Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CARACTERUL SAU LATURA RELATIONAL-VALORICA A PERSONALITATII

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



CARACTERUL SAU LATURA RELATIONAL-VALORICA A PERSONALITATII

Definitie si descriere generala

Etimologia notiunii de caracter trimite la greaca veche cu intelesul de tipar, pecete, iar, cu aplicare la psihologia omului, semnifica    „modul de a fi” si de a se comporta in activitate si in relatii cu ceilalti oameni. Este, deci, o fizionomie spirituala, prin care subiectul se prezinta ca individualitate irepetabila,asa cum se deosebeste de ceilalti prin infatisarea sa fizica. Caracterul (ca si o pecete sau marca), este stabil si generic pentru fiecare om; este schema logica de organizare a profilului psiho-social al personalitatii, considerat in termenii unor norme si criterii valorice.




In psihologie, se intalnesc doua curente: a) unul, considera caracterul ca reunire atat a insusirilor genotipice, determinate biologic, cat si celor fenotipice, dobandite sub influenta mediului natural si social ; b) un altul, raporteaza caracterul numai la personalitatea umana, respectiv la insusirile fenotipice (dobandite) de esenta socio-culturala si etico-axiologica. Optiunea metodologica adoptata de noi este pentru al doilea curent, ce abordeaza caracterul ca entitate distincta a sistemului de personalitate, ireductibil la temperament.

Exista, de asemenea, doua acceptii: una largita si o alta restransa, prima fiind cadrul general de referinta, cealalta un instrument de cercetare si abordare concreta.

In acceptie largita, caracterul exprima schema logica a profilului psihosocial al personalitatii, realizat din    perspectiva unor norme si valori si include:

conceptia generala despre lume si viata („ filosofia persoanei”) a subiectului;

sfera convingerilor si sentimentelor socio- morale;

continutul si scopurile activitatilor;

aspiratiile si idealurile.

Toate aceste elemente fiind reunite coerent de o structura functionala unitara, printr-un mecanism de selectie, apreciere si valorizare.

Restrans, caracterul reprezinta un ansamblu unitar de atitudini, care determina un mod relativ stabil de orientare si raportare a omului la semeni, la societate si la sine.

Daca temperamentul este implicat in orice situatie- naturala sau sociala- caracterul se manifesta numai in situatiile si relatiile sociale, se edifica in si prin acestea ca mecanism specific de relationare si adaptare la paricularitatile mediului social.

Privitor la normele si valorile sociale,putem opera o distinctie si intre planul etic si cel psihic; etica si morala evidentiaza si opereaza raportat la concordanta sau disonanta cu normele,principiile si modelele proprii mediului socio- cultural care inglobeaza individul uman, iar psihologia, in mod deosebit, studiaza caracterul sub aspectul mecanismului, structurii si rolului adaptativ pentru individ. Etica are caracter normativ, prescrie si sanctioneaza normele de comportament, iar psihologia explica cum apare si evolueaza un profil caracterial in contextul adaptarii sociale. Etica opereaza cu criterii morale de genul „bun” sau „rau”, pe cand psihologia explica „cum”si „de ce” un om este in consonanta sau disonanta cu normele si valorile sociale.

Caracterul se structureaza prin internalizarea a ceea ce este semnificativ pentru individ in experintele sociale si se manifesta numai in acele imprejurari.

Structura psihologica a caracterului

Structura caracterului include elemente de ordin afectiv,motivational, cognitiv si volitiv, toate integrate in „modul de a fi” al subiectului.

Ponderea celor patru componente in structura caracterului este diferita in diferite perioade ale vietii:

la varstele mici integrarea caracteriala se realizeaza pe dimensiunea afectiva si motivational (vezi S.Freud ; autoritatea parentala si supra-Eul);

la varsta adolescentei pe cea cognitiva ;

ulterior, la varsta adulta, pe cea volitiva.

Ponderea componentelor indicate in structura caracterului este si un criteriu de clasificare tipologica, iar gradul de elaborare a acesteia este si el diferit (K.Lewin)    de la unul incipient (elementar), printr-unul mediu spre superior (inalt integrat si stabilizat).

Caracterul- spre    deosebire de temperament (care este „fondul general” al personalitatii)- trimite la contiutul esential al personalitatii, la dimensiunea sa relational-valorica.

In sistemul de personalitate, caracterul:

da orientarea directionla a conduitei prin „filosofia de viata” subiectului si valorile internalizate („ cadre de orientare si devotiune’, E. Fromm) ale subiectului;

sustine energetic actiunea prin afectivitatea situationla , motivatia (habituala si curenta) si vointa.

Cele doua „blocuri” functionale ( directional si de executie) se coreleaza permanent ca o „stare de set”(M. Golu,2002), ca sistem atitudinal.



Atitudinea este tocmai pozitia interioara stabilizta fata de „ceva”; o organizare selectiva, relativ durabila, a tuturor componentelor psihice capabila sa se activeze intr-o situatie similara cu cea anterior traita; o veriga de legatura intre prezentul trait „acum si aici si “trecutul memorat”; intre dominanta psihica actuala si multimea situatiilor la care se raporteaza subiectul pe axa timpului psihologic (trecut, prezent, viitor).

Atitudinea se caracterizeaza prin: directie sau orientare si un anumit grad de intensitate, putand fi orientata pozitiv (favorabil) sau negativ (nefavorabil), de o intensitate diferita, toate aspectele sale (orientare, intensitate) fiind functie de semnificatia acordata elementelor la care subiectul se raporteaza.

Dupa orientare, atitudinile pot fi:

pozitive („spre”/cautare, apropiere);

negative (evitare, indepartare) .

Dupa gradul lor de intensitate pot fi:

puternice, slabe sau neutre

Precizare:toate valorile depizind decisiv de „marimea semnificatiei” acordate de subiect.

Atitudinile sunt prioritar implicate in intregul demers actional, de la evalurea situatiei si lurea deciziilor pana la executie si evalurea rezultatelor. Altfel expresia externa a sistemului atitudinal este opinia si actiunea.

Opinia -fiind forma de exteriorizare a atitudinii sub forma verbal-propozitionala, constand in judecati de valoare, de acceptare sau respingere in legatura cu persoane, evenimente si valori- poate fi aprobata sau respinsa de „ceilalti”, uneori functionand ca opinie publica, ce poate fi interpretata ca dimensiune a caracterului social (E.Fromm).

Actiunea exprima si ea sistemului atitudinal, dar, mai mult decat opinia, este prioritar transformatoare, implica modificare, schimbare de situatie si adeziune la un sistem de valori concret-materiale, obiective. De aceea, actiunile, mai mult decat opiniile, sunt indicii ai structurii caracteriale pe care o releva in esenta sa obiectiva.

Planul intern al convingerilor si atitudinilor poate disocia de cel extern al opiniilor si actiunilor pe o plaja foarte larga, gratie functiei reglatorii a constiintei- de la conformism sumisiv al dedublarii in concordanta cu asteptarile societatii, pana la negativism si ostilitate. Valoarea adaptativa a dedublarii este certa, prin ea se realizeaza un compromis acceptabil si acceptat dinte indivd si societate, dar daca se stabilizeaza ca trasatura de caracter dominanta, ea ajunge sa fie nefavorabila individului, fiind repudiata social!

Dupa obiectul de referinta atitudinile sunt de doua categorii: a) atitudini fata de sine si b) atitudini fata de societate.

Atitudinile fata de sine reflecta caracteristicile imaginii de sine elaborate pe baza autoperceptiei si autoevaluarii- pe de o parte, si a perceptiei si evaluarii celorlalti, pe de alta parte ( asa cum subiectul crede ca este „vazut” de celalti!). Acest tip de atitudini se structureaza la doua nivele: unul segmentar si altul global. Aspectul segmentar se refera la atitudinea fata de Eul fizic, apoi cea raportata la Eul psihic si Eul social.

Atitudinea globala fata de sine este cea adoptata fata de propria personalitate in unitatea componentelor sale bio-psiho-sociale. Reusita sociala si adaptarea satisfacatoare au ca premisa o atitudine pozitiva fata de sine. Dar, la diferiti indivizi, aceasta caracteristica psihologica se poate structura pe grade de autoevaluare:

Autoevaluare obiectiva-realista- ce asigura cele mai bune premise de relationare;

Autoevaluare in hiper (supraestimare);

Autoestimare in hipo (subestimare).

Alaturi de imaginea de sine (IDS), prin ea si cu ea, apare si se edifica respectul de sine (RDS), apreciat ca fiind cea mai sintetica componenta a atitudinii fata de sine si, implicit a personalitatii. Are ecou de la nivel biologic, prin sfera psihica, pana la relationarea sociala. Cel care a impus conceptul de r.d.s., Nathaniel Branden (vezi:Cei sase stalpi ai respectului de sine, Ed. Colloseum, 1998) il apreciaza ca un „sistem imunitar al constiintei”!

Atitudinile fata de societate se diferentiaza si se individualizeaza ca:

Atitudini fata de munca ( cu sensul larg de sarcini si solicitari impuse social;

Atitudinea fata de norme, principii, conventii sociale si etaloane morale;



Atitudinea fata de diferitele institutii sociale (familie, scoala, biserica,armata etc);

Atitudinea fata de ceilalti semeni etc.

Trasaturile caracteriale

Trasaturile caracteriale sunt utilizate pentru descrierea si evaluarea caracterului (alte procedee mai sintetice de genul factorilor, fiind mai putin operante datorita complexitatii lor) si pot fi definite ca structura psihica interna, care confera constanta modului de comportare a unui individ in situatii semnificative pentru el.

Spre deosebire de trasaturile temperamentului, care determina parametrii dinamico-energetici in orice situatie, trasaturile caracteriale se identifica si se evalueaza numai prin comparatia sociala a unei persoane cu altul/altele. Au sens numai in cadru social si au o dinamica polara; de regula formeaza perechi antagonice (ex.: curajos-las, altruist- egoist,muncitor-lenes etc). De subliniat ca la orice persoana se intalneste intreaga gama de trasaturi ( perechi antagonice), difera preponderenta: spre polul pozitiv, spre cel negativ sau de echilibru (ambiguu) (vezi „Modelul balantei”/ M. Zlate, 1999).

Dupa G.W. Allport (1981),trasaturile caracteriale se impart in:

comune ( care ii apropie pe oameni prin asemanare);

individuale (care ii diferentiaza).

Trasaturile individuale sunt, la randul lor, cardinale (dominante, semnificative pentru o persoana, cu amprenta pe fiecare act de conduita); centrale ( mai multe decat primele, dar controleaza aspecte cotidiene, obisnuite); secundare (mai putin active, exprima aspecte mai putin esntiale ale activitatii si conduitei).

Trasaturile se formeaza si se individulizeaza pe fondul activarii in diferite situatii a unor componente psihice ( cognitive, afective, motivationale si volitive), care in procesul vietii cotidiene, prin remanenta lor, vor deveni t. globale (care definesc ansamblul caracterial) si t. particulare (care definesc semnificatia relational-valorica sociala a diferitelor componente psihice.

In categoria t. globale se includ:

unitatea caracterului;

pregnanta;

originalitatea;

plasticitatea;

stabilitatea scopurilor;

integritatea.

Trasaturile particulare poarta in ele amprenta componentei psihice, pe baza careia sau format, ele pot fi grupate in:

trasaturi de natura cognitiva ( reflexivitatea, obiectivitate, spiritul critic si opusul lor;

t. de naura afectiva (sentimentalismul, timiditatea);

t. de natura motivationala ( rapacitatea, avaritia, mercantilismul etc.si opusele lor);

t. de natura intersubiectiva (solicitudinea, cooperarea, altruismul etc. si opusele lor);

t. de natura morala (bunatatea, cinstea, demnitatea, modestia si opusele lor;

. t. de natura volitionala (curajul, independenta, fermitetea, autocontrolul si opusele lor.

Lista trasaturilor particulare este mult mai lunga (depaseste zece mii), in consecinta, exista mari dificultati in a oferi un tablou descriptiv- evaluativ si un instrument eficient de diagnosticare- evaluare; orice proba si tehnica de determinare a caracterului este incompleta, sursa cea mai autentica de informatii ramane observarea si analiza comportamentelor reale in situatii semnificative pentru subiect.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1880
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site