meritocratie

V. egalitate, inegalitate sociala, mobilitate sociala

Termen larg vehiculat prin deceniile sase-sapte in limbajele filosofic, sociologic si jurnalistic, desemnind situatia in care pozitiile sociale si recompensele asociate acestora (venit, putere, prestigiu, privilegii etc.) nu sint mostenite, ci dobindite de indivizi in functie de calitatile si meritele lor personale. Discutiile in legatura cu m. se inscriu in problematica mai larga a inegalitatii sociale, privita ca inegalitate a sanselor de ascensiune sociala si ca perpetuare, intr-o forma sau alta, a influentei originii sociale (inegale) a indivizilor asupra statusurilor dobindite in cursul vietii lor. M. este considerata un simptom al democratizarii, permeabilitatii si egalizarii sanselor de ascensiune sociala. La un moment dat, cresterea continua a indicilor de mobilitate sociala, aparenta slabire a mecanismelor de prescriere in favoarea celor de dobindire a statusului social si conditionarea tot mai accentuata a nivelului acestuia de catre nivelul de instructie au creat iluzia ca societatile industriale avansate ar intra intr-o "era a m.' (M. Young, The Rise of Meritocracy, 1961).

Pentru sociologi, m. descrie un sistem social (ideal) care ar avea proprietatea ca influenta originii sociale asupra statusului sa se transmita in intregime prin intermediul educatiei (si nu pe alte cai: mostenire, privilegiu, cooptare etc.). G. Carlsson a denumit acest tip de sistem social "societate fara efecte intirziate' (Social Mobility and Class Structure, 1958), iar R. Boudon "societate meritocratica' (L'lnegalite des chances, 1973). O asemenea abordare permite aplicarea unui tratament statistic pe baza unei definitii formalizate: un sistem social pe care se definesc trei caracteristici - origine, nivel scolar, status - este meritocratic daca si numai daca probabilitatea ca un individ ce se gaseste la un nivel scolar Sj sa atinga un status Ck este independenta de pozitia de origine Cj. Pe de alta parte, pot fi efectuate comparatii masurabile intre situatiile reale si cea ideala. Asemenea comparatii au demonstrat ca societatile dezvoltate nu pot fi asimilate modelului meritocratic, ele plasindu-se la distante mai mari sau mai mici fata de acest model. C.A.