Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Etiologia handicapului mintal

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Etiologia handicapului mintal

In toate epocile copii cu anomalii erau observati de cei din jur, caci aceste nenorocite fiinte au solicitat intotdeauna o atentie sporita. Societatea nu a putut sa nu-si determine atitudinea fata de aceste persoane.




Pe parcursul secolelor, atitudinea societatii fata de aceste persoane cu anomalii in dezvoltare mintala a fost in dependenta directa de nivelul de dezvoltare al culturii invatamantului, medicinii, propasirii economice. Se stie ca in Grecia Antica si India, de exemplu, persoanele cu deficiente atit fizice cit si mintale pronuntate erau nimiciti si aruncati in prapastie.

Pornind de la clasificarea stiintifica a bolilor mintale, doar in secolul XIV-XV se incetatenesc notiunile formulate de grecii antici si romani referitor la bolile mintale. In epoca lui Galileo Galilei si Jiordano Bruno devine proeminenta figura profesorul – medic Felix Platter (1537-1614) care viziteaza manastiri si inchisori, observand comportamentul suferinzilor de boli mintale care se aflau anume in aceste asezaminte. Dupa moartea lui Platter apar doua lucrari ale sale „Observari” si „Practica medicala”, in care este realizata prima clasificare a suferinzilor de boli mintale .

In lumea antica si in Evul Mediu desi biserica ii chema pe toti oamenii la mila si indurare, societatea era prea putin preocupata de destinul persoanelor cu handicap mintal. La aceste persoane oamenii se uitau ca la niste fiinte condamnate, care nu merita compasiune. In aceeasi epoca de asemenea erau si cazuri cand cei bogati tindeau sa capete anumite dobinzi, castiguri din faptul ca adaposteau o persoana cu handicap mintal. In Roma Antica uneori, o persoana cu handicap mintal era ocrotit doar ca sa-i distreze pe cei bogati si oaspetii lor. In manastirile catolice si ortodoxe acest tip de persoane erau tinuti ca sa adune pomana.

In India, de exemplu, si pina astazi exista o secta religioasa in care credinciosii traiesc doar din pomenile adunate de catre persoane cu acest tip de handicap. Bineinteles in manastiri erau adapostiti doar unii dintre acesti nenorociti. Iar majoritatea dintre ei peregrinau, hoinareau de foame caci familiile nu vroiau sau nu doreau sa intretina un copil sau o persoana lipsita de minte.

Ian Amos Comenius este primul pedagog care vorbeste despre necesitatea de a manifesta grija de acele persoane care au un handicap mintal pentru ai instrui si educa. In cartea sa “ Didactica Magna” pedagogul scrie: Cel care de la nastere e lipsit de minte are nevoie cu atit mai mult de ajutor, de instruire si educatie. Nu exista o minte slaba, care nu ar putea fi cit de cit pe calea invataturii. Tot in Epoca Renasterii apare si problema referitor la statutul juridic al deficientului mintal. Totusi oricare ar fi legile si straduintele oamenilor carturari de a schimba starea sociala a persoanelor cu handicap, societatea nu-si asuma mare raspundere fata de persoanele cu capacitati mintale reduse, destinul acestora ramanind inca mult timp in voia hazardului. Materialistii francezi optau pentru o aptitudine umanista fata de bolnavii mintali. In 1793 „Conventul” organul suprem de conducere al revolutiei franceze, prin declaratia dreptului omului si intr-un sir de alte decrete a remarcat ca ajutorul acordat oamenilor nenorociti este sacra datorie sociala, ca societatea este datoare sa asigure un loc de munca pentru fiecare om apt sa munceasca si sa indestuleze existenta celor ce nu pot munci – e vorba de persoanele cu anumite disfunctii in dezvoltarea psiho-fizica. Revolutia franceza considera ocrotirea sociala nu ca o pomana sau o manifestare filantropica, ci ca o datorie a statului.

Atitudinea fata de deficientul mintal in epoci diferite ale timpului este diversa, incepind cu exterminarea, ridiculizarea plasarea in aziluri semi-carcerale pina la educare si adecvare ocupationala.[2]

R. Perron (1979) aduce la cunostinta citeva etape in abordarea evolutiei gindirii si atitudinilor fata de deficienta mintala:

inainte de 1800, cind problema nu exista din punct de vedere stiintific, ea reprezentindu-se mai ales ca problema sociala ;

etapa 1800-1870, cind se intreprind primele cercetari sistematice si se inregistreaza primele demersuri terapeutice si educationale;

aproximativ din 1870 pina la cel de-al doilea razboi mondial, cind apare o orientare clara catre o abordare mai realista si in acelasi timp mai optimista.

Daca la inceput atitudinea fata de persoanele cu dizabilitati intelectuale se defineste mai ales prin existenta prejudecatilor si a superstitiilor, secolele al XIX-lea si al XX-lea reprezentind perioada infiintarii institutiilor si a scolilor publice pentru deficienti care se caracterizeaza printr-o imensa activitate la nivel legislativ, cind au fost elaborate legile care reglamenteaza drepturile persoanelor cu handicap mintal.

Etiologia[3] (F=etiologie; E=etiology; G=atiologie) releva legatura cauzata agentul patogen si boala psihica. Agentul patogen poate fi constituit dintr-un ansamblu de conditii care luate izolat formeaza un element, un factor. Etiologia handicapului mintal este extrem de variat, agentul patogen fiind un mozaic de factori care determina aparitia handicapului mintal.



Etiologia handicapului mintal prezinta importanta intrucit, cu cit se vor cunoaste mai bine cauzele, cu atit pot deveni mai eficiente masurile de profilaxie, de tratament medical, precum vor creste si diferentele de diagnosticare si tratare diferentiata psihopedagogica a diferitelor moduri de manifestare ale handicapului mintal.

Cu toata importanta acestei probleme, stabilirea precisa a cauzelor handicapului mintal este de multe ori dificila. Aceasta dificultate rezulta din faptul ca in cazul handicapului mintal relatia cauza-efect este diferita in cazurile individuale. In unele cazuri relatia dintre etiologie si deficienta mintala este directa, iar in alte cazuri asistam la faptul ca efectul factorului etiologic este in raport de momentul onto-genetic in care aceasta actioneaza. Dificultatea stabilirii cauzelor handicapului mintal mai rezulta si din faptul ca de multe ori, handicapul mintal este o consecinta a actiunii sumate a mai multor factori care actioneaza simultan sau succesiv sau de multe ori putem asista la coincidenta actiunii a 2 factori fara ca intre ei sa existe vreo legatura cauzala directa. In multe situatii o anume cauza poate sa actioneze indirect asupra dezvoltarii psihice, producind mai intii un mediu nefavorabil, care apoi poate constitui un impediment pentru dezvoltarea ulterioara normala.

Importanta cunoasterii cauzelor handicapului mintal a determinat existenta unor multiple studii din care se desprinde ideea ca handicapul mintal din punct de vedere etiologic, nu se constituie ca o categorie unitara, datorita multiplelor si variatelor cauze care merg de la cele ereditare, constitutionale, lezionale, pina la acelea in care rolul important apartine conditiilor psihogeneze[4]. In literatura psihiatrica si in cea interdisciplinara, pe baza criteriilor complexe de natura medicala, psihologica, epidemiologica, genetica, exista numeroase sistematizari ale complexului de factori (etiologici si de risc) incriminati in aparitia handicapului mintal. Sistematizarea cea mai fregventa este cea care imparte deficienta mintala in „endogena” si „exogena” bazata pe criteriul evidentierii unui factor patogen dinauntrul sau din afara individului, care dupa C.Gorgos, are mai mult o valoare de orientare didactica. J.De Ajuriaguerra estimeaza ca exista confuzii terminologice. Clasificarea lui A.A.Strauss si C.E.Lehtiem in deficienta mintala „exogena”, unde anamneza, examenul neurologic si cele paraclinice conduc la depistarea unor leziuni cerebrale cistigate pre- peri- sau postnatal, si deficienta mintala „endogena”, la care nu se releva o leziune cerebrala, este opusa altora care apreciaza deficienta „endogena” ca fiind o deficienta „organica” atunci cind pe primul plan apar tulburarile relationale si/sau socioculturale. Din studiile existente rezulta ca factorii mai des incriminati in etiopatogenia deficientii mintale pot fi clasificati in :

1. Factori ereditari – genetici ( endogeni );

factori genetici nespecifici

factori genetici specifici

2. Factori extrinseci (exogeni);

prenatali

perinatali

postnatali

3. Factori psihogeni (psihosociali);

I. Factori endogeni. Originea ereditara a handicapului mintal este privita de diferiti autori (S. Penrose, A. Lewinson, R. F. Tredgold, etc.) in mod diferit, unii acceptind importanta ereditatii, iar altii diminuind-o .

Factorii genetici nespecifici nu pot fi individualizati clinic sau genetic. Acestea formeaza grupa cazurilor „aclinice” sau endogene (debilitate endogena subculturala sau familiala) ce cuprinde majoritatea deficientilor mintal lejer si de gravitatea medie. Aceasta categorie de factori pune in evidenta corelatia dintre contingetul de inteligenta al deficitului cu cel al rudelor sau prin studiul comparativ al gemenilor. Exemplu: 27% dintre fratii deficientilor mintali au diferite grade de nedezvoltare intelectuala un procent de 40% din deficientii mintali in cazul in care un parinte este deficient mintal si 80% cind ambii parinti sunt deficienti concordanta de 100% pentru mongoloizi sau dizigoti .

Din studiile privitoare la rolul ereditatii in diminuarea deficientei mintale se desprinde ideea ca este dificil sa izolam contributia factorilor ereditari de cea a factorilor de mediu. De asemenea, se contureaza ideea ca prin ereditate nu se transmite deficientele mintale ca atare, ci se transmit doar particularitati anatomo - fiziologice care influenteaza relatiile individului cu mediu. Astfel, un copil cu un deficit nativ, crescut intr-un mediu social, economic, cultural deficitar, va avea o evolutie psihica mult mai deficitara, decat in cazul in care acesta ar fi optim.

Factori genetici specifici care determina sindroame numeroase, e drept sint foarte rare, dar care influenta genetica are uneori un caracter mai direct asupra dezvoltarii psihice. Asa este cazul anomaliilor craniene familiare care determina sindromul Apert, microcefalia, hidrocefalia, maladia Cronzon; a aberatiilor cromozomiale care pot fi gonozomale care determina sindromul Turner, sindromul Klinefelter descris in 1942 de H.F.Klinefelter, cazurile care prezinta 47 de cromozomi in loc de 46, iar formula cromozomiala este XXY in loc de XX la indivizi de sex femenin, si XY la cei de sex masculin; sau pot fi autozomale care determina sindromul Down sau trisomia 21, la care apare aberatia la cromozomul supranumerar autonom; sau a ectodermozelor congenitale care sint sindroame datorate unor deficiente specifice a genurilor care determina scleroza tuberoasa Bourneville, neorofibromatoza, angiomatoza cerebrala, maladia Reklinghausen, sindromul Sturge Weber;



Alteori, ereditatea determina aparitia handicapului mintal intr-un mod mai indirect prin transmiterea unor deficiente metabolice sau endocrine. In cazul deficientelor metabolice putem intilni: dizlipoidoze care determina idiotia amaurotica Tay-Sachs, maladia Niemann Pick, boala Gaucher, maladia Hurley; disproteidoze care determina fenilcetonuria, degenerescenta hepato-lenticulara, sindromul Hartnup maladia siropului de artar; dizmetaboliile hidratilor de carbon care determina galactosemia, hipoglicemia idiopatica.

Din grupa tulburarilor endocrine sau disendocriniile putem aminti hipotiroidismul, hipoparotiroidismul, diabetul insipid nefrogen si cretinismul cu gusa familiala.

II. Factori exogeni. Acesti factori se refera la acele cauze externe care duc la tulburarea activitatii cerebrale, fie sub forma lezarii structurilor anatomice, fie sub forma tulburarii mecanismelor biochimice ale sistemului nervos. In raport de momentul actiunii aceste cauze pot fi clasificate in cauze prenatale, cauze perinatale si cauze postnatale.

Cauzele prenatale ale deficientei mintale Gravitatea influentelor factorilor care actioneaza in aceasta perioada depinde de virsta sarcinii. Astfel, factorii care actioneaza in primele trei luni ale sarcinii duc la consecinte din cele mai grave, intrucit in aceasta perioada apar si se diferentiaza organele separate ale fatului, iar tesuturile sunt foarte fragile si au o vulnerabilitate crescuta.

Cauzele care pot actiona in aceasta perioada pot fi: cauze infectioase, cauze toxice, incompatibilitatea factorului Rh, subalimentatia, radiatiile, unele boli cronice ale mamei, virsta parintilor si emotiile puternice.

Cauzele infectioase se refera la infectiile de natura virotica, infectiile de natura bacteriana si infectiile cu protozoare.

Dintre bolile virotice pe care le poate contracta mama in timpul sarcinii si care pot avea repercusiuni asupra sarcinii amintim: rubeola, gripa, rujeola, variola, orionul, hepatita epidemica, si tusa convulsiva.

Infectii de natura bacteriana se refera la influenta pe care o poate avea asupra dezvoltarii normale a sarcinii unele boli microbiene cum ar fi: streptocociile, stafilocociile, dar mai ale sifilisul.

Infectiile cu protozoare se refera la toxoplasmoza congenitala, care apare ca urmare a molipsirii fatului de la mama. Toxoplasmoza este produsa de un protozoar (toxoplasma) vehiculat de obicei de catre animale.

Factorii toxici care actioneaza asupra tinerei mame in timpul sarcinii de natura exogena; se refera la intoxicatiile cu CO, cu plumb, cu arsen, cu unele medicamente luate de mama in scopul intreruperii sarcinii, cu barbiturice, intoxicatii alimentare, alcool, intoxicatii profesionale acute sau cronice, care au urmarii destul de grave asupra dezvoltarii normale a sarcinii.

Incompatibilitatea factorului Rh se refera la cazul in care mama este Rh negativ iar copilul mosteneste un Rh pozitiv de la tata. In acest caz se ajunge la un conflict serologic intre sangele mamei si al copilului care determina aparitia de anticorpi, ce produc la copil un icter grav (deosebit de cel fiziologic de la nastere).

Subalimentatia cronica din timpul sarcinii, lipsa unor vitamine, abuzul de vitamine, o alimentatie saraca in calciu, fosfor, proteine, pot duce la nedezvoltarea normala a sarcinii .

Radiatiile, mai ales in primele luni de sarcina, pot afecta dezvoltarea normala a fatului.

Unele boli cronice ale mamei cum ar fi diabetul, hipo sau hipertiroidita, maladiile cardiace, anemia, nefropatia, pot afecta dezvoltarea normala intrauterina a copilului.

In cea ce priveste virsta parintilor A. Lewinson arata ca numarul mamelor care au dat nastere la copii cu handicap mintal creste intre 30 si 48 ani.

De asemenea, exista o relatie si intre virsta prea frageda a mamei si posibilitatea aparitiei unui copil cu handicap mintal.



In cazul mamelor care au o sarcina la o virsta mai inaintata se incrimineaza scaderea functiilor reproductive. De asemenea, Penrose, Walpas, Jenkins arata ca virsta inaintata a parintilor influenteaza frecventa aparitiei sindromului Down si a unor malformatii ale S.N.C., cum ar fi: encefaliile, hidrocefaliile, spina bifida.

Emotiile puternice din timpul sarcinii pot avea o influenta negativa asupra evolutiei normale a sarcinii, fie prin substantele biochimice care se produc in timpul emotiilor, fie prin starile generale ale mamei, care pot determina lipsa de apetit, ce duce la o subnutritie.   

Cauzele perinatale ale deficientei mintale. Dintre factorii patogeni legati de procesul nasterii care pot fi incriminati in etiologia deficientelor mintale amintim: prematuritatea, postmaturitatea cu greutatea prea mare a fatului la nastere, nasterea prin cezariana, expulzia prea rapida, travaliul prelungit, suferinta fetala, traumatismele mecanice, infectiile, sindromul neuro-vascular. Acesti factori, care pot sa apara la nastere, ne intereseaza in masura in care duc fie la anoxie sau hipoxie si deci la oxigenarea anormala a S.N.C., fie la producerea unor leziuni sau hematoame la nivelul sistemului nervos central, determinind o nedezvoltare normala ulterioara.

Cauzele postnatale ale deficientei mintale. In aceasta perioada ne intereseaza acei factori care prin interventia lor pot afecta direct sau indirect sistemul nervos central. Printre factorii care pot actiona asupra sistemului nervos central si a caror consecinte pot determina aparitia handicapului mintal de grade diferite sunt: neuroinfectiile (meningite, encefalite), intoxicatiile (cu CO, cu plumb, etc.), leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare cerebrale, encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentatia, alimentatia nerationala, conditiile neigienice.

III. Factorii psihogeni (psihosociali). Factori psihogeni, desi se considera ca o semnificatie secundara in aparitia handicapului mintal, totusi trebuie luati in considerare intrucit actiunea lor in primii ani de viata determina frinarea dezvoltarii normale a copilului si in primul rind a dezvoltarii functiilor psihice .

Rolul cel mai nociv il au carentele afective si educative, care printr-o interventie de lunga durata, in special in primii ani de viata, reusesc sa produca veritabile tablouri a handicapului mintal. Mecanismele de actiune a acestor factori constau in lipsa stimularii si activarii structurilor morfofunctionale ale sistemului nervos, care trec prin primii ani de viata prin stadii rapide de dezvoltare si diferentiere.

Desigur, influenta factorilor psihogeni va fi mai mare la cazurile de copii care se nasc cu un deficit constitutional, determinind o reducere a posibilitatilor potentiale de adaptare la mediu; coeficientul mintal invers proportional cu marimea familiei, atunci cind coeficientul mintal mediu este cu atit mai scazut cu cit copii apartin unei familii mai numeroase (aceasta se poate raporta si la ansamblul populatiei); conditii socio-economice defavorabile, adica nivelul mintal mediu creste in functie de clasa sociala si de resursele economice ale familiei; corelatia negativa intre coeficientul intelectual (QI) si rangul de nastere. Acesti factori etiologici pot actiona atit izolat cit si in diverse combinatii (succesiv sau simultan) in diferite etape determinind diverse forme si grade de manifestare a handicapului mintal. J. De Ajuriaguerra apreciaza ca factorii socio-culturali care au rol in aparitia handicapului mintal trebuie priviti sub doua aspecte: unul de a recunoaste caracterul stiintific in sensul de mediul ce constituie un stimulator in procesul de dezvoltare al copilului si altul de a respinge tentatia speculativa de segregare a handicapului mintal.



Racu Aurelia Istoria psihopedagogiei speciale. Chisinau 1997.

Olarescu Valentina Istorie si terminologie in psihopedagogia speciala. Chisinau 1997

Arcan P., Ciumageanu D., Copilul deficientului mintal. Timisoara 1980.

Drutu Ioan Psihologia deficientilor mintali. Cluj-Napoca 1995.

Arcan P., Ciumageanu D., Copilul deficient mintal. Timisoara 1980.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 746
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site