Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


RESOCIALIZAREA INFRACTORULUI - INTRODUCERE IN CRIMINOLOGIA CLINICA

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic




RESOCIALIZAREA INFRACTORULUI

INTRODUCERE IN CRIMINOLOGIA CLINICA

1. Conceptul de resocializare a infractorului

Asa cum am mai aratat, resocializarea este un proces educativ, reeducativ si de trata­ment aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la sistemul de norme si valori general acceptate de societate, in scopul reintegrarii sociale a acestora si prevenirii recidivei.




Din definitia prezentata rezulta caracteristicile acestui tip special de recuperare sociala:

resocializarea vizeaza persoane care au savarsit deja o infractiune;

resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezinta o componenta a prevenirii speciale;

resocializarea constituie un demers social realizat in mod stiintific, de personal calificat in acest scop;

metodele resocializarii sunt: educarea, reeducarea si tratamentul.

Educarea vizeaza mai ales pe infractorii a caror personalitate a suferit o 'socializare negativa', asimiland norme si valori contrare celor general acceptate de societate. Reeducarea se adreseaza infractorilor a caror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme amintit. Educarea si reeducarea se realizeaza prin modalitati diverse, atat teoretice, cat si practice, prin care se doreste ca infractorii sa redobandeasca respectul pentru oameni si lege, pentru munca, pentru calificarea ori recalificarea profesionala etc.

Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice apreciate a fi adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.), urmarindu-se remodelarea personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor care ii anima interesele si modificarea atitudinilor acestuia, in scopul reinsertiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural.

Resocializarea infractorului constituie domeniul de cercetare al criminologiei clinice.

2. Criminologia clinica

2.1. Definitie. Aparitia si evolutia criminologiei clinice

Criminologia clinica este o stiinta aplicata, care se concretizeaza in examinarea multidisciplinara a cazului individual, formularea unui diagnostic, a unei ipoteze asupra conduitei ulterioare (prognostic) si luarea unei decizii asupra tratamentului ce se va aplica infractorului, in scopul resocializarii acestuia si prevenirii recidivei.

Istoria dezvoltarii ulterioare a criminologiei clinice se confunda cu cea a integrarii examenului individual in institutiile penale si penitenciare. Fundamentarea si evolutia teoretica a acestei criminologii specializate a influentat in mod direct politica penala, determinand aparitia modelului curativ .

Necesitatea examenului medico-psihologic al infractorului a fost subliniata de Cesare Lombroso in raportul prezentat la Congresul International asupra penitenciarelor, care a avut loc la Sankt-Petersburg, in 1890. Aceasta idee a fost completata de Raffaele Garofalo[2], care insista asupra caracterului indispensabil al anchetei sociale in vederea unei aprecieri corecte a infractorului.

La cel de-al VII-lea Congres de Antropologie Penala, care s-a tinut la Köln in anul 1911, criminologul suedez Olof Kinberg a reluat aceasta idee, sustinand necesitatea unui examen medico-psihologic si social obligatoriu pentru anumite categorii de acuzati (cei care comit infractiuni grave, recidivisti, infractori juvenili, incapabili social).

Primele realizari ale criminologiei clinice au avut loc, asa cum s-a mai aratat, in America Latina, in unele tari europene si in tarile anglo-saxone.

Dupa ce s-a integrat sistemului executional penal, criminologia clinica s-a infiltrat in domeniul judiciar, exprimandu-se ideea conform careia criminologia preventiva trebuie utilizata pentru organizarea observarii prejudiciare a invinuitilor. Practic, anexele psihiatrice au devenit progresiv o prefigurare a centrelor de observare.

Consacrarea pe plan legislativ a examenului de personalitate a fost precedata de lucrarile Ciclului European de Studii organizat de O.N.U. in anul 1951, la Bruxelles. Lucrarile de la Bruxelles au permis clarificarea obiectului, scopului si metodelor examenului medico-psihologic si social, s-a prezentat cadrul juridic de aplicare si s-au relevat principalele modalitati de transpunere in practica a acestei metode .

Concluziile Ciclului de la Bruxelles au fost aprofundate in cadrul Cursurilor Internationale de Criminologie (Paris -1952) si la Congresele Internationale de Aparare Sociala (San Marino-1951, Anvers-1954, Milano-1956, Stockholm-1958).

Examenul medico-psiho-social a fost instituit, pe plan legislativ, in Franta, in anul 1959, in cadrul art. 81 alin.4 C.proc.pen. Acest articol a fost analizat de George Levasseur in raportul prezentat la primul Congres Francez de Criminologie (Lyon-1960) . Ocupandu-se pe larg de examenul de personalitate el arata ca acesta are un continut complex, care cuprinde:

un examen cu privire la personalitatea inculpatului si o ancheta referitoare la situatia sociala materiala si familiala a acestuia;

un examen medical;



un examen medico-psihologic;

orice alte masuri utile.

Examenul de personalitate si ancheta sociala sunt obligatorii in materie criminala si facultative in materie corectionala. Examenul medico-psihologic este facultativ in ambele situatii. Organele competente sa dispuna efectuarea examenului de personalitate sunt atat judecatorul de instructie cat si instanta de judecata.

Dosarul de personalitate al infractorului serveste la individualizarea sanctiunii. Dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, dosarul se transmite administratiei penitenciare, iar ulterior, comitetului de reinsertie post-penala.

Subliniind importanta generalizarii examenului de personalitate in legislatia franceza, P. Bouzat arata ca aceasta masura a fost salutata de catre criminologi ca o cucerire de prim ordin, esentiala intr-un stat de drept modern, intrucat permite sa se cunoasca personalitatea infrac­torului si sa se prepare masurile in scopul facilitarii readaptarii sociale a acestuia . Conco­mitent, criminologii s-au straduit sa dea un continut stiintific cadrului institutional infaptuit.

Fiind o stiinta aplicata, organizata metodic in maniera unei clinici medicale, criminologia clinica isi orienteaza eforturile asupra infractorului concret, formuland un diagnostic, un prognostic si, eventual, un tratament.

Totodata, criminologia clinica nu este un capitol al criminologiei medicale, intrucat nu ia in considerare doar elementele bio-psihologice; ea are un caracter social accentuat. Elemen­tele sociale si bio-psihologice sunt unite de criminologia clinica intr-o perspectiva sintetizatoare, dominata de conceptul de stare periculoasa.

2.2. Starea periculoasa

Aprecierea criminologica a 'starii periculoase' presupune evaluarea capacitatii infractio­nale si a posibilitatii de adaptare la mediul social a delincventului. Conceptul de stare pericu­loasa nu este o notiune juridica, ci o realitate clinica observabila. Clinic, starea periculoasa se poate manifesta atat sub forma cronica (permanenta), cat si sub forma iminenta:

forma cronica a starii periculoase poate fi definita ca o 'modalitate psihologica si morala care caracterizeaza individul antisocial'[6]; poate fi sesizata mai ales la recidivisti;

Etienne de Greef a constatat faptul ca, inainte de trecerea la savarsirea actului infractional, toti delincventii parcurg o stare periculoasa iminenta. Ea poate fi caracterizata ca o stare de criza, de framantari, a individului care si-a propus sa comita o fapta pedepsita de lege.

Aprecierea starii periculoase conduce la formularea unui diagnostic, a prognosticului si a tratamentului. Aceasta apreciere se bazeaza pe metodele si tehnicile utilizate frecvent in criminologie: observarea, interpretarea si experimentarea.

In faza observarii sunt puse in evidenta elementele de personalitate ale individului studiat, precum si factorii sociali care au contribuit la orientarea antisociala a personalitatii. Observarea este realizata de o echipa interdisciplinara (psiholog, psihiatru, medic, asistent social etc.).

In timpul experimentelor efectuate vor fi identificate trasaturile patologice care constituie nucleul personalitatii orientate antisocial, variabilitatea acestora sugerand nivelul de adaptabilitate sociala a persoanei in cauza.

Faza interpretarii cuprinde trei etape:

aprecierea personalitatii delincventului - formularea diagnosticului criminologic;

exprimarea unei ipoteze asupra comportamentului ulterior, ipoteza care poarta numele de prognostic criminologic;

formularea unui program de tratament bio-psiho-social.

Criminologia clinica abordeaza personalitatea infractorului in unitatea si dinamica aces­teia . In acest scop, criminologii clinicieni utilizeaza un evantai larg de tehnici de investigare cum sunt: ancheta sociala, observarea directa, examenul medical, psihiatric si psihologic, inter­viul clinic aprofundat, testele psihologice, proiective si de sinceritate, studierea documentelor referitoare la delincventul respectiv.

Cu ajutorul acestor tehnici se urmareste o recompunere a realitatii care a precedat sa­varsirea actului infractional, implicand studierea parcursului social al individului, a experientelor sale succesive, a integrarii sale in circuitul social. Se analizeaza, de asemenea, rolul pe care diversi factori sociali (anturajul, organele statului etc.) l-au jucat in procesul prin care persoana in cauza a ales calea infractionala[8].



Pe de o parte, se incearca identificarea complexului de factori care au contribuit la formarea personalitatii infractorului, iar pe de alta parte, clarificarea situatiei concrete de viata care a favorizat savarsirea faptei penale.

2.3. Diagnosticul criminologic

Formularea diagnosticului criminologic se realizeaza in trei etape succesive: aprecierea capacitatii infractionale, evaluarea inadaptarii sociale si aprecierea starii periculoase prin sinteza celor doua elemente obtinute anterior.

Diagnosticul capacitatii infractionale presupune aprecierea trasaturilor psihologice care compun personalitatea orientata antisocial. Ele rezulta din compararea indicilor bio-psihologici evidentiati cu ocazia examenului medico-psihologic si a indicilor sociali rezultati din ancheta sociala. Pe de o parte, sunt puse in evidenta trasaturi specifice, cum ar fi agresivitatea, egocentrismul, labilitatea si indiferenta afectiva, iar pe de alta parte, sunt relevati factorii si imprejurarile concrete care au marcat evolutia sociala a individului.

Aprecierea adaptabilitatii persoanei studiate ia in considerare nivelul aptitudinilor fizice, psihice si profesionale pe de o parte, iar pe de alta parte, pulsiunile instinctive ale acesteia, aspiratiile sale la un anumit status social. Astfel, un individ valoros si cu aspiratii inalte va ridica serioase probleme de adaptare intr-un microclimat social mediocru. In mod asemanator, o persoana mediocra, dar cu aspiratii care ii depasesc posibilitatile reale, se va comporta inadecvat si va fi respinsa de un mediu social elevat.

Diagnosticul starii periculoase presupune, in final, sinteza capacitatii infractionale si a inadaptarii sociale prin aprecierea gradului de intensitate al fiecarei laturi. S-a constatat ca atunci cand capacitatea infractionala este foarte puternica, iar adaptabilitatea este foarte buna, rezulta o forma mai grava a starii periculoase. In aceasta categorie ar putea intra, conform opiniei criminologului american Edwin Sutherland, infractorii in 'gulere albe'. In mod similar, combinarea unei capacitati infractionale ridicate cu o adaptabilitate redusa a individului determina un diagnostic criminologic diferit, deoarece inadaptarea sociala a persoanei in cauza atrage atentia celor din jur.

Diagnosticul criminologic reprezinta baza celei de-a doua etape, respectiv a progno­sticului social.

2.4. Prognosticul social

Prognosticul social reprezinta o ipoteza de lucru in care judecata de valoare asupra starii periculoase de moment a unui infractor trebuie combinata cu aprecierea situatiilor probabile in care subiectul va evolua in viitor. De regula, elaborarea unei scheme de prognostic se bazeaza pe principii matematice, statistice si, mai recent, informatice. Valoarea reala a prognosticului nu poate fi deosebit de inalta intrucat, cel mai frecvent, datele necesare cu privire la infractor lipsesc ori sunt eronate.

2.5. Programe de tratament

Tratamentul de resocializare a infractorului urmareste modelarea personalitatii acestuia, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor si modificarea atitudinilor, in scopul prevenirii recidivei si facilitarii reinsertiei sociale prin readaptarea individului la mediul social. Conditia esentiala a tratamentului de resocializare este necesitatea colaborarii delinc­ventului la transformarea propriei personalitati.

Indiferent daca se desfasoara in mediul liber (cand delincventul satisface o pedeapsa neprivativa de libertate), semi-liber ori inchis (in penitenciar), tratamentul este individualizat in functie de diagnosticul pus fiecarui subiect si utilizeaza metodele terapeutice, psiho-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.

In criminologia clinica, principala metoda de tratament este psihoterapia. Psihoterapia se bazeaza pe teorii ale psihologiei normale, patologice si sociale, care pot fi utilizate in scopul de a trata tulburari in etiologia carora apar, cu preponderenta, factori psihosociali. Aceasta metoda consta in stabilirea unei relatii speciale de comunicare verbala intre terapeut si delincventi, luati individual ori in grup.

2.5.1. Psihoterapii individuale

a) Psihanaliza - vizeaza identificarea motivelor inconstiente ale diverselor tulburari, dezechilibre sau comportamente specifice infractorilor, in scopul inlaturarii lor, ori a dezvoltarii si anihilarii acestora prin constientizare.

Aplicarea psihanalizei in criminologie intampina dificultati determinate de conditiile speciale de timp (durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecventa de 4-5 ori pe saptamana), de loc si de inalta calificare a psihanalistului. La aceste dificultati se adauga cele determinate de personalitatea dificila specifica infractorilor, precum si de discrepanta ce exista intre ideile propagate de analist si atmosfera bazata pe coercitie, specifica mediului inchis. Aceste conside­rente determina ca psihanaliza sa poata fi aplicata numai unui grup restrans de infractori, aflati in penitenciar sau in mediu liber, care se supun acestui gen de tratament, acceptand regula colaborarii la transformarea propriei personalitati. Odata acceptata aceasta colaborare, analistul va incerca sa-l influenteze pe infractor, sa-i schimbe conceptiile, sa-i formeze o noua optica de viata care sa-l ajute sa se integreze in societate .

- Psihoterapia rationala se bazeaza pe represiunea psihologica, vizand constientizarea pacientului in legatura cu trasaturile pozitive si negative ale caracterului sau si determinarea acestuia sa se autoconcentreze si sa-si cenzureze comportamentul, sa nu se lase influentat si intimidat de partenerii sai, sa ia decizii proprii etc.

Utilizand persuasiunea psihologica, aceasta terapie are avantajul de a putea fi aplicata in criminologie, atat in libertate si semi-libertate, precum si in penitenciar.

2.5.2. Psihoterapii colective

Au la baza interactiunile care apar la nivelul grupului in scopul depasirii dificultatilor relationale si emotionale ale membrilor grupului.

In cadrul psihoterapiei de grup, analizatul foloseste inter-relatiile care apar in grup pentru a examina problemele de ordin personal pe care le ridica participantii. Terapia se bazeaza pe discutia libera intre membrii grupului, in cadrul caruia subiectii isi expun propriile probleme si incearca sa se 'elibereze' de tendintele negative. Terapeutul ii ajuta sa constien­tizeze etiologia acestor tendinte reactionale si comportamentale, demonstrandu-le ca in situatii identice sau similare se pot lua decizii care sa nu afecteze societatea.

O alta metoda de resocializare este metoda relatiilor de grup, care se bazeaza pe teoria asociatiilor diferentiale si consta in punerea infractorului in contact cu grupuri sociale care respecta legea. Aceasta metoda se aplica in general in perioada de probatiune sau de eliberare conditionala si succesul ei depinde de respectarea unor reguli, intre care mentionam:

grupul va fi constituit in asa fel incat infractorul sa se bucure de o anumita consideratie;



cu cat infractorul va fi atras mai mult de catre grup, cu atat mai mare va fi influenta pe care grupul o va exercita asupra acestuia;

atractia exercitata de grup trebuie sa se bazeze pe interesele majore ale delincventului si nu pe cele marginale;

grupul constituit trebuie sa fie predominant anticriminal, astfel incat orice abatere de la normele grupului sa fie considerata o apropiere de calea infractionala;

grupul este acela care trebuie sa-si exercite presiunea asupra infractorului si sa nu astepte ca schimbarile comportamentale sa se iveasca de la sine.

Astfel de metode au avut si au mare audienta in tarile dezvoltate, mai ales in S.U.A.



J.Pinatel, in P.Bouzat et J.Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, Ed.Dalloz, 1963, p.395-473.

R.Garofalo, Criminologie, Napoli, 1885, citat de R.Gassin, Criminologie, Paris, Dalloz, 1990, p.642.

J.Pinatel, op.cit., p.405.

G.Levasseur, L'examen de personnalité prévu au nouveau Code de procedure pénale, cadre juridique, in vol. 'Actes du II-eme Congres Français de criminologie', t.II, p.41-55, citat de R.M.Stanoiu, Introducere in criminologie, Bucuresti, Editura Academiei, 1989, p.162.

Conf. R.M.Stanoiu, op.cit., p.163.

J.Pinatel, op.cit., p.411.

R.M.Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Editura Academiei, 1981, p.75.

G.Kelens, Personalitatea criminala si tipologia delincventilor, in vol. 'Al VII-lea Congres International de Criminologie', Belgrad, 1973, traducere - Ministerul Justitiei.

R.M.Stanoiu, Introducere in criminologie, op.cit., p.165.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1833
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site