Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Geniul si femeia de serviciu in casnicie

Sociologie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Geniul si femeia de serviciu

"Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul"

Unii oameni prosti nu vor sa isi dea seama ca acest proverb se refera in mod direct la ei. Si, cand se gandesc sa se insoare, vor sa gaseasca: "o femeie frumoasa, desteapta si cu bani".



Care e problema? Problema e ca daca vor intalni o femeie cu aceste "harisme", sansele lor de a pune mana pe ea sunt minime. Cred ca e normal ca fiecare om sa isi cunoasca intr-un fel limitele. Sa nu incercam sa ne intindem mai mult decat ne e plapuma. Eu nu sunt geniu. Mi-am luat o sotie pe masura mea, facem o echipa buna. Cum era sa ma casatoresc cu o femeie geniala si sa discut cu ea numai cu dictionarul in mana?

La acest capitol nu voi expune prea multe idei, ci doar cateva care mi se par importante.

Cred ca sotii care se afla pe trepte foarte diferite pe scara intelectuala pot face un cuplu fericit numai daca depun mari eforturi. Nu e imposibil, dar e foarte greu. Pentru ca daca oamenii nu impartasesc aceeasi dorinta pentru studiu, pentru cercetare, se vor plictisi unul de celalalt. Exista insa si posibilitatea de a se completa cu succes.

Un mare om de stiinta sa fie casatorit cu o femeie cu studii medii? Chiar daca nu ii poate spune la ce anume lucreaza, ce anume incearca sa descopere, poate gasi la ea dragoste, intelegere, sustinere morala. Daca ea il iubeste ii poate fi de folos mai mult decat o femeie cu studii superioare care nu s-ar pricepe sa ii fie aproape.

Ca sa fii sotia unui om care exceleaza intr-un domeniu (nu neaparat in stiinta, poate fi si cazul sportului), trebuie sa fii un antrenor ideal. Un sportiv isi petrece destul timp alaturi de sotia sa. De aceea conteaza enorm care este atmosfera din casa. Daca sotia il incurajeaza, el va prinde puteri. Daca sotia il bate la cap cu toate prostiile, el va cauta sa petreaca cat mai putin timp in prezenta ei. Acelasi lucru se intampla si in situatia inversa, cand femeia exceleaza intr-un anumit domeniu si barbatul ii este sprijin.

Intrebare: "daca sotia e mult mai desteapta decat barbatul ei, pot avea parte de o convietuire fericita?"

Raspuns: depinde de amandoi. Detaliile sunt foarte importante, si un raspuns transant nu poate lamuri situatia.

In principiu raspunsul este totusi negativ. Numai daca exista o motivatie care ii leaga mai puternic decat forta care ii separa, decat forta alcatuita din mandrie si din egoism.

De obicei intelectualii sunt foarte mandri. Sunt constienti de superioritatea lor si ii privesc pe ceilalti de sus. Ei sunt "initiati", ceilalti sunt profani. Foarte greu un intelectual reuseste sa reziste ispitei orgoliului. Si ce dragoste poate fi intre o femeie careia ii este rusine de barbatul ei si un barbat care traieste sub presiunea "genialitatii" sotiei sale? Cred ca le e bine numai daca se armonizeaza pe alt plan, spiritual sau sexual.

Nu e de mirare ca o femeie cu un nivel intelectual ridicat ia in casatorie un barbat numai pentru ca i-a testat virilitatea mai inainte. Intelectualii nu sunt oameni nepatimasi. Multi dintre ei cad in anumite pacate pe care incearca sa le prezinte celorlalti ca fiind foarte firesti. Speculatiile lor par interesante, dar raman departe de adevar. Daca ne referim la cazurile intelectualilor care s-au casatorit cu femei foarte frumoase si senzuale, desi nu foarte destepte, explicatia acestei situatii e foarte simpla: ei nu pot studia si scrie 24 de ore din 24. Mai au nevoie si de repaus. Or acest repaus poate fi foarte placut daca e petrecut in preajma unei sotii atragatoare.

Daca e vorba de compatibilitate duhovniceasca, atunci nu mai e nici o problema intre soti. Oricat de genial ar fi el, legatura cu sotia sa e foarte trainica. Desi ea are numai zece clase, inima ei e de aur.

Petre Tutea, marele filosof roman, zicea ca e de o mie de ori mai valoroasa o baba credincioasa de la tara decat un intelectual ateu cu nu stiu cate diplome. Cu atat mai mult pentru un intelectual credincios este mai valoroasa o femeie credincioasa decat una cu prea multe studii. Pentru ca ii poate fi sprijin. Intelectualul poate descoperi ca de fapt inteligenta rupta de credinta e stearpa.

As putea continua cu explicatii legate de faptul ca nu e neaparata nevoie ca sotii sa aiba acelasi I. Q. Dar cred ca mai bine as face daca te-as sfatui sa iti cauti un sot care sa fie pe masura ta.

Intrebare: "Cati prosti sunt in lume?"

Raspuns: " Destui."

Intrebare: "Sunt ei predestinati la nefericire, sunt ei predestinati sa aiba parte de casnicii triste?"

Raspuns: "Nu. Exista oameni mai greoi la minte decat ceilalti, pe care lumea ii considera prosti. Si eu ii consider tot prosti. Dar asta nu ii obliga pe acesti oameni prosti, care isi aleg meserii carora le pot face fata, sa fie nefericiti. A fi prost nu inseamna a fi nefericit. Tot asa cum a fi destept nu inseamna a fi fericit."

Prin cuvintele "fericiti cei saraci cu duhul". Hristos nu i-a fericit pe cei prosti, ci pe cei smeriti. Asta nu inseamna insa ca prostii nu pot fi smeriti.

Asta nu inseamna ca prostii nu pot fi fericiti.

De ce scriu despre prosti, cand cei care citesc carti nu se simt prosti?

Pentru ca am avut destule prietene complexate de faptul ca nu le duce mintea prea tare. Uneori tocmai faptul ca cineva are impresia ca nu e prea destept e o dovada de inteligenta (am chiar o prietena, fosta sefa de promotie la una dintre sectiile din A.S.E., care se plangea ca nu e destul de desteapta pentru barbatul ei; a fi sefa de promotie la A.S.E. nu inseamna si a fi destept, dar daca iti dai seama de limitele tale, cel putin nu ajungi la fudulie).

De ce scriu despre prosti? Tocmai pentru ca nu ii compatimesc. Tocmai pentru ca nu am de ce sa ii compatimesc. Ii compatimesc pe farisei, pe zgarciti, pe altii. Dar nu pe prosti. Pentru ca, desi prostia e rea, prostii nu sunt rai. Poti fi prost, dar poti fi de o mie de ori mai fericit decat un geniu inchis in sine.

Iar daca nu ii compatimesc nici pe prosti, pe cei de o inteligenta mediocra cu atat mai putin. Oamenii "superiori" se simt tare siguri pe ei, caci exista fapturi care gandesc mai rar decat ei. Dar oamenii superiori sunt atat de multumiti de ei insisi incat nu mai pot vedea nimic in jur. Narcisismul ii sufoca.

Fac apologia prostiei? In nici un caz. De multe ori prostia a facut mult rau oamenilor. Vreau doar sa ii incurajez pe cei considerati mediocri, pe cei care nu au reusit nici sa ajunga la olimpiade, nici sa ia premii la scoala. Pe cei pe care parintii i-au jignit in nenumarate randuri si care sunt inhibati din cauza "mediocritatii" lor. Vreau sa le spun ca pot fi foarte fericiti in viata de familie.

Sa revenim la subiectul compatibilitatii intelectuale. E foarte important ca sotii sa stie sa se muleze fiecare dupa structura celuilalt. Unui sot ii place sa mearga la teatru. Celalalt, chiar daca nu se simte in largul lui privind un spectacol, trebuie sa lase de la el.

Unuia ii place poezia. Celalalt ar face bine sa citeasca si el cateva volume de versuri. Viata de familie presupune o schimbare permanenta in care fiecare incearca sa fie si mai aproape de celalalt.

Compatibilitatea intelectuala nu e greu de sesizat. Totusi, pot aparea si erori. Din dorinta prea mare de a ajunge la casatorie, unul poate face eforturi mari pentru a mima aceasta compatibilitate. Sa zicem ca el memoreaza tone de poezie numai ca sa o bucure pe ea. Dupa nunta insa, elanul ii scade. S-a saturat de atata efort intelectual. Si nu mai citeste nici o poezie vreme de cativa ani. Am impresia ca sotii nu trebuie sa fie dupa acelasi calapod: daca unuia ii place poezia, iar celuilalt nu, mai bine nu se casatoreau. Exista o gramada de mici preferinte care, luate in parte, nu par foarte importante. Dar in momentul in care unul dintre soti e indiferent fata de preferintele celuilalt, atunci apare o rupere.

Sa zicem ca sotul e mare iubitor de fotbal. Daca sotia in loc sa il lase sa mearga pe stadion ii impune sa o duca la opera, s-ar putea ca nici unul dintre ei sa nu ajunga unde isi doreste; ba s-ar putea chiar ca ea sa ajunga la spital.

Nu imi place fotbalul. Mi se pare un sport dur. Si daca as fi femeie nu m-as simti bine stiind ca am luat un barbat care duminica dupa-amiaza merge pe stadion. Cred insa ca nu as fi luat de sot un asemenea om, pur si simplu, pentru ca cei care merg la meciuri de fotbal au o anumita structura sufleteasca pe care nu cred ca as fi putut sa o apreciez. Daca totusi m-as fi maritat cu un astfel de om, cred ca as fi dus o lupta serioasa pentru a-l convinge sa renunte la pasiunea sa. Pasiunile oglindesc inima omului. Si un iubitor de fotbal va face foarte greu fata unei iubitoare de opera.

Sotia mea nu se supara ca uneori joc baschet. Ea nu stie sa joace. Eu joc pentru ca ma relaxeaza. Dupa ore intregi la masa de scris, creierul meu oboseste. Si, de cateva ori pe an, joc baschet. Puteam juca si mai des. Daca sotia mi-ar fi spus ca vrea sa ne plimbam, sau sa mergem la un film bun (filmele bune sunt ca si vulturii de la noi din tara: pe cale de disparitie), as fi facut-o. Numai inotul ma relaxeaza mai bine decat baschetul. (Dar unde sa inot, cand majoritatea piscinelor si strandurilor sunt infecte?)

Am facut multi ani sport de performanta (tenis de camp, inot, baschet), si organismul a ramas cu o obisnuinta de a face miscare. Chiar daca la munca fizica nu excelez, la sport ma descurc. Daca sotia mea s-ar arata indignata de faptul ca mai fac miscare, ar da dovada de dragoste putina. Fiecare dintre soti trebuie sa stie sa il lase pe celalalt sa respire. Asta cata vreme pasiunea unuia nu este daunatoare echilibrului familiei. Microbistul este prin definitie un om violent. Daca echipa favorita castiga, da de baut la toti "tovarasii". Cand echipa favorita pierde, da bataie la toata familia. Trebuie sa isi verse necazul pe cineva.

Exista trei feluri de pasiuni: unele care fac rau echilibrului familiei, altele care ii fac bine, si altele care nu afecteaza acest echilibru. Numai cele din prima categorie trebuie taiate din radacina, celelalte pot fi mentinute.

La acest capitol trebuie vorbit si despre compatibilitatea cu meseria celuilalt. Poate ca un barbat nu vrea ca viitoarea lui sotie sa fie secretara, iar ea sustine ca nu se pricepe la altceva. E important sa nu apara tensiuni din acest motiv.

In acelasi timp viata poate oferi surprize mari. Sa spunem ca un medic ramane fara loc de munca. Daca sotia il paraseste (desi nu are un motiv serios pentru aceasta), arata ca nu s-a maritat cu omul, ci cu meseria acestuia. Nu cauta sa te legi de o meserie sau de o functie. Azi e ministru, peste patru ani e putin probabil sa mai fie.

"Da, dar banul ramane ban." Asta nu mai tine de potrivirea intelectuala, e casatorie din interes 100%.

Cred ca e firesc ca sotii sa invete unul de la celalalt si fiecare sa se lase modelat de catre celalalt. Exista o arta de a modela si o arta de a te lasa modelat. In principiu, e firesc ca barbatul sa fie cel care modeleaza (si din acest motiv, de obicei, sotii sunt cu cativa ani mai mari decat sotiile; ar fi normal ca diferenta de varsta sa fie completata si de o anumita maturitate intelectuala).

Dar nu numai barbatul modeleaza. Nu e el profesorul si femeia eleva. E adevarat ca, din orgoliu, unii barbati refuza sa invete de la sotiile lor. Dar nu au decat de pierdut din asta.

De exemplu, in viata mea am scris doua piese de teatru cu subiect religios. Una, in primul an de facultate. Dupa care am ajuns la concluzia ca nu e bine sa mai scriu, ca teatrul e desertaciune, etc. Ma molipsisem de curentul anticultural care are simpatizanti si prin Facultatile de Teologie.

Eram decis sa nu citesc decat literatura religioasa si sa nu mai scriu teatru. Dar, fiind prieten cu Claudia, mi-am schimbat punctul de vedere. Cea de-a doua piesa de teatru pe care am scris-o a fost pentru mine dovada modului in care m-a ajutat Claudia sa inteleg cultura. Mai avem si acum puncte de vedere diferite. Dar mergem in aceeasi directie. Claudia e cel mai bun cenzor al meu. Am vorbit deseori la radio si in conferinte, si de fiecare data asteptam verdictul ei. Chiar daca realizatorii erau de obicei foarte multumiti de discursul meu, Claudia era termometrul cel mai bun.

Vreo doi ani de zile am predicat (cu binecuvantarea preotilor slujitori) la doua biserici din Bucuresti; in primul an de zile in centrul capitalei, la Biserica Scaune unde este cunoscuta icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, si in al doilea an intr-o zona mai periferica, unde mi-a fost mai usor sa fiu la inaltime: credinciosii, nefiind oameni cu studii, voiau sa asculte predici mai simple.

La Biserica Scaune nivelul intelectual al credinciosilor era ridicat. Si de aceasta data termometrul meu a fost Claudia. Ea imi spunea daca a fost bine sau nu. Desi uneori ma mahneam, ca mi se parea ca tine prea fix evidenta greselilor si ca trece cu vederea partea buna a predicii, mi-au prins bine observatiile ei. Ce sa mai spun, as dori fiecarui sot o antrenoare care sa il ajute sa dea la iveala tot ce e mai bun in el, si fiecarei sotii un antrenor pe masura.

Si cu cat dragostea va fi mai mare, cu atat roadele vor fi mai bogate.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 870
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved