Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MUTATII PRODUSE IN FAMILIA CONTEMPORANA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




MUTATII PRODUSE IN FAMILIA CONTEMPORANA

1. RESTRUCTURARI FAMILIALE

Noianul de informatii, de experiente acumulate, spune A. Toffler (1973) ne da afara din existenta familiala cunoscuta, din familia traditionala restrictiva, cu o mare stabilitate a valorilor, stilului de viata. Societatea moderna, cea post-industriala si informationala pune in alti parametri datele privitoare la familie:




modifica substantial conceptiile despre familie, relatiile dintre barbat si femeie, dintre acestia si copii; sunt restructurate rolurile familiei si a componentilor ei; a unor existente candva blamate - divortatii, celibatarii si chiar vaduvii;

se modifica fundamental stilul de viata familiala, cu noi roluri, obiceiuri, conceptii si conditii de viata;

structura de familie este determinata sa se modifice, sa se adapteze noilor realitati, sa se restructureze corespunzator noilor mutatii produse in societate; viitorul, epoca post-industriala, modifica peisajul dat, formele de convietuire familiala, in favoarea aparitiei unei pluralitati de forme comunitare maritale, a unei configuratii de familii adaptate noilor relatii. Noile structuri familiale vor promova intr-o noua viziune functiile familiei atribuite in mod clasic, unele fiind maximizate, altele minimizate in raport cu noul tip de familie constituit.

Asadar printre principalele mutatii si directii ale transformarilor familiale, retinem:

diminuarea interventiei familiei de origine, a rudelor in alegerea partenerului marital; libera alegere se generalizeaza ca norma de atitudine si conduita in formarea familiei;

deschiderea tot mai mare a drepturilor femeilor atat in initierea casatoriei, cat si in luarea deciziilor privitoare la familie;

acceptarea unor forme de convietuire intre partenerii cuplului, candva blamate;

diminuarea, renuntarea la casatoria intre rude, sau cu parteneri din aceeasi comunitate;

o mai mare libertate sexuala;

extinderea drepturilor copiilor;

viteza de adaptare a familiei la noile realitati existentiale.

Noile realitati existentiale - sustin unii cercetatori: A. Toffler (1973,1983), M. Niel (1974), I. Mihailescu (1998), M. Mead (1955), I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998), A. Giddens (2000), realitati generos ilustrate in literatura, produc mutatii de atitudine si indeosebi structurale in familia contemporana, promovandu-se familia fracturata (A.Toffler, 1973), bogata dealtfel in neofamilii, in aparitia si dezvoltarea noilor forme comunitar familiale.

1.1 Familia fara copii

Se contureaza ca o forma de existenta a cuplului marital, sustine A. Giddens (2000), acceptata, in principal, de categoriile de varsta tanara, care cel putin in prima etapa de convietuire, este orientata spre alte valori si acumulari, economice, material-finanaciare, consacrare in cariera, realizarea unei vieti in care primeaza cunoasterea lumii, distractia, lipsa grijii fata de descendenti; independenta, autonomia si libertatea de gandire, atitudine si actiune, ca si fata de familia de origine. Ca model de viata, familia fara copii, spune M. Voinea, este si dorit si impus. In primul caz se pleaca de la ideea ca prezenta copiilor nu ar crea posibilitatea componentilor cuplului de a se consacra in cariera, in profesie; ar retine femeia in mod accentuat, la obligatiile si responsabilitatile de mama si sotie, impiedicand-o de a-si valorifica calitatile personalitatii. In al doilea caz priveste faptul ca noul cuplu nu dispune de suficiente resurse materiale si finanaciare: restrictiile locului de munca (toxicitate, munca in ture, navetismul) impun amanarea sau renuntarea procreerii, obtinerii descendentilor; determinarile natural-biologice, sterilitatea unuia sau ambilor parteneri etc.

Un asemenea model de cuplu familial, in plan individual dar si in plan social, existential si demografic, este insotit de unele efecte: incapacitatea dezvoltarii demografice, a natalitatii, respectiv a perpetuarii familiei, in sens general a speciei umane, diminuarea sau accentuarea unor functii ale familiei:

diminuarea functiilor pedagogice, instructiv educative, ale socializarii, prin lipsa existentei obiectului acestui proces, al copiilor/descendentilor, a functiei de solidaritate, functie care se reduce la cuplul marital, si lipsita de relatiile parentale si fraternale; ingustarea relatiilor externe, interfamiliale;

accentuarea functiilor economice, a acumularilor in sens general, ca si a celei biologice, sexuale, care dupa unii sunt suficiente, daca nu chiar singurele care le permit o viata tihnita, plina de satisfactii, de belsug, autonomie si libertate; cu o sfera restransa doar la partenerii maritali a grijilor si datoriilor in familia lor.

Modelul ales pentru convietuire se va bucura de aceleasi aprecieri, oare, si peste 10-15-20 de ani? Cu siguranta ca in cea mai mare parte, asemenea decizii ale tineretii vor fi regretate. Rodul dragostei si iubirii este copilul. De ce prezenta lui ar stingheri existenta celor doi parteneri? Sunt doar unele opinii, decizia apartine numai cuplului.

1.2 Familia cu un singur parinte – monoparentala

Dupa cum arata A. Giddens (2000), devine o obisnuinta in peisajul familial contemporan, chiar daca statutul de parinte singur este in permanenta schimbare, granitele lui nefiind clare inca. Ce inseamna a fi singur? Se intreaba ganditorul, 'a trai pe cont propriu in urma separarii sau divortului; dar si a trai impreuna sporadic inca o perioada de timp (mai scurta sau mai indelungata; 'mamele singure prin optiune' sunt cele care hotarasc sa aiba urmasi fara ajutorul celui cu care i-a procreat, sau a altui partener etc.'.

Viitorologul american A. Toffler (1973) sustine ca familia cu un singur parinte se inscrie in a doua cotitura a traiectoriei matrimoniale, cand partenerii care au convietuit sau nu in casatorii de proba opteaza in mod liber si democratic pentru un cuplu cu descendenti, care din diferite motive se desface, ramanand un parinte (mama sau tata) cu rezultatul procreatiei sale, sau al adoptiei – copilul.

Familia monoparentala este o forma de menaj realizat parafamilial cu un singur parinte - mama/tata - si copiii minori (proprii sau adoptati) (I. Mihailescu, 1998). Sociologul roman sustine ca aceste modele existentiale, de menaj, sunt rezultatul aparitiei si cresterii copiilor din afara casatoriei, fetele-mama, a disolutiei familiei prin divort, prin decesul unui partener sau abandonul familial. Un asemenea model s-a impus mai mult in societatea post-industriala si continua sa se amplifice in ciuda contradictiilor teoretice si faptice ivite. Se sustine, si nu fara temei, ca aceste menaje se confrunta cu dificultati economice, doar o singura persoana (parinte) contribuie material la intretinerea si dezvoltarea vietii familiale; procesul specific al socializarii copiilor este mult mai sarac, iar unele dimensiuni ale acestuia sunt diminuate mult sau abandonate, in raport cu sexul parintelui. De aceste confruntari nu sunt scutite nici unele familii parentale, de regula cele dezorganizate, cand un parinte, din diferite motive (alcoolism) din participant la viata familiala, devine consumator, risipitor, factor de dezintegrare, de tensiune si conflict permanent. In aceste cazuri este de preferat un menaj monoparental decat o familie izvor de disfunctii si conflicte. Opiniile, si in acest caz, sunt impartite: spargerea mariajului si incredintarea copilului parintelui care probeaza aderenta fata de copil, sau cuplul sa se mentina pentru copii.

Sunt si cercetatori care nuanteaza efectele convietuirii in familii monoparentale: situatia copilului in aceste menaje depinde foarte mult de atitudinea parintelui in grija caruia este, fata de copil, fata de viata, fata de retelele de suport (rude, ONG, alte institutii de sprijin). Consecintele menajului monoparental sunt diverse: pozitive in conditiile in care copilul este salvat de efectele unei familii dezorganizate, tensionale, iresponsabile, a unui concubinaj discriminatoriu, de saracia unui cuplu inconstient; si negative, diferentiale in raport cu sexul copiilor dar si a celui care asigura menajul: baietii din aceste familii detin o rata superioara a comportamentelor deviante, a tulburarilor de comportament, fetele nu sunt scutite de devianta comportamentala, dar ponderea lor este mult mai mica; casatoriile lor au o stabilitate mai redusa in viata decat a baietilor. Consecintele negative sunt in cea mai mare parte, rezultatul gradului de saracie a parintelui (I. Mihailescu, 1998).

In ce priveste situatia parintelui care are in crestere, in ingrijire copilul, si aici lucrurile se prezinta nuantat:

Mamele ramase singure, arata I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) pot trai experientele dificultatilor pe termen lung, mediu sau scurt, astfel necesitand ajutoare sociale; inregistreaza incarcarea rolului sau cu sarcini nespecifice, realizand in fapt o constelatie de roluri, dintre care unele nu tin de sexul ei, cu mare consum de timp, de nervi si energie, nu intotdeauna cu efectele scontate, dimpotriva, izvor de stari discordante, conflictogene; mamele ramase singure sufera unele transformari in relatiile firesti dintre ea si copil, atribuindu-i acestuia rolul tatalui, cu unele efecte nedorite la parteneri: copilul este determinat sa se maturizeze timpuriu, sa-si intre in rolul parintelui, devenind astfel partener si suport emotional in cadrul relatiei. Mama incepe sa faca confidente copilului, care devine confidentul mamei sale, de regula cu urmari imprevizibile in comportamentele celor doi parteneri ai relatiei. Si relatia mama-fiica sufera unele mutatii determinate de arii psihologice diferite - competitie, relatiile private ale copilului/mamei, reusitele in plan profesional, asteptarile reciproce etc. - care lasa uneori urme nedorite la fiica, dar si la mama.

Tatal ramas singur dispune de o mai mare libertate financiara care-i asigura securitate economica si flexibilitate in gestiunea banilor; indeplinirea rolului parental este o experienta pentru asigurarea activitatii domestice la care sunt angajati atat copiii, cat si bona; parintele singur, tatal, cere independenta copiilor, sporindu-le rolul si deprinderile de viata, sunt mai cooperanti si mai putin directivi / autoritari, sunt ca niste prieteni. Fetelor le dezvolta sentimentul de mame si stapane ale casei. Tatii singuri isi diminueaza experienta in viata sociala: evita intalnirile cu alte cupluri, accepta relatii interpersonale private cu barbati sau cu femei singure care nu isi fac proiecte de casatorie.

O forma aparte a familiei cu un singur parinte este cea cu 'tatal absent'. Acest tip de familie este determinat de conditiile nou create cand tatal este chemat pentru a indeplini anumite rol-statusuri departe de familie: satisfacerea stagiului militar, angajarea in diferite conflagratii-razboaie (Kosovo, Bosnia-Hertzegovina, Vietnam, Afganistan etc.), marinar, detasat din motive profesionale (santiere, tabere), internat pentru afectiuni incurabile, navetismul saptamanal, lunar sau zilnic, cu prezenta tatalui la sfarsitul saptamanii, lunii sau a zilei. In aceste situatii determinate obiectiv multi copii cresc fara prezenta autoritatii tatalui. Energiile copilului care devine adolescent si tanar in lipsa tatalui, sunt consumate in alte forme de manifestare, de cele mai multe ori asociate: criminalitate, violenta, agresivitate, vagabondaj etc.

Familia cu un singur parinte, deci si cea a tatalui absent, s-a inscris in structurile familiei contemporane, dovada fiind si urmatoarea situatie:

Tara /ani

Ponderea nasterilor femeilor necasatorite (%)

Ponderea familiilor conduse de un singur parinte (%)



Marea Britanie

SUA

Canada

Franta

Germania

Olanda

Suedia

Danemarca

Sursa: A. Giddens, 2000, Sociologie, Ed. ALL, Bucuresti, pg. 170.

Sesizam ca circa jumatate din copiii care se nasc in Suedia si Danemarca provin de la femei necasatorite si aproape 25% din familiile SUA sunt cu un singur parinte, 20% in Danemarca si peste 12% in Marea Britanie, Canada, Franta, Germania, Olanda, Suedia etc.

1.3 Familia reconstruita – recasatorirea

Priveste acel cuplu familial realizat cu parteneri care au mai fost casatoriti, parteneri care in momentul recasatoriei sa fie singuri, provenind din randul vaduvilor sau al divortatilor (E. Bujor, 1998). Situatia realizarii acestui tip de familie este diferita de la un cuplu la altul, fiind posibil: ca nici unul dintre parteneri sa nu fi avut descendenti din casatoriile anterioare; ca unul dintre parteneri sa aduca unul sau mai multi copii. In aceste cazuri se poate ca din noua relatie familiala sa apara unul sau mai multi copii, descendenti ai noului cuplu creat. Sunt si situatii cand in familia reconstruita partenerii sa aiba urmasi adulti. Dupa sociologul roman H.H. Stahl (1962) 'familia reconstituita este o forma comasata, in care sotii despartiti prin divort sau ramasi vaduvi, impreuna cu descendentii lor minori pot trece intr-o casatorie'. In viziunea lui I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) aceasta categorie de familie se divide in doua tipuri:

a.      familia reconstituita – care reprezinta modele de convietuire in care partenerii au mai fost casatoriti si au desecendenti din mariajele anterioare (…) la care se adauga (…) proprii copii dobanditi';

b.     familia reorganizata – care spre deosebire de cea reconstituita, este configuratia alcatuita din doi parteneri divortati sau vaduvi, fara copii, fie aceea in care unul dintre parteneri are descendenti din mariajele anterioare, fie aceea in care un partener a mai cunoscut experienta unei relatii legal constituite.

Nevoia de altul, a omului de om, de viata omeneasca, este izvorul, determinantul reconstruirii familiei, dupa experienta traita de parteneri ca urmare a disolutiei acestora. In noile structuri aparute, desi relatiile intra in normal, la acest tip de familie apar unele particularitati: accentuarea dominantei solidaritatii, a protectiei sociale, materiale si afective, a nevoii de comunicare, de destainuire si intimitate, regandirea proceselor de socializare a descendentilor fiecarui partener ca si a celor care apar in noua relatie – satisfacerea expectantelor copiilor dar si a partenerilor – cu raspunderea si caldura parintilor autentici. Trebuie avute in vedere si situatiile specifice ale copiilor adusi de partener in noua configuratie familiala, urmarindu-se depasirea trecutului tensional, nebenefic pentru copil in fosta familie, depasirea a ceea ce se stie: 'tatal vitreg', 'mama vitrega'. Pe baza cercetarilor stiintifice, se stie (la nivelul anilor 1990) ca in Marea Britanie, sustine A. Giddens (2000) 'in 28% dintre casatorii exista cel putin o persoana care a mai fost casatorita'; persoanele care au mai fost casatorite (…) au mai multe sanse sa se recasatoreasca decat cele singure; barbatii divortati/vaduvi se recasatoresc mai usor decat femeile divortate: trei din patru femei divortate se recasatoresc fata de cinci din sase barbati divortati. Rata divorturilor in urma recasatoririi este mai inalta decat a celei din prima casatorie. Cu toate acestea, recasatoria nu este sortita esecului, dar expectanta este cu totul alta in aceste situatii decat a celor care se casatoresc pentru prima data: se renunta mult mai usor daca nu s-a reusit in recasatorie, dupa cum este de asteptat ca aceste configuratii familiale sa reziste, sa fie mai prospere si pline de satisfactii interindividuale si la nivel de familie.

Din aceasta categorie de configuratie familiala se detaseaza familia vitrega, familia in care cel putin unul dintre parteneri este parinte vitreg - nu este in relatie de rudenie de sange cu descendentul/descendentii celuilalt partener; lipsa legaturii de sange intre un parinte si un copil (copii) adus in noua relatie familiala, ' inrudirea' realizandu-se doar prin unirea parintelui de origine cu un nou partener (parinte vitreg). Multi dintre parintii care si-au reconstruit familia sunt in situatia de parinte vitreg, el locuind impreuna cu descendentii partenerului (copii vitregi pentru el) sau adoptati. In SUA, spre exemplu, peste o treime din adoptii au ca obiect copii vitregi. Nici familiile vitrege nu sunt scutite de unele particularitati si dificultati: existenta in viata a unui parinte natural poate influenta, in bine sau rau, copilul care si-a urmat parintele in noua familie; relatiile dintre noii parteneri ai cuplului se pot tensiona ca urmare a manifestarilor de atitudine si comportament care uneori par a fi distorsionate fata de copiii naturali ai partenerului; noile familii reunesc copii care provin din medii diferite, cu modele de cultura si comportament specifice si care au asteptari adecvate din partea noului cuplu, ceea ce poate provoca tensiuni si chiar conflicte cand expectantele nu sunt realizate. Familiile nou constituite isi creeaza propriile modele de viata, adopta cai specifice de integrare si socializare, ele sunt in continut familii binucleare – ca dupa divort se creeaza doua familii, dar ele cuprind un singur sistem familial in care sunt cuprinsi copii (A. Giddens, 2000); existenta unei configuratii de legaturi familiale cu diferite moduri de organizare, poate crea disensiuni pentru copil. Sunt suficiente cazuri de soti care au si copii care divorteaza, apoi fiecare la randul lui se recasatoreste. In noua familie intalneste si copiii partenerului. Fiecare dintre soti, poate veni sa-si viziteze in noul amplasament familial copiii, prilej in care vede si copiii vitregi, care locuiesc impreuna cu proprii descendenti, mentinandu-se si promovandu-si relatiile de rudenie. Astfel, sustine A. Giddens (2000), casatoriile sunt destramate prin divort/vaduvie, iar sistemul familial in intregul sau dainuie cu atat mai mult acolo unde sunt copii, cand multe legaturi persista in ciuda reconstructiei familiale realizata prin recasatorie.



1.4 Familia temporara-seriala

Este o forma a cuplului marital care completeaza tabloul familiei fracturate iar prin existenta sa zdruncina, pune in pericol atat familia traditionala, cat si familia nucleara. Stabilitatea si fundamentul familiei clasice sunt naruite de dificultatile interparteneriale care se accentueaza ca urmare a dinamicii tot mai rapide si vibrante a vietii, debusoland cuplul marital. In aceasta situatie drumurile partenerilor se despart, despartire fara remuscari, fara regrete si emotii, fara resentimente, ranchiuna sau orice fel de complicatii. Fostii parteneri pot ramane in relatii mult mai bune, chiar de prietenie. Astfel se creeaza posibilitatea pentru cei despartiti a realizarii unui mariaj, in conditii mult mai favorabile, cu relatii interindividuale de intedependenta si comunicare, cu un continut in masura sa depaseasca, sa ocoleasca pe cele din fostul cuplu marital. Cuplul nou isi continua existenta atat timp cat functionalitatea sa satisface asteptarile. In conditiile aparitiei unor factori perturbatori, disonanti, care nu pot fi depasiti, cuplul se desface, partenerii urmandu-si fiecare drumul sau, fie spre un nou cuplu, fie spre o viata realizata de unul singur. Suntem in fata unui fenomen, cel al casatoriei seriale, cand relatiile maritale devin nedurabile in cuplu, ca forma casatoriei plurale, ca relatii succesive si nu in forma relatiilor concomitente.

Acest tip de familie – spun I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) 'are multe capcane psihologice, in principal in ce priveste socializarea descendentilor'. In situatii specifice descendentii pot ramane alaturi de un parinte, de cel caruia i s-a incredintat ingrijirea lor, urmandu-l in noul cuplu marital realizat de acesta (parinti vitregi), fie pot ramane alaturi de parintele care-l are in custodie, dar care nu si-a reconstruit familia – ramanand familie monoparentala, fie intr-un centru de plasament sau intr-o familie maternala.

Casatoria temporara-seriala a devenit o existenta tot mai frecventa in epoca contemporana, ramanand o alternativa care faciliteaza manifestarea libertatii sexelor, a redescoperirii de sine, a dragostei si iubirii in cuplu, valorizand amplu noile relatii constituite atat in planul cunoasterii interpersonale, cat si al comunicarii si asteptarilor interindividuale. Ea sparge stereotipul 'casatorie pana la moarte' si promoveaza 'casatoria cat rezista', 'cat merge', impunandu-se ca o solutie in regandirea propriei existente dar si a relatiilor maritale.

1.5 Familia cu parinti adolescenti

Reprezinta o categorie aparte, fiind un fenomen oarecum nou in viata sociala, dar existand, nu-l putem nega sau omite. Interesanta este si atitudinea societatii fata de aceste fenomene. Societatea nu mai infiereaza acest fenomen. Familiile de origine accepta si suporta existenta parintilor adolesecenti, dovada sunt programele de asistenta sociala a tinerelor mame adolesecente.

Sunt multe opinii in legatura cu parintii adolescenti. Unii accepta ideea „revolutiei sexuale” care a cuprins categorii tinere si foarte tinere de varsta. Altii sustin ca acest fenomen este determinat de lipsa educatiei sexuale, sau dimpotriva, educatie sexuala timpurie, insotita de o literatura adecvata si un suport audiovizual, faptic incitativ; neglijarea procedeelor de contraceptie in viata sexuala a adolescentilor, la cel activ sexual. Studiile efectuate pe categorii de adolescenti de I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998), A. Giddens (2000), I. Mihailescu (1998) etc. sustin:

adolescentii au cunostinte despre contraceptie, dar accepta comportamentul sexual neprotejat; folosirea contraceptivelor face din relatia sexuala un act premeditat, cand practic ar trebui sa fie spontan, natural. Contraceptia este nenaturala, nu permite realizarea starii de beatitudine in act, te indeparteza de placere si fericire; raspunderea folosirii contraceptivelor revine fetelor, ele sunt, in fapt 'victima' relatiei sexuale etc.;

existenta parintilor adolescenti pune in evidenta si alte aspecte, fie ca sunt legate de personalitatea celor in cauza - adolescentii - fie de relatiile parentale din familiile din care provin subiectii: necunoasterea valorii conceptiei, a urmarilor sale; schimbarea in bine a atitudinii si atentiei familiei, ca si a comunitatii fata de adolescenta gravida; pedeapsa data parintilor hipergrijulii, dominatori si autoritari; familia este absenta, dezorganizata si iresponsabila in raport cu descendentii etc.

La acestea se adauga si faptul ca 'familia adolescenta', „parintii adolescenti” se vor confrunta si cu alte inconveniente: gradul sporit de instabilitate al familiei cu parteneri foarte tineri; intreruperea sau abandonul procesului instructiv-educativ, accentuarea dificultatilor in cadrul relatiilor dintre sot-sotie, atat in plan sexual – ea devine mai rezervata in raport cu starea de vointa a lui – cat si in plan social, in sensul ca sotul realizeaza o configuratie de rol-statusuri in timp ce sotia se simte abandonata ramanand in principal mama. La toate acestea este posibil sa se mai adauge dificultatile material-finanaciare nu usor de depasit, mai ales in perioada initiala, de inceput a vietii familiale.

Nu sunt lipsite de inedit relatiile multiple dintre mama adolescenta si descendenti. Sunt oare apte adolescentele (mame) de relatii parentale? Opiniile sunt impartite: da, sunt apte, au capacitatea si sensibilitatea de a se apropia cu gingasie, dragalasenie, responsabilitate, cu toata fiinta lor de fructul dragostei sau, de copil; nu, nu sunt, pentru ca la varsta lor nu poseda cunostintele, “stiinta” necesara, iar sarcinile care navalesc in noul rol, ca si prezenta copilului venit in lume o pun intr-o stare de soc, uneori cu manifestari necontrolate, violente, abuzive, discordante; din mama gingasa devine neintelegatoare, neafectiva, insensibila, nerabdatoare etc. cu risc pentru copil.

Consecintele existentei copilului provenit de la parinti adolescenti pot fi comensurate atat in plan somatic, cat si psihologic. In primul caz, este vorba de obtinerea unor produsi, a unor copii subdimensionati, greutate corporala redusa, nasteri inainte de termen si rate de morbiditate ridicate. In al doilea caz, este vorba de posibilitatea existentei riscului psihologic: nivelul inteligentei – Q.I. – sub scorurile normalului, deci o retardare mentala, cu mari dificultati in integrarea scolara si, ulterior, in integrarea sociala, crescand numarul celor asistati. Ei, acesti copii proveniti din asemenea parinti, cu asemenea „dotare” naturala, si cu asemenea „acumulari” sociale, pot constitui o parte, de loc de neglijat, din randul celor cu atitudini si comportamente deviante, chiar cu posibilitati de a deveni parinti adolescenti (M. Zlate, 1988).

STRUCTURARI NEOFAMILIALE: NEOCASATORII SI NEOFAMILII

Societatea contemporana, cea postindustriala si informationala aduce in peisajul familiei noi transformari, noi restructurari in forma neocasatoriilor si neofamiliilor, care completeaza procesele produse in structurile familiei moderne.

2.1 Concubinajul sau uniunea conjugala libera

Concubinajul este cunoscut, spune sociologul roman H. H. Stahl (1962) – ca forma dezorganizata a relatiilor dintre barbat si femeie, in sensul ca existenta cuplului nu se intemeiaza pe contractul de casatorie. Reprezinta – arata I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) – o forma, un model de asociere, un mod de a trai impreuna a cuplului heterosexual in lipsa contractului de casatorie.

Asa cum este constituit si cum functioneaza pare a fi o “familie” contemporana limitata la sot – sotie, nereglementat legal; „este situatia in care un cuplu care are relatii sexuale locuieste impreuna fara sa fie casatorit„ (A. Giddens, 2000), forma de convietuire care a devenit o permanenta acceptata in aproape toate societatile umane, mai cu seama dupa 1980.

Uniunea conjugal libera – concubinajul – spune A. Toffler (1973) – vine in societatea postindustriala ca o neofamilie, ca o noua structura comunitara care indeplineste doar unele functii – economica, biologica, sexuala – inscriindu-se in traiectoriile casatoriei, reprezentand prima cotitura a traiectoriei matrimoniale – „contractarea casatoriilor de proba” – prin practicarea „gospodariei” in doi. Ca alternativa la familia nucleara, concubinajul este un cuplu liberal, autonom, neincorsetat juridic si social, solidar, bazat pe relatii interpersonale, deci interdependente, calde, afective, de percepere, cunoastere si intelegere reciproca, de egalitate; promoveaza valorile prezentului, ale vietii actuale, prin satisfacerea nevoilor acesteia, a placerii, a unui confort relational si existential, a fidelitatii si chiar a rolului sexului in cuplu, uneori mult mai real si mai bogat decat in familia clasica. Reprezinta un moment de decizie fundamentala: continuarea vietii cuplului prin legalizarea lui, sau desfacerea sa, renuntarea la parteneriat, cand componentii sunt „dezlegati” unul de celalalt si isi incep o noua constructie familiala. Cele mai multe cercetari psihosociologice ale acestei „forme matrimoniale” sustin ca ea este generalizata in zilele noastre, acceptata in societate, practicata in aproape toate mediile, cu precadere in caminele studentesti, in zonele industriale – caminele de nefamilisti – in taberele initiate in diferite domenii; existenta lor asigura deschiderea relatiei de cunoastere si de intelegere a partenerului, obisnuirea cu existenta in cuplu, comunicarea interpersonala, placerea si satisfactia relatiei sexuale intense, trairea unor sentimente bogate si a intimitatii cuplului. Existenta uniunii libere a cuplului asigura unitatea resurselor materiale si financiare a partenerilor cu efecte directe in imbunatatirea calitatii vietii partenerilor, reducerea sistemului relatiilor dezorganizate accidentale intergrupale, chiar si a celor de tip amoros. Dupa unii ganditori (Roussel, 1989), concubinajul devine un model de viata, de convietuire in contemporaneitate, chiar daca unele comunitati, societati, nu-l accepta, care se extinde cu posibilitatea de a inlocui familia, mariajul in intelesul sau clasic, pe care o desface, o fractureaza in neofamilie (A. Toffler, 1973).

Cercetarile psihisociologice actuale (A. Giddens, 2000) pun tot mai mult in evidenta prezenta acestui fenomen, ca si efectele benefice ale cuplului: este prezent, indeosebi in randul studentilor – in SUA unul din patru studenti traieste in concubinaj; in Marea Britanie majoritatea cazurilor de concubinaj reprezinta o etapa experimentala inaintea casatoriei – in ultimii 40 de ani numarul persoanelor care traiesc in concubinaj a crescut cu 400%. Totodata, cercetarile sustin ca uniunea liberala limiteaza timpul partenerilor rezervat relatiilor din afara cuplului, pentru ca cea mai mare parte a timpului este petrecut impreuna de componentii cuplului; majoritatea partenerilor isi concep cuplul ca „o casatorie de proba”, dovada este faptul ca in Marea Britanie patru din cinci casatorii, in anul 2000, au trait impreuna inainte de casatorie; circa doua treimi din cuplurile de concubini se casatoresc si doar o treime din cupluri se desfac; ca in Suedia, astazi, circa 40% din cuplurile familiale traiesc in concubinaj etc. Se poate aprecia ca prin extinderea sa uniunea conjugala libera – concubinajul – a devenit un fenomen existential si sociodemografic acceptat in societate, iar in unele state are statutul legal, incat daca relatia se intrerupe indivizii pot pretinde impartirea bunurilor si pensie alimentara (A. Giddens, 2000)

2.2 Celibatul

Celibatul este structura care pune in pericol, ameninta tot mai mult viata contemporana, acceptat de o pondere in continua crestere a populatiei din zilele noastre si reprezinta – spune H. H. Stahl (1962) – „situatia existentiala in care se afla unele persoane mature (adulti) de sex masculin si feminin, care nu se casatoresc si nu sunt deci in masura sa-si formeze o familie proprie () indiferent daca ea se face vinovata de izolarea sa, sau este o simpla victima a vinii (actiunii) altora”; este „un model de menaj unde individualitatea este promovata si afirmata in libertate (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).

Printre factorii care conduc la celibat A. Giddens (2000) enumera:

Tendinta tinerilor de a se casatori cat mai tarziu;

Rata accentuata a divorturilor;

Rata mare a mortalitatii unui partener de viata;

Noile conditii ale vietii specifice societatii hiperdinamice postindustriale si informationale;

Rata mare a persoanelor aflate intre casatorii – fie dupa divort, fie dupa decesul partenerului;

Cresterea numarului celor peste 50 de ani care doresc sa ramana si sa traiasca singuri (optiuni de viata indeosebi la cei ramasi vaduvi);

Nevoia (dorinta) de a se consacra in cariera profesionala (Stein, 1980), de a se concentra in munca pentru a fi recunoscut ca autoritate in domeniu;

Manifestarea libera si autonoma, independenta a vietii sexuale: libertate si autonomie totala.

Ca fenomen psihosociologic celibatul este determinat cauzal, respectiv, tine de natura umana, de determinarile naturale, biologice sau dobandite social, educational, structurate la nivel de individ, de personalitate.

Dupa cei mai multi autori (parte din ei citati ceva mai sus) un prim grup de cauze este cel subiectiv: el asigura consacrarea in profesie, in cariera; teama de a nu-si pierde puterea in raport cu partenerul; perceperea disonanta a familiei; experientele nefericite (psihodramele) traite in familia de origine; neasumarea raspunderii fata de cuplul marital; incapacitatea promovarii relatiilor interpersonale in situatii de cuplu familial; lipsa aptitudinilor maritale etc. Printre cauzele obiective retinem: inconsistenta sexuala – impotenta, complexe de inferioritate, teama de sex, afectiuni genitale - infantilism genital, vaginism etc. La acestea se adaoga cauze de ordin existential, materiale, necesare intemeierii familiei ( loc de munca stabil, de care tine atat procurarea spatiului de locuit cat si acoperirea financiara a nevoilor de dezvoltare a familiei, nevoia de status social.



In raport cu etapa de viata traita ca celibatar, de perioada de timp in care singuratatea a fost aleasa ca mod de viata, celibatul poate fi caracterizat ca fiind:

a.         de scurta durata, temporar, ca perioada de timp nesemnificativa pentru viata individului, celibatul tranzient, de asezare a persoanei in cadrele sale de existenta;

b.         ocazional, situational, prilejuit de disolutia familiei; persoanele se afla intre casatorie, respectiv intre divort sau vaduvie si recasatorire;

c.         permanent, cronic care isi are radacinile – sustine H. H. Stahl (1962) – in determinari naturale sau (si) sociale, ultimele mult mai importante ca primele, cu sporuri in societatea industriala si postindustriala cand avem de-a face cu deplasari de populatii la noi locuri de munca, cu o anumita insecuritate si nesiguranta a locului de munca, devenind, astfel, prilej de asistenta sociala, de dezorganizare familiala si sociala, de relatii accidentale si chiar de dezumanizare.

Celibatul, cu precadere cel cronic, dar nu numai acesta, poate fi evaluat, cercetat si utilizand – spun I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) – axa avantaje – dezavantaje:

a.         avantaje: asigura independenta economica; libertate si autonomie personala totala; consacrare in cariera, in profesie; viata personala sexuala si relationala bogata, intensa cu joc imaginativ, creativ, infinit; dobandirea de experiente (pozitive / negative) de viata, de contacte sexuale multiple etc.

b.         dezavantaje: trairea unor sentimente de frustrare a personalitatii, in raport cu familistii; de culpabilitate fata de sine, fata de societate; de izolare si abandon – in mod deosebit la celibatul cronic, cand poate deveni fenomen de asistenta sociala (H. H. Stahl); de egoism si individualism care se cronicizeaza in raport cu inaintarea in varsta; de insecuritate existentiala, sociala, de „prada usoara” in fata avalanselor sociale, a imprevizibilului social etc. La aceasta se poate adauga neparticiparea organizata la procesele demografice: nuptialitate si natalitate, la procesele procreerii, a reproducerii spetei umane si implicit la procesele de socializare, de transmitere a valorilor, a modelelor culturale mostenite.

Axa avantaje – dezavantaje ale celibatului pune foarte bine in evidenta perioadele de varsta in care aceasta forma de menaj poate fi promovata dupa cum cronicizarea sa atrage dupa sine urmari de dezintegrare, insingurare, si alienare. Numai ca noi, oamenii, ne construim existenta dupa noi, cum vrem noi, luand in calcul intregul proces al devenirii. Ignorarea legilor naturii, a unor constructe validate in societate te poate arunca in randul celor insingurati, instrainati. Chiar si in aceste conditii celibatul – sustine A. Toffler (1973) – se anunta ca o categorie sociala care nu mai poate fi ignorata, ca o forma de existenta specifice „familiei fracturate”.

2.3 Swingers-ul

Se anunta ca o structura relationala intercupluri realizata premeditat, care pleaca de la existenta cuplului familial nuclear, a caror parteneri traiesc insatisfactia relatiei si promoveaza o filosofie a vietii proprii: revitalizarea potentelor sexuale ca si a relatiilor interpersonale este posibila prin diversitatea partenerilor; acceptarea schimbarii partenerilor in detrimentul infidelitatii si duplicitatii; pastrarea cuplului existent si retrairea aventurii sau a practicii schimbului de parteneri.

Swingers-ul, presupune, asadar, schimbul voluntar temporar intre cupluri familiale reale doar in scopuri ale satisfacerii sexuale. Acceptarea schimbului de parteneri sau a unei singure persoane in cadrul unui cuplu existent se face prin consimtamantul celor vizati, implicati. Se promoveaza reguli specifice prin care se asigura cadrul, mediul si intimitatea intalnirilor: conditiile materiale – spatiul, hrana, bautura etc. sunt in seama gazdei; nu se proiecteaza si nici nu se vizioneaza filme sexy / pornografice; muzica si luminozitate adecvate, cu tonalitate redusa; nu se accepta consumul de droguri; intalnirile au caracter secret, intim, discret etc. Este posibil ca luat de valul nevoilor de innoire a relatiilor sa apara si persoane care se abat de la regula: cupluri ocazionale, persoane individuale, prostituate etc. Dupa cum este posibil ca din febra trairilor sexuale sa se iveasca scene si trairi de gelozie, de noi iubiri si atasamente interpersonale, de daruire si intensitate pasionala fata de noul partener, de imaginatie si joc creativ interactiv, in detrimantul cuplului existent, cu urmari violente, agresive in cadrul constituit temporar.

O varianta a swingers-ului este casatoria deschisa care ca stil de viata este concubinaj, iar ca tip de familie este cea nucleara si care presupune schimbarea partenerului daca aceasta este in interesul cuplului ca unitate sau a partenerului ca individualitate.

Efectele unui asemenea tip de existenta – swingers si casatoria deschisa – sunt previzibile. Chiar daca se pleaca de la depasirea unor stari disfunctioniste; indeosebi a relatiilor de insatisfactie sexuala, aceste moduri existentiale sfarsesc prin disfunctiuni majore: gelozie, nesinceritate, infidelitate, zdruncinarea increderii si unitatii familiei, modelul cultural –familial promovat, transmis urmasilor, relatiile parentale, socializarea urmasilor etc. Este posibil ca cei care practica aceste forme de relatii sa fie neadaptati afectiv, psihologic sau chiar social, sa fie din randul celor cu probleme sexuale, sa provina din randul drogodependentilor, toxicomanilor, cu o filosofie a momentului, „a trai azi, acum”, ca spirit de aventura, sau cu dorinte de „performanta” etc. Cercetarile psihosociologice atrag atentia asupra faptului ca aceste structuri neoexistentiale, neofamiliale au devenit o realitate, ca ele exista, ca in plan familial nu creeaza satisfactii, dimpotriva, conduc la dezagregarea, la fracturarea familiei.

2.4 Grupurile comunitare ca structuri neofamiliale

Se intalnesc doua variante: a) Comunitatea familiala, arata A. Giddens (2000), ca reactie la familia cronica, in forma comunitatii Oneida (Noua Anglie, SUA), bazata pe convingerile religioase ale lui J. H. Noyem: fiecare barbat se casatoreste cu o femeie din comunitate, dar toti adultii se ocupau parinteste de copii comunitatii. Aceasta forma neofamiliala specifica secolului XIX s-a extins si in tarile europene. La mijlocul secolului al XIX-lea asistam la extinderea grupurilor comunitare, dar de data aceasta cu practicarea libertatii sexuale in grup si cu responsabilitate colectiva in cresterea copiilor comunitatii.

In zilele noastre – rezultat al familiei fracturate – familia monogama a devenit o adevarata inchisoare pentru trairile psihice si sexuale, pentru ca impune autoritar norme cultural-juridice si de cutuma cultural-traditionala si religioasa depasite de viata, de unde nevoia de libertate autentica, de manifestare ca individualitate a omului, a personalitatii sale. In aceasta situatie se recurge la grupul sexual comunitar, care se vrea o reactie la ipocrizia familiei monogame, la dominanta posesiva a acestuia, sa satisfaca nevoile biologice, naturale, sexuale ale individului, ca dimensiuni de personalitate, de calitate a vietii. Usa grupului sexual comunitar este deschisa oricarui nou venit, fara pretentii sentimental afective, relatiile stingandu-se tot atat de repede ca si cum au aparut. Aceasta demonstreaza ca in conditiile societatii actuale, filosofia, spiritul sexualitatii s-a modificat in „revolutia sexuala”, care prin continutul ei a complicat relatiile dintre barbat si femeie, a zdruncinat familia, aruncand-o in cadrul familiei fracturate”, faramitate in neofamilii.

b) Comunitatea - ca tip de viata cuprinde configuratii de familii – spune A. Giddens (2000) – dar si de indivizi care coopereaza in cresterea, formarea, socializarea copiilor. Ganditorul aduce drept argument existenta kibbutz-urilor din Israel. Sunt concepute ca forme colective de existenta astazi orientate spre productie, care se comporta ca si cum ar fi o singura familie. Ingrijirea copiilor devine responsabilitatea intregii comunitati si nu a familiei de origine; viata copiilor este proiectata si construita in „case ale copiilor” si nu cu parintii lor, chiar daca sfarsitul saptamanii este petrecut de acestia in familie. Astazi lucrurile au evoluat si in kibbutz-uri: „casele de copii” sunt doar unitati in care se asigura servicii de supraveghere, instructie si educatie a copiilor, si mai putin de responsabilitate a comunitatii pentru cresterea copiilor.

2.5 Familii cu parinti homosexuali: uniuni homosexuale

Homosexualii se definesc ca fiind indivizii umani cu preferinte sexuale pentru parteneri de acelasi sex (I. Mihailescu, 1998). Homosexualitatea poate fi practicata atat in forme exclusive, cat si in alternanta cu heterosexualitatea. Candva blamata , homosexualitatea dupa 1970 incepe sa se practice in mod deschis, indeosebi in tarile puternic dezvoltate (ibidem). Specific acestui fenomen, candva blamat, neacceptat, este faptul ca treptat a devenit acceptat, legalizat, evoluand spre constituirea de cupluri formate din homosexuali, familii sau uniuni homosexuale, cu relatii stabile bazate pe „casatorii” (A. Giddens, 2000). Aceasta toleranta manifestata fata de homosexualitate si constituirea structurilor „familiale”, este insotita de tendinta de liberalizare a adoptiilor, a posibilitatilor de a acorda custodia copiilor acestor „familii”; dar si sansa creata pentru femeile homosexuale (lesbiene) ca prin tehnicile de inseminare artificiala sa poata avea copii, de a-si forma familii cu parinti homosexuali in lipsa relatiilor heterosexuale. Perioada ce a urmat anilor 1960-1970 – arata A. Giddens – in mai multe tari occidentale (Marea Britanie, SUA, Olanda etc.) s-a caracterizat, initial prin formarea familiilor homosexualilor cu parinti femei, apoi a familiilor cu parteneri barbati, care aveau in plasament copii (adolescenti).

Cercetarile acestui fenomen de catre institute specializate – Institutul Kinsey de Cercetari Sexuale – aduc cateva precizari cu privire la acest comportament sexual si la subiectii acestuia: natura umana a indivizilor cu practici homosexuale nu este modificata in raport cu a celor heterosexuali; starea lor de sanatate nu se deosebeste cu nimic in raport cu a celor care nu practica homosexualitatea; sentimentele de implinire / neimplinire, de fericire / nefericire, de satisfactie / insatisfactie etc. sunt traite la fel ca si de heterosexuali; incarcatura energetica, starea de stres nu sunt in alti parametri fata de cei care nu au aceasta orientare sexuala. Este adevarat – sustine sociologul roman I. Mihailescu (1998) – ca acest fenomen, ca de altfel orice fenomen social, are si efecte nedorite: aparitia sentimentului de culpabilitate la unele persoane homosexuale, pe cale de a fi tot mai mult diminuat, o data cu acceptarea conduitei minoritare; caracterul restrictiv al cuplurilor feminine, in raport cu cel masculin care par mai libertare, mai permisive; distributia rolurilor in cuplurile de homosexuali este diferita: la cuplurile lesbiene distributia se face pe principiul separatiei dintre „partenera – sot” si „partenera – sotie”, in timp ce la cuplurile masculine rolurile sunt distribuite fie dupa preferintele lor, fie dupa calificarea acestora.

In plan social, existenta acestui fenomen, acceptarea lui, a structurilor „familiale” au efecte negative fundamentale: diminuarea capacitatii de reproducere a societatii si pe aceasta cale reducerea natalitatii cu urmari pe termen lung: neindeplinirea unei dimensiuni din reproducerea societatii – a celei biologice, procreative, a speciei umane, in raport cu cele materiale si intelectuale; schimbarea tabelei de valori din societate, provocand o anumita debusolare valorica, normativa, confuzii de roluri, stari de tensiune si conflicte intre indivizi si intre institutiile din societate; dezordine sociala prin natura fenomenului, dar si prin practicarea unei vieti intime mixte – homosexuala si heterosexuala.

Uniunile homosexuale au devenit o existenta in societatea contemporana care inca mai penduleaza intre a fi un pacat, un viciu, o boala, o tulburare de comportament si a fi recunoscut ca ceva normal, natural, care existand nu mai necesita a fi justificat, existentul avand o determinare naturala. Nu trebuie omis nici faptul ca „normalul” ca de altfel „patologicul”, „binele” si „raul”, „e firesc” sau „e nefiresc” etc. sunt constructe sociale, care in aceasta calitate dinamica a vietii este reflectata in dinamica consecintelor sociale, incat „normalul” promovat candva, deci istoric, poate deveni „patologic” si invers. Totul se raporteaza si tine de modelul cultural – alt construct social – asimilat, promovat si practicat in societate.

2.6. Familia fracturata

Unanim se recunoaste faptul ca societatea contemporana a atins nivelul cel mai avansat al dezvoltarii tehnice, aspect care modifica – spune A. Toffler (1973) – stilul si modelele de viata, de restructurare familiala, in sensul proliferarii „familiei fracturate”, a neofamiliei, cu relatii de rol sex concepute in noile conditii create de civilizatia actuala. Nevoia omului de om, a omului de altul, de cautare a sensului vietii nu este anulata, chiar daca aceasta civilizatie aduce cu sine si confuzie si teama, o anumita stare de incertitudine si angoasa, un puternic stres existential. Omul isi cauta sa-si adapteze la aceste conditii existenta, inclusiv cea familiala.

Cercetarile intreprinse in tara noastra, ca de altfel si in lume – spun I. Mitrofan si C. Ciuperca, 1998 – pun in evidenta si alte experimente neofamiliale, unele „simulacre” familiale, cum ar fi:

2.6.1 Semicasnicia

Se defineste ca un experiment neofamilial reprezentand in fapt o falsa solutie pentru mentinerea casniciei legale in ciuda disonantelor, distorsiunilor, alterarii relatiilor de familie. Sunt relatii tensional – conflictuale uneori cronice; rolurile maritale sunt incomplete fie datorate unuia dintre soti, fie ambilor soti: relatia de adulter neglijeaza dimensiunea afectiv-emotionala, educativa; in familie unul din parteneri nu participa la decizii majore luate cu privire la familie: estimarea bunurilor, a valorilor, relatiile parentale etc.

Investigatiile intreprinse pe o cazuistica stabilita de I. Mitrofan (1989) pun in evidenta urmatoarele forme ale semicasniciei:

casa si copiii impreuna - sexul separat; menajul si educatia sunt comune; autonomie sexuala; infidelitate (unul sau ambii parteneri);

sexul impreuna, casa si copiii – tu; distractia autonoma;

sex partial / impreuna; casa – tu; banii – eu.

Asemenea cupluri sunt disfunctionale, cu relatii conflictuale acute, violente, agresiuni; cu efecte psihomateriale asupra cuplului si copiilor; mari rivalitati. In aceste cazuri activitatile casnico – gospodaresti sunt preluate de bunici cu urmari evidente in dezvoltarea autonoma a familiei; tulburari de personalitate, nevrotici.

2.6.2 Pseudocasnicia

Mai este denumita „vieti paralele”, reprezentand o alta forma psihopatologica a familiei, o alta structura de existenta maritala, unde se adopta in mod fals, aparent, de simulacru a rolului conjugal; lipseste afectiunea mutuala; domina sisteme de interese reciproce – economice, financiare, status superior, „confort” existential, oficializarea casatoriei. O forma a pseudocasniciei este „casatoria de convenienta” care in principiu vizeaza rezolvarea unei probleme specifice – economice, de status, a aparea in lume casatorit; adopta roluri afectiv – sexuale exterioare, in paralel, indiferenta mutuala. Ii mentin impreuna pe parteneri doar locuinta, investitiile materiale facute, statutele si prezenta copiilor. Efectele sunt dintre cele mai incarcate: sunt marcate psihosociopatologic; influente negative asupra tinerilor; discreditarea institutiei casatoriei si familiei; modelele maritale devin pseudomaritale.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1092
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site