Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului romanesc si cel din urma mare poet romantic european(in ordine cronologica). Eminescu a facut parte din seria de scriitori care au dat stralucire acestui curent: V. Hugo, Byron, Shelley, Lamartine si altii. Opera sa cuprinde teme, motive si atitudini ce tin de marea literatura a lumii:




1. Inspiratia din folclor.

Se incadreaza si ea in totalitatea temelor romantice, asa ca Eminescu ii confera o tenta proprie: in poezia „Revedere”, padurea apare ca un mit, ca si cand prin vesnicia sa, ar fi o zeitate.

Poemele „Calin(file din poveste)” si „Luceafarul” au la baza mitul Zburatorului. Cele doua poeme au elemente comune: dragostea nefireasca dintre o pamanteanca si o fiinta nemuritoare se termina in vis si este proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe pamant(dar singura care se supune dorintei acestuia –„Iar tu sa-mi fii mireasa” –este fata de crai –„Calin…”). Numai in poemul „Calin(file din poveste)”are loc nunta ca mijloc de integrare in armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire argintie datorita luminii lunii, iarba care „pare de omat” si albastrul florilor inzestreaza nunta cu acea puritate caracteristica inceputurilor.   

In „Luceafarul”, „preafrumoasa fata” isi cauta un alt iubit(care sa-i semene), dar la final poetul o salveaza, asezand perechea umana in lumina nasterii Universului:

„Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa

Rasare luna linistit

Si tremurand in apa”

2. Destinul geniului.

O parte din poemele reprezentative pentru aceasta tema romantica a liricii eminesciene sunt: „Glossa”, „Oda”, „Imparat si proletar”, „Luceafarul”, „Scrisoarea I”.

In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii. Originea sa deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a timpului:

„Nu spera si nu ai teama,

Ce e val, ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramai la toate rece.”

(„Glossa”)

Nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale geniului; de aici vine si tentatia de a cobori pe pamant pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: dragostea.

„Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;

Pururi tanar infasurat in manta-mi,

Ochii mei visatori naltam la steaua

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce…

Pan-in fund baui voluptatea mortii

Neinduratoare.”

(„Oda”)



Dar avand in vedere ca oamenii obisnuisi nu sunt capabili sa atinga inaltimea geniului si ca lumea a fost creata o singura data, neputand fi schimbata, geniul nu poate decat sa ii completeze rational pe cei care se afla sub semnul norocului:

„Traind in cercul nostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.”

3.Poezia de tinerete „Numai poetul”   

Poezie de tinerete (1868), 'Numai poetul' traseaza in cateva linii, aparent neprelucrate suficient, rolul poetului in lume, in viziune evident romantica, bazata pe antiteza. Primul termen al acesteia figureaza ideea lumii trecatoare, oamenii fiind muritori, supusi acestei ineluctabile determinari existentiale, prinsa in depanarea nesfarsita a caierului temporal: 'Lumea toata-i trecatoare./ Oamenii se trec si mor/ Ca si miile de unde,/ Ce un suflet le patrunde,/ Treierand necontenit/ Sanul marelui infinit.' Oamenii ca umbre pe panza vremii, ca mii de unde revarsate pe suprafata unui continuum spatio-temporal, constituie o tema cunoscuta in spectacolul lumii. Ei continua ciclurile eterne ale naturii, respectand succesiunea lineara a timpului, trecut - prezent - viitor.

Poetul e, in schimb, o aparitie singulara in formele de manifestare a realului, definita prin metafora zborului peste valurile lumii; el poate calatori cu gandul in nemarginirea timpului, stapanind profunzimea retelei spatio-temporale a lumii: 'Numai poetul,/ Ca pasari ce zboara/ Dasupra valurilor,/ Trece peste nemarginirea timpului:/ in ramurile gandului,/ in sfintele lunci,/ Unde pasari ca el/ Se-ntrec in cantari.'

Lumea timpului este vazuta ca un imens ocean, guvernata de legi ascunse, pe care numai poetul le poate cunoaste si stapani, prin puterea gandului, pe care il foloseste in calatoria catre fruntariile timpului si ale spatiului. Valurile timpului creeaza imaginea unui univers muzical, plasticizat cu 'sfintele lunci', in care se aud cantari sublime.

Teme si motive ale poeziei 'Numai poetul'
•  Calatoria atemporala, pe deasupra valurilor lumii reale si a undelor timpului: timpul este vazut ca un ocean imens, ca o oglinda cu mii de
unde, stabilind fiecare cate un cadru ('frame'), in care evolueaza existente trecatoare.
• Lumea pieritoare, in care oamenii sunt supusi trecerii timpului.
•  Poetul, vazut ca fiinta demiurgica, avand capacitatea de a transcende timpul, de a calatori catre marginile lumii.
•  Visul si gandul, reminiscente ale lumii arhaice, a inceputurilor, prin care fiinta se poate intoarce spre origini, spre manifestarile prime ale creatiei.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2504
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site