Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Notiuni generale de stilistica

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Notiuni generale de stilistica

Alegorie. Figura de stil alcatuita dintr-o insiruire de metafore, personificari, comparatii, formand o imagine unitara prin care poetul sugereaza notiuni abstracte, prin intermediul faptelor, intamplarilor, lucrurilor, etc.





Aliteratie. Repetarea aceleiasi litere sau a unui grup de litere la inceputul sau in interiorul mai multor cuvinte succesive, cu scopul de a sugera o miscare sau de a crea efectul unei armonii imitative.

Anacolut. Constructie gramaticala gresita constand in lipsa de legatura dintre inceputul si sfarsitul unei idei sau in intreruperea constructiei sintactice incepute si continuarea frazei cu alta constructie.

Anadiploza. Procedeu stilistic, intalnit in opezie si in proza, si care consta in reluarea ultimei parti dintr-un vers la inceputul versului urmator sau a ultimei parti dintr-o fraza la inceputul frazei urmatoare.

Anafora. Repetare a unuia sau a mai multor cuvinte la inceputul mai multor versuri, al mai multor fraze succesive.

Antanaclaza. In stilistica, folosirea succesiva a unui cuvant omonim, luat insa in sens cu totul diferit. In versificatia moderna, antanaclaza isi afla o aplicare prin refolosirea refrenelor imbogatite cu semnificatii si tonalitati noi, ceea ce le sporeste puterea de sugestie muzicala.

Antifraza. Folosirea unui cuvant sau a unei expresii in sens contrar adevaratului inteles, avand adesea un substrat ironic.

Antiteza. Opozitie intre doua idei, doua obiceiuri, doua fenomene. Procedeu stilistic, denumit si antilogie, bazat pe opozitia dintre doua cuvinte, fapte, personaje, idei, situatii, termenii pusi in antiteza reliefandu-se unul prin celalalt.

Antonim. Cuvant cu sensul opus altui cuvant corelativ.

Antonomasa. Varietate a metaforei prin care un nume propriu este folosit in locul unui substantiv comun sau o perifraza si invers.

Apocopa. In gramatica, indepartarea unei litere sau a unei silabe la sfarsitul unui cuvant.

Apostrofa. Procedeu stilistic constand in intreruperea expunerii, pentru ca autorul sau vorbitorul sa se adreseza direct cuiva (persoane, fiinte, obiecte personificate).

Arhaisme. Cuvinte sau constructii gramaticale si sintactice vechi, nemaifolosite in vorbirea curenta, deoarece, prin evolutia limbii, au iesit din circulatie.

Armonie. Calitate particulara a stilului decurgand din folosirea cuvintelor, in proza sau in versuri, in asa fel, incat sa incante auzul.

Asindeton. Figura de stil care consta in suprimarea conjunctiilor copulative dintre partile unei propozitii sau propozitiile unei fraze, exprimarea capatand astfel o mai mare voiciune, fraza un ritm mai precipitat.

Aticism. Referindu-se la felul ales de a vorbi al atenienilor sin Attica, termenul a capatat ulterior intelesul de a vorbi concis si elegant.

Brahilogie. Exprimare eliptica, in care un termen al frazei, exprimat anterior, nu mai este repetat.

Cacofonie. Intalnire de cuvinte sau silabe impresionand neplacut auzul, reunire de sunete discordante, lipsa de armonie.

Catahreza. Figura de stil constand in folosirea in sens metaforic, a unui cuvant, pentru a denumi un obiect ce nu are denumire proprie.

Chiasma. Procedeu poetic, antiteza formala intre doua pasaje ale unei opere literare – in versuri sau proza – in care cuvintele din prima parte sunt simetric inversate in cea de a doua parte, rezultand un fel de incrucisare in forma de X.

Claritate. Calitate generala a stilului constand in folosirea termenilor usor de inteles, evitandu-se termenii vagi, echivoci, inversiunile fortate, perioadele prea lungi.

Clauzula. Asezarea cuvintelor la sfarsitul unei strofe, a unui vers, a unei fraze in asa fel, incat sa dea un ritm armonios, sugestiv.

Comparatie. Figura de stil prin care se scot in evidenta insusirile specifice ale unei idei, persoane, obiect, actiuni, aceasta constand in alaturarea a doi termeni cu trasaturi asemanatoare.

Conversiune. Repetarea simetrica a unei forme, dar rezultand un sens inversat.



Corectitudine. Calitate generala a stilului, caracteristica prin respectarea, in exprimare, a regulilor gramaticale, de la care nu-I este ingaduit nimanui sa se abata.

Corespondente. Legatura, raport intre lucruri, fenomene, senzatii, etc. In literatura, au sensul de analogii intre senzatii diferite. De pilda, o senzatie vizuala sugereaza o senzatie auditiva si invers.

Cronografie. Incadrarea, in expunere, a unei descrieri, a unui tablou, a unei intamplari intr-un anumit moment al zilei.

Demnitate. Calitate particulara a stilului decurgand din folosirea, in vorbire sau scriere, a cuvintelor si expresiilor cuviincioase, evitandu-se vulgaritatile, trivialitatile.

Elipsa. Scurtare a exprimarii, prin suprimarea unui termen care a fost folosit putin mai inainte, frecventa in limba vorbita si chiar scrisa.

Enumeratie. Figura de stil constand intr-o prezentare detaliata a faptelor sau aspectelor. In compozitie, insiruirea unor termeni de acelasi fel.

Epifora. Repetarea ultimelor cuvinte sau a emistihului final. Figura de stil ce apare destul de rar atat in poezia populara, cat si in cea culta.

Epitet. Figura de stil rezultand din alaturarea unui adjectiv pe langa un substantiv, spre a-l infrumuseta si pentru a sublinia o insusire socotita ca esentiala.

Eufemism. Procedeu artistic constand in indulcirea unei expresii cu sens dur si chiar jignitor sau obscen.

Finete. Calitate particulara a stilului constand in subtila exprimare a anumitor idei, al caror sens si aluzie trebuie cautate de cititor.

Gradatie. Figura de stil intalnita in creatia epica si dramatica indeosebi si constand din trecerea treptata, crescanda sau descrescanda, de la o idee la alta, urmarindu-se scoaterea in evidenta a ideii sau nuantarea exprimarii.

Hiperbata. Figura stilistica, folosita in poezie, in care se tine seama mai mult de ordinea ideilor decat de aceea a cuvintelor, ceea ce duce la o schimbare in ordinea obisnuita a cuvintelor. Procedeu gramatical, bazat pe inversarea ordinei cuvintelor sau a propozitiilor.

Hiperbola. Figura de stila opusa litotei si constand in exagerarea trasaturilor unei fiinte, a unui lucru, fenomen sau intamplare, pentru a impresiona pe cititor.

Hipotipoza. Figura de stil folosita atat in proza, cat si in opezie si rezultand dintr-o imbinare de epitete, spre a face mai vie zugravirea unei intamplari sau a unui tablou.

Imprecatie. Procedeu stilistic sub forma de blestem, exprimand ura adanca a poetului.

Interogatie. Figura de stil contand din una sau mai multe intrebari, de la care nu asteapta, de altfel, raspuns.

Invectiva. Exprimare violenta, apostrofa necrutatoare.

Inversiune. Procedeu sintactic constand in inversarea ordinei obisnuite a unor cuvinte in fraza.

Litota. Figura de stil care consta in exprimarea unei idei prin negarea contrariului.

Metafora. Figura de stil rezultand din inlocuirea unui termen propriu prin altul impropriu, asemanator, socotita ca un element al limbajului artistic, prin excelenta al celui poetic.

Metonimie. Figura de stil in care inlocuirea unui termen prin altul se face pe baza altor raporturi decat asemanarea, ceea ce o deosebeste de metafora, desi este inrudita cu aceasta, fiind si ea o transpunere de cuvinte.

Naturalete. Calitate particulara a stilului constand in fireasca exprimare a ideilor.

Neologism. Cuvant nou imprumutat din alta limba sau creat recent.

Onomatopee. Cuvant care, prin elementele lui sonore, imita anumite sunete din natura, adica e alcatuit pe baza unei armonii imitative.



Oralitate. Calitate particulara a stilului unor scriitori, stil care, prin spontaneitatea si voiciunea exprimarii, pare a fi vorbit.

Oximoron. Figura de stil constand din alaturarea a doi termeni contradictorii, alaturare din care rezulta o necrutatoare ironie sau un usturator adevar.

Paranomaza. Figura de stil, reluare a cuvantului de baza, dezvoltandu-l cu scopul de a crea o imagine, dar mai ales pentru efectul sonor al impresiei.

Perifraza. Exprimarea unei idei simple prin mai multe cuvinte.

Personificare. Procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvantatoare, lucrurilor, elementelor naturii si chiar unor idei abstracte insusiri si manifestari ale omului.

Pleonasm. Exprimare gresita rezultand din alaturarea a doua cuvinte cu acelasi inteles, frecventa in conversatia familiara, mai putin la scriitori.

Polisindeton. Constructie realizata prin conjunctia <si>, folosita pentru a releva ideea de multime sau de intensitate, subliniind fiecare membru al unei enumeratii sau fiecare propozitie din fraza.

Preciziune. Calitate generala a stilului derivand din alegerea celor mai potriviti termeni in exprimarea ideilor.

Proprietate. Calitate generala a stilului derivand din folosirea cuvintelor in intelesul lor propriu.

Prozopopee. Termen echivalent cu personificarea. O trasatura specifica insa prozopopeii este adresarea poetului catre obiectul personificat, catre fiinta imaginara, prezenta sau care nu este de fata, si chiar catre abstractiuni personificate.

Provincialism. Cuvinte, forme sintactice, fel de a vorbi caracteristic unei provincii.

Puritate. Calitate generala a stilului, caracteristic prin folosirea cuvintelor consacrate prin uz, evitarea abuzului de barbarisme, provincialisme, arhaisme, neologisme si alegerea termenilor care sa exprime cat mai exact ideile.

Repetitie. Figura de stil constand in folosirea de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a mai multor cuvinte, spre a intari o idee sau o impresie.

Silepsa. Constructie sintactica in care acordul dintre cuvinte nu se bazeaza pe cerintele gramaticale, ci pe ideea ce ele o exprima, pe sens, silepsa omitand astfel acordul gramatical in profitul acordului logic.

Sinalepsa. Proces fonetic aparand si in poezie si constand in reducerea la o singura vocala a unui diftong.

Sincopa. Fenomen fonetic caracteristic prin disparitia unei vocale sau a unei silabe intregi, de obicei neaccentuate, intre doua consoane ale unui cuvant. In metrica, suprimarea unei silabe dintr-un vers, procedeu frecvent in poezia populara.

Sinecdoca. Figura de stil cunoscuta si sub denumirea de comprehensiune si distingandu-se prin folosirea intregului pentru parte, a partii pentru intreg, a particularului pentru general si invers, pluralul in locul singularului si viceversa, materia in locul obiectului confectionat din ea si invers, genul in locul speciei. Este considerat ca o varietate a metonimiei.

Sinereza. Proces fonetic, rezultat al fuziunii intr-un diftong ascendent a doua vocale invecinate, prima vocala devenind o semivocala.

Solecism. Termen folosit pentru denumirea unei greseli de natura sintactica.

Stil. Felul deosebit de a se exprima al unei persoane. Totalitate a procedeelor proprii de expunere, prin mijloacele limbii literare. Mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriior, unei opere, unui gen literar, unei epoci, unui curent literar etc. ceea ce constituie stilul literaturii artistice.

Tautologie. Repetarea inutila, cu alti termeni, a aceleiasi idei.

Topografie. Procedeu stilistic pentru infatisarea locului, imbinat adesea cu cronografia.

Trop. Figura de stil constand in folosirea cuvintelor cu alt inteles decat acela pe care il au in mod obisnuit.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1222
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site