ACTIONALISM
V. actiune sociala, agent social, munca
In sens
larg, a. defineste un grup de
conceptii sociologice relativ diferite, a caror
nota comuna o constituie promovarea principiului
actiunii sociale ca punct de plecare al oricarei
cercetari sociologice. Sociologia actionalista
considera, deci, ca societatea nu este un dat natural,
ci un produs istoric, creatie colectiva, institutiile si faptele sociale in general fiind doar sedimentari ale actiunilor sociale. In consecinta, sociologia trebuie sa studieze miscarea, creatia si
procesualitatea istorica. Deoarece sistemul social
nu este decit un produs derivat ai
actiunii sociale si al interactiunii indivizilor, acestia sint singurele elemente active din societate. Ei urmaresc realizarea unor scopuri determinate in functie de care isi definesc situatia in care actioneaza si proiecteaza
sisteme de relatii sociale pe care le modifica permanent, redefinindu-le sau schimbindu-le semnificatia. Principalele
curente ale sociologiei actionaliste sint sociologia interpretativa, individualismul metodologic si unele conceptii sociologice neomarxiste inspirate din lucrarile de tinerete ale lui Marx.
In sens restrins, conceptia sociologica elaborata de Alain Touraine, care
incearca sa elimine dificultatile materialismului naturalist al sociologiei structuraliste, pe de o parte, si ale idealismului voluntarist specific sociologiei functionaliste, pe de alta parte. Considerind ca orice actiune sociala presupune un sistem de relatii in care sint plasati actorii, un sistem simbolic in care ei comunica si o orientare spre scopuri determinate, A. Touraine (Sociologie de l'action, 1965) defineste a. ca
analiza sociologica a orientarilor actorului fata de scopuri create prin insasi actiunea sa. De aceea principiul a. este munca, actiunea istorica prin excelenta. Analiza sociologica a muncii („principiul muncii') ne permite sa depasim opozitia dintre situatia sociala (conditiile sau imprejurarile obiective ale actiunii) si semnificatia ei pentru actor (interpretarea subiectiva a valorilor si simbolurilor), respectiv dintre materialism si
idealism, deoarece munca este in acelasi timp situatie
si actiune. Cum insa exigentele „principiului muncii' nu sint exprimate in aceeasi masura de toti indivizii care participa la
actiunea istorica concretizata in procesele de munca,
studiul subiectului istoric presupune analiza constiintei muncitoresti. In structura acesteia pot fi identificate formele tipice de orientare a subiectului istoric, care, prin actul muncii, modifica imprejurarile date si construieste in mod progresiv un mediu tehnic. I.U.