TEORII BIOLOGICE (ALE MATURIZARII)

TEORII BIOLOGICE (ALE MATURIZARII)

Aceste teorii se bazeaza pe idea ca toate aspectele dezvoltarii reflecta o manifestare a mostenirii genetice a individului. Un comportament apare atunci cand organele si legaturile neurale care il fac posibil s-au maturizat. Astfel de idei sunt masiv influentate de teoria evolutiei a lui Charles Darwin (1859). care a influentat psihologia la fel ca si toate celelalte stiinte. Darwin considera ca pe masura ce bebelusul se dezvolta el urmeaza schema evolutiei speciei.

Ideile lui Darwin au fost dezvoltate si folosite pentru a explica diferentele de inteligenta de catre Sir Francis Galton. Galton (1869) a facut numeroase studii asupra mostenirii trasaturilor si a diferentelor individuale; el este cunoscut in special pentru afirmatia ca geniul are o baza genetica.

in Statele Unite, un interes deosebit a aparut referitor la modul in care sunt diferiti indivizii din punct de vedere al comportamentului, precum si felul in care schemele de comportament se schimba cu varsta. Acest interes a dus la aparitia a numeroase teste, chestionare, scale de evaluare si metode de observatie. S-a pus accentul pe masurarea precisa, obiectiva. Unul dintre scopuri a fost de a descoperi si descrie felul in care se schimba comportamentul odata cu inaintarea in varsta, iar altul de a stabili nivele standard de performanta la varste diferite. Era de astepta ca rezultatele in aceste domenii sa conduca la clarificarea bazelor dezvoltarii umane la nivel teoretic.

G. Stanley Hall, considerat de multi drept fondatorul psihologiei copilului si adolescentului ca domenii de studiu, a ajutat la organizarea acestei miscari. Metoda sa consta in a face largi generalizari privind dezvoltarea si functionarea omului, sustinand aceste generalizari prin colectarea de informatii folosind chestionare, intrucat el vedea dezvoltarea ca fiind determinata in principal de factorii genetici si biologici pana la adolescenta- a sugerat ca eforturile de a influenta copii ar fi inutile pana spre varsta de 12 ani (Hall 1904). Abia atunci copilul se va fi maturizat iar caracterul sau ar putea fi schimbat prin educatie.

Doi dintre elevii lui Hall au avut o influenta majora asupra abordarilor biologice ale dezvoltarii umane. Primul, Arnold Gesell. a fost fascinat de modul in care se dezvolta embrionul, astfel incat nu e surprinzator faptul ca el vedea stagiile descrise de dansul ca rezultat al maturizarii biologice. El a subliniat organizarea progresiva a comportamentului pe masura ce copilul creste in varsta, aceasta crestere fiind determinata de un 'orar' fix al maturizarii. Desi Gesell admitea ca invatarea si exercitiu] joaca un rol in dezvoltare, el le considera de importanta minora in comparatie cu factorii biologici.

Gesell era un cercetator grijuliu si precis iar observatiile facute de el asupra copiilor erau planificate si realizate sistematic, intotdeauna inregistrate in mod detaliat Standardele de dezvoltare pe care le-a stabilit el pentru comportamentul motor, vizual de vorbire si social la diferite varste sunt inca folosite pentru a descrie unele etape ale dezvoltarii.

Lewis Terman, al doilea elev al lui Hall, a fost unul dintre pionierii testarii psihologice in Statele Unite. Activitatea sa se baza pe doua presupuneri privind inteligenta: copiii mai in varsta, fiind mai destepti ar trebui sa aiba o performanta mai buna decat cei mai mici; copiii mai destepti, indiferent de varsta ar trebui sa aiba performante mai bune decat cei mai putin destepti, in traditia lui Galton, Terman a inceput un studiu asupra copiilor dotati intelectual in 1921. Persoanele din studiul sau au fost urmarite timp de peste 50 de ani (Sears. 1977; Terman si Odem. 1959), iar informatiile oferite privind dezvoltarea sociala, a personalitatii, realizarea personala a acestor copii au devenit o contributie clasica in psihologie.

Referindu-se la inteligenta, Terman a luat partea ereditatii. El a afirmat ca dezvoltarea mintala este asemanatoare cu orice alt aspect al cresterii fiind caracterizat de o evolutie gradata, pana la adolescenta. Astfel, pe masura ce un copil creste, el ar trebui sa obtina note mai bune la un test de inteligenta, dar. raportat la varsta sa cronologica, performanta sa ar trebui sa fie relativ constanta. Diferentele individuale intre oamenii de varste similare, precum si diferentele dintre grupuri de oameni functie de originea familiala si etnica au fost considerate a fi o expresie a diferentelor ereditare. Conform acestei teorii, daca educatia sau experienta modifica ceva ele o fee doar in sensul cresterii sau reducerii diferentelor innascute.

Miscarea testelor si lucrarile lui Gesell Terman si ceilalti isi atinge punctul culminant in anii 1940. in acel moment se adunase un volum impresionant de date descriptive legate de dezvoltarea copilului, dar multi psihologi incepeau sa fie dezamagiti de simpla colectare a informatiilor despre diferentele individuale si au inceput sa testeze teoriile biologice in cadrul unor experimente naturale. Demersurile acestea au dus la observatia ca teoriile genetice acordau prea putina importanta motivatiei si experientei. Problema s-a mutat de la a vedea daca maturizarea biologica este mai importanta decat experienta sau invers la modurile in care acestea interactioneaza.

Astazi, explicatiile care au la baza ereditatea si maturizarea biologica sunt inca folosite pentru a descrie anumite aspecte ale dezvoltarii cum ar fi modificarile cerebrale sau corporale si diferentele de temperament sau inteligenta. Este cert ca atat ereditatea/maturizarea biologica dar si mediul/experienta sunt importante, ambele stabilind limite ale cursului si vitezei dezvoltarii.