Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DIMENSIUNEA RELIGIOASA

A

EXISTENTEI




I.      INTRODUCERE

A trata tema religiei intr-un timp si spatiu limitat, a constituit pentru noi o adevarata provocare. Nu exista persoana oricat de lipsita de substanta care sa nu-si puna problema propriei existente in interferenta cu religia. E cu siguranta o tema complexa fiind tratata in toate domeniile preocuparilor umane: medicina, arta, etica, filozofie si altele.

Excluzand notiunea de ,,dimensiune” din titlu, a rezultat sintagma ,, religiozitatea existentei”, ce ni s-a parut lipsita de conotatiile conferite de acel termen. Astfel am realizat complexitatea acelui simplu cuvant ce se putea referi la sincretismul dintre emotionalitate si intelect, sacru si profan, transcendent si imanent, concret si imaterial.

Acest lucru explica dimensiunea uriasa a sentimentului religios in plan existential. Am tratat aceasta tema la nivel de masa cu scopul de a trezi ecou in intimitatea fiecaruia.

II. SCURT ISTORIC

Inainte de a trece la tema propriu-zisa, am considerat de cuviinta sa prezentam inceputurile primului fior de religiozitate. Omul primitiv nestiind ce inseamna un fenomen al naturii pune pe seama divinitatii toate lucrurile care nu s-i le poate explica (animismul). El simtea nevoia de a fi protejat de ceva superior lui. In urma cu 8000 de ani mintea omului s-a distantat de instincte, a inceput sa cunoasca mediul inconjurator, punand religia pe seama astrelor ceresti (de aici rezultand religiile astrale).

Aceasta nevoie de sacru este intalnita si la daci. Religia dacilor este politeista, zeii principali fiind Zalmoxis (zeul cerului) care ajunge sa fie confundat cu zeul furtunii Gebeleizis, apoi zeita vanatorii Bendis ce-si are corespondentul roman Diana.

Dupa cucerirea acestora de catre romani in 106, are loc colonizarea ce presupune aducerea unor locuitori ai Imperiului Roman la nordul Dunarii cu aportul lor de fenomen spiritual. Astfel la nordul Dunarii se formeaza un mozaic de credinte: zeitatile orientale si cele ale dacilor. Din acest pluralism religios rezulta contopirea zeitatilor dacice in cele romane. Cum trecerea la zeii romani nu s-a putut face brusc apare fenomenul numit ,, interpretatio romana ” ce presupune adorarea zeilor daci sub nume roman. De exemplul dacul care nu mai are tempul lui Bendis se inchina acesteia in templul Dianei. Crestinismul prolifereaza prin afluxul populatiei crestine romane persecutata pentru religia ei. Libertatea cultului religios din Dacia permite acestora manifestarea crezurilor crestine. Fenomenul de migratie a slavilor secolele VII – XIII a contribuit la formarea limbii romane cat si la asimilarea elementului ortodox.

Un eveniment marcant din aceeasi perioada, a fost dezbinarea bisericii apusene catolica (= universala) de cea rasariteana, ortodoxa (= drept credincioasa). Cauzele acestei rupturi au fost multiple: pretentia Papei de a fi considerat conducatorul Bisericii, criza iconoclasta sau divergente intre interpretarile Bibliei. Acest eveniment este semnificativ deoarece a provocat un crestinism de doua tipuri, cel occidental catolic si cel oriental – ortodox.

III.  EVUL MEDIU

Omul Medieval si Biserica ca institutie

Acest scurt ansamblu al contextului situational faciliteaza trecerea la o alta perioada a crestinismului, Evul Mediu. Evenimentele perioadei sunt esentiale in intelegerea omului medieval, lasandu-si amprenta asupra conceptiilor despre viata, religie, societate.

Evul Mediu se caracterizeaza printr-o perioada instabila din punct de vedere politic, cultural si religios. Limitandu-ne la cadrul romanesc aceasta perioada reprezinta tranzitia intre formele primare de organizare statala si adoptarea feudalismului.

Facand un portret robot al omului medieval timpuriu, el se dovedeste a fi simplist in conceptii, neinstruit, pune materialismul in centrul preocuparilor lui. In plan social si politic, omul trebuie sa se supuna superiorului iar in plan intelectual trebuie sa fie credincios autoritatilor. Din punct de vedere religios „a te inalta era un semn de trufie, a te cobori un pacat rusinos. Datoria lui era a ramane unde l-a pus Dumnezeu.” („Omul Medieval” – Jacques Le Goff ). Taranul este principalul practicant al religiozitatii numite „populare” pe care Biserica o boteza „superstitie”. Ce i se intampla era interpretat ca voia lui Dumnezeu, bucuriile ca rasplata sau mila, iar durerile ca pedeapsa pentru pacat, de care devine si obsedat.

Dualismul dintre materialism, ce consta in instincte firesti la nivelul lumesc si cucernicie- adica sentimentele inalte absorbite de religie- este definitoriu constiintei medievale. Inca din frageda copilarie, emotia grava produsa de suferintele lui Hristos depaseste celelalte emotii, ajungandu-se chiar la autoanihilarea personalitatii si incredintarea vointei in mainile divinitatii.

Lucrurile mentionate mai sus se aplica si in cazul omului medieval roman la care se adauga unele dimensiuni. Credinta romanilor nu era zgomotoasa, ei nu erau fanatici, exaltati ci potoliti, credinta le era statornica, lipsita de indoieli. M.C. Obendenaru afirma ca ,,nu sunt multe natii la care cucernicia sa fie atat de putin dezvoltata cum este la romani. La ei nu s-au pomenit vreodata certuri, secte, erezii, neintelegeri pornite de la religie”. Dovezile locuitorilor ca sunt credinciosi constau in semnul crucii, matanii, sarutul icoanelor si adorarea moastelor. Evlavia si-o manifestau exterior, fapt ce a starnit pareri contradictorii. Calatori straini ca Wilkinson William sau Laurencon, adepti ai altei religii si anume cea catolica, priveau cu sfidare comportamentul lor. In schimb Lucian Blaga afirma ca nicaieri in lume nu gasesti un popor a carui religie sa aiba ca baza substanta organica, ,,religia lor fiind simpla, fireasca insotita de nu-stiu-ce aroma de adanca viata subconstienta”. In privinta posturilor, Wilkinson sustine ca romanii respectau foarte strict normele, oprindu-se de la mancarurile interzise.



Pe langa aceasta incredere in religie, romanii se ghidau si dupa superstitii: existenta strigoiului, descantece, deochi, efectul agheasmei. In societatea medievala, Biserica reprezenta „o parghie insemnata in exercitarea puterii ” ( Neagu Djuvara – „O scurta istorie a romanilor”)

In acea vreme de razboi, mizerie, Biserica in ciuda neajunsurilor ei este singurul refugiu al culturii. La tara cat si la oras, preotul este si invatator. In caz de nevoie, unele manastiri erau locul de adapost, in timp de pace aici functiona scoala, spitalul, azil de batrani, uneori chiar si inchisoare. Mitropolitul, pe langa atributiile de inalt prelat se implica si in viata politica.

Imaginea care circula despre fetele bisericesti in acea perioada in viziunea occidentalilor, era in general negativa: ei erau vazuti ca fiind nestiutori, supertitiosi si depravati. Pentru a

demonstra falsa generalizare de mai sus, putem aduce in sustinerea ideii contrare exemplul unor prelati ca oameni de cultura: Iosif(episcop de Arges), Ilarion, Dosoftei si Varlaam .

2. Literatura Evului Mediu

,,Orice cultura incepe cu un miracol al spiritului: limba”.Aceasta afirmatie a lui Jacob Burckhardt exprima necesitatea deschiderii accesului spre invataturile crestine si oamenilor de rand, prin introducerea limbii romane in practicarea cultului religios. Oficierea slujbelor in limba slavona reprezenta un impediment in asimilarea mesajului crestin. Faptul ca si in acea perioada era constientizata piedica este relevat de urmatorul citat: ,,In sfanta beseareca mai bine e a grai cinci cuvinte cu inteles decat zece mie de cuvinte neintelese in limba straina”(in prefata,,Tetraevanghelierului” 1561 a lui Coresi).

Confuzia creata in Tarile Romane era cauzata de marea circulatie a limbilor. Se scria in slavona (Filotei,Tamblac), greceste (preotul Gavril), latina (Nicolaus Olah), poloneza(Miron Costin) .

Diaconul Coresi este un pionier al traducerilor imbunatatite in comparatie cu cele in stil rotacizant. In traducerile lui ,,Catehismul”-1559 si ,,Cazania”-1581, izbuteste partial sa se elibereze de formele constructiei textului strain slavonesc si maghiar.

Traducerea Bibliei in limba romana din 1582, a fost sprijinita de lutherani si calvinisti, insa ea continea carti doar din Vechiul Testament.

Opera fundamentala a mitropolitului Varlaam este ,,Cazania”-1643 care sprijina oralitatea, fiind o lucrare limpede si accesibila. Continutul ,,Cazaniei” este omiletic (predici) dar si liturghic (evanghelii), hagiografic (vieti de sfinti), artistic literar (trei compozitii versificate). Un pasaj semnificativ pentru folosirea figurilor de stil- precum repetitia si enumeratia- dar si energie si ritm ar fi: ,,striga celor surzi sa auda, striga celor ce dorm sa se trezeasca() striga cu scripturile in toate zilele sale, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu invatatorii besearecii; striga tuturor de toata varsta, batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor()striga sa-si aduca aminte de moarte”.

Scrierile sale cunoscand reeditari si o mare circulatie, au contribuit considerabil la consolidarea si unificarea limbii romane literare.

Meritul mitropolitului Dosoftei este de a fi tradus Psalmii lui David, rezultand prima compozitie lirica ,,Psaltirea in versuri”-1680. Inovatia consta in organizarea unui adevarat sistem de rime, modificari in topica, imprumutand termeni din sase limbi si creiand altii nemaiauziti:,,Limbile sa salte/Cu cantece inalte/Sa strige-tarie,/Glas de bucurie”.

Este considerat parintele poeziei romanesti datorita contributiei sale semnificative in domeniul literaturii.

Antim Ivireanul nu este prin ,,Didahii” numai un teolog, ci si un indrumator care prin mijloacele artei oratorice incearca sa patrunda in inima auditoriului. In cele 28 de predici scrise si rostite (1708-1716) ,,incepe fara ocolisuri, stabileste contactul cu auditoriul, intreaba si se intreaba, reaminteste, porunceste, cearta, blestema, e blajin, vehement, ameninta dar capteaza atentia, la sfarsit tragand concluzii”(Liana Cozea ,,Istoria literarturii vechi”): ,,Drept aceia las sa laude altii lucururile lui cele slavite, altii sa povestiasca cea preste firea omeneasca barbatia sufletului sau, si altii sa spuie vitejia cea tare, cu care au rabdat ranile si moartea; iar eu, ca un neputincios la vorba, precum ma indemn sa ma minunez de ele cu mintea, asa si a le cinsti ma silesc cu tacerea si ma intorc cu vorba iar la inceputul dintaiu: ,,Doamne!mantuieste-ne ca perim”(din ,,Cazanii” din predica rostita de Sf.Dumitru)

Miron Costin pe langa cronici a bordat si teme filozofico-religioase. Poemul ,,Viata lumii” are ca tema soarta alunecoasa, ce provine din Ecleziast:,,desertarea desertarilor si toate sunt desarte” cu numele de ,,fortuna labilis”. Invataturile sale coincid cu cele ale Biserici, si indeamna poporul spre adevaratele valori spirituale si nicidecum materiale. Pentru sustinerea acestei idei compara viata cu o ata subtire, fragila: ,, A lumii cant cu jale cumplita viata, /Cu girij si primejdii, cum este si ata, /Prea subtire si-n scurta vreme biruitoare” si tinderea spre materialitate este comparata cu goana dupa vant.

Opera de capatai a lui Neagoe Basarab ,,Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”-1522 contine ,,sfaturi generale omenesti, percepte morale, religioase”(Constantin Noica). Tema cartii e dezvoltata din punct de vedere al moralei crestine.

,,Mai intai de toate e tacerea, iar tacerea face oprire, oprirea face umilinta si plangere, plangerea face frica, si frica face smerenie, smerenia face socoteala de cele ce vor sa fie, acea socoteala face dragoste, si dragostea face sufletele sa vorbeasca cu ingerii”. S-au facut presupuneri cum ca notiunea de fiu se extinde la intregul popor.



Tema abordata de acesti pionieri continua sa starneasca interesul, imbracata insa in alte haine.

IV. EXTINDEREA TEMEI SACRULUI

Schimbarea contextuala, interventia consumismului, caci ,,omul este condamnat sa traiasca in rosturi concrete si randuieli palpabile” (Lucian Blaga), si nevoia de a materializa transcendentul, au adus cu sine modificari in viziunea religiozitatii.

Ingradirea gandirii omului medieval era cauzata de Inchizitie, institutie cu un ,,exagerat zel teologic”(Huzinga,,Amurgul Evului Mediu)ce condamna ideile noi, numindu-le erezii. Conflictul dintre rezultatele stiintifice si dogmele religioase continua si astazi, stiinta fiind criticata cu inversunare de-a lungul secolului. Un alt factor ce limita gandirea era lipsa instruirii.

Spre deosebire de Evul Mediu, epoca moderna ofera o mare libertate religioasa. Atitudinea moderna consta in acceptarea diferitelor culte spirituale, astazi existand toleranta religioasa chiar si pentru extremisme: satanism, martorii lui Iehova, fundamentalismul islamic si unele secte.

Lasand la o parte aceste particularitati, vom prezenta cele mai raspandite doctrine care au influientat sensul omenirii: catolicismul, ortodoxismul si protestantismul. Diferentele esentiale dintre acestea sunt mai mult de stil decat de idei. Cu toate ca au aceeasi divinitate o concep la niveluri diferite.

Putem explica acest fenomen al transcendentului referindu-ne la exemple concrete de arhitectura. In interiorul Bisericii catolice se poate observa ca toate punctele converg spre altar. Astfel atentia este atrasa spre ritual si asupra celui care oficiaza. Omul catolic ii ofera preotului functia suprema caci are puterea de ,,a sili divinul sa coboare”(Blaga), el accepta ideea ca este in ,,marginea transcendentei”.(Blaga). O particularitate a Bisericii catolice este stilul gotic. Formele abstractizate ,,liniile tasnite spre cer semnifica mai intai de toate un elan spiritual de jos in sus” (Blaga) o sublimare launtrica prin transformarea vietii in sensul transcendentei. Fenomenul corespunzator goticului, misticismul medieval, are ca scop purificarea launtrica si inaltarea pana la identificarea cu divinitatea.

Stilul bizantin se poate exemplifica cu catedrala ortodoxa Agia Sofia de la Constantinopol. Aceasta contine atribute aeriene, dar nu atat de accentuate ca in gotic, predominand cupola, semicupola, dand senzatia de imanent. Catedrala da impresia ca pluteste ca o ,,lume siesi suficienta, ce nu zace pe nimic, ce nu se inalta spre nimic, care pur si simplu se arata, se reveleaza”. Tot prin exemplul concret al Bisericii Agia Sofia se poate explica pentru a fi pe intelesul tuturor si orientarea sofianica a ortodoxismului. Aceasta conceptie consta in ipoteza unei existente intermediare intre Dumnezeu si lume, realitate mijlocie numita Sfanta Sofia. Sofianicul este sentimentul difuz al ortodoxului cum ca transcendentul coboara din proprie initiativa, si inainte de toate un subiect de filozofie a culturii.

Spre deosebire de complexitatea arhitecturala a celorlalte doua forme de crestinism, Biserica protestanta mizeaza pe simplitate, ea aratand de cele mai multe ori ca o scoala unde oamenii vin pentru a-si gasi solutii indoielilor. Adeptii protestantismului simt divinitatea ca fiind imanenta, insa intr-un alt mod decat cel ortodox. In viziunea lor, aceasta nu actioneaza asupra unui tot unitar, ci asupra fiecarui individ in parte, din acel grup singularizat pana la tragic.

Lasand a o parte viziunea maselor asupra transcendentului, in continuare ne vom axa asupra viziunii intelectualilor.

In constiinta scriitorului modern, chiar daca nu primeaza sentimentul religios, acest lucru apare in operele sale sub diferite forme deseori controversate datorita misticismului pe care-l prezinta.

Un poet roman care si-a pus amprenta asupra viziunii sentimentului religios este Tudor Arghezi. Psalmii acestuia sunt scurte monologuri a celui care mediteaza. Cuvintele poetului nu urmeaza caile obisnuite ale rugaciunii crestine in fata lui Dumnezeu. Psalmul ,,cere, implora si, in fata tacerii cu care i se raspunde, i se interzice sa ceara”, el invoca (Nicolae Balota „Opera lui Tudor Arghezi”). Omul cauta sa cunoasca sacrul acolo unde nu e decat golul lui. Golul acesta e lipsa sacrului. Dupa Arghezi, chiar in acest gol se ascunde divinul, numai aici poate fi surprinsa urma trecerii lui. Pentru a exemplifica cele spuse mai sus, ne-am folosit de ,,Psalmul IV”. Acesta prezinta confruntarea lui Arghezi cu Logosul, Dumnezeu-cuvantul. Titlul ,,Ruga mea e fara cuvinte” exprima indoiala care de altfel este o stare fundamentala a psalmistului biblic. Religia, cultul, rugaciunea isi descopera pe rand pentru el desertaciunea. Psalmistul arghezian este o vijelie ce scruteaza in noapte, asteptand o epifanie, o ivire a sacrului :,,sufletul meu

deschis cu sapte cupe, / asteapta o ivire de cristal”. Noaptea in care suntem invaluiti e spatiul impenetrabil al tainei.



V.ARTA RELIGIOASA

Intr-o vreme in care ritualul era oficiat intr-o limba straina poporului (greaca, slavona), pentru a satisface nevoia de a intelege invataturile divine s-a apleat la concretizarea sacrului prin icoane. Ele reprezinta modul de a intelege raportul transcendent-imanent, si asemanandu-se cu poezia care transmite lucruri de netransmis, e ,,o forma materiala ce exprima realitati ce trec peste materie” (,,Icoana ortodoxa”-Petroniu Salajeanul)

In urma Marii Schisme, arta sacra occidentala capata alte coordonate. E lipsita de transcendenta, icoana ,, nu mai e indreptata spre privitor, ci devine un tablou care isi traieste propria viata”(Icoana ortodoxa), devine naturalista si isi pierde adevarata dimensiune spirituala, tocmai prin intrebuintarea modelelor vii pentru a reprezenta sfintii. Au fost aduse acuze la adresa senzualitatii femeilor, ce reprezentau latura profana a omului.

Icoanele ortodoxe se caracterizeaza printr-o mare simplitate. Se reduc detaliile, dar totusi sobrietatea reda expresivitate.

Protestantismul vede cultul icoanelor ca pe o inchinare la idoli falsi, neintelegand de fapt esenta si anume faptul ca intre icoana si prototipul ei exista ,,similitudine ipostatica insa diferenta de substanta”(Icoana ortodoxa), caci ortodoxul nu a afirmat niciodata ca ,,Icoana lui Hristos este Hristos”(Icoana ortodoxa)

Pe langa icoane tema religiei e reflectata si in tablouri, insa acestea ating un nivel artistic mai inalt. Pictorii influentati de anumite curente moderne cum ar fi : suprarealismul, abstractionismul, dadaismul reprezinta scene biblice „deformand” nu doar imaginea ci si mesajul care este mult mai greu de inteles sau mai crud.

VI. CONCLUZII

Spiritualitatea este un subiect etern valabil insa nu uniform abordat datorita lucrurilor unanim acceptate la care se adauga amprenta personala a fiecarui individ.

Trecand la un registru mai personal, pentru noi acest studiu de caz ne-a facut sa fim mai toleranti cu celelalte religii si ne-a dat imboldul de a incerca sa ne clarificam problema spiritualitatii.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3119
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site