Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


GRUPURILE SI SOCIABILITATEA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



GRUPURILE SI SOCIABILITATEA

Cuvantul “sociabil” in cadrul comunitatii sociologice poate capata mai multe intelesuri, datorita intrebuintarii lui diferite. Astfel, se pot aminti cateva definitii, dupa cum urmeaza:




GURTVITCH definea sociabilitatea ca desemnand principiul relatiilor intre persoane si capacitatea de a stabili relatii sociale; ea se refera la formarea grupurilor. Aceasta definitie poate fi in conformitate cu primul inteles atribuit cuvantului “sociabil” din dictionarul Robert (1522) si anume “capabil sa traiesti in asociere permanenta cu semenii sai”.

Dupa MAURICE AGULHON sociabilitatea denumeste fie capacitatea asociativa in general, fie acele asocieri speciale reprezentate de saloane, cluburi, cafenele, in care oamenii au ocazia sa fie sociabili, definire pe care o putem atribui celui de al doilea sens al cuvantului “sociabilitate” din dictionarul Robert, acela de a “cauta compania semenilor sai, a dori sa intretina legaturi cu acestia ” .

Mai recent a aparut un nou curent de cercetare in cadrul caruia sociabilitatea desemneaza retelele ce apar in mod spontan din relatiile pe care fiecare individ le intretine cu ceilalti.Fiecare dintre aceste sensuri are legitimitate sociologica certa.

Astfel, apar 3 modalitati plauzibile ale socialului:

Sodalitate – capacitatea umana de a intemeia grupuri;

Sociabilitate – capacitatea umana de a forma retele;

Socialitate – capacitatea umana de a metine impreuna grupurile si retelele.

Aceste 3 modalitati, fiecare pentru sine, sunt succeptibile de a cunoaste toate starile, de la organizat la neorganizat, de la institutionalizat la neinstitutionalizat, de la mediat la nemediat s.s.m.d.

1. SODALITATEA – modalitatea socialului ce poate fi cel mai usor inteleasa, este acea capacitate umana de a intemeia grupuri, definite ca unitati de activitate: cupluri, familii, intreprinderi, echipe sportive, biserici, armate, politii.

Un grup este o unitate de activitati compusa din subunitati. Un grup este capabil sa actioneze unit, oamenii urmarind prin firea lor atingerea unor scopuri, lucru care nu se poate realiza prin izolare (astfel, pentru reproducerea bilogica trebuie sa existe doi).

Fiind compus din indivizi sau subgrupuri, formate la randul lor din indivizi, se evidentiaza 3 consecinte:

1-orice grup, indiferent de efectivele sale numerice, are unul sau mai multe scopuri care ii definesc natura, propria rationalitate si structura ca adecvare a mijloacelor la scopuri;

2-orice grup este compus, mediat sau nemediat, din indivizi ale caror scopuri personale se disting in trei posibile forme:

2.1. -ar trebui sa fie ale grupului in masura in care ei fac parte din acesta;

2.2. -pot fi fara nici o legatura cu scopurile grupului;

2.3. -se pot combina mai bine sau mai putin bine cu scopurile colective;

3-orice grup este in contact sau in concurenta cu alte grupuri ce au sau nu aceeasi definitie; orice grup face parte dintr-un sistem de activitati ce actioneaza asupra lui ca o constrangere.

Cuplul

Cuplul este cel mai mic grup posibil, iar umanitatea, cel mai mare . Se disting familia nucleara, compusa din tata, mama si copiii lor (cetele paleolitice), apoi familia extinsa sau largita (model ce sta la baza triburilor), formata din tata, mama, din fii sau fiicele acestora casatoriti si din copii acestora, carora li se pot alatura veri de diferite grade. In ambele cazuri celula de baza este familia si nu cuplul. Casatoria prilejuieste unul dintre principalele rituri sociale, alaturi de nastere, pubertate si moarte. Noutatea contemporana e adusa de valorizarea cuplului in sine.

Coabitarea juvenila reprezinta alcatuirea unui cuplu fara acceptarea ritualului social al casatoriei. A nu se confunda cu comportamentul sexual permis, din punct de vedere social, inaintea casatoriei. Cuplul inceteaza de a mai fi in serviciul unui scop social, pentru a servi scopuri strict personale.

Instabilitatea cuplului, legat sau nu prin ritul casatoriei este un fenomen ce nu reprezinta o noutate absoluta si are loc ca urmare a despartirii urmate de divort, crestinatatea deosebindu-se prin impunerea casatoriei monogame indisolubile. Alaturi de coabitarea juvenila, instabilitatea cuplului reprezinta doua trasaturi traditionale, dar cu un continut nou.

Intarzierea pronuntata a varstei de casatorie se manifesta in Europa, odata cu sfarsitul Evului Mediu. (30 de ani pentru barbati si 27 de ani pentru femei). Apare totodata celibatul (pana la 20% dintre femeile din Suedia, in secolul 19). Explicatia celibatului este de ordin economic: modelul agrar propus de feudaliate in sec. 14, unde casatoria era permisa tinerilor care detineau o suprafata de pamant. In perioada actuala raspandirea celibatului (pana la 50% din populatia cartierelor centrale ale New York –ului) nu poate avea aceeasi explicatie. Celibatul a devenit o optiune de viata, sau o perioada de asteptare intre doua legaturi, sau o adevarata sihastrie .

Toate aceste fenomene se pot explica in termenii sociologiei actioniste.

Modernitatea, cel putin in faza sa actuala din Occident, este marcata de triumful individualismului.

Prin indivdualism intelegem fenomenele obiective ce rezulta din faptul ca individul este actorul social ultim, beneficiind de o marja de manevra pentru a-si urmari obiective proprii. Transformarea individului in celula de baza efectiva a societatii, cel putin ca tendinta, este una din originalitatile cele mai frapante ale modernitatii occidentale.

Acum, in Europa si mai evident, in Statele Unite, individul este tot mai putin un intermediar al unei familii, al unei descendente asa cum era in perioada neolitica si tribala. El da ascultare instinctelor, pulsiunilor, fanteziilor, opiniilor proprii sau punandu-si activitatile in slujba unor scopuri pe care le alege singur ca individ, dar care exista independent de el, cum ar fi virtutea, adevarul, binele, eficacitatea tehnica, gloria.

Daca in trecut, prin educatia primita si controlul social, individul inclina sa devina inger sau fiara, astazi optiunea este a individului, sarcina de a deveni o persoana revenindu-i chiar lui.

Pentru explicarea sociologica si istorica a individualismului contemporan sunt urmate 3 piste, care se intersecteaza atat de frecvent, incat probabil ca nu formeaza decat una singura :

-instituirea unei morfologii noi, natiunea (sec. 14 si 15), care, fiind conceputa, reprezentata, voita, perceputa si traita ca un organism colectiv, elibereaza individul de toate legaturile social intermediare , definindu-l ca individ si celula a organismului national.

-democratizarea politiilor europene, cel putin in Vest – edificiul politic a inceput sa se bazeze pe indivizi



-economia, prin tehnici mai eficiente care au necesitat cresterea gradului de calificare si formarea unor agenti mai competenti; astfel, s-a dezvoltat constiinta de sine prin intermediul instructiei si fiecare devine detinatorul unui capital pe care doar el il poate administra si asta cat mai bine pentru nu fi marginalizat de concurenta.

Grupurile de presiune

Un grup de presiune este o coalitie, ocazionala sau permanenta, formata din actori sociali ce isi propun sa smulga puterii politice unele scutiri sau privilegii. Acestea apar de indata ce o putere politica este suficient de institutionalizata pentru a avea capacitatea de a acorda sau a refuza aceste privilegii, iar o societate, suficient de diferentiata pentru ca actorii sociali sa aiba interesul de ale smulge.

Pentru a surprinde esentialul se face apel la notiunea de “piata politica”. Astfel, pe o piata economica asistam la un schimb de bunuri si servicii, iar pe o piata politica la un schimb de voturi si legi.

Protagonistii schimbului sunt, pe de o parte, oamenii politici, iar pe de alta parte interesele private coalizate, interese care pot fi de natura diversa, economice, ecologice, religioase, stiintifice, etico-igienice (prohibirea alcoolului).

Intentia unui lobby economic este acela de a obtine o legislatie prin care sa fie ingreunata patrunderea pe piata a unor noi concurenti (prin taxe vamale, obligativitatea unor certificate, respectarea unui curs determinant).

Un alt obiectiv poate fi reglementarea concurentei dintre producatorii existenti si chiar obtinerea unor subventii publice (prin dobanzi preferentiale, scutiri de impozite pentru unele activitati amenintate de criza, concurenta sau mutatie tehnica).

In sistemul democratic contemporan oamenii politici se straduiesc sa fie alesi si realesi, printr-o majoritate de voturi. Orice cetatean este un actor privat ce urmareste interese particulare.

Un interes particular izolat se face cu greu auzit, impunandu-se, astfel, coalizarea, formarea unor grupuri de presiune (sindicate patronale, sindicate muncitoresti, agricole, generale sau pe ramuri, regionale sau locale).

Partidele politice

Un partid politic este o coalitie permanenta si organizata ce are drept obiectiv cucerirea puterii politice in cadrul unei politii sau cucerirea pasnica a puterii prin proceduri electorale.

Partidele sunt realitati exclusiv democratice. Democratia incredinteaza realizarea sa interesului comun unor indivizi alesi in acest scop de cetateni. Deoarece definirea si realizarea interesului comun sunt lucruri nesigure, inevitabil, exista mai multe interpretari posibile si in felul acesta mai multi candidati. Se poate vorbi de partide politice atunci cand acesti candidati isi asigura aparate organizate in mod rational, in vederea castigarii unei majoritati de sufragii pentru opiniile pe care le apara.

In democratiile contemporane numarul partidelor politice variaza de la doua la 15, in functie de tara. In termenii sociologiei actioniste aceasta se poate explica in doua etape, astfel:

intr-o democratie, exista in mod necesar doua stiluri politice (ex. notiunea franceza de stanga sau dreapta), dupa cum si cetatile grecesti se imparteau in oligarhice si democrate, romanii in patricieni si plebei. Opiniile privitoare la interesul comun, la anumite chestiuni ce nu pot fi evitate, determina opinentii sa fie divergenti (politica de echilibru sau de fermitate?, legea trebuie sa fie dura sau blanda?). Acest lucru explica in suficienta masura de ce nu poate exista doar un partid unic, chiar daca exista un partid dominant.

a doua etapa presupune sa aratam ceea ce exista intre cele doua si 15 partide politice, explicatia constand exclusiv in procedurile electorale, obiectivul urmarit fiind acela de a ajunge la putere, pentru realizarea propriei interpretari a interesului comun . Astfel, scrutinul majoritar (sau uninominal cu un singur tur) duce automat la aparitia a doua partide dominante moderate, in timp ce scrutinul proportional sporeste numarul partidelor, candidatii cei mai importanti avand interesul sa se prezinte sub culorile propriului lor partid, anticipand ca nimeni nu va obtine majoritatea si ca guvernul va fi format in urma unor negocieri de culise : detinerea unui singur fotoliu poate fi decisiva.

Avantaj: producerea de majoritati capabile sa guverneze si sa garanteze o mare stabilitate.

Dezavantaj: minoritatile sunt impiedicate sa se exprime.

Politiile

Politie este un neologism in franceza, care deserveste la desemnarea unui grup definit prin faptul ca, spre interior, foloseste proceduri ce trebuie sa permita reglementarea pasnica a conflictelor aparute intre membrii sai, in timp ce spre exterior si in relatiile sale cu alte politii aceste proceduri fie ca nu exista, fie deciziile pe care le presupun nu pot fi impuse de catre o putere politica, astfel incat orice conflict dintre ele poate degenera printr-un razboi.

Politia are ca scop dreptatea in interior si pacea in exterior. Astfel, Franta este o politie, Statele Unite la fel, ca si Nigeria, Atena, Imperiul Roman. Diferentele sunt de ordin morfologic, ca principiu de coeziune si coerenta ce ii reuneste pe oameni in societate si regimul politic, ca reglementare a relatiilor de putere in sanul unei politii. Se poate recurge la termenul de autarhie, pe care, dupa Aristotel, fiecare polis trebuia sa o cunoasca pentru a exista. Prin autarhie se intelege capacitatea pe care o are un grup de a rezista in cea mai completa izolare, fiindu-si deplin suficient in orice domeniu . Dar nici macar China dinastiei Ming (1368-1644) sau a dinastiei Quing(din 1644 pana la deschiderea silita din 1840) nu au cunoscut o autarhie completa.

Autarhia poate fi:

- militara ( capabila de a se apara, aderand la nevoie la alianta, defensiva sau ofensiva),

- economica (capabila supravietuirii fara aprovizionare din exterior),

- demografica (pool demografic independent)

-afectiva (politia poate cere membrilor grupului sa moara pentru ea).

Sociologia politiilor se poate axa pe diferite aspecte:

1-ar putea arata felul in care pasiunile si virtutile aplicate la politie variaza in functie de morfologii, regimuri politice, straturi sociale, conjucturi economice si politice;

2-reperarea constrangerilor si evenimentelor ce pot explica hartile politice in diferite momente succesive;

3-dinamica proprie sistemelor de actiune constituite de politii, considerate ca actori colectivi ce evolueaza pe scena diplomatico-strategica transpolitica si ar incerca sa arate cum si de ce aceasta se actualizeaza in istorii politice care au sfarsit prin a se indrepta catre istoria planetara de astazi, prima despre care se poate spune ca este istoria intregii umanitati.

2. SOCIABILITATEA

Se poate vorbi de sociabilitate analizand relatiile pe care le pot intretine indivizi si grupuri, atunci cand aceste relatii nu sunt rezultatul formarii unui grup susceptibil de a functiona ca unitate de activitate. In interiorul fiecarui grup indivizii leaga unele relatii, iar o buna parte a acestora nu are legatura directa cu scopurile grupului. Se poate vorbi despre o sociabilitate intra-grupuri intre cei doi parteneri ai cuplului, intre functionarii unei intreprinderi, intre cetatenii unei politii s.a.m.d. Alte relatii se stabilesc de la indivizi la indivizi si de la grupuri la grupuri. Asemenea relatii sunt nenumarate in viata “sociala”: in parc, in jurul unei gropi de nisip, mamele intra intr-o relatie de sociabilitate, asemeni copiilor lor ; un alt ex. il constituie acele passegiatte meridionale, cand mici grupuri de baieti si fete se plimba, fara sa se amestece unii cu altii, simuland indiferenta, dar obsevandu-se de fapt foarte atent; audienta de care se bucura o vedeta sau un sfant intemeiaza o sociabilitate mai subtila, dar la fel de reala.



Categorii de obiecte sociologice ale sociabilitatii

1.formele sociabilitatii care se stabilesc spontan intre indivizi (“Cine frecventeaza pe cine?”)

retelele –legaturile mai mult sau mai putin solide si exclusive pe care fiecare actor social o leaga cu alti actori; a priori, se poate estima ca amploarea, exclusivitatea si densitatea ochiurilor acestor retele vor varia enorm (retele de rudenie, de vecinatate, de clasa)

2. spatii sociale in care se regasesc, prin optiune, actorii sociali a caror placere si al caror interes sunt de a fi sociabili unii cu altii, retele oarecum deliberate (saloanele, cercurile, cluburile, cafenelele).

Retelele – desemneaza ansamblul legaturilor stabilite intre persoane si nu “ansamblul persoanelor cu care individul interogat este in contact “, asa cum s-a impus. Anchetele asupra indivizilor nu ar mai avea ca obiect indivizii, ci grupurile considerate ca actori colectivi si se va incerca sa se stabileasca nu numai ce asociatii intretin legaturi intre ele ci, mai ales, care dintre membrii lor apartin mai multor asociatii si asigura continuitatea si realitatea retelei.

MICHEL FORSÉ: “relatiile pe care o persoana le intretine cu celelalte sunt de tipuri variate. De la dejunuri in familia socrilor la aderarea la o asociatie, de la alegerea persoanei la care vrem sa apelam pentru a avea grija de copii nostri, la salutul adresat vecinului, trecand prin jocul de belota, fotbal, sau dans”. Depasind descrierea sociografica putem construi un prim nivel de analiza centrat pe identificarea principalilor factori ce afecteaza sociabilitatea in retelele actorilor sociali. Concluzia lui Forsé este ca “ciclul de viata” este factorul determinant, in sensul ca variabilele demografice (virsta, starea civila, prezenta copiilor) stabilesc trei mari etape in viata sociala a oamenilor, intensa si externa in tinerete, moderata si interna la maturitate si in declin, pana la disparitie, la batranete.

In urma anchetei “Contacte”, realizata de INSEE in mai 1982, constand in prezentarea unui chestionar privitor la relatiile unui esantion reprezentativ de familii franceze cu vecinii, la aderarile la unele asociatii, la iesirile in oras, dupa care a urmat un al doilea chestionar ce se refrea la realtiile de munca, rudenie si prietenie, concluziile nu au prezentat nici o surpriza, in momentul anchetei, dupa cum urmeaza: se remarca o prezenta mai clara a prietenilor in tinerete, a colegilor la maturitate, a rudelor la batranete.

Sociabilitatea ramane marcata de rolul sexelor: relatii mai apropiate cu rude, negustori, vecini le au femeile, iar cele care lucreaza in afara caminului isi diversifica sensibil aceste contacte. 10% din populatia activa masculina, alcatuita din profesiuni liberale (profesori, artisti etc.) reprezinta 34% din relatiile de prietenie, 35% din relatiile de munca, 24% din relatiile de rudenie si 23% din relatiile cu vecinii, in timp ce 35 % alcatuit din muncitori calificati si necalificati nu totalizeaza decat, respectiv, 17%, 15%, 15% si 20% din diferitele orientari ale relatiilor lor.

Retelele in care sunt integrati indivizii, de prietenie, de munca, de rudenie si de vecinatate, se aduna si realizeaza in beneficiul unora o densitate de sociabilitate mai mare decat in cazul altora . Aceleasi persoane au tendinta de a-si spori contactele in jurul lor si de a trai o viata relationala mai intensa, in ciuda totalei crize de timp. Se poate spune ca sociabilitatea este vazuta ca un capital intr-o corelatie pozitiva cu veniturile dar in special cu diploma.

In aparenta este un capital cultural a carei gestionare reusita depinde de asimilarea unei culturi ce retine sociabilitatea printre valorile sale privilegiate.

SIMMEL, 1908, in remarcabila schita de analiza consacrata odinioara strainului, poate fi regasita o problematica analoaga. Simmel a plasat strainul in mod durabil intr-o comunitate diferita de comunitatea sa de origine, gandindu-se la evreii din Europa epocii medievale si moderne dar mai pot fi gasite si alte cazuri: metecii din cetatile grecesti, chinezii din afara Chinei, indienii din Africa Orientala, toti “imigratii” de astazi din tarile occidentale. Strainul combina proximitatea si departarea prin aceea ca, a venit din alta parte cu propriile trasaturi culturale, s-a fixat intr-un anume loc, ceea ce-l transforma intr-un element al grupului, intr-un mod anume, un fel de “a fi impreuna” ce combina excluderea si distanta.

Aceasta pozitie specifica explica cel putin doua trasaturi remarcabile ale strainului in raport cu societatea care-l primeste:

1. el se afla intr-o situatie in care obiectivitatea (in sens cognitiv de intelegere obiectiva) ii este mult mai accesibila decat indigenilor;

2. el nu participa ca si strain la partajele si conflictele ce pot afecta mediul ce-l primeste, aflandu-se deasupra partidelor ceea ce-i poate conferi un rol util de arbitru, asa cum se intampla in societatile italiene medievale, unde magistratii si mai ales cei insarcinati sa faca dreptate, erau deseori straini, angajati tocmai din aceste motive.

Civilitatea

Definitia civilitatii in dictionarul Robert este : “respectarea convenientelor, a bunelor maniere intre membrii aceleiasi societati.” In sens mai larg, ii va permite sa desemneze faptul de a reuni indivizi in spatii sociale in care pot face dovada civilitatilor. Se aplica criteriile formal si informal , organizat si inorganizat , fara certitudinea ca se abordeaza esentialul.

Distinctia intre sodalitate si sociabilitate:

sodalitatea reprezinta grupuri ai caror membrii urmaresc in comun scopuri comune; un grup este definit ca grup numai prin capacitatea de actiona ca actor colectiv dar si prin faptul ca aceasta devine ratiunea sa de a exista;

sociabilitatea se poate dizolva in grupari formale si organizate putand fi unitati juridice si administrative, cu scopuri specifice, fenomenul tipic al sociabilitatii fiind conversatia.

GABRIEL TARDE (1901) constata: importanta conversatiei in cadrul sociabilitatii, extinderea timpului liber, unificarea limbajului, raspandirea unor cunostinte comune si egalizarea ierarhiilor.

SIMMEL surprinde mult mai exact natura civilitatii, a sociabilitatii in sens restrans definind-o drept “forma ludica a socializarii”, care “are fata de concretizarea sa, prin continuturi acelasi comportament ca si opera de arta fata de realitate”.

Pe de o parte civilitatea/sociabillitate interzice tratarea in cadrul ei a problemelor profesionale, confesionale, politice sau de alta natura chiar daca eventuala solutionare a lor poate fi pregatita prin discutii personale, iar pe de alta parte indivizii trebuie sa-si reduca la tacere problemele personale, sa atenueze asperitatile personalitatii lor si excesele personajului lor social. Civilitatea are la baza egalitatea si oarecum identitatea participantilor.

Criteriile de recrutare sunt foarte stricte, avand in vedere ca indivizi din aceeasi lume pot fi suficient de aemanatori intre ei pentru a-si crea propria “lume” .

Cercul (conform Dictionarului Academiei, editia 7, 1878) este o asociatie ai carei membrii se intalnesc intr-un local inchiriat cu participarea financiara a tuturor membrilor, pentru a sta de vorba, a citi ziare etc. Cercul tine de civilitatea formala deoarece statutul sau trebuie inregistrat la autoritatile publice. Fata de francezi care se intalneau in cafenele, numindu-se clientela ocazionala, fara nevoia de a inchiria special un local, britanicii se organizau in asa numitele cluburi, fiind echivalentul exact al cercului.

Cercul, cea mai caracteristica expresie sociala a modernitatii, reflecta: prosperitate si timp liber, bucurie de a trai, egalitate, laicitate, masculinitate, fiind simptomul unei mutatii sociale profunde, inlocuirea elitelor aristocratice de catre elitele plebee din lumea afacerilor, a politicii administrative. Cercul este burghez, comparativ cu salonul care este aristocratic sau dominat de aristocratie. Salonul nu este exterior familiei, intreaga familie primind alte familii.

Cercul este cu totul exterior familiei, din toate punctele de vedere. Cercul este strict masculin iar salonul este mixt, rolul sexelor fiind egal.



Civilizatiile

MARCEL MAUSS (1929) definea civilizatia ca o ultima extensie a sociabilitatii. O civilizatie este o singularitate istorica, ceva ce a avut loc o singura data in timp si spatiu. Ea este imposibil de cunoscut, ca de altfel toate singularitatile pentru ca sunt infinite si greu de definit pentru ca nu exista un punct de vedere unic ce autorizeaza comparatii univoce, ci mai multe, iar obiectele ce pot fi astfel construite nu se intersecteaza. Ex.Limba este un criteriu util de discriminare culturala, asa cum si religia reprezinta un criteriu mai puternic de discriminare.

Fiecare ordin (lingvistic, economic, politic, religios, artistic) ofera unul sau mai multe criterii de discriminare, eficiente doar intre anumite limite.

Dificultatile constau si in fixarea limitelor temporale ca si a frontierelor spatiale ale unei civilizatii.

Ca o solutie cu mai putine neajunsuri ar fi definirea civlizatiei drept cea mai larga matrice de posibili actuali. Exista posibili actuali (marja de exploatare si de inventie) accesibili unei fractiuni din omenirea grupata prin sodalitate, sociabilitate si socialitate. Criteriile de definire a unei civilizatii se intersecteaza in mare parte. O civilizatie nu este o ipostaza ce ar informa tot ceea ce produc oamenii, ci este insa un produs uman si istoric existent, alcatuit din produse provenind din toate ordinele.

3. SOCIALITATEA

abordeaza forma socialului nemaifacand obiectul unor reflectii importante.

In societatea franceza, facand abstractie de tot ce tine de sodalitate si sociabilitate ramane ceva esential: faptul ca toate acestea alcatuiesc un tot, precum si modul in care este acest tot alcatuit, de unde rezulta ca natiunea franceza nu este nici un grup, nici o retea, ci asa cum Baechler o numea, morfologie.

Referindu-ne la “societatea” ateniana, dupa aceleasi eliminari succesive ramane o anume modalitate de mentine acest tot la un loc, numita cetate, fiind la randul ei o morfologie diferita in esenta de natiune.

In concluzie, socialitatea desemneaza morfologiile.

Dupa Durkheim, exista doua stadii evolutive ale solidaritatii:

- mecanic – marcat de juxtapunerea unor segmente autosuficiente

- organic – caracterizat prin combinarea de elemente intr-un ansamblu ce le confera substanta si sens.

Luand cele doua tipuri separat se obtine o taxonomie cu doua clase:

1. o clasa ce cuprinde societatile moderne, careia solidaritatea organica i se aplica mult mai bine

2. o clasa ce cuprinde toate celelalte experiente umane, cum ar fi cea de solidaritate mecanica ce se aplica fara deosebire.

In cadrul socialitatii, ca modalitate a socialului, vom retine doar trei morfologii: tribul, feudalitatea si natiunea.

Tribul

Descoperirea tribului ca forma de organizare sociala i se atribuie lui EVANS – PRITCHARD .

Plecand de la morfologia tribala de la Montagne, principiul organizarii are la baza un catun, numarand intre 20 si 30 de familii nucleare sau vetre, cu o vechime genealogica de trei generatii, avand in proprietate pamantul, rezultand ca membrii lor traiesc in indiviziune . Unitatile sociale pot fi descompuse in familii, iar acestea in indivizi. Familiile extinse reprezinta unitati sociale.

Toti membrii acestora impartasesc credinta intr-o origine comuna chiar daca nu are un fundament genealogic.

In afara acestei credinte si a religiei coeziunea se bazeaza pe vointa comuna de aparare si de expansiune.

Tribul poate fi socotit o solutie morfologica la o problema de securitate si de insecuritate, problema universala, deoarece tribul este universal. Cum se poate evita inevitabila insecuritate proprie starii de natura, fara recaderea in ea odata cu starea politica, sub forma tiraniei? Exista doua solutii:

1.- prima solutie gasita de omenire pare a fi fost ceata , definita prin trei niveluri de regrupare : familia nucleara, hoarda de cinci familii si etnia de cca 20 de hoarde.

2.- a doua solutie ce consta in definirea unei pluralitati de unitati si asigurarea unor coalizari spontane intre ele permitand infruntarea oricarui agresor cu forte egale. Aceasta este solutia tribala.

Feudalitatea

Se intemeiaza pe doua institutii centrale:

1.- vasalitatea - o legatura contracuala stabilita intre doi membri ai aristocratiei, unul cu mai multa putere si resurse decat celalalt;

2.- senioria – presupune exercitarea prerogativelor regale de comanda, justitie, fiscalitate asupra unui mic teritoriu.

Feudalitatea este o solutie morfologica creata de aristocrati, rezultatul fiind un razboi permanent si o insecuritate, ea putand fi redusa la urmatoarea formula: feudalitate = anarhie + arisocratie intr-un cadru imperial. Anarhia intr-un cadru imperial este ceva curent.

Natiunea

Este o morfologie originala, inventata de Europa pentru uz propriu, ulterior devenind un produs de export in intreaga lume.

ERNEST RENAN, in 1882, afirma ca o natiune este o colectivitate reala sau proiectata de indivizi care impartasesc un trecut comun, un prezent comun si un viitor comun.

O natiune se compune din indivizi dar ea este mai mult decat atat, este o colectivitate. Exista posibilitatea de a perverti natiunea prin nationalism, de indata ce se considera colectivitatea ca independenta de indivizii ce o alcatuiesc, din acel moment natiunea devine NATIUNE.

Acumularea unor generatii succesive nu reflecta trecutul comun, desi conationalii au un trecut comun, ci din razboaie duse in comun impotriva celorlalte natiuni si intre nationali. Conationalii au si un prezent comun, impartasind acelasi prezent politic, au interese comune.

Natiunea se intemeiaza pe o repartizare a sarcinilor si pe o diviziune a muncii . Conationalii au sau vor sa aiba un viitor in comun, acesta fiind vointa de a continua sa existe, sa depaseasca impreuna incercarile, sa produca noi monumente ale maretiei nationale.

Natiunea, definita de trasaturile sale distinctive, este o morfologie tipic europeana.

Concluzii

CICERO (in lucrarea “De Officiis”) deosebeste nivelurile societatii umane si ale socialului: cuplul, familia nucleara, familia extinsa, etc., perceptie spontana a societatii umane compusa din cercuri concentrice din ce in ce mai indepartate. In India, Arthasastra deosebeste familia extinsa, satul, etc. , precum si diferitele niveluri de integrare politica pana la imperiul extins la ansamblul subcontinentului indian. Sociologia permite acces la un nivel superior de constiinta, diversitatea socialului dobandind un sens si primind o explicatie.

Sodalitatea, sociabilitatea si socialitatea ordoneaza aceasta diversitate, sau daca nu, sunt agreate etimologiile latine, grupurile, retelele si morfologile, asigurand punti de trecere mai ales intre grupuri si retele.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 989
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site