Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


PRODUCTII DE NATURA DIDACTICA - PROVERBELE

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




PRODUCTII DE NATURA DIDACTICA - PROVERBELE

            Proverbele sunt productiile poporane cele mai intrebuintate si care intra foarte des in vorbirea si scrierea orasanului stiutor de carte.
            Definitia proverbului nu e usor de dat. Se zice de obicei ca e o sentinta scurta, care a devenit populara, trecand in uzul comun si in care se vede intelepciunea unui popor. Asa fiind el e sinonim cu adagiul, apoftegma, aforismul, preceptul, maxima.
            Cea mai veche colectie de proverbe este cea cuprinsa in Vechiul Testament si atribuita lui Solomon. Aceasta si alte colectii de acelasi fel au fost cunoscute in vechea noastra literatura: parte din ele au intrat si in popor, dar el le-a numit cu numele grecesc de parimii sau cu cel slavon de pilde. Cuvantul din urma insemna si alegorie, ca si expresia 'Hristos vorbea in pilde'. Pentru ceea ce se intelege in literatura prin 'proverbe', poporul intrebuinteaza mai ales vorba 'zicatoare'. Zic 'mai ales' fiindca se aude cateodata si vorba 'pilda' si alte expresii mai complicate.
            In ce priveste pe scriitori, d-l I. Zanne (in prefata primului volum al colectiei sale de proverbe) insira peste zece numiri deosebite. Din acea insirare se vede ca primul autor care a intrebuintat cuvantul proverb este Dimitrie Tichindeal, fabulist banatean, ca unul care a fost in contact cu cultura latina.
            Proverbele sunt o parte foarte pretioasa a literaturii poporane, pe de o parte, pentru ca vedem in ele ideile stratului poporan, pe de alta pentru ca se pastreaza nemodificate ca forma si ne dau exemple vechi de limba.
            Dupa constructia sintactica, se deosebesc proverbe propriu-zise si locutiuni proverbiale. Proverbele propriu-zise sunt fraze sau propozitii intregi:
           
            Nu aduce anul, ce aduce ceasul.
            Obrazul subtire cu mare cheltuiala se tine.
           
            Locutiunile sunt franturi de propozitii compuse dintr-un verb care se schimba dupa numarul si persoana ceruta de convorbire. In colectii ele se scriu cu verbul la infinitiv.
           
            A fi lup batran.
            A avea urechi de lup.
            A sta drept, ca funia in traista.
           
            Dupa stil, iarasi avem de o parte pildele si de alta maximele.
            Maximele sunt proverbele care formuleaza un adevar sau o constatare de fapt, ca si maximele din literatura culta si uneori sunt chiar introduse din aceasta in popor.
           
            Cu cine te aduni, te asemeni.
            Fa bine sa-ti auzi rau.
           
            Pildele sunt adevarate numai in sens figurat si acestea sunt cele mai numeroase din proverbele poporului nostru.
           
            Lemnul stramb focul il indreapta.
            Mai bine azi un ou decat la Pasti un bou.
           
            In privinta ideilor cuprinse intr-insele, avem o mare varietate. Ca sa se conduca cineva in acest haos al miilor de proverbe, se cere o clasificare sigura. Lucrul e greu, totusi el a fost incercat de primul culegator de proverbe, care si-a tiparit culegerea. E vorba de Anton Pann de la care avem Povestea vorbei, 1847. El le asaza dupa ideea generala la care se raporta: despre mancare, despre bautura, despre minciuna, despre lauda etc. D-l Zanne gaseste ca clasificarea aceasta are neajunsul de a sili pe culegator sa repete de mai multe ori acelasi proverb si incearca o alta mult mai complicata si cu oarecare insusiri stiintifice, desi nu pe deplin reusita.
            D-sa le imparte in cinci mari categorii: natura fizica (meteorologie, animale, plante), omul, viata fizica a omului, viata sociala, viata intelectuala si morala. La acestea se adauga proverbele istorice si cele relative la credinte si obiceiuri.
            In aceeasi publicatie se da la lumina si prima culegere de proverbe, facuta de Iordache Golescu in 1845 si pastrata in manuscris.
            Unele proverbe arata amintiri istorice:
           
            Cat lumea si Ardealul (= niciodata)
            Coltuc de la Babic (= nimic. Babic era un vestit brutar in Bucuresti)
            Traieste ca Bimbasa Sava (= in belsug. Capitan de arnauti pe vremea
            zaverei).

           
            Altele ne arata parerea poporului despre stari sociale:
           
            Daca face puiul aripi, la cuib nu-l mai gasesti.
            Obrazul subtire cu mare cheltuiala se tine.
           
            Despre viata de familie:
            Barbat bun si usturoi dulce nu se poate.
            Poale lungi si minte scurta.
            Numai tu stii unde te strange ciubota.
           
            Despre aparenta inselatoare:
           
            Haina nu face pe om mai de treaba.
            Cine se reazima pe umbra, greseste.
           
            Despre ambitiosi:
           
            Soarecele nu incape pe gaura si si-a legat o tigva de coada,
           
            precum si despre diferite viciuri, defecte, porniri sufletesti ale omului.
            Nu orice proverb este o regula de purtare. Unele sunt simple constatari de fapt; altele sunt satire concentrate; altele sunt prescurtari ale unor anecdote.
            Cand se zice:
           
            Capul plecat, de sabie nu e taiat.
            Linge mana pe care nu poti s-o musti.
            Caprelor, vedeti voi mugurul de colo? tot voi o sa-l mancati,
           
            nu trebuie sa se inteleaga ca poporul recomanda sa fii umilit, sa fii lingusitor si vanzator, sa fii inselator: el a vazut fapte, le-a judecat si a formulat asupra-le aprecieri exprimate in stilul plastic al proverbelor.
            In ce priveste proverbele care se trag din anecdote, d-l I. Zanne are grija sa publice si anecdota respectiva. Asa proverbul: 'Ba e tunsa, ba e rasa', se explica prin cearta dintre un batran si o nevasta cicalitoare. Trecand pe langa o livada cosita de curand, el zice: 'parca ar fi rasa', ea 'parca ar fi tunsa'. Femeia sustine comparatia sa cu atata tarie, incat chiar cand sotul o afunda in rau, ea nemaiputand vorbi ridica mana deasupra capului si face cu degetul semnul miscarii foarfecelor.











Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 826
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site