Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Gen, etnie si spatiu. Discursuri despre violenta sexuala asupra femeii in Bucuresti

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Gen, etnie si spatiu.
Discursuri despre violenta sexuala
asupra femeii in Bucuresti



Tema de cercetare a acestei lucrari a luat nastere din experienta mea de australianca, muncind si studiind in Bucuresti. In timp ce imi concentram atentia asupra etnicitatii asa cum se manifesta aceasta in spatiile publice, eram perfect constienta ca aveam sa negociez chiar identitatea propriului gen in diversele intalniri transculturale. Aceasta lucrare utilizeaza experientele de acest fel, adresandu-se intersectiei dintre gen si etnie in spatiul public din Bucuresti. Genul, impreuna cu etnia, fac parte din discursul societal, subiectii/actorii fiind articulati in stransa legatura cu originile lor. La adapostul unei locatii precum "corpul", discursurile despre gen sunt de fapt de o alta natura: dinamice, negociate si reglementate in mod constant. Premisa de la care pornesc este ca in Romania corpusul social este dominat in cea mai mare parte de idealul heterosexual masculin. Astfel, corpusul social este de asemenea determinat de discursul despre etnicitate, care se intersecteaza cu relatiile de putere bazate pe gen.

Aceasta lucrare examineaza idealul feminin in Romania si minoritatea rroma in societatea post-comunista, precum si locul acestora in orasul Bucuresti. Diferentierea primara public/privat cere o problematizare a utilizarii in societatile post-comuniste si este utila in masura in care intelege cum se construieste si se naturalizeaza in diverse spatii genul.[ Discursul despre “pericol in spatiul public” care priveste femeia romana in Bucuresti va da o culoare etnica amenintarii sexuale provocate de barbatii tigani; aceste discursuri vor fi folosite pentru a explora intersectia dintre gen si etnie in societatea contemporana. Aceasta lucrare nu se refera la problema specifica a discursurilor despre femeia rroma sau la spatiul post-comunist in care se manifesta genul, ci va trata doar despre discursuri ale femeilor romane despre barbatii de alta etnie.

Rromii si tiganii. Nota despre importanta numelui

Etnia rroma, formata din robi imigranti, sositi pe pamant romanesc in secolul al XV-lea a fost catalogata drept necivilizata, needucata si nomada inca de cand elitele romanesti au inceput sa se considere ele insele civilizate, apartinand unui grup etno-national european (Achim, 1998; Hancock, 1988; Woodcock, 2002). Dupa desfiintarea robiei in 1856 rromii au continuat sa fie perceputi ca fiind o etnie diferita de cea romana, de aici rezultand marginalizarea economica, politica si sociala.

Incepand din 1989, problema rromilor a fost un exemplu al intensificarii tensiunilor create de etno-nationalismul romanesc pe de o parte, si al discursurilor societatii civile prin intermediul organismelor internationale pe de alta parte. Elitele politice si intelectuale ale Romaniei post-comuniste trebuie sa negocieze intre o identitate exclusiv etno-nationala (asemeni celei aparute o data cu statul modern) si o Romanie care isi negociaza o identitate europeana, un proiect vital pentru integrarea europeana. Aderarea la Uniunea Europeana reclama din partea Romaniei demonstrarea unei vointe de a implementa reforme economice si juridice. Pretentiile ca Romania sa asigure oportunitati egale pentru rromi au fost in atentia discursurilor elitei guvernante, in timp ce tendinta generala a societatii este dominata de stereotipii negative impotriva tiganilor. Dezbaterea asupra numelui aduce la lumina centralitatea acestui grup etnic pentru identitatea etnica romaneasca. Decretul guvernamental din 1996, in conformitate cu standardele interna-tionale si cererile grupurilor de rromi din Romania si din afara, a stabilit ca numele de "tigan" sa fie inlocuit in documentele oficiale cu cel de rrom. Acest lucru a starnit proteste in randul parlamentarilor, intelectualilor si in presa, din cauza asemanarii pronuntiei cu termenul "roman", legat de identitatea romanilor. Desi cele doua cuvinte difera ortografic si sunt inconfundabile in pronuntie (pluralul "romani" in comparatie cu "rromi"), isteria din jurul acestei posibile confuzii dovedeste ca romanii investesc cei doi termeni cu sensuri diferite. Guvernul Romaniei a hotarat ca rroma (scris cu dublu "r", desi pronuntat ca si pana acum) va fi termenul oficial (Roman, 2000).

Termenul “tigan” continua sa fie utilizat in majoritatea discursurilor romanesti pentru a face referire la poporul rrom, iar decizia guvernului legata de denumirea “rrom” a fost satirizata si considerata intr-o anumita masura o tradare a intereselor nationale romanesti. Intr-un recent articol intitulat “Fie vorba intre noi: rromii tot tigani sunt”, se subliniaza valentele extremiste ale identitatii nationale, cu discrepanta frapanta dintre discursul elitei europene si discursurile publice despre identitatea nationala, vizibile in denumirea “celuilalt” (Ghinea, 2001). Astfel, este important de notat ca tiganii au fost “inventati” in discursul romanesc, desi acest grup corespunde cu auto-identificatul rromi.

Intalniri reale cu celalalt

Intalnirile cu celalalt intr-un timp si spatiu reale sunt importante, pentru ca relatia ambivalenta dintre sine si Ceilalti trebuie negociata prin mobilizarea unor serii extensive de discursuri stereotipe, spre a face fata fortei imprevizibile a celuilalt de a lua parte la aceste intalniri (Bhabha, 1994). Sinele investeste enorm intr-o origine a identitatii, iar stereotipurile fixeaza in ceilalti caracteristici esentializate, pretentii excesive de cunoastere care, in mod necesar, depasesc subiectul/actorul, inerentele lor lipsuri incheind cercul si dislocand cunoasterea articulata. Dinamica intalnirilor din spatiul real cere asadar mobilizarea unor discursuri stereotipe multiple si contradictorii in efortul de a mentine identificarea sinelui.

In plus fata de scena reala a intalnirilor, locurile existente sunt deseori locatii discursive pentru trasarea discursurilor despre celalalt. Dupa cum nota Lemon in studiul despre "diferenta" in metroul din Moscova, astfel de povesti obtin forta de validare nu doar pentru ca sunt ancorate in spatii concrete, ci si pentru ca se intersecteaza cu discursuri si imagini familiare denotand autoritate, cultura si apartenenta. Explorand rolul constitutiv al genului in spatii si in intalniri publice, e util astfel sa luam in considerare ce stim despre "functionalitatea" discursurilor despre gen in Romania post-comunista si apoi sa examinam cum isi delimiteaza femeile experientele in spatiul public. Discursurile despre Celalalt in si prin spatiul public reflecta puterea intalnirilor din spatiul real cu Celalalt si creeaza o "gramatica de suprafata", prin care au loc negocieri intense de natura economica, politica, culturala, etnica si de gen.

 Locul femeii in Romania post-comunista

Perioada post-comunista este una in care hibrizii identitatii etnice nationale si de gen sunt intr-o intensa negociere. Acest proces este adesea ascuns si prezentat ca o intoarcere la traditiile pre-comuniste; ascuns pentru ca se afla in stransa legatura cu normalizarea rolurilor ca fiind esentiala nevoilor fizice (Baban 2000; Gal si Kligman, 2000). In contradictie cu proiectul principal al post-comunismului - acela care defineste genul ca fiind seria de valori traditionale din societatea patriarhala romaneasca - se afla elita guvernanta si intelectualii, care sprijina discursul pro-integrare europeana. Spre deosebire de minoritatile etnice, de comert si productie industriala, categoria "genului dominant" al Uniunii Europene, cea care reclama vointa politica din partea Romaniei pentru a adopta o perspectiva egalitarista asupra genului in toate politicile este complet ignorata de statul roman (Consiliul Europei, 1999). Fondurile Uniunii Europene au facut ca sa se dezvolte o retea de ONG-uri care sa rezolve problemele cu care se confrunta femeile in Romania. Organizatiile europene au produs un numar important de studii care semnalau rata ridicata a violentei impotriva femeii in familie. Intr-o anumita masura, accentul pus pe "violenta sexuala" in sfera privata feminina este posibil din cauza plasarii femeii acolo; ca un "locus" naturalizat pentru reproducere, femeile isi pot revendica dreptul la siguranta in cadrul casatoriei care nu este extins in sfera publica. Intr-un sondaj realizat din fonduri U.E., 73% dintre subiectii intervievati au raspuns ca au fost implicati in violente domestice (Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania, 2002). Dreptul barbatilor de a "disciplina" femeia care a esuat in implinirea idealului feminin (care sunt mult prea independente sau nu mai sunt atragatoare fizic) este omniprezent, dupa cum este si dreptul de a da vina pe femeile victime.[ Lipsa unui sprijin institutionalizat si stigmatizarea sociala  a mamelor singure contribuie la lipsa unei schimbari reale, in ciuda dezbaterilor aprinse si a sondajelor. Violul in cadrul casatoriei nu este considerat infractiune si este interesant de notat ca violenta domestica intr-un spatiu public este considerata o chestiune privata. Spatiul privat este constituit astfel de gen, femininul fiind dictat de masculin, nu de vreo distinctie arbitrara de ordin fizic.

Genul este astfel un proiect construit prin spatiul public si manifestat in acesta. Este important de semnalat ca singurul ONG din Romania care foloseste termenul de "feminism" in titulatura sa - Societatea de Analiza Feminista - ANA, a avut ca prioritate, inca de la inceput, problemele femeii in raport cu spatiul public. Laura Grnberg, una dintre fondatoare si o feminista marcanta din Romania, explica in publicatia organizatiei ca "de mult, ANA a fost considerata un pion de sacrificiu in lupta cu autoritatile, cu saracia, cu poluarea, cu cainii vagabonzi si cu tiganii din zona." (Grnberg, 1999, 16). Aceasta descriere localizeaza lupta feminina in spatiul public, articuland Celalalt-ul etnic alaturi de amenintari "chimice" sau animalice la adresa subiectilor feminini (desi feministi).

Relatarile din presa despre femei violate sau agresate in spatiul public sunt facute in stil pornografic, cu adresa, scoala si varsta victimei. De obicei, initialele inlocuiesc numele, o forma de protectie irelevanta, de altfel caracteristica obiectelor pornografice nedenumite. Aceste rapoarte ca discutii publice despre infractiunile sexuale au un rol asemanator cu cele ale lui Caputi in "Epoca Infractiunii Sexuale" (1987). Caputi spune ca presa pentru barbati idolatrizeaza infractiunile sexuale si identificarea patriarhala cu infractorul conduce in mod corespunzator la identificarea femeilor cu victimele. (1987, 47). Intr-adevar, raspunsuri cum ar fi: expresii de invidie si amuzament, cu aluzii sexuale printre barbati, cu referiri la infractiuni sexuale sau violente au fost cercetate de multi specialisti ca reflectand intr-o anume masura identificarea barbatilor cu acele actiuni. (1987, 46). Intr-adevar, orice moment de teroare sexuala serveste ca o lectie pentru femei, si discursurile sociale dominante despre violenta sexuala impotriva romancelor servesc la construirea unei imagini a sferei publice ca fiind periculoasa (1987, 47). Tema obisnuita este, desigur, aceea ca femeia care se afla in afara "limitelor naturale" invita la violenta sexuala. In teorie sfera privata ofera surorilor, sotiilor si mamelor o anumita protectie impotriva violului, pe care casa - locul traditional - o ofera celor care perpetueaza specia. Teroarea violentei sexuale "din afara" determina dorinta pentru o sfera privata sigura, explicand intr-o anumita masura discrepantele dintre importanta acordata "prinderii unui barbat" (un discurs post-comunist din Romania) si reala experienta a unei vieti maritale. In ciuda introducerii noilor modele ideale feminine, e.g. "femeia de cariera" (din 1989 incoace), aceste modele reclama subiectilor sa depaseasca idealul feminin; femeia de cariera ramane in principal o viziune a reproducerii si obiectivitatii feminine, doar dupa ce a fost recunoscuta ca un individ inteligent. Lipsa vreunei subculturi feministe acceptata sau macar identificata in Romania contemporana reflecta faptul ca societatea este dominata de puternicul ideal masculin. Idealul feminin romanesc este constituit de femeie ca obiect sexual pentru barbat, in timp ce victima violentei sexuale este considerata responsabila pentru ca atrage dorinta acestuia. In aceasta societate, femeia care indeplineste idealul feminin in sfera publica suporta violenta sexuala. Locul femeii in societatea post-comunista din Romania este astfel o dubla conexiune care leaga prin discurs femeia de teroarea violentei sexuale in locul idealului feminin. Spatiul privat este un loc sigur pentru obiectul reproducator/sexual, protejat prin extensia dreptului patriarhal al casatoriei. Violenta domestica devine astfel ceea ce ar putea fi numit un rau necesar  sau mai mic in opozitie cu pericolul care exista in afara casatoriei.

Discursuri feministe prescriptive: plasarea pericolului in societatea patriarhala

Discursurile despre infractiunile sexuale sunt plasate in spatiul public si cu toate acestea inca  mai persista o lipsa a informatiilor despre acest spatiu si violenta impotriva femeii. Aceasta parte are in vedere discursurile despre violenta sexuala care are loc printre femeile din Bucuresti pentru a vedea cum aceste femei isi negociaza rolurile de gen in spatiul public.



Ca straina vorbitoare de limba romana in Bucuresti am experimantat o situatie unica, de a fi perceputa ca vulnerabila si "needucata" in ceea ce priveste pericolele din spatiul public al Bucurestilor. In intalniri oficiale sau nu cu femei, in baruri, universitati sau in locuintele acestora, am primit in mod repetat avertismente care imi explicau cum trebuie sa se comporte o femeie in oras[ . Voi numi acest discurs prescriptiv pentru ca este cuprinzator si poate fi identificat cu un fel de avertisment, de comportament prescriptiv. Discursul incepe cu o propozitie in care se spune ca o femeie nu trebuie sa mearga neinsotita prin oras noaptea, pentru ca e periculos. Cand  cineva intreaba de ce, raspunsul vine: "tiganii". Unei straine care nu intelege sensul complet implicit al discursurilor stereotipe circumscris denumirii etnice de "celalalt", femeile adauga la raspunsul de mai sus cuvantul "viol". Acest discurs prescriptiv este invocat si femeilor nou venite in Bucuresti sau repetat ca raspuns la actiunile individuale. Chiar si printre locuitorii/ rezidentii permanenti ai Bucurestiului, discursul este des folosit pentru a reaminti precautiile necesare, invocat, cand o femeie intentioneaza sa mearga neinsotita acasa. As descrie acest discurs ca pe un fel de curs pentru educarea adultilor, o serie de informatii pentru a mari aria discursurilor pe tema violentei in spatiul public.

Pentru a deslusi aceste informatii - uluitor de repetitive si stereotipe - ar trebui sa examinam o serie de legaturi discursive intre termenii variati ai angajamentului. Apar numeroase intrebari. Cum functioneaza notiunea de tigani? Ce tipuri anume de discursuri fac legatura intre celalaltul etnic si violenta sexuala de gen in spatiul public? Ce informatie este suprimata cand  este prezentat pericolul de viol? Unde se afla "adevaratul" rrom in interactiunile din spatiul public? Aceasta etnicizare a amenintarii are cumva rolul de a distrage atentia de la barbatii romani? Care este scopul acestui discurs vehiculat printre femei si poate fi el considerat o forma de activism sexist?

Raspunsurile posibile la aceste intrebari nu pot fi gasite in studiile sexologice din Romania; intreband colegii romani mai intelegatori, am divagat in conversatii care subliniau lipsa instrumentarului discursiv care sa denumeasca ceea ce in mod obisnuit este inteles ca experienta individuala a violentei.

In stransa legatura cu linistea discursiva este lipsa absoluta a sprijinului institutional, constand in servicii de consiliere. Acesti factori trebuie plasati in contextul societatii patriarhale post comuniste din Romania, care se bazeaza pe crearea si mentinerea rolurilor de gen pentru perpetuarea acestui tip de societate. Daca amenintarea violentei sexuale in spatiile publice este mijlocul de a considera femeile drept "instrumente" de reproducere (cum s-a explicat pe scurt mai sus) nu e de mirare ca nu exista discurs despre hartuire sexuala in spatiul public[

Am compus o structura de interviuri deschisa folosind studii de opinie din Romania si studii despre experientele  femeilor ce au suferit de pe urma violentelor, structura ce a fost mai apoi folosita pentru sondaje individuale si de grup. Un esantion de 45 de romani intervievati cu varsta intre 18 si 35 de ani (incluzand 11 barbati, majoritatea intervievati in grup) identificati prin retele sociale si profesionale si cu implicarea departamentului de Istorie al Universitatii din Bucuresti, au luat parte la interviuri ce au durat aproximativ o ora. Intrebarile din interviu erau deschise si puse intr-o maniera mai putin formala pentru a-i incuraja pe cei intervievati sa vorbesca intr-o maniera cat mai naturala. Aceasta structura a creat un cadru de conversatie in care cei intervievati erau liberi sa exprime pozitia pe care o adoptasera cu cel ce-i intervieva (eu insami). Ca femeie de alta nationalitate dar care vorbea limba romana, relationata cu cei intervievati prin retele sociale si academice indepartate, am observat ca acestia foloseau un limbaj adecvat pentru un vorbitor de limba romana nativ si totusi erau predispusi sa explice ceea ce voiau sa spuna in mare pentru a fi siguri ca intelegeam aspectele specifice (cum vorbeau de obicei cu un strain). Ei raspundeau cu multa rabdare la intrebarile unei australience curioase, in timp ce un anumit nivel de incredere se construia prin faptul ca vorbeam aceeasi limba si ca impartaseam cunostinte culturale specifice, precum si prin presupu-nerea unor experiente similare de gen. Datorita naturii calitative a interviurilor si marimii esantionului celor intervievati nu am pretentia sa fi obtinut rezultate ce pot conduce la concluzii generale, ci doar sa folosesc aceste interviuri pentru a evidentia tipul de discursuri folosite de un esantion de femei pentru a-si articula experientele referitoare la rolul pe care genul il joaca in interactiuni in si din spatiile publice din Bucuresti.

 Fiecare interviu incepea cu intrebarea referitoare la locurile pe care cel intervievat le considera periculoase in Bucuresti. In timp ce unii raspundeau, in primul rand ca peste tot e la fel de periculos, marea majoritate nominaliza cartierele marginase unde insa nu locuiau. La intrebarea de ce, aproximativ 70% dintre raspunsuri explicau ca locurile erau periculoase "din cauza tiganilor" in timp ce cealalta parte a identificat in termeni generali ca potentiale amenintari "baietii de cartier", un termen ce putea fi tradus din punct de vedere cultural ca si "baietii de gasca" sau "oamenii ce nu au intentii bune".    

Referindu-ne mai departe de ce tiganii, in general barbati, erau un pericol, cei intervievati detaliau un lant de scenarii incluzand hotii de buzunare din mijloacele de transport in comun, faptul ca ti se vorbeste sau esti abordata nepotrivit pe strada, faptul ca esti pipaita de barbati si chiar violata.

Hartuirea verbala era exprimata de cele mai multe ori "ca un fel de stres" si in conformitate cu discursurile sociale din mass media termenul de hartuire sexuala nu a fost folosit niciodata. Aceasta absenta a denumirii unei practici ce apare in mod frecvent si este temuta, reflecta in acest caz faptul ca a devenit o norma. "Te prefaci ca nu observi" a fost raspunsul general pentru intrebarea cum ar trebui sa reactioneze o femeie ce este abordata pe strada, deoarece "un raspuns ii va provoca pe ei" sau "daca raspunzi inseamna ca vrei ca el sa te pipaie". (J 7/3/02; E 7/3/02). Acest lucru situeaza hartuirea verbala intr-un capitol dintr-o serie de actiuni in timp ce plaseaza responsa-bilitatea pentru o apropiere fizica in seama victimei. Responsabilitatea cade pe umerii femeii printr-o interpretare foarte larga a violului ca un act sexual incitat de idealul feminin. Femeia romana care isi  indeplineste presupusul rol natural de obiect sexual este prin urmare prinsa in capcana unei duble legaturi de a fi considerata responsabila pentru a se apara impotriva barbatilor, indeplinind idealul masculin de victima prin acte sexuale violente. Foarte multi dintre cei intervievati au spus ca doar femeile care au vrut sa fie pipaite au fost atacate, in acelasi timp citand cazuri ce nu confirmau aceasta teorie. Una dintre cele intervievate a explicat ca ea mereu purta blugi si nu era machiata in spatiile publice, tocmai pentru a evita atentia din partea barbatilor si apoi a mentionat o experienta recenta, cand  a fost asaltata pe strada de catre doi baieti de aproximativ 13 ani "mai tineri si mai slabi" (E07/03/2002). Cea intervievata si-a inceput relatarea gandindu-se daca nu arata prea copila, ilustrand astfel interpretarea comuna a hartuirii ca o chestiune ce rezida in aspectul exterior al femeilor si rolul lor ca obiecte sexuale ale barbatilor. Una dintre cele intervievate, cu studii superioare, a povestit pe larg despre felul in care barbatii, in grup, radeau in timp ce faceau comentarii cu aluzii sexuale la adresa unei femei ce trecea, observand ca cei ce fac acest lucru o fac nu pentru a obtine atentia obiectului sexual, ci pentru a obtine atentia celor din grup, concluzionand cu: "un barbat adevarat poate face ca unei femei sa ii fie frica in fata prietenilor lui". Acest lucru intareste analiza lui Caputi asupra felului in care discursurile sociale despre violenta sexuala sunt un punct al identificarii masculine (deseori exprimat prin batjocura) care in acelasi timp identifica femeia de pe strada cu o potentiala victima. Intr-adevar, cei intervievati au vorbit despre faptul ca le era frica (se temeau tot timpul de violenta sexuala in spatiile publice). O tanara femeie descria sentimentele unei prietene care trebuia sa mearga pe jos singura noaptea, dupa serviciu, "nu i se intamplase niciodata nimic, dar nu se poate relaxa. Nu se gandeste <o sa fie in ordine>, nu, in fiecare seara e inca stresata chiar daca nimic nu s-a intamplat, prietena mea nu se poate relaxa noaptea, nu poti sa stii niciodata cand se poate intampla ceva". Teama de violenta sexuala perpetuata prin evenimente si acoperirea mediei extensive in discursurile sociale despre violentele sexuale, este de fapt, teama de o amenintare localizata oriunde si oricand in spatiul public. Intrebarea "la cine ar putea apela pentru ajutor in spatiul public" a primit o varietate de raspunsuri, toate variatiuni pe o tema a idealului masculin. In vreme ce unele femei spuneau ca ar cauta un spatiu cu magazine, cu un politist sau un gardian (o figura cu autoritate intr-un spatiu anume), un barbat roman care "arata bine" a fost raspunsul cel mai frecvent. Cineva a raspuns: nu politia, politia colaboreaza cu criminalii. un barbat, un barbat roman. "nu o femeie - ce ar putea face o femeie?", in acest fel ilustrand natura unui spatiu de siguranta pentru o persoana de gen feminin, ca si un spatiu reclamat de idealul masculin.

interviurile au sugerat ca cei intervievati considerau violul ca fiind cel mai grav act de violenta sexuala. Violul este oricum punctul culminant al unei serii de acte de violenta sexuala, acte care in ciuda faptului ca nu sunt normate, includ forme de hartuire verbala si fizica. Una dintre cele mai importante feministe din Romania, Mihaela Miroiu,  considera hartuirea sexuala larg raspandita pe strazile din Romania ca parte a unei "socializari a violului", in timp ce Sorina Neculaiescu, da hartuirii sexuale numele de mini-violuri. Astfel, perceptia femeilor din mediul academic romanesc asupra hartuirii sexuale situeaza astfel de acte ca etape legate logic de viol. Pronuntarea acestei manifestari, dintre cele mai grave, a infractiunii sexuale, in discursul prescriptiv se potriveste cu mediul si cu scopul sau de a educa femeile in privinta pericolelor din spatiile publice din Bucuresti.

In timp ce intrebarea despre "locurile periculoase din Bucuresti" conducea, in general, la discursul despre violenta sexuala in spatiul public, nici unul dintre raspunsuri nu a ridicat problema violentei domestice. Celor intervievati le-au fost adresate o serie de intrebari cu privire la cunostintele lor despre violenta in familie: daca se petrecea in zona lor, in blocul lor, si apoi in familia sau grupul lor de prieteni. Trei femei din 26 intervievate individual au spus ca nu experimentasera violenta in viata personala, din partea partenerilor sau a familiei. Toate celelalte 23 de femei au raspuns ca ele experimentasera violenta din partea partenerilor masculini si/sau a membrilor familiei. In fiecare caz autorul violentei era de etnie romana. In vreme ce sapte dintre cele intervievate articulau nivelul de educatie ca sursa a abilitatii lor de a scapa de autorul violentei, nici una dintre intervievate nu a identificat faptul ca autorii violentelor au fost educati la un standard cel putin egal in comparatie cu al femeilor. In timp ce o mare parte a celor intervievate experimentasera violenta din partea barbatilor romani in spatiul privat, nici una nu experimentase violul din partea tiganilor sau a rromilor. Este important de mentionat faptul ca nu toate elementele hartuirii sexuale experimentate de cele ce identificau autorul violentei cu un tigan veneau din partea unui barbat de etnie rroma. Statisticile reale nu pot fi calculate din cauza faptului ca violurile nu sunt raportate, lipsei acuzatiilor, lipsei statisticilor ce pot fi consultate incluzand date etnice, si ratelor disproportionate de incarcerare a barbatilor de etnie rroma din Romania. Nu trebuie sa confundam termenul de "tigani", invocand o serie de discursuri stereotipe specifice din punct de vedere istoric si cultural, cu barbatii de etnie rroma, cu toate  ca indivizii din acest grup sunt fara indoiala afectati de pe urma acestui proces. Intrebarea este de ce femeile romane etnicizeaza amenintarea masculina a violentei sexuale in spatiul public?

Tiganii - ceilalti si spatiile bucurestene

Acest studiu nu ofera nici o concluzie concreta, ci isi  propune sa analizeze cateva functiuni posibile ale etnicizarii violentei in spatiul public in discursurile femeilor romane. Avtah Brah expune un model interesant pentru mediatizarea actiunilor dintre discursurile de gen despre cei de alte etnii, in studiul sau despre o comunitate engleza in timpul emigratiilor de dupa al doilea razboi mondial (2000). Observand discursurile femeilor care in mod repetat identifica "intrusul'" ca si o "forma de masculinitate agresiva", Brah considra ca acesta este discursul agresiunii masculine plasat in mod gresit pe seama celor de alte etniii printr-o translatie a celuilat "fost colonizat" in postura de colonizator astfel incat "discursul ii transforma pe cei impotriva carora se comiteau abuzuri in abuzatori" (Brah 2000, 277).

In timp ce istoria tiganilor-ceilalti nu e coloniala, istoria sclaviei a celuilalt inferior poarta o nevoie similara de justificare discursiva constanta. Intr-adevar, in diferite perioade ale istoriei nationale a romanilor tiganii (ceilalti) au fost construiti ca diferite tipuri de transgresori. In ultima decada discursurile despre tigani sunt dominante in sferele experientelor centrale post comuniste. Preturile pietelor sunt mari pentru ca tiganii comercianti fac specula pe seama producatorilor romani si trecerea granitei romane este restrictionata pentru romani deoarece tiganii profita de oportunitatile economice si politice (Woodcoek, 2002). In fiecare din aceste cazuri tiganul-celalalt este incapabil de civilizatie/munca/inteligenta dar, cu toate acestea inseala si controleaza din punct de vedere economic. In acest mod tiganii-ceilalti pot fi vazuti functionand ca un celalalt primar al romanilor, transgresorul care ameninta schimband factori economici, sociali si politici. Discursurile despre transportul public in Bucurestiul post comunist sunt locurile primordiale unde tiganii-ceilalti sunt construiti. Dupa cum mentionasem mai sus, studiul lui Lemon despre Metroul din Moscova examineaza cum povestioarele despre transportul public joaca zi de zi un rol vital in viata orasenilor ca spatiu real in care celalalt este sau poate fi intalnit in mod normal. Discursurile despre celalalt cu referire la in transportul public creaza o fixa "gramatica de suprafata" ce permite identificarea grupurilor etnice prin caracteristicile fizice care conduc la identitati presupuse fixe (Lemon 2000, 27).



Identitatile stereotipe etnic (inclusiv cea a sinelui) sunt utilizate in discursurile din spatiul public ca mijloc de adresare, explicare si organizare a problemelor locale de economie, politica si identitate culturala.

Transportul public din Bucuresti si mai ales autobuzele sunt un mediu ce reprezinta un spatiu ce contine o presiune etnica in discursurile dominante romanesti. Hotii de buzunare sunt vazuti ca tigani si stereotipiile despre tigani ca necivilizati, violenti, razbunatori sunt utilizate sa explice de ce atunci cand cineva este furat, jefuit intr-un autobuz aglomerat si in miscare nimeni nu trebuie sa protesteze (Woodcock 2002).

Un grup superior numeric de martori considera hotii ca fiind tigani care iti vor gasi casa si te vor bate /ucide daca unul protesteaza. Romanii civilizati (pot fi inclusi si rromii in aceasta categorie) sunt fara putere in fata criminalilor tigani, reversul structurii sociale dominante care au oprimat si au marginalizat comunitatile rroma (cum ar fi tiganii). Greseala este reprezentata ca infractiune. Aceasta constructie discursiva a spatiului public si aceasta influenta etnica: celalalt, nu numai ca, creaza o fixa "gramatica de suprafata" pentru interactiuni din spatiul real, dar mai mult foloseste aceasta gramatica fundamentala sa justifice si sa intareasca controlul etnic romanesc in societatea postcomunista. Astfel discursul prescriptiv al femeii care etnicizeaza violenta sexuala ca si comisa de tigani pentru aceea construieste, explica, justifica, intareste identitatea etnica romaneasca ca fiind civilizata si necesara pentru a-l teroriza pe celalalt care in mod violent incalca etnicitatea naturalizata prin rolul de gen. Prin invocarea etnicului celalalt, femeile romane inlocuiesc agresiunea masculina a barbatului roman. Acest lucru creaza un spatiu pentru femeie sa desemneze amenintarea feminina (care este transetnica) in acelasi timp evitand posibila teoretizare a discursului de catre barbatul roman, dar simultan sa retina pozitia femeii romane ca loc de reproducere a natiunii romane si de obiect sexual pentru dorintele barbatului roman. O asemenea miscare naturalizeaza rolul genurilor in cadrul etnicitatii romanesti dominante si il prezinta pe celalalt ca infractor al ierarhiei naturalizate dinauntrul corpului social. In caz de pericol, luand partea (barbatului roman) hegemonului matricelor etnice si de gen si localizand toate amenintarile (locului national de reproducere) in etnicul celalat e un drum valid pentru a cere protectie in matricea etnica. Preferinta de a se intoarce spre barbatii romani pentru ajutor in spatiile publice este o expresie a acestei strategii de supravietuire. Discursul prescrispiv este, trebuie sa amintim iar, un mediu specific de concizie ce indica punctele importante ca: pericol - tigani - viol. Dupa cum am discutat, violul e cea mai serioasa dintre traiectoriile observate ale atacurilor. Nu cumva e posibil ca exprimarea "tigani" sa functioneze intr-o maniera similara? Un atacator de o etnicitate presupus inferioara (chiar controland din umbra, victima devine agresor) ar fi cel mai rau scenariu posibil nu numai din cauza motivelor stereotipe, dar mai ales pentru ca acesta ar reprezenta puterea idealului masculin pe matricea de gen pentru a calca in picioare ierarhia etnica. Puterea idealului masculin este potentialul de a viola femeia romana atat ca subiect de gen cat si ca subiect etnic.

Luand in considere construirea idealului feminin din Romania postcomunista din pozitia de reproducere nationala gasim un loc de intalnire care plaseaza genul feminin in afara protectiei extinsa spre ea in cadrul matricei romanesti etnice si de gen. Discursurile sociale despre infractiunile sexuale functioneaza pentru a crea spatiul public ca o sfera in care femeile (mai ales cele care au rolul natural de obiect sexual) infrunta pericolele perpetue ale violentei sexuale.

In conformitate cu acest rationament idealul feminin roman este in siguranta doar in sfera privata a casatoriei aplicat in cadrul matricei heterosexuale dominante romane ca si un cadru vital al reproducerii nationale. Astfel discursul prescrisptiv plaseaza femeile ca si subiecti atat de gen cat si vulnerabili in afara spatiului protejat (natural) al sferei private. Faptul ca cele intervievate au experimentat violenta in cele mai multe cazuri in sfera privata presupus sigur din partea unor "hegemoni" etnici care pretind ca le protejeaza, evidentiaza puterea (dez)echilibrului intrinsec al functiunii corpului social patriarhal.

Agentul subaltern si celalaltul etnic

Schimband centrul de greutate, stiind ca o minoritate masculina de oricare etnie violeaza, este posibil sa exploram problema interactiunilor din spatiul public real al rromilor barbati cu femeile romance? Este evident ca stereotipa abordarea tiganilor (celalalt) ca fiind violenti, razbunatori, organizati in clanuri care poate fi articulata in beneficiul unora, dupa cum identificarea hotilor din mijloacele de transport in comun cu tiganii ii ajuta pe acestia din urma sa "isi faca treaba" linistiti. Stereotipiile romanilor cu privire la tigani in acest context sunt legate de hotii care profita de "neputinta" prin care romanii isi  definesc eul etnic, desi acesti hoti pot fi de orice etnie. Ce este sigur insa e ca aceasta "neputinta" este razbunata de grupul etnic majoritar (roman) prin marginalizare economica si sociala si opresiunea tiganilor (celalalt), fapt care afecteaza un grup mare de inidivizi rromi. Discursurile stereotipe esentializeaza identitatea atribuita celuilalt ca un mijloc de delegare, dar puterea eului etnic romanesc este consolidata in cadrul corpului social ca un tot prin interactiunile delegarilor subalterne.

Interactiunile dintre celalaltul etnic si de gen din spatiul public au un potential inerent pentru manipulare discursiva, strategie si delegare. Prin identificarea caracte-risticilor etnicului celalalt (prin semnificanti sau actiuni fizice sau lingvistice), un individ poate mobiliza o serie de discursuri (tiganii sunt imprevizibili, violenti, puternici), o miscare de delegare care poate aduce beneficii concrete sau/si o intensificare a discursurilor dominante. Din lungi observatii si din experiente zilnice, sugerez ca barbatii se folosesc de puterea tiganilor (celuilalt) in spatiul public. Este ceva obisnuit ca grupuri de barbati care sunt desemnati fizic ca fiind "tigani" (piele mai inchisa la culoare, preocupari si vestimenatie specifice) sa stea pe bulevardele din centru si sa tinteasca in special femeile romane insotite de barbati romani, pentru a-i hartui din punct de vedere verbal. Femeia romana este identificata cu idealul feminin, in timp ce barbatul roman este vazut ca incapabil de a intruchipa idealul masculin, acela care are pretentia de a proteja femininul (ca locus de reproducere si ca obiect al dorintei sexuale). In timp ce barbatul generic roman cere recunoasterea etnicului masculin de alta natura (celalalt), el este in acelasi timp circumscris propriei sale constructii a etnicitatii si nu poate pretinde aceasta recunoastere in cadrul corpului social. Astfel de actiuni trebuie considerate instrainari ale delegarii catre subalternul etnic, care functioneaza prin ierarhia de gen si etnica a corpului social din Romania, desi efectele in plan mai larg sunt o consolidare a puterii etnice romanesti (prin articulari mai puternice ale etnicului diferit.) Ce este interesant de notat este ca numerosi respondenti masculini au afirmat ca in situatia prezentata mai sus, lasa in seama femeilor sa "rezolve problema hartuirii", fiind constienti ca o interactiune masculina ar sfarsi in acte de violenta (R 7/19/2002; G I B 7/12/2002). In aceste cazuri, astfel, subiectul nerecunoscut (etnic hegemon) evita sa fie confruntat cu esecul celuilalt de a-i recunoaste rolul prin refuzul de a intruchipa rolul de protector al idealului feminin. Aceste interactiuni ale grupurilor in matricea etnica se bazeaza si functioneaza in cadrul matricei de gen ca discurs constitutiv al corpului social, chiar cand hegemonii masculini refuza sa-si  execute rolurile atribuite.

Discursurile feministe si problema delegarii

A pune in lumina problema delegarii subiectilor feminini in societatea romaneasca patriarhala post-comunista este o actiune necesara, care nu doar recunoaste femeile ca fiind agenti care interactioneaza strategic cu mediul incojurator, dar care ne ajuta sa reflectam asupra experientelor traite si locul lor in matricea corpului social. Daca sau nu supravietuirea culturala si fizica este parte a delegarii, constituie o parte esentiala a ceea ce discursul prescriptiv din acest text ar putea denumi.

Etnicizarea amenintarii masculine in spatiul public este o strategie care mobilizeaza discursurile etnice dominante in serviciul subiectilor feminini, plasand femeia romana in locul privilegiat al idealului feminin (locus al reproducerii si obiect sexual). Aceasta miscare strategica, da posibilitatea femeilor individuale sa se plaseze in centrul locusului reproductiv national romanesc, cu pretentia de a fi protejate de idealul masculin impotriva amenintarii etnicului tigan (celalalt). Aceasta miscare constituie si consolideaza sfera privata (sigura in cadrul casatoriei) ca fiind locul "natural" al subiectului feminin in tensiune cu perpetua amenintare de afara. Intarirea sferelor spatiale de gen complica si mai mult posibilitatea articularii violentei in cadrul locului "sigur" de acasa ca fiind ne-natural.

Etnicizarea amenintarii masculine in spatiul public este de asemenea evaziva cand  vine vorba de complicitatea barbatilor in comiterea de violente impotriva femeilor. Aceasta recunoastere este necesara in intelegerea modului cum se propaga si incurajeaza in discursurile legale si media identificarea masculina cu violenta sexuala care ia femeile drept obiecte. Faptul ca societatea romaneasca, dominata de idealul masculin, bazandu-se pe violenta sexuala pentru a construi roluri  de gen ca "naturale", nu poate fi abordata, in timp ce agresiunea masculina e etnicizata si disociata de masculinitatea romana.

Plasarea amenintarii violentei sexuale in sfera tiganilor nu doar ca intensifica discursurile stereotipe despre celalalt si - inevitabil - consolideaza gravitatea marginalizarii oamenilor adevarati (care sunt identificati sau auto-identificati ca fiind tigani), dar da nastere unei intrebari despre cum matricea de gen se bazeaza pe etnii diferite pentru a-si intari si normaliza propria structura. Structura imperativa a discursului prescriptiv (nu trebuie / nu se cade sa mergi singura) circumscrie si plaseaza responsabilitatea violentei sexuale asupra subiectului feminin. Chiar si avand in vedere scopul educativ al discursului despre supravietuire, acesta nu poate reflecta o delegare a femeilor dincolo de manifestarea discursurilor dominante (acelea care culpabilizeaza victima) printr-un fel de "realitatea/ dragostea este cruda".

Discursul prescriptiv, functionand ca o strategie educationala pentru siguranta fizica a femeilor, esueaza in incercarea de a contesta discursurile sexiste. Plasarea agresiunii in sfera etnicului cu o adevarata strategie de utilizare a discursurilor etnice si de gen, poate fi perceputa ca o intarire a hegemoniei masculine in Romania. Discursul nu doar ca nu reuseste sa conteste locusul feminin ideal (caminul), ci chiar sprijina acest rol in incercarea de a castiga protectia extinsa a idealului masculin, ceea ce mascheaza realitatea unor experiente violente ale femeilor suferite in sfera privata, adica exact acolo unde se pretinde ca ar exista siguranta, si se evita faptul ca idealul masculin nu isi  indeplineste niciodata promisa functie de protectie. Discursul prescriptiv este, mai degraba decat o manifestare a delegarii feminine, un exemplu de cum niste femei din bucuresti negociaza violenta in spatiile publice de zi cu zi, intr-un sistem dominat de idealul masculin si bazat pe matricea etnica prin mobilizarea discursurilor dinamice de gen si etnice.

Concluzie

Corpul social din Romania post-comunista, compus din negocieri dinamice constante ale genului si ale etnicitatii, este dominat de un ideal specific masculin din punct de vedere cultural si istoric. Idealul feminin, ca locus al reproducerii nationale si obiect sexual, constituie spatiul privat. Natura dominanta a discursurilor sociale despre infractiuni sexuale violente functioneaza ca parte a structurii sociale dominante pentru a face spatiul public un loc periculos pentru femeile reale. Astfel, experientele reale ale femeilor in sfera privata sunt minimalizate la nivelul discursului, amenintarile fiind plasate in spatiul public si atribuite etnicilor diferiti. Utilizarea discursului prescriptiv printre femei subliniaza interactiunile dintre matricile de gen si etnice in articularile spatiului public si violentei sexuale. Etnicizarea amenintarilor masculine, puse pe seama tiganilor, disculpa complicitatea masculina de violenta sexuala si permite o miscare simultana pretinzand protectia subiectilor feminini in cadrul rolurilor naturalizate ale grupului etnic hegemonic. In timp ce efectele acestui discurs consolideaza la rigoare dominarea masculinitatii in Romania, insasi existenta sa ilustreaza o strategie dinamica de negociere a genului si a locului acestuia in viata de zi cu zi printre femeile din orasul Bucuresti.



BIBLIOGRAFIE

Achim, Viorel, 1998, Tiganii in Istoria Romaniei, Editura Enciclopedia, Bucuresti.

Amza, Tudor, 1995, Fenomenul infractional in randul tiganilor: Activitati specific Politiei Romane pentru protejarea etniei si prevenirea faptelor antisociale, Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti.

Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania, Project "Centrul de Informare, Educatie si Consiliere Timisoara pentru femeile si fetele victime ale violentei domestice si abuzului sexual", a survey of opinions conducted 5-7-July 2002, financed through the PHARE-ACCESS program.

Baban, Adriana, 2000, “Women’s Sexuality and Reproductive Behaviour in Post-Ceausescu Romania: A Psychological Approach”, in Gal and Kligman (eds), 2000, Reproducing Gender, Princeton University Press, New Jersy.

Bhabha, Homi K,. 1994, The Location of Culture, Routledge, London and New York.

Brah, Avtah, 2000, “The scent of memory: strangers, our own and others”, in Brah, Avtah and Coombes, Annie E. Hybridity and its Discontents: Politics, science culture Routledge, London and New York, 272-290.

Bucur, Maria, 2002, Eugenics and Modernization in Interwar Romania, Pittsburgh University Press, Pittsburgh.

Buica, C., Popescu, M. and Tomescu, O., 1995, "Bucurestiul vazut de Bucuresteni; reprezentari speciale ale spatiului urban", in Revista de Cercetari Sociale, Vol. 3, pp. 111–115.

Butler, Judith, 1990, Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity, Routledge, New York.

Butler, Judith, 1997, Excitable Speech: A Politics of the Performative, Routledge, New York and London.

Caputi, Jane, 1987, The Age of Sex Crime, The Women’s Press, London.

Council of Europe, Gender Mainstreaming – conceptual frameworks, methodology and presentation of good practices, Final Report of the Group of Specialists on Mainstreaming, Strassbourg, February 1999.

Dragomir, Otilia (ed), 2002, Femei, Cuvinte si Imagini: perspective feministe, Polirom, Iasi.

Gal and Kligman (eds), 2000, Reproducing Gender, Princeton University Press, New Jersy.

Ghinea, Cristian, “Intre noi fie vorba, rromii tot tigani sunt”, in Dilema, 19 October 2001, p. 3.

Grunberg, laura, Stories from the time I tried to be a good Foisoreanca”, in Analize, Revista de Studii Feministe, Vol. 5, August 1999, p. 16.

Hancock, Ian, 1988, The Pariah Syndrome, Ann Arbour.

Human Rights Watch International Gay and Lesbian Human Rights Commission report 1998 Public Scandals, Sexual Orientation and Criminal Law in Romania, Arta Grafica, NewYork and London.

Lemon, Alaina, 2000, “Talking and Spectating Transition: The Moscow Metrou”, in Berdahl, D., Bunzl, M. and Lampland, M., Altering States: Ethnographies of Transition in Eastern Europe and the Former Soviet Union, University of Michigan Press, Michigan, pp. 14-39.

Minnesota Advocates for Human Rights, 1995 Lifting the Last Curtain: A Report on Domestic Violence in Romania, Minneapolis.

Miroiu, Mihaela, 1997, “Experimentele Femeilor”, in Gen si Societate Alternative, Bucuresti.

Neculaescu, Sorina, 2000, "Corpul Femeii - Trofeu al Dominatiei Masculine", in ANAlize, September 2000, pp. 15-16.

Olteanu, Tatiana, 1998, Studiu de opinie privind violenta asupra femeii in familie (www.pitesti.ro/grado/studiu ro.html) last accessed August 5, 2002.

Open Society Institute’s European Union Monitoring Program’s 2001, Protectia Minoritatilor in Romania, Central European University Press, Budapest and New York.

Roman, Petre, 2000, Memorandum la Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, "Termeni folositi pentru denumirea etniei romilor/tiganilor", 29 February.

Romani Criss si Agentia de monitorizare a presei, 2000, Prezentarea romilor presa Romaneasca, in Report February-August.

Rose, Lindsay, 2000, From atrocity to data: historiographies of rape in Former Yugoslavia and theor effects on the study of the gendering of genocide, fiind rest of ref.

Spivak Gayatri, 1990, A Critique of Postcolonial Reason: Toward a History of the Vanishing Present, Harvard University Press, Massachusetts and London.


Shannon Woodcock, doctorand la Universitatea din Sidney, interesata de discursurile referitoare la femei si etnia rroma in Romania post-decembrista.

In aceasta lucrare genul este vazut ca o serie de acte si de gesturi care, prin esenta sau identitatea pe care le sugereaza, sunt "puneri in scena" sustinute prin semne corporale si prin alte mijloace discursive.

46% dintre cei intervievati au declarat ca in cazurile de violenta domestica, atat agresorul, cat si victima sunt responsabili pentru act. (Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania, 2002)

Precizam ca sectiunea din Codul Penal, aplicabila spatiului neobisnuit al viloentei sexuale domestice in spatiul public ar putea fi articolul 200, care e valabil in cazul scandalurilor publice. Acest articol este invocat pentru a condamna atat prostitutia organizata (cand se incadreaza), dar in principal problema homosexualitatii si lesbianismului. Vezi Raportul Comisiei pentru Supravegherea Drepturilor Minoritatilor Sexuale, 1998. Hartuirea si violenta sexuala in public nu sunt prevazute in legislatie.

Stiam de existenta acestui discurs incepand din 1997 si am inceput sa iau notite cu fiecare ocazie in 2000: rar mi s-a intamplat ca vreo femeie cunoscuta sa nu aiba acelasi discurs.

Aici cu sensul de abordare nepotrivita - verbala sau fizica - din spatiul public, cum ar fi mijloacele de transport sau strada. Mai mult despre hartuirea sexuala vezi in Daskalova (337-369), Fuszara (259-285), Grnberg (307-336), Gall & Kligman.

Sondajele includ Raportul Asociatiei pentru Promovarea Femeii din Romania (Iulie, 2002), Grunberg L., op. cit. 2000, Olteanu Tatiana 1998 Studiu de Opinie privind violenta asupra femeii in familie (www. Pitesti.ro/studiu_ro.html) accesare 5 august 2002.

Cartierele rau-famate cel mai des evocate au fost, in ordinea frecventei: Ferentari, Rahova, Pantelimon si Crangasi. Afirmarea suburbiilor "noi" (din perioada comunista dupa 1970) ca fiind periculoase, in opozitie cu vechiul centru - cel "autentic" - al Bucurestilor este in consonanta cu afirmarea discursiva post-comunista a "orasului nou" si corupt, apartinand erei Ceausescu, si a orasului  inainte de Ceausescu ca fiind cel adevarat. Vezi Buica 1995.

De observat ca afirmatia cum ca hartuitorii ar fi "slabi" constituie o ruptura cu discursurile traditionale, in care se ascunde "slabiciunea" ca fiind o trasatura biologica.

Pentru mai multe informatii despre rromi si despre Codul Penal, vezi Romani Criss 2000 si Open Society Insitute 2001, iar pentru detalii despre mecanismele politienesti de a avea in atentie comunitatea rroma, vezi Amza 1995.

 





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1314
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved