Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TEORII ALE ALEGERII PROFESIONALE

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



TEORII ALE ALEGERII PROFESIONALE

In literatura de specialitate sunt descrise numeroase teorii si conceptii cu privire la alegerea profesiunii. Exista trei mari categorii:

ì        Teorii nepsihologice



ì        Teorii psihologice

ì        Teorii generale

TEORII NEPSIHOLOGICE

Atribuie fenomenele legate de alegerea profesiunii unui sistem exterior individului. Caracteristicile individuale (inteligenta, interesele, trasaturile de personalitate) nu sunt considerate ca variabile mediatoare legate de alegere. Individul isi alege profesiunea numai datorita influentei unor factori din mediul inconjurator: factori intamplatori, legile cererii si ofertei, oamenii si institutiile sociale.

Principalele teorii nepsihologice ale alegerii profesionale sunt:

ì        Teoriile intamplarii;

ì        Teoriile economice;

ì        Teoriile sociologice.

TEORII PSIHOLOGICE

Acestea se centreaza cu precadere pe individul care alege. Ele sustin ca alegerea profesiunii este determinata in primul rand de caracteristicile personale ale individului si doar indirect de mediul in care traieste acesta. Exista patru mari tipuri de teorii psihologice cu privire la alegerea profesiunii:

ì        Teoriile trasaturii si factorului;

ì        Teoriile psihodinamice;

ì        Teoriile dezvoltarii;

ì        Teoriile deciziei.

Teoriile trasaturii si factorului

Aceste teorii, bazandu-se pe deosebirile psihologice dintre indivizi, pun accentul pe relatia dintre caracteristicile personale ale individului si alegerea profesiunii. Initiate de F. Parsons pe la inceputul secolului XX, acesta considera ca individul in procesul de alegere a profesiunii trece prin trei stadii:

intelegerea clara a aptitudinilor, disponibilitatilor, intereselor, ambitiilor, resurselor si limitelor sale, precum si a cauzelor acestora;

cunoasterea cerintelor si a conditiilor de succes, cunoasterea avantajelor si dezavantajelor compensatiei si perspectivelor in diversele domenii de activitate;

judecarea reala a relatiilor dintre cele doua categorii de date.

Teorile psihodinamice

Pe ansamblu, ele sugereaza ca cel mai important factor in alegerea profesiunii este o variabila motivationala a procesului. Scot in evidenta nu caracteristicile observabile ale individului, ci starile si conditiile care-l determina sa se comporte intr-un anumit fel.

Aceste teorii sunt:

ì        Teoria psihanalitica a alegerii profesiunii

ì        Teoria sinelui cu privire la alegerea profesiunii (Rogers, Super)

Teoria psihanalitica a alegerii profesiunii

Situandu-se pe pozitiile teoretice ale psihanalizei, Meadow a formulat o serie de ipoteze cu privire la tipurile de personalitate si alegerea profesiunii. Ideea de baza care rezulta din aceste ipoteze este ca munca individului reflecta personalitatea acestuia. Un accent diferit in cadrul pozitiilor psihanalitice cu privire la alegerea profesiunii apare odata cu primele lucrari dedicate psihologiei ego-ului, care s-au axat pe analiza si intelegerea procesului de luare a deciziei. Rolul pe care ego-ul il poate avea in alegerea profesiunii a fost explicat prima data de Ginsberg. Acesta a incercat sa lege anumite aspecte de alegerea profesiunii:

a) testarea realitatii;

b) amanarea recompenselor imediate;

c) cunoasterea mijloacelor si a scopului;

d) orientarea viitoare asupra alegerii profesiunii.

Teoria sinelui cu privire la alegerea profesiunii

Sinele influenteaza alegerea profesiunii intrucat acest act este unul din acele momente in viata in care un tanar este chemat sa-si exprime in mod explicit conceptia despre sine. De-a lungul vietii, individul isi testeaza capacitatile si le evalueaza in functie de cunostintele si realizarile sale, precum si de reactia celor din jur. In acest fel individul descopera ca face anumite lucruri bine si asta ii da o anume satisfactie. Aceste succese tind sa-i creeze individului o anumita imagine despre sine pe care el se va stradui sa o pastreze si sa o dezvolte prin toate activitatile sale, dar in special prin cele legate de profesiunea sa. In general, individul va incerca sa-si aleaga o profesiune compatibila cu imaginea pe care si-a creat-o despre sine.

Teoriile dezvoltarii cu privire la alegerea profesiunii

Aceste teorii considera ca hotararile implicate in alegerea profesiunii sunt luate in diferite momente din viata individului si ca ele constituie un proces continuu care incepe in copilarie si se termina la inceputul maturitatii.

In grupul acestor teorii sunt incluse: teoria formulata de Ginsberg si colaboratorii, teoria lui D. E. Super, teoria dezvoltarii profesionale.

Teoria lui Ginsberg

Formulata de acesta pe baza convorbirilor cu adolescentii, consta in trei afirmatii esentiale legate de natura procesuala a alegerii profesiunii.

alegerea profesiunii este un proces care cuprinde toata perioada de adolescenta (intre 10 si 21 de ani );

este un proces in cea mai mare masura ireversibil;

acest proces sfarseste printr-un compromis intre nevoile individului si realitatile cu care intra el in contact.

Teoria lui D. E. Super

Acest cercetator pune un accent mai mare pe alegerea profesiunii ca proces si chiar sugereaza ca termenul de dezvoltare sa fie folosit in locul celui de alegere. Super introduce conceptul de maturitate profesionala. Dupa opinia sa, pe masura ce individul se maturizeaza profesional, el trece printr-o serie de stadii, fiecare din ele corespunzand unei anumite faze din procesul dezvoltarii conceptiei despre sine.

In analizarea „modelelor de cariera” Super se axeaza indeosebi pe maturitatea profesionala a tinerilor. Maturitatea profesionala a fost pusa in legatura cu aptitudinile existente si cu posibilitatile indivizilor de a dezvolta interese si aptitudini. Factorii care diferentiaza indivizii tin de: planificare, independenta, formarea unor interese, specificarea si realizarea preferintelor.

Teoria dezvoltarii profesionale a lui D. V .Tiedermann si R.. P. O’Hara

Ei au pornit de la cercetarile lui E.H.Erikson care imparte procesul de dezvoltare a personalitatii individului in opt stadii, in fiecare individul confruntandu-se cu o criza psihosociala caracteristica perioadei respective. Cei doi autori subliniaza legatura stransa dintre crizele psihosociale si dezvoltarea carierei.

Pentru a intelege dezvoltarea identitatii si respectiv dezvoltarea carierei, autorii introduc conceptele de diferentiere si integrare. Ei considera ca, paralel cu dezvoltarea profesionala, are loc un proces caracterizat printr-o diferentiere a identitatii, proces in care individul identifica, studiaza si evalueaza diferite idei, trasaturi, sentimente, profesiuni etc.

TEORII GENERALE ALE ALEGERII PROFESIUNII

Din analiza teoriilor nepsihologice si psihologice descrise mai sus, rezulta ca exista mai multe variabile care influenteaza individul in alegerea profesiunii. Ca urmare, au fost elaborate o serie de teorii care incearca sa prezinte modul in care acesti factori interactioneaza. Aceste teorii sunt:

ì        Teoria interdisciplinara ;

ì        Teoria dezvoltarii profesionale ;

ì        Teoria tipologica ;

ì        Teoria constructivista (socio-dinamica).

Teoria interdisciplinara a alegerii profesiunii

Se bazeaza pe principii si investigatii empirice din trei stiinte particulare: economie, psihologie, sociologie. Autorii acestei teorii considera ca alegerea unei profesiuni nu este determinata numai de preferintele individului, ci ea rezulta mai degraba din interactiunea a doua procese: alegerea profesionala si selectia profesionala. Procesul de alegere a profesiunii implica de fapt un compromis intre ierarhia preferintelor sale si ierarhia asteptarilor sale. El prefera anumite profesiuni mai mult ca altele, dar in acelasi timp isi evalueaza si sansele de a avea succes la ele .

Teoria generala a dezvoltarii profesionale

Ideea centrala a acestei teorii este aceea ca dezvoltarea profesionala este un aspect specific al dezvoltarii generale si ca factorii care afecteaza dezvoltarea profesionala se schimba si interactioneaza intre ei asa cum comportamentul profesional se schimba si interactioneaza cu ei. Esenta teoriei dezvoltarii profesionale este redata in 12 teze fundamentale.

Teoria tipologica a alegerii profesionale

Este o teorie elaborata de J.L.Holland din perspectiva psihologiei personalitatii, teorie care se axeaza pe explicarea si predictia comportamentului profesional. Esenta teoriei tipologice a alegerii profesiunii poate fi rezumata in cateva teze fundamentale pe care le redam mai jos:

1. Majoritatea persoanelor pot fi categorizate ca apartinand unuia din cele sase tipuri: realist, intelectual, social, conventional, intreprinzator si artistic;

2. Exista sase modele de mediu: realist, intelectual, social, conventional, intreprinzator si    artistic ;

3. Oamenii cauta acele tipuri de mediu care sa le permita sa-si manifeste capacitatile si disponibilitatile, sa-si exprime atitudinile si valorile, sa se ocupe de probleme si roluri care sa le fie agreabile si in acelasi timp sa le evite pe cele dezagreabile ;



4. Comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interactiunea dintre modelul personalitatii sale si mediul in care traieste.

ORIENTAREA SCOLARA SI PROFESIONALA

ORIENTAREA

un mod de a-i ajuta pe indivizi sa inteleaga si sa foloseasca adecvat oportunitatile profesionale si personale pe care le au, precum si o forma de ajutor sistematic oferit elevilor pentru a se adapta la munca si la viata” (Dunsmoor si Miller);

o forma de ajutor sistematic pentru a se adapta la scoala si la viata”(Lefever).

FUNCTIILE    ORIENTARII:

Exista trei functii principale ale orientarii in scoala

Functia de ajustare: consta in sprijinirea elevilor cu probleme deosebite cum ar fi: esecul scolar, starea de tristete permanenta, lipsa prietenilor, lipsa unei vieti sociale satisfacatoare, probleme de inadaptare si devianta comportamentala etc In asemenea cazuri, consilierul scolar (psiholog, psihopedagog, psihosociolog) pune un diagnostic si ofera un tratament adecvat.

Functia de distributie sau distributiva Este o functie de baza a orientarii care consta in a-i ajuta pe elevi sa-si imparta energia in mai multe canale educationale. Consilierul scolar trebuie sa cunoasca fiecare elev in parte, precum si oportunitatile pe care le are la dispozitie. Presupune doua operatii esentiale:

a) descoperirea nevoilor esentiale ale fiecarui elev in parte;

b) prezentarea datelor obtinute atat elevilor, cat si profesorilor.

Functia de adaptare

Pentru a-si indeplini menirea si responsabilitatea fata de societate, scoala trebuie sa-si adapteze cursurile si activitatile la nevoile reale ale elevilor. Consilierul scolar are un rol esential in aceasta functie de adaptare, prin contributia sa la dezvoltarea curriculum-ului. Un curriculum care nu tine seama de opinia consilierului scolar va esua in indeplinirea functiei sale.

CONCEPTII TEORETICO-METODOLOGICE ASUPRA ORIENTARII

Trecerea orientarii scolare si profesionale din etapa tehnicista, initiata de Taylor si bazata in totalitate pe principiile selectiei, la etapa psihotehnica, a permis fundamentarea teoretica a acestui domeniu de activitate. Din acest punct de vedere vor coexista mai multe conceptii teoretico –metodologice:

ì        Conceptia psihofiziologica – aptitudinala;

ì        Conceptia caracterologica;

ì        Conceptia clinica sau dinamica;

ì        Conceptia psihopedagogica sau educativ –formativa.

In zilele noastre conceptia psihopedagogica reprezinta o sinteza teoretico-metodologica ce pleaca de la varianta sa initiala -conceptia educativa, conturata in perioada interbelica, include unele elemente din conceptia psihofiziologica-aptitudinala (masurarea aptitudinilor si insusirilor psihofiziologice, extinsa azi la cunoasterea personalitatii elevilor), din conceptia caracterologica (interesele si motivatia) si din conceptia clinica sau dinamica (perspectivele de evolutie ale personalitatii elevilor).

inlocuieste treptat si definitiv punctul de vedere diagnostical cu orientarea educativa;

= esenta acestei conceptii rezida in necesitatea educarii individului in vederea alegerii studiilor si profesiunii sale viitoare;

= problema centrala a activitatii de orientare este dezvoltarea intereselor si aptitudinilor elevilor;

= se bazeaza pe reforme sistematice in planul structural al invatamantului, cu scopul de a pune structurile scolare in serviciul orientarii si pe pregatirea continua a elevilor pentru autocunoastere si autoorientare, pentru efectuarea unor alegeri corecte si realiste.

Orientarea scolara si profesionala s-a conturat ca un subsistem educativ, ca un proces educational care urmeaza sa realizeze un echilibru dinamic intre aspiratiile individului, posibilitatile sale si cerintele sociale.

METODE    SI TEHNICI FOLOSITE IN PROCESUL DE ORIENTARE

Activitatea cadrelor didactice in domeniul orientarii carierei elevilor presupune patru componente sau directii principale de actiune :

cunoasterea personalitatii elevului;

educarea elevului in vederea alegerii carierei;

informarea scolara si profesionala;

consilierea.

Se disting patru mari categorii de metode si tehnici specifice:

metode de cunoastere a personalitatii elevilor;

metode de educare a elevilor in vederea alegerii carierei;

metode de consiliere sau indrumare a elevilor.

metode de informare a elevilor

1. Metode si tehnici de cunoastere a personalitatii elevului

Vom analiza succint doar cateva dintre ele, cele considerate mai accesibile si mai eficiente. Subliniem faptul ca unele din tehnicile de cunoastere psihopedagogica (testele psihologice, chestionarele si inventarele de personalitate) pot fi aplicate doar de persoane specializate (psihologi, psihopedagogi, psihosociologi). Cadrele didactice pot folosi cu bune rezultate, asa numitele metode “clasice” de cunoastere:

observatia   

analiza rezultatelor activitatii elevilor

convorbirea

chestionarul

analiza datelor biografice

autocaracterizarea

OBSERVATIA: este metoda fundamentala de cunoastere a personalitatii elevilor. Observatia activa si continua pe care o efectueaza profesorul asupra elevilor sai poate imbraca doua forme principale:

Observatia spontana: se refera la datele sesizate de profesor in mod curent, la lectii, activitatile din laboratoare, ateliere si la cele desfasurate cu ocazia unor excursii, competitii sportive etc;

Observatia sistematica: presupune formularea unei ipoteze si existenta unui plan de actiune.

O metoda mai evoluata a observatiei este metoda aprecierii sau evaluarii. Poate fi aplicata mai ales de catre diriginte facand apel la toti profesorii clasei respective. El stabileste anumite criterii de evaluare (de exemplu: inteligenta, perspicacitate, originalitate, perseverenta) si solicita profesorii sa evalueze elevii sub aceste aspecte, incadrandu-l pe fiecare intr-una din gradatiile unei scari de evaluare. Eficienta metodei observatiei este functie de personalitatea profesorului.

ANALIZA REZULTATELOR ACTIVITATII ELEVILOR

Rezultatele sunt concretizate in: randamentul scolar ca forma sintetica de exprimare a succesului la invatatura, diversele produse pe care le realizeaza elevul.

Randamentul scolar, este determinat si influentat de o gama larga de factori subiectivi si obiectivi: trasaturile de personalitate ale elevului, conditiile mediului scolar, valoarea personalitatii profesorului, conditiile mediului familial etc. Daca consilierul ia in considerare si factorii care au concurat la reusita sau esecul la invatatura al elevilor, atunci analiza randamentului scolar permite descifrarea formulei individuale a elevului, identificarea dominantelor sale de personalitate.

Produsele activitatii elevilor imbraca forme si continuturi specifice in diferite perioade de scolaritate. Atat produsele ce tin strict de munca scolara, cat si cele realizate in timpul liber, poarta amprenta celor care le-au executat, ele exprimand intr-o mare masura capacitatea lor intelectuala si aptitudinile speciale pe care le au.



CONVORBIREA este o metoda care presupune:

relatia directa, de tipul fata in fata intre consilier si consiliat;

schimbarea locurilor si rolurilor partenerilor;

sinceritatea deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete de fatada, a celor care tind sa-l puna intr-o lumina favorabila, a deformarilor voluntare;

existenta la consiliat a unei oarecare capacitati de introspectare si autoanaliza, evaluare si autodezvaluire;

abilitatea consilierului pentru a obtine motivarea consiliatului, angajarea lor in convorbire;

prezenta la consilier a unor capacitati de tipul: grad crescut de sociabialitate, empatie;

exista mai multe forme ale convorbirii: convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi intrebari, in aceeasi forma si ordine, tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale, convorbirea semistandardizata (cu adresarea unor intrebari suplimentare, cu reformularea altora, cu schimbarea succesiunii acestora, convorbirea libera, spontana, asociata (in functie de particularitatile situatiei in care se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar de particularitatile momentului cand se face;

In afara acestor forme, in care rolul esential il are cercetatorul, exista si alte modalitati cum ar fi: convorbirea psihanalitica, propusa de Sigmund Freud, convorbirea nondirectiva, propusa de Karl Rogers, convorbirea de tip constructivist, propusa de V. Peavy, in care consilierul creeaza conditiile psihologice ce vor facilita destainuirea spontana a consiliatului, chiar fara ca acesta sa fie permanent intrebat, astfel incat elevul singur sa ajunga la constientizarea si solutionarea propriilor conflicte.

Eficienta acestei metode depinde de respectarea unor reguli si cerinte. Convorbirea trebuie organizata si desfasurata in conformitate cu anumite scopuri dinainte stabilite, dar totusi planul ei trebuie sa fie suficient de elastic pentru a putea antrena elevul intr-o discutie onesta si sincera. Rezultatele obtinute vor fi notate ulterior si vor fi confruntate cu rezultatele altor metode de cunoastere a personalitatii.

CHESTIONARUL este un instrument prin care se pot obtine o serie de date privind aspiratiile, preferintele, interesele, opiniile, atitudinile, motivatia si diversele aspecte structurale ale personalitatii elevului. Elaborarea chestionarului presupune o pregatire adecvata in metodologia cercetarii sociale. Modul de formulare si organizare a intrebarilor (claritate, concizie, succesiune logica, adecvarea la specificul problemei si la particularitatile populatiei investigate) constituie o conditie a valorii si eficientei acestei metode. In scoala se recomanda folosirea chestionarelor cu intrebari deschise deoarece ele permit raspunsuri mai bogate in continut.

ANALIZA DATELOR BIOGRAFICE da posibilitatea sa se completeze studiul trasaturilor de personalitate ale acestora prin cunoasterea evolutiei lor si a conditiilor in care s-a realizat evolutia respectiva, putand gasi explicatia unor fenomene pe care nu le-ar fi putut descifra numai printr-o analiza transversala. Datele biografice vor fi adunate in mod treptat, in urma convorbirilor purtate cu parintii si a vizitelor facute in familie, pe baza datelor furnizate de cadrele didactice care au lucrat in diferite perioade de scolaritate cu elevii si pe baza convorbirilor avute cu elevii insisi. Ca reguli de baza in utilizarea metodei biografice, profesorul trebuie sa aiba in vedere evitarea unor aspecte prea discrete ale familiei si luarea in considerare a tendintelor acesteia spre idealizare si denaturare subiectiva a faptelor legate de propriul copil.

AUTOCARACTERIZAREA reprezinta o modalitate de autoinvestigatie transversala in structura psihologica a individului.

Consta intr-o investigatie a elevului in structura sa interioara, cu incercarea de a emite judecati de valoare asupra propriei persoane. Imbraca trei aspecte principale si anume:

sursa de informatii asupra structurii proprii si de adancime a personalitatii (trasaturile individuale si modul specific de structurare a acestora);

sursa de informatii asupra atitudinii subiectului fata de propria persoana (sentimentele fata de sine, modul de apreciere a capacitatilor sale, a conduitei etc);

produs al activitatii (care, prin modul de elaborare, poate completa informatiile cu noi elemente privind stilul, cultura, profunzimea si caracterul judicios al analizei) etc.

Pentru a putea obtine informatii cu privire la transformarile survenite in structura persoanei si pentru a urmari modul in care evolueaza oglindirea propriei personalitati in constiinta elevului, consilierul trebuie sa utilizeze caracterizarea in diverse perioade de scolaritate.

In practica orientarii si consilierii mai pot fi folosite si alte metode si tehnici, la fel de accesibile si eficiente (anamneza, interviul, ancheta pe baza de chestionar si interviu, testele psihologice), precum si o serie de metode folosite in consiliere. Multe dintre acestea nu pot fi folosite decat de persoane specializate (psihologi, psihosociologi, psihopedagogi, consilieri de cariera). Dintre metodele care mai pot fi folosite in consiliere enumeram:

exercitiul

discutia

dezbaterea

studiul de caz

jocul de rol

povestirea

problematizarea

brainstorming

tehnici audio-video

tehnici metaforice

mapping

DISCUTIA

-folosita in consilierea de grup, consta in examinarea unui subiect prin intermediul unui flux liber    de argumente, prin explorarea colectiva, evaluarea publica a ideilor.

-este libera in comparatie cu relativa formalitate a unei ore (lectii) sau cu regulile rigide ale unei dezbateri.

-dirijarea pe care o realizeaza profesorul constituie cheia acestei metode de consiliere. Cu un grup mai putin experimentat, trebuie folosite o lista de intrebari stimulatoare si cateva indicatii despre cum sa procedeze. Discutia trebuie sa se desfasoare liber, de la unul la altul.

DEZBATEREA

-este controversa verbala intre doua sau mai multe persoane, cu reguli bine definite. Subiectele de dezbatut trebuie sa fie caracterizate intotdeauna printr-o absoluta claritate.

Sunt necesari cel putin doi vorbitori: un oponent si un sustinator, dar si un intermediar. Rolul intermediarului este de a se asigura ca timpii sunt clar respectati si ca vorbitorul nu deviaza de la subiect.

JOCUL DE ROL

Prin intermediul jocului de rol copiii au ocazia de a se transpune unul in locul celuilalt, intelegandu-i astfel mai bine pe cei din jur, dar si pe ei insisi, relevand anumite trasaturi de personalitate si dezvaluindu-si conceptia despre viata. Jocul de rol poate fi, de asemenea, un antrenament in exersarea “EMPATIEI”, a acestei calitati umane care faciliteaza imbunatatirea relatiilor dintre oameni. El permite exprimarea deprinderilor practice si exploatarea ideilor si sentimentelor in cadrul unei experiente reale de viata. Procedeul ofera posibilitatea participantilor de a-si explora experienta si de a extrage invataminte din ea.

STUDIUL DE CAZ

Este un exercitiu special care poate fi realizat cel mai bine daca se pun in discutie aspecte inspirate din viata reala. Aceasta metoda se bazeaza pe examinarea si analiza unui eveniment, a unei situatii sau probleme. Studiul de caz favorizeaza gandirea rapida, fara presiune, fara stres si aplicarea practica a lucrurilor invatate. Avantajul acestei metode consta in posibilitatea de a folosi mai multe experiente de viata, rezultand o multime de solutii la o situatie particulara.

PROBLEMATIZAREA

Consta intr-o suita de procedee prin care se urmareste crearea unor situatii –problema care antreneaza si ofera elevilor posibilitatea sa surprinda diferite relatii intre motive, atitudini, comportamente. Orice situatie-problema nu este altceva decat o “schema anticipatorie” sau un “plan de actiuni”, care presupune anumite repere mai mult sau mai putin detaliate privitoare la activitatea si operatiile ce urmeaza a fi efectuate de elev. Prin specificul sau, problematizarea presupune o angajare totala, intelectuala, afectiva si volitionala a elevilor.

BRAINSTORMING

Isi propune sa extraga cat mai multe optiuni ale unui grup intr-un timp scurt. Procesul implica oferirea unui subiect, a unei intrebari sau propozitii neterminate asupra careia sa se opreasca elevul. Timp de cateva minute fiecare membru al grupului spune orice i se pare ca are legatura cu tema de dezbatut, ideile fiind redate pe tabla, fie ele nerelevante, caraghioase sau provocatoare. Fiecare membru al grupului isi va da frau liber imaginatiei. Nimic nu va fi cenzurat sau evaluat in timpul exercitiului, participantii avand mai tarziu ocazia de a dezbate aceste sugestii. Activitatea de brainstorming are avantajul de a contribui la coeziunea grupului .

Fiecare copil are sansa de a participa si astfel de a simti ca ideea sa are o oarecare valoare. Acest lucru ajuta grupul sa rezolve problema intr-o atmosfera competitiva.

BASMUL (POVESTIREA)

Prin folosirea acestui procedeu putem scoate la suprafata dorintele, sentimentele, frustrarile ascunse ale copiilor. Basmul ofera copilului posibilitatea de a-si verbaliza trairile si emotiile, fara a-l primejdui nici psihologic, nici etic .Prin intermediul sau se poate realiza stimularea socio-emotionala, dezvoltarea morala, educarea copilului de a face fata crizelor sau situatiilor stresante. Exista mai multe optiuni in folosirea acestui procedeu: a lasa neterminata povestirea, elevii avand sarcina de a imagina un final sau a schimba desfasurarea povestirii dupa cum doresc. De asemenea, este posibil ca dupa ce i s-a citit copilului un basm (ex. Harap Alb) acesta sa dezvolte imaginativ anumite situatii problematice, chemand in ajutorul sau un personaj si obiecte fermecate folosite de urmatorul personaj.

DESENUL

Desenul liber sau tematic constituie o cale de evaluare a personalitatii in formarea copilului si a problemelor sale emotionale, precum si a relatiilor sale cu familia, a traumelor pe care eventual le-a suferit, a capacitatilor si a dificultatilor sale de a se adapta la mediul social. Copilul este uneori incapabil de a exprima verbal anumite informatii psihologice inconstiente sau anumite mesaje. El reuseste insa sa le exprime afectiv imagistic prin intermediul liniilor grafice, culorilor, formelor, pozitiilor si dimensiunilor personajelor sau obiectelor desenate. El isi poate exprima in desen    conflicte inconstiente nerezolvate, atitudini si sentimente fata de persoanele importante din viata sa, suferinte reprimate. Desenele ofera date importante despre inteligenta si afectivitatea copilului. Desenul liber indeplineste rolul unei veritabile creatii, care exprima spontan viziunea copilului asupra mediului inconjurator.

TEHNICI METAFORICE

Sunt tehnici care permit exprimarea prin metafora. De exemplu exercitiile de fantazare, cum ar fi “fantezia zidului”(imagineaza-ti ca mergi pe un drum si pe neasteptate iti apare in fata un zid. Ce faci tu in aceasta situatie? Ce simti fata de zid ?)

Li se poate cere copiilor sa-si imagineze o istorioara cu animale in care sa fie ei personaje.

MAPPING

Dintre acestea mentionam: “Spatiul de viata” si ”Harta mea” care vor fi descrise in continuare. Sunt tehnici specifice consilierii dupa teoria constructivista.



CONSILIEREA CONSTRUCTIVISTA

IPOTEZELE –CONSILIERII CONSTRUCTIVISTE:

Nu exista o singura realitate atotcuprinzatoare;

Oamenii isi creeaza propriile existente in conexiune cu mediul inconjurator;

Oamenii construiesc semnificatii bazandu-se pe propriile experiente;

Oamenii construiesc intelesuri actionand;

Eul nu este o constructie stabila, ci se dezvolta ca o structura complexa, variabila si integrat.

CONCEPTUL DE “SPATIU DE VIATA”

Spatiul de viata” inseamna teritoriul propriu al fiecarei persoane, o retea de semnificatii si modele de influentare.

Da posibilitatea consilierului si clientului sa-si dezvolte o “gandire sociala” si sa (se) perceapa in relatie cu alte persoane, evenimente, experiente;

Pe baza lui, consilierul si clientul dobandesc o intelegere superioara a problemei si a persoanei;

Ajuta la identificarea obstacolelor in atingerea scopurilor propuse.

ACTIVITATI SPECIFICE CONSILIERII CONSTRUCTIVISTE
Conversatia

Parteneri in comunicare si negociere.

Cartografierea experientei de viata

Pentru a face eul “vizibil” si pentru a dezvolta o imagine unitara asupra influentelor si modelelor actionale.

Folosirea metaforei

Pentru facilitarea exprimarii

Formularea de intrebari deconstructive si reconstructive

Pentru descoperirea de noi sensuri.

Alcatuirea unui plan

In vederea atingerii scopului propus.

Relatarea experientelor personale
De-personalizarea, externalizarea problemei

Situarea in metapozitii

Discutii

Pe marginea unor episoade din viata personala

Compunerea scrisorilor cu efect terapeutic

Pentru stimularea dialogului intern

Folosirea rationamentelor ipotetice de tipul ”ca si cum…”

Pentru a deschide noi perspective si a clarifica alternativele

Crearea de proiecte personale

Pentru a stimula dezvoltarea si a oferi noi semnificatii

Proiecte:

-arborele profesional al familiei

-arborele cultural al familiei

-arborele vietii personale

9 MODALITATI NOI DE A GANDI

PLANUL VIETII

Trecerea de la dependenta fata de altii la independenta

Trecerea de la planificarea carierei la planificarea vietii

Trecerea de la fixarea intr-o slujba in viitor, la crearea carierei si a viitorului propriu

Trecerea de la delimitarea stricta a rolurilor profesionale la flexibilizarea si redefinirea lor

Trecerea de la certitudini la acceptarea schimbarilor, crizelor si incertitudinii

Redefinirea crizei si incertitudinii ca potential si oportunitate

Trecerea de la stilul de viata individualist si bazat pe competitie, la cel bazat pe cooperare si activitate in retea

Angajarea in proiecte de autodezvoltare si adoptarea unei atitudini deschise fata de invatarea pe termen lung.

Trecerea de la loialitate si devotament la intelegere, creativitate si (re)valorizare a muncii.

MODELUL LUI EGAN

Este un model de ajutor care ofera consilierului o strategie de urmat in desfasurarea procesului de consiliere .

PASUL 1 - DEFINIREA PROBLEMEI

prezenta

ascultare activa

comprehensiune

decelare, specificare, concretizare si detaliere

atitudine

respect

autenticitate

deschidere

PASUL 2 - OBIECTIVE

identificarea datelor si a temelor

oferirea informatiilor

empatie

oferirea de alternative

confruntare

impartasirea propriilor experiente-consilierul se dezvaluie pe sine

spontaneitate

orientarea participantilor spre scopuri concrete, specifice, masurabile.

PASUL 3 - PLANURILE DE ACTIUNE

ajutorul oferit pentru identificarea optiunilor

ajutorul oferit pentru alegerea planurilor

ajutorul oferit pentru pregatirea actiunii

incurajarea si sprijinirea actiunii

abilitati de evaluare






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2184
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site