Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CAUZELE DELINCVENTEI JUVENILE

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Viata in societate
ZVON
EXPERIMENTE NEOFAMILIALE SI „SIMULACRE” ALE FAMILIEI ACTUALE
CAUZELE DELINCVENTEI JUVENILE
MUTATII PRODUSE IN FAMILIA CONTEMPORANA
STATUT SI ROL - ELEMENTE ALE STRUCTURII SOCIALE. TIPURI DE SOCIETATI
ETNIC
DEVIANTA SOCIO-SEXUALA (VIOL, PROSTITUTIE)
STRATIFICARE SI MOBILITATE SOCIALA - Delimitari conceptuale
ATITUDINE

CAUZELE DELINCVENTEI JUVENILE

1.Explicarea stiintifica a cauzalitatii delincventei juvenile




In cazul delincventei juvenile, analiza cauzalitatii sale prezinta un moment important: cunoscand starea si dinamica sa, circumstantele generale si speciale care caracterizeaza savarsirea infractiunilor concrete se pot observa si indica, in mare masura cauzele care le determina si conditiile care le favorizeaza, ceea ce reprezinta un mare pas in stabilirea si orientarea masurilor de combatere care se impun.

Incercarile de a gasi o explicatie stiintifica deviantei se identifica in cercetarile intreprinse asupra personalitatii care acorda individului rolul determinant in promovarea actelor deviante. Majoritatea cercetarilor au ajuns la concluzia ca violarea normelor sociale este savarsita, cele mai adesea, de indivizi „deficienti”, caracterizati prin tulburari de comportament sau personalitate si a caror incapacitate de a se adapta la cerintele sociale ii face sa adopte frecvent comportamente deviante si antisociale.

Cauzele cere-l determina pe minor sa adopte un comportament delincvent sunt greu de clasificat la modul absolut, deorece evolutia personala, cea care-l conduce la tipuri de comportamente deviante si, in final, delincvente, se explica in fiecare caz printr-un context individual specific, care corespunde propriei experiente la viata si nucleelor de baza in jurul carora se dezvolta fiecare copil si adolescent, si anume: familia, scoala, anturajul propriu si, pe un plan mai general, mediul socio-economic in care traieste minorul.

Pentru realizarea acestui scop, autoritatile nationale, societatea civila in ansamblul sau, si fiecare persoana in parte trebuie sa se implice in conceperea unei strategii de combatere a delincventei juvenile, pe plan social, familial si educativ, care sa contribuie la transmiterea catre minori a valorilor sociale si civice necesare formarii acestora in spiritul respectarii legilor, a normelor de conduita si de convietuire sociala acceptate.

Cauzele individuale atrag atentia atat asupra unor determinari ereditare, cat si asupra formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tanarului sub influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea in comportamentul sau a unor orientari antisociale. Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata in care s-a aflat tanarul inainte de comiterea conduitei deviante. Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele imprejurari si situatii externe care faciliteaza comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise). Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa, asadar, in acest domeniu al deviantei comportamentale, la o singura cauza fundamentala, ci presupune un complex de conditii, de actiuni si motivatii particulare. Este greu de surprins ponderea factorilor individuali, sociali si favorizanti in determinarea si dezvoltarea conduitei deviante.

Tendintei unor specialisti de a pune un accent prea mare pe rolul factorilor sociali (sau externi) ii raspund altii, care atrag atentia asupra faptului ca factorii externi actioneaza intotdeauna prin intermediul conditiilor interne, neuro-psihice. Intr-adevar numai asa ne putem explica de ce dintre doua persoane aflate in aceleasi conditii de mediu defavorizant doar una se hotaraste sa recurga la conduite deviante(aberante).

Cand motivatiile individuale devin presante (de exemplu, dorinta excesiva a persoanei de a obtine diferite satisfactii prin bani, drog, sex etc.. “factorii ambientali de participare «   pot inspira sau declansa actul deviant, oferind mijloace prin care delincventa se perpetueaza.

O discutie pertinenta asupra cauzelor comportamentale deviante la elevi pretinde, asadar, o considerare simultana a celor trei grupe de factori, mentionate mai sus : tendintele ereditare –se realizeaza si se manifesta intotdeuna intr-un mod diferit, in dependenta de antecedentele dezvoltarii individuale, de evenimentele copilariei si de mediul in care traieste copilul. Fiecare caz de inadaptare scolara are , prin urmare, o “istorie” proprie, care impune o interpretare psiho-genetica, dinamica si functionala a inadaptarii scolare.

Pentru a fi luate masurile necesare scaderii numarului de conduite deviante in scoala, trebuie sa punem in discutie rolul factorilor individual (interni) si al celor sociali (externi) in determinarea acestor conduite.

Factorii individuali tin de capacitatea personala a fiecarui elev de a reactiona, adica de resursele personale, de calitatea « schemelor de adaptare » - astfel unii elevi au un potential mai mare de adaptare (comunicare, acceptare a interictiilor, de toleranta la frustrare, maleabilitate) iar altii unul mai redus (mai intoleranti, mai rigizi, mai putin permisivi in raportul cu ceilalti.

In general factorii individuali pot fi grupati in doua categorii:

factori constitutionali, dependenti de zestrea ereditara si de structura neuro-psihica a copilului (autism, debilitate mentala, tendinte agresive, hiper-emotivitate) ;

particularitati ale personalitatii in formare (tulburari de caracter, atitudini negative formate sub influenta unor factori defavorabili ai mediului.

Factorii ereditari actioneaza nu direct, ci prin intermediul celor de mediu care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potentialitati ereditare.

deficientele intelectuale – intarzierile mintale reprezinta o premisa a deviantei comportamentale, mai ales cand nivelul mintal scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii defavorabile de mediu. Deficientele intelectuale exprima, de regula, dificultatea sau imposibilitatea celui in cauza de anticipare, pe plan mintal, a urmarilor inevitabile ale atitudinilor deviante adoptate. Ele exprima slaba capacitate de a trai anticipativ o serie intreaga de efecte sau stari emotive, motiv pentru care persoana respectiva traieste mai mult „in prezent”, sub presiunea impulsurilor sale primare.

- modificari accentuate ale vietii afective si ale vointei – dintre aceste modificari, cu un puternic substrat ereditar se poate mentiona: toleranta foarte scazuta la frustrare, o pronuntata labilitate afectiva, un potential agresiv ridicat, indiferenta afectiva(absenta emotiilor altruiste). Sentimentul de frustrare exprima starea noastra de disconfort in raport cu o trebuinta sau o aspiratie, care din diferite motive, nu a fost satisfacuta. Oamenii au diferite praguri de rezistenta la privare(frustrare), in functie de cat de mult sunt dispusi sa realizeze un dialog flexibil cu ceilalti, respectiv de a face schimburi de valori materiale si spirituale cu cei care ii inconjoara. Elevii “problema” sub raport comportamental sunt, de obicei, persoane incorsetate de egoism in interpretarea situatiilor sociale, sunt persoane dominate de incapacitatea de a se detasa de propriile trairi si tendinte egocentrice, ceea ce le determina sa creada ca au numai drepturi si nu indatoriri.

O alta directie de abordare a cauzelor ar fi abordarea psihopedagogica a comportamentului, care evalueaza cauzele delincventei juvenile din perspectiva erorilor educatiei si socializarii morale, considerand ca tendinta spre delincventa este rezultatul esecului asimilarii si internalizarii normelor de conduita de catre subiectii educatiei. Acest esec se datoreaza, in mare masura, unei educatii gresit orientate care ignora motivatiile personale ale tanarului si aplica un sistem defectuos de sanctiuni: de exemplu, o conduita pozitiva este pedepsita de educator, in timp ce una negativa este recompensata.La aceasta se adauga interdictiile severe instituite de parinti asupra unor actiuni sau preferinte care impiedica dezvoltarea sociabilitatii si autonomiei morale.

Orientarea psihologica, in general, nu se cantoneaza doar la un singur nivel al analizei, cel individual, deoarece, punand accentul pe trasaturile de personalitate ale tanarului si pe structura ei dinamica (interese, atitudini, motivatii, aspiratii etc.) , este obligata sa le puna in dependenta de caracteristicile mediului familial. De multe ori obstacolele cu caracter afectiv si situatiile familiale deficitare isi pun amprenta, in cel mai inalt grad, asupra sentimentelor de incredere si securitate ale adolescentului, de unde si instabilitatea sa afectiva si comportamentala cu impact asupra delincventei.

Studiul delincventei juvenile solicita o evaluare complexa a interactiunilor intre toti membrii grupului familial si a conflictelor dintre acestia, mai ales in situatii de criza. Organizarea familiei influenteaza, mai ales, modelele de identificare si motivatiile tanarului, dezorganizarea ei generand o serie de tensiuni si conflicte pe care adolescentul le va interioriza profund in structura personalitatii sale.Circumstantele care antreneaza dezagregarea familiei provoaca, de fapt, o recrudescenta a fenomenului de delincventa juvenila.Aproximativ jumatate dintre adolescentii delincventi apartin familiilor dezorganizate, copilul fiind expresia cea mai acuta a dificultatilor familiale, in care se reflecta orice neintelegere intre parinti, orice conflict care strica anomia grupului conjugal. Esecul unitatii familiale antreneaza un esec al educatiei morale. Deoarece grupul familial nu este caracterizat doar de structuri, ci si de comportamente si relatii ale membrilor sai, traduse in atitudini morale, crizele de scurta sau lunga durata care afecteaza stabilitatea familiei au o influenta profunda asupra amplificarii “crizei de originalitate” adolescentine, care dobandeste aspecte dramatice din punct de vedere al manifestarilor exterioare ( violenta, agresivitate, delincventa).Modelele de conduita oferite de ambii parinti si calitatile afective si instrumentale ale caminului familial reprezinta premise fundamentale ale caminului, reprezinta premise fundamentale pentru stabilirea unei personalitati morale bine structurate, motivata de convingeri adecvate asupra necesitatii respectarii normelor.

De aceea, totalitatea manifestarilor comportamentale ale adolescentului depinde, in cea mai mare masura, de integritatea functionalitatii familiei. Absenta realizarii functiilor principale ale familiei – subzistenta, protectie, afectiune, socializare – determina aparitia unor tendinte neconforme cu normele de conduita valorizate pozitiv de societate. Asa se pot explica diferentele inregistrate in comportamentul moral si in valorile morale ale tinerilor de aceeasi varsta, adeseori , prin diferentele inregistrate in practicile parintilor in mateie de educatie. Exista o mare varietate de atitudini si conceptii familiale, care influenteaza sensibil comportamentul viitorului adult,o legatura mediata de absenta climatului afectiv in familie, de prezenta unor carente educative, de existenta unor relatii conflictuale intre parinti. Este de la sine inteles ca variatiile in comportamentul adolescentilor si al tinerilor depind nu numai de contextul familial si de tehnicile de socializare parentala, ci de un ansamblu complex de „agenti” si instante de socializare, care se manifesta atat in forme puternice si directe, cat si in forme difuze.

Indiferent de abordare delincventa juvenila se datoreaza incapacitatii de adaptare satisfacatoare la mediu a adolescentului, datorita unor tulburari de natura psihopatologica provocate de un ansamblu de factori de care familia este, in cea mai mare parte, responsabila.

Factorii familiali implicati in socializarea minorilor si tinerilor constituie o cauza de prim rang in determinarea delincventei prin carentele educationale din familie, care favorizeaza inadaptarea sau dezadaptarea tinerilor.Exista mai multe tipologii de climate educationale familiale ca rasfrangere nociva asupra devenirii tanarului.

Divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor

Climatul de intelegere dintre parinti are foarte mare importanta in dezvoltarea armonioasa a tanarului. Divergenta de opinii dintre parinti, privind metodele disciplinare si sanctiunile educationale, ii deruteaza si descumpaneste pe copii in intelegerea si respectarea disciplinei, a unor reguli.

Pozitiile divergente ale parintilor in abordarea permisivitatilor, daca sunt trenate de perioade lungi de timp, pot actiona ca factori de dezechilibrare a copilului ajungand intr-un final, la declansarea unei predispozitii spre delincventa.

Rolul parintilor este de-a pregati copiii pentru confruntarea cu obstacole sociale, inerente vietii, cladindu-le o rezistenta la frustrare si conflict, printr-un comportament adecvat, pentru a evita formarea si exacerbarea unor trebuinte egoiste care, in unele cazuri, declanseaza actiuni infractionale.

O atitudine hiperprotectoare si excesiv de afectuoasa din partea mamei poate avea ca efect pierderea autoritatii mamei, dar si perturbari in maturizarea sociala.Carentele de autoritate parentale decurg din insuficienta supraveghere sau lipsa totala de supraveghere a minorilor, asociate cu o accentuata liberalizare a intelegerii democratiei de catre tineri, de fortare a tendintei de „emancipare” spre independenta, de relatiile socio-afective extrafamiliale.

Atitudinea familiala indiferenta si autocrata a parintilor

Pe fundalul privarii copiilor de atitudini simpatetice din partea parintilor, de o atitudine rece , indiferenta se instaleaza o atitudine latenta. La copilul “neglijat” de parinti se observa o neglijenta in tinuta si activitate, indiferenta fata de scoala si o serie de atitudini antisociale.Sub raport afectiv este instabil, emotiv si iritabil.

Copiii “respinsi” de parinti sunt brutali, nu suporta pozitii de inferioritate in joc, sunt inchisi in sine, respinsi in consecinta de colegi. Indiferenta sau antipatia cu care este intampinat in mediu familial isi pune pecetea asupra conduitei sale, iar reactiile comportamentale vor fi vor fi mimetic antipatice si agresive. Lipsa de colaborare a parintilor se materializeaza in sentimente ostile fata de acestia.

Atitudinea de respingere fata de tatal demisionar, mereu ocupat si vesnic plecat de acasa, care pretinde sa nu fie deranjat, isi are sursa in frustarea generala de sentimentul de abandonare a copilului.

Atitudinea hiperautoritara-manifestata in cadrul familiei de unii parinti, din dorinta de a impune o disciplina stricta si severa, isi are, adesea, sursa in firea si temperamentul acestora de manifestare dominatoare. Atitudinea lor este rigida si “tiranica” in raport cu copiii si in general cu toata familia. La baza acestei atitudini pot sta si „bune intentii” dar, cuplate cu o conceptie pedagogica ultrasevera, se materializeaza in atitudini autocrate in relatia cu copiii.

Tatal dominator – are o autoritate ce exprima o personalitate exigenta care se bucura de un prestigiu. El pretinde, conform aurei de dominator, ascultare si respect, din partea copiilor si sotiei, ei fiind considerati fiinte slabe ce trebuie protejate si dirijate. Copiii unor astfel de tati sunt adesea timizi si inhibati, dar se pot manifesta la modul rebel prin agresivitate, ca o forma de descarcare in mod indirect, prin actiuni orientate catre altii.

Tatal tiran – este o persoana cu o fire slaba, timida, dar care, in compensatie, are izbucniri sporadice de autoritate aberanta. Aceste atitudini parentale devalorizeaza modelul patern inducand copilului stari de inhibitie, de frica prin instabilitate.

Aceste trairi conflictuale suscitate de alternanta modelelor comportamentale oferite de tata, pot degenera in dezechilibre profunde, cu tentative de curmare a conflictului prin evaziune – fuga de acasa, vagabondaj.

Dezorganizarea familiei

Nu trebuie considerata apriori ca un factor cauzal al delincventei juvenile, ci numai in masura in care apar disfunctionalitati la nivelul organizarii si educarii copiilor. Carentele educationale in astfel de familii se manifesta in insuficienta socializare sau socializare discordanta.

O clasificare a familiilor ar fi:

familia incomplet unita sau nelegitima;

familia dezmembrata prin indepartarea unuia dintre soti, ca urmare a divortului, a separarii sau parasirii ;

familia de tim “camin gol « , in cadrul careia partenerii traiesc impreuna, cu intercomunicari minimale, fara sa constituie unul pentru celalalt un suport emotional ;



familia in “criza” datorita unor cauze ce determina absenta temporara sau permanenta a unuia dintre soti (inchisoare, deces, deprimare, boala);

existenta in cadrul familiei a unor situatii care au drept consecinta esecul marital: retardarea mintala severa a copilului, psihoza copilului sau a sotului, conditii fizice cronice incurabile.

Descifrarea unei posibile relatii intre dezorganizarea familiei prin divort si perturbarile comportamentale ale copilului este mereu in atentia specialistilor.

Climat familial conflictual

Rolul de modelatori ai parintilor, inclusiv prin actele imitative ale copiilor, impun unele exigente de exprimare educativa sub raport comportamental si verbal din partea parintilor.

Exista familii care desi sunt “organizate” si structureaza climatul familial in jurul unor stari conflictuale, care pot fi de intensitate diferita si generate de cauze diferite.

Astfel starea conflictuala in familie poate imbraca forme multiple de la forme de cearta, contraziceri ascutite, refuzul unor obligatii familiale, ajungand la forme mai complexe cum ar fi: agresivitatea fizica, alungarea de la domiciliu, existenta unor relatii adulterine.

Climatul conflictual poate fi generat si intretinut in cele mai dese cazuri de alcoolism, prostitutie, antecedente penale etc.

In conditiile in care conflictele intraconjugale, sub raportul continutului intensitatii, frecventei, formei de manifestare, cresc, ele capata forta dezorganizatoare pentru familie, devenind simptom al sindromului disfunctional al familiei.

Conflictul conjugal cu substrat patogen, cu influente distructive la nivelul personalitatii partenerilor conjugali, cu reactii dezorganizate si inadaptabilitati impiedica functiile firesti ale czuplului in relatia cojugala si parentala.

Conflictul conjugal patogen este semnificativ frecvent la cuplurile asimetrice, din punct de vedere al normalitatii psihice, respectiv constituite cu un partener nevrotic, psihopat sau psihotic.

In cuplurile conjugale cu ambii parteneri normali, din punct de vedere psihic, conflictul care se manifesta afecteaza relatiile interpersonale, impiedicand realizarea optima a functiilor familiei. In starea de conflict cuplurile cu parteneri normali evolueaza dupa modelul cuplurilor patogene dezvoltand in timp reactii nevrotice si psihopatice la unul dintre parteneri, constituind o sursa de stres psihopatogen continuu pentru toti membrii familiei. Aceste conflicte finalizeaza de obicei cu un divort.

Consecinta principala a relatiilor intramaritale conflictuale este devalorizarea modelului parental, invatarea prin imitare a unor conduite deviante nocive pentru evolutia copilului, starea psihica conflictuala a acestuia, frustrarea care poate imbraca forme dintre cele mai grave pana la fuga si vagabondaj.

Prin organizarea si modelul educativ promovat de parinti, influenta fundamentala se rasfrange la nivelul socializarii si integrarii morale a tinerilor.

Existenta unor disfunctii in organizarea vietii de familie conduc treptat la disolutia familiei, la diminuarea aportului ei social si la aparitia unor manifestari si deprinderi negative. Asemenea familii au un stil educativ deficitar, ei insisi avand probleme de adaptare si integrare sociala.Aceste familii ofera modele negative pe care le „induc” copiilor, pana la invatarea de catre acestia a unor comportamente deviante (fumatul, consumul de alcool, de drog, furtul).

Alaturi de mediul familial, grupul de prieteni are o influenta importanta asupra comportamentului minorului.

Prietenii, ca si grupurile stradale, reprezinta in multe cazuri, grupuri de spectacole, expozitii etc.

Consider ca este bine ca minorului sa i se impuna o ora de intoarcere acasa seara, pentru a nu-i da posibilitatea de a folosi in detrimentul sau timpul de odihna. Scoala are un foarte important rol de petrecere a timpului liber, prin actiunile pe care le organizeaza, pe care le propune elevilor.

Se constata o legatura intre nivelul de instruire si educatie al elevilor si modul de petrecere al timpului liber. Astfel , elevii buni la invatatura isi folosesc timpul liber si pentru activitati serioase – studiu, spectacole - , iar cei slabi se orienteaza exclusiv spre distractii. Dat fiind faptul ca cele mai multe infractiuni se petrec in acest timp liber, este necesar ca tinerii sa fie educati pentru o buna folosire a acestuia si pentru aceasta s-a conturat o „pedagogie” a timpului liber, ca ramura a pedagogiei generale. Aceasta ramura analizeaza raportul dintre rezultatele la invatatura ale elevilor si ocupatiile lor in timpul liber, raportul dintre aspiratiile profesionale ale adolescentilor si utilizarea timpului liber propunand apoi mijloace si obiective ale educatiei pentru timpul liber.Cunoasterea modului de utilizare a timpului liber de catre copii si tineri, poate duce la explicarea savarsirii unor infractiuni de catre acestia. Astfel ., se pot lua masuri pentru a determina folosirea utila si placuta a timpului liber, contribuindu-se astfel la prevenirea faptelor antisociale.

Alte cauze de natura sociala

Trecerea de la un tip de viata la altul, la modul de existenta urbana de la cea rurala, poate determina comportamente deviante. In conditii de industrializare si urbanizare accelerata, unele grupuri sociale nu reusesc sa se adapteze rapid la noua situatie, ceea ce conduce la aparitia unor disfunctii in procesul de socializare. Aceste disfunctii sunt determinate de contradictiile dintre modul cum se exercita controlul social in mediul rural si formele lui in mediul urban. In mediul urban, controlul social este anonim, institutionalizat, marile aglomerari urbane, populatia numeroasa, multiplele posibilitati de distractie favorizeaza savarsirea de infractiuni.Astfel apare un conflict intre modelele socio-culturale cu efect psihologic stresant, marcat prin cresterea agresivitatii, situatie in care decalajul dintre tentatii si posibilitati opereaza ca un element motivational deosebit de puternic in comportamentul delincvent.

O alta cauza ar constitui-o deficientele de activitate a unor instante socializate de control si indrumare educativa cum sunt: organele judiciare si reprezentantii autoritatii tutelare. Lipsa lor de operativitate, neinregistrarea tuturor situatiilor care impuneau luarea unor masuri de ocrotire morala si sociala, creaza conditii favorizante pentru devianta penala a minorului. In cazurile in care se dovedeste ca familia ar fui un mediu nociv pentru cresterea si educarea copilului, autoritatea tutelara trebuie sa actioneze pentru scoaterea lui din acest mediu si incredintarea lui, unei institutii de ocrotire a minorilor sau unei familii.

Televiziunea si cinematograful pot genera delincventa juvenila, intrucat s-a constatat ca minorii isi petrec o mare parte a timpului liber in fata televizorului. Este vorba de emisiunile si filmele care au scene de violenta, aceste fiind un pericol pentru copii, cu unele perturbari afective si caracteriale, datorata frustrarii, ele putand favoriza delincventa.

Toti acesti factori sociali, imbinandu-se, interferandu-se, influentandu-se reciproc si intrand in relatii cu cei biopsihici concura la promovarea fenomenului de delincventa juvenila.

Se ajunge la urmatoarele cauze generale

modificarile esentiale intervenite in viata economica, sociala, culturala, administrativa si juridica si dificultatile de adaptare a unor persoane la acestea;

structurile si mecanismele controlului social specific statului de drept, care nu sunt in totalitate constituite si nu functioneaza la parametri doriti;

influentele externe prin activitatea infractionala desfasurata in Romania de cetateni straini;

mentinerea, pastrarea anumitor structuri cu disfunctionalitate in educatia cetatenilor;

situatia venitului national si a celui individual;

efectele produse de criza economica, cu urmari nefaste asupra vietii materiale si spirituale a cetatenilor;

aparitia pe piata a unor produse, bunuri si efecte de valoare si tentatia unor persoane de a intra in posesia lor;

aparitia si cresterea numarului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive si de noroc.[4]

3..Cauzele fenomenului copiii strazii”

In aceasta perioada de tranzitie societatea romaneasca se confrunta cu multe probleme sociale generate de aparitia si manifestarea unor disfunctionalitati de ordin structural. Lipsa unei politici coerente, a unui management adecvat a dus la aparitia si cronicizarea unor probleme sociale cum ar fi : saracia, coruptia, violenta domestica, infractionalitatea, analfabetismul. Problemele de natura economica si sociala au devenit cauzele unor disfunctii pe plan social: astfel, realitatea economico-sociala romaneasca a determinat ca generatii de tineri sa fie nevoite sa se adapteze unor conditii improprii de integrare si dezvoltare personala.

Persoanele fara adapost sunt tot mai des intalnite in cartierele sarace si marginase ale orasului cat si in zonele centrale. Pe strazi, in mijloacele de transport, in curtile bisericilor, in gari, in scarile blocurilor – persoanele fara adapost incearca, prin toate mijloacele sa-si procure hrana, imbracaminte, bani si un loc de dormit.

“Copiii strazii” sunt acei copii care:

sunt trimisi de acasa de catre parinti sa munceasca sau sa cerseasca;

nu vor sa traiasca in familie;

nu au pe nimeni si nici unde locui;

doresc sa traiasca in familie, dar parintii nu au locuinta.

“Copiii strazii” sunt copii sau adolescenti sub 18 ani, care intr-o perioada de referinta data se afla pe strada, se deplaseaza dintr-un loc in altul si au propriul grup de prieteni si propriile relatii sau contacte in strada.

Grupul copiilor strazii, desi restrans ca numar, este grupul social cu riscul cel mai ridicat de excluziune sociala pe dimensiuni multiple. Pentru multi dintre acesti copii care au stat ani de zile pe strada, sansa de recuperare sociala totala este extrem de mica, , marea lor majoritate sunt relativ pierduti pentru societate, nefiind recuperati, in ciuda programelor destinate preluarii lor din strada.

Principalele surse generatoare de asemenea situatii sunt: saracia, slaba protectie sociala a familiilor cu multi copii si dezorganizarea sociala. In ciuda variatelor programe intreprinse de multe organizatii nonguvernamentale, numarul copiilor strazii nu s-a diminuat semnificativ in ultima perioada. Aceasta poate duce la concluzia ca strategia de abordare a fenomenului nu este corecta, iar o parte din programe sunt simplist concepute, consumatoare de mari resurse(in special cele cu finantari externe) si fara eficacitatea scontata.

Eforturile facute pentru resorbirea fenomenului “copiii strazii” s-au dovedit putin eficiente din cauza abordarilor sale partiale: programele s-au adresat unei singure probleme a copilului si a unui numar limitat de cazuri.

Datele de pana acum ne conduc la urmatoarea concluzie: fenomenul „copiii strazii” nu este atat de extins pentru a nu putea fi stapanit. Problemele care duc la perpetuarea lui tin de :

lipsa unei strategii coerente, eficiente;

lipsa unui sistem de identificare si monitorizare a tuturor cazurilor de copii ai strazii;

lipsa infrastructurii, a unor institutii prietenoase si a unor servicii specializate, adecvate situatiilor diferite – lipsesc serviciile de luare din strada, de diagnosticare a cazului, de acomodare a acestora cu mediul familial sau institutional in care vor intra.

Printre persoanele vulnerabile la excluziune sociala se numara si persoanele cu dizabilitati. Deasemeni tinerii care parasesc institutiile de ocrotire sociala la 18 ani sunt si ei expusi riscului de a mari randul „copiilor stazii”. Pentru marea lor majoritate nu exista alternativa institutionala, multi dintre ei neavand familii sau rude care sa-i gazduiasca. Multe institutii practica mentinerea lor ilegala si dupa implinirea varstei pentru ca nu ii pot arunca in strada. Multi dintre ei nu stiu sa practice o meserie si, mai grav, au un puternic deficit de socializare, nu stiu sa relationeze cu cei din jur, sa ia decizii, sa duca o viata normala, independenta, pentru ca nu au invatat toate acestea in institutiile de tip cazarma in care si-au petrecut copilaria. Deci acest segment va implica eforturi deosebite in vederea incluziunii sociale deoarece se pune simultan problema gasirii unei locuinte, a unui loc de munca, a constituirii unor relatii sociale si interpersonale diferite prin natura lor de experienta anterioara.



Fenomenul “copiii strazii” a fost studiat si de institutii specializate din strainatate, printre concluziile desprinse gasindu-se si aceea ca intre grupurile de copii vagabonzi s-a dezvoltat ingrijorator prostitutia, coruptia sexuala, perversiunile sexuale, orori la cre sunt supuse fete, dar si baietii, de la varste fragede. Nevoia de a-si intretine existenta si chiar satisfacerea unor necesitati copilaresti (prajituri, bomboane) determina fetele sau baietii sa cada prada cu mare usurinta practicilor sexuale si homosexuale aberante ale unor degenerati care dispun de bani.

In multe cazuri acesti copii practica prostitutia numai pentru a-si asigura un loc de odihna, unde sa poata viziona programele de televizor si uneori chiar casete pornografice, pentru a beneficia de caldura, haine, hrana.

Legat de aceste practici aberante, de exploatarea sexuala a tinerilor, de la varste fragede, se constata ca in Romania se face extrem de putin pentru prevenirea si combaterea lor, iar politia nu a tratat fenomenul cu toata seriozitatea, din care cauza situatia este extrem de dificila si periculoasa, atat pentru viitorul acestei generatii, cat si pentru faptul ca, in afara de SIDA.

Problema grupurilor si a bandelor de copii si tineri, care au inceput sa terorizeze cartiere si zone intregi din marile orase, constituie o problema majora pentru oficialitatile municipale si chiar guvernamentale, dar si un fenomen social tot mai studiat si cercetat de sociologi si criminologi, urmarindu-se explicarea originilor sale, a cauzelor care favorizeaza dezvoltarea unui astfel de fenomen.

In Romania cercetarile referitoare la grupurile si bandele de minori cu comportament deviant au avut un caracter subsidiar.

Din punct de vedere al criminologiei s-a pornit de la o analiza a grupurilor de copii, facandu-se distinctia dintre copiii adaptati, care se reunesc in grupuri datorita unei nevoi psihoafective de contacte sociale si de joaca, si copiii inadaptati social, care se asociaza in functie de situatia de inadaptare in care se afla scoala (scoolara, familiala) si de gradul de reactivitate la asemenea imprejurari. Asemenea grupuri au un caracter spontan si o compozitie fluctuanta, numarul participantilor fiind in functie de locurile predilecte unde vagabondeaza si isi organizeaza conditiile precare de viata. Faptele antisociale, de la furturile simple sau calificate, la prostitutie, tulburarea linistii publice, comert ilicit, consum de substante halucinogene, constituie principala activitate. Furtul, cersetoria si unele activitati ilicite care constau in prestarea unor servicii ocazionale, sunt principala sursa de existenta a unor asemenea grupuri. Gradul lor de coeziune este scazut, iar nivelul de varsta este relativ mare, cuprinzand atat copii in varsta de 7-10 ani, cat si minori in faza de inceput a pubertatii si chiar adolescenti.

In componenta acestor grupuri pot intra minori de varste diferite care nu prezinta fenomene de inadaptare familiala, fiind invtati sa duca un astfel de mod de viata, ca o perioada de „ucenicie” pentru o viitoare activitate infractionala. Ei apartin acelor “structuri criminale” din cadrul carora se pot forma “bandele de adolescenti «  , care prezinta un grad sporit de pericol social, caracterizandu-se printr-o serie de trasaturi specifice care le deosebesc de grupurile de copii si de tineri.

O “banda” se caracterizeaza printr-o similitudine psihologica. Ele au la origine cautarea la alti indivizi a aceluiasi mod de a gandi, simti si comporta. Exigenta in banda suprima sau suspenda exigenta de a se adapta la caracteristicile societatii globale sau ale unui grup social cu comportamente sociale normale. In cazul copiilor si adolescentilor banda este forma in care isi gaseste expresia, refuzul sau inaptitudinea organica de a se adapta universului adultilor si regulilor lor de conduita. Prezenta in grup a mai multor indivizi care impartasesc acelasi amestec mintal si afectiv, permite fiecaruia sa se simta in siguranta datorita sprijinului afectiv al celorlalti.

Initial ceea ce ii uneste pe minori si adolescenti intr-un grup omogen sau intr-o banda nu este un scop comun, ci similitudinea situatiei in care se afla , ulterior prefigurandu-se scopurile antisociale si infractionale.

Aceasta este devenirea obisnuita a asa numitilor „copii ai strazii”. Exista totusi bande care se formeaza in functie de un scop infractional predefinit, indivizi reunindu-se in functie de abilitatea si de posibilitatea lor de a contribui la realizarea acestor scopuri. Aceste bande sunt in general bine structurate, cu o coeziune determinata de necesitatile functionale de realizare a scopului, in virtutea caruia s-a format. Ele sunt stabile si ierarhic organizate si pot actiona pana la realizarea unui obiectiv infractional, sau sa aiba un caracter de durata, fiind centrate pe un anumit tip de activitate infractionala. In functie de complexitatea activitatii pe care o desfasoara, de riscurile de a fi decoperiti si de profiturile realizate, aceste bande devin nucleele din care se dezvolta asa-numita „crima organizata” bazata pe o diviziune strica a atributiilor, pe o ierarhie constituita pe nivele de organizare, pe anonimatul esaloanelor superioare si pe discretie absoluta.

Aceasta forma de organizare a criminalitatii, care implica adesea si bande de copii si adolescenti a fost introdusa in Romania dupa 1990 si se dezvolta in conditiile in care se intinde in diferite sectoare ale vietii sociale si economice. O banda de infractori devine in general durabila daca se transforma intr-un grup primar, adica intr-un grup bazat pe relatii directe, nemijlocite, intre membrii sai, care se identifica cu grupul si sustin valori comune, cultiva loialitatea si solidaritatea in grup. Ele devin comunitati inchise, in care accesul altor persoane este limita, fiind precedat de o selectie riguroasa si de o perioada de verificare. Asemenea trasaturi caracterizeaza bande constituite din infractori adulti, dar aceste structuri se formeaza si sunt intalnite din ce in ce mai des in randul adolescentilor.Caracterul inchis al acestor bande, gradul lor sporit de coeziune si organizare le amplifica periculozitatea sociala.

Extinderea si gravitatea infractiunilor savarsite in grupuri spontane sau in banda in ultimele decenii si generalizarea situatiilor au determinat comunitatea internationala sa elaboreze in ultimele decenii o serie de studii si de programe de coordonate de cercetare in domeniul politicilor sociale.

Organismele internationale care se ocupa de diferite forme de protectie a copiilor si a adolescentilor si de drepturile acestora in societate, au pus in evidenta trei domenii fundamentale in care este abordata problematica grupurilor stradale si sunt orientate formele de interventie sociala, si anume:

abordarea orientata spre protectia copilului

abordarea orientata spre reprimarea fenomenului;

abordarea orientata spre respectarea drepturilor.

a. Abordarea orientata spre protectia copilului

Este cea mai frecventa abordare si, legat de aceasta, au fost dezvoltate de protectie a minorilor, plecand de la premisa ca ei sunt diferiti de adulti si trebuie sa fie tratati separati, iar pregatirea copiilor in fata tuturor pericoleleor sociale este o necesitate.

“Copiii strazii” au eludat pana acum aceste sisteme si au devenit un nou grup –tinta a masurilor de protectie a minorilor.Ei au nevoie de protectie sporita, iar energia trebuie focalizata pentru introducerea acestor minori in sistemele traditionale de scolarizare:scoala si familia.

b.Abordarea orientata spre reprimare

Aceasta considera pe “copiii strazii” ca o amenintare potentiala sau reala a ordinii publice. Ei sunt acei indivizi ce fac strazile nesigure, care in mod repetat comit serioase infractiuni si care hartuiesc lumea, aparent fara motiv. Deci societatea trebuie sa reactioneze la acest fenomen cu severitate si duritate.

Aceasta abordare este din ce in ce mai raspandita in criminologia juvenila, increderea din ce in ce mai redusa, in eficienta masurilor de prevenire este utilizata ca un argument pentru intoarcerea la actiunea represiva clasica, considerandu-se ca problema poate fi tinuta sub control numai prin aplicarea unor pedepse dure.

c.Abordarea orientata spre drepturile omului

O abordare mai bine structurata este acea a protectiei legale a drepturilor omului, considerandu-i pe “copiii strazii” fiinte umane ale caror drepturi fundamentale au fost violate. O analiza cuprinzatoare a „copiilor strazii” trebuie sa permita cunoasterea dinamicii sociale prin care copiii sunt privati de dreptul de asi controla propria viata. De asemenea, ar trebui luate masuri pentru promovarea pentru copii a celor mai bune sanse de ordin social, economic, cultural.

Avand in vedere ca fenomenul „copiii strazii” este legat de problemele sociale grave, cum ar fi saracia, privatiunile si familia, situatia reclama promovarea unei politici active prin care se acorda sprijin copiilor sau familiilor lor.

In fostele tari est-europene „comuniste” dureroasa tranzitie de la societatea socialista la economia de piata este frecvent invocata ca unul din motive ce pot explica fenomenul ‚copiii strazii” Aceasta tranzitie a determinat desfiintarea economiei planificate, negarea unor norme culturale si etnice, somaj si copierea necritica a modelelor straine de ajutor social.

Fenomenul ‘copiii strazii” este bazat pe situatia economica generala, in sensul ca acesti copii care hoinaresc pe strazi sunt adesea copii ai caror parinti lucreaza amandoi, iar la sarsitul orelor de curs sau in vacante, nu au unde sa se duca si vagabondeaza pana noaptea tarziu, asteptandu-si parintii sa se intoarca acasa.

Multi “copii ai strazii” si familiile lor au fost clienti ai serviciilor publice sociale, unii dintre acestia au fost dati in plasamentul familial, iar altii au o lunga experienta in aceste institutii, fiind mutati din loc in loc.

4.Sindromul “copilul abandonat”

Infractiunea, din punct de vedere criminologic, se defineste ca o realitate umana si sociala, anterioara oricarei incriminari, ce consta intr-o agresiune a unei persoane sau a unui grup indreptata impotriva celor mai importante valori ale grupului social. Tot o realitate o prezinta si copiii abandonati din randul carora se ridica multi dintre infractorii zilelor noastre.

Se pune problema asigurarii continuitatii prin urmasi in situatii dificile, in conditii de mediu familial carential, in conditii de scindare a ocrotirii parintesti prin deces, neglijenta, abandon, scindare solutionata prin institutionalizarea in leaga. De aici rezulta ca formarea si dezvoltarea personalitatii copilului este defavorizata, iar solutiile de remediere a acestui fenomen au ca punct de plecare investigarea lor.

Pentru unele familii in dificultate, una din solutiile salvatoare este constituita de „leagan”. Desi provizorie, institutionalizarea afecteaza dezvoltarea armonioasa a copilului, chiar in conditiile in care familia pastreaza legatura cu copilul.

Preluarea de catre stat a intretinerii copilului in institutii sociale, usurinta internarii, inexistenta unor restrictii si criterii clare de acceptare in leagane reprezinta conditii ce favorizeaza institutionalizarea copiilor.

Problematica ocrotirii si educatiei copilului dezavantajat de familie a impus abordarea pluri si interdisciplinara din perspectiva juridica, istorica si psihologica.

a. prin analiza principalelor documente de drept international si national fundamentarea juridica constituie contextul legalitatii ocrotirii speciale a familiei, a mamei si copilului, copilului privat de familie.

b.     referirile istorice cu privire la semnificatia educatiei in familie si la modalitatile de concepere si realizare a asistentei sociale a familiei si copilului demonstreaza permanenta acestei preocupari.

c.      Cadrul psihologic a inclus analiza mediului familial generator al neglijarii, abandonarii sau al neacceptarii realitatii psihologice a copilului si investigarea climatului de viata din leagan.Conform acestui cadru psihologic, “leaganul” reprezinta institutia ce substituie familia in satisfacerea trebuintelor de securitate biologica si psihica, in asigurarea conditiilor pentru dezvoltarea psihologica a personalitatii copilului, in perspectiva integrarii in viata.

Consecintele activitatii eficiente de asistenta sociala sunt consolidarea responsabilitatii materiale si morale a familiei de a creste si educa copii si reducerea la maximum a copiilor dependenti social, a cazurilor de ocrotire in leagan. Asistenta sociala este o componenta a integrarii societatii, organizata si coordonata de stat, de aceea perfectionarea activitatii ei trebuie sa se realizeze pe fundalul sensibilizarii opiniei publice pentru atitudini si actiuni filantropice sistematice de sprijinire materiala si morala a institutiilor de ocrotire a dependentelor sociale.

5.Combaterea si prevenirea delincventei juvenile

Activitatea de combatere a delincventei juvenile a constituit si constituie o preocupare permanenta a statelor moderne in general, si a statelor membre U.E. , in particular.

Fenomenul de delincventa in randul minorilor ridica probleme specifice de prevenire si de combatere , datorita unor multitudini de factori care conduc la adaptarea unui comportament infractional de catre minori, segment al populatiei deosebit de vulnerabil, aflat in perioada formarii personalitatii, usor influentabil, si respetiv la stimuli externi (pozitivi sau negativi).

Factorii care contribuie la aparitia si dezvoltarea fenomenului delincventei juvenile sunt: lipsa de repere a minorilor, lipsa de comunicare, lipsa de respect pentru principiile etice si morale si de evidentiere a unor modele adecvate din cadrul familiei din care provin, din cauza absentei frecvente a parintilor, problemele psihopatologice asociate cu abuzul fizic si sexual din partea unor persoane din anturaj, saracia, somajul, excluderea sociala, rasismul.

Problema cauzalitatii delincventei juvenile poate fi privita ca o interactiune gemetica a sistemelor de factori externi, cu alte cuvinte o implinire a sistemelor de factori ce tin de mediul social determinant.

In cadrul retelei de prevenire a infractiunilor, infiintate in anul 2001 a fost creat un grup de lucru special pentru combaterea delincventei juvenile, care a inceput sa elaboreze un studiu comparativ detaliat in cele 27 de tari state membre, studiu care sta la baza evolutiei politicii U.E. in acest domeniu.

In Romania se manifesta preocupare continua, cu privire la cresterea ingrijoratoare a fenomenului delincventei juvenile, accentul fiind pus pe prevenirea savarsirii infractiunii de catre minori, prin politici ancorate in prezent si adecvate, si care implica intreaga societate in procesul de formare a personalitatii minorilor, si de adaptare de catre acestia a unui comportament conform cu normele juridice si sociale actuale.

Un pas important in directia combaterii infractionalitatii la minori a fost facut prin adaptarea Legii 272-2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, act normativ care reprezinta cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului.

In practica se incearca punerea in aplicare, macar in parte, a programelor europene de prevenire si combatere a delincventei juvenile si de reinsertie normala in societate a delincventilor si a victimelor infractiunilor.

Necesitatea elaborarii unei conceptii noi si unitare in legatura cu formarea viitoarelor generatii este dictata de cerintele obiective ale etapei pe care, in prezent, o strabatem, dar indeosebi de cerintele de viitor ale dezvoltarii sociale. Elaborarea unei strategii unitare asupra viitorului acestei categorii de populatie necesita participarea tuturor institutiilor si organismelor care pot si trebuie sa concure la solutionarea problematicii grave cu care societatea se confrunta in prezent in acest domeniu.

Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat in prezent unele institutii si organisme educative care au existat si functionat in trecut au fost dizolvate.

Se impune crearea de organisme in plan teritorial la nivelul prefecturilor judetene, cu corespondenti la nivelul municipiilor, oraselor, comunelor, astfel incat sa se poata stapani intreaga situatie. Problematica prevenirii delincventei juvenile trebuie sa constituie obiectul muncii organismului national si trebuie sa raspunda tuturor aspectelor legate de ocrotirea minorilor, de protejarea lor impotriva oricarei actiuni capabile sa le afecteze cresterea si dezvoltarea fireasca.



Se are in vedere:

conceperea unui sistem organizatoric complex prin care sa se asigure cunoasterea exacta a situatiei familiilor cu multi copii, indeosebi a celor cu greutati materiale si insuficient consolidate moral;

o evidenta precisa asupra familiilor cu afectiuni psihice, viciate, handicapate intelectual sau fizic, in vederea evolutiei comportamentale a minorului sau a minorilor proveniti din astfel de familii;

cunoasterea riguroasa, pe fiecare localitate si unitate teritoriala, a copiilor ce prezinta tulburari de comportament, tendinte de inadaptabilitate, astfel incat sa poata fi ajutati medical, educativ sau prin orice alte mijloace, in vederea atenuarii afectiunilor de care sufera;

largirea competentelor actualelor comisii de autoritate tutelara astfel incat, prin interventia lor, sa se poata asigura respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor si prevenirea delincventei juvenile;

cunoasterea familiilor care isi neglijeaza indatoririle fata de copii, ii abandoneaza, neglijeaza, maltrateaza sau ii expun unor riscuri sociale;

avandu-se in vedere deficitul de experienta pedagogica existent in prezent in interiorul unor familii, indeosebi a celor recent constituite, institutiile specializate vor trebui sa elaboreze, in cooperare cu alti factori educativi, actiuni prin care sa obisnuiasca parintii in legatura cu indatoririle ce le revin in domeniul ingrijirii si educarii copiilor, relatiile care trebuie sa caracterizeze o familie, perioadele critice din viata copiilor, metodele care trebuie folosite pentru depasirea momentelor dificile etc.;

adoptarea unei noi conceptii si a unor noi metode de prevenire a delincventei atat in textele legislative si procedurale, cat si in sistemul de institutii si servicii specializate care sa aiba ca obiectiv reeducarea motivtiei, nevoile si ocaziile de comitere a infractiunilor de catre minori;

stabilirea clara a responsabilitatilor ce revin fiecarei institutii angajate in formarea minorilor;

adoptarea de forme si modalitati noi, care sa aiba ca efect reeducarea posibilitatilor de comitere a actelor infractionale;

Desi in prezent in Romania consumul de droguri nu inregistreaza inca nivele ingrijoratoare, totusi, datorita faptului ca el se manifesta intr-un mod embrionar, se impune a se lua masuri profilactice urgente prin care sa se stopeze tentatiile curiozitatii adolescentine pentru cunoasterea consumului de substante halucinogene.

De aceea este necesara declansarea unei campanii de depistare si tratare medicala a celor care inhaleaza aurolac sau alte produse toxice pentru a-I putea sa nu devina ulterior viciosi incurabili.

Este necesara o mai mare preocupare pentru situatia copiilor care , din diverse motive, nu au nici un fel de camin sau care traiesc in strada, ajutandu-I sa fie cazati in institutii special amenajate acestui scop, acordandu-li-se sprijinul necesar pentrua putea trai in conditii decente.Eforturilor facute de institutiile publice ar trebui sa li se ralieze intr-o mai mare masura cel al bisericii si diverselor organisme si institutii de binefacere, care prin posibilitatile de care dispun, ar putea sa contribuie mult mai substantial la ajutorarea copiilor abandonati, infirmi sau fara posibilitati materiale de existenta.

Invatamantul si educatia minorilor trebuie sa se bazeze pe cultivarea valorilor fundamentale, pe insusirea si respectarea identitatii traditiilor spirituale ale poporului roman. Deasemeni invatamantul va trebui sa raspunda mutatiilor socioprofesionale actuale si de perspectiva, astfel incat, simultan cu formarea unei solide culturi generale, copiii sa-si insuseasca o profesione stabila, sa fie apti pentru a se incadra in munca, sa poata avea o perspectiva clara pentru viitor.

In prezent, mai mult ca oricand, institutiile de invatamant trebuie sa coopereze intr-o mai mare masura cu parintii, organizatiile comunitare si institutiile care fac parte din sistemul educativ al societatii, deoarece organizarea scolii pe noi principii democratice ar putea da nastere unui impact cu efecte negative atat asupra nivelului pregatirii generale ale elevilor, cat si asupra nivelului de prestatie al cadrelor didactice.

Si activitatea de informare generala, de orientare medicala trebuie sa se constituie ca o parte componenta a unei strategii generale de formare a minorilor astfel incat scoala sa fie una din primele institutii care sa intervina in diagnosticarea si tratarea unor afectiuni psihice sau fizice.

In ceea ce priveste implicarea mass-mediei in activitatea de ocrotire si formare a minorilor, se impune o mai mare penetrare a acesteia in viata si preocuparile copiilor, o mai puternica activitate de explicitare, prin mijloacele specifice de care dispune si in corelatie directa cu posibilitatile lor de intelegere, a unor idei, concepte, notiuni si cerinte ale caror sensuri sunt inca insuficient deslusite, dar care fac parte din viata spirituala cotidiana.

Se impun masuri de preventie si chiar de interzicere a difuzarii pe posturile RTV a productiilor pornografice, a celor care elogiaza furtul si violenta. In egala masura editorii trebuie sa-si inteleaga mai bine misiunea si responsabilitatea sociala, trebuie sa renunte la tiparirea si difuzarea publicatiilor porno si sexi, publicatii care , practic, pe langa faptul ca degradeaza imaginea relatiilor interpersonale, contamineaza cu virusi deosebit de periculosi viata si comportamentul minorilor.

Mijloacele de informare trebuie sa fie constiente de importanta rolului pe care-l au, de responsabilitatea lor pe plan social si de influenta pe care o excercita asupra psihicului minorului, supralicitand nefirescu si excentricul cu, in raport cu nefirescul.Ele trebuie sa-si puna puterea de influentare in serviciul prevenirii comiteri unor infractiuni, difuzand in acest sens mesaje convingatoare.

Trebuie sa se dimensioneze cu mai multa exactitate numarul centrelor de reeducare ce trebuie construite pentru a oferi atat conditii corespunzatoare de detentie, de cazare, hrana si educatie, supraveghere si formare profesionala, cat si alte elemente concrete, necesare bunei functionari a unor astfel de institutii. In centrul de reeducare de la Gaesti cat si in cel de la Tg.Ocna se functioneaza cu mult peste capacitatea de cazare, hrana, instructie si educatie. Aici se gasesc alaturi de delincventi care au savarsit fapte deosebit de grave, pe cei care au comis infractiuni marunte, fara nici un real pericol social.

In conditiile in care vor fi elaborate norme concrete pentru fiecare institutie in parte, in conditiile in care conducerea acestei actiuni va dobandi prerogativele unei misiuni guvernamentale de prima marime sociala, problematica in randul minorilor se va atenua.

Realitatea din viata cotidiana trebuie sa fie avuta in vedere in elaborarea unor programme si strategii care sa conduca la adoptarea unor masuri reale de ocrotire si reinsertie sociala a minorilor aflati in situatii de care nu sunt « vinovati « ori raspunzatori, nici macar moral.

Intr-o societate a competitiei, trebuie creat “surplusul” de timp si bani pentru a ne ocupa de acesti « paria » , care ne « incomodeaza », uneori, in metrou, la intrarea in hoteluri si restaurante de lux.

Toate actiunile de binefacere, studiile, articolele din ziare, imaginile transmise de canalele de televiziune isi au efectul lor benefic in numeroase ajutoare, concretizate in constructii si actiuni umanitare, care au reusit o oarecare schimbare, fie ea si temporara, in viata acestor napastuiti.

Aceasta problema nu se poate rezolva numai cu actiunile caritabile, fara un program legislativ social, coerent, aplicat spre specialisti in materie, care cunosc realitatile societatii romanesti. In acest sens trebuie pornit de la

elaborarea de proiecte, de strategii guvernamentale si programme vizand imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor din institutiile de ocrotire ;

elaborarea de propuneri de acte normative, in vederea modificarii si initierii de noi reglementari in domeniul protectiei copilului;

programme umanitare, pe termen lung, vizand ocrotirea copilului si a familiei.

Inspectoratul General al Politiei, prin directia si compartimentul de specialitate, si inainte de 1989 si imediat dupa Revolutie, a fost institutia care a informat periodic societatea si organismele statului competente cu privire la aceasta problema, a elaborat proiecte de programme concrete, referitoare la baza materiala, legislatia si actiunile concrete in materie. Politia este prima institutie care intra in contact cu acesti tineri, dar din pacate, nu are mijloacele legale si materiale pentru a contribui pe masura eforturilor la rezolvarea acestei probleme.

Principiile fundamentale care trebuie sa stea la baza strategiei si programelor in acest domeniu si a actiunilor legate de aceste categorii de minori sunt :

fiecare copil are dreptul sa aiba parinti permanenti sau ocrotitori legali;

nevoile copiilor sunt mai presus de toate si ele trebuie determinate individualizat pentru fiecare caz in parte;

pentru fiecare copil asupra caruia s-a luat o masura de ocrotire vor trebui sa fie elaborate, urmarite si reevaluate un plan concret si o procedura de punere in aplicare si urmarire a acestui plan ;

in lipsa familiei ,statul trebuie sa ia masuri privind ocrotirea acestor minori prin organele sale specializate.

Strategiile guvernamentale trebuie sa aiba in vedere, in principal, doua componente majore: cea de interventie in vederea protectiei pentru tineri si cea de prevenire a acestui fenomen.

Programele pentru proiectele de interventie trebuie sa aiba in vedere, in special :

imbunatatirea organizarii si functionarii centrelor de primire a minorilor existente ;

un triaj eficient si rapid al minorilor vagabonzi, delincventi sau al celor bolnavi psihic si orientarea lor spre unitati specializate;

organiyarea unor “centre specializate” pentru reeducarea, resocializarea si reinsertia sociala a “vagabonzilor cronici” si a celor care se drogheaza.

Proiectele de preventie trebuie sa actioneze asupra cauzelor si conditiilor favorizante producerii fenomenului. Aceste proiecte trebuie sa aiba in vedere:

dezvoltarea pe plan local a unor servicii sociale de sprijin si consiliere a familiilor cu multi copii si cu o situatie economica precara, deoarece aceste familii sunt potentiale surse de “copii ai strazii”;

pregatirea special a lucratorilor si asistentilor sociali, a celor din institutiile de stat, indeosebi de politie si justitie, in problematica specifica fenomenului.

Incurajarea factorilor care, pe de o parte, ofera alternative la institutionalizarea copiilor, iar pe de alta parte, ofera sprijin si consiliere familiilor acestor copii.

Intreaga activitate ce se desfasoara in acest domeniu trebuie sa aiba in vedere si sa respecte normele si principiile stipulate in Conventia natiunilor Unite privind drepturile copilului, ratificata de Romania la 25 septembrie 1990. “Copiii strazii trebuie considerate fiinte umane ale caror drepturi fundamentale au fost si sunt inca, incalcate. Acesti copii sunt privati de dreptul de exercitare a autocontrolului asupra propriei lor vieti. Luarea in considerare numai a problemelor lor specifice ar pune in umbra elementele fundamentale, cum sunt situatia lor familiala, sociala si juridica.      



Maria , Roxana, Montanu, Delincventa juvenila - aspecte teoretice si practice, Ed. Polipress, 2003, p.5.

G., Basiliade, Cercetari cu privire la unele cauze si conditii ale comportamentului infractional al minorilor, in Buletin Documentar Criminologic, 1980, p.45

V., Preda, Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1981, p.81

Apud ,Ion, Girleanu, Coordonatele psihosociale ale delincventei juvenile in perioada tranzitiei, Ed.Ando Tours, Timisoara, 1996, p.18



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2739
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site