| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Esenta ereditatii, mediului si educatiei
in dezvoltarea umana
Esenta ereditatii, mediului si educatiei
in dezvoltarea umana
Introducere
Capitolul I: Conceptele de crestere, maturizare si dezvoltare in raport cu formarea personalitatii
Capitolul II: Factori ai dezvoltarii umane
I. 1 Ereditatea. Definirea conceptului de ereditate..........11
I. 2 Mediul. Definirea conceptului de mediu.............16
I. 3 Educatia. Definirea conceptului de educatie...........18
Capitolul III: Cadrele sociale ale dezvoltarii umane
II. 1 Influenta ereditatii in dezvoltarea umana.............21
II. 2 Influenta mediului in dezvoltarea umana. Interactiunea dintre mediu si ereditate. Mediul social factorul esential al dezvoltarii umane....29
II. 3 Influenta educatiei in dezvoltarea umana..........37
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
'Fiecare copil pe care il instruim
este un OM daruit societatii'(N. Iorga)
Avand in vedere complexitatea comportamentului uman, ar fi ridicol sa credem ca el este influentat doar de 1 sau 2 sau 3 factori, evident ca mediul in care s-a dezvoltat acest comportament e poate cel mai important, insa aproape la fel de important e bagajul genetic al persoanei si la o adica putem merge pana la trasaturile fizice care pot influenta comportamentul si felul unui om.
Predispozitiile native au un caracter polivalent, ceea ce inseamna ca pe acelasi fond ereditar se pot realiza, sub influenta factorilor de mediu si educatie, profiluri si insusiri psihice diferite. Ele nu predetermina, in mod fatal, anumite calitati si insusiri ale personalitatii umane, insa ofera baza necesara pentru invatare, pentru insusirea experientei sociale si influenteaza dinamica elaborarii unor noi mecanisme ale comportarii.
Exista o legatura inseparabila intre influentele genetice si mediul inconjurator si este complet lipsit de sens sa vorbim despre ele ca si cum ar fi independente.
In lucrarea "Didactica magna", J. A. Comenius considera ca la nastere, natura inzestreaza copilul numai cu "semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii".
Acestea nu se desavirsesc prin sine si de la sine, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca, in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor "seminte" si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul "nu poate deveni om decat daca este educat".
J. A. Comenius se refera aici la educatia omului in intregul sau, la dezvoltarea fiintei umane in armonie. Este o idee care deriva din intelegerea lumii ca un intreg, formata la randul ei din straturi individuale, dar legate armonios unul de celalalt: stratul natural, uman, si spiritual.
Personalitatea se dezvolta in cursul vietii dintr-un substrat germinativ greu de deslusit sau chiar de nedeslusit si abia prin faptele noastre se va vadi cine suntem. Personalitatea, realizare totala a deplinatatii fiintei noastre, e un ideal de neatins.
Personalitatea inseamna realizarea perfecta a specificului innascut unei fiinte vii particulare. Personalitatea este o infaptuire a celui mai mare curaj de a trai, a afirmarii absolute a fiintarii individuale si a adaptarii celei mai reusite la ceea ce e universal dat, cu conditia maximei libertati a deciziei proprii.
Organizarea in cauza este opera a doi factori:
a factorului endogen - mediul intern
a factorului exogen - mediul extern.
Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat, primordialitate in timp are insa factorul endogen. Ontogeneza eului coincide la inceput cu maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune in scena decat atunci cand subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul il primeste, datorita ereditatii, de la parintii si stramosii sai.
Mediul in care sunt educati copiii le modeleaza destinul vesnic. Copiii sunt sensibili la influentele demoralizatoare inca din primii ani ai copilariei.
Parintii ar trebui sa inteleaga faptul ca mediul in care isi cresc copiii in perioada cea mai timpurie a vietii este cel care le determina tendintele caracterului si le modeleaza destinul. Copiii sunt foarte receptivi la impresiile morale si spirituale, iar aceia care sunt educati cu intelepciune in perioada copilariei, chiar daca uneori trec prin esecuri, nu vor ajunge sa rataceasca definitiv.
Primii sapte ani de viata au o mare influenta in formarea caracterului. Desi in perioada timpurie a copilariei nu se poate acorda o importanta prea mare educarii intelectuale, lectiile care trebuie predate copiilor in primii sapte ani de viata au o mai mare influenta in formarea caracterului decat tot ce invata in anii urmatori.
Scopul lucrarii de fata este de a stabili in ce masura unii factori conduc la dezvoltarea umana si indeosebi m-am orientat spre ipoteza urmatoare:
Cu cat mediul (social) actioneaza mai favorabil asupra individului cu atat dezvoltarea umana este mai aproape de afirmarea ei.
Conceptele de crestere, maturizare si dezvoltare in raport cu formarea personalitatii
Conform dictionarului explicativ al limbii romane PERSONALITTE, personalitati, s.f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). - Din fr. personnalit, germ. Personalitt.
O a doua definitie foarte importanta PERSONALITTE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalit, it. personalit]
Personalitatea reprezinta un ansamblu unitar, integral si dinamic de insusiri, procese si structuri psihofiziologice si psiho-sociale, care diferentiaza modul de conduita al unui om in raport cu altii, asigurandu-i o adaptare originala la mediu, strans legata de o activitate constienta, creativa si eficienta.
Cresterea, maturizarea si dezvoltarea fiintei umane sunt elemente stadiale ale formarii personalitatii.
Dezvoltarea fiintei umane se realizeaza atat ca etapa de crestere - care este o evolutie in principal cantitativa - , cat si ca etapa de maturizare - care este in principal o evolutie calitativa - asa cum ar fi de exemplu trecerea de la structura infantila la structura adulta a personalitatii individului. Intre cele doua etape - cresterea si maturizarea - exista relatii, interactiune, in sensul ca elementele maturizarii sunt pregatite in timpul cresterii, maturizarea perfectand elementele cresterii.
In general, prin dezvoltare se intelege, un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala, mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative, cat si salturi calitative. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural.
Dezvoltarea psihica se inscrie ca "o veriga in lantul transformarilor care se petrec in Univers, o veriga cu o pozitie aparte, care uneste naturalul si socialul intr-o sinteza indisolubila si originala". (P. Golu)
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor interni si externi. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra dezvoltarii si formarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica.
Pedagogia a reusit sa stabileasca factorii principali ai dezvoltarii personalitatii. Acesti factori sunt: ereditatea, ca factor intern, cu caracter filogenetic, care se interfereaza in procesul formarii personalitatii cu procesele psihosociale, educationale si ale experientei individuale ale evolutiei fiintei umane; mediul, ca factor extern si educatia, ca factor mixt - intern si extern.
Istoria pedagogiei, ca si a altor stiinte socio-umane, inregistreaza si ne prezinta o disputa ideatica deosebita cu privire la puterea factorilor dezvoltarii personalitatii.
In aceasta disputa ideatica si-au facut prezenta mai multe teorii, printre cele mai importante fiind:
a) Teoriile ereditariste sustin rolul determinant al ereditatii in evolutia fiintei umane (Platon, Confucius, Schopenhauer, Lombroso, Herbert Spencer etc)
Ereditatea este un factor important al dezvoltarii fiintei umane,teoriile ereditariste exagereaza rolul ereditatii, inlaturand rolul modelator al celorlalti factori: mediul social si educatia. Sunt teorii pesimiste, in opozitie cu conceptia educabilitatii, fapt ce diminueaza rolul real si demonstrat al educatiei si mediului social. De la afirmarea primatului ereditatii, s-a ajuns, treptat, la absolutizarea acesteia si apoi la sustinerea invariantei ereditatii biopsihice.
b) Teoriile ambientaliste sustin rolul determinant al mediului, indeosebi socio-cultural, in care este inclusa si educatia (Locke, Rousseau, Helvetius, Watson etc.)
Filosoful si pedagogul englez J. Locke sustine in lucrarea sa "Eseu asupra intelectului omenesc" ca la nastere sufletul omului este asemanator unei table nescrise (tabula rasa), ca in intelect nu exista nimic care sa nu fi trecut inainte prin simturi. Educatia este aceea care determina diferenta dintre oameni.
Materialistii franceza ai secolului al XVIII - lea atribuiau un rol imens, mergand pana la afirmatia ca prin educatie poate fi schimbata insasi societatea. Helvetius este de parere ca oamenii sunt egali de la natura, deosebirile dintre ei fiind rezultatul faptului ca unii au primit o educatie mai buna, in timp ce altii au primit o educatie mai redusa sau au fot privati de ea.
Teoriile ambientaliste, care sustin indeosebi puterea educatiei, reprezinta pozitii pedagogice constructive. Ele sunt unilaterale, deoarece neglijeaza mediul social si ereditatea.
c) Teoriile triplei determinari sustin rolul ereditatii, mediului, cel social indeosebi si educatia, aceasta din urma avand un rol precumpanitor in dezvoltarea personalitatii (Democrit, Diderot, Herzen, Rosca etc)
Aceste teorii sustin ca dimensiunile (calitatile) personalitatii care s-au dezvoltat in decursul vietii individuale a omului sunt rezultatul interferentei posibilitatilor si influentelor celor trei factori: ereditate, mediu social si educatie.
Teoria triplei determinari evidentiaza adevarul ca personalitatea este o unitate biopsihosociala, rezultat al interactiunii celor trei factori - ereditate, mediu si educatie. Ea constituie conceptia pedagogica stiintifica optimista despre dezvoltarea personalitatii, care a contribuit si va contribui la dezvoltarea si perfectionarea educatiei si a invatamantului.
Prin dezvoltare, in general, se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative cat si salturi calitative, acestea aflandu-se intr-o conditionare reciproca.
Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural.
Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fiintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.
Dezvoltarea umana are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea umana este rezultatul actiuniii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa.
Dezvoltarea umana este strans legata de libertatile si demnitatea individului.
Dezvoltarea umana tine de extinderea posibilitatilor oamenilor. Desi ea include cele trei componente (venituri, sfera ocrotirii sanatatii si invatamantul) ale indicelui dezvoltarii umane (IDU) conceptul este mult mai amplu.
Indicele dezvoltarii umane (IDU, Human Development Index in engleza) este o masura comparativa a sperantei de viata, alfabetizarii, invatamantului si nivelului de trai. In acest fel, este folosit pentru a compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei tari decat PIB-ul pe cap de locuitor, care masoara doar prosperitatea materiala si nu alti indicatori socioeconomici.
Indicele a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltarii umane, pentru majoritatea statelor membre ONU, este actualizat in fiecare an de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite si publicat in Raportul de Dezvoltare Umana.
Ultimul indice al dezvoltarii umane a fost realizat in 2006 utilizand date din 2004. In 2004, Romania a avut un IDU de 0,805, insemnand ca tara are un nivel avansat de dezvoltare umana si este situata pe locul 60 din lume. Este pentru prima oara cand Romania a atins acest nivel, dat fiind ca in 2003, IDU-ul era de 0,796 (locul 64), adica dezvoltare umana medie.
EREDITATEA. DEFINIREA CONCEPTULUI DE EREDITATE
Conform dictionarului explicativ al limbii romane EREDITTE, ereditati, s.f. 1. Proprietate a vietuitoarelor de a transmite urmasilor caracterele genetice specifice fiecarei specii. 2. (Jur.) Mostenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de actiunile momentane, precum si de starile succesive anterioare. - Din fr. hrdite, lat. hereditas, -atis.
O a doua definitie EREDIT//TE ~ati f. 1) Proprietate a materiei vii de a transmite urmasilor caracteristicile sale morfologice, fiziologice si biochimice. 2) jur. Transmitere a unei averi, mosii sau a unui titlu pe cale de mostenire. /<fr. hrdit, lat. hereditas, ~atis.
O a treia acceptiune EREDITTE s.f. 1. Transmitere a anumitor caractere de la o generatie la alta. 2. Succesiune, mostenire. [Var. hereditate s.f. / cf. lat. hereditas, fr. hrdit].
Conceptul de "ereditate" provine de la cuvantul latin "heres"- mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului (A.Cosmovici, L. Iacob, "Psihologie scolara", 1999). De remarcat, in acest context, este ca identitatea genetica este practic imposibila intre antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca, din punct de vedere genetic, fiecare individ este diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
Ereditatea reprezinta ansamblul dispozitiilor de natura anatomofiziologice, innascute sau transmise prin mecanismele si informatiile genetice de la generatiile anterioare la generatiile tinere prin intermediul parintilor.
Ereditatea cuprinde un complex de dispozitii virtuale sau scheme functionale ce se transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice.
Ereditatea este o insusire biologica generala a organismelor vii ce se manifesta prin transmiterea unor caractere morfofiziologice de la ascendenti la descendenti. Exista o ereditate generala (ereditatea speciei) ce consta in capacitatea de a da nastere unui pui de om si o ereditate speciala (particulara), care se manifesta in transmiterea unor caracteristici individualizatoare (fizice sau anatomo-fiziologice)
Orice om se naste cu un patrimoniu genetic, denumit, de regula, genotip - ansamblu de gene pe care le poseda un individ si care conditioneaza din interior dezvoltarea sa. Corelat conceptului de genotip este cel de fenotip prin care desemnam "rezultanta efectelor genotipului si ale mediului ambiant". El este produsul ereditatii si al influentelor de mediului". (J. Larmat)
K. Lorenz - unul dintre fondatorii etologiei - arata ca intre "Innascut" si "invatat" exista o relatie de implicare mutuala, in sensul ca adaptarea filogenetica participa in mod necesar la orice proces de invatare.
In stabilirea rolului patrimoniului genetic in procesul dezvoltarii trebuie mai intai sa lamurim continutul ereditatii. Ce mosteneste individul prin ereditate? Mai intai datele esentiale ale speciei umane particularizate in "schema" corporala, in diversitatea organelor de simt si a sistemelor anatomice, ca si in reflexele si trebuintele fundamentale ce-i mijlocesc interactiunea cu mediul. Determinate genetic sunt si unele:
insusiri fizice (ex: conformatia fetei, culoarea ochilor si a parului etc.)
sau biochimice (particularitati ale compozitiei chimice a sangelui si ale structurii celulare, ale secretiei glandulare etc.)
Dar cele mai importante din punctul de vedere al educabilitatii sunt caracteristicile ereditare cu valoare functionala dintre care se detaseaza plasticitatea sistemului nervos central, unele particularitati anatomo-fiziologice ale analizatorilor si raporturilor de intensitate si echilibru dintre procesele nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia.
Majoritatea cercetarilor actuale conduc spre concluzia ca potentialul genetic al omului constituie premisa indispensabila a dezvoltarii si formarii personalitatii. Sub raportul semnificatiilor psihopedagogice, elementele ereditare constituie un ansamblu de predispozitii ce stau la baza dezvoltarii individului. Omul nu primeste prin ereditate procese si capacitati psihice structurate functional, ci predispozitii ale acestora. Omul nu mosteneste prin nastere forme de conduita si de activitate de tip animal, iar insusirile biologice cu care se naste ca organism nu predetermina caracterul si continutul devenirii sale.
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune amprenta asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent, ci in corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.
Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si psihofunctional. " Purtatorii " materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata intr-o celula constituie mesajul genetic care, in forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar ai influentele mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri: unul in determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomo-fiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt in determinarea unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomo-fiziologice (culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc.), amprentele digitale, greutatea corporala, conformatia diferitelor parti ale corpului, ale organelor, structura grupelor sanguine, a sistemului nervos, a analizatorilor.
De fiecare data cand spunem "seamana cu mama" sau "are ochii mamei" ne referim de fapt la ereditate sau, in limbaj stiintific, la genetica-studiul genelor. Cea mai buna definitie a genelor este probabil cea in care genele sunt descrise ca fiind coduri biochimice. Genele sunt entitati foarte mici. Oamenii de stiinta stiu ca ele sunt purtate de cromozomi - niste structuri mici, cat un firicel, observabile cu ajutorul microscopului. Cromozomii se afla in centrul sau nucleul fiecarei celule umane. Toate aceste structuri impreuna realizeaza amprenta chimica completa a unei persoane.
Perechi identice
Fiecare om are 46 de cromozomi , aranjati in 23 de perechi.
Cromozomii unei perechi arata foarte asemanator, dar nu sunt identici. Femeile au 23 de perechi identice in timp ce la barbati exista o pereche- cromozomul sexual - care nu este identic. La femei exista 2 cromozomi mari, in forma de X, in vreme ce la barbati exista unul Y, avand forma unui carlig. Aceasta mica diferenta in structura celulara este "cheia" solutionarii dilemei daca copilul care se va naste va fi baiat sau fata. Modul in care se dispun cromozomii pentru a forma perechi, este de cea mai mare importanta. Fiecare pereche contine gene similare si deci formele cele mai simple ale ereditatii se pot determina din perechile singulare de gene.
Genele care se comporta astfel pot sa apara in doua forme diferite, una dominanta, cealalta recesiva. De obicei, genele dominante au tendinta de a se face evidente in constructia fizica a unui individ, chiar daca sunt prezente de la un singur parinte. E nevoie de o pereche de gene recesive - cate una mostenita de la fiecare parinte - pentru ca trasatura pe care o poarta sa fie evidenta in cursul vietii.
Mostenirea unui singur factor
Geneticienii au determinat un numar mare de gene recesive si dominante.
In termeni practici, asta nu inseamna ca poti prezice cu siguranta daca copilul va mosteni parul buclat sau nu. Modul de comportare a genelor este unul aleator , gena dominanta responsabila pentru aparitia parului cret avand sanse sensibil mai mari de a transfera aceasta trasatura. Principiul de functionare ne poate ajuta insa in mod negativ - sa intelegem ca nu ne putem astepta la un copil cu par drept (daca ne-am dori asa ceva) atunci cand unul dintre parinti are parul cret, iar celalat nu.
Aceasta forma de ereditate, numita mostenire a unui singur factor , este relativ simpla si ne poate oferi informatii generale asupra sanatatii si aspectului general al viitorului copil. Spre norocul nostru, majoritatea trasaturilor normale sunt date de catre genele dominante .
Factorul X
Cromozomii X si Y determina sexul unei persoane. Cromozomul X mai contine insa si alte gene care nu au nimic in comun cu caracteristicile sexuale ale individului. Aceste gene sunt cunoscute ca fiind gene legate de sex deoarece sunt mostenite de individ in acelasi timp cu cromozomul sexual.
Ereditatea caracterelor dobandite este o ipoteza lansata de Jean-Baptiste de Lamarck si care pretinde ca organismele depunand 'eforturi imediate' in scopul adaptarii la mediu obtin trasaturi adaptive care se fixeaza in cadrul speciei prin transmiterea lor la urmasi, ceea ce face ca speciile sa se transforme, de la o generatie la alta, pana ce ajung sa devina o specie diferita. Aceasta ipoteza nu a rezistat in timp, fiind inlocuita de teoria evolutiei prin mutatii, deoarece nu s-a putut gasi nici un caz in care un caracter nou, capatat de un individ in cursul vietii lui, sa se fixeze genetic.
De fapt, in aceasta ipoteza nu se explica prin ce anume organismul ar putea identifica in mod natural o trasatura ca fiind demna de inscrierea in codul genetic. Daca, de pilda, se accepta ca un caracter care favorizeaza inmultirea (deci perpetuarea speciei) merita fixat, ar trebui ca mutilarile practicate de anumite populatii umane si considerate criterii in alegerea partenerului de viata sa devina caractere genetice. Ceea ce, desigur, nu se intampla. Dimpotriva, genetica a dovedit ca viul are tendinta de a-si conserva cu strictete codul genetic, majoritatea mutatiilor fiind nocive.
Recent, descrierea mecanismelor 'ereditatii' epigenetice a atras atentia asupra vechii teorii a lui Lamarck, demonstrand ca unele celule au capacitatea de a transmite caractere dobandite in timpul existentei lor celulelor-fiice. ADN-ul nu este implicat in aceste mecanisme, ci doar sisteme de represie si derepresie genica, asupra carora actioneaza factori de mediu specifici.
MEDIUL. DEFINIREA CONCEPTULUI DE MEDIU
Conform dictionarului limbii romane mediu, medii, s.n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ♢ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. - Din lat. medium. (Sursa: DEX '98)
A doua definitie gasita in dictionar pentru mediu, -IE, medii, adj., s.f.
1. Adj. Care se afla in mijloc; de mijloc, mijlociu. ♢ Invatamant mediu = treapta a invatamantului public, intre invatamantul elementar si cel superior. Scoala medie = scoala de invatamant mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m.pl., in forma mezi) Termenii care se gasesc la mijlocul unei proportii. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat.
2. Adj. Care reprezinta o medie (3).
3. S.f. Valoare mijlocie a mai multor marimi. ♢
Medie aritmetica = rezultatul obtinut din impartirea sumei
mai multor marimi la numarul lor. Unde medii (si substantivat,
f.pl.) = unde radio cu lungimea intre 100 si
A treia definitie care este cea mai apropiata de ceea ce se vrea a se intelege prin mediu in legatura cu educatia este semnificatia urmatoare: mediu s. ambianta, anturaj, cadru, cerc, sfera, societate, (inv.) mijloc, (fig.) atmosfera, climat. (In ce ~ se invarte?).
Mediul este o structura complexa ce include o multitudine de aspecte ce pornesc de la elementele naturale (clima, relief) si ajung pana la cele ale mediului social ( familie, grup de prieteni , societatea in ansamblul ei ). (Bar Alexandru)
Mediul este constituit din ansamblul conditiilor materiale si sociale ce contureaza cadrul de existenta si de dezvoltare a omului. Intre factorii de mediu ce influenteaza procesul dezvoltarii umane putem distinge influente ale mediului fizic (natural sau primar) si cele ale mediului social (socio-cultural sau secundar).
In sens larg, mediul este cadrul in care se naste, creste si se dezvolta copilul. Factorii de mediu pot fi interni (naturali biologici) si externi - factorii mediului fizic si social. Acestia se subdivid in factori de mediu neorganizat, care au un caracter spontan si sunt generati de conditiile de viata, si factorii de mediu organizat, structurat in jurul unei intentionalitati educative.
Influentele normative temporale formeaza cadrul general al dezvoltarii individuale dar si sociale pentru diferite grupuri, cohorte , generatii.
EDUCATIA. DEFINIREA CONCEPTULUI DE EDUCATIE
Conform dictionarului explicativ al limbii romane termenul EDUCTIE, educatii, s.f. - Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatine s.f.] - Din fr. ducation, lat. educatio, -onis.
O a doua definitie EDUCTIE s.f. Educare; influentare sistematica si constienta a dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale copiilor si tineretului; totalitatea metodelor folosite in acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodica a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultatile morale, intelectuale si fizice ale unui om, ale unui popor etc. Educatie fizica = dezvoltare armonioasa a fizicului prin exercitii gimnastice. [Gen. -iei, var. educatiune s.f. / cf. fr. ducation, it. educazione, lat. educatio].
O a treia definitie EDUCTIE s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. ducation, lat. educatio)
Educatia reprezinta obiectul de studiu specific al pedagogiei (stiintelor pedagogice). Datorita complexitatii profunzimii si amplitudinii sale, educatia este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia.
Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica, la un grad inalt de generalitate si abstractizare, a unei realitati psihosociale cu o foarte mare arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la nivel de sistem si proces.
Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active a persoanei in viata sociala.
De-a lungul istoriei, societatea a acumulat experienta de cunoastere teoretica si practica condensata in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea sociala a culturii si civilizatiei. Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizeaza prin educatie care, in aceasta ipostaza, reprezinta institutia constituirii si transmiterii ereditatii sociale a culturii si civilizatiei. Pe acest fundament de experienta condensata se actioneaza, prin educatie, pentru formele omului ca utilizator si consumator de valori, ca producator si creator de valori. Educatia este o functie esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze: de institutie a ereditatii sociale a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru formarea omului.
In sens social - istoric, educatia este procesul de transmitere si asimilare a experientei - economice, politice, religioase, filosofice, artistice, stiintifice si tehnice - de la inaintasi la urmasi. In etapele avansate de dezvoltare a societatii, la unele popoare, spre exemplu la egipteni, indieni etc., educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru. Concomitent si ulterior educatia se institutionaliza prin scoli si universitati. Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizatiei si de modalitatile de transmitere, s-a realizat dialogul generatiilor, s-a asigurat continuitatea existentei materiale si spirituale a omenirii.
In sens social - cultural, educatia este procesul de ridicare a individului din starea de natura biologica la cea culturala. Din individ biologic cu predispozitii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social si prin el, individul devine o fiinta culturala, asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o.
Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educatia este procesul de formare a omului ca personalitate in plan cognitiv, afectiv-motivational, volitiv, aptitudinal, atitudinal. Structura psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredo-nativ al fiintei biologice, in cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al experientei adultului-parinte, invatator, profesor. Educatia in acest caz este instrumentul formarii individului ca personalitate.
Pregatirea pentru viata a omului de maine incepe in primele luni de existenta si primii chemati sa puna bazele educatiei sale sunt parintii, familia, apoi scoala ca organizatie care este investita cu functia de a produce "invatare". In etapa prescolaritatii, in special, parintii vor fi observat ca intreaga responsabilitate fata de reusita in procesul educatiei copiilor poate fi formulata printr-o singura norma de actiune: sa asigure acestora nu numai conditiile materiale necesare dezvoltarii psihofizice, ci si bazele trainice ale intregii formari, temelie pentru viitoarea personalitate adulta.
A educa inseamna a adapta copilul la mediul social al adultilor, tinand seama de natura sa proprie, de posibilitatile sale individuale de asimilare, inseamna a face apel la mijloacele, metodele si procedeele care corespund trebuintelor interesului personal al copiilor.
J.A.Comenius, in lucrarea sa "Didactica magna", considera ca la nastere, natura inzestreaza copilul numai cu "semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii". Acestea nu se desavirsesc prin sine si de la sine, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca, in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor "seminte" si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul "nu poate deveni om decat daca este educat".
INFLUENTA EREDITATII IN DEZVOLTAREA UMANA
Se urmareste tot mai constant comportamentul oamenilor in ultimii 15 ani, indiferent de rasa, culoare si statut social, se constata cu stupoare, o degradare a 'conditiei umane care progreseaza vertiginos atat din punct de vedere comportamental, social si nu in cele din urma disparitia elementelor de baza ale unei societati civilizate, care ar trebui sa fie construita pe elementele de baza - etica si civism.
Se stie ca familia este nucleul societatii, se mai stie ca venirea pe lume a nou-nascutului este bucuria familiei in special si ca admirand progenitura, in mod spontan il comparam cu cineva din familie - 'are aerul lui X sau Y cand era mic', ceea ce ne indeamna sa credem ca figura copilului la prima vedere ne-a frapat prin asemanarea cu parintii sau a altor persoane din familia apropiata, la aceeasi varsta. Cat priveste comportamentul copilului in perioada lui de dezvoltare, ramane de stabilit mult mai tarziu, in mod progresiv, in functie de varsta. Lucru cert este, ca numai la adolescenta si apoi la maturitate, putem aprecia cu mai multa exactitate - cu cine seamana copilul nostru, atat fizic, cat si comportamental.
Cu toate ca din punct de vedere genetic umanitatea este asemanatoare 99,9%, dar om cu om nu seamana, totusi noi oamenii semanam mai mult membrilor propriilor familii. Transmitem o copie a genomului (genos, lb.greaca= gena, adica un ansamblu de gene continute de cromozomii speciei. Elementul cromozomului, constituit de un segment ADN (aciddezoxiribonucleic) care conditioneaza transmiterea si manifestarea unui caracter fizic si psihic ereditar determinat. Deci, transmitem o copie a genomului nostru descendentilor si in consecinta, toate fiintele umane mostenesc jumatate din genomul mamei si jumatate din genomul tatalui. Ereditatea este deci transmiterea prin intermediul genelor, trasaturile transmise de stramosi si descendentii lor, ceea ce explica de ce copiii seamana de obicei parintilor.
Cunoastem toti dictonul 'Tel pre, tel fils' sau 'Tel mre, tel fille', dar se mai spune si in termeni populari romanesti 'Cum e turcu' si pistolu' '. De cand lumea e lume, omul a cautat 'natura, naturii sale'. Din cele studiate si cercetate, se stie ca din anii 1960 si in continuare, datorita perfectiunii sistemelor de cercetare, se incearca descoperirea /descoperirii cromozomilor crimei/, dar deocamdata fara succes. Totusi, datorita geneticii, care permite 'rascolirea' in celulele din care este alcatuit corpul omenesc, incercand sa se descopere 'cheia' personalitatii noastre, de aici, bineinteles incercandu-se sa se stabileasca de ce /unii oameni sunt mai 'salbatici' decat altii/, de ce altii /se nasc cu handicap fizic sau mental/ si altii nu, s.a.m.d.
Realitatea este ca si biologia este la fel de veche ca si filozofia care-l preocupa pe Platon in urma cu 400 de ani inainte de era crestina. El, citez: 'Credea in transmiterea naturii profunde a omului, mostenita de la tata'.
Eugenismul - pseudostiinta care propaga cele mai reactionare idei despre inegalitatea psihologica si intelectuala dintre oameni si dintre rasele umane, incercand sa fundamenteze existenta claselor sociale din punct de vedere biologic, justificand astfel dominatia claselor exploatatoare asupra celor exploatate, s-a manifestat de nenumarate ori in cursul istoriei umanitatii. Au fost nenumarate discutii epice despre ce inseamna 'innascut' si ce inseamna 'dobandit'.
Sunt aspecte si viziuni ale unor oameni preocupati de caracterul fiintei umane. In zilele noastre nici un om de stiinta nu neaga influentele respective si conjuga genele cu educatia, afirmand ca 'ramane sa se gaseasca legatura directa intre ADN si comportament'.
Multi ani, unii au crezut ca exista aceasta legatura, altii nu, afirmand ca se inseala. S-a revenit la anii '60, cand s-a sperat ca cromozomul crimei si-a facut aparitia in mod intens. In acest scop, s-a studiat populatia carcerala din Statele Unite, unde s-a constatat un exces, in raport cu media nationala, barbati dotati cu cromozomul Y - cel care confera masculinitatea - suplimentara. Cativa ani mai tarziu, Academia americana de stiinte a stabilit ca nu exista nici o relatie univoca intre cromozomul Y si comportamentul violent.
Dinamica personalitatii, asa cum a reiesit de mai sus, este propulsata de tendinte si, in functie de diversitatea de combinatii ale acestora, se dirijeaza spre un obiectiv sau spre altul, creste sau scade in tensiune, se exteriorizeaza printr-o cromatica sau alta. Tendintele nu se manifesta in afara unor cauzalitati si a unor factori obiectivi iar, in consecinta, combinatiile dintre ele nu pot lua orice forma.
Prin constatarea unor factori obiectivi, care determina activitatea persoanei, se demonstreaza ca personalitatea nu este un simplu concept, ci constituie o realitate indubitabila. In felul acesta mediul intern ai individului, de care depind in mare combinatiile dintre tendinte, apare ca un domeniu al unor succesiuni de procese cu o anumita motivatie, al unor relatii cauzale, ca interioritate a unei organizari, a unei formatii.
Organizarea in cauza este opera a doi factori: a factorului endogen - mediul intern - si a factorului exogen - mediul extern. Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat, primordialitate in timp are insa factorul endogen. Ontogeneza eului coincide la inceput cu maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune in scena decat atunci cand subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul il primeste, datorita ereditatii, de la parintii si stramotii sai.
Ereditatea poate fi
studiata din doua puncte de vedere: ca proces de transmitere, prin
plasma germinativa, a genelor si ca substrat transmis. In 1859 Darwin
a emis teoria selectiei naturale si a luptei pentru
existenta. In
In 1883 Weisman a intreprins o critica distructiva a teoriei lui Lamarck, accentuand imposibilitatea transmiterii caracterelor castigate. Cu mici exceptii oamenii de stiinta au impartasit teza lui Weisman.
Explicatia genetica a personalitatii
Orice individ isi incepe viata la conceptie cu o singura celula. Aceasta se divide apoi in doua, iar dupa aceea fiecare parte rezultata din nou in doua, operatia de diviziune succedandu-se mult timp printr-un proces cunoscut sub numele de mitoza, proces care arata ca toate celulele din corp au o ereditate identica. Influenta mediului celular ca: gravitatia, presiunea, oxigenul, o serie de elemente chimice, ca si campurile electrice, produc variatii in celule.
In discutarea clasica a ereditatii gena constituie factorul care transmite trasaturile caracteriale. Astazi se stie ca gena este formata din ADN (acid deoxiribonucleic) ce rezida in molecule foarte grele, compuse din sute de mii de atomi. Proprietatea fundamentala a ADN-ului consta in posibilitatea de autoreplicare, prin care se asigura mentinerea capitalului ereditar de la o celula la alta.
Cu toate pozitiile diferite in privinta ereditatii prin investigarea acesteia prin intermediul gemenilor, a studiilor de genetica umana si de genetica experimentala s-a remarcat ca ereditatea constituie un fundament al personalitatii. Factorul ereditar se prezinta pentru personalitate sub forma de echipament primar. In formarea personalitatii o importanta deosebita o are insa si factorul social in intreaga sa complexitate si diversitate.
In prezent, dat fiind amploarea acestui flagel, zeci de cercetatori in materie, incepand cu anul 1990 au studiat cazuri pe zeci de gemeni, care au fost separati de parintii biologici la varsta de 3-4 saptamani, fiind preluati de familii diferite, concluziile inca nefiind definitive, dar se pare ca totusi violenta poate fi imputata ADN-ului din cromozomi. Oamenii de stiinta americani sunt convinsi ca delicventa este "un fel de afectiune cronica si ereditara". S-a pus intrebarea, 'de ce unii copii sunt mai vulnerabili la delincventa?'.
Eminentul psihiatru american din Statele Unite, Dr.Frederik Goodwin, directorul Departamentului de sanatate mintala al celebrului National Institute of Health (NIH), considera, ca si alti colaboratori stiintifici, ca 'violenta este un fel de afectiune cronica, ce persista de-a lungul vietii si se transmite generatiilor ce urmeaza'.
Richard Herrnstein, profesor
de psihologie
Ceea ce este pozitiv in aceasta lume in care traim si pot afirma ca traiesc, in special in America de Nord (Statele Unite si Canada), unde criminalitatea progreseaza, laboratoarele sunt din ce in ce mai perfectionate, mai sofisticate, in care sute de biologi, psihiatrii si geneticieni sunt foarte preocupati si ingrijorati de starea acestor natiuni multietnice, multiculturale, tari cosmopolite, in care integrarea unora este mai dificila, datorita contactului brutal cu alti convivi, de rase diferite, handicapul limbii si nu in cele din urma, incapacitatea de readaptare si incadrare in noua societate, ceea ce conduce la depresiuni grave, alcoolism, drog, cu final tragic si irecuperabil.
In spitalele si laboratoarele NIH, imensul imobil complex de cercetare medicala, intins pe sute de hectare in Bethesda (Washington), unde in prezent se fac studii aprofundate asupra 'comportamentului agresiv, antisocial si sinucigas' in special al tineretului chiar la varsta adolescentei, studii importante asupra profilului biopsihiatric al copiilor si adolescentilor delincventi. In principiu, examenul este cu acordul individului sau al familiei, dat fiind ca 'bateria' de teste este impresionanta bazata pe teste psihologice si biologice ce constau in analiza sangelui in mod repetat, punctii lombare (analiza maduvei spinarii), radiografii cerebrale. Reperarea poate incepe chiar de la gradinite, cu copii in varsta de 4-5 ani, daca acestia prezinta comportamente bizare, scopul fiind depistarea prematura si instituirea programelor speciale in vederea prevenirii 'crizelor majore', care pot fi daunatoare atat copilului, cat si celor care-i inconjoara.
Profesorul american Peter Beggin, accentueaza asupra responsabilitatii parintilor privind educatia copiilor, afirmand ca starile colerice ale parintilor, alcoolismul, influenteaza negativ copiii, totusi, opunandu-se programului initiat de prof.Herrnstein, proiect intitulat 'Violence Initiative'.
Ereditatea este in esenta un produs bazat pe functionalitatile proprii (de succesiune a caracteristicilor spetei, o expresie a legii adaptarii milenare, dar si a reversibilitatii) si pe structura biofiziologica diferentiala. Conceptele genotip, biotip, fenotip, sociotip si etnotip exprima multiplele fatete prin care ereditatea, mediul si educatia contureaza identitatea (diferentiala) umana.
Natura fundamentala a interactiunii ereditate - mediu este prezentata de Van der Oord (1999) in declaratia ,,efectul diferentiat al aceluiasi mediu asupra indivizilor cu ereditati diferite". Asocierea dintre mediu si expresia fenotipica a genotipului a fost investigata inca de la inceputurile geneticii biometrice (Hill, 1962).
Interactiunea intre mediu si ereditate a avut implicatii incepand cu plantele si animalele continuand cu principiile evolutiei si a selectiei naturale. Tema prezentata aici incepe prin definirea atat a genotipului cat si a mediului folosit in cercetarea interactiunii. Odata ce ereditatea si elementele mediului sunt delimitate, interactiunea va fi prezentata in termeni fenotipici, norme de reactie si selectie. Efectele interactiunii folosesc modele specifice de a cuantifica interactiunea. Exista o varietate de modele viabile, doua modele simple, clasificarea si regresia ereditatii.
In ordinea discutiei, implicatiile ereditatii asupra mediului interactioneaza asupra caracteristicii expresiei unui organism, trebuie sa descriem tipurile de genotipuri si medii care evidentiaza interactiunea. Definitia clasica a genotipului este totalitatea genelor unui individ. Luand in considerare acest caz homozigotii si heterozigotii se diferentiaza prin schimbarea unei alele.
Pentru a studia interactiunile ereditate - mediu, folosirea urmatoarei definitii a genotipului este aplicabila doar cand apar schimbari semnificative in expresia fenotipului, independent de mediu.
S-a observat ca iepurii de Himalaya crescuti la o temperatura ridicata au blana alba cu exceptia cozii, labutelor si urechilor care sunt negre. Daca sunt crescuti la temperatura ridicata au blana alba in totalitate. Daca temperatura este scazuta, pigmentatia se accentueaza.
Substituirea unei singure gene este comuna in definirea ereditatii, cu toate acestea in organismele dezvoltate, combinatia genelor active poate masca genotipurile specifice, proces cunoscut sub denumirea de epistasis. In aceasta situatie, ereditatea este determinata de combinatia de gene rezultate prin incrucisare selectiva pentru a dezvolta o generatie sau o rasa. Aceasta va schimba semnificativ definitia homozigotilor si a heterozigotilor. Homozigotii reprezinta un sir de organisme care au fost incrucisate selectiv pentru a se adapta conditiilor locale, pe cand heterozigotii sunt compusi din hibrizi cu rasele locale.
Aceasta, in interiorul unui grup, va fi doar o mica diferenta genetica si incrucisarea grupelor genetice va spori semnificativ diferentele dintre indivizi. Gupta si Lewontin (1982) arata un exemplu La toate animalele si plantele la care s-a studiat interactiunea ereditate - mediu interactiunile homozigotilor cu indivizii locali sunt comparate prin prisma variatiei conditiilor de mediu. De asemenea genotipul este in mod traditional un factor care determina exprimarea fenotipica a organismului, factor prezent in mediu care poate altera semnificativ fenotipul unui individ.
Ereditatea defineste o trasatura biologica proprie organismelor vii. Ea intervine in procesul dezvoltarii ca 'ereditate generala', tipica speciei, dar si ca 'ereditate speciala', concretizata in transmiterea unor trasaturi particulare, fizice sau anatomo-fizio-logice, variabile in functie de individualitatea fiecarei personalitati umane.
Ereditatea valorifica doua concepte complementare, dezvoltate in cadrul cercetarilor biologice moderne:
conceptul de 'genotip' - reflecta 'patrimoniul mostenit' la nivel de specie, care include 'un ansamblu de gene', care asigura, din interior, 'constructia noului nascut'; conceptul de 'fenotip'- reflecta efectul 'genotipului' rezultat din interactiunea acestuia cu mediul extern.
Interpretarea pedagogica a ereditatii angajeaza doua concepte operationale complementare: conceptul de crestere, care vizeaza aspectele fizice, anatomice, ale dezvoltarii 'schemei corporale', ramificatiilor nervoase, volumului de masa cerebrala, conceptul de maturizare, care vizeaza aspectele fiziologice ale dezvoltarii interne: biochimice, endocrine, senzoriale, cerebrale.
Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La varste mai tarzii, influenta lor devine mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.
In relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea insusirilor lor.
Predispozitiile native au un caracter polivalent, ceea ce inseamna ca pe acelasi fond ereditar se pot realiza, sub influenta factorilor de mediu si educatie, profiluri si insusiri psihice diferite. Ele nu predetermina, in mod fatal, anumite calitati si insusiri ale personalitatii umane, insa ofera baza necesara pentru invatare, pentru insusirea experientei sociale si influenteaza dinamica elaborarii unor noi mecanisme ale comportarii.
Intr-adevar, exista o legatura inseparabila intre influentele genetice si mediul inconjurator si este complet lipsit de sens sa vorbim despre ele ca si cum ar fi independente. Hebb ( 1994 ) a dat un asemenea exemplu referitor la un ou in dezvoltare.
Fara componenta genetica oul nu exista, dar lipsa mediului de mentinere a vietii si lasarea oului in frig au ca rezultat moartea acestuia. Deci, ce asigura dezvoltarea oului, ereditatea sau mediul? Bineinteles, si ereditatea, si mediul contribuie la acest proces si acest lucru trebuie retinut in studierea influentelor genetice.
INFLUENTA MEDIULUI IN DEZVOLTAREA UMANA
Factorii de mediu care schimba exprimarea fenotipica pot fi categorisiti in functie de toti membrii locali sau specifice unui individ. Acestia au fost descrisi ca fiind factori de macro sau micromediu. Macromediul reprezinta o mare schimbare in mediu care influenteaza toti membrii populatiei. Aceste schimbari pot fi gasite in alterarea locatiei, climei sau a densitatii grupului. In plus, macromediul poate fi reflectat in nivelul socio - economic al regiunii. Factorii de micromediu produc schimbari doar la anumiti indivizi ai grupului. Aceste conditii de mediu sunt independente de conditiile intalnite de alti membrii ai grupului.
Mediul fizic este cadrul natural in care se desfasoara viata oamenilor. El influenteaza anumite aspecte ale schimbului de substante dintre individ si mediu. Impactul sau asupra dezvoltarii psihice a copilului este nesemnificativ.
Influenta cea mai importanta o exercita insa mediul social. El este un ansamblu de conditii, factori si relatii, institutii si grupuri sociale si ideologia subiacenta acestora. Maturizarea psihica ce se deruleaza in cadrul trasat de programul genetic al omului este conditionata de caracteristicile fundamentale ale influentei mediului ambiant si a celui socio-uman indeosebi.
Mediul social actioneaza in mod direct, prin modelele pe care le ofera noului venit comportamentele celorlalti membri ai societatii careia ii apartine; dar si in mod indirect, avand in vedere ca diverse personaje care intervin in istoria individului sunt ele influentate in personalitatea lor si in comportament.
Mediul social poate fi: socioeconomic; socioprofesional; sociocultural; socioafectiv - caracterizat prin frecventa si natura contactelor cu cei din jur si climatul relational in care se produc trairile emotionale ale copilului. Argumente importante care sustin prioritatea factorilor de mediu fata de cei ereditari in conditionarea dezvoltarii psihice a copilului ofera comparatiile ce se pot face la nivel de grup familial intre copiii crescuti in familii de origine si cei adoptati, intre situatia copiilor doriti si cei nedoriti, intre situatia copilului unic si a celui dintr-un mediu familial mai numeros.
Influenta mediului nu este numai directa, ea nu se exercita numai asupra organului care functioneaza, asupra mainii in cazul pianistului si al sapatorului, asupra unei parti a creierului in cazul functionarului si al academicianului, asupra simtului moral al femeii cinstite si cel al prostituatei. Influenta mediului mai este si indirecta si se extinde asupra tuturor organelor. Aceasta generalizare a influentei mediului a fost desemnata de Geoffroy Saint-Hilairei) ca subordonarea organelor, iar naturalistii moderni o denumesc legea corelatiei.
Cuvieri a expus aceasta lege astfel: Orice
fiinta organizata formeaza un intreg, un sistem unic
si inchis, in care partile corespund si converg in
aceeasi actiune definitiva printr-o actiune reciproca.
Nici una din aceste parti nu se poate schimba fara ca
si celelalte parti sa se schimbe. (Cuvier, "Discours sur les Rvolutions de
Uneori, o simpla schimbare a obiceiurilor, care supun unul sau mai multe organe la un uz neobisnuit, poate avea drept consecinta - profunde modificari ale intregului organism.
Mediile cosmice sau naturale, la care vegetalele si animalele trebuie sa se adapteze, din necesitatea de a supravietui, formeaza, la fel ca si fiinta organizata de Cuvier, entitati, sisteme complexe si fara limite precizate in spatiu. Partile acestor medii sunt:
formatia geologica si compozitia solului,
apropierea de ecuator, distanta fata de nivelul marii,
cursul apelor care il umezesc,
cantitatea de ploaie pe care o primeste,
caldura solara pe care o inmagazineaza, etc.,
precum si plantele si animalele care traiesc pe aceea suprafata.
Aceste elemente sunt corespunzatoare in sensul ca unul din ele nu se poate schimba fara sa atraga schimbarea celorlalte: schimbarile din mediile naturale sunt mai putin rapide decat cele care se produc la fiintele organizate, dar sunt totusi apreciabile. De exemplu, padurile influenteaza temperatura si ploile si, prin urmare, influenteaza umiditatea si humusul solului.
Mediul determina maniera specifica de concretizare a disponibilitatilor si furnizeaza continutul dezvoltarii. "Nutritia culturala" a copilului se suprapune nutritiei sale alimentare si, impreuna, creeaza o punte de legatura intre biologic si psihic in procesul dezvoltarii. Mediul de viata este primul "transformator" in care patrund datele fondului biologic al copilului inainte de a influenta asupra dezvoltarii sale psihice. Nici mediul interpus ca mediator intre ereditate si psihic si oferind conditii si modele pentru dezvoltarea psihica nu influenteaza direct realitatea fizica si sociala.
Diversele structuri ale mediului - social-economice, profesionale, culturale, educationale etc - influenteaza neuniform evolutia copilului si a personalitatii sale. Influentele se diferentiaza nu numai prin forta si continutul lor ci si prin gradul lor de organizare. Din acest punct de vedere putem distinge: influente spontane (informale) si organizate (formale sau institutionalizate).
Componentele mediului social cu cea mai importanta semnificatie educationala sunt:
familia,
scoala,
mass-media,
institutiile socio-culturale.
Nu pot fi ignorate nici influentele exercitate - adesea mai mult spontan - de catre ambientul relational informal in care se afla copilul:
grupurile de joaca,
grupurile de prieteni.
Mediul este o conditie a dezvoltarii si ofera copilului conditii concrete de viata, obiecte, informatii, modele de conduita. Prin multitudinea datelor care il compun, el poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza dezvoltarea psihica a copilului. Unui mediu prielnic ii corespunde un climat educational favorabil, si invers.
Una dintre tendintele cele mai importante ce se constata in cadrul mediului social este institutionalizarea influentelor educative exercitate de diferitele sale componente. O data cu trecerea la procesul de instruire sistematica se contureaza rolul deosebit al mediului scolar care se impune ca dominant in etapele urmatoare de dezvoltare, cu toate ca influenta familiei si alte surse de influente nu inceteaza sa se exercite.
Analiza conditiilor de mediu - prin trecerea de la aspectele generale, formale si oarecum comune tuturor copiilor, spre cele de detaliu, de diferenta calitativa - indica faptul ca nici un om nu s-a dezvoltat in conditii identice cu altul. Diferentele ce se constata intre copiii ce apartin chiar aceleiasi familii sunt explicate, in parte, de statutul si rolul fiecaruia dintre ei in grupul familial.
Factorul de mediu nu este un factor inert, el intervine permanent prin actionari directe si ca, in realitate, conditioneaza intregul proces de diferentiere a persoanei, prin activarea aptitudinilor, profilarea intereselor, accentuarea unor forme de reactii sau a unor conduite cu valoare umana. Considerarea personalitatii ca produs al culturii este o consecinta a aprecierii rolului acesteia in desavarsirea persoanei. Diferentele existente intre un copil dintr-un trib din jungla si unul dintr-un stat industrializat nu sunt determinate de nivelul capacitatii generale sau al aptitudinilor speciale, ci de nivelul cultural al grupului social in care a crescut. De aceea, in aprecierea unui copil este firesc sa ne intrebam ce experienta sociala are; ce i-a oferit - sub aspect cultural, economic, moral, psihologic - localitatea, familia, scoala; ce a intalnit si cum a raspuns situatiilor in care s-a gasit.
Se poate pune, de asemenea, intrebarea :
- In ce masura au eficienta unele conditii chiar exceptional de favorabile existente in familie (de exemplu: biblioteca, relatii sociale, confort), daca respectivul copil ramane strain de toate acestea ? Inadaptarea la conditiile mediului face ineficienta orice actiune indreptata spre realizarea copilului.
- Ce si cat primeste copilul din ceea ce i se ofera ?
- De ce si in ce masura copilul este strain, inadaptat, fata de mediul sau familial sau scolar ?
Prin influentele pe care le exercita asupra copilului, familia constituie o sinteza a unei triple dependente a acestuia fata de parintii sai : dependenta biologica, dependenta sociala, intrucat familia reprezinta primul mediu social de dezvoltare si, ca atare, faciliteaza stabilirea contactelor copilului cu societatea si cunoasterea propriei sale fiinte; dependenta educationala, exprimata prin aceea ca din primele luni de viata si pana la varsta scolara, copilul invata in familie mersul, vorbirea, contactul intuitiv cu mediul natural ambiant, primind, in esenta, primele elemente de educatie.
Imbogatirea sociala si educativa a copilului continua pe masura ce el patrunde in alte medii sociale, indeosebi in scoala.
Cunoasterea mediului familial in care se dezvolta copilul conditioneaza cunoasterea complexa a personalitatii sale si permite explicarea anumitor caracteristici, (cum ar fi : atitudinea fata de munca, randamentele scolare, conduita in relatiile cu colegii si cu adultii, formarea unor deprinderi si cristalizarea unor interese) si, in genere, surprinderea unor trasaturi intelectuale si de caracter.
Numai in familie copilul poate invata in mod inevitabil sa daruiasca, sa dea cu imprumut, sa cedeze drepturile, sa se devoteze, sa tina seama de varsta si particularitatile altora, sa se intereseze de altii; acolo, dupa exemplul parintilor invata sa daruiasca si sa iubeasca.
Pentru invatator devine evident faptul ca un copil supraprotejat in familie poate aparea in grupul de colegi lipsit de initiativa, incapabil de a lua singur o decizie, de a se afirma, ca un copil tacut, retras. Alteori, autoritatea "desavarsita" a parintilor poate sa formeze un copil revoltat, cu explozii de manie, refractar ordinii si disciplinei, cu abateri de la regulamentul scolar. In situatia in care parintii acorda prea de timpuriu autonomie copilului, exista riscul de a se ajunge la o rezistenta fata de orice forma de autoritate.
Regulile clare de conduita, o corecta dozare a permisiunilor si a restrictiilor, asumarea responsabilitatii faptelor, controlul si libertatea acordata in anumite limite, toate acestea sunt fapte care se invata si se impun in familie.
De atitudinea parintilor depinde atitudinea copilului de a considera activitatea scolara ca pe o problema personala sau ca pe o problema a familiei. Scolaritatea solicita copilului eforturi, perseverenta, munca, ii provoaca griji, incordare, stres. Familia trebuie sa manifeste intelegere si caldura fata de copil. Cunoasterea modalitatilor prin care familia intervine in formarea copilului permite scolii actiuni de indrumare si uneori de corectare a masurilor luate de familie.
Daca despre familie se spune ca reprezinta prima scoala a copilului, evidentiindu-se prin aceasta rolul educativ ce ii revine si pe care il indeplineste in conditiile unei solicitari naturale, factorul educativ de prim ordin ramane insa scoala, ca institutie organizata in serviciul societatii si al individului, destinata formarii tinerei generatii. Scoala intervine prin actiunile sale in procesul de maturizare al copilului, dirijandu-l si oferindu-i conditii organizate de dezvoltare sub aspecte diferite: aptitudini intelectuale, afectivitate, sociabilitate, caracter, activitate.
Ea este institutia prin intermediul careia societatea intervine in procesul de formare a membrilor sai, facilitand si conducand procesul de integrare a acestora in viata sociala.
Participarea activa a copilului la actiunea formativa exercitata de scoala se evidentiaza prin acceptarea regimului de disciplina, frecventa regulata, atitudine corecta fata de invatator si colegi, efort depus pentru pregatire.
Din analiza randamentului scolar se pot distinge caracteristici importante ale structurilor de personalitate ale elevului, precum si atitudinea generala a acestuia fata de procesul de pregatire. Atitudinea familiei fata de situatia scolara a copilului, aderarea ei la principiile educative ale scolii colaborarea cu scoala au un rol important in realizarea acordului optim scoala-elev, dezacordul dintre scoala si familie putand influenta negativ.
Un factor social il constituie grupul de prieteni ai copilului. Uneori, integrarea in anumite grupuri neorganizate, poate indeparta elevul de la preocuparile scolare, ceea ce determina scaderea interesului pentru insusirea cunostintelor, cautarea altor cai de afirmare a personalitatii (snobism, vedetism in sport sau muzica, criticism violent, etc.). In acest caz elevul a ales alte valori care indeplinesc functia de model pentru el. Cunoasterea acestor forme poate scoate in relief echilibrul stabilit intre diferitele dominante ale personalitatii si explica prin aceasta relatia existenta intre elev si scoala.
Rezolvarea acestor forme presupune mult tact din partea parintilor si a invatatorului, tact ce trebuie sa aiba la baza analiza vietii psihice a copilului.
In asemenea cazuri se impune imbogatirea activitatii elevului in cadrul familiei si al scolii, in conditii care sa satisfaca necesitatile sale de afirmare si de independenta. Unele abateri neasteptate de la conduita corespunzatoare isi au in realitate originea in necunoasterea sau tratarea gresita a unor evenimente ca : o banala observatie facuta de parinti, asistarea la o "scena" familiala, unele nedreptati, stari emotionale. Nu trebuie considerat elevul izolat, ci elevul privit in interdependenta lui cu ceilalti factori. Atitudinea pozitiva sau negativa pe care o adopta clasa in raport cu un elev poate conditiona favorabil sau nefavorabil integrarea acestuia in colectivul respectiv.
Din analiza factorilor care contribuie la buna adaptare a elevului, a ritmului de realizare a greutatilor pe care le intampina, se pot desprinde o serie de informatii asupra aspectelor generale ale personalitatii acestuia, cat si directiile de lucru cu elevul in vederea formarii lui ca personalitate armonioasa.
Lectiile de educatie civica, concepute intr-o maniera atractiva, motivata si accesibila, contin setul de cunostinte necesare copilului pentru a deveni o persoana responsabila, activ-participativa la viata sociala. Ele trebuie sa contribuie la formarea unui civism deschis marilor probleme ale societatii si ale timpului nostru.
Interactiunea dintre mediu si ereditate
Efectele indirecte ale mediului sunt reflectate in schimbarea caracterului ereditar care nu sunt previzibile din punctul de vedere al interactiunii. Alterarea caracterului in acest caz este rezultatul interactiunii ereditate-mediu, totodata este mentionat ca efect non-aditiv al mediului.
Controlul asupra exprimarii genelor conduce la o colectie de fenotipuri pentru fiecare caracter ereditar care a fost expus la acel mediu. Paleta de fenotipuri este dezvaluita de un grup de medii diferentiate de felul reactiei genotipului. Distributia fenotipurilor la fiecare mediu reflecta o distributie normala in jurul fenotipului respectiv. Nevoia de cunoastere a reactiei este necesara pentru a prevedea fenotipul in mai multe medii.
In selectia naturala, evolutia ereditara a avut loc intr-o maniera care sa mareasca variabilitatea fenotipului. Schimbarile bruste sau lente in mediu pot cauza schimbari in fenotip, care ar putea scadea variabilitatea ereditatii. De aceea schimbarile din mediu cauzeaza o selectie aleatoare si poate conduce la "migrarea" grupului spre un nou fenotip.
Crescatorii de plante si animale incearca sa produca caracterul fenotipic care va imbunatati productia in mediul respectiv. Aceasta inseamna ca productivitatea unui animal sau al unei plante se poate schimba de la un mediu la altul.
Interactiunea ereditate-mediu in combinatie cu cresterea in captivitate, poate fi luata in considerare la incercarea de salvare a unor specii pe cale de disparitie. Distrugerea mediului inconjurator al unui organism este un lucru obisnuit in societatea zilelor noastre. Defrisarea padurilor a limitat mediul bufnitei nordice si a ciocanitoarei cu creasta rosie in Statele Unite ale Americii Metodele de conservare s-au concentrat asupra formarii unor populatii si inmultirea lor in medii artificiale si naturale.
Influenta educatiei in dezvoltarea umana
Educatia este factorul care mijloceste interactiunea dintre premisele ereditare si conditiile de mediu, orientand procesul formarii si dezvoltarii personalitatii in perspectiva unor finalitati explicite. Educatia este, in ultima instanta, un proces sistematic si organizat de socializare si umanizare, de asimilare si interiorizare progresiva a elementelor socio-culturale din mediul ambiant. Prin intermediul educatiei, copilul asimileaza si interiorizeaza - transferandu-le in comportamente - modele, norme, valori, atitudini, cunostinte etc., ce asigura trecerea de la realitatea pur biologica, la cea sociala, umana. Pe aceasta baza - avand ca premisa predispozitiile ereditare - se edifica personalitatea copilului.
"Nu natura, ci societatea comanda, in esenta, dezvoltarea personalitatii. Educatia este o functie eminamente sociala. Ea socializeaza, adica transforma un individ biologic asocial intr-un membru al unei/unor colectivitati, asigurand interiorizarea comportamentelor "fixate" in calitate de comportamente normale"(E. Stanciulescu, 1996), respectiv in calitate de comportamente care "se regasesc, daca nu la toti indivizii, cel putin la majoritatea lor" (Durkheim, 1895)
Educatia inseamna influenta exercitata asupra individului. Ea apare ca totalitate de metode, procedee si masuri fundamentate stiintific si utilizate constient in vederea construirii omului in concordanta cu idealul despre om al societatii contemporane. Educatia este o activitate de translatie a elementelor de mediu catre individul care urmeaza sa se formeze. Ea se desfasoara in interiorul mediului, indeosebi al mediului social.
Educatia nu este o influenta printre alte influente, ci este un proces dirijat catre scop, o activitate constienta, finalista, inspirata de exigentele societatii in raport cu cresterea si formarea copilului.
Educatia nu este o forma fara continut, ea transmite imagini si idei, cunostinte si structuri de gandire, valori morale si estetice, norme si principii de comportament si relatii interumane. Educatia nu inventeaza aceste continuturi, ci le imprumuta din experienta mediului socio-cultural.
Educatia se exercita asupra copilului nu doar ca influenta educativa, ci si ca actiune constructiva. Ea pune in fata copilului obiective si idealuri si il solicita la restabiliri de echilibru.
Pentru dezvoltare, educatia este un factor determinant, spre deosebire de ereditate, care este o dimensiune implicita a dezvoltarii si spre deosebire de mediu care constituie sursa obiectiva din care se trage substanta dezvoltarii. Educatia isi propune deliberat sa aleaga si sa desemneze perspectiva ce va fi insuflata dezvoltarii si modalitatea concreta de utilizare a resurselor ereditatii mediului. Ea este special destinata scopului formarii si dezvoltarii psihice.
Educatia nu este atotputernica in raport cu dezvoltarea personalitatii umane. Forta ei depinde de legaturile cu ereditatea si mediul, concretizata in treceri si medieri reciproce.
Efectele formative ale actiunii conjugate a factorilor de dezvoltare a personalitatii stau sub semnul rolului conducator si determinant al educatiei. Acest rol al educatiei se manifesta atat in planul actiunii cat si in cel al efectelor. Daca factorii interni sunt cei care regleaza ordinea stadiilor dezvoltarii psihice, cei externi confera orientare, continut si pot accelera ritmurile dezvoltarii.
Rolul conducator al educatiei se manifesta prin faptul ca formuleaza finalitati clare, creeaza un cadru structurat in care se realizeaza influente formative, organizate si conduse stiintific de catre agenti educationali speciali pregatiti in acest scop si contribuie in acest fel la accelerarea dezvoltarii psihice, la modelarea diferitelor aspecte ale personalitatii copilului.
Educatia asigura, astfel, unitatea, convergenta si coerenta tuturor factorilor implicati in formarea si dezvoltarea personalitatii umane.
Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si constientizat prin educatie. In acest sens, E. Surdu arata ca :
"Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste functionarea, le suplimenteaza forta, facand din ele calitati. Totodata, "influentele mediului, neorganizate, sunt directionate de educatie, oferindu-le omului in forma pedagogica, pentru a le face durabile si consecvente."
Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educatie dintre care mentionam:
- educatia permanenta sau educatia adultilor
- educatia pentru democratie si drepturile omului
- educatia pentru pace
- educatia ecologica sau educatia relativa la mediu
- educatia pentru sanatate
- educatia interculturala
- educatia pentru timpul liber
- educatia pentru comunicare si mass-media
- educatia pentru schimbare si dezvoltare
- educatia pentru o noua ordine economica internationala
- educatia economica si casnica moderna
Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin care educatia incearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o schimbare a actului educativ in favoarea educatiei bazata pe invatare inovatoare, societala si adaptabila.
Concluzii
Ereditatea este data, mediul este ceva ce i se ofera copilului iar educatia este ceva ce i se aplica.
Dezvoltarea izvoraste din interior, din unitatea si lupta contrariilor si decurge ca automiscare. Desi inlauntrul vietii psihice se manifesta numeroase contradictii, continuturile psihice sunt de provenienta externa, esenta psihicului este data de relatia cu obiectul, psihicul este o reflectare a lumii, a mediului in care traieste subiectul.
Educatia este factorul determinant al dezvoltarii psihice. Educatia nu devine nemijlocit dezvoltare psihica, ci, joaca, la randul ei, rolul de punct de pornire catre dezvoltare.
Actiunea educativa apare ca interactiune intre stimularea externa si activismul personal. Copilul nu este numai subiect al educatiei. Prin propria sa activitate copilul se opune activ influentelor instructiv-educative din afara, in sensul ca, invatand, el trebuie sa reproduca pentru sine sistemul influentelor externe, iar aceasta reclama adesea o conduita complexa.
Noile structuri ale vietii psihice a copilului, desi sunt conditionate de mediu si dirijate prin educatie, se elaboreaza in procesul invatarii, prin redescoperirea modelelor fixate in experienta sociala.
In concluzie, dezvoltarea umana se sprijina pe terenul ereditatii; isi (construieste) extrage continuturile din datele furnizate de mediul socio-cultural; este ghidata de educatie; se desfasoara in contextul propriei activitati de invatare a copilului, fiind impulsionata de motivatie si avand drept mecanism trecerea de la exterior la interior.
Mediul in care traieste copilul (adultul) are o importanta deosebita asupra dezvoltarii lui armonioase ca personalitate umana. El este cel care influenteaza potentialul cresterii atat fizice cat si psihice prin actiunile sale.
Mediul social cu determinarile de ordin social are un impact mult mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale. Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influentelor ce decurg din interactiunea omului cu totalitatea conditiilor economice, politice si culturale, care isi impun amprenta asupra dezvoltarii psihice.
Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :
directe, prin:
- schemele de conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii careia ii apartine. Omul aplica aceste reguli pe parcursul vietii.
- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de cultura si a intregii cunoasteri acumulate prin experienta grupului.
indirecte, prin:
- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu intre acesta si realitatea sociala si care ei insisi, sunt influentati in comportamentul lor de cultura grupului caruia ii apartin.
Comportamentul omului reflecta cultura sociala (mediul social) care se insereaza la nivelul gandirii si actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o generatie la alta.
Bibliografie
Golu, P., Verza, E., Zlate, M. - " Psihologia copilului ", manual pentru clasa a XI-a, Scoli Normale, EDP, Bucuresti, 1998
https://dexonline.ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principala
https://sociologie.dreamstyler.ro
https://www.psihologia.ro/nou/
Lorenz, K., Studies in Animal and Human Behavior, Volume II (1971)
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 18023
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
