat cu mai multa bagare de seama scriitori din trecut; s-au deosebit calitatile estetice ale operei de pornirea ce a putut s-o provoace; prin caderea scoalei latiniste, autorii s-au indreptat spre limba cronicarilor si spre poezia populara. Acestea ar fi rezultatele activitatii 'Convorbirilor', care se pot socoti ca ar fi fost traduse de insasi dezvoltarea normala a literaturii noastre. Mai interesanta este lupta impotriva stilului bombastic, pe care criticul revistei l-a numit 'betie de cuvinte'; aci poate ar fi meritul special al 'Convorbirilor', desi cusurul acesta s-a vazut chiar la unii din scriitorii directiei noi.
            Ceea ce insa, dupa parerea noastra, asigura miscarii din Iasi un loc insemnat in istoria literaturii romanesti nu este activitatea negativa, critica, al carei efect s-a si uitat curand, ci activitatea pozitiva, adica imprejurarea, poate fortuita, ca dintre colabo ratorii revistei s-au ales unii care au ajuns la o mare stralucire.
            Pe cine infatiseaza criticul 'Convorbirilor' ca reprezentand poezia in directia noua? Intai pe Alecsandri, care in realitate nu s-a influentat intru nimic de spiritul sau ideile 'Junimii', pe Eminescu, pe Bodnarescu, pe Serbanescu, pe Petrino si pe d-na Matilda Poni (Cugler). Dintre acestia se va ridica Eminescu; el e in adevar animat de spirit critic, dar aceasta se datoreste nu atat influentei mediului de la 'Junimea', cat unor imprejurari particulare ale vietii sale. Dar critica lui ajunge la un extrem pe care nu-l pot aproba membrii 'Junimei' si de aceea criticul gruparii va fi nevoit sa insiste de multe ori asupra faptului ca opera literara trebuie judecata dupa talentul ce dovedeste, nu dupa ideile ce dezvolta.
            Dintre ceilalti, Petrino scrisese mai inainte, iar d-na Cugler Poni debuteaza in adevar in 'Convorbiri' ca si Bodnarescu, dar asupra valorii acestuia insusi Maio rescu a fost silit sa declare ca s-a inselat.
            Ca prozatori, Maiorescu prezinta pe Odobescu, Strat, Slavici, A. Xenopol, Burla, Vargolici, I. Negruzzi, Panu, Lambrior, P.P. Carp, T. Rosetti. Numai scrierile celor noua din urma s-au publicat in 'Convorbiri'. Ceilalti au publicat aiurea. Laudele pe care le aduce -cu oarecare rezerve - acestor scriitori, trebuiesc astazi cu mult reduse, pentru ca unii dintre ei au parasit curand literatura si stiinta, dar au contribuit prin rolul ce au jucat in politica tarii sa adauge ceva la prestigiul gruparii literare de care erau legati in tinerete. Asa au fost: Petre Carp, Teodor Rosetti, Gh. Panu, Burla si Vargolici - au realizat sperantele criticului. Lambrior a scris putin, fiind rapit prea curand de moarte; dar el e insemnat prin apelul ce a facut pentru intoarcerea la limba vechilor texte, stabilind ca temei al limbii noastre literare vorbirea de la finele secolului XVIII si la inceputul secolului XIX. Numai Slavici si I. Negruzzi au staruit in indelet nicirile lor literare propriu-zise, iar A. Xenopol a dobandit insemnatate dupa despartirea de 'Convorbiri'.
            Prin amanuntele acestea am voit sa aratam ca, desi nu se poate zice pentru toti acesti scriitori ca i-a format 'Junimea', totusi ei au dat prin numele si operele lor de mai tarziu sau prin situatia lor o importanta pe care 'Convorbirile' n-au putut-o avea la inceput.

*

            Perioada de care ne ocupam se caracterizeaza deci in primul timp prin polemicile, care dadura multa vioiciune vietii noastre literare si care pusera in discutia publica o serie de idei filozofice si de critica literara nu prea raspandite pana atunci. Curand dupa aceea apare o productie literara de mare importanta; dar spiritul de critica depus la extrem in operele lui Eminescu sau Caragiale, produce un efect descurajator. La aceasta se adauga si influenta propagandei socialiste, care lovind in alcatuirea burgheza, loveste si in generatia care intemeiase aceasta societate noua romaneasca, in aceea pe care ne obis nuisem a o numi 'marea noastra generatie', caci ei se datoreste Romania moderna. Urmeaza deci un timp de incredere in fortele natiunii si de deprimare generala, de dispret pentru toata opera politica a inaintasilor si o epoca lipsita de directie, fiindca publicul cititor se departeaza de literatura noastra, care se vede redusa intr-o stare de criza.
            Un fapt insemnat in aceasta perioada este marea intarire a curentului poporan. Nu numai culegeri numeroase nu numai articole de folclor avem acum de inregistrat, dar toti scriitorii din aceasta vreme se resimt de influenta lui. Odobescu studiaza si duce la mare perfectie limba literara, alcatuita din elemente poporane. Hasdeu releveaza cu talentul sau frumusetile limbii poporului si impune studierea ei. Slavici si Delavrancea iau subiecte din popor si cauta sa redea si vorbirea potrivita cu mediul in care traiesc personajele lor. Eminescu scoate si trece in sufletul sau o suma de fru museti din graiul si cugetul poporului.
            Un alt aspect al influentei curentului poporan il arata scriitorii care publica bucati alese din popor, insa trecute prin personalitatea lor artistica. Astfel este Petre Ispirescu si Creanga, care ajunge la o adevarata perfectiune in genul sau.
            Efectele acestei miscari se lovesc insa de celelalte pricini pe care le-am aratat mai inainte si perioada de care vorbim se incheie cu momente de adevarata restriste, pe care Vlahuta le atribuie 'melancoliei secolului care moare' si se intreaba cu durere:
           
            Unde ni-s entuziastii, visatorii, trubadurii,
            Sa ne cante rostul lumii si splendorile naturii?

            *

            Desfasurarea faptelor pe care le amintim aici se va intelege mai bine studiin du-le cu de-amanuntul; de aceea trebuie sa despartim perioada aceasta in doua epoci si sa cercetam deosebit epoca dintre 1870 si 1880 caracterizata prin polemici literare, - si epoca lui Eminescu.